Decizie 612/2023
Decizie CNSC2023_612_2023_Decizie_612.pdf, BO2023_612_2023_BO2023_612.pdf
Document CNSC
EM PRIME CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA CRÂNGENI
Decizia CNSC nr. 612/C6/370 din 20.03.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local în comuna Crângeni, județul Teleorman”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), anunț de participare simplificat nr. SCN1114391/20.09.2022, s-au solicitat următoarele: anularea adresei nr. 364/07.02.2023 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, a tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a celor subsecvente; anularea raportului procedurii nr. 362/07.02.2023, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum și a celor subsecvente; anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de ASOCIEREA EM PRIME CONSTRUCT SRL/CREATIVE ROAD DESIGN SRL a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de ASOCIEREA EM PRIME CONSTRUCT SRL/CREATIVE ROAD DESIGN SRL. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționar…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către EM PRIME CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al ASOCIERII EM PRIME CONSTRUCT SRL/CREATIVE ROAD DESIGN SRL, cu sediul în municipiul București, str. Aurel Persu nr. 112-114, bl. C1, etaj 1, ap. 13, sectorul 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA CRÂNGENI, cu sediul în localitatea Crângeni, str. Principală nr. 40, județul Teleorman și anulează raportul procedurii nr. 362/07.02.2023, în partea care privește reevaluarea propunerii tehnice a contestatoarei, precum și orice alt act subsecvent acestuia,Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_612_2023_Decizie_612.pdf, BO2023_612_2023_BO2023_612.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 612/C6/370 Data: 20.03.2023 Prin contestația nr. 287/14.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 7344/14.02.2023, formulată de către EM PRIME CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al ASOCIERII EM PRIME CONSTRUCT SRL/CREATIVE ROAD DESIGN SRL, cu sediul în municipiul București, str. Aurel Persu nr. 112-114, bl. C1, et. 1, ap. 13, sectorul 4, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, înmatriculată la ONRC sub nr. J40/10567/2006, având CUI 1849004, reprezentată legal de Alexandru Cernea și convențional prin CEPARU ȘI IRIMIA – Societate Civilă de Avocați, împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr. 364/07.02.2023 și a raportului procedurii nr. 362/07.02.2023, documente emise de către COMUNA CRÂNGENI, cu sediul în localitatea Crângeni, str. Principală nr. 40, județul Teleorman, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local în comuna Crângeni, județul Teleorman”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), anunț de participare simplificat nr. SCN1114391/20.09.2022, s-au solicitat următoarele: anularea adresei nr. 364/07.02.2023 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, a tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a celor subsecvente; anularea raportului procedurii nr. 362/07.02.2023, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum și a celor subsecvente; anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de ASOCIEREA EM PRIME CONSTRUCT SRL/CREATIVE ROAD DESIGN SRL a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de ASOCIEREA EM PRIME CONSTRUCT SRL/CREATIVE ROAD DESIGN SRL. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Pagina 1 din 2
reține următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către EM PRIME CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al ASOCIERII EM PRIME CONSTRUCT SRL/CREATIVE ROAD DESIGN SRL, cu sediul în municipiul București, str. Aurel Persu nr. 112-114, bl. C1, etaj 1, ap. 13, sectorul 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA CRÂNGENI, cu sediul în localitatea Crângeni, str. Principală nr. 40, județul Teleorman și anulează raportul procedurii nr. 362/07.02.2023, în partea care privește reevaluarea propunerii tehnice a contestatoarei, precum și orice alt act subsecvent acestuia,
inclusiv
comunicarea
rezultatului
procedurii
nr. 364/07.02.2023. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea propunerii tehnice a contestatoarei cu aplicare întocmai a dispozițiilor definitive ale Deciziei nr. 114/C6/3706/16.01.2022, cu respectarea prevederilor imperative ale art. 28 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, anterior citate, conform motivării de mai sus, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 20.03.2023 Prin contestația nr. 287/14.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 7344/14.02.2023, formulată de către ..., în calitate de lider al ASOCIERII .../..., cu sediul în ..., având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., înmatriculată la ONRC sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal de Alexandru Cernea și convențional prin ..., împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr. 364/07.02.2023 și a raportului procedurii nr. 362/07.02.2023, documente emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local în ..., județul Teleorman”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), anunț de participare simplificat nr. .../20.09.2022, s-au solicitat următoarele: anularea adresei nr. 364/07.02.2023 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, a tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a celor subsecvente; anularea raportului procedurii nr. 362/07.02.2023, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum și a celor subsecvente; anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de ASOCIEREA .../... a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de ASOCIEREA .../.... În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 287/14.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 7344/14.02.2023, ... critică decizia autorității contractante, comunicată prin adresa nr. 364/07.02.2023 și raportul procedurii nr. 362/07.02.2023, documente emise de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul Pagina 1 din 20
procedurii de achiziție publică antemenționată, solicitând Consiliului cele redate în partea introductivă. Contestatoarea prezintă un scurt istoric al procedurii, arătând că în cadrul procedurii de atribuire în cauză a mai formulat anterior o contestație, care a fost soluționată favorabil prin decizia nr. .../ 16.01.2023. Cu toate acestea, afirmă contestatoarea, ulterior emiterii deciziei de către Consiliu, pe baza acelorași informații primite anterior, comisia de evaluare a considerat, în mod eronat, răspunsul său la solicitarea de clarificări ca fiind neconcludent, astfel cum rezultă din adresa nr. 364/07.02.2023. În acest sens, contestatoarea precizează că potrivit celui de-al doilea rezultat al procedurii de atribuire, oferta sa a fost respinsă întrucât autoritatea contractantă a considerat ca fiind neconcludente informațiile privind: a) graficul de prestare a serviciilor de proiectare; b) modul în care au fost tratate în propunerea tehnică aspectele referitoare la analiza, verificarea și validarea proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice; c) prezentarea asigurării de răspundere civilă profesională pentru proiectantul ...; d) modul în care asocierea contestatoare a descris în propunerea tehnică soluțiile pe care urmează a le utiliza în cazul activităților critice. Referitor la a) graficul de prestare a serviciilor de proiectare, contestatoarea redă un paragraf din în decizia nr. .../ 16.01.2023, definitivă prin neexercitarea căii de atac a plângerii, potrivit căruia „Autoritatea contractantă ar trebui să-și exercite în mod corect rolul activ și să iasă de sub imperiul formalismului exagerat interpretării strict textuale și scolastice a documentației de atribuire și să analizeze oferta în ansamblul său, ca un tot unitar și sistematic, iar nu pe bucăți”. Astfel, susține contestatoarea, în condițiile în care autoritatea contractantă are ca scop semnarea contractului de achiziție publică și nu respingerea ofertelor primite, prin modul de analiză și de evaluare aceasta trebuie să aibă certitudinea că ofertele respinse nu respectă cerințele tehnice și de calitate enunțate în caietul de sarcini, mai întâi fiind eliminate orice inadvertențe nesemnificative, prin intermediul unor solicitări de clarificări clare, prin raportare la prevederile documentației de atribuire și cu un termen de răspuns adaptat. În acest sens, contestatoarea invocă Decizia civilă nr. 2164/24.05.2012, emisă de către Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Decizia Consiliului nr. 1920/C8/2009, 2010, 2011, 2015, 2023, 2024, 2025/20.10.2020. Față de cele de mai sus, contestatoarea subliniază importanța principiului proporționalității, în sensul ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se ca, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconveniențele cauzate nu trebuie să fie Pagina 2 din 20
disproporționate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curții din 5 mai 1998, National Farmers' Union și alții, C-157/96, pct. 60). Prin urmare, drepturile autorităților contractante nu trebuie privite precum o cauză de eliminare a tuturor celorlalți competitori și menținerea în cursă a unui singur, scopul urmărit fiind acela de a asigura o competiție adecvată în cadrul procedurii. Revenind la motivul de respingere a ofertei sale, cel privind graficul de realizarea a serviciilor de proiectare, contestatoarea afirmă că, în mod eronat, autoritatea contractantă nu a luat în considerare răspunsul la solicitarea de clarificare prin care a arătat următoarele: „Menționăm că durata de realizare a POE este de 2 zile calendaristice. În graficul de prestare a serviciilor de la pagina 79 este cumulată durata de realizare a POE cu cea de realizare a PAC, iar din durata totală de 10 zile calendaristice prevăzută în acesta, 2 zile calendaristice reprezintă perioada necesară realizării POE și 8 zile calendaristice durata realizării PAC. Dintr-o eroare umană la paginile 39 și 25 din cadrul propunerii tehnice fost menționată o durată de realizare a serviciilor de proiectare fază POE de 3 zile, respectiv 10 zile”. În opinia contestatoarei, este de neînțeles decizia autorității contractante, în condițiile în care, așa cum a transmis prin răspuns, pentru PAC a prevăzut o perioadă de 8 zile, iar pentru POE o perioadă de 2 zile calendaristice, fapt confirmat de graficul prezentat în propunerea tehnică. La o simplă analiză a propunerii tehnice se poate constata cu ușurința că, în cadrul graficului de prestare a serviciilor activitățile de realizare POE și realizare PAC au fost cumulate în etapa 1 de prestare a serviciilor. Etapa 1 de prestare a serviciilor are prevăzută în grafic 10 zile calendaristice. Din aceste 10 zile calendaristice, 2 zile calendaristice sunt pentru realizare POE și 8 zile calendaristice sunt pentru realizarea PAC. Contestatoarea susține că graficul prevăzut la pag. 79 din propunerea tehnică are prevăzute activități de elaborare DATC începând cu data de 03.11 până la data de 10.11 și în niciun caz nu infirmă termenul de 2 zile pentru activitatea POE, în condițiile în care, așa cum rezultă din grafic, în această perioadă sunt prestate mai multe activități, fiecăruia dintre experți alocându-i-se un anumit număr de ore pe zi. Adunând numărul de ore aferente POE au rezultat cele 2 zile calendaristice. Privitor la un alt motiv de respingere a ofertei sale, respectiv modul în care a tratat, în propunerea tehnică, aspectele referitoare la analiză, verificarea și validarea proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice, contestatoarea redă următorul paragraf din decizia nr. .../16.01.2023: „(...) alături de precizarea paginilor 7, 9- 15 din propunerea tehnică, contestatoarea prezintă și alte informații, pe care autoritatea contractantă trebuia să le analizeze, raportat la cerințele din caietul de sarcini”. Pagina 3 din 20
Așadar, susține contestatoarea, comisia de evaluare nu a respectat decizia Consiliului întrucât nu a analizat și informațiile existente în cadrul propunerii tehnice la care a făcut referire prin contestație, motiv pentru care afirmă că rezultatul procedurii a fost emis cu încălcarea limitelor stabilite de organul administrativ-jurisdicțional. În opinia contestatoarei, prin raportare la prevederile art. 123 din HG nr. 395/2016, în măsura în care propunerea tehnică era analizată ca un tot unitar, iar nu pe bucăți, autoritatea contractantă ,,putea constata cu ușurință că asocierea .../... a inclus și informațiile referitoare la analiză, verificarea și validarea proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice. Aceasta deoarece, pentru verificarea și controlul activității prevăzute în contract, prestatorul va aplica metodologia prevăzută în Sistemul de management al calității, care include și Planul de asigurare a calității pentru proiect, plan care va sta la baza procedurilor, precum și la monitorizarea și controlul Beneficiarului asupra activităților și serviciilor realizate de către prestator, în vederea obținerii rezultatelor așteptate’’. Contestatoarea susține argumentele prezentate anterior prin prezentarea unui nou paragraf din decizia nr. .../16.01.2023, conform căruia ,,suplimentar informațiilor de la pag. 7, 9-15 din propunerea tehnică, comisia de evaluare avea obligația verificării, inclusiv a aspectelor de la pag. 906-907 din propunerea tehnică, unde asocierea .../... a tratat pct. 13. Controlul modificărilor proiectului, fiind evidențiate următoarele aspecte care fac dovada îndeplinirii cerințelor caietului de sarcini: „Proiectare: În funcție de cerințele clientului și obiectul contractului încheiat, în cadrul procesului de proiectare se realizează proiectele lucrărilor / produselor executate de organizație. De asemenea, se întocmesc documentații tehnico-economice, instrucțiuni și proceduri de lucru, specificații de procurare. Datele de ieșire ale procesului de proiectare constituie date de intrare pentru procesul de aprovizionare și execuție. În cadrul ... procesul de proiectare este planificat și controlat. În timpul planificării proiectării sunt identificate: Etapele proiectării; Analiza, verificarea și validarea fiecărei etape de proiectare; Responsabilități și autorități în procesul de proiectare. Datele de ieșire ale planificării sunt actualizate după caz, pe măsura desfășurării și evoluției proiectării. În vederea satisfacerii nevoilor și așteptărilor clienților sunt identificate datele de intrare ale procesului de proiectare. Aceste date cuprind:Specificația clientului sau caietul de sarcini; Clarificări cerute de la client pe durata procesului de proiectare; Condiții legale și de reglementare aplicabile, inclusiv de mediu; Oferte tehnico-economice ale furnizorilor; Resurse umane, materiale și de logistică; Resurse financiare; Datele de ieșire ale proiectării sunt stabilite în așa fel încât: îndeplinesc cerințele datelor de intrare ale proiectării; Furnizează informațiile corespunzătoare proceselor de aprovizionare și service; Conțin criterii de acceptare; Definesc caracteristicile produsului. Pagina 4 din 20
Analiza proiectării se efectuează sistematic în concordanță cu planificarea proiectării și are ca scop evaluarea rezultatelor obținute și stabilirea acțiunilor necesare pentru finalizarea proiectelor în conformitate cu cerințele implicite și explicite. La analiza proiectării participă reprezentanții funcțiilor implicate în etapele de proiectare. Verificarea și validarea proiectării se efectuează în conformitate cu modul de planificare a proiectării în scopul confirmării ca datele de ieșire satisfac cerințele cuprinse în datele de intrare și că produsul rezultat este capabil să satisfacă cerințele pentru aplicări specificate sau utilizări intenționate, atunci când sunt cunoscute. Modificarea proiectului se face cu acordul clientului. Modificările proiectului sunt analizate, verificate, validate (după caz) și aprobate înainte de implementarea lor. Înregistrările rezultatelor analizelor, verificărilor, validărilor, modificărilor și ale oricăror acțiuni necesare sunt menținute în conformitate cu procedura «Controlul înregistrărilor»”. Așadar, susține contestatoarea, în propunerea sa tehnică se regăsesc informații referitoare la analiza, verificarea și validarea proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice, situație în care decizia de respingere a ofertei este una netemeinică și nelegală. Referitor la prezentarea asigurării de răspundere civilă profesională pentru proiectantul ..., contestatoarea precizează că respingerea ofertei sale pentru acest motiv este netemeinică și nelegală, fiind luată cu încălcarea autorității de lucru judecat de care se bucură decizia CNSC nr. .../16.01.2023, prin care s-a reținut că, asigurarea de răspundere civilă pentru ..., depusă odată cu răspunsul la solicitarea de clarificare, nu poate fi considerat un document nou, ci unul care vine în completarea celui existent, în cauză fiind incidente prevederile art. 135 alin. (3) din anexa la HG nr. 395/2016, care reglementează instituția viciilor de formă. Drept urmare, fiind în prezența unui viciu de formă acceptabil în materia achizițiilor publice, chiar mai mult, în prezența unei decizii CNSC prin care s-a reținut legală completarea ofertei cu asigurarea asociatului ..., este clar, afirmă contestatoarea, că reevaluarea ofertei sale s-a realizat cu încălcarea limitelor stabilite de organul administrativ- jurisdicțional. În acest sens, invocă și prevederile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Totodată, contestatoarea precizează că documentele transmise odată cu răspunsul la solicitarea de clarificare au avut rol de confirmare a existenței asigurării de răspundere civilă a proiectantului, fără a se putea reține că a procedat la modificarea propunerii tehnice, aceasta cu atât mai mult cu cât asigurarea era valabilă la data depunerii ofertelor. În opinia contestatoarei, nu este legală și nici oportună respingerea unei oferte pentru deficiente minore, fiind necesar a se păstra un just echilibru între deficiențele constatate și măsura aplicată de autoritatea Pagina 5 din 20
contractantă. Excluderea din procedură, ca măsură sancționatorie aplicată pentru deficiențe minore încalcă principiul proporționalității, criteriu care este de cele mai multe ori decisiv în evaluarea legalității acțiunilor instituțiilor statului. În plus, contestatoarea subliniază că principiul proporționalității impune ca actele autorității contractante să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport de scopurile urmărite. Contestatoarea învederează că un ultim motiv care a stat la baza respingerii ofertei sale, dar care evidențiază, în opinia sa, încălcarea limitelor reevaluării stabilite de CNSC, a vizat presupusa lipsa din propunerea tehnică a soluțiilor pe care urmează a le utiliza în cazul activităților critice. Sub acest aspect, potrivit celor reținute de CNSC prin decizia nr. .../16.01.2023 s-au stabilit următoarele: „ la întrebarea nr. 12: (...), contestatoarea a indicat paginile 113, 1188, 1344, expunând și alte informații, pe care autoritatea contractantă nu le-a analizat”. Așadar, susține contestatoarea, în etapa de reevaluare, comisia de evaluare nu a analizat și informațiile existente în cadrul propunerii tehnice la care a făcut referire prin contestație, sens în care rezultatul procedurii a fost emis cu încălcarea limitelor stabilite de organul administrativ-jurisdicțional. Totodată precizează aceasta, toate informațiile prezentate și identificate în cadrul propunerii tehnice reprezintă etape esențiale în derularea contractului. Privit ca un tot unitar, răspunsul la solicitarea 12 substituie prezentarea formală privind descrierea soluțiilor ce urmează a fi utilizate în cazul activităților critice. Enumerarea etapelor execuției privind organizarea lucrării și asigurarea unui management al contractului adecvat au scopul atingerii obiectivelor contractului, respectiv încadrarea în timp a activităților prezentate în drumul critic; de asemenea strategia abordată privind riscurile identificate și măsurile de eliminare sau diminuare ale acestora în scopul realizării obiectivelor dorite, deși nu se menționează expresia „activități critice” în planul de management al riscurilor de la pagina 1344, acesta a fost adecvat prezentului contract de lucrări, astfel încât posibilele inconveniențe ce pot apărea pe parcursul lucrărilor să nu aibă un efect negativ asupra termenelor declarate în programul de execuție Gantt și al drumul critic. Nu în ultimul rând, sub aspectul evaluării răspunsului la solicitarea de clarificare, contestatoarea susține că autoritatea contractantă a încălcat principiului tratamentului egal, în condițiile în care în cadrul ofertei desemnate câștigătoare, aparținând ..., pag. 680-697, în raportului descriptiv se prezintă analiza drumului critic al proiectului Pagina 6 din 20
împreună cu riscurile ce pot afecta perioada de execuție și component echipelor, lucru specificat și de contestatoare ca fiind „soluție utilizată în cazul activităților critice” în răspunsul la clarificarea nr. 2901/16.11.2022, care însă a fost considerat neconcludent de către autoritatea contractantă. În drept, sunt invocate prevederile Legilor nr. 101/2016 și nr. 98/2016, precum și cele ale H.G. nr. 395/2016. În probatoriu, înțelege să se raporteze la înscrisuri, precum și la orice alte mijloace de probă utile, pertinente și concludente soluționării contestației. Prin adresa nr. 287/14.02.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 8003/16.02.2023, ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 208881613/1 din 13.02.2023, în valoare de 88.000,00 lei, emisă de CEC BANK, Sucursala Victoria. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante următoarele: punctul de vedere referitor la contestație; propunerea tehnică depusă de ... și corespondența purtată cu aceasta pe perioada de evaluare a ofertelor; documentele primite/întocmite de autoritatea contractantă ulterior deciziei nr. ... din 16.01.2023. Prin adresa nr. 550/27.02.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 10019/28.02.2023, ... a înaintat dosarul achiziției publice. Prin adresa nr. 642/10.03.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 12474/10.03.2023, autoritatea contractantă ... a transmis punctul său de vedere față de contestația în cauză. După ce prezintă datele de identificare a procedurii de atribuire, organizatoarea acesteia arată că printre cele trei oferte depuse se regăsește și oferta contestatoarei, care, după finalizarea procesului de evaluare, a fost respinsă, ca neconformă, în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, și ca inacceptabilă, în temeiul prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, deoarece răspunsurile la solicitările de clarificări nu au fost concludente. În cele ce urmează, ... invocă și redă prevederile art. 65 alin. (2) din HG nr. 395/2016, art. 133 alin. (1) și (2), art. 134 alin. (1) și (5) din același act normativ și „art. 34 din Hotărârea nr. 34/2016”, ale căror conținuturi le redă. Referitor la criticile contestatoarei, autoritatea contractantă precizează că urma reevaluării ofertei depuse de ASOCIEREA .../ ..., aceasta a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă. În acest sens, menționează autoritatea contractantă, la faza de evaluare tehnică, asocierii contestatoare i-au solicitate următoarele clarificări: „1. La pag 39 declarați o durată de realizare a POE de 3 zile, la pag 25, 10 zile iar în graficul de la pag 79 ați prevăzut 12 zile. Vă solicităm clarificați care este durata reală de prestare a serviciilor”. Pagina 7 din 20
Răspunsul contestatoarei la întrebarea respectivă a fost considerat neconcludent. Față de acest aspect, ... arată că prin decizia CNSC nr. ... din 16.01.2022 s-a apreciat că autoritatea contractantă ,,nu a precizat argumente prin care să se demonstreze eventualul impact deosebit pe care l-ar produce eroarea și nici că nu a fost făcută corespondența cu cerințele documentației de atribuire’’. Prin urmare, susține autoritatea contractantă în reevaluarea răspunsului contestatoarei, s-a raportat la cerința din documentația de atribuire, de prezentare a unui grafic al serviciilor de proiectare, caietul de sarcini, pag. 47, pct. 3, prin care se impunea prezentarea unui: „Grafic de tip Gantt de realizare a serviciilor care fac obiectul prezentului contract, care va evidenția fiecare fază și subfază cu resursele folosite (...)”. Așadar, susține autoritatea contractantă, având în vedere că solicitarea din caietul de sarcini este una expresă, ofertantul trebuia să evidențieze clar fiecare fază și subfază a serviciilor de proiectare. Or, afirmă ..., tocmai ,,aceste subfaze nu sunt clare în propunerea tehnică depusă, deoarece pentru elaborarea PAC (DTAC) în graficul de la pag 79 sunt prevăzute activități din ziua 3 (03.11.2022) până în ziua 10 (10.11.2022), deci un total de 8 zile calendaristice, iar prin răspunsul transmis ofertantul afirmă că se va realiza POE în 2 zile calendaristice, fapt infirmat de graficul de la pag. 79, care are prevăzute activități de elaborare DTAC, începând din data 03.11 până la data de 10.11 (liniile 3, 4 și 5 de pe coloana „Subetapa prestare servicii”)’’. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă menționează că a considerat că justificările contestatoarei nu sunt susținute/validate de alte informații existente în cuprinsul propunerii tehnice, răspunsul acesteia conducând la modificarea termenelor prezentate inițial. De asemenea, autoritatea contractantă susține că riscul întocmirii răspunsului la solicitările de clarificări, la fel ca cel al întocmirii ofertelor, cade în sarcina operatorului economic, care nu poate să-și invoce să-și invoce propria culpa („nemo auditur propriam turpitudinem allegans’’). În concluzie, precizează ..., având în vedere răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări, oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, potrivit art. 134 alin. (5), pentru răspuns neconcludent. Referitor la cel de-al doilea motiv de respingere, autoritatea contractantă redă întrebarea adresată contestatoarei: „2. Unde în propunerea tehnică privind serviciile de proiectare regăsim tratate și prezentate cerințele din caietul de sarcini privind analiza, verificarea și validarea proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice?”. Având în vedere decizia CNSC, potrivit căreia autoritatea contractantă trebuia să analizeze și alte informații, ... precizează că a avut în vedere răspunsul contestatoarei, precum și informațiile de la pag. Pagina 8 din 20
7 din cadrul propunerii tehnice, unde, referitor la serviciile de proiectare, se menționează următoarele: „Pentru verificarea și controlul activității prevăzute în contract, Prestatorul va aplica metodologia prevăzută în Sistemul de management al calității, care include și Planul de asigurare a calității pentru proiect. Pentru acest Plan se asigură derularea activităților părților contractuale, controlul modificărilor, eșalonarea plăților autorizate, asigurarea comunicării între părțile contractante și cu terțe părți, monitorizarea costurilor și a tuturor elementelor contractuale (termene și condiții, cadrul contractului, condiții de contact, identificarea, monitorizarea și controlul riscurilor etc.). Acest Plan va sta la baza procedurilor precum și la monitorizarea și controlul Beneficiarului asupra activităților și serviciilor realizate de către Prestator, în vederea obținerii rezultatelor așteptate”. Modalitatea prin care se realizează acestea este prezentată la pag. 9-15 din cadrul propunerii tehnice. În urma reanalizării răspunsului la clarificări, precum și a propunerii tehnice a contestatoarei, pe acest aspect, autoritatea contractantă precizează că a observat că la pag. 7 există o singură afirmație conform căreia verificarea și controlul activității se va realiza conform Planului Calității, iar la pag. 95 se menționează în cadrul metodologiei pentru obținerea asigurării că activitățile ce urmează a fi realizate și rezultatele ce urmează a fi obținute îndeplinesc cerințele, un plan de management și gestionare a calității în cadrul contractului. Însă, afirmă autoritatea contractantă, din analiza efectuată a rezultat că acestui plan de management al calității nu-i corespunde nicio informație cu privire la procesul specific de analiză, verificare și validare a proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice, ci se tratează la modul general controlul calității activității ofertantului. Or, în condițiile în care contestatoarea nu a prezentat nicio altă informație cu privire la modul în care, în prestarea activităților de proiectare va proceda la analiza, verificarea și validarea proiectării, la controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice, autoritatea contractantă susține că a considerat că răspunsul transmis este neconcludent. Totodată, precizează autoritatea contractantă, cerința de a se prezenta informațiile aferente a fost prevăzută expres în caietul de sarcini la pag. 46, unde s-a specificat clar că ,,trebuie prezentate cel puțin informațiile minime de la punctele în cauză, respectiv punctele 4, 5 și 7’’, în propunerea tehnică și răspunsul transmis de către contestatoare, nefiind regăsite aceste aspecte. Prin urmare, afirmă autoritatea contractantă, propunerea tehnică depusă de asocierea contestatoare este neconformă potrivit prevederilor art. 137 alin. (3) litera a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface, în mod corespunzător, cerințele din documentația de atribuire. În acest sens, ..., ,,pentru o claritate explicită, pentru a nu se mai lăsa loc de interpretări’’, susține că în propunerea tehnică a contestatoarei ,,nu au Pagina 9 din 20
fost prezentate informațiile minime solicitate la punctele 4, 5 și 7 din caietul de sarcini pagina 46, respectiv informațiile minime privind analiza, verificarea și validarea proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice, deoarece planul de management al calității în prestarea serviciilor doar tratează la modul general controlul calității activității ofertantului și nu conține nicio informație cu privire la arhivarea documentației tehnice a proiectelor sau la modul în care ofertantul efectuează analiza, verificarea și validarea proiectării’’. De asemenea, autoritatea contractantă menționează că a considerat neconcludent și răspunsul contestatoarei la întrebarea nr. „3. Unde în ofertă ați prezentat asigurările de răspundere civilă profesională pentru proiectanți?”. În acest sens, ... precizează că potrivit deciziei CNSC, ,,Consiliul a considerat că răspunsul nu reprezintă o modificare a propunerii tehnice, deoarece inițial ofertantul a prezentat o asigurare de răspundere civilă profesională pentru ..., iar depunerea ulterioară a asigurării din partea ... este doar o completare a informațiilor prezentate inițial, reprezentând un viciu de formă’’ Cu toate acestea, afirmă autoritatea contractantă, prin raportare la mențiunile exprese din fișa de date a achiziției, potrivit cărora „(...) în cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice (...) autoritatea contractantă va descalifica oferta ca fiind neconformă, fără a solicita prezentarea documentelor/informațiilor lipsă”, a considerat și de această dată că propunerea tehnică depusă de asocierea contestatoare este neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) litera a) din HG nr. 395/2016, respectiv nu a prezentat asigurarea de răspundere civilă profesională pentru proiectanți, iar conform cerinței din fișa de date a achiziției, completarea ulterioară cu alte documente nu este permisă. Pe acest aspect, autoritatea contractantă menționează că a avut în vedere atât ,,precizările exprese din decizia CNSC de la pag 14, unde însuși Consiliul afirmă că prevederile documentației de atribuire și-au consolidat forța obligatorie atât pentru ... cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire’’, cât și decizia CNSC nr. ..., în cadrul căreia, pag 16-17, se precizează următoarele: „cauza C- 523/16 CJUE s-a pronunțat astfel: (...) o solicitare de clarificare nu poate suplini lipsa unui înscris sau a unei informații a căror comunicare era impusă de documentele achiziției, autoritatea contractantă fiind obligată să respecte cu strictețe criteriile stabilite chiar de ea (...) cauza C-42/13 CJUE (...) Curtea a hotărât deja că unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit (...) Această obligație strictă ce revine autorităților contractante derivă din principiul egalității de tratament și din obligația de transparență care decurge de aici, cărora le sunt supuse autoritățile contractante, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18. Astfel, pe de Pagina 10 din 20
o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor și implică, așadar, că aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții (...) „cauza C1 31/16 CJUE s-a pronunțat astfel: (...) o solicitare adresată de autoritatea contractantă unui ofertant de a furniza declarațiile și documentele necesare nu poate avea, în principiu, alt obiect decât clarificarea ofertei acestuia din urmă sau îndreptarea unei erori vădite care viciază oferta menționată. Prin urmare, ea nu îi poate permite cu titlu general unui ofertant să furnizeze documentele a căror comunicare era impusă prin caietul de sarcini și care nu au fost comunicate în termenul stabilit pentru depunerea ofertei". Totodată, afirmă autoritatea contractantă, asocierea contestatoare nu a respectat nici art. 75 din Legea 98/2016, conform căruia ofertantul depune ofertă elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, iar acceptarea completării cu alte documente a propunerii tehnice ar încălca principiul tratamentului egal pentru ofertanți. În cele ce urmează, ... redă întrebarea adresată contestatoarei la pct. „4. Unde în propunerea tehnică ați prezentat descrierea soluțiilor pe care urmează să le utilizați în cazul activităților critice?” și menționează că și acest răspuns a fost considerat ca fiind neconform. Față de acest aspect, autoritatea contractantă precizează că reanalizând informațiile în cauză, a constatat că ,,o prima frază a răspunsului doar definește ce sunt activitățile critice’’, fiind, în opinia autorității contractante, ,,o simplă definiție nu poate fi considerată că descrie soluțiile adoptate’’. De asemenea, susține autoritatea contractantă, deși asocierea contestatoare afirmă că a înțeles desfășurarea cronologică a etapelor de execuție și că va respecta tehnologiile și procedurile tehnice de execuție proprii, prin răspunsul dat nu sunt descrise soluțiile respective, ci doar că ,,ofertantul își asumă respectarea termenului de execuție și tehnologiile de lucru’’. În același sens, afirmă ..., începând cu pag. 1131 și până la pag. 2016 din propunerea tehnică a contestatoarei, inclusiv în ,,raportul descriptiv al graficului Gantt’’, nu se regăsește nicio mențiune cu privire la soluțiile pe care ofertantul propune să le urmeze în cazul activităților critice, regăsindu-se numai definițiile generale ale drumului critic (pag 1143-1144). Or, susține autoritatea contractantă, simpla enumerarea a unor etape ale execuției nu se poate substitui prezentării soluțiilor aplicate pentru depășire a momentelor critice așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini pag. 49 (o descriere a soluțiilor ce urmează să le utilizeze în cazul activităților critice). De asemenea, precizează autoritatea contractantă, la pag. 1188 din propunerea tehnică a contestatoarei ,,se declară timp de mobilizare pentru începerea contractului, deci nu are nicio relevanță în stabilirea Pagina 11 din 20
soluțiilor de rezolvare a situațiilor critice din derularea contractului’’, în timp cel pag. 275 și 390 sunt prezentate numai resursele umane și utilajele necesare, lipsind descrierea modului în care se vor utiliza acestea prin activitățile critice. Autoritatea contractantă subliniază și faptul că planul de evaluare a riscurilor de la pag. 1344 nu conține nicio referire la activitățile critice definite în graficul Gantt. În concluzie, autoritatea contractantă susține că propunerea tehnică depusă de asocierea contestatoare este neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 deoarece nu satisface, în mod corespunzător cerințele din documentația de atribuire, respectiv nu a fost respectată cerința de la pag. 49 din caietul de sarcini, prin care se solicita prezentarea unei „descrieri a soluțiilor ce urmează să le utilizeze în cadrul activităților critice”. Dovada comunicării punctului de vedere către contestatoare a fost atașată la dosarul cauzei, conform adresei înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 13341/14.03.2023. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local în ..., județul Teleorman”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), prin publicarea, în S.E.A.P., a anunțului de participare simplificat nr. .../20.09.2022. La pct. II.1.5) Valoarea totală estimată, din cadrul anunțului de mai sus, se precizează cuantumul de 7.405.128,83 lei, fără TVA, iar la pct. II.2.5) criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”. Referitor la procedura de atribuire în cauză, Consiliul va lua în considerare că, prin contestația nr. 3098/14.12.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 61357/14.12.2022, formulată de către ..., în calitate de lider al ASOCIERII .../..., împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 4009/07.12.2022, și a raportului procedurii nr. 4006/ 07.12.2022, documente emise de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire în cauză, s-au solicitat următoarele: „Anularea adresei nr. 4009 din 07.12.2022 - ANEXA NR. 1 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, a tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii acesteia, precum si a celor subsecvente; Anularea Raportului procedurii nr. 4006 din 07.12.2022 - ANEXA NR. 2. a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum si a celor subsecvente; Anularea deciziei autoritatii contractante prin care oferta depusa de Asocierea ... a fost respinsa ca inacceptabila si neconforma; Anularea deciziei autoritatii contractante prin care oferta depusa de Asocierea ... - ... a fost desemnata admisibila si castigatoare; Obligarea autoritatii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării Pagina 12 din 20
admisibilitatii ofertei depuse de Asocierea ... si a ofertei depuse de Asocierea ... - ...”. Contestația de mai sus a fost soluționată de către Consiliul prin decizia nr. .../16.01.2022. Potrivit deciziei în cauză, Consiliul ,,a admis, în parte, contestația formulată de ..., în calitate de lider al Asocierii ... – ..., cu sediul în municipiul București, str. Luica nr. 35/A, bloc IV 1 a, scara 1, etaj 3, ap. 20, sector 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în localitatea Crângeni, str. Principală nr. 40, județul Teleorman și anulează raportul procedurii nr. 4006/07.12.2022, în partea ce privește evaluarea ofertei contestatoarei, și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa de comunicare nr. 4009/12.07.2022. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Asocierii ... – ..., conform motivării aferente, în termen de 15 zile de la comunicare. Respinge, ca nefondate, criticile asupra ofertei depusă de către Asocierea ... - ...’’. În urma luării la cunoștință a deciziei mai sus amintite, autoritatea contractantă a elaborat procesul verbal nr. 211/25.01.2023, pag. 1 – 2, în cadrul căruia se precizează următoarele: ,,ia act de Decizia CNSC nr. 114 din 16.01.2023 și anulează raportul procedurii nr. 4006 din 07.12.2022, în partea ce privește evaluarea ofertei contestatoarei, ASOCIEREA .../... și actele subsecvente acesteia și procedează la reevaluarea ofertei tehnice depuse în SEAP de ofertantul ASOCIEREA .../... cu respectarea indicațiilor prevăzute în Decizia CNSC’’. Ulterior reevaluării ofertei contestatoarei, potrivit celor menționate în cadrul raportului procedurii nr. 362/07.02.2023, pag. 1 – 17, autoritatea contractantă a respins ,,propunerea tehnică depusă de ASOCIEREA ... SRL (lider asociere) și ... (asociat) ca neconformă în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016 (…)’’. Potrivit aceluiași document, oferta desemnată câștigătoare aparține ASOCIERII .../..., cu un preț de 7.250.414,69 lei, fără T.V.A. Decizia autorității contractante a fost transmisă ASOCIERII .../... prin adresa nr. 364/07.02.2023, pag. 1 – 5, care, nemulțumită fiind a formulat contestația ce face obiectul prezentei cauze, solicitând cele redate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Pentru început, referitor la Decizia nr. .../16.01.2022, anterior menționată, Consiliul va lua în considerație afirmația contestatoarei potrivit căreia aceasta este ,,definitivă’’, conform celor precizate în cadrul adresei nr. 287/14.02.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 7344/14.02.2023, având autoritate de lucru judecat pe aspectele asupra cărora s-a pronunțat anterior. În mod corelativ, Consiliul va reține că în cadrul aceleiași decizii a precizat următoarele: ,,(…) etapa de verificare a propunerii tehnice aparținând Asocierii ... – ... nu este finalizată în conformitate cu normele Pagina 13 din 20
legale susmenționate, astfel că va obliga autoritatea contractantă să efectueze o analiză concretă a conținutului documentelor prezentate de ofertanta de mai sus, indicând, în mod clar, cerințele din documentația de atribuire pe care oferta acesteia nu le-ar fi respectat, întrucât, așa cum ofertantul este obligat să întocmească oferta pe baza documentației de atribuite, per a contrario, și autoritatea este obligată să evalueze ofertele doar pe baza aceleiași documentații’’. În concret, Consiliul a obligat autoritatea contractantă să reevalueze răspunsurile contestatoarei la solicitarea de clarificări nr. 3810/14.11.2022. Având în vedere atât decizia definitivă anterioară, cât și prevederile art. 215 alin. 2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora ,,În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin.
(1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale’’, Consiliul va lua în considerare că, potrivit comunicării rezultatului procedurii nr. 364/07.02.2023, autoritatea contractantă a respins propunerea tehnică a contestatoarei, ca ,,inacceptabilă și neconformă’’, întrucât a considerat neconcludente următoarele răspunsuri la solicitarea de clarificări nr. 3810/14.11.2022 (Decizia nr. .../16.01.2022), întrebările aferente fiind următoarele: -,,1. La pag. 39 declarați o durată de realizare a POE de 3 zile, la pag. 25, 10 zile iar în graficul de la pag. 79 ați prevăzut 12 zile. Vă solicităm clarificați care este durata reală de prestare a serviciilor ?; - 2. Unde în propunerea tehnică privind serviciile de proiectare regăsim tratate și prezentate cerințele din caietul de sarcini privind analiza, verificarea și validarea proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice ?; - 3. Unde în ofertă ați prezentat asigurările de răspundere civilă profesională pentru proiectant ?; - 4. Unde în propunerea tehnică ați prezentat descrierea soluțiilor pe care urmează să le utilizați în cazul activităților critice ?’’. Luând în considerare dispozițiile art. 28 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, care statuează faptul că ,,Decizia Consiliului este obligatorie pentru părţile cauzei’’, Consiliul constată că relevant, în analiza motivelor care au condus la respingerea ofertei contestoarei, este modul în care a autoritatea contractantă a aplicat Decizia definitivă nr. 114/C6/ 3706/16.01.2022. În acest sens, Consiliul reține că, în ceea ce privește răspunsul contestatoarei la întrebarea nr. 3, care viza asigurarea de răspundere civilă, în cadrul deciziei definitive nr. .../ 16.01.2022 s-a pronunțat deja cu privire la acesta, după cum urmează: ,,(...) Consiliul se va pronunța și asupra întrebării de la punctul 8, respectiv: „Unde în ofertă ați prezentat asigurările de răspundere civilă profesională pentru proiectant?”, contestatoarea prezentând următorul răspuns: „Dintr-o Pagina 14 din 20
eroare umană (...) a fost prezentată doar asigurarea de răspundere civilă pentru SC ..., nu și pentru SC .... Anexat prezentului răspuns se regăsește asigurarea de răspundere civilă profesională a SC ...”, deoarece, pe de o parte, contestatoarea a depus deja asigurarea pentru SC ..., iar cea pentru SC ..., societatea care a fost precizată în cadrul propunerii sale tehnice, astfel că documentul în discuție nu poate fi considerat unul nou, ci unul care vine în completarea celui deja existent. Relevant, în acest caz, este și art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, potrivit căruia: „În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/ completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”. Prin urmare, Consiliul a tranșat în mod definitiv problema mai sus enunțată, în sensul că autoritatea contractantă trebuie să ia în considerare documentul transmis de contestatoare, răspunsul acesteia din urmă fiind concludent în acest sens. De altfel, în comunicarea rezultatului procedurii nr. 364/07.02.2023, chiar autoritatea contractantă recunoaște că ,,în faza inițială răspunsul nu a fost acceptat (...) în conformitate cu decizia CNSC, Consiliul a considerat că răspunsul nu reprezintă o modificare a propunerii tehnice (...) fiind doar o completare a informațiilor prezentate inițial’’. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a respins oferta contestatoarei deoarece ,,nu a prezentat asigurarea de răspundere civilă’’. Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge alegațiile autorității contractante potrivit cărora asocierea contestatoare, prin răspunsul dat, ,,și-a completat oferta (...) fișa de date a achiziției nu a permis completarea ulterioară cu alte documente, obligând autoritatea contractantă să respingă oferta ca fiind neconformă’’, deoarece prin decizie mai sus invocată a tranșat, în mod definitiv, problema asigurării de răspundere civilă, aspectul în cauză fiind circumscris autorității de lucru judecat. Respectarea principiului autorității de lucru judecat are ca finalitate asigurarea securității raporturilor juridice, componentă esențială a principiului securității juridice. În acest sens, conform Deciziei nr. 102/2021 a CURȚII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI, ,,autoritatea de lucru judecat constituie un efect important al hotărârilor judecătorești’’, în cazul de față al deciziei Consiliului, care se referă la faptul că aceasta din urmă nu este permis a fi contrazisă, având în vedere forța juridică obligatorie a considerentelor deciziei în cauză. Pagina 15 din 20
Prin urmare, în situația în care, în cadrul deciziei definitive nr. .../16.01.2022, Consiliul a statuat că ,,documentul în discuție nu poate fi considerat unul nou, ci unul care vine în completarea celui deja existent’’, autoritatea contractantă este obligată să ia act de acest lucru și să se conformeze întocmai. Pe cale de consecință, Consiliul constată că autoritatea contractantă ... nu a respectat decizia C.N.S.C. mai sus precizată, aspect care conduce la încălcarea prevederilor art. 28 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, enunțate anterior. În aceste condiții, Consiliul va admite critica asocierii contestatoarei în această privință și va obliga autoritatea contractantă la luarea în considerare a răspunsului contestatoarei în ceea ce privește modul de îndeplinire a cerinței referitoare la asigurarea de răspundere civilă. Continuând analiza celorlalte motive de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul reține că, privitor la motivul de la pct. 1 din comunicarea rezultatului procedurii nr. 364/07.02.2023, referitoare la ,,durată de realizare a POE’’, în cadrul deciziei nr. 114/C6/ 3706/16.01.2022 a stabilit următoarele: ,,Consiliul constată că autoritatea contractantă nu prezintă argumente care să demonstreze eventualul impact deosebit pe care l-ar produce eroarea recunoscută, de altfel, de către societatea contestatoarea. Or, simpla afirmație a autorității potrivit căreia ... a prevăzut inițial 8 zile calendaristice, apoi prin răspuns modifică aceste informații și afirmă că d(u)rata de realizare a POE este de 2 zile calendaristice”, fără a analiză a acestei modificări, raportat pe de o parte, la principiul proporționalității, prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016, iar, pe de altă parte, la obiectul contractului de achiziție publică în cauză, respectiv „modernizare drumuri de interes local”, care nu presupune o complexitate ridicată. Mai mult, prin răspunsul dat, contestatoarea a menționat că „durata de realizare a POE este de 2 zile calendaristice”, iar, „în graficul de prestare a serviciilor de la pagina 79 este cumulata durata de realizare a POE cu cea de realizare a PAC, autoritatea contractantă neprezentând niciun/nicio argument/explicație asupra acestei afirmații, contrară concluziei sale’’. Or, nici de această dată autoritatea contractantă nu a fost în măsură să prezinte impactul răspunsului contestatoarei, aceasta limitându-se la a menționa că ,,justificările ofertantului nu sunt susținute/validate de alte informații existente în cuprinsul propunerii tehnice, ci doar modifică termenele prezentate inițial, iar riscul întocmirii răspunsului la solicitările de clarificări (...) cade în sarcina operatorului economic, el neputând să își invoce propria culpă ca motiv al nejustificării celor solicitate’’, astfel cum rezultă din punctul de vedere nr. 542/10.03.2023, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 12474/10.03.2023. De altfel, lipsa motivelor concrete ale autorității contractante rezultă și din raportul nr. 353/ 06.02.2023, pag. 1 – 14, elaborat de Pagina 16 din 20
către expertul cooptat, potrivit căruia ,,ofertantul trebuia să evidențieze clar fiecare fază și subfază a serviciilor de proiectare. Or, tocmai aceste subfaze nu sunt clare (…)’’, fără a se specifica, în mod concret, despre care ,,faze și subfaze’’ este vorba, conduită contrară dispozițiilor art. 128 alin. 3), 4) și 5) din din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, conform cărora ,,3) Experţii cooptaţi (…) procedează la întocmirea unor rapoarte de specialitate asupra cărora îşi exprimă punctul de vedere, pe baza propriei expertize pe care o deţin; 4) În sensul prevederilor alin. (3), expertul cooptat este responsabil din punct de vedere profesional pentru acurateţea şi realitatea informaţiilor consemnate în cadrul raportului de specialitate; 5) Raportul de specialitate (…) este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a solicitărilor de participare/ofertelor şi de stabilire a ofertei/ofertelor câştigătoare’’. Ca relevante în soluționarea cauzei, Consiliul va lua în considerare că în ceea ce privește ,,durată de realizare a POE’’, prin decizia anterioară, a stabilit că ,,în condițiile în care autoritatea contractantă are anumite nelămuriri cu privire la conținutul propunerii tehnice a contestatoarei, dispozițiile art.134 alin. (4) din HG nr. 395/2016, conform cărora: „Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare”, îi conferă acesteia dreptul să solicite clarificări, indicând, în mod clar, corespondența cu cerințele documentației de atribuire. Acest lucru este susținut chiar de dispozițiile art. 123 alin. (1) din același act normativ, care obligă ofertantul să „elaboreze oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire”. Astfel, față de cele reținute anterior, Consiliul stabilește că autoritatea contractantă nu a desfășurat în mod riguros procesul de evaluare a propunerii tehnice a contestatoarei, așa cum impun dispozițiile art. 127 alin (1) lit. f) din HG nr. 395/206: „Comisia de evaluare are următoare atribuţii: (...) f) verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini”, astfel că va dispune obligarea acesteia în a efectua o analiza concretă a informațiilor prezentate de ofertantă, iar acolo unde, eventual, există neconcordanțe, neclarități etc., să procedeze la aplicarea prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016’’. Prin raportare la cele de mai sus, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a aplicat, în mod corespunzător, Decizia nr. .../16.01.2022, deoarece nu a solicitat asocierii contestatoare nicio clarificare cu privire la aspectul în cauză, fapt ce conduce și de această dată la admiterea criticii contestatoarei cu privire la motivul dezbătut. Pagina 17 din 20
De altfel, o conduită necorespunzătoare a avut autoritatea contractantă și cu privire la pct. 2 și 4 din adresa nr. 364/07.02.2023, referitoare la modul de analizare a cerințelor referitoare la ,,analiza, verificarea și validarea proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice’’, respectiv la ,,descrierea soluțiilor pe care urmează să le utilizați în cazul activităților critice’’, în ceea ce privește modul de formulare a celor 2 (două) întrebări [,,Unde în propunerea tehnică (...)], deoarece aceasta din urmă nu a solicitat contestatoarei alte clarificări, contrar celor dispuse de Consiliu prin decizia aferentă. Astfel, prin Decizia nr. .../16.01.2022, Consiliul a statuat că ,,folosirea sintagmei „unde?” (la punctele 3, 6, 8 și 12 din adresa nr. 3810/ 14.11.2022), conduce cel mult la localizarea/indicarea paginii/ capitolului din ofertă și nu de a fi prezentate explicații care pot să lămurească anumite aspecte neclare. Or, modul imperativ prin care autoritatea contractantă a solicitat „unde?” s-ar regăsi anumite informații în propunerea tehnică a contestatoarei sau în oferta acesteia, nu poate fi încadrat în prevederile normei legale invocate anterior. Relevantă, pe acest aspect, este și Hotărârea civilă nr. 158/2019 a Curții de Apel Constanța, în conținutul căreia se precizează, printre altele: „În ce priveşte respingerea ofertei ca inacceptabilă, Curtea reţine că autoritatea contractantă a aplicat în mod greşit prevederile art. 134 alin. 5 din HG nr. 395/2016, de vreme ce solicitarea adresată ofertantei - intimate prin adresa nr. 4407/11.06.2019 nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 134 alin. din HG nr. 395/2016, în sensul că solicitarea nu este clară şi detaliată. Aşa cum s-a arătat mai sus, solicitări de genul « unde se găseşte» tind la a afla locaţia chestiunilor în discuţie şi nu la a lămuri problema conformităţii propunerii tehnice cu documentaţia de atribuire”. De asemenea, tot prin decizia de mai sus, Consiliul a obligat autoritatea contractantă, și în privința acestor aspecte, ,,să procedeze la aplicarea prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016’’, din motivarea anterioară rezultând că aceasta din urmă nu s-a conformat deciziei Consiliului. Față de cele de mai sus, Consiliul constată că autoritatea contractantă ... nu a respectat decizia definitivă a C.N.S.C., concluzia fiind aceea că nici de această dată ,,etapa de verificare a propunerii tehnice aparținând Asocierii ... – ... nu este finalizată în conformitate cu normele legale susmenționate’’. În susținerea celor de mai sus, Consiliul arată, spre exemplu, că, în mod greșit, autoritatea contractantă a respins oferta contestatoarei pe motiv că aceasta nu ar fi respectat cerința referitoare la ,,analiza, verificarea și validarea proiectării, controlul modificărilor în proiectare și arhivarea documentației tehnice’’, deoarece la pag. 907 din propunerea tehnică a acesteia se precizează următoarele: ,,(...) În timpul planificării Pagina 18 din 20
sunt identificate: Etapele proiectării: Analiza, verificarea și validarea fiecărei etape de proiectare (...) Înregistrările analizelor, verificărilor, validărilor, modificărilor și ale oricăror acțiuni necesare sunt menținute în conformitate cu procedura – Controlul înregistrărilor’’. Nu în ultimul rând, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a aplicat, în mod corespunzător, Decizia nr. .../16.01.2022 nici în ceea ce privește mențiunea referitoare la faptul că aceasta din urmă, în procesul de evaluare a propunerii tehnice a contestatoarei, ,,are obligația de a avea în vedere și dispozițiile art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016, care stabilesc: „O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei”, respectiv pe cele ale art. 135 alin. (1) și (3) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „(1) În condiţiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia”, respectiv „(3) În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și va anula raportul procedurii nr. 362/07.02.2023, în partea care privește reevaluarea propunerii tehnice a contestatoarei, precum și orice alt act subsecvent acestuia,
inclusiv
comunicarea
rezultatului
procedurii
nr. 364/07.02.2023. Va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea propunerii tehnice a contestatoarei cu aplicare întocmai a dispozițiilor definitive ale Deciziei nr. .../16.01.2022, cu respectarea prevederilor imperative ale art. 28 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, anterior citate, conform motivării de mai sus, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 19 din 20
Admite contestația formulată de către ..., în calitate de lider al ASOCIERII .../..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în ... și anulează raportul procedurii nr. 362/07.02.2023, în partea care privește reevaluarea propunerii tehnice a contestatoarei, precum și orice alt act subsecvent acestuia, inclusiv comunicarea rezultatului procedurii nr. 364/07.02.2023. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea propunerii tehnice a contestatoarei cu aplicare întocmai a dispozițiilor definitive ale Deciziei nr. .../16.01.2022, cu respectarea prevederilor imperative ale art. 28 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, anterior citate, conform motivării de mai sus, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, ... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 20 (douăzeci) pagini Pagina 20 din 20
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.