Dosar 3260/2018
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C7.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 2909, data 13.11.2018.
Istoricul cuprinde 17 evenimente, între 2018-11-02 și 2018-12-19. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:30.648Z.
Dosar CNSC 3260/2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare paturi, noptiere și tărgi”, s-a solicitat admiterea contestației, modificarea prevederilor nelegale menționate în cuprinsul documentației de atribuire și obligarea autorității contractante la modificarea acestora, astfel încât documentația de atribuire să fie în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, pentru lotul 1 și 2. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. NEOMED S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Horia nr. 1, județul Bihor, în contradictoriu cu SPITALUL 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. NEOMED S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Horia nr. 1, județul Bihor, în contradictoriu cu SPITALUL 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_2909_2018_Decizie_2909.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2909/C7/3260 Data: 13.11.2018 Prin contestația nr. 1033/02.11.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45518/02.11.2018, formulată de către S.C. NEOMED S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Horia nr. 1, județul Bihor, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J05/1081/1996, având CUI RO 8728108, împotriva documentației de atribuire și răspunsului autorității contractante nr. 11665/31.10.2018 la solicitările de clarificări, emise de către SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA, cu sediul în București, şos. Berceni nr. 10, sectorul 4, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Furnizare paturi, noptiere și tărgi”, s-a solicitat admiterea contestației, modificarea prevederilor nelegale menționate în cuprinsul documentației de atribuire și obligarea autorității contractante la modificarea acestora, astfel încât documentația de atribuire să fie în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, pentru lotul 1 și 2. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. NEOMED S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Horia nr. 1, județul Bihor, în contradictoriu cu SPITALUL 1
CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA, cu sediul în București, şos. Berceni nr. 10, sectorul 4, ca nefondată. Respinge solicitarea de suspendare a procedurii de atribuire, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Isabela-Maria GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 12 (douăsprezece) pagini. 2
1038_2018_Incheiere_1038.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1038/C7/3260 Data: 18.12.2018 Prin cererea fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50684/06.12.2018, S.C. NEOMED S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Horia nr. 1, județul Bihor, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J05/1081/1996, având CUI RO 8728108, a solicitat restituirea cauțiunii aferentă contestației nr. 1033/02.11.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45518/02.11.2018, privind procedura de licitație deschisă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată de către SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA, cu sediul în București, şos. Berceni nr. 10, sectorul 4, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Furnizare paturi, noptiere și tărgi”, pentru lotul 1 și 2. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către S.C. NEOMED S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Horia nr. 1, județul Bihor și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 10.870,00 lei, constituită la CEC Bank S.A. Sucursala Oradea, conform recipisei de consemnare nr. 205026145/1, aferentă contestației nr. 1033/02.11.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45518/02.11.2018. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, 1
Bianca-Laura POPESCU Isabela-Maria GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU
Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 2 (două) pagini 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2018-12-19 | 52369 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA BUCURESTI |
| 2018-12-19 | 52370 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | NEOMED SRL |
| 2018-12-17 | 52103 | Intrare | Punct de vedere | SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA BUCURESTI | — | — |
| 2018-12-07 | 50815 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA BUCURESTI |
| 2018-12-06 | 50684 | Intrare | Restituire cauțiune | NEOMED SRL | — | — |
| 2018-11-15 | 47479 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA BUCURESTI |
| 2018-11-15 | 47480 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | — |
| 2018-11-09 | 46535 | Intrare | Concluzii scrise | NEOMED SRL | — | — |
| 2018-11-08 | 46311 | Intrare | Punct de vedere | SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA BUCURESTI | — | — |
| 2018-11-08 | 46366 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | NEOMED SRL |
| 2018-11-07 | 46046 | Intrare | Cauțiune | NEOMED SRL | — | — |
| 2018-11-07 | 46137 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA BUCURESTI |
| 2018-11-07 | 46270 | Intrare | Punct de vedere | SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA BUCURESTI | — | — |
| 2018-11-06 | 46006 | Intrare | Dovada | NEOMED SRL | — | — |
| 2018-11-05 | 45580 | Intrare | Duplicat contestatie | NEOMED SRL | — | — |
| 2018-11-05 | 45760 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | NEOMED SRL |
| 2018-11-02 | 45518 | Intrare | Contestatie | NEOMED SRL | — | — |
Respinge pe fond
Renuntari
Renuntari
Exceptii