Dosar 1209/2018
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C7.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 1431, data 30.05.2018.
Istoricul cuprinde 7 evenimente, între 2018-04-10 și 2018-06-04. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:36.721Z.
Dosar CNSC 1209/2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare și execuție pentru obiectivul de investiție «Realizare poduri peste pârâul Cleja în comuna Cleja, județul Bacău»”, s-a solicitat admiterea contestației, anularea adresei nr. 2009/26.03.2018 de comunicare a rezultatului procedurii, constatarea conformității și acceptabilității ofertei, în raport cu cerințele din documentația de atribuire și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare aplicabile. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. MASIV GROUP S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. MASIV GROUP S.R.L. – PREVE COSTRUZIONI SPA – S.C. TEHNO CONSULTING SOLUTION S.R.L., cu sediul în Bragadiru, str. Alunului nr. 35, județul Ilfov, în contradictoriu cu 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. MASIV GROUP S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. MASIV GROUP S.R.L. – PREVE COSTRUZIONI SPA – S.C. TEHNO CONSULTING SOLUTION S.R.L., cu sediul în Bragadiru, str. Alunului nr. 35, județul Ilfov, în contradictoriu cu 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_1431_2018_Decizie_1431.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1431/C7/1209 Data: 30.05.2018 Prin contestația nr. 135/10.04.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14255/10.04.2018, formulată de către S.C. MASIV GROUP S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. MASIV GROUP S.R.L. – PREVE COSTRUZIONI SPA – S.C. TEHNO CONSULTING SOLUTION S.R.L., cu sediul în Bragadiru, str. Alunului nr. 35, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/318/2013, având CUI RO 29380021, împotriva adresei nr. 2009/26.03.2018 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către COMUNA CLEJA (PRIMĂRIA COMUNEI CLEJA), cu sediul în Cleja, județul Bacău, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Proiectare și execuție pentru obiectivul de investiție «Realizare poduri peste pârâul Cleja în comuna Cleja, județul Bacău»”, s-a solicitat admiterea contestației, anularea adresei nr. 2009/26.03.2018 de comunicare a rezultatului procedurii, constatarea conformității și acceptabilității ofertei, în raport cu cerințele din documentația de atribuire și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare aplicabile. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. MASIV GROUP S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. MASIV GROUP S.R.L. – PREVE COSTRUZIONI SPA – S.C. TEHNO CONSULTING SOLUTION S.R.L., cu sediul în Bragadiru, str. Alunului nr. 35, județul Ilfov, în contradictoriu cu 1
COMUNA CLEJA (PRIMĂRIA COMUNEI CLEJA), cu sediul în Cleja, județul Bacău, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2018-06-04 | 21856 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | PRIMARIA COMUNEI CLEJA, BACAU |
| 2018-06-04 | 21857 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | ASOCIEREA MASIV GROUP SRL - PREVE COSTRUZIONI SPA - TEHNO CONSULTING SOLUTION SRL |
| 2018-04-27 | 17199 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | PRIMARIA COMUNEI CLEJA, BACAU | — | — |
| 2018-04-17 | 15256 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | PRIMARIA COMUNEI CLEJA, BACAU |
| 2018-04-13 | 14787 | Intrare | Duplicat contestatie | ASOCIEREA MASIV GROUP SRL - PREVE COSTRUZIONI SPA - TEHNO CONSULTING SOLUTION SRL | — | — |
| 2018-04-12 | 14716 | Intrare | Punct de vedere | PRIMARIA COMUNEI CLEJA, BACAU | — | — |
| 2018-04-10 | 14255 | Intrare | Contestatie | ASOCIEREA MASIV GROUP SRL - PREVE COSTRUZIONI SPA - TEHNO CONSULTING SOLUTION SRL | — | — |
Nu sunt alte dosare asociate în arhivă.
Vezi toate dosarele (1)Respinge pe fond
Respinge pe fond
Renuntari