AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2021_1914

BO2021_1914

Respinge
2021Fonduri: NeidentificateProcedura simplificata

CPV: 45233142-6 Lucrari de reparare a drumurilor (Rev.2)
Critici: RA

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.583 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ………… Data: ……….. Prin contestația nr. 466/16.08.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 43369/19.08.2021, depusă de ......... SRL, cu sediul în comuna ........., județul ........., având CUI ………., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., privind procedura simplificată, online, organizată de ………….........., cu sediul în ........., ………….. județul ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect Reabilitare drum forestier Valea Seacă Goruneasa, cod CPV 45233142-6 Lucrări de reparare a drumurilor (Rev.2), contestatoarea a solicitat anularea adresei nr. 6801/10.08.2021 și a măsurii de percepere a penalităților. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația înregistrată sub nr. 43369/19.08.2021, prin care ......... SRL solicită anularea adresei nr. 6801/10.08.2021, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că, în derularea contractului nr. 7523/19.11.2019 i s-au perceput penalități în cuantum de 8.756,69 lei, adresă pe care o consideră abuzivă și nelegală. Constatând că la dosarul cauzei nu se regăsește dovada constituirii cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 41.485,92 lei, prin adresa nr. 43757/2158/C9/20.08.2021, Consiliul a solicitat contestatoarei să prezinte dovada constituirii acesteia, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Contestatoarea nu a răspuns solicitării Consiliului, până la data prezentei. Față de cele de mai sus, Consiliul constată următoarele: Potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează:… Pagina 1 din 2

§ 2

a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b). Contestatoarea nu a făcut dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu toate că a primit solicitarea Consiliului formulată în acest sens, încă din data de 20.08.2021, prin e-mail, la adresa ........., indicată în cuprinsul contestației, astfel cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei. Constatând că nu a fost prezentată dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia contestația va fi respinsă în cazul în care nu este prezentată dovada constituirii cauțiunii, Consiliul va respinge contestația depusă de ......... SRL. Fără pronunțare asupra asupra altor excepții ori a fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În baza art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, respinge contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu ………… .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare, conține 3 pagini Pagina 2 din 2