BO2026_1779
AdmiteCPV: 79511000-9 Servicii de centrala telefonica (Rev.2
Critici: R4.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79511000-9 Servicii de centrala telefonica (Rev.2
Critici: R4.1
Unele pagini nu conțin text extractibil. Pentru imagini, tabele scanate și forma completă, deschideți PDF-ul.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ......./C8/..... Data: ....... Prin contestația fără număr de înregistrare și fără dată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........, formulată de ......, cu sediul social în ........, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........, având CUI ......, reprezentată legal prin director general ......., şi convențional prin ........., împotriva rezultatului procedurii emis de către ......, cu sediul în ......, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „......", s-a solicitat: - anularea actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire respectiv anularea prevederilor adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. ......; anularea raportului procedurii nr. ......; anularea procesului-verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice; anularea procesului-verbal nr. ......, privind evaluarea propunerilor tehnice, precum și anularea oricăror altor acte anterioare și/sau subsecvente, incidente sau conexe acestora, emise de către entitatea contractantă, prin care oferta ...... a fost respinsă ca necâștigătoare, clasată pe locul II, iar oferta ......a fost declarată câștigătoare și clasată pe locul I; - obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire; - obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei ......, cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, în sensul verificării efective și complete a elementelor propunerii tehnice, precum și a elementelor propunerii financiare, respectiv a justificării prețului aparent neobișnuit de scăzut, depuse de ......, cu consecința declarării lor, ca inacceptabile/neconforme; - obligarea entității contractante la declararea ofertei câștigătoare, cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, dar și a principiilor tratamentului egal, al transparenței, al nediscriminării și al legalității. - suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea contestației. Pagina 1 din 20
Prin Încheierea nr. ......, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de ....... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată, ......, în calitate de ofertant, a cărui ofertă a fost clasată pe locul al doilea, critică modalitatea de evaluare a ofertei declarate câștigătoare, ....... Arată că oferta declarată câștigătoare, pe de o parte, nu corespunde cerințelor tehnice minime impuse prin documentația de atribuire, iar, pe de altă parte, conține un preț aparent neobișnuit de scăzut, în raport cu obiectul contractului, cu cerințele caietului de sarcini și cu valoarea estimată a achiziției. Cu toate acestea, arată că entitatea contractantă a declarat oferta admisibilă și câștigătoare, fără a realiza o verificare reală, completă și efectivă a elementelor propunerii tehnice, precum și a celor de fundamentare a prețului ofertat, fără a sancționa caracterul insuficient și neconcludent al justificărilor prezentate, deși elementele de nelegalitate menționate
trebuiau
să
conducă
la
respingerea
ca inadmisibilă/neconformă a ofertei ......și declararea drept câștigătoare a ofertei ....... Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.......CONTESTATIE.pdf”, postat de entitate în SEAP la data de ......, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Prin punctul de vedere nr. ......., înregistrat la Consiliu cu nr. ......, ...... a solicitat Consiliului respingerea contestației formulate de ......, ca nefondată. În ceea ce privește critica potrivit căreia oferta declarată câștigătoare ar fi neconformă deoarece prețul aparent neobișnuit de scăzut nu ar fi fost justificat în mod corespunzător arată că entitatea contractantă, constatând că prețul ofertat de ...... reprezintă .....% din valoarea estimată a acordului cadru, deci, sub pragul legal de 80% i-a solicitat prin adresa nr. ..... clarificare cu privire la prețul aparent neobișnuit de scăzut, respectiv fundamentarea economică a modului de formare a prețului unitar ofertat, iar acesta a răspuns transmițând centralizatorul de prețuri „Devizul privind modul de formare a prețului abonamentului lunar ofertat în cadrul Formularului 6-Propunerea financiară”. Astfel, arată că raportat la prevederile art. 142 alin (2) din HG nr. 394/2016 menționat de contestator, comisia de evaluare a considerat că „dovezile concludente" solicitate de lege pot fi și structuri de cost interne (Devize), nu neapărat oferte de la terți, mai ales ținând cont de faptul ca ...... este integrator și deține deja resursele/licențele necesare. Pagina 3 din 20
Înțelege să menționeze că a solicitat clarificări și justificări privind prețul aparent neobișnuit de scăzut, sub formă de abonament lunar, ofertat de către ....... Arată că acesta este motivul pentru care entitatea contractantă a solicitat justificarea modului de formare a prețului unitar ofertat și ...... „nu a ales”, ci a răspuns solicitării, prezentând un deviz care cuprinde cheltuieli directe necesare asigurării serviciului: preț unitar pe tip de operațiune/cantitate, reprezentând subscripția la producător, inclusiv software suport și include componentele Contact Center-ului (voce, IVR,
Omnichannel user, CMS IVR, recording, Softphone, Dynamic User license, Administrare si supervizare), telefoane IP Mitel și Casti, ......y flow Al engine (produs dezvoltat de Enterprise Business Systems), asigurare echipamente, găzduire server, servicii instalare, servicii instruire, suport tehnic pe perioada contractului; alte cheltuieli directe, contribuția asiguratorie de muncă: 2.25%; cheltuieli indirecte: 9%; profit: 12% Subliniază că acest preț unitar, ofertat conform formularului de ofertă financiară, atât de către ......cât și de către ...... este exprimat sub formă de abonament lunar și include costurile aferente executării relației contractuale, per ansamblu a acordului cadru pe întreaga perioadă contractuală. De asemenea, arată că susținerea potrivit căreia „Justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut este insuficienta si neconcludenta întrucât ofertantul nu a demonstrat structura completa a costurilor (…), prezentând exclusiv contribuția asiguratorie de munca (CAM), fără evidențierea (…) contribuțiilor obligatorii CAS si CASS, a numărului de ore de manopera (…),” nu este susținută, având în vedere că începând cu anul 2018, conform OU 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, contribuțiile obligatorii CAS și CASS nu se mai evidențiază separat și foarte important este de precizat că prin cerințele caietului de sarcini sau a documentației de atribuire nu a fost impus un număr de ore de manoperă, personal dedicat, etc, elemente de cost care să poată fi impuse ofertantului și verificate astfel. Referitor la lipsa din deviz a elementelor de cost, arată: - prețul aferent conectivității internet pentru configurarea VPN: întrucât configurarea conexiunii site-to-site VPN și instalarea acesteia în vederea testelor de funcționare a soluției nu se poate realiza fără o conexiune la internet, comisia de evaluare a reținut presupunerea rezonabilă că această conectivitate intră în „Servicii instalare și configurare inițială”, mai ales în condițiile în care echipamentele fizice necesare realizării acestei interconectări sunt cuprinse în nr.crt. 5 al Devizului. - costurile generate de traficul de voce (nr. de minute, destinații, TelVerde etc): contestatorul implică în mod tendențios aceste costuri în deviz, întrucât aceste servicii nu au fost solicitate prin caietul de sarcini, ele fiind suportate în totalitate de ...... și făcând obiectul altor achiziții. - costul echipamentelor necesare interconectării: ...... nu a impus o soluție anume, care să implice anumite tipuri de componente hardware sau software ci doar ofertarea unei soluții „la cheie”, care să satisfacă toate cerințele din documentația de atribuire. - reperele precizate pe linia 7 și 8 a devizului: faptul că serviciile inițiale sunt exprimate lunar reprezintă o metodă de eșalonare a plății Pagina 5 din 20
pentru a asigura cash-flow-ul proiectului, o practică acceptabilă care nu indică neapărat o eroare de calcul sau o neconformitate. Întrucât plata serviciilor se va face prin abonament lunar cu preț fix, comisia de evaluare a reținut presupunerea rezonabilă ca serviciile de instalare și configurare inițială și cele de instruire au fost introduse în deviz ca fiind rezultatul unei sume totale împărțite pe numărul de luni al acordului cadru. - linia 4 din deviz „subscripție AI NLP Pro”: comisia de evaluare a reținut presupunerea rezonabilă că ...... nu utilizează un cont de tip
„retail” (pay-as-you-go) ci utilizează licența de tip „Enterprise”. Furnizorii de tip LLM oferă partenerilor mari pachete preferențiale, de tip „capacity commitment”/”tiered price”, în care costul este fix până la un prag foarte înalt de utilizare (de ex. prețul LLM Google Gemini poate fi de 0,0007 euro/min., adică dacă ar răspunde doar asistentul fără operatori umani se estimează un maxim posibil lunar de 93 euro). În plus, menționează că soluția prezentată de ......include un anumit tip de BDC/semanting caching cu ajutorul căruia întrebările repetitive ale utilizatorilor de Call Center nu sunt trimise de fiecare dată către motorul de AI ci sunt rezolvate local, din memoria cache. Aceasta reduce consumul de resurse externe, permițând ofertantului să garanteze un preț fix lunar fără riscuri financiare. Totodată, precizează că ......este partener Gold (Mitel Gold) și în această calitate obține prețuri preferențiale pe care niciun alt competitor nu le poate egala, acest statut permițându-i un preț sub pragul de 80% fără a afecta calitatea. Referitor la critica „Din păcate, în condițiile rezultatului actual al procedurii de atribuire există un risc evident privind executarea defectuoasă a acordului cadru, cu solicitarea ulterioară de acte adiționale sau cu imposibilitatea executării obligațiilor contractuale”, entitatea contractantă apreciază că nu este susținută, având în vedere că prețul unitar ofertat de către ......a fost analizat comparativ cu prețul atribuit anterior către ...... (2720 lei/abonament/lună), pentru servicii similare și a fost acceptat ținând cont de principiul utilizării eficiente a fondurilor. În acest sens, arată că a solicitat 3 cereri de ofertă către operatori economici, respectiv ......., singurul operator care a dat curs solicitării fiind Orange, acesta a transmis tot o ofertă globală pentru abonamentul lunar, în speță suma de ...... lei/lună. Astfel, ...... concluzionează că a acceptat justificarea (Devizul) data de ..... deoarece aceasta reflectă o maturitate tehnologică a ofertantului, care nu facturează la bucată un serviciu pe care îl deține sau îl controlează la nivel de infrastructură. Ca atare, ținând cont de cele menționate anterior, concluzionează că procesul de evaluare financiară a fost unul riguros, bazat pe o analiză de fond a sustenabilității ofertei ...... și nu doar o acceptare formală. Referitor la critica vizând neconformitatea propunerii tehnice a ofertantul ......, arată următoarele: 1. Susținerea contestatoarei privind neconformitatea soluției VPN este neîntemeiată, fiind bazată pe o confuzie între mediul de transport (internet) și serviciul de securitate (VPN). Caietul de sarcini solicită o „conexiune securizată”, cerință îndeplinită deplin prin tunelarea IPsec/SSL propusă de ...... prin echipamente ..... Acestea asigură criptarea datelor end-to-end, indiferent de furnizorul de internet. Atât Pagina 7 din 20
timp cât tunelul VPN asigură securitatea datelor, acesta îndeplinește scopul cerinței. De menționat că la evaluarea tehnică fost luată în calcul și declarată conformă doar varianta 2 din propunerea ...... (varianta 1 fiind o soluție alternativă, care nu a fost solicitată de ......) reținându-se faptul că ......, prin răspunsul la solicitarea de clarificare, își asumă realizarea tuturor cerințelor de la pct 2.5 din CS (inclusiv prin afirmațiile „VPN-ul va fi asigurat în conformitate cu cerințele specificate …” și „Varianta VPN va fi implementată conform cerințelor, dacă această opțiune este preferată”). Ca atare, ...... a constatat, în urma evaluării
ofertei depuse de ......, că soluția este completă, având incluse toate serviciile necesare funcționării. 2. Contestatoarea speculează în mod eronat că absența unei reluări ad litteram a cerinței de 3 ore în anumite secțiuni ale propunerii tehnice echivalează cu neasumarea acesteia. Lipsa unei reluări textuale a fiecărei fraze din caietul de sarcini nu înseamnă neconformitate, ci o acceptare globală a condițiilor. În fapt, prin „Formular 2 – Declarație de acceptare a condițiilor contractuale”, ...... a acceptat necondiționat toate clauzele din modelul de acord cadru (menționând inclusiv că „se obligă să respecte toate obligațiile menționate în conținutul acestuia”), care prevede la pct. 1.2 „Promitentul-Prestator se obligă să respecte caracteristicile tehnice- funcționale și de performanță, garanțiile acordate, precum și nivelul calitativ din Propunerea tehnică și caietul de sarcini …”. Caietul de sarcini făcând parte de drept din Acordul Cadru (Anexa 2) si Contractul subsecvent (Anexa 1), comisia de evaluare a constatat că ...... își asumă inclusiv cerința de remediere în 3 ore și, ca atare, Propunerea tehnică este conformă, nefiind necesar să reprezinte o copie fidelă a documentației de atribuire. Menționează că prețul din deviz nu trebuie să acopere costul de achiziție al întregului personal 24/7, ci cota-parte alocată acestui proiect specific. De exemplu, dacă ......are deja un departament de suport tehnic existent, costul este unul marginal (repartizat pe mai mulți clienți), ceea ce explică prețul scăzut. În privința acestui aspect, comisia de evaluare a ținut cont și de faptul că pe site-ul oficial al ......, la meniul „Contact us - Suport tehnic dedicat și scalabilitate garantată” este precizat: „Oferim asistență tehnică 24/7, cu echipe specializate pe verticala ta de business. Soluțiile noastre cresc odată cu afacerea ta, fără limitări operaționale sau costuri ascunse.” 3. Absența unui cod de produs pentru un accesoriu este o omisiune ce nu afectează elementul de preț sau performanța generală. Astfel, lipsa unui part number pentru accesoriile tip cască nu constituie un viciu de conformitate, ci, cel mult, o omisiune minoră ce ar fi putut face obiectul clarificărilor. Nu au fost solicitate clarificări întrucât ...... a confirmat că produsele oferite sunt profesionale și compatibile Bluetooth iar tehnologia Bluetooth este un standard industrial universal, ceea ce garantează prin definiție compatibilitatea cu terminalele IP Mitel propuse. 4. Cu privire la conceptul de „nelimitat” pentru supervizori, contestatorul nu demonstrează că soluția ......ar bloca activitatea CFR, ci atacă o nuanță de exprimare tehnică ce a fost deja lămurită de comisia de evaluare. Astfel, răspunsul în cadrul clarificărilor a fost unul de rigoare tehnică, nu o negare a cerinței, întrucât în arhitectura oricărui sistem informatic, „nelimitat” se interpretează ca „fără limitări software artificiale'” (licențiere) în limita capacității fizice a hardware-ului. Prin Pagina 9 din 20
răspunsul la clarificare, ......și-a asumat că soluția propusă va permite configurarea oricărui număr de supervizori necesar beneficiarului, specificând clar că “…vor fi create și alocate conturile necesare în funcție de numărul de supervizori desemnați de către dumneavoastră …”, ceea ce acoperă pe deplin atât cerința din Caietul de Sarcini cât și nevoia operațională a ....... Astfel, ...... a evaluat oferta tehnică a ......ca fiind conformă și acceptabilă (reflectând o înțelegere profundă a documentației de atribuire) după analiza tuturor documentelor, inclusiv a răspunsurilor la
solicitările de clarificări, îndeplinind în totalitate cerințele legii, proces de evaluare care s-a desfășurat cu respectarea principiului transparenței și tratamentului egal. Referitor la mentiunile „Nu exista si nu s-a pus la dispozitia noastra un Proces-verbal de evaluare a propunerilor financiare ale participantilor, cee ace face imposibila analiza temeiniciei sale(…)’’, învederează că, așa cum reiese din procesul verbal nr. ...... (pag. 226 din înscrisurile anexate), ...... a pus la dispozitie în totalitate dosarul aferent procedurii de atribuire, în cuprinsul căruia se regăsea și procesul-verbal nr. ...... în cuprinsul căruia s-au analizat propunerile financiare depuse. De altfel, ...... arată că a răspuns cu celeritate și solicitării de acces a contestatarei la dosarul achiziției, transmițînd răspunsul prin adresa nr. ......, ofertantul având posibilitatea de a consulta în mod neîngrădit dosarul achiziției în data de 06.05.2026, în intervalul orar 15:00-16:30, sau 07.05.2026, în intervalul orar 15:00-16:30, timp suficient pentru o analiză a înscrisurilor existente. Faptul că ...... nu a solicitat și acest proces-verbal, în condițiile în care au avut acces neîngrădit la dosarul achiziției, nu înseamnă ca acesta nu există, așa cum în mod nefondat afirmă contestatoarea. Cu privire la procesul de evaluare a ofertelor, entitatea contractantă menționează faptul că acesta s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor prevăzute în material achizițiilor sectoriale, în speță legea nr. 99/2016 și HG nr. 394/2016, comisia de evaluare analizând în mod temeinic ofertele depuse, solicitând clarificările necesare, inclusiv modul de fundamentare a prețului ofertat, analizând în cuprinsul proceselor- verbale toate aspectele, contrar afirmațiilor nefondate ale contestatarei. Menționează faptul că termenul de evaluare a ofertelor era stabilit până la data de ....., însă date fiind clarificările identificate a fi necesare pe durata procesului de evaluare, la nivelul subscrisei s-au facut demersuri pentru prorogarea termenului, scop în care conducătorul entității contractante a aprobat în conformitate cu dispozitiile art. 227 alin. (5) din legea nr. 99/2016 prelungirea perioadei de evaluare, pentru argumentele detaliate în cuprinsul notei. Totodată, arată că experții tehnici cooptați au apreciat necesar a se solicita ofertantului să specifice unde anume sunt incluse în oferta financiară depusă (în devizul lunar) orice eventuale costuri aferente îndeplinirii cerinței din Caietul de sarcini referitoare la amplasarea concentratorului VPN în Data Center-ul din sediul ....., situat în ...... Comisia de evaluare a apreciat că nu se impunea solicitarea de clarificări deoarece prin propunerea tehnică depusă ofertantul a menționat că: „(...) va asigura integral serviciile de instalare, implementare și configurare necesare punerii în funcțiune a soluției Call Center, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini.”, prin răspunsul la solicitarea Pagina 11 din 20
de clarificare nr. ..... „Răspuns Întrebarea 4”, „Varianta cu VP site-to-site (conform cerinţei)” ofertantul a precizat : „concentratorul VPN FortiGate va fi configurat în infrastructura ...... ṣi va avea terminație tot cu echipament FortiGate în loca
ț ia indicată de Beneficiar”, iar în structura prețului unitar nu sunt prevăzute distinct costuri cu „locația în care va fi amplasat concentratorul VPN: Data Center-ul din sediul ......”. Entitatea contractantă înțelege să arate că a respectat în totalitate principiile stipulate de legislatia în vigoare, dând o importanță deosebită și utilizării eficiente a fondurilor publice.
Subliniază că diferența dintre cele două oferte este de ...... lei, iar diferenta între oferta desemnată câștigătoare și valoarea estimată a achiziției este de ...... lei. Având în vedere cele expuse, apreciază că societatea desemnată câștigătoare a detaliat în mod pertinent și concludent prețul ofertat, astfel că și sub acest aspect criticiile contestatarei sunt nefondate. Mai arată că, în justificarea prețului ofertantului câștigător, existau cote de cheltuieli, justificabile raportat la cerintele minime din caietul de sarcini, astfel că nu s-au identificat motive de respingere. Prin adresa nr. ......, înregistrată la Consiliu cu nr. ...., entitatea contractantă a transmis, în format optic, documente din dosarul achiziției. Consiliul constată că ...... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. .... emisă de ..... în data de ....., stabilită potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în sumă de ..... lei. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......, în calitate de entitate contractantă a organizat o procedură simplificată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „......", elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. ...., criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”, data deschiderii ofertelor fiind stabilită pentru ...., ora 15:00. Nemulțumită de rezultatul procedurii, comunicat prin adresa nr. ......, potrivit căruia oferta sa a fost clasată pe locul II, ...... a formulat prezenta contestație solicitând cele menționate în partea introductivă. Potrivit contestatoarei, oferta declarată câștigătoare trebuia respinsă, ca inacceptabilă/neconformă, întrucât nu justifică prețul aparent neobișnuit de scăzut (....% din valoarea estimată) și nu respectă cerințele documentației de atribuire. Cu referire la prețul aparent neobișnuit de scăzut, Consiliul constată că, prin adresa nr. ......, comisia de evaluare a solicitat ofertantului ......, să prezinte: „fundamentarea economică a modului de formare a prețului unitar ofertat (consum de material, resurse umane, alte cheltuieli, profit etc) prin raportare la serviciile prestate, astfel încât acordul cadru să fie îndeplinit în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. Explicațiile aduse vor fi însoțite de dovezi concludente, în conformitate cu art. 142 alin. (2) din HG nr. 394/2016 (...)”. La această solicitare, ......a răspuns prezentând, în formă tabelară, devizul privind modul de formare a prețului abonamentului lunar ofertat, respectiv: Pagina 13 din 20
…………………………………………………………………………………………………………… fără a prezenta dovezi concludente, așa cum i s-a solicitat. Cu toate că i s-a solicitat, expres, să prezinte dovezi concludente, prin răspunsul transmis, ......nu probează cuantumul cheltuielilor pentru fiecare operațiune. Față de cele anterior redate, Consiliul constată că prin răspunsul furnizat, ......nu a prezentat dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 222 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, prezentând
costurile cu resursele necesare prestării serviciilor ce fac obiectul contractului, contrar cu prevederile art. 142 alin. (2) din HG nr. 394/2016, astfel că, în mod eronat, comisia de evaluare a apreciat că propunerea financiară prezentată de ofertantă este sustenabilă. Consiliul reține că ceea ce era de așteptat din partea societății câştigătoare, în contextul solicitării pe care a primit-o, erau informații cu caracter cert privind elementele indicate de legiuitor la art. 222 alin. (2) din Legea nr. 99/2016. De asemenea, alături de acest tip de informații, societatea trebuia să înainteze entităţii contractante valori și calcule ale elementelor de preț ce au fost avute în vedere la valorizarea totală a prestației la care se obliga față de entitatea contractantă. Prin urmare, în lumina dispozițiilor art. 142 alin. (2) din HG nr. 394/2016, ......trebuia să însoțească explicațiile și justificările sale de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 222 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, de documente privind, după caz și fără a se limita, preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. Justificarea unui preț care are un caracter neobișnuit de scăzut nu este lăsată în marja de apreciere a entităţii contractante și nu reprezintă o opțiune a părților implicate, rezultă atât din faptul că legiuitorul a stabilit că informațiile cu rol de justificare vor fi însoțite de probe concludente, sancțiunea în cazul în care informaţiile şi/sau documentele nu sunt prezentate sau în cazul în care acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului, fiind fermă, în direcția considerării neconformă a ofertei, potrivit art. 142 alin. (3) din HG nr. 394/2016. În contextul în care legiuitorul a stabilit pragul valoric de la care prețul este considerat neobișnuit de scăzut, conduita necesara a entităţii contractante într-un asemenea caz, elementele minime care vor face obiectul explicațiilor venite de la ofertant, scopul și complexitatea informațiilor și probelor pe care este ținut să le prezinte ofertantul, precum și sancțiunea aplicabilă în cazul în care rigorile legii nu sunt respectate, este de neprimit a discuta despre marja de apreciere a entităţii contractante, chemată, conform legii, doar să verifice dacă explicațiile sunt concludente, legale și, mai ales, probate prin dovezi concludente. Important de subliniat este faptul că, deși i-a cerut expres societății să justifice prețul propus, entitatea contractantă a stabilit concludența răspunsului primit și admisibilitatea ofertei în lipsa oricăror informații referitoare la elementele prevăzute la art. 222 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 și în lipsa oricăror dovezi concludente din cele stabilite legiuitor Pagina 15 din 20
la art. 142 alin. (2) din HG nr. 394/2016, și, astfel, atât contra legii, dar și propriei pretenții de justificare a prețului ofertat. Consiliul stabilește că verificarea unui preț cu un caracter neobișnuit de scăzut nu reprezintă o opțiune a entității contractante, ci o obligație a acesteia, menită să îi garanteze că, în schimbul prețului, pe care îl va plăti, va obține satisfacerea nevoilor sale de achiziție, descrise în documentele procedurii, la nivelul calitativ și cantitativ urmărite și reieșind din documentația de atribuire. Numai în urma unui astfel de demers, realizat prin aplicarea prevederilor art. 222 din Legea nr.
99/2016 și art. 142 alin. (1) din HG nr. 394/2016, se poate stabili cu certitudine ne/sustenabilitatea prețului propus de câștigătoare și urmarea legală a unei astfel de situații, respectiv respingerea sau admiterea ofertei. Este de notorietate faptul că situația juridică a unei oferte trebuie stabilită în urma verificărilor inițiate de entitatea contractantă și a obținerii, de la ofertantă, a tuturor acelor informații și documente care să conducă la formarea unei convingeri pe baza unor elemente obiective, a unor acte doveditoare și nu pe simple declarații ale ofertantei cu privire la elementele care intră în componența prețului propus. Simpla asumare a satisfacerii exigențelor contractuale nu echivalează cu justificarea prețului ofertat. Prețul ofertei nu este un element pur formal al acesteia, valabil indiferent de întinderea lui, ci unul esențial, a cărui realitate trebuie verificată în mod temeinic și serios de către achizitoarea care, prin plata lui, trebuie să se asigure că obține satisfacerea integrală și optimă a nevoii sale de achiziție, așa cum este descrisă prin documentația de atribuire. Asupra însemnătății prețului și justificării lui a apreciat și legiuitorul prin reglementarea instituției prețului „aparent neobișnuit de scăzut”, tocmai pentru a conferi achizitoarei instrumentele legale care să îi permită evitarea apariției situațiilor în care prețul plătit nu asigură îndeplinirea calitativă și calitativă a contractului de achiziție ce va fi încheiat. Or, în lipsa unor astfel de dovezi relevante, care să susțină prețul inclus în oferta transmisă entității contractante, aceasta din urmă nu își putea ignora propria solicitare de clarificări, precum și dispoziția legală ce o obligă la efectuarea de verificări și la luarea unor decizii ferme în situația în care nu îi sunt prezentate documentele și informațiile cerute. Raportat la aspectele analizate, Consiliul stabilește că entitatea contractantă nu și-a îndeplinit obligația legală ce îi revenea conform dispozițiilor legale citate și că decizia sa de admitere și stabilire câștigătoare a ofertei ......nu este una legală, încălcând dispozițiile art. 142 alin. (3) din HG nr. 394/2016 ce obligă la considerarea neconformă a ofertei în cazul în care autoarea ei nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse. Decizia entității contractante încalcă și dispozițiile art. 143 din HG nr. 394/2016, potrivit cărora: „(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile, neconforme şi neadecvate. (4) Ofertele care nu au fost respinse de comisia de evaluare în urma verificării şi evaluării reprezintă oferte admisibile. Pagina 17 din 20
(5) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare dintre ofertele admisibile.” Drept urmare, Consiliul stabilește că entitatea contractantă trebuia să facă aplicarea prevederii de la art. 142 alin. (3) din HG nr. 394/2016, ce o obligă la declararea neconformă a ofertei ......, în contextul expus. În aceste condiții, în măsura în care un singur motiv de neconformitate este suficient pentru a fundamenta legalitatea măsurii de respingere, Consiliul nu este ținut să procedeze la examinarea
exhaustivă a tuturor criticilor, câtă vreme acestea nu ar putea produce un efect util asupra soluției finale. Pe cale de consecință, constatând că oferta ......este neconformă, indiferent de soluția ce ar putea fi pronunțată cu privire la celelalte motive de excludere, Consiliul nu va mai analiza aceste aspecte, întrucât ele nu sunt de natură să influențeze rezultatul procedurii în ceea ce privește situația acesteia. Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, Consiliul va admite contestația formulată de ......, în contradictoriu cu ...... și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare. Va obliga entitatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, să reevalueze oferta ......, conform considerentelor de mai sus. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ......, în contradictoriu cu ...... și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare. Obligă entitatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, să reevalueze oferta ......, conform considerentelor de mai sus. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ....... ..... ....... Pagina 19 din 20