AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2019_9232

2019Fonduri: NeidentificateProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45233150-5 (Rev. 2)
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 25.370 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 11 din data de 15.01.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1850 din data de 16.01.2019, formulată de ....SRL, cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ...., reprezentată de .... – administrator, în calitate de lider al asocierii ....SRL – ....SA, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, organizată de COMUNA ...., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna ...., în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Proiectare și execuție a obiectivului «ASFALTAREA UNOR DENIVELĂRI PENTRU CALMAREA TRAFICULUI RUTIER ÎN COMUNA ....»”, Număr de referință: 5843129201802, cod CPV: 45233150-5 (Rev. 2), s-a solicitat: - anularea adresei nr. 233 din 10.01.2019 privind rezultatul evaluării financiare și a procesului-verbal de evaluare financiară a ofertelor prin care oferta ....SRL a fost declarată neconformă; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și stabilirea ofertei prezentate de asocierea ....SRL – ....SA ca fiind admisibilă și ulterior, declarată câștigătoare, în urma aplicării criteriului de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție

§ 2

publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, să soluționeze contestația de față. Prin contestația depusă, ....SRL, în calitate de operator economic participant la procedura simplificată – într-o singură etapă, organizată de COMUNA ...., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Proiectare și execuție a obiectivului «ASFALTAREA UNOR DENIVELĂRI PENTRU CALMAREA TRAFICULUI RUTIER ÎN COMUNA ....»”, Număr de referință: 5843129201802, cod CPV: 45233150-5 (Rev. 2), inițiată prin publicarea în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) a invitației de participare nr. .... din data de 27.11.2018, a solicitat cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea critică decizia autorității contractante de a-i respinge oferta ca neconformă, apreciind că motivele invocate pentru aceasta, respectiv cele legate de fundamentarea economică a modului de formare a prețului, sunt eronate, autoritatea contractantă considerând că nu a fost „justificat tariful mediu propus pentru consumurile cu mâna de lucru ținând cont de HG nr. 937/2018, intrată în vigoare la data de 10.12.2018, respectiv, cu respectarea tarifului orar de 12,43 lei/oră, față de 12,21 lei/oră - tarif ofertat”. Contestatoarea susține că oferta sa este fundamentată în baza HG nr. 846/2017, în vigoare atât la data demarării procedurii cât și la data depunerii ofertelor, astfel încât, consideră că autoritatea contractantă a încălcat prevederile legale în materia achizițiilor publice pe parcursul evaluării ofertelor, declarând neconformă oferta sa întrucât: Fundamentarea economică a tarifelor prevăzute în cadrul formularului C7, s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data depunerii ofertei (14.12.2018), respectiv HG nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în care se menționează că „începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri și alte adaosuri, se stabilește la 1.900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore, în medie, pe lună, în anul 2018, reprezentând 11,40 lei/oră”; Conform prevederilor art. 3 din HG nr. 937/07.12.2018 pentru stabilirea salariului de baza minim brut garantat în plata, Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 se abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2018, în consecință, la data depunerii ofertelor HG nr. 846/2017 era 2/10

§ 3

în vigoare; Drept urmare, în mod eronat interpretează autoritatea contractantă prevederile hotărârii mai sus invocate; HG nr. 937/2018, invocată ca nefiind aplicată la data întocmirii ofertelor, nu exista la data demarării procedurii de achiziție și implicit a elaborării documentației de atribuire care presupune și stabilirea valorii estimate a contractului, valoare care se fundamentează pe baza prețurilor și tarifelor existente la acea dată (data demarării procedurii). Astfel, contestatoarea susține că, fundamentarea ofertelor în baza altor prevederi legale aplicabile, în speță a HG nr. 937/2018, implică și modificarea valorii estimate a contractului de lucrări, ceea ce conduce la anularea procedurii de atribuire; Contestatoarea susține totodată că, modificarea tarifului orar apărut ulterior elaborării ofertelor, se poate reglementa pe parcursul derulării contractului de lucrări, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile, nefiind motiv de respingere. Concluzionând, contestatoarea susține că, autoritatea contractantă a încălcat prevederile legale în materia achizițiilor publice pe parcursul evaluării ofertelor, declarând neconformă oferta asocierii ....SRL - ....SA întrucât, atât la data demarării procedurii cât și la data depunerii ofertelor era în vigoare HG 846/2017 hotărâre pe baza căreia a fost fundamentată oferta. Autoritatea contractantă a transmis în original punctul de vedere nr. 462/17.01.2019, înregistrat la Consiliu cu nr. 2303/18.01.2019 și în copie o parte din dosarul achiziție. Autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestației, ca neîntemeiată. Cu privire la criticile contestatoarei, precizează următoarele: În urma aplicării criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”, oferta financiară depusă de către asocierea ....SRL - .... SA s-a clasat pe primul loc, cu un procent ofertat din valoarea total estimată de 72.68%. Considerând prețul neobișnuit de scăzut, conform art. 136 din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă a transmis solicitarea de clarificări nr. 14/03.01.2019 către asocierea ....SRL - .... SA, prin intermediul SEAP, privind următoarele aspecte: - fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate precum și structura și conținutul cheltuielilor indirecte, conform anexei 6 din Ordinul nr. 1568 din 15.10.2002 - clarificarea fundamentării economice a tarifelor prevăzute de asocierea ....S.R.L. - ....S.A in cadrul formularului C7, respectiv 12,21 lei/oră, ținând cont de HOTĂRÂREA nr. 937/2018 din 7 decembrie 2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe 3/10

§ 4

țară garantat în plată, conform căreia „(…) începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, (…) se stabilește în bani, fară a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 12,43 lei/oră.” Prin răspunsul la clarificări nr. 2/08.01.2019 transmis de către operatorul economic, comisia de evaluare a concluzionat următoarele: 1. Referitor la prezentarea structurii și conținutului cheltuielilor indirecte, conform anexei 6 din Ordinul nr. 1568 din 15.10.2002 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice indicativ p 91/1-02", Comisia de Evaluare a constatat ca răspunsurile și dovezile furnizate de către asocierea ....SRL - ....SA sunt concludente. 2. Referitor la fundamentarea economică a tarifelor ofertate în cadrul formularului C7, respectiv 12,21 lei/oră, ținând cont de HG nr. 937/2018 din 7 decembrie 2018, comisia de evaluare a constatat că ofertantul nu a fost în măsură să justifice faptul că a luat în calcul, la stabilirea tarifului, salariul minim brut garantat în plată conform HG nr. 937/2018, răspunsul fiind considerat neconcludent. În fapt, autoritatea contractantă își întemeiază decizia pe faptul că, la data deschiderii ofertelor, oferta contestatoarei nu respecta salariul minim brut pe țară garantat în plată, aferent lucrărilor ce urmează a se executa, ofertând un tarif mediu pentru manoperă de 12,21 lei/oră. Autoritatea contractantă susține că, HG nr. 937/2018 a fost publicată cu 4 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, astfel încât, operatorul economic depunând oferta în ultima zi stabilită pentru depunere, avea atât timpul cât și obligația ca la întocmirea propunerii financiare să aibă în vedere prevederile acesteia, în contextul în care hotărârea urma să intre în aplicare efectivă de la data de 01.01.2019 (în 16 zile de la data limită de depunere a ofertei), fiind astfel cert ca lucrările se vor executa sub imperiul noii legislații. Prin adresa nr. 20/22.01.2019, înregistrată la Consiliu cu nr. 2670/22.01.2019, contestatoarea solicită respingerea susținerilor acesteia formulate în cadrul punctului de vedere ca fiind nefondate și admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, reiterând totodată susținerile sale privind evaluarea și respingerea ofertei sale cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice și a aplicării legislației privind cuantumul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: 4/10

§ 5

Procedura simplificată într-o singură etapă, a fost inițiată de autoritatea contractantă, COMUNA ...., în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Proiectare și execuție a obiectivului «ASFALTAREA UNOR DENIVELĂRI PENTRU CALMAREA TRAFICULUI RUTIER ÎN COMUNA ....»”, Număr de referință: 5843129201802, cod CPV: 45233150-5 (Rev. 2), prin publicarea în sistemul electronic de achiziții publice a anunțului de participare simplificat nr. .... din data de 27.11.2018. Potrivit acestuia, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului fiind 767.574,84 lei, fără TVA. Consiliul constată că ....SRL a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 205171663/1 emisă de CEC Bank în data de 15.01.2019, prevăzută de art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de 15.352 lei. În calitatea sa de participantă la procedura de atribuire în cauză, asocierea ....SRL – ....SA a primit din partea autorității contractante adresa nr. 233 din data de 10.01.2019 prin care i s-a comunicat rezultatul procedurii de atribuire. În adresă se precizează că „oferta dvs a fost declarată ofertă neconformă având în vedere următoarele considerente: […] Conform art. 136 din HG 395/2016, alin (2) […] și alin. (3) […] prin răspunsul dvs la solicitarea de clarificări transmisă de către Autoritatea Contractantă nu ați justificat tariful mediu propus pentru consumurile cu mâna de lucru – Formular C7, ținând cont de HOTĂRÂREA Nr. 937/2018 din 7 decembrie 2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1045 din 10 decembrie 2018. Astfel, având în vedere faptul că documentul legislativ a intrat în vigoare la data de 10 decembrie 2018, iar data limită a depunerii ofertelor a fost 14.12.2018, ora 15.00, dată la care actul normativ era deja în vigoare, aveați obligația de a vă raporta la valoarea de 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 12,43 lei/oră, reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, pentru calculul tarifului mediu/oră prezentat în cadrul Formularului C7, în timp ce dvs ați prezentat un tarif mediu de 12,21 lei/oră, tarif aflat sub nivelul minim impus al salariului de bază brut. Astfel potrivit art. 134. Alin (3) lit g) din HG 395/2016 «În condițiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații: g) în urma verificărilor prevăzute la art. 210 din Lege se constată că propunerea financiară are un preț sau conține costuri neobișnuit de scăzute în raport cu 5/10

§ 6

lucrările, produsele sau serviciile, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini.»”. Împotriva acestei decizii a autorității contractante, asocierea ....SRL – ....SA, a înaintat Consiliului contestația de față, solicitând să dispună: - anularea adresei nr. 233 din 10.01.2019 privind rezultatul evaluării financiare și a procesului-verbal de evaluare financiară a ofertelor prin care oferta asocierii ....SRL – ....SA a fost declarată neconformă; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale și stabilirea ofertei prezentate de asocierea ....SRL – ....SA ca fiind admisibilă și ulterior, declarată câștigătoare, în urma aplicării criteriului de atribuire. Preliminar, Consiliul va examina în ce măsură ofertanții trebuiau ca, la întocmirea ofertelor, să respecte dispozițiile HG nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Astfel, se reține următoarea cronologie a evenimentelor și aspectelor relevante în soluționare: - în data de 27.11.2018, a fost inițiată această procedură de atribuire, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ....; - în data de 10.12.2018, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1045, HG nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la art. 1 prevede că „Începând cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 12,43 lei/oră.” - data de 14.12.2018 a fost stabilită, prin anunțul de participare simplificat, ca dată-limită de depunere a ofertelor; - în data de 29.12.2018, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1116, OUG nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, care prevede următoarele: „Art. 71. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2019, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal 6/10

§ 7

de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 lei/oră. (2) Prevederile alin. (1) se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la art. 66 pct. 1 din prezenta ordonanță de urgență.” precum și următoarele: „Art. 66. - Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 60, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins: «5. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2028 inclusiv, pentru care sunt îndeplinite următoarele condiții: a) angajatorii desfășoară activități în sectorul construcții care cuprind: (i) activitatea de construcții definită la codul CAEN 41.42.43 - secțiunea F - Construcții; […]»” - în data de 11.01.2019, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 32, Instrucțiunea nr. 2/2018 privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială, care prevede următoarele: „Art. 3. - Actualizarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială se bazează pe prevederile art. 221 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 98/2016, […] prin realizarea unei modificări nesubstanțiale a contractului, respectiv: a) modificarea introduce condiții care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire inițială, nu ar fi condus la selecția altor candidați decât cei selectați inițial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată inițial sau nu ar fi atras și alți participanți la procedura de atribuire; b) modificarea nu schimbă echilibrul economic al contractului de achiziție publică/sectorială în favoarea contractantului. […] Art. 6. - (1) În sensul art. 3, prețul se va ajusta prin actualizarea elementelor de cost/preț care au suferit modificări, ori de câte ori se constată apariția unei situații imprevizibile, apărute oricând pe perioada derulării procedurii de atribuire și/sau pe perioada de îndeplinire a contractului, în cazul apariției unor împrejurări care lezează interesele comerciale legitime ale părților și care nu au putut fi prevăzute la data depunerii ofertei, respectiv a încheierii contractului. 7/10

§ 8

(2) Actualizarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială va fi realizată odată cu semnarea contractului, dacă este cazul, și ori de câte ori se constată apariția unei situații imprevizibile, indiferent de durata de îndeplinire a contractului. Art. 7. - (1) Prin situație imprevizibilă se înțelege un eveniment care, fără a intra în sfera forței majore, nu putea fi prevăzut în momentul depunerii ofertei, fiind mai presus de controlul părților contractante, care nu se datorează greșelii sau culpei acestora și care are ca efect crearea unei disproporții de prestații între părți, afectând interesele comerciale legitime ale uneia dintre acestea. (2) Vor fi asimilate situațiilor imprevizibile, care determină actualizarea prețului contractului, după caz, și fără a se limita la, cele ce urmează: […] b) modificarea salariului minim aplicabil, toată valoarea manoperei va fi actualizată cu un procent egal cu cel cu care a fost indexat salariul minim; […] Art. 18. - (1) Prevederile prezentei instrucțiuni se aplică procedurilor de atribuire și contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică/sectorială aflate în derulare la data publicării prezentei instrucțiuni, indiferent de legea care le este aplicabilă, precum și procedurilor de atribuire și contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică/sectorială ce vor fi încheiate după intrarea acesteia în vigoare.” - conform punctului II.2.7 din Fișa de date a achiziției, precum și a modelului de contract, durata contractului a fost stabilită pentru 12 luni, începând cu data ordinului de începere a serviciilor/lucrărilor; Față de cele mai sus menționate, Consiliul stabilește că, la datalimită de depunere a ofertelor (14.12.2018), actul normativ care reglementa valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru domeniul construcțiilor, valabil începând cu data de 01.01.2019, nu era publicat în Monitorul Oficial al României, astfel încât aceasta reprezintă o situație care nu putea fi prevăzută în momentul depunerii ofertelor, fiind mai presus de controlul părților contractante. Pe de altă parte, având în vedere data la care această procedură a fost inițiată, data la care urmau a fi depuse ofertele, data la care era de presupus că va fi încheiat contractul și durata acestuia, rezultă în mod clar că activitățile care vor fi realizate în cadrul acestui contract vor fi desfășurate integral sub imperiul OUG nr. 114/2018, în ceea ce privește salarizarea forței de muncă. În această situație, sunt de admis apărările cu privire la faptul că, la data depunerii ofertei, OUG nr. 114/2018 nu își producea, încă, efectele. 8/10

§ 9

Potrivit dispozițiilor legislației achizițiilor publice, autoritatea contractantă este obligată ca, pe lângă acestea, să respecte și orice alte reglementari incidente implicării sale în atribuirea unui contract de achiziție publică și derulării acestuia. Or, respectarea legislației terțiare privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică nu reprezintă o opțiune a autorităților contractante ci o obligație a acestora. Așa cum reiese din aspectele evocate anterior, la data depunerii ofertei, actul normativ care reglementa valoarea salarizării forței de muncă în domeniul construcțiilor nu era publicat, însă la momentul actual, raportat la activitățile ce fac obiectul prezentei achiziții, autoritatea contractantă are obligația legală să o aplice coroborată cu dispozițiile Instrucțiunii nr. 2/2018 emisă de ANAP, respectiv să solicite tuturor ofertanților acceptarea actualizării prețului manoperii. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să admită, în parte, contestația depusă de ....SRL, în calitate de lider al asocierii ....SRL – ....SA, în contradictoriu cu COMUNA ...., și să anuleze actele autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei asocierii ....SRL – ....SA. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reanalizeze toate propunerile financiare depuse, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în considerente. Capătul de cerere vizând obligarea autorității contractante la stabilirea ofertei prezentate de asocierea ....SRL – ....SA ca fiind admisibilă și ulterior, declarată câștigătoare, în urma aplicării criteriului de atribuire, va fi respins, ca nefondat, în condițiile în care autorității contractante i s-a impus prin prezenta decizie solicitarea de clarificări tuturor ofertanților, raportat la prevederile art. 26 alin. (10) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul nu poate decide atribuirea contractului către un anumit operator economic, cu excepția situației în care acesta a fost desemnat de autoritatea contractantă sau calitatea sa de ofertant câștigător rezultă din informațiile cuprinse în dosarul de soluționare a contestației. 9/10

§ 10

Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ....SRL, în calitate de lider al asocierii ....SRL – ....SA, în contradictoriu cu COMUNA ..... Anulează actele autorității contractante privind decizia de respingere a ofertei asocierii ....SRL – ....SA. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reanalizeze toate propunerile financiare depuse, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în considerente. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere vizând obligarea autorității contractante la stabilirea ofertei prezentate de asocierea ....SRL – ....SA ca fiind admisibilă și ulterior, declarată câștigătoare, în urma aplicării criteriului de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 10 (zece) pagini. 10/10