AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3688/2025

TMG GUARD SRL în contradictoriu cu COMPANIA MUNICIPALA TERMOENERGETICA BUCURESTI S.A.

Decizia CNSC nr. 3688/C6/4434 din 05.12.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3688/C6/4434 din 05.12.2025

Data din document
2025-12-05
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare, intervenție, asistență tehnică și service al sistemelor antiefracție și alarmare la incendiu din cadrul obiectivelor CMTEB SA”, cod CPV 79713000-5 (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1084509/ 13.08.2025, s-au solicitat următoarele: - anularea raportului procedurii nr. 121299/30.10.2025 și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 121305/30.10.2025 și a tuturor actelor subsecvente emise în baza raportului procedurii anterior menționat; - obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității, cu indicarea clară și precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv, să reia procedura de evaluare a ofertelor, prin reevaluarea ofertei participantul INTEGRA GUARD SRL și să o excludă, deoarece aceasta este neconformă. Prin cererea de intervenție nr. 2814/17.11.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 81162/18.11.2025, formulată de către societatea INTEGRA GUARD SRL, cu sediul în muni…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înaintată de către societatea INTEGRA GUARD SRL. Respinge, ca nemotivată, excepția inadmisibilității contestației, invocată de către intervenientă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea TMG GUARD SRL, în contradictoriu cu entitatea contractantă COMPANIA MUNICIPALĂ TERMOENERGETICA BUCUREȘTI SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3688/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 78683Data înregistrării: 2025-11-07
ContestatorTMG GUARD SRLCUI 35469698
Autoritate contractantăCOMPANIA MUNICIPALA TERMOENERGETICA BUCURESTI S.A.

2025_3688_2025_Decizie_3688.pdf, BO2025_3688_2025_BO2025_3688.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.854 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3688/C6/4434 Data: 05.12.2025 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 78683/07.11.2025, formulată de către TMG GUARD SRL, cu sediul în municipiul Târgu Jiu, str. Lalelelor nr. 3B, județul Gorj, având adresa de corespondență ales în municipiul Târgu Jiu, str. Narciselor nr. 133, județul Gorj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2016000076185/2016, având CIF RO 35469698, reprezentat de Mecu Victor Lucian - administrator, împotriva raportul procedurii nr. 121299/30.10.2025 și împotriva adresei nr. 121305/30.10.2025, acte emise de COMPANIA MUNICIPALĂ TERMOENERGETICA BUCUREȘTI SA, cu sediul în București, str. Cavafii Vechi nr. 18, sector 3, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare, intervenție, asistență tehnică și service al sistemelor antiefracție și alarmare la incendiu din cadrul obiectivelor CMTEB SA”, cod CPV 79713000-5 (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1084509/ 13.08.2025, s-au solicitat următoarele: - anularea raportului procedurii nr. 121299/30.10.2025 și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 121305/30.10.2025 și a tuturor actelor subsecvente emise în baza raportului procedurii anterior menționat; - obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității, cu indicarea clară și precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv, să reia procedura de evaluare a ofertelor, prin reevaluarea ofertei participantul INTEGRA GUARD SRL și să o excludă, deoarece aceasta este neconformă. Prin cererea de intervenție nr. 2814/17.11.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 81162/18.11.2025, formulată de către societatea INTEGRA GUARD SRL, cu sediul în municipiul București, str. Dumbrăveni nr. 4D, sector 4, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/14619/11.12.2012, având CIF RO 310003163, reprezentată de Dinu Cornel - administrator, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Pagina 1 din 2

§ 2

Legea nr. 101/2016, s-au solicitat următoarele: respingerea contestației formulată de TMG GUARD SRL, ca fiind inadmisibilă și nefondată și menținerea ca temeinic și legal al rezultatului procedurii. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înaintată de către societatea INTEGRA GUARD SRL. Respinge, ca nemotivată, excepția inadmisibilității contestației, invocată de către intervenientă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea TMG GUARD SRL, în contradictoriu cu entitatea contractantă COMPANIA MUNICIPALĂ TERMOENERGETICA BUCUREȘTI SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ.

§ 3

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 67.695 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 05.12.2025 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 78683/07.11.2025, formulată de către ..., cu sediul în ..., având adresa de corespondență ales în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentat de ... - administrator, împotriva raportul procedurii nr. 121299/30.10.2025 și împotriva adresei nr. 121305/30.10.2025, acte emise de ..., cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Servicii de pază, monitorizare, intervenție, asistență tehnică și service al sistemelor antiefracție și alarmare la incendiu din cadrul obiectivelor ...”, cod CPV 79713000-5 (Rev. 2), anunț de participare nr. .../ 13.08.2025, s-au solicitat următoarele: - anularea raportului procedurii nr. 121299/30.10.2025 și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 121305/30.10.2025 și a tuturor actelor subsecvente emise în baza raportului procedurii anterior menționat; - obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității, cu indicarea clară și precisă a operațiunilor care urmează a fi realizate de aceasta, respectiv, să reia procedura de evaluare a ofertelor, prin reevaluarea ofertei participantul ... și să o excludă, deoarece aceasta este neconformă. Prin cererea de intervenție nr. 2814/17.11.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 81162/18.11.2025, formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată de ... - administrator, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, s-au solicitat următoarele: respingerea contestației formulată de ..., ca fiind inadmisibilă și nefondată și menținerea ca temeinic și legal al rezultatului procedurii. Pagina 1 din 25

§ 2

Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 78683/07.11.2025, ... învederează următoarele: Potrivit raportului procedurii nr. 121299/30.10.2025, membrii comisiei de evaluare au desemnat oferta depusă de ... drept ofertă câștigătoare a procedurii de atribuire, întrucât aceasta a fost clasată pe primul loc în urma aplicării criteriului de atribuire și verificării documentelor suport necesare pentru confirmarea informațiilor din DUAE. Din același raport rezultă că, ... a oferit un preț de 3.430.277,60 lei și a obținut un punctaj total de 93,66 puncte, din care 38,11 puncte - punctaj financiar și 55,55 puncte - punctaj tehnic, iar Asocierea formată din ... - lider și ... - asociat a oferit un preț 3.267.830,04 lei și a obținut un punctaj de 91,60 puncte, din care 40 puncte - punctaj financiar și 51,60 puncte - punctaj tehnic, oferta contestatoarei clasându-se pe locul 2 în clasamentul final. ... apreciază însă că raportul procedurii nr. 121299/30.10.2025, comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 121305/30.10.2025 și toate actele subsecvente emise în baza raportului procedurii anterior menționat sunt netemeinice și nelegale. A. În acest sens, contestatoarea opinează că membrii comisiei de evaluare și-au îndeplinit, în mod necorespunzător, atribuțiile prevăzute de dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. a), h) și j) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 394/2016, întrucât evaluarea calificării ofertantului ... nu a fost una completă și temeinică, deoarece nu s-a verificat îndeplinirea tuturor condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate, iar evaluarea propunerii financiare a acestui participant a fost una superficială, deoarece nu s-a verificat dacă prețul ofertat ține seamă de toate elementele avute în vedere la stabilirea lui, pentru a se asigura fezabilitatea și sustenabilitatea sa, prin respectarea dispozițiilor legale în materie și nu doar în baza unor simple decizii comerciale. 1. În ceea ce privește neîndeplinirea de către ofertantul ... a tuturor condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate, contestatoarea precizează următoarele: Pagina 2 din 25

§ 3

a) Potrivit fișei de date, la pct. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, la cerința nr. 2 - Licențe și certificate ce trebuie prezentate, entitatea contractantă a solicitat participanților dovada deținerii unei licențe emise pe o frecvență radio alocată de către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației (IGCTI) sau, după caz, dovada închirierii unei frecvențe, precizând ca și modalitate de îndeplinire faptul că: Documentele justificative vor fi prezentate de fiecare participant la procedură odată cu DUAE, informat electronic, semnate cu semnătură electronică extinsă și încărcate în SEAP. În cazul unei oferte depuse de o asociere, respectiv în cazul utilizării de către subcontractanți, cerința se consideră a fi îndeplinită dacă fiecare asociat sau subcontractant prezintă documentele solicitate pentru partea din contract pe care urmează să o execute. În procedură participantul ... a declarat subcontractantul ..., care în executarea contractului ce urmează a fi atribuit urmează a presta servicii de pază. Cum activitatea de pază implică utilizarea de mijloace radio (stații de emisie recepție) pentru comunicarea între posturile de pază, patrule, dispecerat etc., rezultă că pentru a demonstra capacitatea de exercitare a activității profesionale, participantul ... trebuia să facă dovada îndeplinirii cerinței nr. 2 prevăzută în fișa de date, la pct. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, respectiv trebuia să depună dovada deținerii unei licențe emise pe o frecvență radio alocată de către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației (IGCTI) sau, după caz, dovada închirierii unei frecvențe și pentru subcontractantul .... ... apreciază că entitatea contractantă nu putea solicita participantului câștigător completarea documentelor prezentate în cadrul solicitării de participare, deoarece depunerea dovezii deținerii unei licențe emise pe o frecvență radio alocată de către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației (IGCTI) sau, după caz, a dovezii închirierii unei frecvențe și pentru subcontractantul ... nu poate fi calificată ca fiind nici completare formală și nici de confirmare, în raport de dispozițiile art. 140 alin. (1) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 394/2016, o astfel de măsură nefiind deci legală. Față de circumstanțele anterior menționate, contestatoarea apreciază că membrii comisei de evaluare, constatând inexistența dovezii deținerii unei licențe emise pe o frecvență radio alocată de către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației (IGCTI) sau, după caz, a dovezii închirierii unei frecvențe și pentru subcontractantul ..., trebuia să respingă ca inacceptabilă solicitarea de participare a ..., pentru neîndeplinirea cerinței nr. 2 prevăzută în Fișa de date a achiziției, la pct. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale. Pagina 3 din 25

§ 4

b) ... subliniază că potrivit fișei de date, la pct. III.1.3.b) Standarde de asigurare a calității și de protecție a mediului, entitatea contractantă a impus participanților depunerea pentru evaluarea respectării criteriului de selecție a unor certificate emise de organisme independente de asigurare a calității, precizând la modalitatea de îndeplinire, și depunerea unei copii cu mențiunea conform cu originalul, a Certificatului ISO 50518:2014 - privind centrele de monitorizare și recepție a alarmelor sau echivalent. Or, din documentele înaintate în susținerea acestui criteriu de selecție, rezultă că Certificatului ISO 50518:2014 - privind centrele de monitorizare și recepție a alarmelor sau echivalentul acestuia nu a fost depus de ..., deși serviciile de monitorizare vor fi prestate chiar de către acest operator economic. Față de circumstanțele anterior menționate, contestatoarea apreciază că membrii comisei de evaluare, constatând inexistența Certificatului ISO 50518:2014 - privind centrele de monitorizare și recepție a alarmelor sau echivalentul acestuia, trebuia să respingă ca inacceptabilă solicitarea de participare a ..., pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută în fișa de date a achiziției, la pct. III.1.3.b) Standarde de asigurare a calității și de protecție a mediului. 2. În ceea ce privește nejustificarea legală a prețului ofertat de ..., contestatoarea învederează următoarele: a) în privința cheltuielilor generate de plata indemnizației de concediu de odihnă, ... apreciază că propunerea financiară formulată de ..., nu respectă baza legală, respectiv dispozițiile art. 150 alin. (1) și (2) din Codul Muncii, potrivit cărora, (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. ... a justificat cheltuielile generate de plata indemnizației de concediu de odihnă astfel: Conform legii ziua de CO are 8 ore/zi 20 de zile CO / an / agent x 8 ore = 160 de ore/an/agent În perioada de referință sunt 24 de luni. 320 ore/agent/pr x 24,496 lei/oră = 7.838.72 lei/agent 7.838,72 lei x 4,42 agenți/post = 34.647,14 lei/post 34.647,14 lei/post: 17.520 ore = 1,98 lei/oră Ori, modalitate de calcul este nelegală deoarece, în primul rând, prevederile art. 150 alin. (2) Codul Muncii, arată, în mod explicit, faptul că trebuie avută în vedere media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul iar, în al Pagina 4 din 25

§ 5

doilea rând, raportat la serviciile ce urmează a fi prestate, precum și la perioada contractuală, salariații vor primi, în mod efectiv și continuu drepturi salariale în care vor fi incluse și sporuri (ex. pentru zile prestate în week-end, ore de noapte, ore suplimentare). Din calcul ofertantului câștigător rezultă că pentru perioada contractuală, un agent de pază va primi cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă suma de 7.832,72 lei. În condițiile în care legislația în vigoare în materia nivelului salariului minim brut garantat în plată constituită de HG nr. 1056/2024 reglementează că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 4.050 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând 24,496 lei/oră, iar Codul Muncii conține reglementări imperative în ceea ce privește asigurarea concediului de odihnă plătit, respectarea dispozițiilor art. 150 din Codul Muncii impun că, la calcularea indemnizației de concediu se ia în considerare, de fapt salariul pe care l-a obținut în ultimele trei luni, iar dacă rezultatul calculului pe baza mediei drepturilor salariale permanente este mai mic decât salariul de bază și alte drepturi permanente, angajatorul este obligat să acorde suma egală cu salariul de bază, deoarece dispozițiile alin. (1) ale art. 150 din Codul Muncii reglementează o normă de protecție pentru salariat, nu doar o simplă metodă de calcul, adică practic legea garantează un minim și împiedică angajatorul să subevalueze indemnizația de concediu prin manipularea perioadei de referință sau a componentelor salariale. Salariul mediu pentru o zi calendaristică se calculează prin înmulțirea salariului mediu pe o zi lucrătoare cu coeficientul egal cu raportul dintre numărul de zile lucrătoare din perioada de decontare și numărul de zile calendaristice din aceeași perioadă. La rândul său, salariul mediu pentru o zi lucrătoare se obține prin împărțirea salariului pe trei luni la numărul zilelor efectiv lucrate în acea perioadă. Adică, pentru început se află coeficientul care va fi aplicat la stabilirea salariului pentru o zi calendaristică, prin împărțirea numărul de zile lucrate la cele calendaristice, se află salariul pe o zi de muncă, împărțind salariul total la numărul de zile lucrate, se calculează salariul pentru o zi calendaristică înmulțind coeficientul cu salariul pentru o zi de muncă și în final se află indemnizația de concediu pentru zilele în care angajatul are dreptul să se odihnească. Având în vedere valoarea indicată de ofertantul câștigător de 7.832,72 lei, rezultă că ... plătește o indemnizației de concediu de odihnă de 3.916,36 lei/agent/an, care este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și deci reduce, în mod nelegal, costurile aferente acestei componente cu 267,28 lei/agent. Ori, față de cele anterior menționate, rezultă că din perspectiva costurilor generate de plata indemnizației de concediu de odihnă, Pagina 5 din 25

§ 6

propunerea financiară a participantului câștigător nu respectă dispozițiile legale în materie de muncă, deoarece se încalcă dispozițiile art. 150 alin. (1) din Codul Muncii. b) ... apreciază că nici în privința cheltuielilor generate de plata sporului pentru muncă în zilele de sărbătoare legală, propunerea financiară depusă de ..., nu respectă baza legală, respectiv dispozițiile art. 142 alin. (1) din Codul Muncii, deoarece pentru perioada contractuală, ofertantul câștigător a luat în calcul un număr mai mic de zile de sărbătoare legală, decât cele reglementate de legiuitor, ceea ce contravine dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Codul Muncii. Sub acest aspect, contestatoarea precizează că, prin prevederile art. 139 alin. (1) din Codul Muncii, legiuitorul a reglementat zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, respectiv: 1 și 2 ianuarie, 6 ianuarie - Botezul Domnului - Bobotează, 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști, 1 mai, 1 iunie, prima și a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, 1 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora. Din dispozițiile legale anterior citate, rezultă deci că legiuitorul într- un an de zile a avut în vedere un număr de 17 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Ofertantul câștigător a precizat că în perioada de referință de 24 de luni sunt 33 de zile de sărbători legale/zile libere; 33 zile x 24 ore = 792 ore în zile de sărbători legale/libere/post; 792 ore x 24,496 lei (salariul de bază) x 100% (spor sărbători legale) = 19.400,83 lei: 17.500 ore = 1,11 lei/oră. Ori, respectarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) raportat la art. 139 alin. (1) din Codul Muncii, impunea luarea în considerare în perioada contractuală a 34 de zile de sărbătoare legală (17 zile/an x 2 ani), adică 816 ore în zile de sărbători legale/libere/post (34 de zile de sărbătoare legală x 24 ore/zi), 816 ore x 24,496 lei/oră x 100% = 19.988,74 lei. Față de cele anterior menționate, rezultă că din perspectiva costurilor generate de plata sporului pentru munca efectuată în zilele de sărbătoare legală, propunerea financiară a participantului câștigător nu respectă dispozițiile legale în materie de muncă, deoarece obligațiile de plată ale angajatorului sunt cotate cu 587,91 lei mai puțin decât valoarea legală a obligațiilor sale de plată în materia muncii prestate în zilele de sărbătoare legală. B. ... susține că membrii comisiei de evaluare și-au îndeplinit, în mod necorespunzător și atribuțiile prevăzute de dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. l) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 394/2016 Pagina 6 din 25

§ 7

raportat la dispozițiile art. 145 din același act normativ, întrucât nu au aplicat algoritmul stabilit în fișa de date a achiziției, ignorând că, pentru factorul de evaluare - punctaj tehnic, ... nu a făcut dovada calificării și încadrării în muncă a managerului de securitate propus - ..., prin modalitatea de evaluare aplicată încălcând principiile fundamentale ale achizițiilor publice, respectiv principiile prevăzute la art. 2 alin. (2), lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016, respectiv principiile nediscriminării și tratamentului egal. De asemenea, contestatoarea precizează că în fișa de date a achiziției, la pct. II.2.5 Criterii de atribuire, entitatea contractantă a stabilit ca și criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preț, stabilind patru factori de evaluare, respectiv prețul ofertei - Componentă financiară, cu o pondere de 40% - punctaj maxim factor: 40, punctaj tehnic - Experiența agenților de securitate: Conform REVISAL, cu o pondere de 20%, punctaj maxim factor 20, punctaj tehnic – Studiile / pregătirea / autorizarea / licențierea personalului de pază, cu o pondere de 20%, punctaj maxim factor: 20 și punctaj tehnic - Manager cu experiență în domeniul contractului - manager de securitate, cu o pondere de 20%, punctaj maxim factor: 20. Pentru acesta din urmă factor de evaluare, entitatea contractantă a stabilit următorul algoritm de calcul: a) Pentru cea mai mare vechime a managerului de securitate ofertată (exprimată în luni) se acordă 10 puncte; b) Pentru altă vechime decât cea prevăzută la lit. a) se calculează proporțional astfel: V nominală = (vechime nominală/vechime maximal) x 10 pct. Totodată, pentru aplicarea acestui factor de evaluare, entitatea contractantă a stabilit că se va face dovada calificării și a încadrării în muncă, a managerului de securitate propus. În privința calificării profesionale a managerului de securitate, ... apreciază că participanții trebuia să facă dovada că cel propus este calificat conform cerințelor legale, concret documentele doveditoare constau în: a) Diploma/Certificatul de absolvire a cursului de „Manager de securitate”, eliberat de un furnizor de formare profesională autorizat de Autoritatea Națională pentru Calificări și acte de studii corespunzătoare (diploma de licență). În privința vechimii în muncă, contestatoarea apreciază că dovada raportului juridic de muncă nu poate fi făcută doar cu contractul individual de muncă, deoarece trebuie demonstrat și că raportul juridic de muncă astfel invocat a fost unul legal, respectiv că s-au respectat dispozițiile art. 2 alin. (2) și (8) și art. (3) din HG nr. 907/2017, sens în care ... ar fi trebuit să depună extras REVISAL pentru a demonstra vechimea în muncă, în calitate de manager de securitate a d-lui .... Cum înscrisurile depuse de ofertantul câștigător atestă doar calificarea profesională a managerului de securitate propus, nu și încadrarea în muncă, acordarea punctajului la factorul de evaluare Pagina 7 din 25

§ 8

punctaj tehnic - Manager cu experiență în domeniul contractului - manager de securitate participantului ... este nejustificată, motiv pentru care contestatoarea apreciază că se impune reevaluarea ofertei acestui participant, prin raportare la toate elementele ce trebuiau avute în vedere în privința experienței managerului de securitate. Prin adresa nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 76.899,05 lei. De asemenea, Consiliul a solicitat ... în copie actul/actele atacate și dovada luării la cunoștință de acesta/acestea. Prin adresa nr. 7696/11.11.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 79915/12.11.2025, ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 211835116/1 din 11.11.2025, în valoare de 76.899,06 lei, emisă de CEC BANK – Unitatea Spiru Haret. Prin adresa nr. 126269/12.11.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 79837/12.11.2025, cu privire la contestația formulată de ..., autoritatea contractantă ... a transmis punctul de vedere, prezentând un scurt istoric al procedurii, arătând următoarele: 1. Cu privire la cerința privind licența radio și subcontractantul ..., entitatea contestatoarea învederează următoarele: În debutul contestației, ... afirmă că membrii comisiei de evaluare și-ar fi îndeplinit, în mod necorespunzător, atribuțiile prevăzute la art. 133 alin. (1) lit. a), h) și j) din HG nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, susținând că evaluarea calificării ofertantului ... ar fi fost incompletă și superficială. În concret, acesta invocă faptul că pentru subcontractantul ... nu ar fi fost verificată deținerea unei licențe de frecvență radio, considerând că lipsa acesteia ar fi trebuit să conducă la respingerea ofertei ca inacceptabilă. ... consideră că aceste susțineri sunt neîntemeiate atât în fapt, cât și în drept, fiind formulate într-un ton necorespunzător cadrului procedural și fără fundament legal ori factual. Ulterior publicării documentației de atribuire, un potențial ofertant a semnalat prin clarificare că instituția menționată în fișa de date a achiziției — Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației (IGCTI) — nu mai există, întrucât atribuțiile sale au fost preluate de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Entitatea contractantă a confirmat această observație și a emis răspunsul consolidat nr. 102341/04.09.2025, publicat în SEAP la aceeași dată, prin care a precizat: „Odată cu reunirea celor două instituții, ANCOM este instituția care eliberează licențele pentru emisie radio. Datorită acestei fuziuni, vă rugăm să prezentați licența radio eliberată de instituția abilitată și să nu luați în calcul solicitarea inițială privind IGCTI." Pagina 8 din 25

§ 9

Acest răspuns face parte din documentația de atribuire, se regăsește la pagina 218 din Vol. 1 al dosarului achiziției și are forță obligatorie pentru toți ofertanții, înlocuind cerința inițială referitoare la IGCTI. Subcontractantul ... a declarat în contractul de subcontractare că va presta exclusiv servicii de pază pentru două posturi permanente, fără activități de monitorizare, intervenție sau utilizare a frecvențelor radio. Pentru aceste activități, singura licență necesară este licența de funcționare de tip „P”. Licența de funcționare de tip „P” nr. 3341/P din 26.03.2020 a fost depusă în copie „conform cu originalul. Acesta se regăsește la pagina 29 din Volumul 4 al dosarului achiziției. Cerințele din fișa de date a achiziției au fost, așadar, îndeplinite ...l pentru partea de contract asumată. Entitatea contractantă susține că afirmația contestatoarei, potrivit căreia și subcontractantul ar fi trebuit să dețină licență radio este eronată și contrazisă de logica operațională: impunerea a două frecvențe distincte ar face imposibilă coordonarea sistemului ...t de pază, ceea ce ar fi contrar principiului proporționalității prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare. Comisia de evaluare a acționat corect, în baza art. 133 alin. (1) lit. a), h) și i) din H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, verificând toate documentele depuse. Respingerea unei oferte conforme ar fi constituit o încălcare a principiului tratamentului egal. • Prin urmare, susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate, comisia de evaluare respectând ...l dispozițiile legale. 2. Cu privire la standardul SR EN 50518:2019 - echivalența cu ISO 50518:2014, ... precizează următoarele: În conformitate cu prevederile art. 166 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, entitatea contractantă a solicitat ofertanților demonstrarea implementării unor standarde de asigurare a calității și de management al securității, cu mențiunea expresă „sau echivalent”, inserată în documentația de atribuire. Printre standardele de bune practici aplicabile serviciilor de pază, sănătății și securității în muncă, continuității activității și centrelor de monitorizare solicitate s-a regăsit ISO 50518:2014, privind centrele de monitorizare și recepție a alarmelor. Ofertantul ... a prezentat certificatul SR EN 50518:2019, versiunea actualizată a aceluiași standard european. Mențiunea „sau echivalent” permite legal acceptarea versiunilor actualizate, iar certificatul SR EN 50518:2019 acoperă ...l cerințele ISO 50518:2014. Acest document se regăsește la pagina 3 din Volumul 4 al dosarului achiziției. • Prin urmare, susținerile contestatoarei privind neîndeplinirea cerinței referitoare la standardele de bune practici aplicabile serviciilor de Pagina 9 din 25

§ 10

pază, sănătății și securității în muncă, continuității activității și centrelor de monitorizare și recepție a alarmelor sunt neîntemeiate, comisia de evaluare acționând conform legii și principiilor de proporționalitate și tratament egal. 3. Cu privire la pretinsa nejustificare a prețului ofertat, entitatea contractantă afirmă următoarele: Contestatoarea formulează aprecieri la adresa comisiei privind analiza prețului ofertat de ..., invocând dispoziții din Codul muncii, fără a demonstra vreo abatere reală. ... precizează că astfel de afirmații reprezintă opinii subiective, cu ton tendențios, nesusținute de dovezi. Potrivit art. 133 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, comisia are atribuția de a verifica propunerile financiare din punct de vedere al conformității, exactității aritmetice și încadrării în fondurile disponibile, precum și al încadrării în ipoteza prevăzută la art. 222 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare (ofertă cu preț aparent neobișnuit de scăzut), în speță, nu s-a constatat existența unui preț neobișnuit de scăzut, întrucât: • oferta ... reprezintă 89,20% din valoarea estimată; • oferta contestatoarei ... reprezintă 84,98% din valoarea estimată, fiind cea mai mică ofertă și obținând punctajul maxim de 40 puncte la componenta financiară. Este, așadar, contradictoriu ca ofertantul care a depus cel mai mic preț să invoce nejustificarea prețului unui alt ofertant care a ofertat mai mult. În consecință, critica este lipsită de interes legitim. Comisia de evaluare nu are atribuții de verificare a aplicării Codului muncii sau a structurii interne a costurilor salariale, ci doar de apreciere a sustenabilității și conformității ofertei.  Entitatea contractantă susține că afirmațiile contestatoarei privind neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor comisiei sunt nefondate. Evaluarea s-a realizat în deplină concordanță cu art. 133 din HG nr. 394/2016 și art. 222 din Legea nr. 99/2016, ambele cu modificările și completările ulterioare, în condiții de legalitate, transparență și tratament egal față de toți participanții. 4. Cu privire la factorul de evaluare „Manager cu experiență în domeniul contractului - manager de securitate”, ... învederează următoarele: ... acuză comisia de nerespectarea art. 133 alin. (1) lit. i) și art. 145 din HG nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, susținând că nu ar fi aplicat corect algoritmul stabilit în fișa de date pentru factorul „Manager cu experiență în domeniul contractului”. Ori, afirmațiile sunt neîntemeiate. Conform fișei de date a achiziției, pentru acest factor de evaluare (pondere 20% din punctajul tehnic total de 60%) s-a prevăzut: Pagina 10 din 25

§ 11

„Pentru cea mai mare vechime ofertată se acordă 20 puncte; pentru altă vechime, punctajul se calculează proporțional: V nominală = (vechime nominală / vechime maximă) x 20 puncte. Se va face dovada calificării și a încadrării în muncă a managerului de securitate propus.” Niciun ofertant nu a solicitat clarificări referitoare la acest factor de evaluare în perioada premergătoare depunerii ofertelor. ... a depus pentru managerul de securitate, dl. ..., următoarele documente: • Certificat de absolvire a cursului „Manager de securitate” nr. 028/14.05.2013. Acest document se regăsește la pagina 12 din Volumul 4 al dosarului achiziției; • Diploma de licență. Acest document se regăsește la pagina 16 din Volumul 4 al dosarului achiziției; • Recomandări privind activitatea de management. Aceste documente se regăsesc la paginile 17-26 din Volumul 4 al dosarului achiziției; • Extras REVISAL care atestă încadrarea în muncă. Acest document se regăsește la pagina 27 din Volumul 4 al dosarului achiziției Prin urmare, documentele privind atât calificarea, cât și încadrarea în muncă au fost prezentate ...i. Comisia de evaluare a aplicat exact algoritmul prevăzut în fișa de date a achiziției, în cadrul căruia punctajul maxim posibil era de 20 de puncte, acordând 15,55 puncte proporțional cu vechimea dovedită prin documente. Așadar, acuzațiile privind neîndeplinirea atribuțiilor comisiei sunt neprobate și tendențioase, contrazise de înscrisurile din dosarul achiziției și de procesul-verbal privind evaluarea propunerilor tehnice. • Prin urmare, susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate. Comisia a aplicat corect algoritmul de calcul și a evaluat obiectiv oferta, cu respectarea art. 133 și art. 145 din HG nr. 394/2016 și a principiilor de nediscriminare și tratament egal prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016, ambele cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere cele prezentate detaliat mai sus - Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de contestatoarea, entitatea contractantă formulează următoarele concluzii: 1. Procedura de atribuire s-a desfășurat în condiții de legalitate, transparență, tratament egal și proporționalitate, în deplină concordanță cu prevederile Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și ale HG nr. 394/2016, ambele cu modificările și completările ulterioare. 2. Comisia de evaluare a acționat cu respectarea strictă a atribuțiilor prevăzute de art. 133 alin. (1) din HG nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, analizând toate documentele depuse de ofertanți, aplicând algoritmii de evaluare stabiliți în documentația de atribuire și consemnând rezultatele în procese-verbale semnate de toți membrii. Pagina 11 din 25

§ 12

3. Toate cerințele de calificare și selecție au fost îndeplinite corespunzător de către ofertantul declarat câștigător ..., inclusiv: • licențele și autorizațiile necesare; • standardele de bune practici aplicabile serviciilor de pază; • documentele aferente factorilor de evaluare tehnică; • conformitatea propunerii financiare. 4. Susținerile contestatorului ... sunt nefondate, fiind bazate pe interpretări greșite ale documentației de atribuire și pe aprecieri subiective la adresa comisiei de evaluare. 5. Entitatea contractantă a acționat exclusiv în baza dispozițiilor legale aplicabile și a principiilor fundamentale prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare — nediscriminare, tratament egal, transparență, proporționalitate și asumarea răspunderii. Prin adresa nr. 126269/12.11.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 79778/12.11.2025, entitatea contractantă a înaintat documente necesare soluționării contestației. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 81023/17.11.2025, ... a depus note, arătând următoarele: Din cuprinsul susținerilor nu rezultă dacă titularul licenței de funcționare de tip P nr. 3341/P din 26.03.2020 este ..., nu rezultă dacă Certificatul SR EN 50518:2019 este în termenul de valabilitate, având în vedere că termenul legal de valabilitate pentru certificatul SR EN 50518 este de 5 ani și nici nu rezultă dacă înscrisurile depuse de ... pentru managerul de Securitate ... demonstrează vechimea legală a raportul juridic de muncă invocat. 2. Cât privește susținerile relevate în punctul de vedere transmis în cadrul apărărilor invocate de entitatea contractantă la pct. 4, ... precizează că nu a invocat, în cadrul motivelor de contestație, în privința ofertei participantul ... - Ofertant, cu ... - subcontractant, existența cazului de excludere prevăzut de dispozițiile art. 143 alin. (3) lit. g), ci a invocat existența cazurilor de excludere prevăzute de dispozițiile art. 143 alin. (3) lit. c) și d) din HG nr. 394/2016, de vreme ce a susținut și demonstrat nejustificarea legală a prețului ofertat, deoarece propunerea financiară a acestui participant constituie o abatere de la legislația incidență, alta decât cea în domeniul achizițiilor sectoriale, respectiv de la legislația în domeniul dreptului muncii. Contestatoarea subliniază că, dacă o ofertă nu are un preț neobișnuit de scăzut, aceasta nu intră sub procedura de verificare a prețului aparent neobișnuit de scăzut (art. 222 din Legea nr. 99/2016). Însă, dacă o ofertă nu respectă legislația în materie de muncă [în speță ... invocând că oferta participantul ... - Ofertant, cu ... - subcontractant nu respectă baza legală, respectiv dispozițiile art. 150 alin. (1) și (2) din Codul în privința cheltuielile generate de plata indemnizației de concediu de odihnă și nici baza legală, respectiv Pagina 12 din 25

§ 13

dispozițiile art. 142 alin. (1) din Codul Muncii, în privința cheltuielilor generate de plata sporului pentru muncă în zilele de sărbătoare legală, deoarece pentru perioada contractuală, ofertantul câștigător a luat în calcul un număr mai mic de zile de sărbătoare legală, decât cele reglementate de legiuitor, ceea ce contravine dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Codul Muncii] entitatea contractantă are obligația de a efectua verificări pentru a constata abaterile de la prevederile legale și de a respinge oferta ca neconformă în temeiul dispozițiilor art. 143 alin. (3) lit. c) și d) din HG nr. 394/2016. Așadar, în condițiile în care oferta participantului ... - Ofertant, cu ... - subcontractant reprezintă 89,20% din valoarea estimată, această chestiune de fapt o scutea pe entitatea contractantă de obligația de a solicita acestui participant clarificări cu privire la prețul sau costul propus, însă nu excludeau obligația entității contractante de a verifica dacă propunerea financiară a acestui participant cuprinde prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate ori constituie vreo abatere de la legislația incidență, alta decât cea în domeniul achizițiilor sectoriale. Or, prin motivele de contestație formulate, în privința propunerii financiare a participantului ... - Ofertant, cu ... - subcontractant, ... a invocat tocmai faptul că prețul ofertat nu poate fi justificat din perspectiva respectării prevederilor legale în domeniul dreptului muncii. Astfel, ... reiterează încă o dată că în ceea ce privește nejustificarea legală a prețului ofertat de ... cele deja prezentate în cadrul contestației. Ori, atâta timp cât motivele reliefate nu se fundamentează pe îndoieli sau presupuneri, ci pe date concrete, ... apreciază că a demonstrat că membrii comisiei de evaluare și-au îndeplinit necorespunzător atribuțiile prevăzute de dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. h) și j) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 394/2016, deoarece verificarea propunerii financiare prezentate de participantul ... - Ofertant, cu ... - subcontractant s-a limitat, așa cum rezultă și din punctul de vedere transmis (a se vedea pagina nr. 5, penultimul paragraf), doar la verificarea încadrării acesteia în situația prevăzută la art. 222 din Legea nr. 99/2016. Prin cererea de intervenție nr. 2814/17.11.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 81162/18.11.2025, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, ... a solicitat Consiliului următoarele: respingerea contestației formulată de ..., ca fiind inadmisibilă și nefondată și menținerea ca temeinic și legal al rezultatului procedurii. Referitor la interesul său în formularea cererii de intervenție, ... subliniază calitatea sa de ofertant clasat pe locul I, invocând art. 6 CEDO și principiile fundamentale ale dreptului procesual. Cu privire la criticile invocate de contestatoare, intervenienta apreciază că acestea sunt nejustificate, netemeinice și au doar rolul de a încerca inducerea în eroare a Consiliului prin interpretări proprii ale Pagina 13 din 25

§ 14

legislației achizițiilor publice și prin prezentarea denaturată a motivelor reale și legale care au stat la baza respingerii ofertei sale. I. Cu privire la primul punct al contestației, ... învederează următoarele: A priori, intervenienta menționează faptul că, deși prin fișa de date a achiziției autoritatea contractantă a solicitat dovada deținerii unei licențe emise pe o frecvență radio alocată de către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației (IGCTI) sau, după caz, dovada închirierii unei frecvențe, prin răspunsul consolidat nr. 102341/04.09.2025, s-a clarificat faptul că cerința se menține cu privire la „licența radio eliberată de instituția abilitată”, respectiv ANCOM, aspect pe care contestatoarea ar fi trebuit să îl cunoască data fiind calitatea acesteia de ofertant. Dat fiind că critica se referă strict la deținerea unei licențe emise pe o frecvență radio alocată de către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației (IGCTI), iar această cerință a fost eliminată din documentația de atribuire prin răspunsul consolidat la clarificări, intervenienta apreciază că această critică este fără obiect, nefondată și ar trebui respinsă. Totuși, în situația în care se consideră acceptabilă analiza acestei critici, ... consideră că aceasta este neîntemeiată, este rezultatul unei înțelegeri greșite a cerințelor documentației și al unei interpretări eronate a regimului juridic al licențelor radio. Intervenienta subliniază că autoarea contestației nu a prezentat motive concrete sau probe care să susțină afirmațiile formulate, limitându-se la aprecieri generale și interpretări eronate ale cerinței din documentația de atribuire. Analiza sa denotă o neînțelegere a structurii tehnice a ofertei și a modului real de aplicare a licenței ANCOM în cadrul contractului de pază și intervenție. ... susține că, contestația este lipsită de temei, bazându-se pe simple afirmații generale și pe o interpretare greșită a cerințelor documentației de atribuire, după cum urmează: Obiectul achiziției este reprezentat de: Servicii de pază, monitorizare, intervenție, asistență tehnică și service al sistemelor antiefracție și alarmare la incendiu din cadrul obiectivelor ... Conform

§ 15

caietului

§ 16

de

§ 17

sarcini

§ 18

capitolul

§ 19

Obligațiile contractantului/cerințe obligatorii se menționează, în mod clar și fără echivoc faptul că, cel care este obligat să prezinte, printre altele, Licența ANCOM este Contractantul. Conform art. 3 lit. o) din Lg. 99/2016, contractant este „orice operator economic care este parte la un contract sectorial”, iar conform lit. zz) subcontractant/subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziție sectorială și care execută anumite părți ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în fața contractantului de organizarea și derularea tuturor Pagina 14 din 25

§ 20

etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziție a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziție sectorială nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi; Conform fișei de date pct. III.1.1.b) (întocmai partea invocată de autoarea contestației) se menționează „În cazul unei oferte depuse de o asociere, respectiv în cazul utilizării de subcontractanți, cerința se consideră îndeplinită dacă fiecare asociat sau subcontractant prezintă documentele solicitate pentru partea din contract pe care urmează să o execute.” Astfel, dat fiind că în conformitate cu oferta depusă (pag. 1 Documente calificare ... - Acord de subcontractare - servicii de pază pentru 2 posturi permanente) subcontractantul ... va presta exclusiv servicii de pază, pentru acestea singura licență/aviz/autorizație necesară prestării serviciilor este aceea de tip „P”, pe care a și depus-o în cadrul ofertei (pag. 6 din „Calificare ...”) Subcontractantul desemnat în ofertă nu desfășoară activități de monitorizare sau intervenție, ci prestează exclusiv servicii de pază la obiectivele stabilite de ofertant. În concluzie, intervenienta susține că cerința nr. 2 este îndeplinită ...l, fiecare dintre părțile implicate depunând, în mod corect și complet toate documentele aferente părții din contract pe care urmează să o execute întocmai cu documentația de atribuire, respectiv caiet de sarcini și fișa de date a achiziției. Societatea ... arată că în cazul în care ar lua în considerare logica greșită a contestatarei, s-ar ajunge în situația absurdă în care s-ar impune utilizarea a două frecvențe distincte, ceea ce ar face imposibilă coordonarea operativă și ar compromite funcționarea sistemului de pază, în mod ...t. Comunicarea radio a agenților subcontractantului cu dispeceratul, cu echipajele de intervenție sau între posturi, atunci când situația o va impune, se va realiza, în mod evident, prin infrastructura licențiată a ofertantului, sub controlul și responsabilitatea acestuia. În concluzie, subcontractantul nu dobândește un drept de utilizare a spectrului, întrucât comunicarea radio în cadrul contractului se realizează prin infrastructura licențiată a ofertantului și sub controlul exclusiv al acestuia. Frecvențele radio sunt alocate de ANCOM titularului de licență, nu personalului său, iar utilizarea lor se poate face prin: angajați proprii, agenți, colaboratori, subcontractanți; or, atâta timp cât titularul licenței menține controlul și responsabilitatea asupra rețelei radio. În cazul de față: • ofertantul ... deține licență ANCOM, • infrastructura radio îi aparține, • dispeceratul și echipajele de intervenție îi aparțin, Pagina 15 din 25

§ 21

• dacă va fi cazul subcontractantul doar va utiliza terminalele puse la dispoziție în numele și sub controlul ofertantului. Aceasta nu reprezintă o „cesionare de frecvență” și nu necesită licență separată. În absența accesului

§ 22

la aceeași

§ 23

frecvență,

§ 24

agenții subcontractantului nu ar putea solicita intervenția echipajelor, ceea ce ar duce la imposibilitatea tehnică de a îndeplini obiectul contractului. În concluzie, ... solicită respingerea motivului de contestație ca nefondat, constatând că oferta respectă, ...l, cerința nr. 2 din fișa de date a achiziției, atât în litera, cât și în spiritul acesteia. II. Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat, respectiv nerespectarea fișei de date a achiziției, pct. III.1.3. b) Standarde de asigurare a calității și de protecție a mediului, prin nedepunerea Certificatului ISO 50518:2014, intervenienta solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât acesta este lipsit de temei, nefiind altceva decât o afirmație generală și o presupunere neprobată. Contestatoarea susține că ... nu ar fi depus „Certificatul ISO 50518:2014 sau echivalent”. Intervenienta solicită Consiliului să constate că documentul la care se face referire se regăsește la pag. 21 din documentul intitulat „O.Calificare-semnat”, conformat cu originalul, întocmai cu cerința din fișa de date a achiziției. În concluzie, ... solicită respingerea acestui motiv de contestație ca nefondat, în condițiile în care cerința din fișa de date a achiziției a fost îndeplinită ...l. III. Cu privire la cel de-al treilea motiv invocat, respectiv nejustificarea legală a prețului ofertat de ... cu privire la cheltuielile generate de plata indemnizației de concediu de odihnă, intervenienta solicită respingerea acestuia ca nefondat, autoarea contestației încercând să inducă în eroare Consiliul, prin o serie de afirmații în fapt și în drept lipsite de temei, după cum urmează: Conform art. 112 alin. (1) din Codul Muncii: (1) Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. Conform art. 145 alin. (1) din Codul Muncii: (1) Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare Conform HG nr. 1506/2024, Art. 1: Începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 4.050 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând 24,496 lei/oră. Conform prevederilor legale invocate, ... a prezentat următorul calcul: „Conform legii ziua de CO are 8 ore/zi 20 zile CO/an/agent x 8 ore = 160 ore/an/agent Pagina 16 din 25

§ 25

În perioada de referință sunt 24 luni. 320 ore/agent/pr x 24,496 lei/oră = 7.838,72 lei /agent 7.838,72 lei x 4,42 agenți/post = 34.647,14 lei/ post 34.647,14 lei/ post : 17.520 ore = 1,98 lei/ora” Astfel, rezultă, în mod evident că aceasta este formula corectă, în deplină concordanță cu Codul Muncii, respectând: • numărul de zile de CO prevăzute de art. 145, • numărul de ore lucrătoare aferente, • salariul minim orar stabilit prin HG nr. 1506/2024. Intervenienta opinează că ... încearcă să inducă in eroare Consiliul, prezentând salariul minim pe economie în suma de 4.050 lei/lună, însă acesta este relevant doar pentru 165,334 ore lucrate, respectiv 330,668/2 ani, nu pentru calculul indemnizației de concediu. Calculul efectuat de ... este matematic corect, legal fundamentat și proporțional cu perioada de concediu, având la bază salariul minim orar reglementat de stat, nu o valoare estimativă sau inferioară. Afirmația ..., conform căreia cheltuielile cu concediul de odihnă ar fi „mai mici decât salariul minim brut” este eronată, întrucât confundă salariul lunar aplicabil pentru 165,333 ore cu situația specifică a numărului limitat de ore corespunzătoare concediului (160 ore/an). ... subliniază că nu a redus și nu a omis nicio obligație legală privind plata indemnizației de concediu, ci a aplicat metodologia legală proporțională cu durata și natura dreptului - conform cu jurisprudența și practica ITM. Ori, o eventuală echivalare a indemnizației aferente celor 20 de zile de concediu cu salariul minim lunar ar conduce la o supradimensionare nelegală a costurilor și la încălcarea principiului proporționalității, consacrat în dreptul muncii și în materia achizițiilor publice. Intervenienta susține că formula de calcul a indemnizației pe care a prezentat-o derivă direct din aplicarea corectă și literală a legislației în vigoare, fără a lăsa loc interpretărilor arbitrare sau abaterilor de la cadrul normativ si prin urmare, nu există nicio încălcare a art. 150 Codul muncii, ci o aplicare exactă și transparentă a acestuia, iar afirmațiile ... sunt neîntemeiate juridic și tehnic. Cu privire la indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, ... menționează următoarele: Nu există în contractele de muncă indemnizații sau sporuri cu caracter permanent care să fi trebuit astfel a fi incluse în această calculație. Sporurile pot fi temporare (ex: spor ore suplimentare, spor muncă de noapte, spor sărbători legale, spor weekend) sau cu caracter permanent (ex: spor condiții periculoase, spor condiții grele de muncă, etc.). Legiuitorul a stabilit clar faptul că în calculul indemnizației de concediu de odihnă sunt obligatorii a fi incluse doar acele sporuri cu Pagina 17 din 25

§ 26

caracter permanent. („Art. 150. [cuantumul și plata indemnizației de concediu] (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă"). Or, în condițiile în care, în relațiile contractuale cu angajații, nu există asemenea alte indemnizații sau sporuri cu caracter permanent, nici nu poate exista o obligație, care ar fi evident în afara legii și care să determine angajatorul la includerea acestora în calculul indemnizației. Intervenienta arată că asupra acestui aspect s-a exprimat inclusiv Consiliul pentru Soluționarea Contestațiilor, în mod repetat, cea mai relevantă fiind Decizia CNSC nr. .... Totodată, ... invocă și Decizia CNSC nr. .... În concluzie, intervenienta precizează că, în mod corect și legal a calculat și inclus în formarea tarifului ofertat indemnizația aferentă concediului de odihnă, valoarea prezentată nefiind mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă, ci este în exacta corelație cu acesta, sens în care solicită respingerea acestui motiv de contestație ca nefondat. IV. Cu privire la motivul reprezentând calculul eronat al cheltuielilor generate de plata sporului de muncă în zilele de sărbătoare legală, ... învederează următoarele: ... susține că intervenienta ar fi calculat eronat costurile aferente muncii prestate în zilele de sărbătoare legală, deoarece ar fi luat în considerare un număr mai mic de zile decât cel prevăzut de art. 139 Codul Muncii. Intervenienta susține că și acest motiv este însă vădit nefondat, contestatoarea plecând de la o interpretare mecanică și incorectă a normei, fără a lua în considerare calendarul efectiv al perioadei contractuale. În acest sens, ... arată că normele legale sunt corecte, dar contestatoarea le aplică greșit. Este adevărat că art. 139 alin. (1) Codul Muncii stabilește 17 zile de sărbătoare legală, însă, chiar dacă lista acestor zile este fixă, numărul efectiv de zile diferă de la an la an, întrucât unele sărbători se pot suprapune. Legea nu garantează că în fiecare an există 17 zile distincte, ci doar enumeră 17 tipuri de sărbători. Contestatoarea pornește de la o prezumție eronată: că în fiecare an trebuie să existe obligatoriu 17 zile distincte, fără suprapuneri. Această prezumție este falsă. În anul 2026, două sărbători legale se suprapun - fapt ignorat de contestatoare. Sărbătoarea legală 1 iunie (Ziua copilului) este în aceeași zi cu prima zi de (...). Astfel, aceste două sărbători: • nu pot fi numărate de două ori, Pagina 18 din 25

§ 27

• reprezintă o singură zi liberă, • și generează un singur spor pentru munca prestată în acea zi. Prin urmare, în anul 2026 există doar 16 zile distincte de sărbătoare legală, nu 17. Contestatoarea, ignorând complet calendarul, aplică mecanic formula teoretică „17 x 2 = 34 zile”, ceea ce contravine realității concrete a perioadei contractuale. Astfel, ... solicită respingerea și acestui motiv de contestare ca nefondat. V. Cu privire la motivul de contestare invocat, reprezentat de lipsa dovezii încadrării în muncă a managerului de securitate, intervenienta solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât acesta este lipsit de temei, nefiind altceva decât o afirmație generală și o presupunere neprobată. ... solicită Consiliului să constate că documentul la care se face referire, respectiv extrasul REVISAL se regăsește la pag. 41 din documentul intitulat „0.Calificare-semnat”, dovedind astfel și încadrarea în muncă, întocmai cu cerința din documentația de atribuire. În concluzie, intervenienta solicită și respingerea acestui motiv de contestație ca nefondat, în condițiile în care cerința din fișa de date a fost îndeplinită ...l. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin „licitație deschisă”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Servicii de pază, monitorizare, intervenție, asistență tehnică și service al sistemelor antiefracție și alarmare la incendiu din cadrul obiectivelor ...”, cod CPV 79713000-5 (Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare nr. .../13.08.2025. La pct. II.1.5) din cadrul anunțului de participare, organizatoarea procedurii a precizat că valoarea totală estimată este de 3.844.952,8 lei, fără TVA, iar pct. II.2.5) din cadrul aceluiași document, a fost stabilit criteriul de atribuire: „cel mai bun raport calitate-preț”. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 211835116/1 din 11.11.2025 din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzătoare dosarului nr. .... Conform raportului procedurii nr. 121299/30.10.2025, oferta depusă de ... s-a clasat pe locul II, ofertantul declarat câștigător fiind .... Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza contestației, Consiliul reține că nemulțumirea societății ..., a cărei oferta s-a clasat pe locul al doilea, critică modul în care entitatea contractantă a desemnat oferta câștigătoare aparținând Pagina 19 din 25

§ 28

societății ..., cu subcontractant .... În opinia sa, comisia de evaluare nu și-a îndeplinit atribuțiile legale în analiza acestei oferte, astfel că nu ar fi respectat art. 133 alin. (1) lit. a), h) și j) din HG nr. 394/2016. Preliminar analizării aspectelor sesizate de către contestatoarea ..., este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru entitatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/ 2016. Totodată, Consiliul are în vedere faptul că, urmare a contestației formulate de către societatea ..., societatea ... a formulat cererea de intervenție nr. 2814/17.11.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 81162/18.11.2025, în calitate de participant la procedura de atribuire a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare. Prealabil aprecierii asupra admisibilităţii ei în principiu, Consiliul ia act de faptul că autoarea cererii de intervenţie sprijină apărările entităţii contractante, în sensul menţinerii derulării procedurii pentru lotul 3. În consecinţă, cererea de intervenţie în discuție îmbracă elementele unei cereri formulate în condiţiile precizate la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Considerată de Consiliu admisibilă, în principiu, cererea de intervenție, aparținând societății ..., urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și cele ale art. 64 şi 67 din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire, pentru lotul 3. De asemenea, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepțiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul are în vedere faptul că intervenienta invocă excepția inadmisibilității contestației. Consiliul va respinge ca nemotivată excepția de mai sus, întrucât societatea nu prezintă niciun argument care să conducă la existența acestei excepții. Prima critică a contestatoarei se referă la faptul că societatea criticată nu ar fi depus „dovada deținerii unei licențe emise pe o frecvență radio alocată de către Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației (IGCTI) sau, după caz, dovada închirierii unei frecvențe și pentru subcontractul ...”. Pagina 20 din 25

§ 29

De asemenea, mai susține că entitatea contractantă nu putea solicita ofertantului desemnat câștigător depunerea acestor documente, deoarece, în opinia sa, acest aspect nu poate fi calificat „ca fiind nici completare formală și nici de confirmare, în raport cu dispozițiile art. 140, alin. 1 din ...HG nr. 394/2016”. Legat de această critică, Consiliul se va raporta la răspunsul consolidat asupra documentației de atribuire, nr. 102341/04.09.2025, în conținutul căruia la întrebarea: „Va rugam sa eliminate cerinţa din fisa de date si caietul de sarcini, avand in vedere ca ANCOM s-a format prin reunirea a două instituţii cu experienţă şi expertiză în domeniul administrării şi reglementării acestui sector: inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (IGCTI) şi Autoritatea Naţională de Regiementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), prin urmare Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (IGCTI) nu mai emite licenţe de frecventa radio”, entitatea a răspuns astfel: „Odata cu reunirea celor 2 institutii, dupa cum ati menţionat, ANCOM este institutia care elibereaza licenţele pentru emisie radio. Datorita aceste fuziuni va rugam sa prezentati licenţa radio eliberata de institutia abilitata pentru acest lucru si sa nu luaţi in calcul solicitarea iniţiala (licenţa de emisie pe o frecvenţă radio alocată de către Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei).” În ceea ce privește subcontractantul ..., Consiliul reține că acesta deține Licența de funcționare nr. 3341/P/ 26.06.2020, pentru activitățile de: „a) servicii de paza a obiectivelor, bunurilor și valorilor, precum și consultanță; b) servicii de paza a transporturilor de bunuri și valori, precum și consultanță; c) servicii de protecție personală specializată și consultanță”. Relevant, în acest sens, este acordul de subcontractare nr. 2282/ 12.09.2025, încheiat între societatea ..., în calitate de „contractor” și societate ..., în calitatea de „subcontractant”, în conținutul căreia se menționează că „se vor subcontracta: „servicii de pază pentru 2 posturi permanente”. Față de cele expuse, Consiliul constată că subcontractantul în discuție va efectuat doar servicii de pază pentru care a prezentat licența mai sus, astfel că va respinge ca neîntemeiată critica pe acest aspect. De reținut este și afirmația entității contractante, din punctul său de vedre nr. 126269/12.11.2025, înregistrat la CNSC cu nr. 79837/ 12.11.2025 (document cunoscut și de către contestatoare, potrivit dovezilor

§ 30

existente

§ 31

la

§ 32

dosarul

§ 33

cauzei),

§ 34

conform

§ 35

căreia: «Subcontractantul ... ... a declarat în contractul de subcontractare că va presta exclusiv servici de pază pentru două posturi permanente, fără activități de monitorizare, intervenție sau utilizare a frecvențelor radio. Pentru aceste activități singura licență necesară este licența de funcționare de tip „P”. (...)», asupra căreia societatea contestatoare, prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 81023/17.11.2023, nu a prezentat niciun argument care să combată. Pagina 21 din 25

§ 36

Critica a doua a contestatoarei se referă la faptul că societatea ... nu ar deține Certificatul ISO 50518:2014 – privind centrele de monitorizare și recepție a alarmelor sau echivalent. În fișa de date a achiziției, la cap. III.1.3.b) Standarde de asigurare a calitatii si de protectie a mediului, se menționează: „De asemenea, operatorul economic are obligația de a prezenta următoarele certificate (sau echivalente), în copie cu mențiunea „conform cu originalul”: (...) „Certificatul ISO 50518:2014 – privind centrele de monitorizare și recepție a alarmelor”. Verificând oferta societății ..., Consiliul constată că se regăsește Certificatul SR EN 50518/2019, pentru „Activități de proiecție și pază – Centrul de Monitorizare și Recepție a Alarmelor”, nr. 51443/324-40-RA din 19.11.2024. Față de cele expuse anterior, Consiliul va respinge ca neîntemeiată această critică, întrucât, prin certificatul de mai sus societatea ... respectă cerința citată, raportat inclusiv la sintagma „sau echivalente”. A treia critică vizează propunerea financiară a societății ..., contestatoarea susținând că, în privința cheltuielilor generate de plata indemnizației de concediu de odihnă, nu se respectă baza legală, respectiv dispozițiile art. 150 alin. (1) și (2) din Codul muncii. În opinia societății ..., „din calculul ofertantului câștigător rezultă că pentru perioada contractuală, un agent de pază va primi cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă suma de 7.832,72 lei”, astfel că ar plăti „o indemnizație de 3.916,36 lei/agent/an, care este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și deci reduce în mod nelegal costurile aferente acestei componente cu 267,28 lei/agent”. Analizând formularul de ofertă a societății ..., Consiliul constată că este menționată valoarea de 3.430.277, 60 lei, fără TVA, ceea ce reprezintă 89,21% din valoarea de estimare (3.844.952,80 lei, fără TVA), iar în Formularul nr. 3 A – Centralizator financiar de prețuri, sunt precizate următoarele tarife orare: - 27,88 lei/oră – pentru: „Serviciul de pază –Casierie sediul central”; - 31,05 lei/oră – pentru: „Serviciul de pază depozite”. Totodată, potrivit aceluiași formular de ofertă, societatea contestatoare a ... a menționat valoare de: 3.267.830,04 lei, fără TVA, ceea ce reprezintă 84,99% din valoarea de estimare, iar în Formularul nr. 3 A – Centralizator financiar de prețuri, sunt precizate următoarele tarife orare: - 25,44 lei/oră – pentru: „Serviciul de pază –Casierie sediul central”; - 29,58 lei/oră – pentru: „Serviciul de pază depozite”. Având în vedere procentul de mai sus, Consiliul constată că nu sunt incidente dispozițiile: - art. 222 alin. (1) din Legea nr. 99/2016: „În cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului sectorial/acordului- Pagina 22 din 25

§ 37

cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, entitatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus.” - art. 142 alin. (4) din HG nr. 394/2016: „ În sensul prevederilor art. 222 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv. Prin urmare, față de normele legale citate mai sus, în condițiile în care propunerea financiară a societății ... se situează peste procentul de 80%, nu poate fi considerată ca fiind neobișnuit de scăzută, astfel că entitatea contractantă nu avea obligația de a solicita lămuriri pe acest aspect. În ceea ce privește afirmațiile societății contestatoare potrivit căreia componența tarifului pe care societatea criticată l-a prezentat, în sensul că anumite elemente ale acestuia (indemnizația de concediu, plata sporului de muncă în zilele de sărbătoare legală) nu ar fi justificate, Consiliul le va respinge ca neîntemeiate. În stabilirea acestei concluzii, Consiliul se raportează la faptul că atât propunerea financiară, cât și tarifele orare menționate de către societatea criticată sunt mai mari decât cele propuse de către contestatoare, astfel că, în condițiile în care societatea ... a putut justifica tarifele sale mai mici și au fost considerate de către entitatea contractantă ca fiind sustenabile, este evident că tarifele mai mari ale societății ... respectă același lucru. În concluzie, Consiliul va respinge ca neîntemeiată și această critică. Ultima critică (a patra) se referă la factorul de evaluare tehnic, contestatoarea afirmând că societatea ... nu ar fi făcut dovada calificării și încadrării în muncă a managerului de securitate propus – .... În fișa de date a achiziției, la cap. II.2.5 Criterii de atribuire, este precizat și factorul de evaluare tehnic: „Manager cu experiență în domeniul contractului – manager de securitate”, apreciat cu apreciat cu 20 puncte, algoritmul de calcul fiind următorul: „a) Pentru cea mai mare vechime a managerului de securitate ofertată (exprimată în luni) se acordă 10 puncte b) Pentru altă vechime decât cea prevăzută la lit a) se calculează proporțional astfel: V nominală = (vechime nominală/vechime maximă) x 10 pct. Se va face dovada calificării și a încadrării în muncă, a managerului de securitate propus.” Pentru acest factor de evaluare, societatea ... a propus ca manager de securitate pe dl. ..., pentru care a primit punctajul de „15,55”, așa cum reiese din procesul-verbal privind evaluarea conformității Pagina 23 din 25

§ 38

propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 108722/24.09/2025. În conținutul fișierului Vol. 4, începând cu pag.12, se regăsesc următoarele documente: -CV-ul -Certificatul de absolvire a cursului de Manager de securitate nr. 028/ 14.05.2025 (Seria H nr. 00204292); - Diploma de licență, profilul „Științe juridice”, nr. 11624/ 05.06.2013; - recomandări din care rezultă că a deținut această funcție; - extras din REVISAL din care reiese faptul că a fost încadrat în muncă în funcția de Manager de securitate etc. Față de cele expuse, Consiliul va respinge ca neîntemeiată critica de mai sus, ținând seama și de faptul că, prin notele scrise înregistrate la CNSC cu nr. 51023/17.11.2025, transmise ulterior punctului de vedere al entității contractante, societatea contestatoare nu a mai avut nicio obiecțiune raportat la explicațiile entității. În concluzie, luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru argumentel evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu entitatea contractantă .... Pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție înaintată de către societatea .... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înaintată de către societatea .... Respinge, ca nemotivată, excepția inadmisibilității contestației, invocată de către intervenientă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu entitatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, Pagina 24 din 25

§ 39

... Redactată în 5(cinci) exemplare originale, conține 24 (douăzecișipatru) pagini Pagina 25 din 25

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.