Decizie 488/2023
Decizie CNSC2023_488_2023_Decizie_488.pdf, BO2023_488_2023_BO2023_488.pdf
Document CNSC
B.BRAUN MEDICAL SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ "PROF. DR. NICOLAE OBLU" IAȘI
Decizia CNSC nr. 488/C7/428 din 06.03.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 64/21.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8799/21.02.2023, depusă de B.Braun-Medical SRL, cu sediul în str. Bernd Braun nr. 1, comuna Sânandrei, județul Timiș, CUI 11080242, număr de înregistrare în registrul comerțului J35/1038/1998, reprezentată de Gheorghe Bulat - administrator, prin împuternicit Beatrix Velimirovici, privind procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de furnizare dezinfectanți și detergenți dezinfectanți, cod CPV 33631600-8, lotul 7 – „Sterilizant/Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar/dispozitive medicale termosensibile (Biocid TP 2/dispozitiv medical)”, cu data-limită de depunere a ofertelor 20.08.2021, anunț de participare nr. CN1032847/ 14.07.2021, organizată de Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași, cu sediul în str. Ateneului nr. 2, Iași, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat evaluarea legali…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația B.Braun-Medical SRL nr. 64/21.02.2023, în contradictoriu cu Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași, și anulează procesul-verbal nr. 3374/15.02.2023, înștiințarea nr. 3380/15.02.2023 și actele ulterioare privind rezultatul procedurii de Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020, unde se face referire la decizie, fără a se specifica dacă motivată sau nu, precum și la „protejarea informațiilor pe care operatorul economic le precizează și probează ca fiind confidențiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală”. În dosarul achiziției există adresa din 18.01.2023, care a fost postată în secțiunea comunicări din SEAP la lotul 2 (fiindcă se referea și la lotul 7) la care contestatorul a participat, conform print screen atașat, la fel cum a fost postată și cea către (...) SRL la lotul 1 (se referea la toate loturile la care a participat) și pe care acesta a primit-o. O posibila cauză pentru care documentul nu a putut fi primit de către contestator ar fi eroarea de funcționare a SEAP (la 27.01.2023 s-a încercat postarea în SEAP a adreselor, dar a fost primit mesaj de eroare; din cauza funcționarii greoaie a platformei, s-a renunțat, urmând a se încerca din nou în zilele următoare). În urma con…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_488_2023_Decizie_488.pdf, BO2023_488_2023_BO2023_488.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 488 / C7 / 428 Data: 06.03.2023 Prin contestația nr. 64/21.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8799/21.02.2023, depusă de B.Braun-Medical SRL, cu sediul în str. Bernd Braun nr. 1, comuna Sânandrei, județul Timiș, CUI 11080242, număr de înregistrare în registrul comerțului J35/1038/1998, reprezentată de Gheorghe Bulat - administrator, prin împuternicit Beatrix Velimirovici, privind procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de furnizare dezinfectanți și detergenți dezinfectanți, cod CPV 33631600-8, lotul 7 – „Sterilizant/Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar/dispozitive medicale termosensibile (Biocid TP 2/dispozitiv medical)”, cu data-limită de depunere a ofertelor 20.08.2021, anunț de participare nr. CN1032847/ 14.07.2021, organizată de Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași, cu sediul în str. Ateneului nr. 2, Iași, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat evaluarea legalității respingerii ofertei sale pentru lotul 7, anularea înstiințării nr. 3380/15.02.2023 și a procesului-verbal nr. 3374/15.02.2023, obligarea autorităţii la reevaluarea ofertelor pentru lotul 7 și la dispunerea de masuri de remediere corecte și legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația B.Braun-Medical SRL nr. 64/21.02.2023, în contradictoriu cu Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași, și anulează procesul-verbal nr. 3374/15.02.2023, înștiințarea nr. 3380/15.02.2023 și actele ulterioare privind rezultatul procedurii de Pagina 1 din 2
atribuire, toate în partea care privește oferta B.Braun-Medical SRL pentru lotul 7. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea și la reevaluarea acestei oferte, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, lotul 7, cu respectarea celor consemnate mai sus, a deciziei nr. 2412/C7/2333/16.11.2022, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertei și aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comunica ofertanților rămași implicați la lotul 7 rezultatul procedurii, potrivit legislației aplicabile. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Decizia se publică de către autoritatea contractantă în SEAP, în condițiile art. 27 alin. (11) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 488 / C7 / 428 Data: 06.03.2023 Prin contestația nr. 64/21.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8799/21.02.2023, depusă de (...), cu sediul în ........, privind procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de furnizare dezinfectanți și detergenți dezinfectanți, cod CPV 33631600-8, lotul 7 – „Sterilizant/Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar/dispozitive medicale termosensibile (Biocid TP 2/dispozitiv medical)”, cu data-limită de depunere a ofertelor 20.08.2021, anunț de participare nr. ......., organizată de (...), cu sediul în ................, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat evaluarea legalității respingerii ofertei sale pentru lotul 7, anularea înstiințării nr. 3380/15.02.2023 și a procesului-verbal nr. (...), obligarea autorităţii la reevaluarea ofertelor pentru lotul 7 și la dispunerea de masuri de remediere corecte și legale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul (...) reclamă decizia autorității contractante (...) de respingere ca neconformă a ofertei sale, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, lotul 7, învederând în motivare că, inițial, potrivit comunicării rezultatului procedurii nr. 19134/09.09.2022, postată în SEAP în 13.09.2022, oferta sa s-a regăsit pe locul al doilea. Împotriva clasamentului a fost formulată o contestație, iar prin decizia nr. (...)/ 16.11.2022, autoritatea contractantă este obligată de Consiliu să adopte măsuri de remediere. Autoritatea a publicat în SEAP decizia Consiliului fără motivare. Până la 13.02.2023, în afară de solicitarea de prelungire a valabilității ofertei și a garanției de participare, societatea nu a primit de la autoritate niciun document. La 13.02.2023, a fost informată prin SEAP Pagina 1 din 9
despre depunerea unei noi contestații, prin care (...) SRL solicita anularea comunicărilor rezultatului procedurii nr. 1241 și 1243/18.01.2023, în partea referitoare la loturile 5 și 7, documente care nu i-au fost transmise. A intenționat să formuleze cerere de intervenție, prin care să susțină rezultatul stabilit de autoritate, însă i s-a comunicat, pe e-mail, un document cu măsuri de remediere, prin care oferta sa este declarată neconformă, pentru unicul motiv că nu deține certificat EC pentru produsul ofertat. Documentul primit prin e-mail este format din: - înștiințarea nr. 3380/15.02.2023 privind măsuri de remediere adoptate de către comisia de evaluare după depunerea contestației nr. 973/10.02.2023 și - procesul-verbal nr. (...) privind reevaluarea conformității propunerilor tehnice pentru loturile 5 și 7, ca urmare a contestației nr. 973/10.02.2023 depusă de (...) SRL, și de stabilire a unor măsuri de remediere. Neavând la dispoziție decizia motivată asupra primei contestații, în baza căreia trebuia efectuată reevaluarea, deoarece nu a fost publicată în SEAP, argumentarea contestației (...) constă în susținerea că a fost depus, odată cu oferta, certificatul EC la care a făcut referire în toată documentația tehnică și a cărui lipsă i se reproșează. Astfel, în fișierul denumit „_3.Propunere Tehnică ..........”, începând cu pag. 14, este atașat certificatul EC nr. G1 061585 0032 valabil până la 17.05.2024. Prin urmare, în mod nelegal și nefondat, autoritatea i-a declarat neconformă oferta. În punctul său de vedere nr. 4099/27.02.2023 asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. 9874/27.02.2023, autoritatea contractantă susține în apărare că evaluarea ofertelor s-a bazat pe documentele postate de ofertanți în SEAP, pe art. 9 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și pe decizia Consiliului nr. (...)/ 16.11.2022. Prin decizia nr. ....., Consiliul a luat act de renunțarea la contestația formulata de (...) SRL, ca urmare a măsurilor de remediere adoptate de autoritate. Documentele nr. 3374 și 3380/15.02.2023, a căror anulare este solicitată, au fost transmise pe e-mail din cauza faptului că platforma SEAP nu acordă posibilitatea comunicării măsurilor de remediere doar contestatorului și operatorilor implicați în procedură la loturile contestate. Între 15.02.2023 și 17.02.2023 s-au modificat procesele- verbale intermediare ulterioare reevaluării tehnice, s-au întocmit raportul de modificare a raportului procedurii și înștiințările privind rezultatul final la aceste loturi. Comunicarea a avut loc la 20.02.2023, în interiorul termenului prevăzut la art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, termenul de contestare începe sa curgă din ziua următoare, respectiv din 21.02.2023 (ziua contestației). În ceea ce privește faptul că în SEAP s-a publicat decizia nemotivată a Consiliului, art. 27 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 a fost Pagina 2 din 9
modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2020, unde se face referire la decizie, fără a se specifica dacă motivată sau nu, precum și la „protejarea informațiilor pe care operatorul economic le precizează și probează ca fiind confidențiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală”. În dosarul achiziției există adresa din 18.01.2023, care a fost postată în secțiunea comunicări din SEAP la lotul 2 (fiindcă se referea și la lotul 7) la care contestatorul a participat, conform print screen atașat, la fel cum a fost postată și cea către (...) SRL la lotul 1 (se referea la toate loturile la care a participat) și pe care acesta a primit-o. O posibila cauză pentru care documentul nu a putut fi primit de către contestator ar fi eroarea de funcționare a SEAP (la 27.01.2023 s-a încercat postarea în SEAP a adreselor, dar a fost primit mesaj de eroare; din cauza funcționarii greoaie a platformei, s-a renunțat, urmând a se încerca din nou în zilele următoare). În urma contestației (...) SRL nr. 973/10.02.2023, comisia a reevaluat ofertele pentru lotul 7, întocmind procesul-verbal nr. (...), pentru a respecta dispozitivul deciziei Consiliului nr. (...)/16.11.2022, în sensul de a lua în considerare cele precizate în motivare. La reevaluare, a fost declarată neconformă oferta B. Braun-Medical SRL, lotul 7, pentru lipsa certificatului CE, hotărâre consemnată în procesul-verbal nr. (...) ca măsură de remediere, transmis împreună cu adresa nr. 3380/ 15.02.2023 contestatorului, celorlalți participanți la lotul 7, precum și Consiliului, cum prevede art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. În ceea ce privește fișierul denumit „_3. Propunere Tehnică CN(...) (...)Medical.pdf”, acesta a fost postat în SEAP și descărcat de către autoritate, iar evaluarea s-a realizat pe baza tuturor documentelor din ofertele primite la procedură. Din examinarea coroborată a materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, după verificarea din oficiu a competenței generale, materiale și teritoriale, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., și după deliberare, Consiliul reține că, prin anunțul de participare nr. CN(...), publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP la 14.07.2021, autoritatea contractantă (...) a inițiat o procedură de licitație deschisă în vederea achiziționării de diverși dezinfectanți și detergenți, grupați în 14 loturi și estimați valoric la maximum 10.028.000 lei, fără TVA. La procedură, pentru lotul 7 - „Sterilizant/Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar/dispozitive medicale termosensibile (Biocid TP 2/dispozitiv medical)”, s-au prezentat patru operatori economici, între care și (...), a cărui ofertă a fost clasată de autoritate pe locul secund, potrivit comunicării rezultatului procedurii nr. 19134/09.09.2022. Împotriva rezultatului evaluării ofertelor, (...) SRL a adresat Consiliului contestația nr. 2473/23.09.2022, postată în SEAP la 27.09.2022 (fișier [CN(...)/ 00684] SEAP - CONTESTATIE.pdf.p7s), care Pagina 3 din 9
a fost soluționată de organul jurisdicțional prin decizia nr. (...)/16.11.2022, cu următorul dispozitiv: Admite contestația formulată de către G.B. INDCO S.R.L. cu sediul în București, Bd. Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, sc. 1, ap. 8, sector 4, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ „PROF. DR. NICOLAE OBLU” IAȘI, cu sediul în municipiul Iași, str. Ateneului nr. 2, județul Iași. Anulează, în parte, procesul verbal nr. 8403/20.04.2022 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, respectiv mențiunile referitoare la ofertele prezentate de MEDIXFARM TEHNOPLUS pentru lotul 1, mențiunile referitoare la ofertele prezentate de MEDIXFARM TEHNOPLUS S.R.L., AL CARINA și KLINTENSIV S.R.L. pentru lotul 2, mențiunile referitoare la ofertele prezentate de AL CARINA și KLINTENSIV S.R.L. pentru lotul 3, mențiunile referitoare la oferta prezentată de DEZIMED S.R.L. pentru lotul 5 și mențiunile referitoare la ofertele prezentate de MEDIXFARM TEHNOPLUS S.R.L. și B. BRAUN MEDICAL S.R.L. pentru lotul 7. Obligă SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ „PROF. DR. NICOLAE OBLU” IAȘI ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerilor tehnice prezentate de MEDIXFARM TEHNOPLUS S.R.L. pentru lotul 1, MEDIXFARM TEHNOPLUS S.R.L., AL CARINA și KLINTENSIV S.R.L. pentru lotul 2, AL CARINA și KLINTENSIV S.R.L. pentru lotul 3, DEZIMED S.R.L. pentru lotul 5 și MEDIXFARM TEHNOPLUS S.R.L. și B. BRAUN MEDICAL S.R.L. pentru lotul 7, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. (...), deși avea cunoștință despre respectiva contestație, fiind postată în SEAP, nu a intervenit în litigiu pentru a își apăra poziția și nici nu a formulat plângere împotriva deciziei Consiliului prin care a fost admisă contestația și dispusă reevaluarea ofertei sale pentru lotul 7. Aspectul că respectiva decizie a fost publicată în SEAP fără motivare nu îl exonera pe (...) de obligația de diligență, pentru menținerea lui în competiție, constând în solicitarea autorității să posteze în SEAP decizia împreună cu motivarea, pentru a îi cunoaște raționamentul și a o ataca în baza art. 29 din Legea nr. 101/2016 („Deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate.”), dacă îi vătăma drepturile și interesele legitime. Pasivitatea (...) este imputabilă acestuia, nu Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași. În considerentele deciziei, Consiliul a statuat, cu privire la oferta în discuție: Referitor la criticile formulate de G.B. INDCO S.R.L. cu privire la oferta prezentată de B. BRAUN MEDICAL S.R.L., Consiliul constată că acestea vizează faptul că produsul ofertat de acest ofertant pentru lotul 7 nu prezintă certificat de marcaj CE. Raportat la acest aspect, Consiliul are în vedere că prin măsurile de remediere nr. 16534/20.08.2021, publicate în SEAP, la punctul 21, este prevăzut că „Produsul trebuie să dețină aviz eliberat în baza Ordinului ministrului sănătății, al ministrului mediului și pădurilor și a președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 10/368/11/2010, cu modificările și completările ulterioare, în termen de valabilitate, sau o formă de autorizație de punere pe piață eliberată conform HG nr. 617/2014 privind stabilirea Pagina 4 din 9
cadrului instituțional și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață, comercializare și utilizarea produselor biocide, emise de Comisia Națională pentru Produse Biocide sau aviz de la Agenția națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale în cazul înregistrării produsului ca dispozitiv medical, conform HG nr. 54/2009 privind condițiile introducerii pe piață a dispozitivelor medicale, cu modificările ulterioare, cât și recomandările producătorului cu privire la eficacitatea produsului și indicațiile de utilizare conform OMS nr. 961/2016 și a Ordinul ministrului sănătății nr. 372/2015 privind înregistrarea dispozitivelor medicale și să prezinte certificatul de marcaj CE”. Raportat la criticile formulate, analizând propunerea tehnică prezentată de ofertantul în cauză pentru lotul 7, Consiliul constată că la pag. 4-5 din documentul intitulat „Tehnic lot 7 BBM” se regăsește Declarația de conformitate emisă de producătorul produsului ofertat, în cuprinsul căreia se face referire la Certificatul CE nr. G1 0615850032, valabil până la 17.05.2024, fără a prezenta certificatul în cauză, așa cum s-a solicitat prin documentația de atribuire. Prin urmare, Consiliul constată că în măsura în care ofertantul în cauză nu a prezentat Certificatul de marcaj CE, așa cum s-a solicitat, ci a precizat doar în cuprinsul propunerii tehnice despre existența acestuia, cerința din cadrul documentației de atribuire nu poate fi considerată îndeplinită, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator sub acest aspect. Prin urmare, Consiliul constată că se impunea ca membrii comisiei de evaluare să solicite ofertantului în cauză prezentarea Certificatului de marcaj CE despre care face vorbire în cuprinsul propunerii tehnice. Consiliul are în vedere că un astfel de demers nu ar constitui vreun avantaj pentru ofertantul în cauză în condițiile în care inițial a prezentat informații despre existența certificatului respectiv, ci membrii comisiei de evaluare ar face aplicarea prevederilor art. 135 din H.G. nr. 395/2016, respectiv ar solicita ofertantului B. BRAUN MEDICAL S.R.L. corectarea unui viciu de formă. Cu privire la faptul că ofertantul în cauză nu a prezentat testări efectuate prin metodologia standardelor europene (EN) ci conform metodologiilor de testare germane (DGHM), analizând propunerea tehnică prezentată de ofertantul B. BRAUN MEDICAL S.R.L., Consiliul constată că la pag. 25 și următoarele din documentul „Tehnic Lot 7 BBM” este prezentată activitatea microbactericidă, fungicidă, levuricidă, tuberculocidă, rezultând utilizarea unor metode de testare conform DGHM , apreciate ca fiind corespunzătoare standardelor EN. Sub acest aspect, Consiliul are în vedere că înainte de a considera oferta prezentată de B. BRAUN MEDICAL S.R.L. pentru lotul 7 ca fiind admisibilă, se impunea ca autoritatea contractantă să efectueze verificări detaliate cu privire la îndeplinirea cerințelor referitoare la demonstrarea spectrului de activitate solicitat prin caietul de sarcini. Or, sub acest aspect, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare nu au efectuat verificări suplimentare cu privire la conformitatea metodelor de testare utilizate cu cele solicitate prin documentația de atribuire, motiv pentru care admite criticile formulate în acest sens, impunându-se reanalizarea ofertei în cauză sub aspectele menționate. În ceea ce privește criticile referitoare la modul de demonstrare a spectrului de activitate virucid conform standardului EN 14476 și sporicid conform standardului EN 13704, Consiliul reține că G.B. INDCO S.R.L. a apreciat că din documentele prezentate reiese că dovada testărilor efectuate se referă la alt produs decât cel ofertat. Raportat la acest aspect, Consiliul reține ca fiind relevante precizările de la pag. 3 din documentul „Tehnic lot 7 BBM” referitoare la redenumirea produsului HELIX ULTRA în STABIMED ULTRA începând cu data de 21.09.2015, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate sub acest aspect. Prin procesul-verbal nr. 1048/17.01.2023 „privind reevaluarea documentelor care atestă îndeplinirea DUAE în raport cu prevederile documentației de atribuire pentru Loturile 1, 2, 3, 5 și 7 ca urmare a Deciziei nr. (...)/16.11.2022 a C.N.C.S.”, aprobat de managerul unității spitalicești, oferta (...) pentru lotul 7 a fost clasată pe prima poziție. Pagina 5 din 9
La 18.01.2023, autoritatea a întocmit înștiințări pentru ofertanți, la postarea cărora în SEAP a întâmpinat dificultăți. Aflând noul rezultat, (...) SRL a formulat contestația nr. 972/10.02.2023 (postată în SEAP la 14.02.2023, fișier [CN(...)/ 00757] Contestatia Sp. Cl. Urg. Prof. Dr. Nicolae Oblu Iasi.pdf.p7s), prin care a solicitat anularea comunicărilor nr. 1241 și 1243/ 18.01.2023 și obligarea autorității contractante la reevaluarea tehnică a ofertelor Dezimed SRL pentru lotul 5 și B Braun-Medical SRL pentru lotul 7, conform deciziei Consiliului nr. (...)/16.11.2023, cu obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată. Ca urmare a contestației, prin adresa nr. 3407/15.02.2023, autoritatea a informat Consiliul că a stabilit măsuri de remediere, consemnate în procesul-verbal nr. (...). Potrivit acestuia, în urma depunerii contestației, ofertele depuse de Dezimed SRL pentru lotul 5 și de B Braun-Medical SRL pentru lotul 7 au fost reverificate și declarate neconforme. În consecință, (...) SRL a renunțat la contestație, iar Consiliul a luat act de renunțare, prin decizia nr. (...)/ 16.02.2023. Împotriva măsurii de remediere constând în respingerea ofertei sale, consemnate în procesul-verbal nr. (...) și în înștiințarea nr. 3380/15.02.2023, (...) a învestit Consiliul prin contestația nr. 64/21.02.2023, aflată pe rol, în interiorul termenului legal, solicitând anularea respectivelor acte. Cauțiunea aferentă, în valoare de 650 lei, a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 208905678/1, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Timișoara, la data de 24.05.2023. Actele atacate de (...) se încadrează în definiția actului autorităţii contractante dată de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016: „orice act, orice operaţiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziţia directă care intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare” și pot forma obiectul material al dreptului de contestare în baza art. 2 alin. (1) din aceeași lege: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe Pagina 6 din 9
cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi.” (...) se plânge că (...) nu a luat în considerare certificatul CE nr. G1 061585 0032 pentru produsul ofertat la lotul 7, certificat care se regăsea în fișierul denumit „_3.Propunere Tehnică CN(...) (...).pdf”, începând cu pag. 14. Asupra acestui aspect, forul administrativ de jurisdicție consideră că primează soluția dispusă cu autoritate de lucru judecat prin decizia sa nr. (...)/ 16.11.2023, reprodusă parțial la pag. 5 și 6 de mai sus. Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei, inclusiv pentru autoritatea contractantă în cauza soluționată prin amintita decizie. Unitatea achizitoare era ținută de obligația punerii în executare a deciziei inclusiv prin prisma considerentelor decisive pe care ea le cuprinde, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., mai cu seamă că respectarea deciziei este sub sancțiunea amenzii contravenționale între 5.000 și 30.000 de lei, sub imperiul art. 224 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Practica judiciară este statornică în sensul că autoritățile contractante au obligația de a respecta și considerentele deciziei Consiliului, nu numai dispozitivul. Relevantă este și poziția Curții de Justiție a Uniunii Europene, reluată în Hotărârea din 19 aprilie 2012, Artegodan/Comisia, C-221/10: autoritatea de lucru judecat nu se referă doar la dispozitivul hotărârii, ci se extinde și la motivele acesteia, care constituie suportul necesar pentru dispozitiv și, din această cauză, nu pot fi disociate [Hotărârea din 1 iunie 2006, P&O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C-442/03 P și C-471/03 P, Rec., p. I-4845, punctul 44]. Nici părțile și nici alți subiecți de drept interesați nu au atacat decizia nr. (...)/16.11.2023 care, într-adevăr, a fost postată în SEAP fără motivare, a rămas definitivă și a dobândit autoritate de lucru judecat. În considerentele deciziei, Consiliul a fost tranșant în sensul că „se impunea ca membrii comisiei de evaluare să solicite ofertantului în cauză [(...)] prezentarea Certificatului de marcaj CE despre care face vorbire în cuprinsul propunerii tehnice”, obligație pe care autoritatea achizitoare nu și-a îndeplinit-o, cu toate că era ținută de punerea în executare a deciziei. Nesolicitând prezentarea respectivului certificat, mai cu seamă că (...) se putea apăra indicând exact locul unde se regăsește în fișierul „_3.Propunere Tehnică CN(...) (...).pdf”, autoritatea a nesocotit cele statuate de către Consiliu, context în care nu are niciun fundament motivul de neconformitate a ofertei pe care l-a reținut în procesul-verbal nr. (...): 2. LOTUL 7 - Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar/dispozitive medicale termosensibile (Biocid TP 2/dispozitiv medical). - STABILMED ULTM ofertat de S.C. B. BRAUN SRL Pagina 7 din 9
În urma reevaluarii ofertei tehnice, produsul ofertat de S.C. B. BRAUN S.R.L. este declarat neconform pentru lipsa certificatului de marcaj CE. Precizăm că reevaluarea făcută ca urmare a deciziei nr. (...) din 16.11.2022 a C.N.C.S. si consemnata in procesul verbal nr. 25073/29.11.2022 s-a avut in vedere faptul că in documentația depusă de ofertantul S.C. B. BRAUN S.R.L. este specificat că produsul are certificatul CE nr. G1 061585 0032 valabil până la 17.05.2024 cu Nr. de identificare 0123 la paginile 4-5. De asemenea, pe etichetele produsului este specificat marcajul CE 0123, paginile 67-69 din documentația „Lot tehnic 7”. Pornind de la cele constatate, respectiv neîndeplinirea de către (...) a obligației care i-a fost trasată prin decizia nr. (...)/16.11.2022, pe care o și invocă în procesul-verbal antereferit, se impune anularea acestuia și a înștiințării subsecvente nr. 3380/15.02.2023, în partea ce ține de evaluarea ofertei (...) pentru lotul 7, urmând ca aceasta să fie reevaluată strict în condițiile impuse prin decizia amintită, mai cu seamă că autorității îi revenea și obligația de a asigura în mod real ofertantului toate condițiile pentru ca acesta să își poată justifica și proba conformitatea ofertei la procedură. Pe de altă parte, finalul punctului de vedere prin care autoritatea combate contestația (...) intră în contradicție cu măsura respingerii ofertei: 6. Faptul ca atat la evaluarea tehnica initiala cat si la reevaluarea propunerilor tehnice ca urmare a Deciziei (...) din 16.01.2022, comisia de evaluare a stabilit conformitatea ofertei contestatorului cu prevederile caietului de sarcini (in forma sa finala, valabila la data limita de depunere a ofertelor) sustine si confirma afirmatia noastra de la 5, respectiv ca evaluarea ofertelor a fost facuta de catre comisia de evaluare pe baza tuturor documentelor din ofertele prezentate (postate în SEAP - procedura fiind on-line) de catre operatorii participanti la procedura. Mergând pe această apărare a autorității, presupunând oferta este conformă în opinia acesteia, autoritatea ar fi trebuit să o admită, nu să o respingă ca neconformă. Separat de această contradicție, rămâne valabilă și imperativă statuarea Consiliului din precedenta decizie evocată mai sus - „se impunea ca membrii comisiei de evaluare să solicite ofertantului în cauză [(...)] prezentarea Certificatului de marcaj CE despre care face vorbire în cuprinsul propunerii tehnice”. Față de ansamblul celor expuse, se reține că evaluarea ofertei (...) pentru lotul 7 s-a realizat în mod superficial și cu nerespectarea deciziei Consiliului din 16.11.2022 și a dispozițiilor legale în vigoare, criticile societății contestatoare fiind fondate în limita celor reținute mai sus. Astfel stând lucrurile, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația (...) nr. 64/21.02.2023, în contradictoriu cu (...), va anula procesul-verbal nr. (...), înștiințarea nr. 3380/15.02.2023 și orice acte ulterioare privind rezultatul procedurii de atribuire, toate în partea care privește oferta (...) pentru lotul 7, și va obliga autoritatea contractantă la clarificarea și reevaluarea acestei oferte, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, pentru lotul indicat, cu respectarea întocmai a deciziei nr. (...)/16.11.2022, a documentației competiției și a legislației aplicabile privind achizițiile publice. Art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru Pagina 8 din 9
modul de atribuire a contractului de achiziție publică/ acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor-verbale și a rapoartelor comisiei de evaluare, inclusiv în ceea ce privește concluziile verificărilor de ordin tehnic. Potrivit art. 27 alin. (11) din Legea nr. 101/2016: „Decizia se publică de către autoritatea contractantă în SEAP, în termen de 5 zile de la data primirii, fără referire la informaţiile pe care operatorul economic le precizează şi probează ca fiind confidenţiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală. Prevederile art. 76 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.”, însemnând că spitalului în revine obligația de a publica în SEAP și prezenta decizie, cu motivarea aferentă, excepție făcând doar acele informații indicate în textul legal. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația (...) nr. 64/21.02.2023, în contradictoriu cu (...), și anulează procesul-verbal nr. (...), înștiințarea nr. 3380/15.02.2023 și actele ulterioare privind rezultatul procedurii de atribuire, toate în partea care privește oferta (...) pentru lotul 7. Obligă autoritatea contractantă la clarificarea și la reevaluarea acestei oferte, precum și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, lotul 7, cu respectarea celor consemnate mai sus, a deciziei nr. (...)/16.11.2022, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de cel mult cincisprezece zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertei și aprobarea raportului procedurii, autoritatea va comunica ofertanților rămași implicați la lotul 7 rezultatul procedurii, potrivit legislației aplicabile. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Decizia se publică de către autoritatea contractantă în SEAP, în condițiile art. 27 alin. (11) din Legea nr. 101/2016. Pagina 9 din 9
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.