AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_11601

BO2020_11601

Respinge
2019Fonduri: PropriiAchizitie directa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45316110-9
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 8.629 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1203/C9/1365 Data: 22.07.2019 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26317/10.07.2019, depusă de SC ......... SRL, cu sediul în …., privind achiziția directă, organizată de ....., cu sediul în …., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de având ca obiect Lucrări de reabilitare iluminat public, s-a atacat decizia de atribuire a contractului către ..... SRL. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația înregistrată sub nr. 26317/10.07.2019, prin care ofertantul SC ......... SRL critică decizia autorității contractante de atribuire a contractului către ..... la valoarea de 449.674 lei, față de oferta sa în valoare de 409.000 lei. Prin adresa nr. 26589/1365-C9/11.07.2019, Consiliul a solicitat contestatoarei completarea contestației cu toate elementele prevăzute la art. 10 din Legea nr. 101/2016, respectiv punctul de vedere asupra declinării cauzei către instanța judecătorească competentă, Tribunalul ........., Secția a III-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, raportat la prevederile art. 7 alin. (1) și (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum și la faptul că, în discuție este organizarea unei achiziții directe (DA23424432). S-a solicitat, de asemenea, constituirea cauțiunii. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 27195/15.07.2019, SEILAND SRL a răspuns, apreciind că soluționarea cauzei este de competența Consiliului. 1

§ 2

Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..... a inițiat achiziția directă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Lucrări de reabilitare iluminat public, prin SICAP, cod unic DA23424432, din 03.07.2019. În baza informațiilor aflate la dosarul cauzei, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări care urmează a se atribui este 449.674,00 lei. Nemulțumită de atribuirea contractului către un alt operator economic, SC ......... SRL a înaintat contestația de față solicitând constatarea de către Consiliu a nelegalității deciziei luate de autoritatea contractantă care a fost înștiințată de oferta sa atât prin mail, cât și telefonic tot în data de 03.07.2019, până în ora 12. În conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 ”Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedura de atribuire, prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol ”Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.” Procedurile de atribuire sunt indicate la art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 ”Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor- cadru sau organizarea concursurilor de soluţii cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragurile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitaţia deschisă; b) licitaţia restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluţii; h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice; i) procedura simplificată.” Este subînțeles că procedurile asupra cărora se pronunță Consiliul sunt cele reglementate de Legea nr. 98/2016, iar potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, se pot contesta numai acte ale autorității contractante. În cauză, este în discuție o achiziție directă inițiată la data de 03.07.2019, având cod unic DA23424432. În raport de prevederile legale mai sus menționate, Consiliul a procedat din oficiu la verificarea aplicării în cauză a uneia dintre procedurile de atribuire prevăzute la art. 68 din Legea nr. 98/2016. 2

§ 3

Din documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul stabilește că ..... a achiziționat direct Lucrări de reabilitare iluminat public, raportat la dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, în cauză, nefiind aplicată niciuna dintre procedurile de atribuire prevăzute de art. 68 din același act normativ. Pe cale de consecință şi luând în considerare dispozițiile art. 1 şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, se constată că nu au incidență procedurile de atribuire a contractelor și de soluționare a contestațiilor de Consiliu instituite prin Legea nr. 101/2016, în situația prezentă nefiind aplicată o procedură de atribuire conform Legii nr. 98/2016. Normele de competență materială fiind de ordine publică, organizatorul sau participanții la procedură nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenței Consiliului la soluționarea de contestații ce nu vizează procedurile de atribuire. Determinând că nu au relevanță în speță prescripțiile Legii nr. 101/2016, competența de soluționare a contestației se stabilește pe baza dreptului comun, fără a se ține seama de alegerea de către contestatoare a atacării la Consiliu a achiziției în cauză. De altfel, și în expunerea de motive a Legii nr. 101/2016, se arată că sunt excluse din domeniul de aplicare a legii achizițiile directe, pentru acestea fiind incidente regulile dreptului comun. Văzând cele de mai sus și având în vedere că a fost îndeplinită procedura prealabilă, luând în considerare dispozițiile: - art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedura de atribuire; - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent; - art. 2 Cod de procedură civilă, care stipulează că dispoziţiile codului constituie procedura de drept comun în materie civilă; ele se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare; - art. 95 pct. 1 Cod de procedură civilă, conform căruia tribunalul judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe; - 132 alin. 1 Cod de procedură civilă, potrivit căruia instanța de judecată este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, Consiliul, constatând lipsa sa de competență în soluționarea contestației, urmează a face aplicarea art. 12 alin. (2) și art. 132 Cod de procedură civilă și să transmită contestația, împreună cu dosarul constituit, instanței de judecată competente. Date fiind cele ce preced, Consiliul va declina competența de soluționare a contestației formulate 3

§ 4

de SC ......... SRL, către Tribunalul ........., Secția a III-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru considerentele de mai sus, declină competența de soluționare a contestației SC ......... SRL, în contradictoriu cu ....., către Tribunalul ........., Secția a III-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către această instanță judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. Fără cale de atac. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, …

§ 5

…. …. Redactată în 5 exemplare originale, conține 4 pagini 4