Dosar 2641/2019
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C7.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 177, data 31.01.2020.
Istoricul cuprinde 18 evenimente, între 2019-12-10 și 2020-04-22. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:22.542Z.
Dosar CNSC 2641/2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de pază cu agenți autorizați pentru 5 obiective aparținând SDEE TN – Sucursala Baia Mare”, se solicită admiterea contestaţiei şi anularea rezultatului/raportului procedurii nr. 892/29.11.2019, comunicat prin adresa nr. 938/05.12.2019 și a actelor subsecvente şi, pe cale de consecinţă, obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertelor depuse de ofertanţii clasaţi pe primele 2 locuri, respectiv S.C. AMBASADOR GROUP SECURITY S.R.L. și S.C. GARDAWORLD DIVISION SECURITY S.R.L. şi ulterior, emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile statuate în decizia ce se va pronunţa, precum și admiterea cererii de detaliere/dezvoltare a motivelor de neconformitate, într-un termen rezonabil, de minim 3 zile, după studierea dosarului achiziţiei, urmând a comunica această detaliere tuturor părţilor implicate în procedura din faţa Consiliului. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către S.C. RAYD SECURITY STAR S.R.L. pentru neconstituirea cauțiunii, excepție invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către S.C. RAYD SECURITY STAR S.R.L., cu adresa de corespondență în Baia Mare, Str. Piața Minelor, nr. 5A, județul Maramureș, în contradictoriu cu entitatea contractantă SOCIETATEA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD S.A. – SUCURSALA BAIA MARE, cu sediul în Baia Mare, Str. Victoriei, nr. 64, județul Maramureș, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege. Respinge contestația formulată de către S.C. SICA GUARD S.R.L., cu sediul în Baia Mare, Str. Aleea Serelor, nr. 7/1, județul Maramureș și contestația formulată de către S.C. GARDAWORLD DIVISION SECURITY S.R.L., cu sediul în Baia Mare, Str. Hollosi Simon, nr. 62, județul Maramureș, în contradictoriu cu SOCIETATEA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD S.A. – SUCURSALA BAIA…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_177_2019_Decizie_177.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 177/C7/2641, 2649, 2802 Data: 31.01.2020 I. Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50812/10.12.2019, formulată de către S.C. SICA GUARD S.R.L., cu sediul în Baia Mare, Str. Aleea Serelor, nr. 7/1, județul Maramureș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J24/655/2010, având CIF 27488907, atribut fiscal RO, reprezentată prin dl. SUGAR Andrei, împotriva rezultatului/raportului procedurii nr. 892/29.11.2019, comunicat prin adresa nr. 938/05.12.2019, emisă de către SOCIETATEA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD S.A. – SUCURSALA BAIA MARE, cu sediul în Baia Mare, Str. Victoriei, nr. 64, județul Maramureș, având CIF 14476722, atribut fiscal RO, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „Servicii de pază cu agenți autorizați pentru 5 obiective aparținând SDEE TN – Sucursala Baia Mare”, se solicită admiterea contestaţiei şi anularea rezultatului/raportului procedurii nr. 892/29.11.2019, comunicat prin adresa nr. 938/05.12.2019 și a actelor subsecvente şi, pe cale de consecinţă, obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertelor depuse de ofertanţii clasaţi pe primele 2 locuri, respectiv S.C. AMBASADOR GROUP SECURITY S.R.L. și S.C. GARDAWORLD DIVISION SECURITY S.R.L. şi ulterior, emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile statuate în decizia ce se va pronunţa, precum și admiterea cererii de detaliere/dezvoltare a motivelor de neconformitate, într-un termen rezonabil, de minim 3 zile, după studierea dosarului achiziţiei, urmând a comunica această detaliere tuturor părţilor implicate în procedura din faţa Consiliului. 1
II. Prin contestația nr. 72/10.12.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50854/11.12.2019, formulată de către S.C. GARDAWORLD DIVISION SECURITY S.R.L., cu sediul în Baia Mare, Str. Hollosi Simon, nr. 62, județul Maramureș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J24/363/2018, având CIF 39039561, împotriva rezultatului procedurii emis de către SOCIETATEA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD S.A. – SUCURSALA BAIA MARE, în calitate de entitate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri, se solicită anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, anularea deciziei entității contractante de desemnare a ofertei câștigătoare, a proceselor verbale intermediare, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, reevaluarea ofertelor conform cerinţelor din documentaţia de atribuire și în confomitate cu prevederile legale, reevaluarea ofertei tehnice și financiare a S.C. AMBASADOR GROUP SECURITY S.R.L. conform cerinţelor din documentaţia de atribuire și în conformitate cu prevederile legale și declararea acestora ca neconforme și inacceptabile conform prevederilor legale, precum și accesul la dosarul achiziţiei în vederea depunerii de concluzii scrise. III. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 53528/30.12.2019, formulată de către S.C. RAYD SECURITY STAR S.R.L., cu sediul în Baia Mare, Str. Băii, nr. 3, județul Maramureș și adresa de corespondență în Baia Mare, Str. Piața Minelor, nr. 5A, județul Maramureș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J24/959/2018, având CIF 30798169, atribut fiscal RO, reprezentată legal de dl. Hotico Ciprian, în calitate de administrator statutar, împotriva rezultatului procedurii emis de către SOCIETATEA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD S.A. – SUCURSALA BAIA MARE, în calitate de entitate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri, se solicită obligarea Comisiei de evaluare să declare oferta contestatorului acceptabilă și calificată în procedură, precum și anularea actului prin care Comisia de evaluare a stabilit că oferta câștigătoare este cea depusă de S.C. AMBASADOR GROUP SECURITY S.R.L. – decizie comunicată prin adresa nr. 937/05.12.2019. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarele nr. 2641/2019, nr. 2649/2019 și nr. 2802, contestațiile înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50812/10.12.2019, nr. 50854/11.12.2019 și nr. 53/528/30.12.2019 urmând a fi soluționate în cadrul dosarului nr. 2641/2019. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 2
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către S.C. RAYD SECURITY STAR S.R.L. pentru neconstituirea cauțiunii, excepție invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către S.C. RAYD SECURITY STAR S.R.L., cu adresa de corespondență în Baia Mare, Str. Piața Minelor, nr. 5A, județul Maramureș, în contradictoriu cu entitatea contractantă SOCIETATEA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD S.A. – SUCURSALA BAIA MARE, cu sediul în Baia Mare, Str. Victoriei, nr. 64, județul Maramureș, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege. Respinge contestația formulată de către S.C. SICA GUARD S.R.L., cu sediul în Baia Mare, Str. Aleea Serelor, nr. 7/1, județul Maramureș și contestația formulată de către S.C. GARDAWORLD DIVISION SECURITY S.R.L., cu sediul în Baia Mare, Str. Hollosi Simon, nr. 62, județul Maramureș, în contradictoriu cu SOCIETATEA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD S.A. – SUCURSALA BAIA MARE, cu sediul în Baia Mare, Str. Victoriei, nr. 64, județul Maramureș,ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 3
690_2020_Incheiere_690.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 690/C7/2641 Data: 21.04.2020 Prin cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12797/01.04.2020, S.C. SICA GUARD S.R.L., cu sediul în Baia Mare, Str. Aleea Serelor, nr. 7/1, județul Maramureș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J24/655/2010, având CIF 27488907, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dl. Șugar Andrei, a solicitat restituirea cauțiunii aferentă contestației înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 50812/10.12.2019, privind procedura de licitație deschisă, organizată de către SOCIETATEA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD S.A. – SUCURSALA BAIA MARE, cu sediul în Baia Mare, Str. Victoriei, nr. 64, județul Maramureș, având CIF 14476722, atribut fiscal RO, în calitate de entitate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „Servicii de pază cu agenți autorizați pentru 5 obiective aparținând SDEE TN – Sucursala Baia Mare”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către S.C. SICA GUARD S.R.L., cu sediul în Baia Mare, Str. Aleea Serelor, nr. 7/1, județul Maramureș și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 17.000,00 lei, constituită la CEC Bank S.A. Sucursala Baia Mare, conform recipisei de consemnare nr. 205953156/1, aferentă contestației înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 50812/10.12.2019. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. 1
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2020-04-22 | 15339 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SA, BAIA MARE |
| 2020-04-22 | 15340 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | SICA GUARD SRL |
| 2020-04-13 | 14425 | Intrare | Răspuns | SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SA BAIA MARE, MARAMURES | — | — |
| 2020-04-10 | 14044 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SA BAIA MARE, MARAMURES |
| 2020-04-01 | 12797 | Intrare | Restituire cauțiune | SICA GUARD SRL | — | — |
| 2020-02-04 | 4141 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SA, BAIA MARE |
| 2020-02-04 | 4143 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SICA GUARD SRL |
| 2020-01-21 | 2390 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SICA GUARD SRL |
| 2020-01-17 | 2012 | Intrare | Dosarul achiziției | SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SA, BAIA MARE | — | — |
| 2020-01-16 | 1743 | Intrare | Punct de vedere | SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SA, BAIA MARE | — | — |
| 2020-01-10 | 1010 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE A ENERGIEI ELECTRICE TRANSILVANIA NORD SA, BAIA MARE |
| 2019-12-16 | 51680 | Intrare | Cauțiune | SICA GUARD SRL | — | — |
| 2019-12-13 | 51382 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | GARDAWORLD DIVISION SECURITY SRL |
| 2019-12-13 | 51514 | Intrare | Dovada | SICA GUARD SRL | — | — |
| 2019-12-12 | 51180 | Intrare | Duplicat contestatie | SICA GUARD SRL | — | — |
| 2019-12-12 | 51243 | Intrare | Dovada | SICA GUARD SRL | — | — |
| 2019-12-11 | 51028 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SICA GUARD SRL |
| 2019-12-10 | 50812 | Intrare | Contestatie | SICA GUARD SRL | — | — |
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea
Respinge pe fond
Exceptii
Renuntari urmare a remedierii