AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_11281

BO2019_11281

Respinge
2019Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45200000-9
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.523 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2227/C9/2530 Data: 09.12.2019 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 48258/26.11.2019, depusă de ... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., CUI RO ........., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., privind procedura simplificată, online, organizată de ... ........., cu sediul în ........., str. Unirii 90-92, județul ........., în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect Reabilitare cu modificări interioare și extindere Pavilion I - Pavilion cazare, cod CPV: 45200000-9 Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev. 2), contestatoarea a solicitat Consiliului să dispună ......... și reluarea acesteia pentru a i se permite și ei participarea.

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL atacă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Constatând că la dosarul cauzei nu se regăsește dovada constituirii cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 35.000 lei, Consiliul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61¹ din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/2018, și a solicitat contestatoarei, prin adresa nr. 48793/2530/C9/28.11.2019, să prezinte în termen de cel mult trei zile 1

§ 3

de la primirea respectivei adrese, dovada constituirii acesteia, conform prevederilor art. 611 din lege. Totodată, în cadrul aceluiași termen, i s-a solicitat punctul de vedere asupra tardivității contestației, raportat la art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit este sub pragul valoric prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, data luării la cunoștință a actului atacat (adresa nr. 872/30.10.2019) este 30.10.2019, iar contestația este depusă (transmisă prin e-mail) în data de 26.11.2019. Adresa în cauză a fost comunicată prin e-mail, cât și prin poștă la adresa de corespondență menționată în contestație, în data de 28.11.2019. Contestatoarea a răspuns cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 48897/29.11.2019, prin care a solicitat să i se transmită dacă se poate constitui cauțiunea și prin instrument de garantare. În ceea ce privește tardivitatea contestației, ... SRL a precizat că a motivat acest lucru la punctul 2 din contestație. Cu adresa nr. 49607/2530/C9/03.12.2019, transmisă prin e-mail în data de 03.12.209, ora 1610, Consiliul a comunicat contestatoarei că, în temeiul art. 1057 din Noul Cod de Procedură Civilă, pentru a prezenta cauțiunea prin instrument de garantare, este necesară prezentarea acceptului autorității contractante. Cu toate că a primit solicitarea, contestatoarea nu a răspuns acesteia. Prin adresa datată cu 09.12.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 50472/09.12.2019, ... SRL a comunicat faptul că: „nu dispune de fonduri pentru a plăti cauțiunea solicitată”. Față de cele de mai sus, Consiliul constată următoarele: Potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sau art. 49, sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauțiune stabilită după cum urmează (…). Contestatoarea nu a făcut dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu toate că a primit solicitarea Consiliului formulată în acest sens, încă din data de 28.11.2019, prin e-mail, astfel cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, în fapt, precizând că nu dispune de fonduri pentru plata cauțiunii. Constatând că nu a fost prezentată dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/2018, potrivit cărora contestația va fi respinsă în cazul în care nu este prezentată dovada constituirii cauțiunii, Consiliul va respinge contestația depusă de ... SRL. Fără pronunţare asupra fondului cauzei. 2

§ 4

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În baza art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 45/2018, respinge contestaţia depusă de ... SRL, în contradictoriu cu ... .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... .... .... Redactată în 4 exemplare, conţine 3 pagini 3