Dosar 2603/2018
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C3.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 2418, data 05.09.2018.
Istoricul cuprinde 26 evenimente, între 2018-08-13 și 2018-11-29. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:32.812Z.
Dosar CNSC 2603/2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Rezervă de apă a municipiului Bacău, proiectare faza PTh și execuție lucrări”, cu anunț de participare simplificat nr. 424584, publicat în SEAP la 14.03.2018, s-a solicitat Consiliului anularea actului prin care oferta asocierii BRANPIS SRL-MAPAMOND SRL a fost declarată câștigătoare, constatarea ofertei acesteia, ca inacceptabilă și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii cu atribuirea contractului de achiziție publică, potrivit prevederilor legale. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Respinge contestația IRIDEX GROUP PLASTIC SRL, formulată în contradictoriu cu MUNICIPIUL BACĂU, privitor la desemnarea ofertei câștigătoare, în procedura inițiată cu anunț de participare simplificat nr. 424584 din 14.03.2018, ca nefondată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare, de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_2418_2018_Decizie_2418.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea
Consiliului
Naţional
de
Soluţionare
a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2418/C3/2603 Data: 05.09.2018 Prin contestația nr. 1838/13.08.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 33122/13.08.2018, formulată de IRIDEX GROUP PLASTIC SRL, cu sediul în Voluntari, Bd. Eroilor nr. 6-8, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/627/2002, având RO 5222318, reprezentată legal prin Valentin Feodorov – Director general, împotriva adresei nr. 7899/08.08.2018, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emisă de MUNICIPIUL BACĂU, cu sediul în Bacău, str. Mărășești nr. 6, județul Bacău, în calitate de autoritate contractantă în procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Rezervă de apă a municipiului Bacău, proiectare faza PTh și execuție lucrări”, cu anunț de participare simplificat nr. 424584, publicat în SEAP la 14.03.2018, s-a solicitat Consiliului anularea actului prin care oferta asocierii BRANPIS SRL-MAPAMOND SRL a fost declarată câștigătoare, constatarea ofertei acesteia, ca inacceptabilă și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii cu atribuirea contractului de achiziție publică, potrivit prevederilor legale. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Respinge contestația IRIDEX GROUP PLASTIC SRL, formulată în contradictoriu cu MUNICIPIUL BACĂU, privitor la desemnarea ofertei câștigătoare, în procedura inițiată cu anunț de participare simplificat nr. 424584 din 14.03.2018, ca nefondată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare, de la comunicare. 2
839_2018_Incheiere_839.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 839/C3/2603 Data: 15.11.2018 Prin cererea nr. 2382/16.10.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 42441/16.10.2018, IRIDEX GROUP PLASTIC SRL, cu sediul în Voluntari, Bd. Eroilor nr. 6-8, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/627/2002, având RO 5222318, reprezentată legal prin Valentin Feodorov – Director general, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației nr. 1838/13.08.2018, înregistrată la Consiliu sub nr. 33122/13.08.2018, privind procedura simplificată organizată de autoritatea contractantă MUNICIPIUL BACĂU, cu sediul în Bacău, str. Mărășești nr. 6, județul Bacău, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Rezervă de apă a municipiului Bacău, proiectare faza PTh și execuție lucrări”, cu anunț de participare simplificat nr. 424584, publicat în SEAP la 14.03.2018. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către IRIDEX GROUP PLASTIC SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 88.000,00 lei, ce a fost constituită la CEC Bank – Sucursala Gara de Nord, conform Recipisei de consemnare nr. 2048222391/1 din 16.08.2018, aferente contestației ce a făcut obiectul cauzei nr. 2603/2018, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BACĂU (în procedura cu anunț de participare simplificat nr. 424584 din 14.03.2018). 1
Executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2018-11-29 | 49793 | Intrare | Restituire cauțiune | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL | — | — |
| 2018-11-15 | 47641 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU |
| 2018-11-15 | 47642 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL |
| 2018-11-02 | 45468 | Intrare | Retur dosar CNSC | CURTEA DE APEL BACAU | — | — |
| 2018-10-31 | 45011 | Intrare | Restituire cauțiune | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL | — | — |
| 2018-10-24 | 43847 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL |
| 2018-10-22 | 43429 | Intrare | Răspuns | PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU | — | — |
| 2018-10-17 | 42558 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU |
| 2018-10-17 | 42646 | Intrare | Dovada | PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU | — | — |
| 2018-10-16 | 42441 | Intrare | Restituire cauțiune | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL | — | — |
| 2018-09-28 | 39589 | Intrare | Adresă solicitare dosar CNSC de către Curtea de Apel | CURTEA DE APEL BACAU | — | — |
| 2018-09-28 | 39634 | Iesire | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | — | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | CURTEA DE APEL BACAU |
| 2018-09-19 | 38136 | Intrare | Plângere | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL | — | — |
| 2018-09-05 | 36334 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL |
| 2018-09-05 | 36335 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU |
| 2018-08-27 | 34652 | Intrare | Răspuns | PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU | — | — |
| 2018-08-27 | 34780 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU | — | — |
| 2018-08-24 | 34432 | Intrare | Punct de vedere | PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU | — | — |
| 2018-08-22 | 34034 | Intrare | Concluzii scrise | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL | — | — |
| 2018-08-22 | 34035 | Intrare | Răspuns | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL | — | — |
| 2018-08-21 | 33758 | Intrare | Punct de vedere | PRIMARIA MUNICIPIULUI BACAU | — | — |
| 2018-08-20 | 33521 | Intrare | Cauțiune | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL | — | — |
| 2018-08-20 | 33614 | Intrare | Duplicat contestatie | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL | — | — |
| 2018-08-14 | 33305 | Intrare | Dovada | IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT SRL | — | — |
| 2018-08-14 | 33334 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL |
| 2018-08-13 | 33122 | Intrare | Contestatie | IRIDEX GROUP PLASTIC SRL | — | — |
Renuntari
Renuntari
Renuntari
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea