Dosar 1345/2026
Dosar finalizatRespinge pe fond
Dosar public
Respinge pe fond
Status: Dosar finalizat. Complet: C1.
Soluție consemnată: Respinge pe fond.
Decizia de fond menționată în registru: 1767, data 29.05.2026.
Istoricul cuprinde 22 evenimente, între 2026-04-08 și 2026-06-04. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:37:12.366Z.
Dosar CNSC 1345/2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Servicii de catering, asigurat prin Programul Național «Masă sănătoasă» pentru beneficiarii învățământului din Școala Gimnazială Șieu, județul Maramureș”, cod CPV 55524000-0, s-a solicitat: în principal, anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente prin care oferta PITTOP SRL a fost declarată neconformă, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, iar, în subsidiar, orice alte măsuri pe care Consiliul le va aprecia ca fiind necesare pentru restabilirea legalității procedurii. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILORVerifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de PITTOP SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ȘIEU. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_1767_2026_Decizie_1767.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1767/C1/1345 Data: 29.05.2026 Prin contestația nr. 121/07.04.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 25462/08.04.2026 (transmisă prin e-mail, în data de 07.04.2026), formulată de PITTOP SRL, cu sediul în Oraș Dragomirești str. Mihai Eminescu, nr.7A, județul Maramureș, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2001000348248, având CUI 13920907, reprezentată prin administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către autoritatea contractantă COMUNA ȘIEU cu sediul comuna Șieu, strada Principală, nr. 629, județul Maramureș, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Servicii de catering, asigurat prin Programul Național «Masă sănătoasă» pentru beneficiarii învățământului din Școala Gimnazială Șieu, județul Maramureș”, cod CPV 55524000-0, s-a solicitat: în principal, anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente prin care oferta PITTOP SRL a fost declarată neconformă, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, iar, în subsidiar, orice alte măsuri pe care Consiliul le va aprecia ca fiind necesare pentru restabilirea legalității procedurii. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR
Pagina 2 din 2 DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de PITTOP SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ȘIEU. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
3409_2026_Incheiere_3409.pdf, Incheiere_3409.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 1 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ÎNCHEIERE Nr. 3409/C1/1345 Data: 08.09.2026 Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 60685/11.08.2026, PITTOP SRL, cu sediul în Oraș Dragomirești str. Mihai Eminescu, nr.7A, județul Maramureș, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2001000348248, având CUI 13920907, reprezentată prin administrator, a formulat cerere de restituire a cauțiunii constituită pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1345/2026, formulată în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Servicii de catering, asigurat prin Programul Național «Masă sănătoasă» pentru beneficiarii învățământului din Școala Gimnazială Șieu, județul Maramureș”, cod CPV 55524000-0, de către autoritatea contractantă COMUNA ȘIEU cu sediul comuna Șieu, strada Principală, nr. 629, județul Maramureș. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către PITTOP SRL și dispune restituirea către aceasta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 212265121/1 din 09.04.2026, emisă de CEC Bank – Sucursala Vișeu de Sus, în cuantum de 6.401,39 lei, constituită pe seama și la dispoziția CNSC, conform prevederilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, în vigoare la data formulării contestației, de către PITTOP SRL, pentru soluționarea contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1345/2026. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare.

| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2026-06-04 | 41155 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | COMUNA SIEU PRIMARIA COMUNEI SIEU |
| 2026-06-04 | 41157 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | PITTOP SRL |
| 2026-06-02 | 40124 | Intrare | Cerere | PITTOP SRL | — | — |
| 2026-05-28 | 39556 | Intrare | Cerere | PITTOP SRL | — | — |
| 2026-05-27 | 39187 | Intrare | Răspuns | HOTICO ALEXA CONSTRUCT SRL | — | — |
| 2026-05-27 | 39323 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | PITTOP SRL |
| 2026-05-26 | 38763 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | HOTICO ALEXA CONSTRUCT SRL |
| 2026-05-22 | 37549 | Intrare | Cerere | PITTOP SRL | — | — |
| 2026-05-21 | 37314 | Intrare | Dovada | COMUNA SIEU PRIMARIA COMUNEI SIEU | — | — |
| 2026-05-20 | 37087 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | COMUNA SIEU PRIMARIA COMUNEI SIEU |
| 2026-05-06 | 32905 | Intrare | Răspuns | PITTOP SRL | — | — |
| 2026-04-29 | 30919 | Intrare | Alte adrese | COMUNA SIEU PRIMARIA COMUNEI SIEU | — | — |
| 2026-04-27 | 30240 | Intrare | Cerere | COMUNA SIEU PRIMARIA COMUNEI SIEU | — | — |
| 2026-04-23 | 29296 | Intrare | Punct de vedere | COMUNA SIEU PRIMARIA COMUNEI SIEU | — | — |
| 2026-04-17 | 27671 | Intrare | Cauțiune | PITTOP SRL | — | — |
| 2026-04-14 | 26177 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | PITTOP SRL |
| 2026-04-14 | 26289 | Intrare | Dovada | PITTOP SRL | — | — |
| 2026-04-14 | 26395 | Intrare | Dovada | PITTOP SRL | — | — |
| 2026-04-14 | 26441 | Intrare | Duplicat contestatie | PITTOP SRL | — | — |
| 2026-04-14 | 26520 | Intrare | Punct de vedere | COMUNA SIEU PRIMARIA COMUNEI SIEU | — | — |
| 2026-04-14 | 26551 | Intrare | Dovada | COMUNA SIEU PRIMARIA COMUNEI SIEU | — | — |
| 2026-04-08 | 25462 | Intrare | Contestatie | PITTOP SRL | — | — |
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Renuntari
Nu sunt alte dosare asociate în arhivă.
Vezi toate dosarele (1)