AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2022_620

BO2022_620

Respinge
2022Fonduri: PropriiProcedura proprie

CPV: 55524000-9
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.920 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 620 / C9 / 671 Data: 23.03.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14147/17.03.2022, depusă de ......... SRL, cu sediul în ........., ……….., județul ........., reprezentată legal prin administrator ......... și convențional prin avocat ........., având CUI RO ........., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., privind procedura proprie, organizată de ........., cu sediul în ........., …………., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de Achiziție servicii de catering pentru servire masă elevi, cod CPV: 55524000-9 Servicii de catering pentru școli (Rev.2), contestatoarea a solicitat reexaminarea tuturor documentelor depuse cu ocazia ofertării, a procesului verbal de evaluare și adjudecare și în consecință anularea în tot a procesului verbal de evaluare și adjudecare și obligarea autorității contractante la emiterea unui alt proces verbal prin care să declare ......... SRL câștigătoare a licitației publice. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertanta ......... SRL critică rezultatul procedurii, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Constatând că la dosarul cauzei nu se regăsește dovada constituirii cauțiunii în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 8.036,10 lei, prin adresa nr. 14733/671/C9/21.03.2022, Consiliul a solicitat contestatoarei să prezinte dovada constituirii acesteia, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 15062/23.03.2022, contestatoarea a comunicat că nu este în măsură să continue procedurile inițiate prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 14147/17.03.2022, drept urmare nu va achita cauțiunea în cuantum de 8.036,10 lei. Față de cele de mai sus, Consiliul constată următoarele: Pagina 1 din 3

§ 2

Potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează:… b) b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b). Contestatoarea nu a făcut dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 15062/23.03.2022, menționând în mod expres că nu va achita cauțiunea în cuantum de 8.036,10 lei. Constatând că nu a fost prezentată dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia contestația va fi respinsă în cazul în care nu este prezentată dovada constituirii acesteia, Consiliul va respinge contestația depusă de ......... SRL. Fără pronunțare asupra altor excepții ori a fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În baza art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, respinge contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare originale, conține 3 pagini. Pagina 2 din 3

§ 3

Pagina 3 din 3