BO2019_9401
RespingeCPV: 90921000-9
Critici: R4, R6
Buletin oficial · acces liber
CPV: 90921000-9
Critici: R4, R6
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .... Prin contestaţia nr. 2425/18.02.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 6687/21.02.2019, formulată de SC ...SRL, cu sediul în …., împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect “Servicii de dezinsecție și deratizare pentru Direcția administrativă” organizată de către ..., cu sediul în …., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea adresei nr. DAP623/13.02.2019, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii; - anularea, în parte, a proceselor verbale intermediare de evaluare tehnică și financiară, prin care au fost stabilite ca admisibile ofertele SC ….SRL, precum și a raportului procedurii de atribuire nr. DAP 620/13.02.2019, în sensul anulării deciziei de desemnare în calitate de câștigătoare a ofertei depusă de către … SRL; - obligarea autorității contractante ca, în termen de 10 zile de la soluționarea prezentei contestații, în caz de admitere a acesteia, să procedeze la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii cu luarea în considerare a motivelor de neconformitate și inacceptabilitate atât pentru oferta SC …. SRL și cu menținerea ca admisibilă a ofertei sale. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 1
Consiliul a fost sesizat să soluţioneze contestaţia prin care SC ...SRL critică decizia autorității contractante de a desemna admisibile ofertele SC …. SRL. SC ...SRL a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. 205259498/1 din 20.02.2019, privind constituirea cauțiunii în sumă de 779,21 lei. Prin adresa nr. 2430/07.03.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 8551/07.03.2019, SC ...SRL a formulat renunţarea la contestaţia privind procedura organizată în vederea atribuirii contractului de “Servicii de dezinsecție și deratizare pentru Direcția administrativă”, având în vedere măsurile de remediere adoptate de către autoritatea contractantă. Totodată, contestatoarea a solicitat restituirea cauțiunii constituită în dosarul nr. 273/2019. Cu observarea prevederilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul urmează să ia act de renunţarea la contestaţia nr. 2425/18.02.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 6687/21.02.2019, depusă de către SC ...SRL. În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de restituire a cauțiunii constituite după cum s-a arătat mai sus, Consiliul trebuie să stabilească în ce măsură cauțiunea se poate restitui mai devreme de termenul legal de 30 zile de la rămânerea definitivă a deciziei. În stabilirea soluției, Consiliul are în vedere următoarele dispoziții legale: - art. 611 din Legea nr. 101/2016: “(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (6) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare”. - art. 1413 alin. (2) teza I Cod civil “Cel ce are beneficiul exclusiv al termenului poate renunţa oricând la acesta”. -art. 1064 din Codul de procedură civilă “(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se 2
restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus”. Așa cum s-a arătat mai sus, contestatoarea a renunțat la contestația depusă în urma adoptării măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă. Deci, autoritatea, recunoscând ca fiind întemeiate criticile contestatoarei cu privire la ofertele SC …. SRL, a dispus o serie de măsuri de remediere. Prin urmare, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, Consiliul consideră întemeiată solicitarea de restituire a cauțiunii constituite în prezenta cauză. Potrivit Metodologiei privind restituirea cauțiunii și a recipisei de consemnare a acesteia, aprobată prin Ordinul președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 221/2018: „(...) - Ridicarea, personal, a recipisei de constituire a cauţiunii, în original, se va face pe baza documentelor ce atestă calitatea de împuternicit/reprezentant al părţii interesate, semnătura de primire urmând a se aplica pe verso-ul încheierii aferente. - Cauţiunea se poate transmite şi prin servicii poştale/curierat, numai la solicitarea petentului şi pe cheltuiala acestuia.” Returnarea către SC ...SRL a originalului recipisei de consemnare a cauțiunii se va realiza potrivit prevederilor citate din metodologie. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia formulată de către SC ...SRL, în contradictoriu cu .... Admite cererea SC ...SRL de restituirea a cauțiunii și dispune eliberarea către acesta a cauțiunii în sumă de 779,21 lei, constituită în dosarul nr. 273/2019, conform recipisei de consemnare nr. 205259498/1 din data de 20.02.2019. Prezenta decizie este executorie în conformitate cu prevederile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2018. 3
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... .... ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 4 (patru) pagini. 4