AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 250/2023

HIDRO CONSTRUCTIA ARGES SA în contradictoriu cu COMUNA OARJA

Decizia CNSC nr. 250/C9/16 din 01.02.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 250/C9/16 din 01.02.2023

Data din document
2023-02-01
Complet
C9

Contestația, din document

Prin contestația nr. 473/03.01.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 214/03.01.2023, depusă de SC Hidro Construcția Argeș SA, cu sediul în comuna Bradu, sat Geamăna, str. Principală nr. 88, județul Argeș, și adresă de corespondență în Pitești, str. Victoriei nr.2, bl. A1, et. 6, ap. 14, județul Argeș, având CUI RO 18436879 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J03/375/2006, privind procedura simplificată, organizată de Comuna Oarja, cu sediul în comuna Oarja, str. Primăriei nr. 459, județul Argeș, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de Execuție lucrări pentru obiectivul de investiție Balastare pe drum de exploatare între DC 104 și autostrada A1, comuna Oarja, județul Argeș, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 9465/27.12.2022, încărcat în SEAP în data de 28.12.2022, în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a propunerii sale tehnice, precum și concluzia aferentă evaluării…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestaţia Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Analizând documentele ofertei tehnice şi în principal documentul Propunere tehnica_signed.pdf (pag. 23), s-a constatat că ofertantul a prezentat unele informaţii care au fost luate în considerare cu privire la îndeplinirea cerinţei, însă acestea sunt incomplete, deoarece nu conţin precizarea modalităţilor, a resurselor financiare, materiale, mecanice şi de personal alocate pentru punerea în aplicare a planului. Consecinţa neprezentării în cadrul propunerii tehnice a tuturor informaţiilor obligatorii din cadrul cerinţei nr. 11, nu poate fi decât sancţionată, în mod legal, cu respingerea ca neconformă a ofertei operatorului economic. Autoritatea contractantă apreciază că, prin susținerile sale contestatoarea încearcă să inducă în eroare şi să invoce motive superficiale şi neîntemeiate, prin care să abată atenţia de la erorile şi omisiunile constatate în cadrul ofertei sale, cu întârzierea demarării acestor lucrări necesare populaţiei din zonă, ceea ce poate cauza unele prejudicii. În co…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 250/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 214Data înregistrării: 2023-01-03
ContestatorHIDRO CONSTRUCTIA ARGES SACUI 18436879
Autoritate contractantăCOMUNA OARJA

2023_250_2023_Decizie_250.pdf, BO2023_250_2023_BO2023_250.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.672 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 250/C9/16 Data: 01.02.2023 Prin contestația nr. 473/03.01.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 214/03.01.2023, depusă de SC Hidro Construcția Argeș SA, cu sediul în comuna Bradu, sat Geamăna, str. Principală nr. 88, județul Argeș, și adresă de corespondență în Pitești, str. Victoriei nr.2, bl. A1, et. 6, ap. 14, județul Argeș, având CUI RO 18436879 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J03/375/2006, privind procedura simplificată, organizată de Comuna Oarja, cu sediul în comuna Oarja, str. Primăriei nr. 459, județul Argeș, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de Execuție lucrări pentru obiectivul de investiție Balastare pe drum de exploatare între DC 104 și autostrada A1, comuna Oarja, județul Argeș, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 9465/27.12.2022, încărcat în SEAP în data de 28.12.2022, în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a propunerii sale tehnice, precum și concluzia aferentă evaluării acesteia, anularea comunicării nr. 9469/27.12.2022, încărcată în SEAP în data de 28.12.2022, și reevaluarea propunerii sale tehnice. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestaţia Pagina 1 din 2

§ 2

formulată de SC Hidro Construcţia Argeş SA, în contradictoriu cu Comuna Oarja. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 45.117 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 250/C9/16 Data: 01.02.2023 Prin contestația nr. 473/03.01.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 214/03.01.2023, depusă de …., privind procedura simplificată, organizată de … în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de Execuție lucrări pentru obiectivul de investiție Balastare pe drum de exploatare între DC 104 și autostrada A1, comuna Oarja, județul Argeș, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 9465/27.12.2022, încărcat în SEAP în data de 28.12.2022, în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a propunerii sale tehnice, precum și concluzia aferentă evaluării acesteia, anularea comunicării nr. 9469/27.12.2022, încărcată în SEAP în data de 28.12.2022, și reevaluarea propunerii sale tehnice. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC .. contestă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea arată că, din analiza comunicării nr. 9469/27.12.2022 și a raportului procedurii nr. 9465/27.12.2022, a constatat că autoritatea contractantă a evaluat propunerea sa tehnică depusă, în mod eronat, întrucât, în cadrul fișei de date, s-a specificat în mod clar la secţiunea IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii tehnice ce va trebui să conțină propunerea tehnică depusă de către un operator economic interesat să participe la procedură. Sunt redate cerințele documentației de atribuire. Contestatoarea susține că propunerea tehnică a fost elaborată conform specificaţiilor de mai sus, astfel că aspectele menţionate în cadrul comunicării, referitoare la neprezentarea de informaţii care să Pagina 1 din 16

§ 2

ducă la îndeplinirea acestor cerinţe din cadrul propunerii tehnice nu sunt fundamentate. În continuare, sunt redate capitolele din cadrul propunerii tehnice unde se află informaţii privind îndeplinirea cerinţelor invocate de către autoritatea contractantă în cadrul comunicării ca fiind nerespectate. Astfel, referitor la cerinţa nr. 2 - etapele esenţiale execuţiei lucrărilor se pot regăsii în cadrul programului de realizarea a lucrărilor; - resursele necesare realizării contractului au fost prezentate în documentele ataşate propunerii tehnice; - adecvarea la constrângerile privind amplasamentul lucrării au fost explicate prin documente ataşat propunerii tehnice întrucât a specificat faptul că, în apropierea şantierului, deţine în proprietate teren în vederea organizării de şantier, iar din acest motiv nu există niciun fel de constrângere privind amplasamentul lucrării, întrucât nu există elemente care să împiedice accesul la şantier; - prezentul contract se afla la stadiul PT, iar orice aspect legat de lucrările existente se va respecta conform celor asumate prin propunerea tehnică și după cum se menţionează în cadrul proiectului tehnic. Referitor la cerinţa nr. 4 De asemenea informaţii cu privire la cerinţele din cadrul punctului 4, cu privire la programul de realizare a lucrărilor și prezentarea resurselor, se regăsesc în documentele ataşate propunerii tehnice, în speţa Graficul Gantt, Diagrama WBS, Diagrama PERT. Referitor la cerinţa nr. 5 Toate aspectele legate de măsurile cu protecţia mediului se regăsesc în cadrul propunerii tehnice la capitolele VII și VIII. De asemenea, cerinţa „datele de identificare ale obiectivului" nu poate fi considerată cerinţa eliminatorie în cazul în care în cadrul capitolului VII și VII nu se regăsesc datele de identificare ale obiectivului, întrucât acestea se regăsesc în cadrul ofertei și în cadrul documentaţiei de atribuire asumată de către Referitor la cerinţa nr. 10 Autoritatea contractantă a solicitat operatorilor economic să îşi asume principiile tratamentului egal, nediscriminării și egalităţii de şanse. Prezentul contract se supune Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice și normelor de aplicare HG nr. 395/2016, fiind subînțeles faptul că și autoritatea contractantă și toţi operatorii economici participanţi se supun tuturor articolelor din cadrul legii și a normelor de aplicare. Astfel, autoritatea contractantă nu poate solicita unui operator economic să îşi asume principiile care stau la baza fundamentării legii achiziţiilor, întrucât acesta se supune fără echivoc Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, la momentul participării în cadrul prezentului anunţ de participare. Referitor la cerinţa nr. 11 Pagina 2 din 16

§ 3

Planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanţie acordată se regăseşte începând cu pagina 23, în cadrul capitolului IX din propunerea tehnică prezentată. Se invocă prevederile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. În opinia contestatoarei, autoritatea contractantă trebuia să solicite clarificări cu privire la aspecte învederate în cadrul comunicării nr. 9469/27.12.2022, întrucât acele aspecte se puteau elucida în cadrul răspunsului pe care l-ar fi transmis. Mai mult, se arată că autoritatea contractantă a impus ca și criteriu de atribuire „preţul cel mai scăzut", iar potrivit raportului procedurii nr. 9465/27.12.2022, operatorul economic declarat câştigător a prezentat o oferta financiară în valoare de 94,73% din valoarea estimată, oferta sa financiară fiind în cuantum de 85,40 % din valoarea estimată. În concluzie, contestatoarea solicită admiterea pe fond a contestației, și, în subsidiar, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere conform cu celor prezentate anterior. Prin adresa nr. 194/09.01.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 1475/10.01.2023, ……a transmis punctul său de vedere asupra contestației, prin care solicită respingerea acesteia, ca nefondată. Autoritatea contractantă prezintă situația de fapt, considerând motivele invocate de contestatoare ca nefondate. Cu privire la primul motiv de respingere a ofertei contestatoarei, respectiv neîndeplinirea cerinţei „2. Reperele privind managementul, logistică şi planificarea aplicată pentru realizarea contractului", arată că, analizând documentele ofertei tehnice și în principal documentul Propunere tehnică_signed.pdf (pag. 8-10), s-a constatat că ofertantul a prezentat unele informaţii care au fost luate în considerare cu privire la îndeplinirea cerinţei, însă acestea sunt sporadice şi incomplete. Astfel, conform punctului a) din cerinţă, ofertantul trebuia să facă o prezentare detaliată privind planificarea activităţilor contractului prin care să indice toate etapele esenţiale execuţiei lucrărilor. În ofertă a fost prezentată la pag. 10 o listă de activităţi şi resurse, având denumirea „Programul de realizare al lucrărilor", care nu poate fi considerată un răspuns adecvat la cerinţa amintită, deoarece nu indică etapele esenţiale execuţiei lucrărilor şi nu este o prezentare detaliată, ci doar o enumerare a activităţilor. Conform punctului b) din cerinţă, ofertantul trebuia să prezinte strategia de aprovizionare cu resursele necesare realizării contractului. În ofertă a fost prezentată o listă de resurse, care nu poate fi considerată un răspuns adecvat la cerinţa precizată, deoarece nu conţine elementele specifice unei strategii. Punctele c) şi d) ale cerinţei nu au niciun corespondent în ofertă, iar explicaţiile din contestaţie nu pot justifica lipsa răspunsului la aceste cerinţe. Ofertantul avea posibilitatea de a solicita clarificări în perioada de elaborare a ofertei, în cazul în care avea anumite îndoieli cu privire la Pagina 3 din 16

§ 4

modul de prezentare a acestor informaţii, însă a ales mai degrabă să transmită o ofertă incompletă, fără detalierile solicitate. Se arată că informaţiile prezentate mai sus au fost analizate conform prevederilor din fișa de date - secţiunea 1V.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, respectiv NOTA 3: Orice ofertă care cuprinde informaţii sumare, incomplete sau neaplicabile la lucrarea în cauză va fi declarată neconformă. Informaţii sumare, incomplete sau neaplicabile sunt considerate informaţiile cărora le lipsesc notele explicative şi care au doar un caracter enunţiativ şi/sau enumerativ, fără referinţă la proiectul propus, dar în conformitate cu legislaţia în vigoare. PRECIZARE IMPORTANTĂ: Toate elementele propunerii tehnice trebuie să fie corelate şi să includă toate activităţile şi lucrările descrise în documentaţia de atribuire. Ofertele care nu îndeplinesc cerinţele documentaţiei de atribuire sau care nu sunt detaliate şi corelate vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic. Ofertantul are obligaţia de a întocmi un opis al documentelor incluse in propunerea tehnică. Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privinţa documentelor ofertei, în raport cu caietul de sarcini ori cu prevederile legislaţiei în vigoare, care nu este un viciu de formă sau abatere tehnică minoră, poate conduce la respingerea ofertei. Prin urmare, în cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice şi/sau completarea greşită a unui document ori neprezentarea acestuia informa solicitată sunt incidente prevederile de mai sus. Prin documentaţia de atribuire a fost stipulat în mod concret și fără ambiguităţi, conform dispoziţiilor art. 154 din Legea nr. 98/2016 faptul că prezentarea unui document care nu îndeplineşte cerinţele impuse va conduce la declararea ofertei neconformă. Or, documentaţia de atribuire nu a fost contestată în termen legal, prevederile acesteia au devenit obligatorii atât pentru ofertanţi (ca mod de prezentare a ofertelor), cât şi pentru autoritatea contractantă (ca mod de analizare și evaluare a ofertelor). Prin depunerea ofertei în cadrul procedurii, ofertantul contestator şi-a asumat integral conţinutul documentaţiei de atribuire, inclusiv conţinutul cerinţelor referitoare la modul de prezentare a propunerii tehnice, asumându-şi totodată riscul respingerii ofertei sale pentru nerespectarea cerinţelor sau pentru nefurnizarea unor informaţii în forma solicitată. Aşa cum s-a comunicat prin adresa nr. 9469/27.12.2022, această cerinţă nu poate fi considerată îndeplinită deoarece NU au fost prezentate detalierile solicitate. Presupusele argumente prezentate în contestaţie nu reprezintă, în fapt, decât pretexte prin care se încearcă justificarea neîndeplinirii Pagina 4 din 16

§ 5

acestei cerinţe, realitatea fiind aceea că ofertantul nu a transmis informaţiile solicitate. Consecinţa neprezentării în cadrul propunerii tehnice a tuturor informaţiilor obligatorii din cadrul cerinţei nr. 4, nu poate fi decât sancţionată, în mod legal, cu respingerea ca neconformă a ofertei operatorului economic. Pentru motivele prezentate mai sus, în conformitate cu prevederile din Nota 3 şi Precizare importantă din cadrul fişei de date a achiziţiei, în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, oferta a fost considerată neconformă şi a fost respinsă în baza prevederilor art. 137 alin. (1) din acelaşi act normativ. Cu privire la al doilea motiv pentru care oferta depusă de ..a fost considerată neconformă, respectiv neîndeplinirea cerinţei „4. Programul de realizare al lucrărilor", sunt reluate cele amintite în cadrul primului motiv de respingere. Cu privire la al treilea motiv pentru care oferta contestatoarei fost considerată neconformă, respectiv neîndeplinirea cerinţei 5. Planul cu măsurile privind protecţia mediului", arată că analiza ofertei cu privire la această cerinţă a fost similară cu cea de la punctele 1 şi 2, cu precizarea că nici măcar în contestaţie ofertantul nu a reuşit să precizeze unde anume în ofertă se regăsesc răspunsurile la subpunctele solicitate. Cu privire la al patrulea motiv pentru care oferta contestatoarei a fost considerată neconformă, respectiv neîndeplinirea cerinţei 10. Ofertanţii vor preciza modul concret de aplicare şi promovare în cadrul execuţiei lucrărilor a prevederilor legale în vigoare referitoare la principiile tratamentului egal, nediscriminării şi egalităţii de şanse, susține că ofertantul avea posibilitatea de a solicita de clarificări în perioada de elaborare a ofertei, în cazul în care avea anumite îndoieli cu privire la modul de prezentare al acestor informaţii, însă a ales mai degrabă să transmită o ofertă incompletă, fără detalierile solicitate. Lipsa acestor informaţii din ofertă a fost analizată în context cu prevederile din fişa de date secţiunea IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice. Cu privire la al cincilea motiv pentru care oferta depusă de e va preciza perioada de garanţie acordată de minim 36 luni.", în fişa de date - secţiunea IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, au fost precizate în detaliu informaţiile care trebuiau prezentate în ofertă pentru ca această cerinţă să poată fi considerată îndeplinită: „11. Se va preciza perioada de garanţie acordată de minim 36 luni. Ofertanţii vor prezenta o declaraţie pe propria răspundere în acest sens. Se va prezenta Planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanţie acordată. Documentul prezentat va avea în vedere precizarea modalităţilor, a resurselor financiare, materiale, mecanice şi de personal alocate pentru punerea în aplicare a planului. Se va prezenta descrierea detaliată a lucrărilor din punct de vedere tehnologic. Pagina 5 din 16

§ 6

Analizând documentele ofertei tehnice şi în principal documentul Propunere tehnica_signed.pdf (pag. 23), s-a constatat că ofertantul a prezentat unele informaţii care au fost luate în considerare cu privire la îndeplinirea cerinţei, însă acestea sunt incomplete, deoarece nu conţin precizarea modalităţilor, a resurselor financiare, materiale, mecanice şi de personal alocate pentru punerea în aplicare a planului. Consecinţa neprezentării în cadrul propunerii tehnice a tuturor informaţiilor obligatorii din cadrul cerinţei nr. 11, nu poate fi decât sancţionată, în mod legal, cu respingerea ca neconformă a ofertei operatorului economic. Autoritatea contractantă apreciază că, prin susținerile sale contestatoarea încearcă să inducă în eroare şi să invoce motive superficiale şi neîntemeiate, prin care să abată atenţia de la erorile şi omisiunile constatate în cadrul ofertei sale, cu întârzierea demarării acestor lucrări necesare populaţiei din zonă, ceea ce poate cauza unele prejudicii. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca nefondată. Documentele necesare soluționării cauzei au fost înregistrate la Consiliul sub nr. 1888/12.01.2023. Cu adresa nr. 483/30.01.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 4601/ 30.01.2023, . a depus sesizare prin care a adus la cunoștință că nu i s-a comunicat punctul de vedere de către achizitoare. Cu adresa nr. 485/01.02.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 5033/01.02.2023, contestatoarea a transmis răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, primit în data de 31.01.2023, urmare sesizării sale. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată pentru atribuirea contractului de Execuție lucrări pentru obiectivul de investiție Balastare pe drum de exploatare între DC 104 și autostrada A1, comuna Oarja, județul Argeș, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1115013/03.10.2022, data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru 19.10.2022, ora 15:00; valoarea estimată a contractului este de 1.098.408,00 lei, fără TVA. Nemulțumită de rezultatul procedurii, .. de 21.968,16 lei, conform prevederilor art. 61¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 208753559/2 din 06.01.2023, eliberată de CEC Bank, Sucursala Pitești. Trecând la analiza contestației, Consiliul constată că, prin adresa nr. 9469/27.12.2022, s-a adus la cunoștința contestatoarei decizia de respingere a ofertei sale ca neconformă, deoarece nu respectă cerinţele prezentate în fișa de date a achiziţiei și, în baza prevederilor art. 137 Pagina 6 din 16

§ 7

alin. (3) lit. a) din HG nr.395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Motivele pentru care Oferta a fost respinsă ca neconformă în cadrul procedurii: Propunerea tehnică nu corespunde întocmai cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini şi în fişa de date, conform art.133 alin. (2) din HG 395/2016 „Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv." coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016 oferta este considerată neconformă în situaţia în care „nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini" şi art. 215 alin. (5) din Legea 98/2016 „Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei [...]". Detaliem afirmaţiile de mai sus în cele ce urmează: Cerinţa din Fişa de date/Caiet de sarcini: 2. Reperele privind managementul, logistica şi planificarea aplicată pentru realizarea contractului. În această secţiune, ofertantul, pe baza informaţiilor menţionate în caietul de sarcini din documentaţia de atribuire şi a cunoştinţelor proprii, trebuie să facă o prezentare detaliată privind: a) planificarea activităţilor contractului prin care ofertantul să indice toate etapele esenţiale execuţiei lucrărilor; b) strategia de aprovizionare cu resursele necesare realizării contractului; c) adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării; d) aspectele de ordin operaţional ale lucrărilor existente ce trebuie mentinute. In urma analizarii acestor informaţii prin raportare la modul in care acestea ar fi trebuit sa fie prezentate conform cerinţei nr. 2 „Reperele privind managementul, logistica şi planificarea aplicată pentru realizarea contractului." din documentaţia de atribuire, s-a retinut ca nu au fost prezentate următoarele elementele solicitate: a) planificarea activităţilor contractului prin care ofertantul sa indice toate etapele esenţiale execuţiei lucrărilor; b) strategia de aprovizionare cu resursele necesare realizării contractului; c) adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării; d) aspectele de ordin operaţional ale lucrărilor existente ce trebuie menţinute. Conform prevederilor din documentaţia de atribuire, lipsa unor documente si informaţii din Propunerea tehnica, ori necorelarea acestora cu prevederile documentaţiei, este sanctionata cu constatarea neconformitatii ofertei, iar dispoziţiile art. 75 din Legea 98/2016 stabilesc ca „Ofertantul depune oferta elaborata in conformitate cu informaţiile si cerinţele prevăzute in documentele achiziţiei (...)". CONCLUZIE: Pentru motivele prezentate mai sus, în conformitate cu prevederile din Nota 3 şi Precizare importantă din cadrul Fişei de Date a achiziţiei, în baza prevederilor art. 137 alin. (3), lit. a) din HG nr. 395/2016, oferta este considerată neconformă şi a fost respinsa în baza prevederilor art. 137 alin. (1) din acelaşi act normativ. Cerinţa din Fişa de date/Caiet de sarcini: 4. Programul de realizare al lucrărilor care se va axa pe activităţile de construcţie şi include descrieri succinte ale tuturor operaţiunilor componente, surprinzând succesiunea exactă a activităţilor, precum şi intervalele de timp, resurse, utilaje, transport în care ofertantul propune să fie efectuate lucrările. Acest program va ilustra îndeosebi următoarele elemente: a) lucrările temporare şi permanente care vor fi executate; a) lucrările temporare şi permanente care vor fi executate; Pagina 7 din 16

§ 8

b) toate activităţile care interferează într-un fel sau altul cu lucrările existente şi cu exploatarea acestora; c) perioadele de timp necesare pentru verificarea şi aprobarea documentelor antreprenorului de către autoritatea contractantă; d) obţinerea aprobărilor necesare în baza prevederilor legislaţiei româneşti în vigoare; e) succesiunea, programarea şi durata testelor. Ofertantul a prezentat la pag. 9-11 din „Propunere tehnica_signed.pdf unele informaţii privitoare la această cerinţă. In urma analizarii acestor informaţii prin raportare la modul in care acestea ar fi trebuit sa fie prezentate conform cerinţei nr. 4 „Programul de realizare al lucrărilor din documentația de atribuire, s-a retinut ca nu au fost ilustrate următoarele elementele solicitate: (…); (…) Cerinţa din Fişa de date/Caiet de sarcini: 5. Planul cu măsurile privind protecţia mediului. Documentul va fi însoţit de documente relevante pentru susţinerea măsurilor propuse şi trebuie să conţină cel puţin: - Date de identificare a obiectivului; - Protecţia aşezărilor umane, mediului social şi calităţii vieţii; - Modalităţi de colaborare între antreprenori, subantreprenori şi lucrători independenţi privind mediul - convenţie privind protecţia mediului; - Plan de monitorizare a mediului; - Lista de identificare a aspectelor de mediu şi a impacturilor asociate generate de lucrare; - Măsurile adoptate pentru controlul zgomotului şi vibraţilor; - Măsurile pentru reducerea prafului; - Managementul deşeurilor; - Programul de măsuri şi lucrări necesare în vederea prevenirii poluărilor accidentale; - Măsurile adoptate în cazul producerii unor avarii la reţelele existente în zona şantierului datorate execuţiei lucrărilor; - identificarea măsurilor de limitare a impactului şi dotările pentru controlul poluării, administrarea reziduurilor şi dotările împotriva scurgerilor accidentale. Ofertantul a prezentat la pag. 11 din Propunere tehnica_signed.pdf unele informații privitoare la această cerință. În urma analizării acestor informații prin raportare la modul în care acestea ar fi trebuit să fie prezentate conform cerinței nr. 5 Planul cu măsurile privind protecţia mediului s-a retinut ca nu au fost prezentate următoarele elementele solicitate: (…); Cerinţa din Fişa de date/Caiet de sarcini: 10. Ofertanţii vor preciza modul concret de aplicare şi promovare în cadrul cxecuţiei lucrărilor a prevederilor legale în vigoare referitoare Ia principiile tratamentului egal, nediscriminării şi egalităţii de şanse. Conform prevederilor din documentaţia de atribuire, lipsa unor documente si informaţii din Propunerea tehnica, ori necorelarea acestora cu prevederile documentaţiei, este sanctionata cu constatarea neconformitatii ofertei, iar dispoziţiile art. 75 din Legea 98/2016 stabilesc ca „Ofertantul depune oferta elaborata in conformitate cu informaţiile si cerinţele prevăzute in documentele achiziţiei (...)". Cerinţa din Fişa de date/Caiet de sarcini: 11. Se va preciza perioada de garanţie acordată de minim 36 luni. Ofertanţii vor prezenta o declaraţie pe propria răspundere în acest sens. Se va prezenta Planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanţie acordată. Documentul prezentat va avea în vedere precizarea modalităţilor, a resurselor financiare, materiale, mecanice şi de personal alocate pentru punerea în aplicare a Pagina 8 din 16

§ 9

planului. Se va prezenta descrierea detaliată a lucrărilor din punct de vedere tehnologic. Ofertantul a prezentat la pag. 30 din „Propunere tehnica_signed.pdf" unele informaţii privitoare la această cerinţă. În urma analizării acestor informații prin raportare la modul în care acestea ar fi trebuit să fie prezentate conform cerinței nr. 5 Planul cu măsurile privind protecţia mediului s-a retinut ca nu a fost prezentat următorul document solicitat: Planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanţie acordată. Documentul prezentat va avea în vedere precizarea modalităţilor, a resurselor financiare, materiale, mecanice şi de personal alocate pentru punerea în aplicare a planului. Se va prezenta descrierea detaliată a lucrărilor din punct de vedere tehnologic. Având în vedere cele expuse anterior şi ţinând cont de rigorile documentaţiei de atribuire este evident că sancţiunea pentru neconformităţile constatate nu poate fi decât aceea ca oferta să fie respinsă ca neconformă. Ofertantul a ales, prin propria manifestare de voinţă să nu respecte rigorile documentaţiei de atribuire şi să nu furnizeze odată cu transmiterea ofertei sale şi informaţiile/înscrisurile obligatorii solicitate în cadrul documentaţiei de atribuire, acesta asumându-şi astfel riscul ca oferta depusă să fie respinsă ca neconformă. Prin urmare, în acord atât cu dispoziţiile legale, cât şi cu cele ale documentaţiei de atribuire, comisia de evaluare trebuie să analizeze conformitatea tuturor ofertelor prezentate, cu respectarea principiului tratamentului egal consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, raportat la toti operatorii economici participanţi la procedura în cauză. Consecinţa neprezentării în forma solicitată a informaţiilor obligatorii din cadrul cerinţelor de mai sus nu poate fi decât sancţionată, în mod legal, cu respingerea ca neconformă a ofertei operatorului economic. Altfel spus, comisia de evaluare trebuie să se asigure că propunerile tehnice ofertate de operatorii economici sunt sustenabile, ţin cont de toate cerinţele documentaţiei de atribuire, astfel încât rezultatul procedurii să nu fie viciat de aceştia prin simpla prezumţie că urmare a declarării ca şi conformă şi câştigătoare a ofertei lor, vor găsi o modalitate prin care să se încadreze în cerinţele impuse în documentaţia de atribuire. Prin depunerea ofertei se prezumă că ofertantul şi-a însuşit conţinutul întregii documentaţii de atribuire, deci implicit şi cerinţele expres detaliate în cadrul secţiunii „Modul de prezentare a propunerii tehnice" din Caietul de sarcini, referitoare la sancţiunile care decurg din neprezentarea informaţiilor solicitate, riscul întocmirii ofertei intrând în sarcina acesteia, în cauză fiind incidente prevederile art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, conform cărora propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini; oferta care nu satisface cerinţele caietului de sarcini este considerată o ofertă neconformă, iar comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele neconforme (art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016]. Consiliul reține că, în fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, s-a prevăzut: NOTA 3: • Orice ofertă care cuprinde informații sumare, incomplete sau neaplicabile la lucrarea în cauză va fi declarată neconformă. Informații sumare, incomplete sau neaplicabile sunt considerate informațiile cărora le lipsesc notele explicative și care au doar un caracter enunțiativ și/sau enumerativ, fără referință la lucrarea propusă, dar în conformitate cu legislația în vigoare. PRECIZARE IMPORTANTĂ: • Toate elementele propunerii tehnice trebuie să fie corelate și să includă toate activitățile și lucrările descrise în documentația de atribuire. Ofertele care nu Pagina 9 din 16

§ 10

îndeplinesc cerințele documentației de atribuire sau care nu sunt detaliate și corelate vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic. • Ofertantul are obligația de a întocmi un opis al documentelor incluse in propunerea tehnică. • Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privința documentelor ofertei, în raport cu caietul de sarcini ori cu prevederile legislației în vigoare, care nu este un viciu de formă sau abatere tehnică minoră, poate conduce la respingerea ofertei. Prin urmare, în cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice și/sau completarea greșită a unui document ori neprezentarea acestuia în forma solicitată sunt incidente prevederile de mai sus. Referitor la modul de îndeplinire a cerinţei nr. 2, prin contestație, s- au susținut următoarele: - etapele esenţiale execuţiei lucrărilor se pot regăsi în cadrul programului de realizarea a lucrărilor; - resursele necesare realizării contractului au fost prezentate în documentele ataşate propunerii tehnice; - adecvarea la constrângerile privind amplasamentul lucrării au fost explicate prin documente ataşat propunerii tehnice întrucât a specificat faptul că, în apropierea şantierului, deţine în proprietate teren în vederea organizării de şantier, iar din acest motiv nu există niciun fel de constrângere privind amplasamentul lucrării, întrucât nu există elemente care să împiedice accesul la şantier; - prezentul contract se afla la stadiul PT, iar orice aspect legat de lucrările existente se va respecta conform celor asumate prin propunerea tehnică și după cum se menţionează în cadrul proiectului tehnic. Analizând propunerea tehnică a contestatoarei, Consiliul constată că, la pag. 8 și 9, se regăsește cap. IV Reperele privind managementul, logistică și planificarea aplicată pentru realizarea contractului, cuprinzând Diagrama WBS pentru proiect, iar, la pag. 10, cap. VI Programul de realizare a lucrărilor cuprinzând lista activităților. Nici din propunerea tehnică, nici din cuprinsul contestației nu rezultă unde se regăsesc informațiile referitoare la: a) planificarea activităților contractului prin care ofertantul să indice toate etapele esențiale execuției lucrărilor; b) strategia de aprovizionare cu resursele necesare realizării contractului; c) adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării; d) aspectele de ordin operațional ale lucrărilor existente ce trebuie menținute. Ofertanta a prezentat anumite informații, însă nu ceea ce s-a solicitat. Cum a susținut și autoritatea contractantă în punctul său de vedere, documentația de atribuire este obligatorie pentru toți operatorii economici, iar dacă aprecia că cerințele impuse sunt excesive sau nerelevante raportat la obiectul contractului, petenta ar fi trebuit să le conteste în termenul legal. Mai mult, cerințele din fișa de date a achiziției cuprind informațiile care trebuiau să rezulte din propunerea tehnică. Or, includerea unor informații parțiale, incomplete, sau a unor capitole fără detalierile necesare nu poate determina concluzia îndeplinirii în mod corespunzător a cerinței. Pagina 10 din 16

§ 11

Astfel fiind, se constată că cele reținute de autoritatea contractantă în referire la modul de îndeplinire a cerinței nr. 2 sunt corecte. Referitor la modul de îndeplinire a cerinței nr. 4, contestatoarea a susținut că informaţii cu privire la cerinţele din cadrul punctului 4, cu privire la programul de realizare a lucrărilor și prezentarea resurselor, se regăsesc în documentele ataşate propunerii tehnice, în speţă Graficul Gantt, Diagrama WBS, Diagrama PERT. În fișa de date a achiziției, s-a solicitat ca programul de realizare al lucrărilor să ilustreze îndeosebi următoarele elemente: a) lucrările temporare și permanente care vor fi executate; b) toate activitățile care interferează într-un fel sau altul cu lucrările existente și cu exploatarea acestora; c) perioadele de timp necesare pentru verificarea și aprobarea documentelor antreprenorului de către autoritatea contractantă; d) obținerea aprobărilor necesare în baza prevederilor legislației românești în vigoare; e) succesiunea, programarea și durata testelor. În documentele invocate de petentă (Graficul Gantt, Diagrama WBS, Diagrama PERT) se regăsesc anumite informații legate de lucrările care vor fi executate, resursele implicate, perioadele de executare, nu însă informațiile complete solicitate prin documentația de atribuire. Nici prin contestație nu s-a indicat expres unde se găsesc informațiile mai sus citate. Referitor la cerinţa nr. 5, contestatoarea a susținut că toate aspectele legate de măsurile cu protecţia mediului se regăsesc în cadrul propunerii tehnice la capitolele VII și VIII. De asemenea, cerinţa „datele de identificare ale obiectivului" nu poate fi considerată cerinţa eliminatorie în cazul în care în cadrul capitolului VII și VII nu se regăsesc datele de identificare ale obiectivului, întrucât acestea se regăsesc în cadrul ofertei și în cadrul documentaţiei de atribuire asumată de către SA.  Prin fișa de date a achiziției, s-a solicitat ca Planul cu măsurile privind protecția mediului să cuprindă cel puțin: - Date de identificare a obiectivului; - Protecția așezărilor umane, mediului social și calității vieții; - Modalități de colaborare între antreprenori, subantreprenori și lucrători independenți privind mediul - convenție privind protecția mediului; - Plan de monitorizare a mediului; - Lista de identificare a aspectelor de mediu și a impacturilor asociate generate de lucrare; - Măsurile adoptate pentru controlul zgomotului și vibrațiilor; - Măsurile pentru reducerea prafului; - Managementul deșeurilor; - Programul de măsuri și lucrări necesare în vederea prevenirii poluărilor accidentale; - Măsurile adoptate în cazul producerii unor avarii la rețelele existente în zona șantierului datorate execuției lucrărilor; - Identificarea măsurilor de limitare a impactului și dotările pentru controlul poluării, administrarea reziduurilor și dotările împotriva scurgerilor accidentale. Analizând capitolul VII Planul cu măsurile privind protecția mediului și cap VIII Planul de sănătate și securitate în muncă și PSI, Consiliul Pagina 11 din 16

§ 12

constată că acestea cuprind informații incomplete, fără referire la ceea ce s-a solicitat. Faptul că datele de identificare ale obiectivului puteau fi preluate din propunerea tehnică nu înseamnă că putea fi considerată îndeplinită cerința nr. 5, în condițiile în care existau o multitudine de informații care nu se regăseau sau au fost incomplete. Referitor la modul de îndeplinire a cerinţei nr. 10, societatea contestatoare a susținut că prezentul contract se supune Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice și normelor de aplicare HG nr. 395/2016, fiind subînțeles faptul că și autoritatea contractantă și toţi operatorii economici participanţi se supun tuturor articolelor din cadrul legii și a normelor de aplicare. Astfel, autoritatea contractantă nu poate solicita unui operator economic să îşi asume principiile care stau la baza fundamentării legii achiziţiilor, întrucât acesta se supune fără echivoc Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, la momentul participării în cadrul prezentului anunţ de participare. Într-adevăr, astfel cum a susținut și ofertanta, întrucât cerința privea necesitatea ca Ofertanții să precizeze modul concret de aplicare și promovare în cadrul execuției lucrărilor a prevederilor legale în vigoare referitoare la principiile tratamentului egal, nediscriminării și egalității de șanse, nu se pot identifica acele elemente care ar fi trebuit să se regăsească în propunerea tehnică și din care să rezulte că sunt respectate principiile amintite. Este evident că, atâta vreme cât sunt prevăzute de dispozițiile legale, principiile tratamentului egal, nediscriminării și egalității de șanse acestea trebuie respectate neputându-se stabili că doar anumite informații ar releva modul concret de aplicare și promovare în cadrul execuției lucrărilor a acestor principii. De altfel, nici prin documentația de atribuire, nici prin punctul de vedere, autoritatea contractantă nu a explicat ce informații ar trebui incluse în propunerea tehnică. Așadar, este eronată respingerea ofertei pentru motivul mai sus cercetat. Referitor la modul de îndeplinire a cerinţei nr. 11, contestatoarea a susținut că Planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanţie acordată se regăseşte începând cu pagina 23, în cadrul capitolului IX din propunerea tehnică prezentată. Se poate constata că, în cadrul cerinței, s-a solicitat ca planul în discuție să precizeze modalitățile, resursele financiare, materiale, mecanice și de personal alocate pentru punerea în aplicare a planului. Se va prezenta descrierea detaliată a lucrărilor din punct de vedere tehnologic. Analizând informațiile din cap. IX Planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție acordată, se constată că acesta cuprinde anumite informații, însă nu cele solicitate în cadrul cerinței. Față de cele de mai sus, Consiliul observă că, în propunerea tehnică a contestatoarei, au fost prezentate anumite informații în cadrul Pagina 12 din 16

§ 13

planurilor cerute, însă operatorul economic nu a respectat întocmai cerințele impuse și nu a detaliat ceea ce s-a solicitat. Informațiile au fost prezentate în mod lacunar și într-o formă proprie, fără legătură cu ceea ce s-a cerut expres. Cum s-a arătat anterior, dacă aprecia că sunt nerelevante atribuirii contractului sau disproporționate în raport cu rolul lor, petenta avea la îndemână contestarea cerințelor în termenul legal, pe parcursul evaluării ofertelor, neputând fi modificate aceste cerințe, astfel că autoritatea contractantă era obligată să urmărească respectarea lor întocmai. La momentul evaluării ofertelor nu se mai poate aduce în discuție conținutul documentației de atribuire. Documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul de contract, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice potrivit căruia Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei, însoţită de documentele sau de documentul unic de achiziţie european, în conformitate cu dispoziţiile art. 193-197, după caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea contractantă, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…). Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeași direcție, Curtea de Apel Iași, Secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în decizia nr. 2204 din 21 septembrie 2012 că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea Pagina 13 din 16

§ 14

ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalității de tratament presupune ca toți participanții la o procedură de atribuire să beneficieze de aplicarea acelorași condiții impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism și de arbitrar din partea autorității. Principiile egalității de tratament și transparenței, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2001, SIAC Construction, C-19/00, pct. 34, și Hotărârea din 4 decembrie 2003, EVN și Wienstrom, C-448/01, pct. 47), constituie într-adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Hotărârea Universale-Bau și alții, C-470/99, pct. 91, și Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie 2002, Concordia Bus Finland, C-513/99, pct. 81, și Hotărârea din 3 martie 2005, Fabricom, C-21/03 și C-34/03, pct. 26). De asemenea, este de reținut că, în speță, autoritatea contractantă nu avea motive să solicite clarificări, câtă vreme lipsurile din propunerea tehnică nu reprezentau completări formale sau de confirmare care să fie complinite prin intermediul răspunsurilor la clarificări, nefiind aplicabile dispozițiile art. 134 alin. (1)-(5) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Vizavi de sesizarea contestatoarei privind nerespectarea de către autoritatea contractantă a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivi cărora În termen de 5 zile de la data la care a primit contestaţia, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite Consiliului şi contestatorului, din oficiu, punctul său de vedere asupra contestaţiei, Consiliul reține că, într-adevăr, punctul de vedere al autorității a fost transmis societății în data de 31.01.2023, cu nerespectarea termenului amintit, însă, pe de o parte, nu există prevăzută de legislație o sancțiune care ar trebui aplicată, iar pe de altă parte, petenta a avut posibilitatea să răspundă la punctul de vedere, anterior pronunțării deciziei, nefiindu-i încălcat dreptul legitim la apărare. În plus, cum s-a arătat în motivare, cele decise de achizitoare au fost corecte, astfel că transmiterea cu întârziere a punctului de vedere nu a afectat soluționarea contestației. Potrivit art. 12 Cod procedură civilă, invocat de contestatoare, (1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea Pagina 14 din 16

§ 15

căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. (2) Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare. (3) De asemenea, partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile procesuale răspunde potrivit alin. (2). Or, se poate observa că dispozițiile art. 12 alin. (2) din cod fac referire la exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale care au condus la prejudicii materiale și morale, însă contestatoarea nu a demonstrat nici caracterul abuziv al exercitării dreptului procesual și nici că i s-ar fi produs prejudicii materiale și morale. În considerarea celor prezentate, Consiliul stabilește că, în mod corect, a fost respinsă oferta respectarea prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din normele metodologice potrivit cărora În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini și art. 133 din norme potrivit cărora (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Astfel fiind, va fi respinsă, ca nefondată, contestația formulată de Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de…., în contradictoriu cu Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactat practicaua deciziei Pagina 15 din 16

§ 16

Daniela Ghiță Redactată în 4 exemplare, conţine 15 pagini Pagina 16 din 16

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.