AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2026_2984

BO2026_2984

Respinge
2026Fonduri: PropriiLicitatie deschisa

CPV: Nedisponibil
Critici: D3.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.595 caractere
§ 1

Pagina 1 din 3 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr...., formulată de..., cu sediul în.........., înregistrată la ONRC sub nr...., având CUI..., reprezentată convențional de avocat..., cu sediul ales pentru....... nr...., ap......., împotriva documentației de atribuire elaborată de .., cu sediul în....... nr...., sector..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată pentru încheierea acordului-cadru de furnizare consumabile medicale, anunț de participare nr...., s-a solicitat Consiliului remedierea documentației de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care... critică documentația de atribuire aferentă procedurii de licitație deschisă organizată de …, solicitând remedierea acesteia. Observând că respectiva contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii legale, prin adresa nr....., în temeiul art. 611 alin. (1) și (21) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a adus la cunoștința contestatoarei obligația de a constitui, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, respectiv..., cauțiunea stabilită de lege, sub sancțiunea respingerii contestației, și i-a solicitat să transmită dovada constituirii cauțiunii și a transmiterii acesteia către Consiliu în interiorul termenului legal. Adresa a fost comunicată reprezentantului convențional al contestatoarei la adresa de e-mail indicată în contestație....

§ 2

Pagina 2 din 3 Prin răspunsul transmis prin e-mail și înregistrat la Consiliu cu nr...., avocat... a precizat expres că, în dosarul nr...., „nu s-a constituit cauțiune de către contestatorul....”. Cu privire la speța analizată, Consiliul reține incidența dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8, sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: [...].” În prezenta cauză, contestația a fost înregistrată la Consiliu la data de..., astfel încât contestatoarei îi revenea obligația de a constitui cauțiunea în termenul imperativ prevăzut de lege. Termenul de 5 zile s-a împlinit la data de.... Față de situația faptică a cauzei, Consiliul reține că... nu a îndeplinit condiția de admisibilitate prevăzută de art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Neconstituirea cauțiunii rezultă atât din lipsa dovezii constituirii acesteia la dosarul cauzei, cât și din precizarea expresă transmisă de reprezentantul convențional al contestatoarei, potrivit căreia cauțiunea nu a fost constituită. În aceste condiții, obligația legală privind constituirea cauțiunii nu a fost îndeplinită nici în termenul de maximum 5 zile de la sesizarea Consiliului și nici ulterior solicitării exprese adresate contestatoarei. Prin urmare, devine incidentă sancțiunea prevăzută de art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv respingerea contestației. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 611 alin. (1) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge contestația formulată de... pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare cu privire la fondul cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr...., formulată de..., în contradictoriu cu …… pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE,  MEMBRU, MEMBRU, ...

§ 3

Pagina 3 din 3 ... în 4 exemplare, conține 3 (trei) pagini.