AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_12375

BO2020_12375

Respinge
2020Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R2, R8

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 13.604 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro

§ 2

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... / .... / .... Data: ....... Prin contestația nr. ..../25.05.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. ..../25.05.2020, formulată de asocierea SC ......... SA – SC ......... SRL prin liderul asocierii SC ......... SA, cu sediul în ........., ........., județul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CIF RO ........., reprezentată legal de ........., împotriva adresei nr. ..../05.05.2020, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, precum și a raportului procedurii nr. ..../18.05.2020, emise de către ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, privind încheierea contractului de lucrări având ca obiect „Asfaltare drumuri comunale în ........., județul .........”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), s-a solicitat anularea raportului procedurii și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. ...../05.05.2020, prin care oferta depusă de asocierea SC ......... SA – SC ......... SRL a fost respinsă ca fiind neconformă, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la reanalizarea ofertei cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și aplicarea corespunzătoare a criteriilor stabilite în fișa de date, urmând ca oferta câștigătoare să fie desemnată dintre ofertele admisibile. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1

§ 3

Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SA a criticat comunicarea rezultatului procedurii, solicitând cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea arată că, deși a depus o ofertă întocmită în deplină concordanță cu cele solicitate prin documentele procedurii, totuși, prin adresa nr. ..../24.04.2020, comisia de evaluare i-a solicitat clarificări privind oferta formulată, potrivit dispozițiilor art. 134 din HG nr. 395/2016, la care susține că a răspuns punctual și lămuritor, prin adresa nr. ..../29.04.2020. În data de 18.05.2020, prin adresa nr. ..../05.05.2020, autoritatea contractantă a comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă, ca neconformă și inacceptabilă, în temeiul dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, art. 134 alin. (5), art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016. În probatoriu, contestatoarea înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri. Prin adresa nr. ......., Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 23/2020, sub sancțiunea respingerii contestației, dovada constituirii cauțiunii, în termenul prevăzut de lege, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, cu precizarea că modalitatea de constituire a cauțiunii se va face conform art. 1057 din Codul de procedură civilă, la CEC Bank - S.A., la Trezoreria Statului sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. SC ......... SA a răspuns solicitării Consiliului prin adresa nr. .../28.05.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. ....../04.06.2020, depunând recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... din 28.05.2020 în cuantum de ..... lei. Constatând că respectivul cuantum, înscris pe recipisa de consemnare, nu este complet, prin adresa nr. ......., Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 23/2020, și ținând cont de valoarea ofertei desemnată câștigătoare, de 12.434.260,40 lei, completarea recipisei de consemnare a cauțiunii nr. ... din data de 28.05.2020. Până la data prezentei, societatea contestatoare nu a transmis vreo dovadă asupra respectării obligației legale, deși primirea adresei din partea Consiliului, a fost confirmată de aceasta, fiind înregistrată la sediul societății sub nr. 3669/02.06.2020.

§ 4

Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: 2

§ 5

În calitate de autoritate contractantă, ......... a organizat procedura de atribuire simplificată, privind încheierea contractului de lucrări având ca obiect „Asfaltare drumuri comunale în ........., județul .........”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), sens în care a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. ....... Conform anunțului, valoarea estimată a contractului este de 12.559.859,22 Ron, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate - preț”. La prezenta procedură au fost depuse două oferte. Ulterior evaluării ofertelor primite, a fost întocmit raportul procedurii nr.11411/18.05.2020 în care s-a consemnat respingerea ofertei asocierii SC ......... SA – SC ......... SRL și desemnarea, drept câștigătoare, a ofertei asocierii SC ...... SRL – SC ...... SRL – SC .. SRL. Împotriva raportului procedurii și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii, SC ......... SA a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Preliminar analizării pe fond a aspectelor sesizate de SC ......... SA, în contextul în care Consiliul a observat că respectiva contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii în cuantumul legal, potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a fost necesară verificarea îndeplinirii condiției legale, sens în care a solicitat autoarei contestației dovada constituirii cauțiunii, (solicitare transmisă atât prin fax, cât și prin poșta română), inițial la data de 26.05.2020, și ulterior, la data de 02.06.2020. Până la data prezentei, contestatoarea nu a prezentat vreo dovadă în sensul constituirii cauțiunii în cuantumul legal, nici prin fax/e- mail și nici în original (poștă sau la registratura CNSC), deși prin adresele menționate i s-a solicitat acesteia, în mod expres, ca răspunsul să fie comunicat, inițial, prin fax sau e-mail, iar ulterior în original prin poștă sau direct la registratura CNSC. În soluționarea cauzei sunt relevante dispozițiile legale: - art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată și completată prin OUG nr. 23/2020, potrivit cărora: (1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei; b) 2% din valoarea ofertei declarate câștigătoare în cadrul raportului procedurii, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 88.000 lei; c) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările 3

§ 6

ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei; d) 2% din valoarea ofertei declarate câștigătoare în cadrul raportului procedurii, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 880.000 lei; - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, conform cărora: (2) Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. În prezenta cauză se constată că SC ......... SA a formulat și înaintat Consiliului contestația la data de 25.05.2020, fiind înregistrată sub nr. ......./25.05.2020, deci după intrarea în vigoare a OUG nr. 23/2020 (12.02.2020), astfel încât, aceasta avea obligația de a constitui cauțiunea cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data sesizării Consiliului și redate mai sus, respectiv în 3 zile lucrătoare de la data sesizării organismului administrativ-jurisdicțional. Față de normele reproduse, în vigoare și prezumate absolut a fi cunoscute de către SC ......... SA începând cu 12.02.2020, contestatoarea era debitoarea obligației legale de a constitui, în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la sesizarea Consiliului, cauțiunea de 2% din valoarea ofertei declarată câștigătoare, în limita pragurilor de mai sus. În pofida acestei obligații, societatea a formulat contestația (la 04.05.2020) fără să constituie cauțiunea necesară în cuantumul stabilit de lege, ea nefiind constituită și probată nici în termenul acordat de Consiliu pentru completarea recipisei de consemnare. Termenul de 3 zile lucrătoare prevăzut de lege pentru constituirea cauțiunii este un termen de decădere, respectarea lui nu este lăsată la aprecierea contestatoarei. În condițiile în care, așa cum s-a reținut mai sus, a fost întocmit raportul procedurii de atribuire și a fost desemnat un câștigător, coroborat cu valoarea estimată a procedurii, observă Consiliul, că devin aplicabile, pentru stabilirea cuantumului cauțiunii, dispozițiile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Astfel, raportat la valoarea ofertei desemnată câștigătoare, de 12.434.260,40 Ron, SC ......... SA era ținută, sub sancțiunea respingerii contestației, la constituirea unei cauțiuni cu o valoare de 88.000 lei. Chiar dacă SC ......... SA a făcut dovada constituirii unei cauțiuni, Consiliul reține că suma consemnată în recipisa nr. ....... din 28.05.2020, de 35.000 lei, este insuficientă, iar această situație echivalează practic cu nedepunerea unei cauțiuni, așa cum, în mod imperativ a fost stabilit de legiuitor în sarcina contestatorilor. Contestatoarea era datoare să manifeste o minimă diligență în îndeplinirea în termenul legal a obligațiilor care îi reveneau, astfel încât Consiliul să primească în acel termen dovada constituirii cauțiunii, dacă nu prin depunerea directă a ei la registratura Consiliului, atunci prin transmiterea la numerele de fax/adresa de e-mail puse la dispoziție și prin expedierea originalului cu serviciul poștal. 4

§ 7

Reținând, așadar, culpa contestatoarei, Consiliul va face aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 611 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestația va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, și va constata că SC ......... SA nu s-a conformat obligației de constituire, în termenul fixat de legiuitor, a respectivei dovezi pentru contestația depusă. Întrucât contestatoarea nu s-a conformat prevederilor legale imperative de constituire a cauțiunii, contestația SC ......... SA nu poate fi soluționată, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 23/2020, Consiliul va respinge, contestația formulată de SC ......... SA, în contradictoriu cu ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare asupra fondului cauzei și a altor excepții. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de asocierea SC ......... SA – SC ......... SRL prin liderul SC ......... SA, pentru neconstituirea cauțiunii, în contradictoriu cu ........., în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... .........

§ 8

Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 5 (cinci) pagini 5