AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2022_304

2022Fonduri: EuropeneLicitatie deschisa online fara faza finala de licitatie electronica

CPV: 79341400-0 Servicii de campanii de publicitate (Rev.2)
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 27.783 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 304/C1/106 Data: 10.02.2022 Prin contestația nr. 6/14.01.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 2354/14.01.2022, formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., având cod unic de înregistrare ........., înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată de administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 201/04.01.2022, transmis prin intermediul SEAP la data de 05.01.2022, emisă de către ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., ........., ........., în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Pachet Servicii de Publicitate, pentru proiectul: Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” Cod SMIS 117426, cod CPV 79341400-0, s-a solicitat: - anularea rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, precum și anularea totală sau parțială a actelor care au stat la baza întocmirii rezultatului parțial, respectiv: raportul procedurii nr. 198/04.01.2022, comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 201/04.01.2022, orice alte acte care au precedat rezultatul procedurii contestat, respectiv fișele de evaluare individuală; - obligarea autorității contractante la reluarea evaluării propunerilor tehnice, respectiv a aplicării factorilor de evaluare în conformitate cu solicitările documentației de atribuire. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În preambul, contestatorul precizează că, întrucât criteriul de atribuire aplicat este „Cel mai bun raport calitate – preț”, în cadrul fișei de date - Capitolul II.2.5. - Criterii de atribuire, sunt menționați factorii de evaluare, respectiv: - Criterii financiare - Prețul ofertat - 30% Pagina 1 din 15

§ 2

„Algoritm de calcul: Punctajul se acordă astfel: a) Pentru cel mai scăzut dintre preturi se acordă punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte prețuri ofertate punctajul P(n) se calculează proporțional, astfel: P(n) - (Preț minim ofertat / Preț n) x punctaj maxim alocat” - Componenta tehnică și funcțională - 70% „Algoritm de calcul: T1 Număr de difuzări suplimentare ale spotului radio – Pt1(n) 10 puncte. T2 Număr de difuzări suplimentare ale spotului TV - Pt2(n) 10 puncte. T3 Includerea în planul media a unor stații radio monitorizate de o entitate neutră și certificată de măsurare a audiențelor (de exemplu: ARA - Asociația pentru Radio Audiență pentru audiență radio) 10 puncte. T4 Includerea în planul media a unor stații TV monitorizate de o entitate neutră și certificată de măsurare a audiențelor (de exemplu: ARMA - Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor pentru audiențe TV) 10 puncte. T5 Experiența expertului cheie - managerul de proiect 20 puncte.

§ 3

T6 Înțelegerea contextului serviciilor și a specificului activităților solicitate prin caietul de sarcini. Contribuția la temele secundare POCU (inovarea sociala, nediscriminarea de gen, TIC) 10 puncte. Detalii privind aplicarea punctajului de calcul se regăsesc în Caietul de sarcini”. Contestatorul menționează că în cadrul documentației de atribuire și a actelor subsecvente, atașate în SEAP anunțului de participare (Caiet de sarcini, formulare, răspunsuri la solicitările de clarificări) nu se regăsește metodologia de acordare a punctajului pentru factorul de evaluare. Menționează de asemenea că pe parcursul evaluării ofertelor, prin adresa nr. 26666/18.11.2021, autoritatea contractantă a solicitat clarificări referitoare la anumite aspecte din cadrul propunerii tehnice, la care s-a răspuns în termenul limită. În urma evaluării propunerilor tehnice, conform Raportului procedurii nr. 198/04.01.2022, încărcat în SEAP în data de 05.01.2022, propunerea tehnică depusă, s-a considerat că îndeplinește cerințele minime ale caietului de sarcini, fiind conformă. În ceea ce privește raportului procedurii, contestatorul arată că în cuprinsul acestuia este menționată metodologia de acordare a punctajelor de natura tehnică, metodologie care nu face parte din documentația de atribuire și pe care nu a cunoscut-o niciun participant la procedură. Totodată, menționează că potrivit raportului procedurii nr. 198/ 04.01.2022, în urma aplicării factorilor de evaluare de natură tehnică (menționați doar în raportul procedurii), autoritatea contractantă a acordat prezentei societăți următorul punctaj: - T1 - Număr de difuzări suplimentare ale spotului radio - 10 puncte. - T2 - Număr de difuzări suplimentare ale spotului TV - 10 puncte. - T3 - Includerea în planul media a unor stații radio monitorizate de o entitate neutră și certificată de măsurare a audiențelor - 10 puncte. T4 - Includerea în planul media a unor stații TV monitorizate de o entitate neutră și certificată de măsurare a audientelor - 10 puncte. T5 - Experiența expertului cheie - managerul de proiect - 0 puncte. T6 - Înțelegerea contextului serviciilor și a specificului activităților solicitate prin caietul de sarcini. Contribuția la temele secundare POCU (inovarea socială, nediscriminarea de gen, TIC) - 5 puncte. Astfel, contestatorul arată că potrivit raportului procedurii și comunicării rezultatului procedurii, oferta depusă a fost acceptată, însă declarată necâștigătoare, fiind clasat pe locul 2 în clasamentul intermediar, cu un punctaj total de 75 puncte (30 puncte componenta financiară + 45 puncte componenta tehnică), oferta câștigătoare având Pagina 3 din 15

§ 4

un punctaj total de 89,70 puncte (24,70 puncte componenta financiară + 65 puncte componenta tehnică). Referitor la factorul de evaluare T5 - Experiența expertului cheie – managerul de proiect, în cadrul propunerii tehnice și a documentelor atașate, contestatorul menționează că a oferit informații, care ar fi trebuit să fie suficiente pentru punctarea experienței ca manager proiect D-nei Ioana Octavia Croitoru (nominalizata în cadrul propunerii tehnice, la pag. 76 în tabelul de la Capitolul J. Resurse umane alocate). În fișierul „Documente of. Tehica.rar.p7s” au fost atașate CV-ul și recomandări ale expertului propus. Conform CV-ului atașat propunerii tehnice, D-na Ioana Octavia Croitoru a îndeplinit rolul de manager proiect pentru următoarele proiecte de publicitate/promovate la nivel național: 1. Angajator – SC ......... SRL  Coordonarea echipei multidisciplinare în cadrul Proiectului: „Servicii pentru promovarea Brand-ului STB și promovarea împlinirii a 110 ani de activitate. Servicii organizare eveniment Lansare Brand STB”, coordonând și urmărind toate etapele proiectului: Conceptul creativ cu tematica, Materiale (declinări) de promovare, Animație 3D STB 110 ani adaptată TV, on-line și prezentare în cadrul evenimentelor, Aplicații

§ 5

pentru prezentarea websiteului, a aplicației, logo și slogan, mesaj campanie, Comunicate de presa și știri, materiale scrise și video pentru presă, materiale sursa pentru vloggeri și bloggeri, către presa on-line generalistă națională și de știri, Distribuirea către 10 stații TV și radio la nivel național, Broșura obiective, postări social media, implementare website interactiv, organizare eveniment 110 ani cu toate activitățile specifice de promovare, campanie media outdoor, mesh clădire STB; colantare pentru un număr de 5 autobuze; 1000 buc invitații eveniment; materiale branding la locația evenimentului; întocmirea rapoartelor de activitate intermediare și a rapoartelor de monitorizare lunare, întocmirea metodologiei, planificarea activităților și alocarea resurselor umane pentru realizarea și difuzarea campaniei de promovare. Promovarea proiectului „STB 110 ani” a fost făcuta pe posturi Tv, radio, presa generalistă, mediu online la nivel național.  Coordonarea echipei multidisciplinare a Proiectului organizat de Asociația Română pentru Transparență, necesară activităților proiectului ce au constat în următoarele: documentare, realizare concept creativ (storyline-uri) pentru minim 3 variante spot. producție, montare și transmiterea spotului către canalele media la nivel național, realizare și difuzare plan media campanie de informare radio, cu minim de 900 difuzări ale spotului radio, target public larg: 18+, monitorizarea media oficială (spoturile au fost difuzate pe Radio România Actualități). Întocmirea rapoartelor de activitate intermediare și a rapoartelor de monitorizare lunare, întocmirea metodologiei, planificarea activităților și alocarea resurselor umane pentru realizarea și difuzarea spoturilor radio. întocmirea rapoartelor de activitate intermediare și a rapoartelor de monitorizare lunare, întocmirea metodologiei, planificarea activităților și alocarea resurselor umane pentru realizarea și difuzarea spoturilor radio.  Asigurarea rolului de manager de proiect pentru campanii de publicitate și informare media la nivel național, organizări evenimente în cadrul Proiectului: „......... - Centenar”: Coordonarea echipei multidisciplinara a Proiectului: „.........-Centenar”, producție articol „100 de cuvinte pentru .........”; Coordonarea echipei multidisciplinare a Proiectului: „.........-Centenar”, producție film „......... în 100 de secunde”; Coordonarea echipei multidisciplinare a Proiectulu: „.........- Centenar”, producție interviu blog/video „100 de bucureșteni”; Coordonarea echipei multidisciplinare a Proiectului: „.........-Centenar”, producție galerie „......... în 100 de imagini”, expoziție „......... la puterea 100”. 2. Angajator – SC Adviana Development SRL.  Coordonarea echipei multidisciplinare a Proiectului: „Promovarea turismului În Sectorul 1”, având ca scop atragerea turiștilor din întreaga țară pentru vizitarea obiectelor turistice din Sectorul 1: prestarea Pagina 5 din 15

§ 6

serviciilor de creație și difuzare timp de 4 luni și producție materiale video; difuzare a 3 spoturi video, fiecare cu durata de 30 secunde, pe posturi TV de știri, pe o perioadă de 90 zile și monitorizarea audiențelor prin intermediul ARMA. ( RTV, B1, Antena 3, Realitatea TV).  Coordonarea echipei multidisciplinare în cadrul activității de concepere și implementare campaniei de promovare a „Evenimentului de lansare a produsului Kopi Luwak-cea mai scumpa cafea din lume” Promovarea Evenimentului de lansare a produsului Kopi Luwak și lansarea cafelei a fost făcută pe posturi TV/Radio, presa scrisă, mediul online la nivel național. 3. Angajator Porsche Inter Auto Romania/ Porsche Romania  Crearea și implementarea strategiei de marketing din poziția de management al următoarelor proiecte: - Lansarea reprezentanței Porsche ......... Vest 2 (mărci: Audi, Seat) - Lansarea reprezentanței Porsche Timișoara (Brand: Audi) - Lansarea unei noi reprezentante Porsche România, Porsche ......... Vest 1 (mărci: Volkswagen, Skoda, Vehicule comerciale Volkswagen. Weltauto)

§ 7

Promovarea lansării reprezentantelor cât și a unei noi mărci de mașină lansată o dată cu acestea a fost făcută pe posturi TV/Radio naționale, cât și în mediul online. 4. Angajator SC VIOLET ADVERTISING SRL.  Coordonarea echipei multidisciplinare în cadrul Proiectului „Poiana Urbană” 2012 - asigurarea managementului de proiect pentru unul dintre cele mai complexe evenimente publice din ......... (4 luni de evenimente zilnice), organizat de Primăria Municipiului ........., comunicarea și promovarea proiectului, coordonarea echipei multidisciplinare în cadrul campaniei media TV, campaniei media radio, campaniei media outdoor și BTL și a campaniei în mediul online Promovarea campaniei a fost făcuta pe posturi TV/Radio (TVR 1, Radio România Actualități) mediul online la nivel național. Față de aspectele de mai sus, contestatorul își exprimă nedumerirea că nici unul dintre proiectele menționate în CV-ul expertului nominalizat nu a fost considerat de complexitate similară sau superioară cu cele care obiectul contractului, conform metodologiei, ilegal aplicate, și nici nu au fost solicitate clarificări referitor la descrierea detaliată a tuturor activităților din cadrul proiectelor menționate. Raportat la prevederile art. 2 alin. (1) precum și cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatorul se consideră a fi vătămat de deciziile luate de către autoritatea contractantă, deoarece: a. Nu a fost luată în considerare experiența menționată în cadrul CV-ului de către expertul propus și nu au fost solicitate clarificări înaintea luării acestei decizii. b. În aplicarea factorilor de evaluare a fost aplicată o metodologie care nu face parte din documentația de atribuire. În acest sens, consideră ca autoritatea contractantă nu respecta prevederile art. 49 din Legea nr. 98/2016. Prin adresa nr. 11/20.01.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 3450/20.01.2022 contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207781788/1 tranzacția nr. 1168004847/ 1982394918 din 20.01.2022, eliberată de CEC Bank Sucursala Bucure Obor, în cuantum de 12.581,85 lei. Prin adresa nr. 1363/18.01.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 3103/19.01.2022, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, în copie, precum și punctul de vedere cu privire la contestația în cauză. În fapt, autoritatea contractantă precizează că începând cu data de 28.09.2021, anunțul de participare nr. ... a fost vizibil în mod nerestricționat pe platforma SEAP, inclusiv documentația de atribuire aferentă acestor servicii. Pagina 7 din 15

§ 8

Până la data depunerii/deschiderii ofertelor, 01.11.2021, prin intermediul SEAP, au fost solicitate clarificări din partea operatorilor economici cu privire la documentația de atribuire - caietul de sarcini. A fost publicat răspunsul consolidat al autorității contractante la solicitarea de clarificare, în SEAP, în data de 25.10.2021, răspuns consolidat înregistrat sub nr. 24275/25.10.2021 cu privire la documentația de atribuire. Ulterior deschiderii ofertelor, în cadrul ședinței de deschidere a ofertelor a fost întocmit procesul verbal privind evaluarea informațiilor din DUAE, a garanției de participare și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare nr. 26420/16.11.2021, în care toți ofertanții au fost declarați admiși și ale căror oferte au fost stabilite ca fiind admisibile și conforme. Precizează de asemenea că, pe parcursul evaluării propunerilor tehnice au fost necesare solicitări de clarificări. În urma evaluării propunerilor tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări adresate de către autoritatea contractantă au fost elaborate fișele de evaluare individuala nr. 28107/06.12.2021, nr. 28108/06.12.2021 și nr. 28109/ 06.12.2021 întocmite de fiecare membru al comisiei de evaluare. Propunerile tehnice au fost evaluate de comisia de evaluare în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini pe baza informațiilor prezentate în

§ 9

propunerea tehnică, iar rezultatul evaluării se regăsește în procesul verbal nr. 28189/07.12.2021, care este parte a dosarului achiziției. Autoritatea contractantă precizează că întrucât în urma evaluării propunerilor tehnice, nicio ofertă nu a fost declarată inacceptabilă și/sau neconformă de către comisia de evaluare, a procedat la aplicarea criteriului de atribuire. De asemenea, arată că în urma evaluării propunerilor financiare, s-a constatat faptul că SC ......... SRL are un preț aparent neobișnuit de scăzut. În acest sens, în conformitate cu art. 136 din HG nr. 395/2016, i s- au solicitat clarificări prin adresa nr. 29431/20.12.2021, cu privire la prețul aparent neobișnuit de scăzut, în vederea neîncadrării în art. 137 alin. (3) lit. g) din HG nr. 395/2016; acesta a răspuns prin adresa nr. 173/21.12.2021, înregistrată sub nr. 29660/21.12.2021, răspuns postat în SEAP semnat cu semnătură electronică extinsă. Autoritatea contractantă precizează că ulterior evaluării ofertelor, au fost declarate admisibile ofertele prezentate de SC ...SRL și SC ......... SRL, oferte admisibile care au obținut punctajul pentru componenta financiară, astfel: SC ...SRL – 24,70 puncte, respectiv SC ......... SRL un punctaj de 30 puncte. Subliniază totodată că informațiile detaliate cu privire la aplicarea criteriului de atribuire se regăsesc în procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 28189/07.12.2021 și procesul verbal de evaluare a propunerilor financiare nr. 29798/22.12.2021, care sunt parte a dosarului achiziției publice. În clasamentul intermediar SC ...SRL s-a clasat pe locul 1 cu un punctaj total de 89,70 puncte și SC ......... cu un punctaj de 75 puncte s-a clasat pe locul al 2-lea. În ceea ce privește modul de analiză al ofertelor depuse, pe baza criteriului de atribuire, autoritatea contractantă consideră că este suficient de bine argumentat, în ceea ce privește alocarea fiecărui ofertant în parte, a factorului de evaluare pentru fiecare din elementele componentei tehnice, factori care au fost puși la dispoziția operatorilor economici prin intermediul SEAP. Consideră de asemenea că au fost respectate întocmai prevederile art. 132, 133, 134, 135, 136, 137 și art. 139 din HG nr. 395/2016, ofertele depuse fiind analizate în detaliu, punctajul fiind stabilit prin corelarea datelor din documentația de atribuire și propunerile tehnice și financiare ale operatorilor economici participanți la procedură. Autoritatea contractantă menționează că în cazul în care prin fișa de date a achiziției se făcea referire la „Detalii privind aplicarea punctajului de calcul se regăsesc în caietul de sarcini”, dar acestea nu se regăseau în documentația menționată, contestatorul avea posibilitatea, conform art. 160 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice să Pagina 9 din 15

§ 10

solicite clarificări privind detalierea algoritmului de calcul pentru componența tehnică. Consideră faptul că SC ......... SRL contestă paragrafe din documentația de atribuire, depășind astfel termenul prevăzut de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. În final, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestației depusă de SC ......... SRL ca fiind nefondată și tardivă, raportat la criticile aferente documentației de atribuire. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Pachet Servicii de Publicitate, pentru proiectul: Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” Cod SMIS 117426, cod CPV 79341400-0, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP anunțul de participare nr. .../28.09.2021. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu întâietate asupra

§ 11

excepției tardivității, invocată de către autoritatea contractantă în punctul de vedere. În opinia autorității contractante, excepția tardivității ar fi justificată prin faptul că, prin criticile cu privire la modalitatea în care a aplicat autoritatea contractantă criteriul de atribuire, SC ......... SRL ar contesta în fapt conținutul documentației de atribuire. Consiliul urmează să respingă ca nefondată excepția tardivității invocată de către autoritatea contractantă deoarece, contrar susținerilor acesteia, contestația formulată de SC ......... SRL nu are ca obiect conținutul documentației de atribuire ci punctajul acordat ofertei contestatorului în urma aplicării criteriului de atribuire, punctaj menționat în raportul procedurii de atribuire și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii, față de care contestația acestuia a fost formulată în cadrul termenului legal. Procedând la analiza fondului cauzei, Consiliul reține că SC ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă i-a acordat 0 puncte la factorul tehnic „T5 Experienta expertului cheie – managerul de proiect” prin aplicarea criteriului de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preț”, motiv pentru care va soluționa contestația luând în considerare atât prevederile documentației de atribuire și susținerile părților cât și legislația incidentă. În acest sens, Consiliul reține că potrivit mențiunilor de la secțiunea „II.2.5) Criterii de atribuire” din anunțul de participare, criteriul de atribuire ales de către autoritatea contractantă pentru desemnarea ofertei câștigătoare este „Cel mai bun raport calitate – pret”. Având în vedere acest aspect, Consiliul reține incidența prevederilor art. 187 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „În sensul alin. (3) lit. c) și d), cel mai bun raport calitate- preț/calitate-cost se determină pe baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu și/sau sociale, în legătură cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru”. În conformitate cu prevederile legale anterior citate, autoritatea contractantă a menționat în anunțul de participare, printre altele, faptul că va puncta cu maxim 20% din punctajul maxim (maxim 20 de puncte din 100) experiența managerului de proiect propus prin ofertă, astfel: „T5 Experiența expertului cheie – managerul de proiect 20 puncte”. În finalul secțiunii II.2.5 din anunțul de participare, autoritatea contractantă a menționat că „Detalii privind aplicarea punctajului de calcul se regăsesc în Caietul de sarcini”. Procedând la verificarea caietului de sarcini (atât varianta în format letric aflată la pag. 74-63 din dosarul achiziției, vol. 2 al dosarului cauzei cât și cea în format electronic încărcată în SEAP, în anexa anunțului de participare sub identificatorul „[.../00003] Caiet de sarcini servicii Pagina 11 din 15

§ 12

publicitate.PDF.p7s”), Consiliul reține că acesta nu conține detaliile/algoritmul de aplicare a criteriului de atribuire. Mai mult, verificând toate înscrisurile aflate în SEAP disponibile operatorilor economici în cadrul prezentei proceduri de atribuire (instrucțiunile pentru ofertanți intitulate generic „fișa de date”, formulare, model de contract, răspunsuri la solicitările de clarificări), Consiliul reține că niciunul dintre acestea nu conține algoritmul necesar determinării punctajului. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că prin omisiunea de a aduce la cunoștința operatorilor economici interesați algoritmul/regulile care vor fi aplicate în vederea stabilirii ofertei câștigătoare, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 189 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „(...) factorii de evaluare utilizați de autoritatea contractantă trebuie să asigure o concurență reală între operatorii economici și să fie însoțiți de prevederi care să permită verificarea efectivă a informațiilor furnizate de către ofertanți, în scopul aplicării factorilor de evaluare” coroborat cu art. 32 alin. (2) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „Factorii de evaluare a ofertelor, precum și algoritmul de punctare prevăzut la alin. (1) se precizează în mod clar și detaliat în cadrul documentației de atribuire și vor reflecta metodologia

§ 13

de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare prezentate de ofertanți și trebuie să aducă un avantaj real, să nu fie formali și să poată fi urmăriți în cadrul procesului de evaluare a ofertelor și aplicare a criteriului de atribuire”. Din analiza dosarului cauzei, Consiliul reține că, în cadrul prezentei proceduri de atribuire, SC ......... SRL a nominalizat un manager de proiect pentru care a depus CV (pag. 345-341 din dosarul achiziției, vol. 2 al dosarului cauzei), diplome de studii (pag. 349-348), recomandări (pag. 358-351), extras din Revisal (pag. 359). Totodată, se reține că la pag. 10 din raportul procedurii nr. 198/04.01.2022 (pag. 812 din dosarul achiziției, vol. 1 al dosarului cauzei), autoritatea contractantă a acordat 0 puncte contestatorului la factorul „T5 Experiența expertului cheie – managerul de proiect”. La pag. 9 din raportul procedurii (pag. 813 din dosarul achiziției) se regăsește un algoritm conform căruia punctajul la factorul T5 poate fi de 5 puncte, 15 puncte sau 20 de puncte în funcție de numărul de „proiecte de publicitate/promovare la nivel național, de complexitate similară sau superioară” cu cele care fac obiectul contractului, la care să fi participat persoana nominalizată manager de proiect. Consiliul reține că algoritmul în baza căruia a fost acordat punctajul la factorul T5 nu se regăsește în niciunul dintre documentele achiziției disponibile spre consultare publică în SEAP ci a fost menționat de către autoritatea contractantă doar în strategia de contractare nr. 24472/ 21.09.2021, înscris care se regăsește doar în dosarul achiziției la pag. 62-56 (vol. 2 al dosarului cauzei) însă nu este disponibil spre consultare publică în SEAP. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că autoritatea contractantă a încălcat în procesul de evaluare a ofertelor prevederile art. 139 alin. (1) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „evaluarea ofertelor se realizează prin acordarea, pentru fiecare ofertă în parte, a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul stabilit în documentaţia de atribuire” motivat de faptul că algoritmul folosit pentru determinarea punctajului la factorul T5 nu se regăsește în vreunul dintre înscrisurile din documentația de atribuire astfel cum sunt acestea definite la art. 20 alin. (1) din HG nr. 395/2016 ci se regăsește doar în strategia de contractare, afectând astfel în mod grav regula stabilită la art. 20 alin. (2) din HG nr. 395/2016 potrivit căruia „Documentația de atribuire conține orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire”. Față de cele de mai sus, Consiliul urmează să admită criticile contestatorului cu privire la punctajul 0 (zero) acordat de către autoritatea contractantă la factorul T5. Pagina 13 din 15

§ 14

Totodată, constatând faptul că prin absența din documentația de atribuire a algoritmului de acordare a punctajului nu este posibilă dispunerea de măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, va dispune anularea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă. Admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... și dispune anularea procedurii de atribuire. Obligatorie.

§ 15

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare .........

§ 16

Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini Pagina 15 din 15