AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2020_12870

BO2020_12870

Respinge
2020Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 24455000-8
Critici: D3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 8.425 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 1068/03.08.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 31184/03.08.2020, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ... , având CUI ..., reprezentată convențional prin avocat ..., împotriva documentației de atribuire emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Dezinfectanți 2020”, se solicită, pentru loturile 1-2 și 8-12, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la modificarea corespunzătoare a cerințelor din documentația de atribuire, în sensul modificării specificațiilor tehnice din caietul de sarcini, după cum sunt prezentate în contestație, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea contestației, raportat la dispozițiile art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... arată că a constatat existența mai multor aspecte nelegale în cuprinsul documentației de atribuire, pe care le detaliază. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. admiterea contestației și obligarea autorității contractante la remedierea încălcărilor dispozițiilor legale în procedura de achiziție publică, conform celor de mai sus. Prin adresa nr. 445/06.08.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 32310/07.08.2020, ... transmite punctul său de vedere, în care face aprecieri asupra loturilor contestate, iar prin adresa nr. 1122/10.08.2020, 1

§ 2

înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 32640/10.08.2020, ... transmite răspunsul său la punctul de vedere al autorității contractante, prin care menționează că își retrage contestația în momentul în care autoritatea contractantă publică în SEAP măsurile de remediere acceptate. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Dezinfectanți 2020”, cod CPV 24455000-8 – Dezinfectanți (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. ... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată totală a acordului-cadru este de 6.816.300 lei, fără TVA. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează prevederile documentației de atribuire, fiind formulate critici cu privire la aceasta, pentru loturile 1, 2 și 8-12, de către ... Consiliul are în vedere demersurile efectuate de autoritatea contractantă ulterior depunerii prezentei contestații, și anume anularea procedurii de atribuie, aspect relevat de ... prin postarea în SEAP, la data de 17.08.2020, a motivului care a stat la baza acestei decizii, respectiv „comisia de evaluare propune anularea procedurii de achiziției publica având în vedere că au fost constatate încălcări ale prevederilor legale avându-se în imposibilitatea de a adopta măsuri de remediere fără ca acestea să afecteze principiile achizițiilor publice reglementate la art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016”. Față de situația expusă anterior, se reține faptul că, prin adresa nr. 1172/19.08.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 34637/19.08.2020, ... a adus la cunoștința Consiliului faptul că „Față de decizia autorității contractante de anulare, contestația subscrisei a rămas fără obiect și lăsăm la latitudinea Consiliului să dea o decizie în acest sens, dar solicităm obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, constând în onorariul avocațial în sumă de 2.500 lei, conform înscrisurilor atașate contestației [...]”. În aceste condiții, Consiliul are în vedere că, în măsura în care autoritatea contractantă a dispus anularea procedurii de atribuire, criticile formulate de ... prin contestația nr. nr. 1068/03.08.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 31184/03.08.2020, care vizează modul de întocmire a documentației de atribuire, au rămas fără obiect. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu ..., ca rămasă fără obiect. În ceea ce privește cererea ... de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul constată că acesta a prezentat dovada efectuării acestora, respectiv a prezentat factura seria ... nr. 0130/31.07.2020 în valoare de 2.500 lei, emisă de către ..., reprezentând 2

§ 3

„onorariu avocațial conform Contractului de asistență juridică nr. CJ/845016/2020 din data de 31.07.2020” și extrasul de transfer bancar. De asemenea, Consiliul are în vedere că ... a prezentat în procedura de soluționare a contestației ce face obiectul prezentei cauze împuternicirea avocațială nr. CJ/845015/2020, având ca obiect „Redactare, semnare contestație prevederi caiet de sarcini în procedura de achiziție publică cu nr. anunț de participare CN 1022985/24.07.2020 inițiată de ....” Cu toate acestea, având în vedere caracterul criticilor formulate de ... prin contestația înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 31184/03.08.2020, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge cererea ..., ca nefondată. În susținerea acestei finalități, Consiliul are în vedere că astfel de cereri sunt nejustificate în condițiile în care, demersul autorității contractante, de anulare a procedurii de atribuire în cauză, a fost unul legal, ... necreându-i vreun prejudiciu ofertantului contestator ..., de natură a conduce la obligarea achizitoarei la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestației. În aceste condiții, împrejurarea că întocmirea unei documentații de atribuire nelegale a generat cheltuieli de judecată, nu poate constitui temei al obligării autorității contractante la plata acestor cheltuieli. Așa cum s-a arătat mai sus, pentru a face aplicarea art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, trebuie stabilită culpa în procedura administrativ jurisdicțională finalizată prin soluționarea contestației. Ca atare, soluția de respingere a cererii de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, în măsura în care contestația a fost respinsă ca rămasă fără obiect, este legală. Într-o atare situație, pentru considerentele anterioare, Consiliul respinge cererea formulată de către ..., privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, ca nefondată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca rămasă fără obiect. Respinge cererea formulată de către ... privind obligarea autorității contractante ... la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 3

§ 4

PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua Deciziei, Consilier ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. 4