AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2026_3157

BO2026_3157

Respinge
2026Fonduri: PropriiLicitatie deschisa

CPV: 15000000-8
Critici: D2.1, D8

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 10.841 caractere
§ 1

Pagina 1 din 4 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 70161/16.09.2026, formulată de către societatea ...SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva documentației procedurii de simplificată de achiziție publică, inițiată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare, împărțit pe loturi, având ca obiect: „...”, anunț de participare nr. .../10.09.2026, în ce privește lotul nr. 1 și lotul nr. 2, s-au solicitat următoarele: „(I) admiterea prezentei contestații; (II) obligarea autorității contractante la eliminarea factorului de evaluare „Distanța rutieră de la producătorul regăsit pe eticheta produsului ofertat până la locul de consum" din cadrul Loturilor nr. 1 și 2, ca fiind aplicat unor produse congelate, cu încălcarea propriilor condiții de utilizare a acestui factor, prevăzute de Ordinul ANAP nr. 1946/2024 (Anexa nr. 12), ori, în subsidiar, obligarea autorității contractante să prezinte o justificare obiectivă și individualizată a acestui factor în strategia de contractare, în lipsa căreia factorul urmează a fi eliminat; (III) obligarea autorității contractante la modificarea/completarea Caietului de sarcini (pct. 3.5.2.5), în sensul stabilirii unor cerințe tehnice clare, complete și distincte privind transportul produselor congelate aferente Loturilor nr. 1 și 2 (temperatura maximă admisă pe durata transportului, dotarea tehnică minimă a mijloacelor de transport cu echipament de congelare, modalitatea de monitorizare a temperaturii), separate de cele aplicabile produselor refrigerate; (IV) Obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor de soluționare a contestației”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele:

§ 2

Pagina 2 din 4 Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 70161/16.09.2026, prin care societatea ...SRL critică documentația procedurii de atribuire antemenționată, cu privire la Loturile 1 și 2, solicitând cele menționate în partea introductivă. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.../00009] Contestatie_....pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 16.09.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ... din 10.09.2026. Ulterior depunerii contestației în cauză, prin adresa nr. 10077/ 18.09.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 71106/18.09.2026, autoritatea contractantă comunică măsurile de remediere dispuse în urma reanalizării documentației de atribuire și a aspectelor invocate prin contestație, menționând că documentele modificate vor fi publicate în SEAP, cu mențiunea că noul termen limită pentru depunerea ofertelor este 19.10.2026. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 70305/16.09.2026, contestatoarea înaintează recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212684443/1 din 15.09.2026, emisă de CEC Bank, sucursala Victoria, în valoare de 11.030,00 lei. Prin adresa nr. 71302/3824/C6/21.09.2026, Consiliul solicitat contestatoarei un punct de vedere pe măsurile de remediere adoptate de către autoritatea contractantă prin adresa nr. 10077/18.09.2026 publicată în cadrul anunțului de participare din SEAP, la data de 18.09.2026 cu denumirea „Răspuns contestație ...”. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 71685/22.09.2026, contestatoare înaintează „note de concluzii”, în cuprinsul cărora precizează că „măsurile de remediere adoptate nu au fost aduse la cunoștința participanților în SEAP, prin urmare nu sunt opozabile, solicitând obligarea organizatoarei la aducere efectivă la îndeplinirea măsurilor de remediere prin publicarea acestora în SEAP”. În urma luării la cunoștință a documentului de mai sus, autoritatea contractantă a publicat măsurile de remediere în cauză, în S.E.A.P., în data de 24.09.2026, sub indicativ [.../00013]. Prin corespondența electronică înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 72551/24.09.2026, contestatoarea prcizează că „toate măsurile de remediere au fost publicate în SEAP, conform eratei din 22.09.2026, publicată în data de 23.09.2026”. De asemenea, „solicită restituirea cauțiunii consemnată la dispoziția Consiliului și obligarea autorității contractante la suportarea cheltuielilor de soluționare a contestației”. Prin corespondența electronică înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 72556/24.09.2026, contestatoarea precizează că „nu solicită suportarea cheltuielilor de către autoritatea contractantă (...)”. În aceste condiții, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul poate respinge contestația ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită de obiect, introdusă de o persoană

§ 3

Pagina 3 din 4 fără calitate sau de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, precum și pe orice altă excepție de procedură sau de fond, care împiedică soluționarea pe fond a contestației.”, Consiliul constată că prin adresa nr. 10077/18.09.2026 autoritatea contractantă a comunicat adoptarea următoarelor măsuri de remediere: „Cerința din Fișa de date punctul III.1.1. Capacitatea de exercitare a activității profesionale, va fi completată astfel: Eliminarea factorului de evaluare Distanta rutiera de la producătorul regăsit pe eticheta produsului ofertat pana Ia locul de consum" pentru loturile 1 , 2; Eliminarea factorului de evaluare " Distanta rutiera de Ia producătorul regăsit pe eticheta produsului ofertat pana Ia locul de consum” pentru lotul 13 — amestec de legume congelat; Eliminarea factorului de evaluare " Distanta rutiera de la producătorul regăsit pe eticheta produsului ofertat pana la locul de consum” pentru loturile 9-12;", cu modificarea corespunzătoare a factorului de evaluare „Distanta rutiera de la producătorul regăsit pe eticheta produsului ofertat pana Ia locul de consum"; Completarea capitolului "3.5.2.5 TRANSPORTUL PRODUSELOR" cu următorul alineat: „Pentru produsele care trebuie transportate in stare congelata (loturile 1,2 si 13) se vor folosi vehicule prevăzute cu echipament frigorific capabil să mențină condițiile de temperatură necesare pe întreaga durată a transportului (menținerea temperaturii de cel mult -1 SOC, in condițiile aplicabile) și care sa fie dotate cu un dispozitiv adecvat pentru monitorizarea temperaturii. Modificarea capitolului ”3.5.2.5 TRANSPORTUL PRODUSELOR". Ultimul paragraf va avea următorul conținut: Mijlocul de transport utilizat va fi autorizat sanitar veterinar de organismele după caz, din care sa rezulte ca mijlocul de transport este destinat transportului produselor alimentare, produselor refrigerate si 'sau produselor congelate. Completarea Capitolului "3.6 Atribuțiile si responsabilitățile părților” Cu următorul paragraf: Pentru a dovedi utilizarea vehiculelor prevăzute cu echipament frigorific ofertantul va prezenta la solicitarea autorității contractante, documente justificative din care să rezulte că dispune de mijloace de transport frigorifice/izoterme adecvate, precum și de echipamente frigorifice capabile să asigure menținerea temperaturii necesare pe durata transportului. Documentele justificative pot include, după caz: certificatul de înmatriculare al autovehiculului, documentul privind dreptul de utilizare, documentele de Înregistrare/autorizare sanitar -veterinară aplicabile, documentația tehnică a instalației frigorifice și documentația privind sistemul de monitorizare a temperaturii. Echivalența documentelor prezentate va fi acceptată, cu condiția ca acestea să demonstreze îndeplinirea cerinței tehnice solicitate.” Față de cele de mai sus, Consiliul constată că măsurile publicate în SEAP, în data de 24.09.2026, alături de strategia de contractare, coincid cu solicitările contestatoarei. Pe cale de consecință, constată că în această situație criticile aferente au rămas fără obiect. În consecință, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect contestația formulată de către societatea ...SRL, în contradictoriu cu .... În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de restituire a cauțiunii, Consiliul o va respinge ca prematură, raportat la dispozițiile art. 61¹ alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „(5) Cauțiunea se restituie celui

§ 4

Pagina 4 din 4 care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii Consiliului. Cauțiunea nu se restituie celui care a depus-o în măsura în care autoritatea contractantă face dovada că asupra acesteia a formulat cerere în fața instanței pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii”; (6) Cererea de restituire se depune la Consiliu și la autoritatea contractantă după expirarea termenului reglementat la alin. (5). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă autoritatea contractantă declară în mod expres că nu urmărește obligarea contestatorului care a constituit cauțiunea la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate ca urmare a depunerii contestației. În termen de 2 zile de la data solicitării contestatorului sau a Consiliului autoritatea contractantă are obligația să transmită răspunsul”. Fără pronunțare cu privire la alte excepții sau cu privire la fondul cauzei. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de către societatea ...SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Respinge, ca prematură, cererea de restituire a cauțiunii. Fără pronunțare cu privire la alte excepții sau cu privire la fondul cauzei. Prezența decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ... ... ...