Dosar 2147/2019
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C11.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 1945, data 04.11.2019.
Istoricul cuprinde 15 evenimente, între 2019-10-14 și 2020-02-11. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:24.125Z.
Dosar CNSC 2147/2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „TABLĂ GROASĂ ȘI TABLĂ ALIATĂ”, s-a solicitat eliminarea sintagmei „ce depășește termenul de 30 de zile de la data scadenței la plată” de la art. 12.3 din modelul de contract subsecvent. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de TREFO SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, împotriva acesteia putând fi formulată plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de TREFO SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, împotriva acesteia putând fi formulată plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_1945_2019_Decizie_1945.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1945/C11/2147 Data: 04.11.2019 Prin contestația nr. 1319/09.10.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40878/14.10.2019, formulată de TREFO SRL, cu sediul în Rovinari, str. Energeticianului nr.1, județul Gorj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J18/143/1997, având CUI 9359793, atribut fiscal RO, reprezentată legal de Vâlceanu Elisabeta – consilier juridic, împotriva procedurii de licitație deschisă organizată de SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Târgu Jiu, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 5, județul Gorj, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „TABLĂ GROASĂ ȘI TABLĂ ALIATĂ”, s-a solicitat eliminarea sintagmei „ce depășește termenul de 30 de zile de la data scadenței la plată” de la art. 12.3 din modelul de contract subsecvent. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de TREFO SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, împotriva acesteia putând fi formulată plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 1
138_2020_Incheiere_138.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C.N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 138/C11/2147 Data: 23.01.2020 Prin cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 298/07.01.2020, formulată de TREFO SRL, cu sediul în Rovinari, str. Energeticianului nr.1, județul Gorj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J18/143/1997, având CUI 9359793, atribut fiscal RO, reprezentată legal de Vâlceanu Elisabeta – consilier juridic, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (5) și (7) din Legea nr. 101/2016, restituirea cauțiunii consemnate, depusă în dosarul nr. 2147/2019, având în vedere faptul că, decizia Consiliului nr. 1945/C11/2147/04.11.2019, prin care a fost soluționată contestația sa înregistrată la Consiliu cu nr. 40878/14.10.2019, formulată în contradictoriu cu SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Târgu Jiu, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 5, județul Gorj, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „TABLĂ GROASĂ ȘI TABLĂ ALIATĂ”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare având codul de identificare CN 1014873 din data de 08.09.2019, a rămas definitivă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Admite cererea formulată de către TREFO SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 205809312/1, emisă de CEC Bank în data de 16.10.2019, în cuantum de 9.959,80 lei. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se va putea formula recurs la instanța ierarhic superioară, în termen de 15 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2020-02-11 | 5186 | Intrare | Cerere | TREFO SRL | — | — |
| 2020-01-27 | 3046 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA TARGU JIU, GORJ |
| 2020-01-27 | 3048 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | TREFO SRL |
| 2020-01-22 | 2704 | Intrare | Răspuns | SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA TARGU JIU, GORJ | — | — |
| 2020-01-17 | 2078 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA TARGU JIU, GORJ |
| 2020-01-07 | 298 | Intrare | Restituire cauțiune | TREFO SRL | — | — |
| 2019-11-05 | 44671 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA TARGU JIU, GORJ |
| 2019-11-05 | 44672 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | TREFO SRL |
| 2019-10-22 | 42308 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA TARGU JIU, GORJ | — | — |
| 2019-10-18 | 41966 | Intrare | Cauțiune | TREFO SRL | — | — |
| 2019-10-17 | 41610 | Intrare | Dovada | TREFO SRL | — | — |
| 2019-10-16 | 41493 | Intrare | Punct de vedere | SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA TARGU JIU, GORJ | — | — |
| 2019-10-15 | 41191 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA TARGU JIU, GORJ |
| 2019-10-15 | 41192 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | TREFO SRL |
| 2019-10-14 | 40878 | Intrare | Contestatie | TREFO SRL | — | — |
Nu sunt alte dosare asociate în arhivă.
Vezi toate dosarele (1)Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea