AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2023_2684

BO2023_2684

Respinge
2023Fonduri: PropriiProcedura simplificata

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 11.436 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ………. Data: ……….. Prin contestația nr. 1086/07.11.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. …….., formulată de .............SRL, în calitate de lider al asocierii .............SRL – .............SRL, cu sediul în municipiul ……….., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ……….., având CUI ………, reprezentată legal prin ……. – administrator, împotriva raportului procedurii nr. 10475/31.10.2023 și a adresei nr. 10473/31.10.2023 de comunicare a rezultatului procedurii, emise de .............(............., JUDEȚUL .............), cu sediul în localitatea ............., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect Execuție lucrări obiectiv „MODERNIZARE STRAZI IN COMUNA ............., JUD .............”, s-au solicitat: - anularea deciziei autorități contractante prin care oferta asocierii .............a fost respinsă ca neconformă/ inacceptabilă; - anularea în parte a rezultatului procedurii, a raportului procedurii nr. 10475/31.10.2023 și a adresei nr. 10473/31.10.2023 de comunicare a rezultatului procedurii, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, inclusiv procesele verbale nr. 9797/06.10.2023 şi nr. 10009/12.10.2023, precum şi actele subsecvente şi conexe, prin raportare la cele de mai sus şi la considerentele din prezenta contestație; - Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării propunerii tehnice a reclamantei şi reclarificarea şi reevaluarea acestei oferte, cu respectarea dispozițiilor legale şi a cerințelor documentației de atribuire. Pagina 1 din 5

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .............SRL critică rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea aduce argumente în susținerea faptului că autoritatea contractantă a respins în mod nelegal şi nefondat oferta sa, pe considerentul că aceasta nu ar satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, în raportul de evaluare (fila 7) reținându-se că „nu se justifică acordarea punctajului pentru factorul de evaluare tehnic" şi că reclamanta ar fi făcut trimiteri la secțiuni ale propunerii tehnice „din care nu reiese care anume este avantajul competitiv pentru ofertarea unei garanţii extinse". În drept, se invocă dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1) lit. a), art. 8 şi următoarele din Legea nr. 101/2016, art. 133, art. 137 şi urm. din HG nr. 395/2016, Codul Civil, Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 98/2016, precum și toate celelalte prevederi invocate în cuprinsul contestației. Ca mijloace de probă au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. ….., Consiliul a solicitat .............SRL, dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Până la data prezentei, societatea contestatoare nu a confirmat primirea adresei susmenționată din partea Consiliului și nu a transmis vreo dovadă asupra respectării obligației legale. Prin adresa nr. 10773/13.11.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. …….., .............(............., JUDEȚUL .............), în calitate de autoritate contractantă, a transmis punct de vedere, prin intermediul căruia solicită respingerea contestației formulată de .............SRL, ca neîntemeiată și nefondată, aducând o serie de argumente în acest sens. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .............(............., JUDEȚUL .............), în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, în vederea încheierii contractului având ca obiect Execuție lucrări obiectiv „MODERNIZARE STRAZI IN COMUNA ............., JUD .............”, cod CPV principal: 45233140-2 Lucrări de drumuri (Rev.2), sens în care a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat, în SEAP, anunțul de Pagina 2 din 5

§ 3

participare simplificat nr. SCN1130904/07.09.2023. Conform anunțului de participare simplificat, valoarea estimată a contractului de lucrări este de 12.087.722,89 Ron, fără TVA, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, pentru motivele evocate mai sus, .............SRL a învestit Consiliul cu soluționarea contestației înregistrată sub nr. ……., care formează obiectul prezentei cauze. Preliminar analizării aspectelor sesizate de .............SRL, în contextul în care s-a constatat că această contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii, potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, a fost necesară verificarea îndeplinirii condiției legale, sens în care, prin adresa nr. …….., Consiliul a solicitat contestatoarei dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile legale anterior invocate, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Până la această dată, contestatoarea nu a confirmat primirea adresei susmenționată din partea Consiliului și nu a prezentat vreo dovadă în sensul constituirii cauțiunii, nici prin fax/e-mail, și nici în original (poștă sau la registratura CNSC), deși prin adresa amintită, Consiliul a cerut, în mod expres, ca răspunsul să fie comunicat, inițial, prin fax sau e-mail, iar, ulterior, în original, prin poștă sau direct la registratura CNSC. În soluționarea cauzei prezintă relevanță dispozițiile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: (1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauţiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b); b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b. Pagina 3 din 5

§ 4

În prezenta cauză se constată că .............SRL a formulat și înaintat Consiliului contestația sa, prin e-mail, în data de ……., fiind înregistrată la sediul CNSC sub nr. ….., în data de ……, astfel încât, aceasta avea obligația de a constitui cauțiunea cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data sesizării Consiliului, și redate mai sus, respectiv în 5 zile de la data sesizării organismului administrativ-jurisdicțional. Față de normele reproduse, în vigoare și prezumate absolut a fi cunoscute de către .............SRL, aceasta era debitoarea obligației legale de a constitui, în termen de maximum 5 zile de la sesizarea Consiliului, o cauțiune de 2% din valoarea estimată a contractului, în limita pragurilor de mai sus. În pofida acestei obligații, societatea a formulat contestația fără să constituie cauțiunea necesară, ea nefiind constituită și probată în cele 5 zile care s-au scurs de la sesizarea Consiliului. Termenul de 5 zile fiind un termen de decădere, respectarea lui nu este lăsată la aprecierea contestatoarei. Autoarea contestației era datoare să manifeste o minimă diligență în îndeplinirea, în termenul acordat, a obligațiilor procesuale care îi reveneau, astfel încât Consiliul să primească, până la această dată, dovada constituirii cauțiunii, dacă nu prin depunerea directă a ei la registratura Consiliului, atunci prin transmiterea la numerele de fax/adresa de e-mail puse la dispoziție și prin expedierea originalului cu serviciul poștal. Celeritatea este unul dintre principiile care guvernează soluționarea contestațiilor în materia achizițiilor publice [art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016]. Conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, iar conform art. 185 alin. (1) din același cod, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului și actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Reținând, așadar, culpa reclamantei, Consiliul va face aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 611 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestația va fi respinsă în cazul în care contestatoarea nu prezintă dovada constituirii cauțiunii, și va reține că .............SRL nu s-a conformat obligației de constituire, în termenul fixat de legiuitor, a respectivei dovezi pentru contestația depusă. Întrucât contestatoarea nu s-a conformat prevederilor legale imperative de constituire a cauțiunii, contestația .............SRL nu poate fi soluționată, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația formulată de .............SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pagina 4 din 5

§ 5

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația .............SRL, în calitate de lider al asocierii .............SRL – .............SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 5 din 5