Dosar 50/2017
Dosar finalizatExceptii
Dosar public
Exceptii
Status: Dosar finalizat. Complet: C3.
Soluție consemnată: Exceptii.
Decizia de fond menționată în registru: 102, data 16.01.2017.
Istoricul cuprinde 14 evenimente, între 2017-01-06 și 2017-03-15. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:55.321Z.
Dosar CNSC 50/2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare combustibili lichizi pentru încălzire şi prepararea hranei”, pe loturi, cu anunț de participare publicat în SEAP sub nr. 170589 din 15.10.2016, s-a solicitat anularea procedurii. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Respinge contestaţia formulată de SC ALLIED GREEN CO SRL în contradictoriu cu BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ŞI REPARAŢII, ca lipsită de interes. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare, conform dispozițiilor de la art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_102_2017_Decizie_102.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 102/C3/50 Data: 16.01.2017 Prin contestaţia nr. 3479/05.01.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 516/06.01.2017, depusă de SC ALLIED GREEN CO SRL, cu sediul în comuna Filipeştii de Pădure, sat Ditesti, DJ 720 Băicoi – Moreni, judeţul Prahova, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în Bucureşti, Piaţa Alba Iulia nr. 6, bloc I-5, sc. 2, ap. 50, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J29/2920/2007, având CUI RO 18684998, reprezentată legal prin Laurenţiu Ilie – director general, formulată împotriva adresei nr. T₂32576/29.12.2016, emisă de BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ŞI REPARAŢII, cu sediul în comuna Jilava, str. Sabarului nr. 1, judeţul Ilfov, în calitate de autoritate contractantă în procedura de licitație deschisă online, organizată în vederea încheierii unui acord-cadrul având ca obiect „Furnizare combustibili lichizi pentru încălzire şi prepararea hranei”, pe loturi, cu anunț de participare publicat în SEAP sub nr. 170589 din 15.10.2016, s-a solicitat anularea procedurii. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Respinge contestaţia formulată de SC ALLIED GREEN CO SRL în contradictoriu cu BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODĂRIRE ŞI REPARAŢII, ca lipsită de interes. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare, conform dispozițiilor de la art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2017-03-15 | 8937 | Intrare | Retur dosar CNSC | CURTEA DE APEL BUCURESTI | — | — |
| 2017-02-01 | 3854 | Iesire | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | — | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | CURTEA DE APEL BUCURESTI |
| 2017-01-27 | 3150 | Intrare | Plângere | ALLIED GREEN CO SRL | — | — |
| 2017-01-27 | 3164 | Intrare | Plângere | ALLIED GREEN CO SRL | — | — |
| 2017-01-17 | 1875 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | ALLIED GREEN CO SRL |
| 2017-01-17 | 1876 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODARIRE SI REPARATII JILAVA, ILFOV |
| 2017-01-12 | 1345 | Intrare | Răspuns | ALLIED GREEN CO SRL | — | — |
| 2017-01-12 | 1363 | Intrare | Concluzii scrise | ALLIED GREEN CO SRL | — | — |
| 2017-01-11 | 1119 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | ALLIED GREEN CO SRL |
| 2017-01-10 | 868 | Intrare | Dovada | BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODARIRE SI REPARATII JILAVA, ILFOV | — | — |
| 2017-01-06 | 516 | Intrare | Contestatie | ALLIED GREEN CO SRL | — | — |
| 2017-01-06 | 566 | Intrare | Duplicat contestatie | ALLIED GREEN CO SRL | — | — |
| 2017-01-06 | 628 | Intrare | Punct de vedere | BAZA DE APROVIZIONARE, GOSPODARIRE SI REPARATII JILAVA, ILFOV | — | — |
| 2017-01-06 | 633 | Intrare | Punct de vedere | ALLIED GREEN CO SRL | — | — |
Renuntari
Respinge pe fond
Admite contestatia si anuleaza procedura
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Respinge contestatia cf. art 61 ind 1 din Legea nr. 101/2016