AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2026_1661

BO2026_1661

Respinge
2026Fonduri: NeidentificateProcedura simplificata

CPV: Nedisponibil
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.353 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …….. Data: …….. Prin contestația nr. 9194/18.05.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 35982/18.05.2026, formulată de ........, cu sediul în ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal prin dl. ........ - Director General, împotriva raportului procedurii și a comunicării rezultatului procedurii, emise de ........, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, împărțită pe loturi, a acordului cadru având ca obiect „........” - Loturile nr. 13 și nr. 17, s-a solicitat: „1. Anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente aferente Loturilor 13 și 17; 2. Anularea deciziei prin care oferta con testatoarei a fost declarată neconformă pentru Loturile 13 și 17 în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016; 3. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatoarei pentru Loturile 13 și 17, prin efectuarea unei evaluări tehnice reale, efective și complete a produselor ofertate și prin solicitarea clarificărilor necesare privind documentația tehnică depusă; 4. Obligarea autorității contractante la emiterea unui nou raport al procedurii pentru Loturile 13 și 17.”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică raportul procedurii și comunicarea rezultatului procedurii, emise de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. Pagina 1 din 2

§ 2

În susținerea criticilor sale, contestatorul prezintă o serie de argumente care, în opinia sa, demonstrează temeinicia pretențiilor sale. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. ........ a constituit cauțiunea în cuantum de ........ lei prin recipisa de consemnare nr. ........ din data de 20.05.2026, eliberată de CEC Bank – Sucursala........, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 1818/20.05.2026. Prin adresa nr. TR6624/19.05.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 36782/20.05.2026, ........, în calitate de autoritate contractantă, precizează următoarele: „Autoritatea contractantă în baza prevederilor art. 9 alin 1 din Legea nr. 101/2016, va adopta următoarele măsuri de remediere pentru LOTURILE 13, 17, anularea raportului procedurii precum și actele și operațiunile subsecvente ale raportului ( exclusiv în partea care privește loturile nr. 13, 17) în vederea procedurii de reevaluare a ofertei depuse de operatorul economic ........ și ulterior întocmirea unui nou raport și noi comunicări”. Ulterior, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 37300/21.05.2026, ........ formulează CERERE DE RENUNȚARE LA CONTESTAȚIE, în cuprinsul căreia învederează următoarele: „Având în vedere faptul că măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă răspund solicitărilor formulate prin contestație, subscrisa înțelege să renunțe la soluționarea contestației formulate în dosarul nr. 1908/C2/2026. În consecință, vă solicităm să luați act de renunțarea subscrisei la contestația formulată și să dispuneți închiderea dosarului”. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul urmează să ia act de renunțare la contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțare la contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ......... Pagina 2 din 2