AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 491/2023

NEOMED SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI

Decizia CNSC nr. 491/C3/303 din 06.03.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 491/C3/303 din 06.03.2023

Data din document
2023-03-06
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Furnizare mobilier medical la Spitalul Județean de Urgență Pitești- 6 loturi”, cod CPV: 33192000-2, ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1051536/01.02.2023, s-a solicitat admiterea contestației, respectiv modificarea cerințelor tehnice restrictive din caietul de sarcini – criticate în cadrul contestației, și acceptarea unor soluții echivalente cu privire la parametrii tehnici. Totodată, s-a solicitat suspendarea procedurii de achiziție publică pentru loturile 1 și 3, până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016. DECIDE: Admite în parte contestația formulată de NEOMED SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite în parte contestația formulată de NEOMED SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 491/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 6225Data înregistrării: 2023-02-07
ContestatorNEOMED SRLCUI 8728108
Autoritate contractantăSPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTICUI 4122205

2023_491_2023_Decizie_491.pdf, BO2023_491_2023_BO2023_491.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.837 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 491/C3/303 Data: 06.03.2023 Prin contestația nr. 187/07.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 6225/07.02.2023, formulată de NEOMED SRL, cu sediul în municipiul Oradea, str. Horia nr. 1, județul Bihor, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J5/1081/1996, având cod unic de înregistrare RO 8728108, reprezentată legal prin administrator Pantea Valentin Ciprian, împotriva caietului de sarcini aferent lotului 1 „Pat spital manual cu 2 manivele, 4 secțiuni, saltea și noptieră - 270 pch”, respectiv lotului 3 „Noptieră spital- 60 buc.”, elaborat de către SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Pitești, Aleea Spitalului nr. 36, județul Argeș, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Furnizare mobilier medical la Spitalul Județean de Urgență Pitești- 6 loturi”, cod CPV: 33192000-2, ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1051536/01.02.2023, s-a solicitat admiterea contestației, respectiv modificarea cerințelor tehnice restrictive din caietul de sarcini – criticate în cadrul contestației, și acceptarea unor soluții echivalente cu privire la parametrii tehnici. Totodată, s-a solicitat suspendarea procedurii de achiziție publică pentru loturile 1 și 3, până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016. DECIDE: Admite în parte contestația formulată de NEOMED SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge ca nefondate criticile din contestația formulată de NEOMED SRL, cu privire la termenul de livrare, solicitat de autoritatea contractantă, atât pentru Lotul 1 cât și pentru Lotul 3. Respinge ca rămase fără obiect criticile din contestația formulată de NEOMED SRL, privind clarificarea datei de la care începe să curgă termenul de livrare al produselor, solicitat atât pentru Lotul 1 cât și pentru Lotul 3. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 25.446 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 187/07.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., formulată de ... SRL, cu sediul în municipiul …, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. …, având cod unic de înregistrare RO …, reprezentată legal prin administrator …, împotriva caietului de sarcini aferent lotului 1 „Pat spital manual cu 2 manivele, 4 secțiuni, saltea și noptieră - 270 pch”, respectiv lotului 3 „Noptieră spital- 60 buc.”, elaborat de către ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul …, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, pe loturi, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Furnizare mobilier medical la ...- 6 loturi”, cod CPV: 33192000-2, ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., s-a solicitat admiterea contestației, respectiv modificarea cerințelor tehnice restrictive din caietul de sarcini – criticate în cadrul contestației, și acceptarea unor soluții echivalente cu privire la parametrii tehnici. Totodată, s-a solicitat suspendarea procedurii de achiziție publică pentru loturile 1 și 3, până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ... SRL formulează contestația nr. 187/07.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., împotriva documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini aferent lotului 1 „Pat spital manual cu 2 manivele, 4 secțiuni, saltea și noptieră - 270 pch” și lotului 3 „Noptieră spital- 60 buc.”, elaborată de către ..., solicitând cele anterior prezentate. În motivare, contestatorul indică anunțul prin care a fost inițiată procedura și prevederile fișei de date de la cap. II. 1.4 Descrierea succintă a contractului sau a achiziției/ achizițiilor, susținând că a identificat „anumite cerințe tehnice restrictive”, pentru care a solicitat clarificări, dar a decis să sesizeze și C.N.S.C. cu privire la aceste aspecte. Pagina 1 din 10

§ 2

I. Arată că „cerințele” restrictive cuprinse în caietul de sarcini pentru lotul 1 - „Pat spital manual cu 2 manivele, 4 secțiuni, saltea și noptieră - 270 pch” se referă la produsul „noptieră cu măsuță din ABS – inclusă” „compusă din: masă, sertar și dulap cu ușă și o poliță în interior, material ABS de culoare bleu”. Cu privire la această cerință solicită și acceptarea variantei de noptieră care are polița din interior, din material ABS, de culoare bleu sau altă culoare: crem, gri, alb, deoarece această parte componentă nu are niciun efect asupra actului medical, și nici asupra aspectului produsului, polița nefiind vizibilă. II. Cu referire la lotul 3 „Noptieră spital- 60 buc.” contestatorul arată că s-a solicitat „noptieră cu măsuță din ABS -inclusă compusă din: masă, sertar și dulap cu ușă și o poliță în interior, material ABS de culoare bleu”. Cu privire la aceste specificații, solicită și acceptarea variantei de noptieră care are polița din interior, din material ABS, de culoare bleu sau altă culoare: crem, gri, alb, deoarece această parte componentă nu are niciun efect asupra actului medical, și nici asupra aspectului produsului, polița nefiind vizibilă. III. În ceea ce privește lotul 1 și lotul 3, contestatorul solicită să fie clarificată data de la care începe să curgă termenul de livrare, respectiv: de la semnare contract, sau după emiterea comenzii ferme, deoarece în caietul de sarcini s-a prevăzut: „Termenul de livrare este de maxim 60 zile de la data semnării contractului subsecvent”, iar în cuprinsul documentului Clauze contractuale mobilier s-a prevăzut: „15.1 - Furnizorul are obligația de a livra, instala și pune în funcțiune produsele la destinația finală - ..., în maxim 60 zile numai după emiterea comenzi ferme”. În acest context, ... SRL solicită și acceptarea unui termen de livrare de 90-100 zile de la semnarea contractului. Precizează că produsele solicitate de autoritatea contractantă sunt produse personalizate potrivit cerințelor instituției, nu sunt produse cu dimensiuni standard, disponibile la orice oră pe piața de mobilier/ echipamente medicale, iar termenul de livrare solicitat prin documentația de atribuire este unul foarte scurt și nerealist. Din discuțiile purtate cu mai mulți producători de mobilier și echipamente medicale (din Europa și Asia), a aflat că termenele de producție/ execuție și transport sunt de circa 45 zile producție, în medie alte 45 zile fiind alocate transportului, precizează contestatorul. Consideră că termenul de livrare de impus de autoritatea contractantă, scurt și nerealist, restricționează în mod vădit concurența și încalcă scopul și principiile stabilite prin Legea nr. 98/2016. ... SRL arată că, în România, în prezent, nu există un producător de mobilier medical pentru produsele incluse în lotul 1 și lotul 3, la standardele solicitate de autoritatea contractantă, astfel că, la termenul Pagina 2 din 10

§ 3

de aproximativ 45 de zile, necesar fabricării acestui mobilier, trebuie să se adauge și un termen de livrare, de aproximativ 45 de zile, în funcție de țara în care se află producătorul. Termenul de livrare stabilit în documentația de atribuire trebuie să fie rezonabil, încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exercițiului dreptului operatorilor economici de a concura, dar din modul în care autoritatea contractantă a stabilit acest termen de livrare rezultă exact contrariul, apreciază contestatorul. IV. ... SRL arată că, prin caietul de sarcini, s-a solicitat declarație de conformitate cu respectarea cerințelor directivei 93/42 EEC, privind dispozitivele medicale, astfel că solicită ca autoritatea contractantă să fie obligată să pună cerința în acord cu legislația în vigoare.

§ 4

Precizează că declarațiile de conformitate se emit cu respectarea cerințelor REGULAMENTULUI (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr. 1223/2009, respectiv de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului. Cu privire la cerințele anterior criticate, ... SRL subliniază că sunt restrictive, iar propunerile sale sunt echivalente, și nu prejudiciază în niciun fel autoritatea contractantă. Nu influențează în mod negativ actul medical sau activitatea unității spitalicești ce urmează să fie dotată cu produsele ce fac obiectul lotului 1, respectiv produsele ce fac obiectul lotului 3. În acest sens, contestatorul precizează că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. a), b) și e), art. 50 alin. (1) și (2), respectiv art. 155 alin. (1). (2) și (6) din Legea nr. 98/2016, pe care le redă. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016 și cele ale Legii nr. 101/2016, iar în susținere au fost atașate înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantumul stabilit de lege. Prin adresa nr. 6359/10.02.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația formulată de ... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată, precum și menținerea documentației de atribuire. Referindu-se la criticile contestatorului, organizatoarea procedurii arată că este singura în măsură să decidă asupra nevoilor instituției și asupra modalităților de satisfacere a acestora. Consideră că nicio autoritate contractantă nu poate fi obligată să accepte tergiversarea achiziționării, dată de eventuala prelungire a termenelor, achiziționare indispensabilă în speță, și să acționeze contra propriilor interese, cu scopul de a satisface posibilitățile operatorului economic. Pagina 3 din 10

§ 5

O soluție de admitere a pretențiilor contestatorului nu ar face decât să creeze pentru operatorii economici puterea de a schimba cerințele documentațiilor de atribuire după propria capacitate, apreciază autoritatea contractantă. Arată că are anumite necesități și preferințe, studiate și decise în comitete directoare, astfel că solicită o anumită culoare. Achiziționarea paturilor și noptierelor este indispensabilă, având în vedere că unitatea sanitară urmărește înlocuirea unora aflate în stare deplorabilă, care pot pune în pericol sănătatea și viața pacienților, precizează autoritatea contractantă, menționând că în luna mai a acestui an intră în proces de evaluare în vederea acreditării. Consideră că tergiversarea procedurii, respectiv majorarea termenelor de furnizare, nu face decât să aducă atingere intereselor sale și ale pacienților, astfel că întreaga comunitate județeană are de suferit din cauza întârzierii și nerespectării condițiilor impuse. Contestatoarea afirmă că prin impunerea termenului de livrare nu îi este ei permisă participarea la procedură, însă autoritatea contractantă concepe cerințele în funcție de necesitățile proprii, nu de posibilitățile efective ale societății ... SRL, subliniază .... În aprecierea realității termenului de livrare, Consiliul trebuie să rețină și cantitatea de noptiere solicitată, respectiv de 330 de bucăți, prin raportare la termenul de 60 de zile de la comunicarea comenzii ferme, dar și la procedeul de fabricare/ asamblare a acestora, arată organizatoarea procedurii. Consideră că specificațiile tehnice pe care le-a solicitat nu sunt de natură să restrângă accesul egal al operatorilor economici la procedura de atribuire, și nu au ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici. Astfel, apreciază că prelungirea „duratei de furnizare” este nelegală și în defavoarea instituției. Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de livrare, autoritatea contractantă precizează că acesta va fi de la data comunicării comenzii ferme, așa cum corect precizează clauzele contractuale. Acesta este momentul de la care va începe să curgă termenul de livrare de 60 de zile, și nu de la data semnării contractului subsecvent, în acest sens a publicat clarificarea din oficiu nr. 6348/10.02.2023. Inițierea procedurii de atribuire s-a făcut în condiții de legalitate cu o documentație de atribuire completă, fără elemente care să împiedice participarea la procedură, cu respectarea principiilor de bază în achiziţiile publice, cu cerințe care să îndeplinească necesitățile instituției, conchide .... În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, ale H.G. nr. 395/2016, precum și ale Legii nr. 101/2016, iar în probațiune au fost atașate înscrisuri. Pagina 4 din 10

§ 6

Dovada comunicării punctului de vedere către contestator a fost atașată. În probațiune, prin adresa nr. 6359/10.02.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa nr. 212/13.02.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestatorul a formulat concluzii scrise prin care a răspuns la punctul de vedere transmis de către autoritatea contractantă. Cu referire la fondul contestației, în ceea ce privește cerința ce viza culoarea poliței din interior noptierei, ... SRL precizează că nu dovedește altceva decât un mod arbitrar de elaborare a cerințelor și exces de zel, deoarece polița nu are nici un impact în ceea ce privește designul și ambientul saloanelor, nefiind vizibilă. În ceea ce privește termenul de livrare, precizează că draft-ul de contract pus la dispoziția operatorilor economici la art. 11 alin. (1) prevede posibilitatea ca operatorii economici să întârzie, existând o penalitate „o sumă echivalentă cu 0,04 % zi de întârziere din valoarea obligației neexecutate, până la executarea efectivă a obligației contractuale asumate. Totalul penalităților pentru întârziere în decontare, nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate”. Prin urmare autoritatea contractantă a luat în calcul faptul că ofertantul declarat câștigător nu va putea respecta termenul de 60 de zile impus. Prin solicitarea extinderii termenului de livrare la 90 zile a dat dovadă de bună credință, deoarece își dorește respectarea întocmai a termenului de livrare ofertat, menționează contestatorul. În concluzie, ... SRL arată că își menține contestația, astfel cum a fost formulată, și precizează că este sigurul ofertant înscris în procedură, sens în care atașează captură ecran din SEAP. Dovada comunicării concluziilor scrise către organizatoarea procedurii a fost atașată. În data de 09.02.2023, ... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii având nr. 208870738/1, eliberată de …, în cuantum de 11.820.00 lei, documentul fiind înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat licitația deschisă, pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Furnizare mobilier medical la ...- 6 loturi”, cod CPV: 33192000-2, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP anunțul de participare nr. ..., conform căruia valoarea estimată totală a procedurii este de 678.290 lei, fără TVA, valoarea estimată a Pagina 5 din 10

§ 7

Lotului 1 este de 567.000 lei, fără TVA, iar cea a Lotului 3 este de 24.000 lei, fără TVA. Potrivit cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire pentru loturile contestate este „cel mai bun raport calitate preț”, acesta având următorii factori de evaluare: „Prețul ofertei”, cu o pondere de 70% și „Perioada de garanție acordată produselor – exprimată în luni”, cu o pondere de 30%. Solicitarea privind suspendarea procedurii de atribuire pentru loturile contestate a fost analizată de Consiliu, fiind admisă, prin încheierea nr. … din data de 13.02.2023. Această hotărâre a fost comunicată către părți prin adresele nr. … și nr. … din 14.02.2023. Procedând la soluționarea contestației formulate de ... SRL, Consiliul constată că aceasta este nemulțumit de modul în care autoritatea contractantă a elaborat documentația de atribuire, respectiv este nemulțumit de anumite cerințe/specificații din caietului de sarcini, aferente Lotului 1 - „Pat spital manual cu 2 manivele, 4 secțiuni, saltea și noptieră - 270 pch” și Lotului 3 - „Noptieră spital - 60 buc.”, motiv pentru care Consiliul va soluționa contestația analizând criticile formulate în acest sens de către contestator, luând în considerare atât prevederile documentației de atribuire cât și legislația aplicabilă. Astfel, referitor la criticile contestatorului privind clarificarea datei de la care începe să curgă termenul de livrare al produselor, solicitat atât pentru Lotul 1 cât și pentru Lotul 3, Consiliul reține că autoritatea contractantă a adoptat măsuri de remediere a documentației de atribuire, raportat la aceste aspecte criticate, aducând la cunoștința operatorilor economici interesați măsurile respective înainte de data- limită de depunere a ofertelor, prin publicarea în SEAP a unei clarificări din oficiu, în data de 10.02.2023, sub identificatorul „[.../00011] Clarificare din oficiu.PDF.p7s”, precizând în cadrul acesteia că „Termenul de livrare al produselor este de maxim 60 zile și începe să curgă de la data comunicării comenzii ferme din partea achizitorului”, motiv pentru care Consiliul va reține criticile în discuție ca rămase fără obiect. În ceea ce privește criticile formulate de contestator cu privire la termenul de livrare în sine, solicitat de autoritatea contractantă, atât pentru Lotul 1 cât și pentru Lotul 3, termen stabilit raportat la necesitatea sa și nu raportat la capacitățile/posibilitățile unor operatori economici, Consiliul constată că aceste critici se bazează pe susțineri generice cum ar fi „Din

§ 8

discuţiile purtate cu mai mulţi producători de mobilier si echipamente medicale (din Europa și Asia), în concret, am aflat ca termenele de producție/execuție și transport sunt de circa 45 zile producţie și în medie alte 45 zile trebuie alocate transportului.” sau „Termenul de livrare stabilit în documentele de licitatie trebuie să fie îndeajuns de rezonabil încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exerciţiului dreptului operatorilor economici de a concura la câştigarea Pagina 6 din 10

§ 9

contractului, ori din modul în care autoritatea contractanta a stabilit acest termen de livrare, rezultă exact contrariul.”. Consiliul subliniază că, în conformitate cu art. 12 alin. (1) c.p.c., „(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți” ori, în cazul de față, contestatorul nu a ținut cont de aceste prevederi în formularea contestației. Consiliul subliniază și faptul că, raportat la prevederile legale anterior precizate, contestația trebuie formulată cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, printre care tocmai motivarea, în fapt și în drept, care servește la determinarea exactă a obiectului procedurii administrativ-jurisdicționale, având în vedere principiul disponibilității potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării, precum și mijloacele de probă pe care se sprijină contestația, care în cazul de față erau posibile, din motivele menționate anterior, altminteri soluționarea contestației ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condițiile actualei legislații. Contestatorul nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare „in integrum” a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertelor concurente pe bază de supoziții. Fiecare parte litigantă are obligația de a-și dovedi pretențiile, susținerile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente și concludente, potrivit principiului de drept „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”. Astfel, nu este lipsit de relevanță faptul că, deși contestatorul a avut acces la dosarul achiziției publice constituit la autoritatea contractantă, aceasta nu a profitat de oportunitatea, în urma studierii dosarului, de a prezenta punctual, detaliat, critici cu privire la termenul de livrare solicitat în cazul de față, însoțite de mijloacele de probă relevante, astfel încât să demonstreze caracterul nesustenabil și nereal al acestui termen. În aceste condiții, raportat la aspectele precizate anterior, Consiliul va respinge ca nefondate criticile contestatorului cu privire la termenul de livrare, solicitat de autoritatea contractantă, atât pentru Lotul 1 cât și pentru Lotul 3. În ceea ce privește criticile contestatorului privind cerința „(...) și o poliţă în interior, material ABS de culoare bleu.”, cerință care se regăsește în caietul de sarcini, atât la Lotul 1 cât și la Lotul 3 (pag. 4 și 8 din caietul de sarcini), Consiliul reține că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din HG nr. 395/2016, „(2) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor situații de natură să determine existența unui conflict de interese și/sau împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței.” Pagina 7 din 10

§ 10

Or, raportat la cerința solicitată, prin care este impusă culoarea bleu pentru polițele din interiorul dulapurilor care se regăsesc în componența noptierelor solicitate la loturile anterior precizate, Consiliul nu poate reține susținerile generale, fără nici un fundament real (rapoarte/studii/comunicări/informații de specialitate, analize de piață etc., deosebit de relevante în etapa de planificare/pregătire a unui proces de achiziție publică, care se inițiază prin identificarea necesităților și elaborarea referatelor de necesitate), care se regăsesc, ca justificare a impunerii acestei cerințe, în punctul de vedere transmis de autoritatea contractantă, respectiv „Autoritatea contractantă deţine anumite necesităţi şi preferinţe, studiate şi decise în comitete directoare. Dacă autoritatea contractantă solicită o anumită culoare, acest lucru nu semnifică decât că aceasta este necesitatea noastă în acest moment. Mai mult decât atât, atât timp cât chiar contestatoarea confirmă că aceste produse sunt edificate/construite de operatorii economici după specificaţiile autorităţii contractante, nu vedem ce împiedică contestatoarea să le facă in culoarea solicitată de noi?” Aceste susțineri generale ale autorității contractante, din care rezultă o poziție de forță nejustificată și nemotivată, nu probează concret, raportat la culoarea bleu impusă pentru polițele din interiorul dulapurilor în cauză, care sunt avantajele reale care se vor obține prin folosirea acestei culori, respectiv avantaje de natură medicală/calitativă (cum ar fi avantajele tehnice, estetice și funcționale, accesibilitatea, conceptul de proiectare pentru toți utilizatorii, caracteristicile de mediu și inovatoare)/financiară etc., față de alte culori care puteau fi solicitate, cum ar fi crem, gri, alb și nu numai. Consiliul subliniază că nu poate reține, în context, drept o motivare relevantă, serioasă, temeinică, precizări cum sunt cele de la pct. 2.1. din caietul de sarcini, respectiv „Produsele care fac obiectul prezentei achiziţii sunt destinate asigurării

§ 11

unei baze materiale moderne, îmbunătățirii activității medicale din cadrul secţiilor și compartimentelor spitalului, creşterii gradului de satisfactie al pacienţilor.”, precizări dublate cu cele de la pct. 2.3. din același document, în condițiile în care și utilizarea altor culori poate conduce la creşterea satisfacţiei pacienţilor, în urma unui impact vizual, și totodată, în condițiile în care nu este deloc clar, în punctul de vedere transmis de autoritatea contractantă precum și în caietul de sarcini, cum niște polițe de culoare bleu, din interiorul unor dulapuri, pot asigura o bază materială modernă și pot conduce la îmbunătățirea activității medicale din cadrul secțiilor/compartimentelor autorității contractante în cauză, spre deosebire de polițe cu alte culori. Astfel, prin cerința în sine, sunt create premisele apariției unor situații de natură să determine împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul Lotului 1 și Lotului 3, fapt care poate Pagina 8 din 10

§ 12

să conducă inclusiv la incidența prevederilor art. 50 din Legea nr. 98/2016. În aceste condiții, raportat la aspectele precizate anterior, Consiliul va admite ca fondate criticile contestatorului cu privire la cerința „(...) și o poliţă în interior, material ABS de culoare bleu”, cerință care se regăsește în caietul de sarcini, atât la Lotul 1 cât și la Lotul 3. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite în parte contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Totodată, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondate criticile din contestația formulată de ... SRL, cu privire la termenul de livrare, solicitat de autoritatea contractantă, atât pentru Lotul 1 cât și pentru Lotul 3, și va respinge ca rămase fără obiect criticile din contestația formulată de ... SRL, privind clarificarea datei de la care începe să curgă termenul de livrare al produselor, solicitat atât pentru Lotul 1 cât și pentru Lotul 3. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite în parte contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca nefondate criticile din contestația formulată de ... SRL, cu privire la termenul de livrare, solicitat de autoritatea contractantă, atât pentru Lotul 1 cât și pentru Lotul 3. Respinge ca rămase fără obiect criticile din contestația formulată de ... SRL, privind clarificarea datei de la care începe să curgă termenul de livrare al produselor, solicitat atât pentru Lotul 1 cât și pentru Lotul 3. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 9 din 10

§ 13

Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Redactat practicaua deciziei … Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține … pagini. Pagina 10 din 10

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.