Decizie 2479/2022
Decizie CNSC2022_2479_2022_Decizie_2479.pdf, BO2022_2479_2022_BO2022_2479.pdf
Document CNSC
MAGIC VIEW SRL | AUDIOTECH MULTIMEDIA GROUP SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA NATIONALA DE ARTA TEATRALA SI CINEMATOGRAFICA I. L. CARAGIALE BUCURESTI
Decizia CNSC nr. 2479/C11/2690, 2739 din 24.11.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Videproiector (proiector cinema)”, anunț de participare simplificat nr. SCN1110465/08.07.2022, s-a solicitat Consiliului: - admiterea contestației; - constatarea caracterului nelegal al actelor: proces-verbal privind reevaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, având nr. 4932/31.10.2022, și proces-verbal privind reevaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice, având nr. 4935/01.11.2022; - obligarea autorității contractante să aplice întocmai aspectele de fapt şi de drept care au fost stabilite de către CNSC prin motivarea sa în decizia nr. 2229/C11/2102, 2114 din 25.10.2022, inclusiv cele privind neconformitatea ofertei societăţii CINEMA SOLUTIONS SRL cu cerinţele tehnice din caietul de sarcini. Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 54717/08.11.2022, formulată de AUDIOTECH MULTIMEDIA GROUP SRL, cu sediul în municipiul Bucureș…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestațiile depuse de SC MAGIC VIEW SRL (Dosar nr. 2690/2022) și de SC AUDIOTECH MULTIMEDIA GROUP SRL (Dosar nr. 2739/2022) în contradictoriu cu UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ I.L. CARAGIALE BUCUREŞTI. Anulează actele autorității contractante privind desemnarea ca admisibilă a ofertei depusă de CINEMA SOLUTIONS SRL și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin CNSC nr. 2229/C11/2102, 2114 din 25.10.2022, în ceea ce privește oferta CINEMA SOLUTIONS SRL, să emită un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. Obligă autoritatea contractantă la plata către SC AUDIOTECH MULTIMEDIA GROUP SRL a sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2479_2022_Decizie_2479.pdf, BO2022_2479_2022_BO2022_2479.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2479/C11/2690, 2739 Data: 24.11.2022 Prin contestația nr. 22905/03.11.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 54010/03.11.2022, formulată de SC MAGIC VIEW SRL, cu sediul în municipiul București, Str. Andrei Mureșanu nr. 6, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/14681/2005, având CIF RO 17899077, reprezentată legal de Teodor Munteanu - administrator, împotriva proceselor verbale nr. 4932/31.10.2022 și nr. 4935/01.11.2022, emise de UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ I.L. CARAGIALE BUCUREŞTI, cu sediul în municipiul București, Str. Matei Voievod nr. 75-77, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Videproiector (proiector cinema)”, anunț de participare simplificat nr. SCN1110465/08.07.2022, s-a solicitat Consiliului: - admiterea contestației; - constatarea caracterului nelegal al actelor: proces-verbal privind reevaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, având nr. 4932/31.10.2022, și proces-verbal privind reevaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice, având nr. 4935/01.11.2022; - obligarea autorității contractante să aplice întocmai aspectele de fapt şi de drept care au fost stabilite de către CNSC prin motivarea sa în decizia nr. 2229/C11/2102, 2114 din 25.10.2022, inclusiv cele privind neconformitatea ofertei societăţii CINEMA SOLUTIONS SRL cu cerinţele tehnice din caietul de sarcini. Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 54717/08.11.2022, formulată de AUDIOTECH MULTIMEDIA GROUP SRL, cu sediul în municipiul București, str. Popa Soare nr. 16, etaj 2 apt 4, sector 2, și Pagina 1 din 3
adresa de corespondență în comuna Dobroești, str. Caisului 1B, județul Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/14072/2005, având CUI RO 17867768, reprezentată legal prin administrator Bogdan Brăileanu, a contestat procesele verbale de analiză și evaluare a ofertelor, emise de către UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ I.L. CARAGIALE BUCUREŞTI, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri și a solicitat următoarele: - anularea documentelor mai sus enunțate în ceea ce privește oferta CINEMA SOLUTION SRL; - obligarea autorității contractante la respectarea în integralitate a deciziei CNSC nr. 2229/C11/2102,2114/25.10.2022; - reevaluarea ofertei CINEMA SOLUTIONS SRL în conformitate cu dispozitivul Deciziei CNSC; - elaborarea procesului verbal de analiză financiară și aplicarea criteriului de atribuire numai în ceea ce privește ofertele admisibile. Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestațiile depuse de SC MAGIC VIEW SRL (Dosar nr. 2690/2022) și de SC AUDIOTECH MULTIMEDIA GROUP SRL (Dosar nr. 2739/2022) în contradictoriu cu UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ I.L. CARAGIALE BUCUREŞTI. Anulează actele autorității contractante privind desemnarea ca admisibilă a ofertei depusă de CINEMA SOLUTIONS SRL și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin CNSC nr. 2229/C11/2102, 2114 din 25.10.2022, în ceea ce privește oferta CINEMA SOLUTIONS SRL, să emită un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. Obligă autoritatea contractantă la plata către SC AUDIOTECH MULTIMEDIA GROUP SRL a sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare. 2
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......./......./...... Data: ....... Prin contestația nr. ...../03.11.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ......./03.11.2022, formulată
de
SC
.........
SRL,
cu
sediul
în municipiul ........., ........., ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CIF RO ........., reprezentată legal de ......... - administrator, împotriva proceselor verbale nr. ....../31.10.2022 și nr. ...../01.11.2022, emise de ........ ........., cu sediul în municipiul ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Videproiector (proiector cinema)”, anunț de participare simplificat nr. ....../08.07.2022, s-a solicitat Consiliului: - admiterea contestației; - constatarea caracterului nelegal al actelor: proces-verbal privind reevaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, având nr. ....../31.10.2022, și proces-verbal privind reevaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice, având nr. ..../01.11.2022; - obligarea autorității contractante să aplice întocmai aspectele de fapt şi de drept care au fost stabilite de către CNSC prin motivarea sa în decizia nr. ....., inclusiv cele privind neconformitatea ofertei societăţii ..... SRL cu cerinţele tehnice din caietul de sarcini. Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. ......../08.11.2022, formulată de ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., str. Popa Soare nr. 16, etaj 2 apt 4, ........., și adresa de corespondență în comuna ......, județul ...., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ......., reprezentată legal prin administrator ........., a contestat procesele verbale de analiză și evaluare a ofertelor, emise de Pagina 1 din 9
către ....... ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri și a solicitat următoarele: - anularea documentelor mai sus enunțate în ceea ce privește oferta ...... SRL; - obligarea autorității contractante la respectarea în integralitate a deciziei CNSC nr. .......; - reevaluarea ofertei ........ SRL în conformitate cu dispozitivul Deciziei CNSC; - elaborarea procesului verbal de analiză financiară și aplicarea criteriului de atribuire numai în ceea ce privește ofertele admisibile. Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care SC ......... SRL și ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. În prima dintre contestații (Dosar nr. ....../2022), ulterior prezentării unui scurt istoric al procedurii de atribuire, contestatoarea menționează că, în urma depunerii contestației, Consiliul a stabilit, prin Decizia sa nr. ...... din 25.10.2022, că oferta societății ....... SRL nu îndeplinește condițiile necesare asigurării parametrilor tehnici contrast şi flux luminos ceruți prin caietul de sarcini, deoarece proiectorul ofertat de societatea ...... SRL nu a fost însoțit de cele două lentile necesare. Ca urmare, oferta societății ....... SRL nu a putut fi declarată drept conformă, deci, cu atât mai puțin, câștigătoare. „Citând din Decizia nr. ...... a CNSC, contestatoarea menționează că, ulterior deciziei, în actul „Proces-verbal privind reevaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare", având nr. ...... / 31.10.2022, autoritatea contractantă a declarat, din nou, admisibilă din punct de vedere tehnic oferta societății ...... SRL. Astfel, acest fapt este în totală contradicție cu aspectele stabilite de către CNSC în decizia sa menționată mai sus, privind oferta societății ...... SRL. „De asemenea, şi actul subsecvent al autorității contractante, „Proces-verbal privind reevaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea
conformității
acestora
cu
propunerile
tehnice” nr. ....../01.11.2022, contravine deciziei ....., întrucât oferta societății ....... SRL nu poate fi luată în considerare în etapa de evaluare a propunerilor financiare, deoarece, după cum a stabilit Consiliul în 2
decizia sa, oferta respectivă nu este corespunzătoare din punct de vedere tehnic, deci nu poate fi declarată admisibilă. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. ........., Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, să transmită în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii prezentei adrese, dovada constituirii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, a cauțiunii legale, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Cauțiunea se constituie la Trezoreria Statului, la CEC Bank – S.A. sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele contestatoarei, la dispoziția Consiliului. Lipsa cauțiunii atrage respingerea contestației. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ....../08.11.2022, SC ......... SRL a depus la dosarul cauzei, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... din data de 07.11.2022, în sumă de ...... RON, eliberată de CEC Bank – Sucursala ....... Prin
contestaţia
înregistrată
la
Consiliu
sub nr. ....../08.11.2022, ......... SRL (Dosar nr. ...../2022), a formulat critici împotriva proceselor verbale de analiză și evaluare a ofertelor nr. ...../31.10.2022 și nr. ......./01.11.2022. Contestatoarea, ulterior prezentării unui scurt istoric al procedurii de atribuire, susține că, după comunicarea deciziei Consiliului, autoritatea contractantă, ignorând conținutul acesteia în ceea ce privește oferta ...... SRL, a procedat doar la reanalizarea ofertelor depuse de ......... SRL, respectiv de un contracandidat, a constatat admisibilitatea acestora și a procedat la decriptarea propunerilor financiare, realizând si procesul verbal de analiză și evaluare a propunerilor financiare. Din cuprinsul acestuia rezultă că oferta ...... SRL, menținută ca admisibilă în ciuda deciziei CNSC, se clasează pe locul I, după cum urmează: 1. ........ SRL - a depus ofertă de preț în sumă totală de ....... lei fără TVA; 2. ........ SRL - a depus ofertă de preț în sumă totală de ..... lei fără TVA; 3. ......... SRL - a depus ofertă de preț în sumă totală de ......... lei fără TVA. Din același proces verbal contestatoarea a înțeles că, potrivit criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”, ofertantul .......SRL a prezentat cea mai mică ofertă, respectiv 332.600 lei fără TVA, drept pentru care urmează să i se solicite „documentele aferente propunerii financiare și documentele suport aferente DUAE în termen de valabilitate până la 07.11.2022”. Față de aceste acțiuni ale autorității contractante, societatea contestatoare solicită cenzurarea deciziilor autorității contractante în ceea ce privește oferta ...... SRL și, pe cale de consecință: Pagina 3 din 9
- obligarea autorității contractante să respecte decizia CNSC în sensul reanalizării ofertei ....... SRL pentru a se constata că, în fapt, aceasta este o ofertă neconformă pentru considerentele reținute în cuprinsul Deciziei CNSC. - constatarea că, în cauză, nu pot și nu trebuie să fie solicitate ofertei ...... SRL clarificări cu privire la propunerea sa tehnică deoarece orice solicitare de clarificare ar mai fi adresată, aceasta ar fi realizată exclusiv în scopul forțării declarării admisibilității sale, că i-ar crea acesteia un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți, cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. - constatarea că, potrivit art. 28 din Legea 101/2016, deciziile CNSC sunt obligatorii pentru părți și, pe cale de consecință, nicio autoritate contractantă nu le poate ignora sub niciun temei dispozițiile. Or, autoritatea contractantă exact acest demers îl întreprinde, încalcă, ignora o decizie CNSC, aspect ce nu poate rămâne nesancționat. - obligarea autorității contractante să procedeze la întocmirea procesului verbal de analiză și evaluare financiară și, implicit la stabilirea clasamentului doar în ceea ce privește ofertele admisibile. Față de aceste considerente, contestatoarea solicită reanalizarea ofertei depuse de ...... în scopul stabilirii neconformității acesteia, cu respectarea Deciziei ........ În egală măsura, contestatoarea apreciază că se impune acordarea de cheltuieli de judecată, pentru acest dosar. Prin adresa nr. ......, Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, să transmită în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii prezentei adrese, dovada constituirii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, a cauțiunii legale, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Cauțiunea se constituie la Trezoreria Statului, la CEC Bank – S.A. sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele contestatoarei, la dispoziția Consiliului. Lipsa cauțiunii atrage respingerea contestației. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ...../10.11.2022, ......... SRL a depus la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ........ din data de 09.11.2022, în sumă de ....... RON, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria. SC ......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de ...... lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. ....... din data de 07.11.2022, eliberată de CEC BANK SA - Sucursala ....... SC ......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de ........ lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. ....... din data de 09.11.2022, eliberată de CEC BANK SA - Sucursala ...... 4
Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ....... ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedura simplificată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect de „Videproiector (proiector cinema)”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ...... din 08.07.2022. Valoarea estimată a contractului de furnizare este de ...... lei fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 3 operatori economici, respectiv SC ......... SRL, SC ......... SRL și ....... SRL, aspect consemnat în Declarația de participare publicată în SEAP la data de 26.07.2022. La finalizarea activității sale, comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii nr. ..... din 18.08.2022, prin care a stabilit câștigătoare oferta SC ....... SRL, respingând ofertele SC ......... SRL și SC ......... SRL, ca neconforme. Nemulțumiți de acest rezultat, ofertanții SC ......... SRL și SC ......... SRL au depus contestațiile care au făcut obiectul dosarelor CNSC nr. ...../2022 și, respectiv, nr. ....../2022. Consiliul a soluționat cele 2 contestații, prin Decizia nr. ....... din 25.10.2022, stabilind următoarele: „Admite contestațiile depuse de SC ......... SRL și de SC ......... SRL în contradictoriu cu ....... .......... Anulează actele autorității contractante privind respingerea ofertelor depuse de SC ......... SRL și de SC ......... SRL, și privind stabilirea conformă și câștigătoare a ofertei SC ........ SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește ofertele depuse de SC ......... SRL, de SC ......... SRL și de SC ........ SRL, să stabilească ofertele admisibile și să aplice acestora criteriul de atribuire ales.” Această decizie nu a fost atacată cu plângere la instanța competentă de niciuna dintre părți, dobândindu-și, astfel, caracterul definitiv. Ulterior primirii acestei decizii, comisia de evaluare a stabilit, în cadrul procesului verbal nr. ....../31.10.2022, că toate cele trei oferte sunt admisibile, iar în cadrul procesului verbal nr. ....../01.11.2022, că oferta SC ....... SRL este poziționată pe locul 1 în clasament, urmând să i se solicite documente justificative DUAE. Fiind nemulțumiți de decizia autorității contractante de a stabili că oferta depusă de ........ SRL este admisibilă, ofertanții SC ......... SRL și SC ......... SRL au sesizat Consiliul după cum urmează: • SC ......... SRL a transmis Consiliul contestația nr. ......./ 03.11.2022, înregistrată la CNSC sub nr. ....../03.11.2022, care formează obiectul Dosarului nr. ......./2022, prin care a solicitat următoarele: - constatarea caracterului nelegal al proceselor verbale nr. ...../31.10.2022 și nr. ......./01.11.2022; Pagina 5 din 9
- obligarea autorității contractante să aplice întocmai aspectele de fapt și de drept care au fost stabilite de către CNSC prin motivarea Deciziei nr. ..., inclusiv cele privind neconformitatea ofertei ...... SRL cu cerințele tehnice din caietul de sarcini. • SC ......... SRL a transmis Consiliul contestația înregistrată la CNSC sub nr. 08.11.2022, care formează obiectul Dosarului nr. ..../2022, prin care a solicitat următoarele: - anularea, în ceea ce privește oferta depusă de ...... SRL, a proceselor verbale de analiză și evaluare a ofertelor nr. ....../31.10.2022 și nr. ...../01.11.2022, postate în SEAP la data de 01.11.2022; - obligarea autorității contractante la respectarea în integralitate a deciziei CNSC nr. ............; - reevaluarea ofertei depusă de ....... SRL în conformitate cu dispozitivul deciziei CNSC; - elaborarea procesului verbal de analiză financiară și aplicarea criteriului de atribuire numai în ceea ce privește ofertele admisibile. Întrucât, din conținutul celor două contestații rezultă că ambele vizează decizia comisiei de evaluare de a declara admisibilă oferta depusă de SC ....... SRL, susținând că această concluzie a autorității contractante nu respectă decizia CNSC nr. ........ din 25.10.2022, în cadrul căreia Consiliul a reținut că oferta .......... SRL trebuia respinsă, Consiliul le va analiza în mod unitar. În analizarea celor 2 contestații, Consiliul reține ca relevante următoarele considerente ale Deciziei nr. ..... din 25.10.2022: «În ceea ce privește desemnarea conformă și câștigătoare a ofertei SC ....... SRL, criticată de către SC ......... SRL, Consiliul reține că, prin clarificarea adusă documentației de atribuire în data de 19.07.2022, autoritatea contractantă a menționat următoarele: «În Caietul de sarcini se prevede ca: „Cerințele impuse vor fi considerate ca fiind minimale și obligatorii. În acest sens orice ofertă prezentată, care se abate de la prevederile Caietului de sarcini, va fi luată în considerare, dar numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ superior cerințelor minimale din Caietul de sarcini. Ofertarea de produse cu caracteristici tehnice inferioare celor prevăzute în caietul de sarcini atrage respingerea ofertei ca neconformă.” Produsele trebuie să îndeplinească efectiv toate cerințele minimale și obligatorii impuse în caietul de sarcini, iar în cazul în care oferta se abate de la prevederile Caietului de sarcini, va fi luată în considerare, numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ superior cerințelor minimale din Caietul de sarcini.» Pornind de la această precizare, Consiliul are în vedere că, prin punctul de vedere la contestație, autoritatea contractantă nu combate argumentele tehnice ale contestatoarei, referitoare la faptul că proiectorul ofertat de câștigătoare ar fi trebuit să fie însoțit de două lentile, respectiv lentila de tip „UHC” (ultra high contrast) – care asigură contrastul de 6000:1 cerut prin caietul de sarcini, și lentila tip „high brightness” – care asigură fluxul luminos de 15.000 lumeni cerut prin caietul de sarcini. În apărare, autoritatea arată că «Societatea ........ SRL, în oferta financiară, menționează expres Proiector 6
cinema digital Christie CP4415-RGB 2K Cinema Projector (incl TPC, lenses) Series 4, adică mai multe lentile. Iar în oferta tehnică menționează: „Ne exprimăm acordul și ne angajăm să respectăm toate celelalte cerințe din caietul de sarcini, chiar dacă o anumită cerință nu a fost menționată și detaliată în mod expres în oferta noastră”.» Contrar conduitei autorității contractante de a considera că produsul ofertat de SC ........ SRL are mai multe lentile, deoarece în titlul acestuia apare noțiunea „lenses”, care în limba română se traduce „lentile”, Consiliul reține că în formularul de propunere tehnică depus de societatea desemnată câștigătoare, între caracteristicile tehnice ale produsului „Proiector cinema digital Christie CP4415-RGB 2K Cinema Projector (incl TPC, lenses) Series 4”, se regăsește și următoarea: „lentila motorizată, cu factor corespunzător sălii – High Brightness Lens”. Așadar, proiectorul ofertat de SC .......... SRL nu este însoțit de două lentile (sau mai multe, cum menționează achizitoarea), necesare asigurării celor doi parametri tehnici ceruți prin caietul de sarcini, respectiv contrastul de minim 6000:1 și fluxul luminos de minim 14.500 lumeni. Mai mult, Consiliul constată că, potrivit apărărilor achizitoarei, pentru stabilirea conformității ofertei SC ........ SRL a fost suficientă următoarea declarație a societății, regăsită în finalul formularului de propunere tehnică: „Ne exprimăm acordul și ne angajăm să respectăm toate celelalte cerințe din caietul de sarcini, chiar dacă o anumită cerință nu a fost menționată și detaliată în mod expres în oferta noastră.” Or, potrivit dispozițiilor coroborate ale art. 127 alin. (1) lit. f), art. 133 alin. (1) și (2) și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, propunerea tehnică trebuind să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini, context în care nu poate fi considerat suficient angajamentul unui ofertant de a respecta toate cerințele din caietul de sarcini, chiar dacă o anumită cerință nu a fost menționată și detaliată în mod expres în oferta prezentată. Raportat la elementele de fapt reținute, Consiliul stabilește că din oferta SC ..... SRL nu reiese că proiectorul este însoțit de două lentile a căror utilizare face posibilă realizarea celor doi parametri tehnici ceruți prin caietul de sarcini (contrastul de minim 6000:1 și fluxul luminos de minim 14.500 lumeni). În condițiile expuse, Consiliul stabilește că în mod eronat, nelegal și cu încălcarea principiului tratamentului egal, autoritatea contractantă a desemnat câștigătoare oferta SC ........ SRL, urmând a fi invalidat actul decizional în prezenta procedură de atribuire. (...) Consiliul stabilește nelegalitatea măsurii achizitoarei de a declara conformă și câștigătoare oferta SC ........ SRL, măsură adoptată atât în contra dispozițiilor legale, a conținutului documentației de atribuire, dar și al principiului tratamentului egal ce trebuie asigurat ofertelor în evaluare.» Din conținutul acestor considerente ale deciziei CNSC, rezultă, fără echivoc, faptul că autoritatea contractantă a greșit declarând conformă și, ulterior, câștigătoare, oferta depusă de SC ........ SRL în condițiile în care aceasta nu respectă toate cerințele caietului de sarcini. Ori, în speță, așa cum rezultă din documentele elaborate de comisia de evaluare ulterior primirii Deciziei nr. ........ din 25.10.2022, respectiv procesele verbale atacate prin prezentele contestații, oferta depusă de ........ SRL a fost declarată admisibilă. În aceste condiții, Consiliul constată că, în mod eronat și cu nerespectarea deciziei CNSC nr. ....... din 25.10.2022, autoritatea Pagina 7 din 9
contractantă a declarat admisibilă oferta SC ........ SRL, întrucât, Decizia CNSC nr. ........ din 25.10.2022, este definitivă, considerentele acesteia, potrivit cărora, „proiectorul ofertat de SC ........ SRL nu este însoțit de două lentile (sau mai multe, cum menționează achizitoarea), necesare asigurării celor doi parametri tehnici ceruți prin caietul de sarcini, respectiv contrastul de minim 6000:1 și fluxul luminos de minim 14.500 lumeni. (...) Raportat la elementele de fapt reținute, Consiliul stabilește că din oferta SC ....... SRL nu reiese că proiectorul este însoțit de două lentile a căror utilizare face posibilă realizarea celor doi parametri tehnici ceruți prin caietul de sarcini (contrastul de minim 6000:1 și fluxul luminos de minim 14.500 lumeni). În condițiile expuse, Consiliul stabilește că în mod eronat, nelegal și cu încălcarea principiului tratamentului egal, autoritatea contractantă a desemnat câștigătoare oferta SC ....... SRL, urmând a fi invalidat actul decizional în prezenta procedură de atribuire.”, bucurându-se de autoritate de lucru judecat și trebuind aplicate întocmai [potrivit art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”]. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să admită contestațiile depuse de SC ......... SRL (Dosar nr. ....../2022) și de SC ......... SRL (Dosar nr. ......./2022) și să anuleze actele autorității contractante privind desemnarea ca admisibilă a ofertei depusă de ....... SRL. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin CNSC nr. ..... din 25.10.2022, în ceea ce privește oferta ........ SRL, să emită un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge cererea formulată de SC ......... SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, deoarece, potrivit art. 451 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului”, cuantumul cauțiunilor constituite pentru soluționarea contestațiilor de către CNSC neregăsindu-se în cadrul acestor cheltuieli, iar până la pronunțarea deciziei, nu au fost 8
prezentate Consiliului cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale eventualelor cheltuielilor de judecată efectuate, așa cum sunt acestea definite de Codul de procedură civilă. Pe de altă parte, recipisele de consemnare a cauțiunilor se vor restitui în condițiile stipulate de art. 611 alin. (5) - (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestațiile depuse de SC ......... SRL (Dosar nr. ...../2022) și de SC ......... SRL (Dosar nr. ......./2022) în contradictoriu cu ...... .......... Anulează actele autorității contractante privind desemnarea ca admisibilă a ofertei depusă de ......... SRL și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin CNSC nr. ......... din 25.10.2022, în ceea ce privește oferta .......... SRL, să emită un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. Respinge cererea formulat de SC ......... SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ............... Pagina 9 din 9
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.