AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2022_1133

BO2022_1133

Respinge
2022Fonduri: PropriiProcedura simplificata

CPV: 79995100-6 Servicii de arhivare
Critici: R8

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.953 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 25005/16.05.2022, formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ....1, reprezentată convențional prin avocat ...., sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva rezultatului procedurii comunicat de .... cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „SERVICII DE ARHIVARE, DEPOZITARE, GESTIONARE ȘI CONSULTARE DOCUMENTE”, s-a solicitat Consiliului, anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 110298/06.05.2022, obligarea autorității contractante la întocmirea raportului procedurii și la publicarea lui în SEAP, la anularea rezultatului procedurii și la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertelor. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, contestatoarea critică decizia autorității contractante de a-i clasa pe locul 3 oferta depusă în cadrul procedurii, apreciind că procedura s-a derulat cu încălcarea prevederilor art. 216 din Legea nr. 98/2016, prin nepublicarea în SEAP a raportului procedurii, și fără a se ține seama de o serie de aspecte, cum ar fi: - cantitățile de arhivă pentru care au fost calculate prețurile serviciilor sunt doar estimative și nu cantități ferme; - criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” ar fi trebuit să fie îndeplinit de fiecare din prețurile ofertate pentru că raportat la cantități estimate de arhivă, prețurile înscrise în procedură să ocupe acest clasament; - în cazul în care cantitatea maximă nu este atinsă, există posibilitatea ca la sfârșitul contractului oferta .... să se dovedească a fi mai profitabilă; Pagina 1 din 3

§ 2

- evaluarea propunerilor financiare nu ar fi trebuit să se facă prin raportarea prețului cel mai scăzut la valoarea totală estimată ci prin analiza prețului cel mai mic pentru fiecare serviciu din ansamblul celor 10 grupe de servicii solicitate de autoritatea contractantă. Prin adresa înregistrată cu nr. 26611/25.05.2022, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei dovada constituirii cauțiunii în termenul și cuantumul prevăzute la art. 61 alin. (11) și alin. (22) din Legea nr. 101/2016. Ca urmare a solicitării Consiliului, la data de 02.06.2022, contestatoarea a depus la registratura Consiliului, în original, recipisa de consemnare nr. 208094316/1, eliberată de CEC Bank la data de 02.06.2022, în cuantum de 5.625,45 lei. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... a organizat o procedură simplificată, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect achiziție „SERVICII DE ARHIVARE, DEPOZITARE, GESTIONARE ȘI CONSULTARE DOCUMENTE”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ...., criteriul de atribuire aplicat fiind „prețul cel mai scăzut”. Valoarea totală estimată este cuprinsă în intervalul 40.570 – 107.500 euro, fără TVA, iar valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent care urmează a fi atribuit în cadrul acordului-cadru este de 28.447 euro, fără TVA. Preliminar, Consiliul constată că, raportat la valoarea estimată a contractului ce face obiectul contestației, în cauză, sunt incidente prevederile art. 611 alin. (1) și alin. (22) lit. b) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestatoarea avea obligația ca, în vederea soluționării contestației, să constituie o cauțiune în cuantum de 2% din dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent care ar urma a fi atribuit în cadrul acordului-cadru, respectiv o cauțiune în cuantum reprezentând valoarea în lei a 1.137,88 euro. Dat fiind faptul că sesizarea Consiliului cu contestația ce face obiectul prezentei decizii a avut loc la data de 13.05.2022, prin depunerea la această dată a contestației la oficiul poștal (AWB AR 09214501272), constituirea cauțiunii trebuia să fie făcută în termen de maximum 5 zile de la data sesizării și anume, cel mai târziu, la data de 18.05.2022. Consiliul reține că autoarea contestației, deși s-a conformat obligației de constituire a cauțiunii în cuantumul legal, constituirea acesteia a fost făcută cu mult în afara termenului legal, respectiv la data de 02.06.2022. Potrivit legii, termenul de maximum 5 zile prevăzut la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, este un termen de decădere, a cărui respectare nu este lăsată la aprecierea contestatoarei. În plus, legiuitorul a prevăzut termenul de maxim 5 zile de la sesizarea Consiliului sub sancțiunea respingerii contestației, neconstituirea cauțiunii sau Pagina 2 din 3

§ 3

constituirea acesteia în afara termenului legal fiind un impediment pentru soluționarea acesteia. În aceste condiții, Consiliul constată că .... nu a respectat prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, la dosarul cauzei nefiind depusă în termenul stabilit o dovadă în acest sens. Având în vedere cele precizate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (6), coroborate cu prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge contestația formulată de .... în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii în termenul legal. Fără pronunțare cu privire la alte excepții sau pe fondul contestației. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii în termenul legal, contestația ...., formulată în contradictoriu cu ..... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... .... .... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 3 (trei) pagini. Pagina 3 din 3