AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2713/2022

COOL HR & CONSULTING SRL în contradictoriu cu PRIMARIA ORASULUI GHIMBAV

Decizia CNSC nr. 2713/C8/3087 din 21.12.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2713/C8/3087 din 21.12.2022

Data din document
2022-12-21
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Spectacol cu ocazia aprinderii iluminatului festiv de Crăciun 04.12.2022”, cod CPV 79952100-3 - Servicii de organizare de evenimente culturale (Rev.2), s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii și a deciziei de anulare a acesteia, precum și obligarea autorității contractante la plata prejudiciului cauzat. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de COOL HR & CONSULTING SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA ORAȘULUI GHIMBAV, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de COOL HR & CONSULTING SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA ORAȘULUI GHIMBAV, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2713/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 61437Data înregistrării: 2022-12-15
ContestatorCOOL HR & CONSULTING SRLCUI 19195787
Autoritate contractantăPRIMARIA ORASULUI GHIMBAV

2022_2713_2022_Decizie_2713.pdf, BO2022_2713_2022_BO2022_2713.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.950 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. 2713/C8/3087 Data: 21.12.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 61437/15.12.2022, completată prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 62041/16.12.2022, formulată de COOL HR & CONSULTING SRL, cu sediul în municipiul Brașov, B-dul 15 Noiembrie nr. 43, sc. A, ap. 6, cam. 2, județul Brașov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J08/2707/2006, având CUI R019195787, reprezentată legal prin Dragoș Maraloiu, în calitate de administrator, și convențional prin SCA Seidner și Bodea, cu sediul în municipiul Brașov, str. Izvorul Rece nr. 3, et. 1, ap.1, județul Brașov, unde se vor comunica toate actele de procedură, împotriva comunicării rezultatului procedurii și a deciziei de anulare a procedurii, emise de PRIMĂRIA ORAȘULUI GHIMBAV, cu sediul în Orașul Ghimbav, str. Lungă nr. 2, județul Brașov, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică de servicii având ca obiect „Spectacol cu ocazia aprinderii iluminatului festiv de Crăciun 04.12.2022”, cod CPV 79952100-3 - Servicii de organizare de evenimente culturale (Rev.2), s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii și a deciziei de anulare a acesteia, precum și obligarea autorității contractante la plata prejudiciului cauzat. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de COOL HR & CONSULTING SRL, în contradictoriu cu PRIMĂRIA ORAȘULUI GHIMBAV, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.387 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. … Data: …. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. …., completată prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. …., formulată de ..., cu sediul în ….., împotriva comunicării rezultatului procedurii și a deciziei de anulare a procedurii, emise de ..., cu sediul în …., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică de servicii având ca obiect „...”, ..., s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii și a deciziei de anulare a acesteia, precum și obligarea autorității contractante la plata prejudiciului cauzat. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ... critică decizia autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire în cauză. Prin adresa nr. ….., Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, dovada constituirii cauțiunii stabilite de legiuitor „în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului (….), potrivit dispozițiilor art. 61¹ din același act normativ”. De asemenea, în temeiul art. 15 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat și punctul de vedere cu privire la excepția tardivității contestației, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, data luării la cunoștință a actului atacat, respectiv ….. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ….., ... a precizat următoarele: „În privința solicitării de a face dovada depunerii cauțiunii (…), vă învederăm faptul că nu am înțeles să constituim această cauțiune având în vedere faptul că, chiar în cazul admiterii contestației de către Consiliu, procedura de achiziție publică nu poate fi reluată, evenimentul având loc deja, neputându-se o soluție care să ducă la atribuirea contractului către subscrisa.(…)”. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică de servicii având ca obiect „...”, ..., prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. ….. Pagina 1 din 3

§ 2

În baza dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va analiza cu întâietate excepția inadmisibilității contestației, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Consiliul reține că în cauză sunt aplicabile următoarele dispoziții legale: - art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b).” Prin raportare la prevederile legale menționate mai sus, Consiliul constată că, ... nu a constituit cauțiunea legală. Consiliul reține că, prin adresa nr. ….., a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, dovada constituirii cauțiunii stabilite de legiuitor „în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului (…), potrivit dispozițiilor art. 61¹ din același act normativ”, ..., prin adresa nr. ……, a răspuns acestei solicitări precizând: „(…), vă învederăm faptul că nu am înțeles să constituim această cauțiune (…)”. Prin demersul efectuat, Consiliul a manifestat un rol activ, acordându-i contestatoarei posibilitatea de a prezenta dovada constituirii cauțiunii astfel cum dispun reglementările legale, obligație de care aceasta nu s-a achitat, neprezentând, până la acest moment, dovada constituirii cauțiunii, în termenul și cuantumul legal. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (1) și (6) coroborat cu art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului contestației. Pagina 2 din 3

§ 3

Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.