AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_12196

2020Fonduri: EuropeneProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R2.1, R7

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 49.864 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..... Data: ...... Prin contestația ..., înregistrată la CNSC cu nr. ...., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în .........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având cod unic de înregistrare RO ..., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva adresei nr. 3866/14.04.2020, reprezentând comunicarea deciziei de anulare a procedurii, emisă de către ....... cu sediul în localitatea ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare pentru elaborarea Proiectului tehnic și Detalii de execuţie şi asistenţă tehnică de specialitate din partea proiectantului pe perioada lucrărilor de creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe nr. .... Strada .. .........", cod CPV 71322000-1, s-a solicitat: -anularea deciziei prin care oferta depusă de către societatea ......... SRL a fost declarată inadmisibilă; -anularea raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente acestuia;  -obligarea autorității contractante la reexaminarea documentaţiei suport DUAE depusă de către societatea ......... SRL în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor minime privind experienţa similară în lucrări solicitate prin fişa de date; -obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii şi recalcularea valorilor prezentate de ofertantul ......... SRL cu privire la experienţa similară solicitată prin fişa de date conform DUAE, în vederea declarării ofertei acesteia drept câştigătoare. 1/18

§ 2

Prin contestația nr. ..., înregistrată la CNSC cu nr. ..., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ..........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având cod unic de înregistrare RO ...., reprezentată legal prin administrator ......... și convențional de ........., cu sediul ales pentru comunicări în ........., împotriva adresei nr. 3867/14.04.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, emise de către ..... în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri, s-a solicitat: -anularea adresei nr. 3867/14.04.2020 și a tuturor actelor subsecvente; -obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cele două contestații au fost conexate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă adresa nr. 3866/14.04.2020, adresă prin care autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă. Totodată, autoritatea contractantă i-a comunicat petentului decizia de anulare a procedurii de atribuire, având în vedere că nu au fost depuse oferte admisibile. În fapt, contestatorul afirmă că autoritatea contractantă, .........., a efectuat un calcul eronat al valorilor cumulate a celor două contracte privind experienţa similară, depuse de către ofertantul ......... SRL ca şi documente suport DUAE, neluând în considerare valoarea totală a experienţei similare din contractul nr. 143 din data de 19.09.2018, şi anume 14.000 lei fară T.V.A. Astfel, contestatorul susține că autoritatea contractantă a luat în considerare doar valoarea de 11.200 lei fară T.V.A., denumită Proiectare în cadrul anexei 1 la contractul nr. 143/19.09.2018 (mai exact valoare "proiect tehnic" - a se vedea art. 2.4. din contractul nr. 143/19.09.2018), nu şi valoarea serviciilor aferente asistenţei tehnice de specialitate din partea proiectantului în sumă de 2.000 lei fără T.V.A., respectiv valoarea serviciilor de întocmire a documentaţiei de proiectare necesară în vederea obţinerii certificatului de performanţă energetică, în sumă de 800 lei fără T.V.A., fapt ce a condus la declararea ofertei depuse de către ......... S.R.L. ca fiind inadmisibilă din cauza neîndeplinirii condiţiilor solicitate prin fişa de date cu privire la experienţa similară. Se menționează de către petent faptul că în comunicarea nr. 3866/14.04.2020 privind anularea procedurii transmisă de către .........., 2

§ 3

din analiza informaţiilor din documentele suport DUAE, comisia de evaluare consideră cerinţa privind experienţa similară a ofertantului ......... S.R.L. ca fiind neîndeplinită, aceasta fiind în valoare cumulată sub nivelul minim solicitat prin fişa de date (60.000 lei fără T.V.A.), expunând pe mai departe, în mod eronat, că experienţa similară din cele două contracte prezentate de ofertantul ......... S.R.L. este în valoare de 59.939,50 lei fară T.V.A. (contract nr. 4158 din 12.10.2018 cu experienţă similară în valoare de 48.739,50 lei exclusiv T.V.A., respectiv contract nr. 143 din 19.09.2018 cu experienţă similară în valoare de 11.200 lei fară T.V.A.). Contestatorul subliniază că valoarea corectă a experienţei similare din cele două contracte prezentate de către acesta, aşa cum reiese din DUAE şi documentele suport este de 62.739,50 lei fără T.V.A, aceasta depăşind nivelul minim solicitat prin fişa de date (60.000 lei fără T.V.A.); astfel, valoarea serviciilor prestate de către S.C. ......... S.R.L., în calitate de proiectant în cadrul Contractului de Lucrări de Proiectare şi Execuţie nr. 143 din 19.09.2018 este în valoare de 14.000 lei fără T.V.A., reprezentând 5,72% din valoarea de 244.873,84 lei fără T.V.A. a contractului nr. 143/19.09.2018, așa cum a fost declarată şi în DUAE şi cum reiese din contractul nr. 143 din 19.09.2018/acordul de asociere nr. 1618 din 16.08.2018. Mai mult, petentul face mențiunea că Anexa nr. 1 la Contractul nr. 143/19.09.2018 defalcă serviciile de proiectare în: Proiectare - 11.200 lei fără T.V.A., mai exact valoare "proiect tehnic" - a se vedea art. 2.4. din contractul nr. 143/19 09 2018, Asistenţă tehnică proiectare, constând în servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului, respectiv valoare "asistenţă tehnică de proiectare" - a se vedea art. 2.3. din contractul nr 143/19.09.2018- 2.000 lei fără T.V.A. şi Certificat energetic, ca şi etapă de proiectare, respectiv etapă de întocmire a documentaţiei tehnice în vederea obţinerii "certificatului energetic al clădirii" - conform art. 2.2. din contractul nr. 143/19.09.2018- 800 lei fără T.V.A. În acest context, societatea contestatoare argumentează faptul că etapa de întocmire a documentaţiei tehnice în vederea obţinerii certificatului energetic al clădirii face parte integrantă, ca dealtfel şi proiectul tehnic, din cadrul serviciilor de proiectare aferente construcţiilor civile, caz în care printr-un simplu calcul valoarea experienţei similare de proiectare construcţii civile care ar fi putut fi luată în considerare de către autoritatea contractantă ar fi fost cel puţin în sumă de 60.739,50 lei fără T.V.A., valoare ce depăşeşte pragul minim solicitat în ceea ce priveşte experienţa similară, respectiv 60.000 lei fără T.V.A. Se arată că autoritatea contractantă nu poate face diferenţă între diferitele etape de proiectare de construcţii civile, în contextul în care nu a solicitat acest lucru în cadrul documentaţiei de atribuire; contestatorul menţionează că în cadrul contractului nr. 143/19.09.2018 acest tip de servicii este clar cuprins la obligaţiile executantului privind proiectarea, fiind definit serviciu de proiectare (a se vedea capitolul 10., respectiv aliniatul 10.2. din Contractul nr. 143/19.09.2018). Totodată, este cu atât mai mult de neînţeles pentru petent neluarea în calcul a aceastei 3/18

§ 4

componente a serviciilor de proiectare, respectiv întocmirea documentaţiei necesare în vederea obţinerii certificatului de performanţă energetică al clădirii, dat fiind faptul că aceasta este imperios necesară în contextul în care este vorba de o achiziţie ce vizează tocmai creşterea eficienţei energetice. De asemenea, contestatorul semnalează faptul că autoritatea contractantă nu poate exclude suma de 2.000 lei fără T.V.A., reprezentând asistenţa tehnică din partea proiectantului din demonstrarea experienţei similare de servicii, având în vedere că prin fişa de date aceasta însăşi solicită "Lista principalelor servicii prestate similare în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi, din care să rezulte executarea serviciilor în conformitate cu normele profesionale în domeniu şi duse la bun sfârşit servicii similare cu cele ce fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedura, cu o valoare totală fară T.V.A. mai mare sau cel puţin egală cu 60.000 lei fară T.V.A., la nivelul oricâtor contracte", în contextul în care obiectul contractului este reprezentat tocmai de „Servicii de proiectare pentru elaborarea Proiectului tehnic şi Detalii de execuţie şi asistenţă tehnică de specialitate din partea proiectantului pe perioada lucrărilor de creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe nr. ... Strada .. ........." iar, în conformitate cu prevederile Caietului de Sarcini, serviciile solicitate de către autoritatea contractantă se încadrează în două coduri CPV distincte, şi anume: CPV 71322000-1 Servicii de proiectare tehnică pentru construcţia de lucrări publice (Rev.2) şi CPV 71356200-0 Servicii de asistenţă tehnică. Dacă autoritatea contractantă ar fi efectuat un calcul simplu, contestatorul apreciază că aceasta ar fi constatat că, în acest caz, valoarea experienţei de servicii similare cu cele ce fac obiectul contractului care ar fi putut fi luată în considerare ar fi fost cel puţin în sumă de 61.939,50 lei fără T.V.A., valoare care depăşeşte pragul minim solicitat în ceea ce priveşte experienţa similară, respectiv 60.000 lei fără T.V.A. Astfel, contestatorul precizează că în ambele situaţii prezentate mai sus, sumele reprezentând experienţa similară (atât în ceea ce priveşte servicii proiectare construcţii civile, cât şi servicii similare cu cele ce fac obiectul contractului), depăşesc în mod independent pragul minim solicitat de 60.000 lei fără T.V.A., însă, valoarea corectă cumulată din contractele nr. 4158 din 12.10.2018 (în valoare de 48.739,50 lei exclusiv T.V.A.) şi nr. 143 din 19.09.2018 (în valoare de 14.000,00 lei fară T V A.) însumează valoarea de 62.739,50 lei fără T.V.A., valoare ce depăşeşte pragul minim solicitat de 60.000 lei fără T.V.A. Mai mult, deşi contestatorul a observat că au existat neînţelegeri privind componenţa sumei totale de servicii de proiectare de 14.000 lei fără T.V.A. din contractul nr. 143 din 19.09.2018 şi, respectiv, în ceea ce priveşte încadrarea serviciilor de asistenţă tehnică din partea proiectantului şi a celor de întocmire a documentaţiei în vederea obţinerii certificatului de performanţă energetică (acestea făcând parte integrantă 4

§ 5

din cadrul serviciilor de proiectare), autoritatea contractantă nu a solicitat niciun fel de clarificări în acest sens, considerând în mod eronat că acestea nu fac parte din cadrul serviciilor de proiectare şi, în consecinţă, a decis anularea procedurii, conform art. 212 alin (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, pe motivul că nu au fost depuse oferte admisibile. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., autoritatea contractantă formulează punct de vedere la contestația depusă de SC ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată și neîntemeiată. Autoritatea contractantă învederează că a lansat procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică „Servicii de proiectare pentru elaborarea Proiectului tehnic şi Detalii de execuţie şi asistenţă tehnică de specialitate din partea proiectantului pe perioada lucrărilor de creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe nr. ...., Strada .. .........", prin procedură simplificată cu numărul ..., cu termen limită de depunere a ofertelor în data de 03.02.2020 ora 15:00. Se menționează că la procedură s-au înscris 2 operatori economici, care au depus ofertă, respectiv: Ofertant 1 - SC ......... SRL Ofertant 2 - SC ......... SRL Autoritatea contractantă reține că ofertantul a contestat faptul că oferta sa a fost respinsă în conformitate cu HG nr. 395/2016, art. 137 alin. (2) litera b) - „a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu cerinţele stabilite de entitatea contractantă", întrucât din analiza informaţiilor completate în DUAE şi a documentelor prezentate comisia de evaluare a considerat cerinţa pentru experienţa similară neîndeplinită, fiind în valoare cumulată sub nivelul solicitat prin fişa de date (servicii de proiectare aferente construcţiilor civile minimum 60.000,00 lei fără TVA). Se arată de către Autoritate că experienţa similară cumulată din cele două contracte prezentate este în valoare de 59.939,50 lei (contract nr. 4158 din data de 12.10.2018 cu experienţă similară reprezentând servicii de proiectare de 48.739,50 lei şi contract de lucrări de proiectare şi execuţie nr. 143 din data de 19.09.2018, împreună cu anexa din care rezultă valoarea serviciilor de proiectare = 11.200 lei fără TVA). De asemenea, autoritatea contractantă remarcă faptul că prin contestaţia depusă, ofertantul SC ......... SRL consideră valoarea serviciilor pentru obţinerea certificatului de urbanism din contractul de lucrări de proiectare şi execuţie nr. 143 din data de 19.09.2018, în valoare de 800 de lei, ca fiind servicii de proiectare care ar fi trebuit să fie cumulate la valoarea experienţei similare pentru îndeplinirea cerinţei privind capacitatea tehnică/profesională. Autoritatea contractantă apreciază contestaţia formulată de SC ......... SRL ca fiind neîntemeiată, întrucât aşa cum rezultă din raportul procedurii nr. 3864 din 14.04.2020 din evaluarea documentelor prezentate pentru îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară, aşa 5/18

§ 6

cum a fost formulată prin documentaţia de atribuire, respectiv conform fişei de date: III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională Informaţii și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerinţelor menționate: Pentru contractele de achiziţie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat 1. Pentru a-şi demonstra capacitatea tehnica şi/sau profesională în funcţie de experienţă, şi pentru a evita riscul de neîndeplinire a contractului din cauza lipsei capacităţii tehnice şi profesionale, se solicita din partea ofertantului demonstrarea faptului că dispune de experienţă similară în domeniu (servicii de proiectare aferente construcţiilor civile). Astfel, comisia de evaluare a luat în considerare sumele aferente serviciilor de proiectare din contractele prezentate de ofertantul SC ......... SRL, fără a lua în calcul costul aferent obţinerii certificatului de urbanism, întrucât acesta nu poate fi considerat serviciu de proiectare. Aşa cum rezultă din procesul verbal de evaluare a documentelor DUAE, ofertantul SC ......... SRL a prezentat documente justificative pentru cele două contracte declarate în DUAE, din analiza cărora au rezultat următoarele: Documente prezentate cu răspunsul din 27.03.2020: 1 - contract amenajare școală/grădiniţă ... ....pdf (15 pagini); - contract de prestări servicii nr. 4158 din data de 12.10.2018 "Modernizare şcoală/grădiniţa nr. 1 - ..., Jud. ........." cu preț contract - 48.739,50 lei fără TVA; - oferta nr. 4017 din 03.10.2018 pentru servicii de proiectare în valoare totală de 48.739,50 lei fără TVA; - "Proces verbal de predare-primire semnat și ștampilat pentru ...; - Scrisoare de recomandare nr. 2350 din 23.05.2019 semnată de Primarul Comunei ... pentru prestări servicii pentru "Modernizare şcoală/grădiniţa nr. 1 - .., Jud. ........."; 2 - contract amenajare sediu sistem hidrotehnic ....pdf (18 pagini) - Document constatator nr. 1 din 19.12.2018 emis de Administraţia Bazinală de Apă .... SRL ......... pentru contractul de lucrări de proiectare şi execuţie nr.143 din data de 19.09.2018, semnat de Director ....; - Proces verbal de predare-primire din data de 24.10.2018 semnat de .... SRL (lider de asociere);  - contract de lucrări de proiectare şi execuţie nr.143 din data de 19.09.2018, împreună cu anexa din care rezultă valoarea serviciilor de proiectare = 11.200 lei fără TVA ( pag 15 din doc. contract amenajare sediu sistem hidrotehnic calnic.pdf); - Acord de Asociere nr. 1618 din data de 16.08.2018 semnat de .. SRL ..... SRL. Total experienţă similară în ultimii 3 ani rezultată din documentele prezentate este de 48739,5 + 11200 = 59.939,50 lei fără TVA. 6

§ 7

Se menționează că Comisia de evaluare a analizat documentele prezentate pentru îndeplinirea DUAE şi a constatat ca nu este îndeplintă cerinţa pentru experienţa similară, aceasta fiind în valoare cumulată sub nivelul solicitat prin fişa de date (servicii de proiectare aferente construcţiilor civile minimum 60.000,00 lei fără TVA). Ca urmare a evaluării documentelor prezentate în această procedură de ofertantul SC ......... SRL, autoritatea contractantă a declarat oferta acestuia drept inacceptabilă, în conformitate cu HG 395/2016, art. 137 alin. (2) lit. b) - „a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu cerinţele stabilite de entitatea contractantă". Pentru argumentele expuse mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației depusă de SC ......... SRL. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., SC ......... SRL a formulat Note scrise în care a solicitat Consiliului: 1) Să respingă, ca netemeinic, punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă ...........; 2) Să admită contestaţia formulată de către ofertantul ......... SRL, aşa cum a fost aceasta formulată; 3) Să dispună autorităţii contractante continuarea procedurii şi recalcularea corectă a valorilor prezentate de ofertantul ......... SRL cu privire la experienţa similară în lucrări solicitată prin fişa de date conform DUAE, în vederea declarării ofertei acesteia drept câştigătoare.  Din cuprinsul punctului de vedere, înregistrat sub nr. ..., transmis Consiliului de către autoritatea contractantă . ........., şi adus la cunostinţa SC ......... prin e-mail, petentul observă faptul că aceasta face în continuare o confuzie între CERTIFICATUL DE URBANISM și CERTIFICATUL DE PERFORMANŢĂ ENERGETICĂ. Astfel, la pag 3 alin (2) din

§ 8

cadrul

§ 9

documentului

§ 10

depus

§ 11

de

§ 12

aceasta,

§ 13

autoritatea contractantă .......... expune următoarele: "Comisia de evaluare a luat în considerare sumele aferente serviciilor de proiectare din contractele prezentate de ofertantul SC ......... SRL, fără a lua în calcul costul aferent obţinerii certificatului de urbanism, întrucât acesta nu poate fi considerat serviciu de proiectare". Având în vedere prevederile art. 29, alin (1) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, "Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare oh a altor operaţiuni imobiliare, potrivit legii." În ceea ce priveşte Certificatul de performanţă energetică, acesta este guvernat de Legea nr. 372 din 13 decembrie 2005 privind performanţa energetică a clădirilor, din care cităm câteva articole relevante, astfel: "ART. 1 7/18

§ 14

(1) Scopul prezentei legi este promovarea măsurilor pentru creşterea performanţei energetice a clădihlor, ţinându-se cont de condiţiile climatice exterioare şi de amplasament, de cerinţele de confort intehor, de nivel optim, din punctul de vedere al costurilor, al cerinţelor de performanţă energetică, precum şi pentru ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor. (2) Creşterea performanţei energetice a clădihlor prin proiectarea noilor clădiri cu consumuri reduse de energie şi prin reabilitarea termică a clădirilor existente, precum şi informarea corectă a proprietarilor/administratohlor clădirilor prin certificatul de performanţă energetică reprezintă acţiuni de interes public major şi general în contextul economisirii energiei în clădiri, al îmbunătăţirii cadrului urban construit şi al protecţiei mediului. ART. 6 (1) Prin metodologie se stabilesc cerinţele minime de performanţă energetică a clădirilor, denumite în continuare cerinţe, şi se aplică diferenţiat pentru diferite categohi de clădiri, atât pentru clădihle noi, cât şi pentru clădirile existente, după cum urmează: a) locuinţe unifamiliale; b) blocuri de locuinţe; c) birouri; d) clădiri de învăţământ; e) spitale; f) hoteluri şi restaurante; g) construcţii destinate activităţilor sportive; h) clădiri pentru servicii de comerţ; i) alte tipuri de clădiri consumatoare de energie. ART. 9 (1) Pentru clădirile noi/ansamblurile de clădiri prevăzute la art. 6 alin. (1), prin certificatul de urbanism emis de autorităţile administraţiei publice locale/judeţene competente, în vederea obţinerii, în condiţiile legii, a autorizaţiei de construire pentru clădiri, pe lângă obligativitatea respectării cerinţelor minime de performanţă energetică, se va solicita întocmirea unui studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficienţă ridicată, în funcţie de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic şi al mediului înconjurător (3) Studiul prevăzut la alin. (1) se elaborează de proiectant şi este parte componentă a studiului de fezabilitate. ART. 18 (1) Certificatul de performanţă energetică, denumit în continuare certificat, se elaborează pentru: a) categoriile de clădiri prevăzute la art. 6 alin. (1) şi unităţile acestora, care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor majore.” Contestatorul afirmă că din prevederile celor două acte normative citate anterior, se constată confuzia făcută de autoritatea contractantă între CERTIFICATUL DE URBANISM (act de informare cu caracter obligatoriu emis de o autoritatea a administraţiei publice judeţene sau 8

§ 15

locale) şi CERTIFICATUL DE PERFORMANŢĂ ENERGETICĂ (înscris elaborat de experţi tehnici atestaţi în baza studiului elaborat de proiectant, ce este parte componentă a studiului de fezabilitate/dali = fază de proiectare.) Faţă de cele ce preced, contestatorul solicită respingerea ca netemeinic a punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă Oraşul ......... şi admiterea contestaţiei așa cum a fost aceasta formulată. Cu adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. .., ...... face o precizare la punctul de vedere transmis inițial, menționând că în cuprinsul acestuia a fost trecut dintr-o eroare de tehnoredactare certificat de urbanism. În fapt, autoritatea contractantă face precizarea că este vorba de valoarea serviciilor de obținere a certificatului energetic din contract de lucrări de proiectare şi execuţie nr.143 din data de 19.09.2018, aşa cum rezultă din anexa 1 la contract. Anexa 1 la contract „ Amenajare sediu sistem Hidrotehnic … .........". Centralizator cheltuieli Totodată, reiterând argumentele expuse inițial în punctul de vedere transmis, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulată de SC ......... SRL. Prin contestația nr. ...., înregistrată la CNSC cu nr. ..., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în .. ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având cod unic de înregistrare RO ..., reprezentată legal prin administrator ......... și convențional de ........., cu sediul ales pentru comunicări în ........., împotriva adresei nr. 3867/14.04.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, emise de către ...... în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri, s-a solicitat: -anularea adresei nr. 3867/14.04.2020 și a tuturor actelor subsecvente; -obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului. 9/18 Nr. Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli Valoare (fără TVA) TVA Valoare cu TVA 1 2 3 4 5 Cheltuieli pentru proiectare, asistenta tehnica de proiectare si certificat energetic 1 Proiectare 11.200 2.128 13.328 2 Asistenta tehnica de proiectare 2.000 380 2.380 3 Certificai cncrgctic 800 152 952 TOTAL 14.000 2.660 16.660 Cheltuieli pentru coastructii si instalatii 1 Constructii si instalatii 230.873.848 43.866,03 274.739,878 Total constructii si instalatii 230.873.848 43.866,03 274.739,878 TOTAL GENERAL 244.873,848 46.526,03 291.399,879

§ 16

Contestatorul învederează că prin comunicarea nr. 3867/14.04.2020 autoritatea contractantă i-a transmis faptul că oferta depusă este declarată neconformă întrucât Expertul Cheie 2 - Inginer Structurist nu îndeplinește cerința de calificare prin care se solicita „diploma de licență/absolvire studii superioare de lungă durată în domeniul construcţiilor". Se reține că în argumentarea deciziei autoritatea contractantă invocă prevederile Legii nr. 1/2011. Contestatorul precizează că prin oferta depusă a transmis autorității contractante, Diploma de licență a expertului în cauză, mai exact diploma de licență seria C nr. 0373913. În acest context, petentul apreciază că decizia autorității este greșită din următoarele motive: Studiile de lunga durată nu mai sunt reglementate în legislația română din 2003. Inclusiv articolul de lege invocat de autoritate prin comunicarea rezultatului procedurii este de fapt o norma care reglementează trecerea de la studiile de specialitate astfel cum erau reglementate în vechea legislație la sistemul Bologna. În legislația actuală sunt reglementate studiile universitare și nu studiile de scurtă/lungă durată. În ceea ce privește precizarea autorității că nu s-au prezentat copii după diploma de master (ciclul II de studii), contestatorul subliniază că aceasta nu este o cerință a caietului de sarcini. Totodată, petentul face precizarea că inginerului în cauză i-ar fi fost imposibil să obțină o diplomă de studii de lungă durată întrucât acesta a absolvit facultatea la mai bine de 8 ani de la abrogarea legislației care reglementa acest tip de studii. Transpunând cerința autorității contractante din caietul de sarcini în legislația actuală, contestatorul afirmă că diploma de licență solicitată este echivalenta Ciclului I de studii, diplomă care a fost prezentată. Având în vedere motivele expuse mai sus, contestatorul solicită Consiliului să admită prezenta contestație. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., autoritatea contractantă formulează punct de vedere la contestația depusă de SC ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată și neîntemeiată. Autoritatea contractantă învederează că contestația formulată de SC ......... SRL este neîntemeiată, întrucât aşa cum rezultă din raportul procedurii nr. 3864 din 14.04.2020 din evaluarea documentelor prezentate pentru îndeplinirea cerinţei pentru expertul cheie 2 - Inginer structurist, petentul nu a respectat cerința din cuprinsul Caietului de sarcini, care a fost formulată astfel: Cerinţe: - CV din care să rezulte pregătirea profesională şi min. 3 ani experienţă în calitate de proiectant structurist pentru construcții civile/ industriale; - copie „conform cu originalul" după diplomă de licenţă/ absolvire studii superioare de lungă durată în domeniul construcţiilor. 10

§ 17

Autoritatea contractantă susține că a formulat cerinţele din documentaţia de atribuire în corespondenţă cu necesitatea de a asigura îndeplinirea contractului de ofertanţi care dispun de personal calificat, cu pregătire profesională corespunzătoare pentru prestarea de servicii în domeniul proiectării obiectivelor de investiţii. De asemenea, în formularea cerinţelor privind pregatirea şi experienţa profesională pentru experţii tehnici, solicitaţi prin cerinţele formulate în cuprinsul Caietului de sarcini, Autoritatea a ţinut cont de următoarele prevederi: INSTRUCŢIUNE nr. 1/2017 din 4 ianuarie 2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) şi art. 187 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, respectiv a art. 192 lit. g) şi a art. 209 alin. (8) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU ACHIZIŢII PUBLICE PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 11 ianuarie 2017 Art. 3 (1) Sintagma "personalul ce va realiza efectiv activităţile care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit" se referă la experţii/personalul-cheie ce răspund(e) de realizarea efectivă a proceselor de execuţie aferente implementării respectivului contract, calificarea, experienţa profesională şi/sau modul de organizare influenţând, în mod direct, calitatea rezultatului ce trebuie atins prin contractul în cauză, această categorie de personal nefiind considerată criteriu de calificare şi selecţie în raport cu operatorul economic ce este candidat/ofertant în procedura de atribuire. (2) Prin noţiunea de "personal-cheie" menţionată la alin. (1), se înţelege orice expert/specialist a cărui activitate desfăşurată în cadrul contractului este reflectată direct fie: (i) într-o proporţie majoritară a rezultatului respectivei activităţi şi/sau a întregului contract, atunci când există o relaţie direct proporţională între volumul muncii prestate şi nivelul calitativ al rezultatului în cauză, iar contribuţia sa are, totodată, o pondere ridicată în rezultatul final al contractului; (6) În cazul contractelor ce includ o componentă semnificativă de servicii având ca obiect prestaţii intelectuale care presupun activităţi cu nivel de complexitate ridicat, situaţie în care calitatea personalului prevăzut la alin. (1) are un impact semnificativ asupra calităţii executării respectivelor contracte, calificarea, experienţa profesională şi/sau modul de organizare reprezintă caracteristici ale ofertei, ce descriu, în fapt, nivelul tehnic sau funcţional al acesteia, fiind considerate un avantaj calitativ ce poate fi punctat. În acest caz, calificarea, experienţa profesională şi/sau modul de organizare a personalului-cheie se utilizează ca factori de evaluare în cadrul criteriului de atribuire preţ-calitate/cost- calitate Exemplu de experţi-cheie: b) ingineri proiectanţi responsabili cu implementarea contractelor ce au ca obiect prestarea de servicii în domeniul proiectării obiectivelor de investiţii. Art. 7 (1) Referința la durata studiilor se face prin solicitarea fie de studii absolvite cu diplomă de bacalaureat, fie de studii absolvite cu 11/18

§ 18

diplomă de licenţă, diplomă de absolvire sau echivalent, fapt ce presupune ca, în unele situaţii, să fie necesar ca persoana în cauză să fi urmat şi cursuri de master (cum ar fi ciclul Bologna referitor la echivalarea studiilor, prevăzut de legislaţia incidentă în domeniul educaţiei). Autoritatea contractantă precizează că în urma evaluării ofertei depusă de către contestator a constatat că pentru Inginer structurist ... a fost prezentată diploma de licenţă seria ... emisă de Universitatea ..... în domeniul inginerie civilă, specializarea construcţii civile, industriale şi agricole pentru absolvirea Ciclului I - Studii universitare de licenţă - pag. 45 din documentul ......... - Propunere tehnică, cu durata de 3 ani, aşa cum rezultă şi din CV - ul semnat de acesta. Se menționează că din cuprinsul diplomei prezentate pentru expert ..., rezultă absolvirea ciclului I de studii (durata 3 ani) însemnând studii de scurtă durată conform Legii nr. 1/2011 - Legea educaţiei naţionale SECŢIUNEA a 11-a Ciclul II - Studii universitare de master A. Organizarea ART. 153 (1) Programele de studii universitare de master reprezintă al II-lea ciclu de studii universitare şi se finalizează prin nivelul 7 din EQF/CEC şi din Cadrul Național al Calificărilor. Acestea au o durată normală de 1 - 2 ani şi corespund unui număr minim de credite de studii transferabile, cuprins între 60 şi 120. Pentru profesii reglementate prin norme, recomandări sau bune practici europene, ciclul I şi ciclul II de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program unitar de studii universitare cu o durată cuprinsă între 5 şi 6 ani, la învăţământul cu frecvenţă, în condiţiile prezentei legi, diplomele obţinute fiind echivalente diplomei de master. (2) Diploma de absolvire sau de licenţă a absolvenţilor învăţământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate. Comisia de evaluare a analizat informaţiile din CV-ul semnat de expertul .... - inginer structurist, unde la secţiunea Educaţie şi Formare este menţionată deţinerea diplomei de master - Ingineria Instalaţiilor, Universitatea ..., ..., (perioada 2012-2014) şi a considerat că a fost o omisiune, neincluderea în oferta tehnică depusă a copiei după diploma de master. EDUCAŢIE ŞI FORMARE 2016-2016 CERTIFICAT DE ABSOLVIRE PROIECTANT SISTEME DE SECURITATE ASOCIAŢIA CENTRUL DE AFACERI, ......... (România) 2014-2014 LEGITIMAȚIE ANRE - ELECTRICIAN AUTORIZAT GRADUL IIA/ IIB AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, ... 2014-2014 CERTIFICAT DE ABSOLVIRE - MANAGER DE PROIECT ..... 2012-2014 DIPLOMĂ DE MASTER - INGINERIA INSTALAŢIILOR ... 2008-2012 DIPLOMĂ LICENŢĂ - INGINER INSTALAȚII ... 2004—2008 DIPLOMA DE BACALAUREAT, ... 12

§ 19

Ca urmare, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului ......... SRL, prin adresa nr. 2288 din 03.03.2020, să prezinte copie după diploma de master: Solicitare 1 Având în vedere cerinţa privind prezentarea - copie „conform cu originalul" după diplomă de licenţă/absolvire studii superioare de lungă durată în domeniul construcţiilor, vă solicităm să prezentaţi copie și după diploma de master, menţionată în CV, pentru expert ... - inginer structurist. Se reține că ofertantul ......... SRL a încărcat în SICAP în data de 03.03.2020 ora 15:57, răspunsul de clarificare nr. 55/03.03.2020, semnat electronic, astfel: "Având în vedere solicitarea de clarificări cu nr. 2288/03.03.2020, cerinţa privind expertul - Inginer structurist, este îndeplinită prin experienţa de minim 3 ani în calitate de proiectant structurist şi prin absolvirea studiilor de lungă durată, dovedită prin prezentarea diplomei de licenţă, prezentarea diplomei de master nefiind cerinţă de calificare. Menţionăm că expertul propus a finalizat studiile de masterat, prezentate în CV, dar nu a susţinut examenul de disertaţie." Din analiza răspunsului de clarificare, comisia de evaluare a constatat că cerinţa privind dovedirea absolvirii studiilor de lungă durată nu este îndeplinită, întrucât ofertantul nu a prezentat copie după diploma de master (ciclul II de studii) în domeniul construcţiilor, deşi aceasta a fost menţionată în CV-ul semnat de expertul ..., pag. 37-44 din Propunerea tehnică. Pentru argumentele expuse mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației depusă de SC ......... SRL. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ....... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare pentru elaborarea Proiectului tehnic și Detalii de execuţie şi asistenţă tehnică de specialitate din partea proiectantului pe perioada lucrărilor de creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe nr. ..., Strada .. .........", cod CPV 71322000-1. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ...., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. Potrivit Procesului-verbal nr. 1, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 1067/03.02.2020, încheiat cu ocazia deschiderii/descărcării ofertelor depuse în SICAP, în cadrul procedurii au fost depuse 2 oferte, respectiv de către SC ......... SRL și SC ......... SRL. În Raportul procedurii nr. 3864/14.04.2020 s-a consemnat respingerea ofertei depusă de SC ......... SRL și admisibilitatea ofertei depusă de SC ......... SRL, aceasta fiind clasată pe locul 1, cu o propunere financiară de 64.320,00 lei fără TVA. 13/18

§ 20

Ca urmare a verificării documentelor suport prezentate pentru demonstrarea informațiilor din DUAE, oferta depusă de SC ......... SRL a fost respinsă ca inacceptabilă în conformitate cu art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, iar procedura a fost anulată potrivit art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. Împotriva adresei nr. 3866/14.04.2020, respectiv a adresei nr. 3867/14.04.2020, privind comunicarea rezultatului procedurii și a deciziei de anulare a procedurii, SC ......... SRL și SC ......... SRL au formulat contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. .... Referitor la prima contestație, formulată de SC ......... SRL, Consiliul reține că acesta aduce critici legate de respingerea ofertei sale ca inacceptabilă, pentru motivele cuprinse în adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 3866/14.04.2010, autoritatea contractantă susținând că nu a îndeplinit cerința privind experiența similară din fișa de date a achiziției. Potrivit cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala din fișa de date a achiziției, „Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat 1. Pentru a-şi demonstra capacitatea tehnica şi/sau profesionala în functie de experienţă, şi pentru a evita riscul de neîndeplinire a contractului din cauza lipsei capacităţii tehnice şi profesionale, se solicita din partea ofertantului demonstrarea faptului că dispune de experienţă similară în domeniu (servicii de proiectare aferente construcţiilor civile). Experienţă similară în prestări servicii. Lista principalelor servicii prestate similare în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi, din care să rezulte executarea serviciilor în conformitate cu normele profesionale în domeniu şi duse la bun sfârşit servicii similare cu cele ce fac obiectul contractului care se atribuie prin prezenta procedura, cu o valoare totală fără TVA mai mare sau cel puţin egala cu 60.000 lei fără TVA, la nivelul oricâtor contracte. Documentele justificative care probeaza îndeplinirea cerinţei vor fi prezentate, la solicitarea autorităţii contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, dupa caz acestea putând fi (fără a se limita la acestea): - copii ale unor părţi relevante ale contractelor pe care le-au îndeplinit/procesul-verbal de recepţie întocmit în condiţiile actelor normative care reglementeaza recepţia serviciilor/ documente constatatoare/ recomandări sau alte documente, din care să rezulte informații privind beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, obiectul contractului, perioada în care au fost prestate serviciile, valoarea contractului şi ponderea şi/sau activităţile pentru care a fost responsabil. Ultimii 3 ani vor fi calculaţi pâna la data limită de depunere a ofertei, cu menţiunea că modul de calcul al perioadei nu va fi afectat de eventuale decalări ale termenului limită prevăzut în IP publicată”. Din cerința de mai sus, prevăzută de autoritatea contractantă în fișa de date a achiziției, rezultă că operatorii economici erau obligați să facă 14

§ 21

dovada că în ultimii 3 ani au prestat servicii similare cu cele care fac obiectul contractului, în valoare de cel puțin 60.000 lei fără TVA. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că obiectul contractului ce urmează a fi atribuit este de „Servicii de proiectare pentru elaborarea Proiectului tehnic și Detalii de execuţie şi asistenţă tehnică de specialitate din partea proiectantului pe perioada lucrărilor de creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe”; prin urmare, contractul cuprinde servicii de proiectare și de asistență tehnică, iar scopul final este acela de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe (ceea ce presupune și obținerea unui certificat energetic). Din verificarea documentelor aflate la dosar, Consiliul reține că SC ......... SRL a depus, în vederea îndeplinirii cerinței privind experiența similară, următoarele documente: - contractul de prestări servicii nr. 4158/12.10.2018, încheiat cu beneficiarul ..., având ca obiect prestarea serviciilor de proiectare DALI „Modernizare școală/grădiniță ...”, în valoare de 48.739,50 lei, fără TVA, însoțit de proces verbal de predare primire, recomandare și document constatator, - contractul nr. 143/19.09.2018, încheiat între asocierea SC ......... SRL – SC ...SRL și beneficiarul Administrația Bazinală de Apă ..., având ca obiect „Amenajare sediu sistem Hidrotehnic ...”, în valoare totală de 244.873,84 lei fără TVA, însoțit de anexa la contract, acord de asociere (SC ......... SRL fiind asociat pe partea de proiectare). Potrivit anexei la contractul nr. 143/19.09.2018, valoarea serviciilor prestate de ofertantul contestator, în valoare totală de 14.000 lei fără TVA, au constat în următoarele: - proiectare – 11.200 lei, - asistență tehnică de proiectare – 2.000 lei, - certificat energetic – 800 lei. Atunci când a evaluat oferta contestatorului, autoritatea contractantă a luat în calcul doar valoarea de 11.200 lei, fără TVA, aferentă serviciilor de proiectare prestate de SC ......... SRL în contractul nr. 143/19.09.2018, deși obiectul contractului ce se va atribui presupune nu doar proiectare ci și asistență tehnică, precum și întocmirea documentaţiei necesare în vederea obţinerii certificatului de performanţă energetică al clădirilor; potrivit cerinței din fișa de date ofertanții trebuie să facă dovada că au prestat „servicii similare cu cele care fac obiectul contractului”. În opinia Consiliului, autoritatea contractantă a procedat eronat neluând în calcul valoarea totală a serviciilor prestate de SC ......... SRL în cadrul contractului nr. 143/19.09.2018, respectiv 14.000 lei fără TVA. Astfel, dacă la valoarea de 48.739,50 lei fără TVA (aferentă contractului nr. 4158/12.10.2018) se adaugă 14.000 lei fără TVA (valoarea totală a serviciilor prestate în contractul nr. 143/19.09.2018), rezultă suma de 62.739 lei fără TVA, deci peste nivelul de 60.000 lei prevăzut în fișa de date a achiziției, prin urmare cerința de la cap. III.1.3.a) capacitatea tehnica si/sau profesionala din fișa de date a achiziției a fost îndeplinită de SC ......... SRL. 15/18

§ 22

Față de cele expuse anterior, Consiliul apreciază că sunt întemeiate criticile formulate de către contestator și că se impune reevaluarea ofertei acesteia în concordanță cu cele menționate anterior, cu luarea în considerare a tuturor serviciilor prestate de SC ......... SRL în contractul nr. 143/19.09.2018.

§ 23

Referitor la contestația formulată de către SC ......... SRL, Consiliul reține că prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3867/14.04.2020, autoritatea contractantă i-a adus la cunoștință că oferta sa a fost respinsă ca neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. Autoritatea contractantă a considerat că ofertantul SC ......... SRL nu a îndeplinit cerința din caietul de sarcini privind absolvirea studiilor de lungă durată, deoarece: din diploma prezentată pentru inginerul structurist ....rezultă absolvirea ciclului I (durata 3 ani - studii de scurtă durată) și nu a fost depusă copie de pe diploma de master (ciclul II de studii) în domeniul construcțiilor. Din verificarea documentelor aflate la dosar, se reține în soluționare că în caietul de sarcini, la capitolul privind resursele umane, s-a solicitat: „Expert cheie 2 – Inginer structurist – cerințe: cv din care să rezulte pregătirea profesională și minim 3 ani experiență în calitate de proiectant structurist pentru construcții civile/industriale, copie „conform cu originalul” de pe diploma de licență/absolvire studii superioare de lungă durată în domeniul construcțiilor, declarație de disponibilitate pentru prestarea serviciilor”. Se reține că SC ......... SRL a prezentat pentru inginerul structurist ... diploma de licență seria ...., din care rezultă că acesta a absolvit cu examen de licență Ciclul I, în iunie 2012, fiind inginer în domeniul ingineriei civile specializarea construcții civile, industriale și agricole. Din diploma sus menționată rezultă că ... a absolvit Ciclul 1 – Studii universitare de licență, dar în niciun caz că ar fi efectuat studii de scurtă durată de 3 ani, cum susține autoritatea contractantă. În opinia Consiliului, aceasta nu echivalează cu o diplomă de subinginer, care potrivit reglementărilor anterioare erau definite ca studii de scurtă durată. Conform art. 150 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, „La învăţământul cu frecvenţă, durata specifică a studiilor universitare de licenţă este, după caz, de 3-4 ani şi corespunde unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile pentru un an de studii. Durata studiilor de licenţă pentru învăţământul universitar din domeniile ştiinţe inginereşti, ştiinţe juridice şi teologie pastorală este de 4 ani.” Legislația actuală reglementează studiile universitare, nu studiile de scurtă sau de lungă durată. Acest fapt poate fi coroborat și cu informațiile din cv –ul persoanei menționate, potrivit cărora:„01.10.2007 – 01.08.2011 – Diploma de inginer constructor, specializarea inginerie civilă, secția construcții civile industriale și agricole”, deci o perioadă de 4 ani. 16

§ 24

Deși din documentele prezentate nu reieșea că ... ar fi efectuat studii de scurtă durată, autoritatea i-a cerut printr-o adresă de clarificări să prezinte copie de pe diploma de master, iar pentru că acesta nu s-a conformat oferta sa a fost respinsă. În opinia Consiliului nu este necesară diploma de master, întrucât SC ......... SRL a făcut dovada îndeplinirii cerinței din caietul de sarcini prin prezentarea diplomei de licență pentru inginerul structurist ..., iar în cuprinsul caietului de sarcini nu a fost solicitată diploma de master pentru poziția expert cheie 2 – inginer structurist. Prin urmare, față de cele expuse anterior în motivare, Consiliul apreciază că în mod eronat autoritatea contractantă a respins oferta depusă de SC ......... SRL pentru motivul menționat și că se impune reevaluarea ofertei acestuia conform motivării, prin raportare la cerința din documentația de atribuire și la legislația incidentă. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestațiile formulate de SC ......... SRL și de SC ......... SRL în contradictoriu cu .... va dispune anularea deciziilor de respingere a ofertelor depuse de SC ......... SRL și de SC ......... SRL, anularea raportului procedurii nr. 3864/14.04.2020 și a actelor subsecvente acestuia. Consiliul va dispune continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor conform celor precizate în motivare, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei decizii și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestațiile formulate de SC ......... SRL și de SC ......... SRL în contradictoriu cu .... dispune anularea deciziilor de respingere a ofertelor depuse de SC ......... SRL și de SC ......... SRL, anularea raportului procedurii nr. 3864/14.04.2020 și a actelor subsecvente acestuia. Dispune continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor conform celor precizate în motivare, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei decizii și ulterior, desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 17/18

§ 25

18