AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2026_3325

2026Fonduri: NeidentificateProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 33192100-3 Paturi medicale (Rev.2
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 17.775 caractere
§ 1

Pagina 1 din 7 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …….. Data: …….. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 68993/11.09.2026, formulată de .........., cu sediul în .........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .........., având CUI .........., reprezentată convențional prin avocat .........., împotriva raportului procedurii publicat în SEAP la data de 03.09.2026, emis de .........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în .........., în cadrul procedurii de atribuire simplificată, împărțită pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect „..........” - Lotul nr. 1, s-a solicitat: „1. ADMITEREA prezentei contestații; 2. ANULAREA raportului procedurii publicat in SEAP la data de 03.09.2026 privind rezultatul procedurii de atribuire pentru Lotul 1, în partea referitoare la respingerea ca inacceptabilă a ofertei S.C. .......... S.R.L., precum și a tuturor actelor anterioare si subsecvente acesteia 3. OBLIGAREA autorității contractante ca, în termenul stabilit de Consiliu, să reia procedura de evaluare de la etapa evaluării DUAE, prin solicitarea de clarificări ofertei depuse de S.C. .......... S.R.L. cu privire la răspunsul bifat eronat la întrebarea din cuprinsul DUAE referitoare la posibilitatea furnizării certificatului privind plata contribuțiilor la asigurările sociale și a impozitelor și, ulterior clarificării/depunerii unui DUAE revizuit, să procedeze la reevaluarea ofertei subscrisei, cu parcurgerea în continuare a etapelor de evaluare tehnică și evaluare financiară;

§ 2

Pagina 2 din 7 4. OBLIGAREA autorității contractante la plata cheltuielilor de judecata”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .......... critică raportul procedurii publicat în SEAP la data de 03.09.2026, emis de .........., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În fapt, contestatorul precizează că, în cadrul procedurii de atribuire, a depus o ofertă pentru lotul nr. 1 - Pat medical pentru adulți secții de psihiatrie, cu noptieră inclusă, în baza căreia autoritatea contractantă, la data de 03.09.2026 a publicat în SEAP raportul procedurii, potrivit căruia oferta .......... a fost declarată ca fiind „inacceptabilă". Potrivit contestatorului, motivul concret al respingerii, astfel cum rezultă din comunicarea transmisă de autoritatea contractantă, constă în faptul că, în cuprinsul DUAE depus de .........., la întrebarea: „Operatorul economic va fi în măsură să furnizeze un certificat cu privire la plata contribuțiilor la asigurările sociale și plata impozitelor sau să furnizeze informații care să îi permită autorității contractante sau entității contractante să obțină acest certificat direct prin accesarea unei baze de date naționale sau în orice stat membru, disponibilă în mod gratuit?", .......... a bifat răspunsul „NU", în condițiile în care răspunsul corect, corespunzător situației reale a societății, era „DA". Pe baza acestei singure bifări eronate, notează contestatorul, comisia de evaluare a concluzionat că .......... nu a completat DUAE în conformitate cu cerințele autorității contractante și a respins oferta, ca inacceptabilă, fără a solicita nicio clarificare sau posibilitate de a depune un DUAE revizuit cu privire la acest aspect. Față de acest aspect, contestatorul apreciază decizia autorității contractante, ca fiind nelegală și neîntemeiată. În opinia sa, este vorba, în mod evident, despre o eroare materială de bifare a unei căsuțe dintr-un formular standardizat, iar nu despre o situație de fapt reală în care societatea .......... nu ar fi în măsură să facă dovada plății contribuțiilor și a impozitelor datorate - aspect care nu a fost nici măcar pus în discuție de autoritatea contractantă și cu privire la care nu există niciun indiciu în sens contrar în cuprinsul ofertei. Contestatorul este de părere că, anterior respingerii ofertei, autoritatea contractantă avea la dispoziție posibilitatea, și chiar obligația, de a solicita clarificări cu privire la acest aspect, în măsura în care acesta reprezintă o inadvertență de formă, iar nu una de fond. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 98/2016, ale Legii nr. 101/2016 și ale HG nr. 395/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri.

§ 3

Pagina 3 din 7 Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 11.819/ 15.09.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 70271/16.09.2026, .........., în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației, ca nefondată, și menținerea actelor procedurii în partea privitoare la respingerea ofertei .......... pentru lotul nr. 1, motivat de următoarele: Potrivit autorității, premisa pe care se întemeiază contestația nu corespunde etapei și situației de fapt consemnate în documentele de evaluare. Oferta .......... nu a ajuns la etapa evaluării DUAE, deoarece a fost respinsă anterior, în etapa verificării garanției de participare, astfel: Prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă a solicitat constituirea garanției de participare în cuantumul, forma și perioada de valabilitate prevăzute pentru lotul sau loturile pentru care se depunea oferta, cel mai târziu la data și ora-limită de depunere a ofertelor. .......... a încărcat în SEAP un ordin de plată în valoare de 5.292,96 lei. Încărcarea ordinului de plată nu a fost însă urmată de creditarea contului de garanții al autorității contractante până la data-limită de depunere a ofertelor. În cadrul verificării efectuate de comisia de evaluare, situația a fost reverificată la data de 17.08.2026, însă nici la această dată suma indicată în ordinul de plată nu era înregistrată în contul instituției, rezultatul verificării fiind consemnat în procesul-verbal din 17.08.2026, în care se menționează expres că ofertantul a depus ordinul de plată, dar suma reprezentând garanția de participare nu a fost înregistrată în contul autorității contractante. În consecință, problema nu a constat în simpla lipsă a dovezii încărcate în SEAP, ci în nefinalizarea viramentului și, implicit, în neconstituirea efectivă a garanției în termenul stabilit. În raportul procedurii, oferta .......... este consemnată ca „inacceptabilă" în rubrica „Evaluare garanție de participare", iar în rubrica „Evaluare DUAE" apare semnul „-”, ceea ce confirmă că DUAE nu a fost evaluat și nu a reprezentat motivul factual al respingerii. Ca atare, indiferent dacă răspunsul „NU" din DUAE ar putea fi calificat, în alte împrejurări, drept o inadvertență susceptibilă de clarificare, această chestiune nu înlătură lipsa garanției de participare. Evaluarea DUAE nu fusese începută, iar eventuala corectare a formularului nu putea remedia neconstituirea garanției la termen. Prin urmare, măsura solicitată de contestator - reluarea evaluării de la etapa DUAE - nu are suport în situația de fapt a procedurii. Pentru considerentele expuse mai sus, autoritatea contractantă solicită: - respingerea, ca nefondată, a contestației formulată de ..........; - menținerea actelor autorității contractante în partea referitoare la respingerea ca inacceptabilă a ofertei .........., pentru lotul nr. 1; - respingerea cererii privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației sau, în subsidiar, reducerea acestora la un cuantum rezonabil, în raport cu înscrisurile justificative depuse.

§ 4

Pagina 4 din 7 Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. .......... a constituit cauțiunea în cuantum de .......... lei prin recipisa de consemnare nr. ........../1 din data de 14.09.2026, eliberată de CEC Bank – Sucursala .........., fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 3502/15.09.2026. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: .........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, împărțită pe loturi, de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect „.........., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .........., la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de .......... lei, fără TVA. Potrivit documentului „Declarație de participare”, publicat în SEAP, asociat anunțului de participare, în cadrul procedurii au depus oferte 5 operatori economici, iar, ulterior evaluării acestora, a fost întocmit raportul procedurii FN, în cuprinsul căruia s-a reținut modul de desfășurare al procedurii, ofertele respinse, precum și cele declarate câștigătoare pentru fiecare lot în parte. Împotriva deciziei de respingere a propriei oferte depusă în cadrul lotului 1 – Pat medical pentru adulți secții de psihiatrie, cu noptieră inclus, .......... a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată că, în fapt, contestatorul reclamă decizia de respingere a ofertei sale, întemeiată pe dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, apreciind că motivul reținut, respectiv completarea răspunsului NU, în formularul DUAE, la întrebarea Operatorul economic va fi măsură să furnizeze un certificat cu privire la plata contribuțiilor la asigurările sociale și plata impozitelor sau a furnizeze informații care să îi permită autorității contractate sau entității contractante să obțină acest certificat direct prin accesarea unei baze de date naționale sau în orice stat membru, disponibilă în mod gratuit?, reprezintă o eroare materială de bifare, situație ce ar fi putut să fie remediată în urma unor clarificări din partea comisiei de evaluare. Față de susținerile contestatorului, autoritatea arată că premisa pe care se întemeiază contestația nu corespunde etapei și situației de fapt consemnate în documentele de evaluare, oferta contestatorului nu a ajuns în etapa de evaluare DUAE deoarece a fost respinsă anterior, în etapa de verificare a garanției de participare, când comisia de evaluare a constatat că deși a fost încărcat în SEAP un ordin de plata în valoare de 5292,96 lei, nu a fost creditat contul de garanții al autorității cu suma respectivă până la data limită de depunere a ofertelor. Mai arată autoritatea că, în raportul procedurii, oferta contestatorului este consemnată ca inacceptabilă la rubrica Evaluare garanție de participare, iar la rubrica Evaluare DUAE apare semnul „–”,

§ 5

Pagina 5 din 7 ceea ce, în opinia sa, confirmă că DUAE nu a fost evaluat și nu a reprezentat motivul factual al respingerii. De asemenea, autoritatea subliniază faptul că temeiul legal al respingerii a fost indicat, în mod eronat, ca fiind art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, și nu corespunde situației de fapt reținute la etapa verificării garanției de participare. Analizând conținutul actelor evaluării depuse în probațiune la dosarul cauzei – raportul procedurii și comunicarea nr. 11057/02.09.2026 transmisă contestatorului, Consiliul constată că membrii comisiei s-au rezumat în a indica exclusiv temeiul legal în baza căruia oferta contestatorului a fost respinsă, fără justificări concrete ale motivului pentru care s-a decis astfel, și, mai mult, după cum recunoaște autoritatea contractantă, temeiul legal invocat este eronat. Potrivit art. 215 din Legea nr. 98/2016: (1) Autoritatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul selecţiei, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziţii, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziţii ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective. (2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: ... b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale... Totodată, potrivit art. 216 din același act normativ:  (2) Raportul procedurii de atribuire prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă cel puţin următoarele documente/informaţii: ...  b) dacă este cazul, rezultatele procesului de calificare şi/sau selecţie a candidaţilor/ofertanţilor şi/sau reducerea numărului acestora pe parcursul procedurii de atribuire; ... (3) Informaţiile care fac obiectul alin. (2) lit. b) sunt următoarele: ... b) denumirea candidaţilor/ofertanţilor respinşi şi motivele respingerii.... Or, modul în care comisia abilitată a întocmit actele evaluării se abate de la rigorile stabilite de legiuitor. Trebuie subliniat faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante a instanței de la Luxemburg, obligația de motivare depinde de natura actului în cauză şi de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să evidențieze în mod clar şi neechivoc raționamentul instituției, astfel încât, pe de o parte, să permită persoanelor interesate să cunoască justificările măsurii adoptate pentru a putea să îşi apere drepturile şi să verifice dacă decizia este sau nu temeinică şi, pe de altă parte, să permită instanței să exercite controlul de legalitate (Hotărârea Curții din 14 februarie 1990, Delacre şi alții/Comisia, C-350/88, Rec., p. I-395, punctele 15 şi 16, şi hotărârea Tribunalului din 9 aprilie 2003, Forum des migrants/Comisia, T-217/01, Rec., p. II-1563, punctul 68). Faptul că în raportul procedurii este consemnat inacceptabil la rubrica Evaluare garanție de participare, iar la rubrica Evaluare DUAE

§ 6

Pagina 6 din 7 apare semnul „-”, nu este suficient pentru a se considera îndeplinită obligația de motivare și de comunicare a rezultatului evaluării ofertei contestatorului. Acest fapt este demonstrat și de argumentele petentului, care au în vedere o altă situație decât cea pe care, se pare, comisia a avut-o în vedere în respingerea ofertei. Pe cale de consecință, o analiză dedicată a temeiniciei acestor argumente este irelevantă. De asemenea, Consiliul nu poate realiza o analiză nici a motivelor de respingere relevante de autoritate prin punctul de vedere, câtă vreme acesta este un act întocmit în procedura de remedii, iar nu unul emis de comisia de evaluare în procesul de atribuire, iar procesul-verbal de evaluare a garanției de participare nu apare a fi fost comunicat și contestatorului, pentru a-i oferi acestuia dreptul la o apărare corespunzătoare. Prin urmare, pentru restabilirea legalității procedurii, măsura de remediere care se impune este obligarea autorității contractante la corectarea actelor întocmite și la efectuarea unei comunicări corespunzătoare a rezultatului evaluării ofertei contestatorului, cu respectarea dispozițiilor legale citate mai sus, criticile contestatorului urmând să fie admise în aceste limite. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de .........., în contradictoriu cu .........., în calitate de autoritate contractantă, va anula raportul procedurii FN și actele subsecvente, în partea care privește evaluarea ofertei contestatorului aferentă lotului nr. 1, contestat, și va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 10 zile de la primirea deciziei. În temeiul art. 26 alin. (9) din același act normativ, cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată, probată prin factura fiscală MIV0053/10.09.2026, alături de dovada plății, va fi admisă, autoritatea contractantă urmând să plătească petentului suma de 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă rezonabilă în raport cu muncă depusă de avocat și complexitatea cauzei. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de .........., în contradictoriu .........., în calitate de autoritate contractantă. Anulează raportul procedurii FN și actele subsecvente, în partea care privește evaluarea ofertei

§ 7

Pagina 7 din 7 contestatorului aferentă lotului nr. 1, contestat. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 10 zile de la primirea deciziei. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în sumă de 3.000 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.