AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2021_668

BO2021_668

Respinge
2021Fonduri: PropriiProcedura proprie

CPV: 79713000-5
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 10.147 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 668/C1/632 Data: 01.04.2021 Prin contestația nr. UN1436/19.03.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 14078/22.03.2021, SC ......... SRL, cu sediul în ..., având CUI: RO ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată prin administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 555/12.03.2021, emisă de către ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., în cadrul procedurii proprie, având ca obiect atribuirea contractului de achiziție publică: „prestări de servicii de pază, monitorizare și de intervenție rapidă, atât pentru sediul ...- incluzând și noul obiectiv, având destinație de Mediatecă – ..., cât și pentru căminul studențesc din str. ..., ambele situate în ...” cod CPV 79713000-5, s-a solicitat: - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 555/12.02.2021, prin care oferta SC ... SRL a fost declarată câștigătoare; - obligarea autorității contractante de a lua măsuri necesare pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire, în sensul constatării că oferta SC ... SRL u poate fi fundamentată economic și nu are un preț real; - continuarea procedurii și declararea ca fiind câștigătoare oferta cu prețul cel mai scăzut, dar care respectă prevederile legale în vigoare. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt contestatorul critică comunicarea rezultatului procedurii nr. 555/12.02.2021, susținând că agenții de pază încadrați sunt calificați și atestați conform prevederilor art. (42) și alin. (3) fin Legea nr. 333/2003,Conform prevederilor HG nr. 4/2021 salariul de bază minim garantat pe țară este de 2300 lei. 1

§ 2

Susține că tariful minim rezultat fără cheltuieli indirecte și profit este de 17,01 lei/oră/agent. În susținerea contestației invocă prevederile OUG nr. 34/2006. În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, prin adresa nr. 14736/632/C1/24.03.2021, Consiliul solicită contestatorului ca în termenul prevăzut de lege, să transmită: - în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 114/2020, recipisa de consemnare a cauțiunii în original în cuantumul prevăzut de lege. Modalitatea de constituire a cauțiunii se va face conform art. 1057 cpc coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la Trezoreria Statului, la CEC Bank - SA sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. - data luării la cunoștință a actului atacat. Adresa în cauză a fost transmisă inițial prin e-mail, ulterior și prin poștă. Prin corespondența electronică înregistrată la CNSC sub nr. 16071/30.03.2021, contestatorul precizează în mod expres: „vă transmitem cererea de renunțare la contestație” iar prin adresa nr. UN453/26.03.2021 precizează că „renunțăm la contestația depusă pentru UNMB și nu constituim fondul de garantare”. Prin adresa nr. 668/26.03.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 11184/08.03.2021, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ......... , în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică, având ca obiect: „prestări de servicii de pază, monitorizare și de intervenție rapidă, atât pentru sediul ...- incluzând și noul obiectiv, având destinație de Mediatecă – ..., cât și pentru căminul studențesc din str. ..., ambele situate în ...” cod CPV 79713000-5, prin publicarea în SEAP, a anunțului publicitar 2

§ 3

nr. ADV1196300/05.02.2021 conform căruia valoarea estimată a procedurii este între 301.000,00 - 400.000,00 RON lei fără TVA. Conform anunțului, criteriul de atribuire al contractului este „Prețul cel mai scăzut”. Pentru formularea unei contestații împotriva unui act al autorității contractante emis cu privire la o procedură de atribuire, legiuitorul a stabilit îndeplinirea unor condiții de admisibilitate a contestației. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu întâietate asupra excepției inadmisibilității contestației. Din redactarea prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (modificată prin OUG nr. 114/2020), rezultă că pentru a putea proceda la soluționarea contestației, Consiliul trebuie să constate depunerea cauțiunii, constituită potrivit prevederilor legale. Modul de calcul și termenul de constituire al acestei cauțiuni sunt stabilite în detaliu de prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (forma în vigoare la data depunerii contestației) raportat la valoarea estimată a contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit. În aceste condiții, Consiliul va verifica cu precădere îndeplinirea condiției prevăzute de dispozițiile legale antemenționate, deoarece dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale de constituire a cauțiunii astfel încât contestația să fie luată în considerare, Consiliul va respinge contestația fără să cerceteze motivele acesteia. Prin urmare constituirea cauțiunii este o condiție obligatorie pentru soluționarea contestației cu care a fost investit Consiliul; dovada constituirii acesteia la dispoziția Consiliului se depune în original la CNSC, aceasta fiind o condiție de admisibilitate. Obligativitatea constituirii cauțiunii reprezintă o condiție de fond pentru însăși soluționarea contestației, iar nu de procedură, de natură a obstrucționa accesul la justiție. În cazul în care Consiliul învestit cu o contestație constată neîndeplinirea constituirii cauțiunii va respinge contestația potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Având în vedere faptul că SC ......... SRL, a investit Consiliul cu soluționarea contestației nr. UN1436/19.03.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 14078/22.03.2021, constatând că acesta nu a anexat contestației dovada constituirii cauțiunii, respectiv, recipisa de consemnare a cauțiunii în original în cuantumul prevăzut de lege, astfel cum prevede art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în exercitarea rolului său activ prin adresa nr. 14736/632/C1/24.03.2021, Consiliul a solicitat contestatorului ca în termen de 3 zile de la data comunicării adresei să transmită, în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată și completată prin OUG nr. 114/2020, recipisa de consemnare a cauțiunii în original în cuantumul prevăzut de lege. Modalitatea de constituire a cauțiunii se va face conform art. 1057 cpc coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la Trezoreria Statului, la CEC Bank - S.A. sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. 3

§ 4

SC ......... SRL nu s-a conformat adresei mai sus menționate și nu a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii în original în cuantumul prevăzut de lege, deși a primit prin e-mail adresa Consiliului încă din data de 24.03.2021. Totodată, prin corespondența electronică înregistrată la CNSC sub nr. 16071/30.03.2021, contestatorul precizează în mod expres: „vă transmitem cererea de renunțare la contestație” iar prin adresa nr. UN453/26.03.2021 precizează că „renunțăm la contestația depusă pentru ... și nu constituim fondul de garantare”. Consiliul reține că în speță sunt incidente următoarele: - prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 modificată și completată prin OUG nr. 114/2020; - principiul de drept „nemo ignorare legem censetur” potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii. - principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, în sensul că în cadrul ordonanței nu s-a prevăzut nicio normă derogatorie de la obligația constituirii cauțiunii; Față de aceste aspecte, se constată că, în speță, contestația a fost transmisă de către contestator, fără a depune cauțiunea, constituită în mod legal. Dacă contestatorul ar fi fost diligent și prudent, ar fi putut din vreme să-și conserve dreptul la contestație, astfel încât să permită apoi jurisdicției Consiliului să poată analiza fondul contestației. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data depunerii contestației, Consiliul va respinge ca inadmisibilă contestația depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........., fără a mai proceda la analiza pe fond a cauzei. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR 4

§ 5

DECIDE: Respinge ca inadmisibilă contestația depusă de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice:

§ 6

Consilier de soluționare ... PREȘEDINTE ... Consilier de soluționare Redactat practicaua deciziei ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. 5