AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_11032

BO2019_11032

Respinge
2019Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 8.298 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. … Prin contestaţia nr.19473/11.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.41499/16.10.2019, astfel cum a fost completă, ..., cu sediul în …, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr…., având C.U.I. .., reprezentată legal prin administrator …, critică rezultatul procedurii de atribuire, comunicat cu adresa nr.A10774/10.10.2019, de către ..., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „...”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică rezultatul procedurii de atribuire, comunicat cu adresa nr.A10774/10.10.2019, de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „...”. În motivarea contestației, ... precizează că, într-adevăr, în cadrul ofertei sale, la cerința C25, s-a menționat „containerul poate fi amplasat în aer liber fiind rezistent la intemperii și diferențe de temperatură și instalațiile funcționează în intervalul de temperature -20grade C…+50 grade C”, din eroare fiind indicată valoarea de -200C, în loc de -250 C. 1/4

§ 2

În opinia contestatorului, cerința C25 nu este o cerință specială pentru această aplicație întrucât construcția containerului este robustă, fiind rezistentă la intemperii și diferențe de temperatură și nu este afectată de temperatura exterioară. Contestatorul susține că orice instalație frigorifică, fie ea antiex sau nu, este construită pentru funcționarea în mediu exterior, toate instalațiile frigorifice amplasate în exterior funcționează indiferent de temperature mediului exterior, compresorul fiind dotat cu o rezistență electrică care menține uleiul la o temperature pozitivă pentru a nu i se reduce vâscozitatea și a bloca compresorul, astfel că așa cum funcționează la -200 C, la fel funcționează și la -250 C sau -300 C. Pe de altă parte, contestatorul precizează că temperatura prevăzută în container este o temperatură pozitivă, peste 00 C, iar în cazul în care în exterior sunt temperaturi negative intră în funcțiune echipamentul de încălzire, și nu cel de răcire. Echipamentul de încălzire este amplasat în interiorul containerului și începe să funcționeze atunci când în interiorul containerului se atinge temperaturi de 00C sau cât se dorește a se stabili. Având în vedere cele menționate, contestatorul apreciază ca fiind incorectă decizia de respingere a ofertei sale, ca neconformă. Ca mijloace de probă, s-au depus, în copie, înscrisuri. În temeiul art.20 alin.1 din Legea nr.101/2016, având în vedere susținerea contestatorului conform căreia a luat cunoștință despre decizia de respingere a ofertei sale la data de 10.10.2019, Consiliul a pus în discuția apărților excepția tardivității contestației raportat la dispozițiile art.8 alin.1 lit.b din același act normativ. Prin adresa nr.A11445/24.10.2019, înregistrată la C.N.S.C. cu nr.33619/29.08.2019, ... a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea contestației, raportat la data comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr.A10774, respectiv 10.10.2019, termenul legal de depunere a contestației împlinindu-se la data de 15.10.2019. În probațiune, au fost depuse, în copie, documente. ... nu a formulat răspuns până la data prezentei, deși a confirmat primirea solicitării C.N.S.C. la data de 24.10.2019, prin adresa transmisă prin e-mail, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.42818/24.10.2019. Prin urmare, termenul acordat în sensul formulării unui răspuns fiind expirat, se va trece la soluționarea cauzei. Examinând excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, Consiliul urmează să o admită, pentru următoarele considerente: ... critică, prin contestație, decizia de respingere a ofertei sale, ca neconformă, susținând că este nelegală. Oferta menționată, reține Consiliul, a fost declarată neconformă, rezultat despre care contestatorul a fost încunoștiințat prin adresa nr.A10774/10.10.2019, primită de acesta din urmă, prin e-mail, la data de 10.10.2019, după cum însuși a confirmat prin adresa de înaintare a contestației. Raportat la tipul contractului ce se va încheia, respectiv contract de furnizare, și la valoarea estimată a acestuia, de 408.005,63 lei, astfel 2

§ 3

cum apare precizat în anunțul de participare simplificat nr.SCN1053402/18.09.2019, mai mică decât pragul valoric prevăzut la art.7 alin.1 lit.b din Legea nr.98/2016, Consiliul determină incidența dispozițiilor art.8 alin.1 lit.b din Legea nr.101/2016, potrivit cu care: „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...) b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziție publică/sectorial sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare, potrivit legislației privind achizițiile publice, legislației privind achizițiile sectoriale sau legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.” Relevante în soluționare sunt și dispozițiile art.16 alin.1 din același act normativ, potrivit cu care: „(1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.” Așadar, ... avea obligația de a transmite contestația atât C.N.S.C., cât și autorității contractante, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință despre actul atacat, termen care, calculat conform art.5 din Legea nr.101/2016, s-a împlinit marți 15.10.2019. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată că ... a transmis contestația sa nr.A10774/10.10.2019, către C.N.S.C. și către autoritatea contractantă, prin e-mail, la data de 16.10.2019, ulterior împlinirii termenului legal de 5 zile în care acest demers trebuia efectuat. Astfel fiind, la data la care ... a transmis contestația către C.N.S.C. și autoritatea contractantă era decăzut din acest drept, aplicabilă devenind sancțiunea prevăzută expres de art.16 alin.1 din Legea nr.101/2016. Având în vedere considerentele enunțate, în temeiul art.26 alin.1 și 6 din Legea nr.101/2016, Consiliul va admite excepția tardivității contestației și, pe cale de consecință va respinge, ca tardivă, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu .... Fără pronunțare asupra fondului cauzei. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din Legea nr.101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 3/4

§ 4

Admite excepția tardivității contestației, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, respinge contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., ca tardivă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. …. 4