BO2025_1168
RespingeCPV: 71520000-9 Servicii de supraveghere a lucrarilor (Rev.2)
Critici: D3
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71520000-9 Servicii de supraveghere a lucrarilor (Rev.2)
Critici: D3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../C7/... Data: 30.04.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 25896/23.04.2025, formulată de către (...) SRL, cu sediul în ....., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CUI ...., reprezentată prin ...., în calitate de reprezentant legal, și convențional prin avocat (...) împotriva documentației de atribuire având ca obiect atribuirea unui contract de „Servicii de supervizare/ dirigenție de șantier a execuției lucrărilor de C+M pentru proiectul «(...)»”, Cod Cpv: 71520000-9 Servicii de supraveghere a lucrărilor (Rev.2), elaborată de către (...), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Oradea, strada Bogdan Ion nr. 35, județul Bihor, s-a solicitat: - suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea prezentei contestații; - obligarea autorității contractante la modificarea/eliminarea cerințelor contestate; - în situația în care la momentul pronunțării deciziei remedierile nu vor mai fi posibile din cauza stadiul avansat al procedurii, să se dispună anularea procedurii; - obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, formulată de (...) SRL, împotriva documentației de atribuire elaborată de către (...), în vederea atribuirii contractului de servicii menționat în partea introductivă. Prin adresa nr. 5766/25.04.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 26935/28.04.2025, autoritatea contractantă aduce la cunoștință Consiliului faptul că „(...) Ca urmare a Contestației înregistrată la sediul Pagina 1 din 2
subscrisei sub nr. 5525/23.4.2025) formulata (...) S.R.L., în calitate de participant la procedura anterior precizata, subscrisa, având in vedere adresa nr. 2423/4732 /CN1079993/DGEDACMISP/16.04.2025, privind implementarea măsurilor de remediere dispuse prin Avizul conform condiționat nr. 2423/03.03.2025/ DGEDACMISP și în urma contestației nr. 5525/23.04.2025 împotriva documentației de atribuire, am formulat Clarificările din oficiu ale autorității contractante nr. 5738 din 25.04.2025, transmise spre validare ex-ante către A.N.A.P., operand modificări ale Documentației de atribuire, astfel, în ce privește cerința din Capitolul 5 a Caietului de sarcini, tabelul de la pagina 26, poziția 1 Manager de contract/lider diriginți/supervizor, a fost modificată conform celor solicitate, astfel: «Va face dovada absolvirii unui curs acreditat de manager de proiect.»”. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 27678/29.04.2025, contestatoarea aduce la cunoștința Consiliului următoarele: „(...) Față de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă, publicate în SEAP în data de 28.04.2025, constând în eliminarea cerinței pe care am criticat-o, înțelegem să renunțăm la judecarea contestației obiect al dosarului CNSC 1414/C7/2025”. În aceste condiții, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul va face aplicarea acestora, luând act de faptul că (...) SRL, prin avocat (...), renunță la contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 25896/23.04.2025. În consecință, în baza art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțarea la contestația formulată de către (...) SRL, în contradictoriu cu (...). Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către (...) SRL, cu sediul în ......, în contradictoriu cu (...), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Oradea, strada Bogdan Ion nr. 35, județul Bihor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2