BO2020_11909
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R2.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R2.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .. Data: .. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr.11052/19.03.2020, formulată de ......... S.R.L., cu sediul în ........., .., jud.........., reprezentată convețional prin Cab. Av. .., având sediu procesual ales în ........., .., împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat cu adresa nr.D/6167/09.03.2020, de către ........., cu sediul în ........., .., ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Achiziție produse carne”, loturile 1, 2, 3 și 4, s-au solicitat următoarele: -anularea comunicării nr.D/6167/09.03.2020, a raportului procedurii și a oricăror acte interne anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora în ceea ce privește lotul 2; -anularea actelor prin care s-a stabilit admisibilitatea și declararea drept câștigătoare a ofertei depusă de .., respectiv comunicarea nr.D/6167/09.03.2020, a raportului procedurii și a oricăror acte interne anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora, având în vedere că oferta menționată este inacceptabilă și neconformă; -obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reevaluarea ofertelor depuse prin luarea în considerare ca fiind conformă oferta depusă de ......... S.R.L. în ceea ce privește lotul 2 și ca fiind inacceptabilă și neconformă oferta depusă de .. 1/5
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub numărul de mai sus, ......... S.R.L. critică rezultatul procedurii de atribuire comunicat cu adresa nr.D/6167/09.03.2020, de către ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Achiziție produse carne”, loturile 1, 2, 3 și 4, solicitând cele arătate în partea introductivă. În motivarea contestației, ......... S.R.L. prezintă, în prealabil, argumente în susținerea interesului său legitim în formularea prezentei contestații, precum și argumente în combaterea temeiniciei rezultatului procedurii în ceea ce privește loturile 1, 2, 3 și 4, susținând că: - autoritatea contractantă nu a respectat procedura în ceea ce privește decizia și comunicarea rezultatului procedurii legat de decizia de respingere a ofertei ......... S.R.L. pentru lotul 2, fiind comunicat un rezultat intermediar în condițiile în care dispozițiile legale care permiteau aceste tipuri de comunicări au fost abrogate; -comunicarea rezultatului procedurii de atribuire în ceea ce privește respingerea ofertei ......... S.R.L. pentru lotul 2 este nelegală având în vedere că respectiva decizie nu este motivată și încalcă dispozițiile art.215 alin.2 din Legea nr.98/2016. De asemenea, contestatorul susține că: - decizia de declarare admisibilă și apoi câștigătoare a ofertei depusă de … este nelegală, deoarece acest ofertant are publicate în SEAP documente constatatoare negative, situație în care oferta acestuia trebuia respinsă, în temeiul art.167 alin.1 lit.g, h și i din Legea nr.98/2016; - rezultatul procedurii de atribuire, repectiv comunicarea rezultatului procedurii nr.D/6167/09.03.2020, este neîntemeiat. În drept, invocă art.8 și urm. din Legea nr.101/2016, C.proc. civ. și toate dispozițiile la care s-a făcut referire în cadrul contestației. Ca mijloace de probă, s-au depus, în copie, documente. Prin înscrisul „Notificare” înregistrat la C.N.S.C. sub nr.11668/24.03.2020, autoritatea contractantă arată că, având în vedere contestația depusă, a adoptat următoarele măsuri de remediere: 1. anularea comunicării nr.D/6772/19.03.2020 cu privire la acceptarea ofertelor câștigătoare; 2. anularea raportului procedurii nr.D/6771/19.03.2020; 3. anularea parțială a PV nr.D/6537/13.03.2020 privind evaluarea evaluarea propunerilor financiare pentru lotul 2; 4. anularea comunicării intermediare nr.D/6167/09.03.2020; 5. anularea parțială a PV nr.D/6180/09.03.2020 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, cu privire la deciziile adoptate de comisie pentru oferta tehnică a 2
S.C. ......... S.R.L., urmând să reevalueze documentele propunerii tehnice ale ofertantului pentru lotul 2; 6. se dispune reverificarea pentru conformitate a documentelor asumate prin DUAE pentru ofertantul … Prin
adresa
înregistrată
la
C.N.S.C.
sub nr.11950/26.03.2020, ......... S.R.L. a arătat că, în situația în care Notificarea publicată în SEAP este aceeași cu cea depusă la dosarul C.N.S.C., consideră contestația rămasă fără obiect. Dacă cele două documente nu sunt identice, contestatorul solicită comunicarea măsurilor de remediere depuse la dosarul C.N.S.C. pentru a formula apărări față de acestea. De asemenea, contestatorul solicită: - în principal, în temeiul art.611 alin.6 din Legea nr.101/2016, restituirea recipiselor de constituire a cauțiunilor având în vedere că autoritatea contractantă a adoptat măsuri de remediere, ceea ce reprezintă o recunoaștere expresă a faptului că nu se solicită despăgubiri din cauțiune; - în subsidiar, în temeiul art.611 alin.6 din Legea nr.101/2016, restituirea recipiselor de constituire a cauțiunilor ulterior solicitării, de către C.N.S.C., a unei declarații din partea autorității contractante în sensul că nu se solicită despăgubiri din cauțiune; - transmiterea de către autoritatea contractantă a unei declarații în sensul că nu urmărește obligarea contestatorului care a constituit cauțiunea, pentru restituirea de îndată a acestora. Față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, în vederea încheierii acordului- cadru având ca obiect „Achiziție produse carne”, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare nr.CN1018351/24.01.2020 Valoarea estimată a acordului-cadru este de 2.032.367,47 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Împotriva rezultatului procedurii aferent loturilor 1, 2, 3 și 4, respectiv împotriva deciziei de respingere a ofertei ......... S.R.L. în cadrul lotului 2 și a deciziilor de a desemna câștigătoare ofertele depuse de COMSORADI S.R.L. în cazul loturilor 1, 2, 3 și 4, ......... S.R.L. a depus contestația de față consemnând cauțiunile aferente în cuantumul prevăzut de lege. Urmare a contestației, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei înscrisul „Notificare” prin care a comunicat măsurile de remediere adoptate. Consiliul reține că măsurile de remediere din cadrul înscrisului „Notificare” transmis la dosarul cauzei, sunt identice cu cele publicate în SEAP. Constatând că cererile contestatorului din cadrul petitului contestației au fost satisfăcute, Consiliul, în temeiul art.26 alin.6 din Legea nr.101/2016, va respinge contestația, ca rămasă fără obiect, 3/5
astfel cum, de altfel, solicită și ......... S.R.L. prin punctul de vedere referitor la măsurile de remediere adoptate. În ceea ce privește cererea contestatorului de restituire a recipiselor de constituire a cauțiunilor, Consiliul o va respinge, ca inadmisibilă, din următoarele considerente: Potrivit art.611 alin.5-7 din Legea nr.101/2016: „(5) Cauţiunea se restituie, la cerere celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii CNSC. Cauțiunea nu se restituie celui care a depus-o în măsura în care autoritatea contractantă face dovada că asupra acesteia a formulat cerere în fața instanței pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (6) Cererea de restituire se depune la CNSC și la autoritatea contractantă după expirarea termenului reglementat la alin. (5). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă autoritatea contractantă declară în mod expres că nu urmărește obligarea contestatorului care a constituit cauțiunea la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate ca urmare a depunerii contestației. (7) Consiliul, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu respectarea principiilor reglementate la art. 15, în termen de 5 zile, printr-o încheiere supusă plângerii la instanța competentă potrivit art. 32 alin. (1) sau (2) în termen de 5 zile de la comunicare. Plângerea este suspensivă de executare”, Din economia acestor prevederi legale, Consiliul reține că dreptul contestatorului de a formula cerere de restituire a cauțiunii se naște după împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii C.N.S.C., termen în care autoritatea contractantă are deschisă calea de a solicita instanței obligarea contestatorului la plata de despăgubiri pentru eventualele prejudicii create. De asemenea, se reține că cererea de restituire se soluționează de C.N.S.C. prin pronunțarea unei încheieri în termen de 5 zile de la depunerea cererii, încheiere care se atacă cu plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Astfel fiind, cererea de restituire a recipiselor de consemnare a cauțiunilor nu poate fi soluționată prin decizia de față, așa cum dorește contestatorul, ci prin intermediul unei încheieri ulterioare deciziei, care va fi pronunțată în baza unei cereri distincte având acest obiect, formulată cu respectarea termenului prevăzut de lege și care va fi soluționată cu respectarea procedurii, de asemenea, prevăzută expres de lege. Fără pronunţare asupra fondului cauzei. Decizia este obligatorie pentru părţi, potrivit art.28 alin.1 din acelaşi act normativ. 4
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestaţia depusă de ......... S.R.L., în contradictoriu cu .......... Respinge, ca inadmisibilă, cererea de restituire a recipiselor de consemnare a cauțiunilor, formulată de ......... S.R.L. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... … 5/5