Dosar 3276/2018
Dosar finalizatExceptii
Dosar public
Exceptii
Status: Dosar finalizat. Complet: C4.
Soluție consemnată: Exceptii.
Decizia de fond menționată în registru: 2952, data 20.11.2018.
Istoricul cuprinde 10 evenimente, între 2018-11-05 și 2018-11-21. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:30.648Z.
Dosar CNSC 3276/2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție «Modernizare drumuri de interes local în comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani»”, s-a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea adresei de comunicare nr. 6761/31.10.2018, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, precum și a actelor subsecvente acesteia; anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestuia; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei asocierii contestatoare, cu respectarea legislației aplicabile în materia achizițiilor publice. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respinge contestaţia formulată de către SC TEHNIC ASIST SRL, lider al Asocierii SC TEHNIC ASIST SRL – SC TASS INFRA LOGISTIC SRL – SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL, în contradictoriu cu COMUNA HILIȘEU- HORIA (PRIMĂRIA HILIȘEU-HORIA), în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conţine 4 (patru) pagini. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_2952_2018_Decizie_2952.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2952/C4/3276 Data: 20.11.2018 Prin contestaţia nr. T3049/05.11.2018, înregistrată la CNSC sub nr. 45748/05.11.2018, formulată de SC TEHNIC ASIST SRL, lider al asocierii SC TEHNIC ASIST SRL – SC TASS INFRA LOGISTIC SRL – SC PROIECT- CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL, cu sediul în sat Cătămărești Deal, comuna Mihai Eminescu, nr. 532, județul Botoșani, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J07/342/1997, având CUI RO 9871750, împotriva rezultatului procedurii transmis prin adresa nr. 6761/31.10.2018, emisă de COMUNA HILIȘEU-HORIA (PRIMĂRIA HILIȘEU-HORIA), cu sediul în comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de lucrări având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție «Modernizare drumuri de interes local în comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani»”, s-a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea adresei de comunicare nr. 6761/31.10.2018, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, precum și a actelor subsecvente acesteia; anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestuia; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei asocierii contestatoare, cu respectarea legislației aplicabile în materia achizițiilor publice. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respinge contestaţia formulată de către SC TEHNIC ASIST SRL, lider al Asocierii SC TEHNIC ASIST SRL – SC TASS INFRA LOGISTIC SRL – SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL, în contradictoriu cu COMUNA HILIȘEU- HORIA (PRIMĂRIA HILIȘEU-HORIA), în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conţine 4 (patru) pagini. 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2018-11-21 | 48384 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | TEHNIC ASIST SRL |
| 2018-11-21 | 48385 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | PRIMARIA COMUNEI HILISEU HORIA, BOTOSANI |
| 2018-11-13 | 47097 | Intrare | Dovada | ASOCIEREA TEHNIC ASIST SRL, TASS INFRA LOGISTIC SRL, PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL | — | — |
| 2018-11-13 | 47117 | Intrare | Alte adrese | ASOCIEREA TEHNIC ASIST SRL, TASS INFRA LOGISTIC SRL, PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL | — | — |
| 2018-11-12 | 46923 | Intrare | Punct de vedere | PRIMARIA COMUNEI HILISEU HORIA, BOTOSANI | — | — |
| 2018-11-08 | 46450 | Intrare | Răspuns | PRIMARIA COMUNEI HILISEU HORIA, BOTOSANI | — | — |
| 2018-11-06 | 45820 | Intrare | Duplicat contestatie | ASOCIEREA TEHNIC ASIST SRL, TASS INFRA LOGISTIC SRL, PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL | — | — |
| 2018-11-06 | 45883 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | TEHNIC ASIST SRL |
| 2018-11-06 | 45884 | Intrare | Duplicat contestatie | ASOCIEREA TEHNIC ASIST SRL, TASS INFRA LOGISTIC SRL, PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL | — | — |
| 2018-11-05 | 45748 | Intrare | Contestatie | ASOCIEREA TEHNIC ASIST SRL, TASS INFRA LOGISTIC SRL, PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL | — | — |
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea