Decizie 1944/2022
Decizie CNSC2022_1944_2022_Decizie_1944.pdf, BO2022_1944_2022_BO2022_1944.pdf
Document CNSC
ISPRO-AL SRL în contradictoriu cu COMPANIA DE APA ORADEA SA
Decizia CNSC nr. 1944/C2/2193 din 16.09.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Execuție lucrări „Extindere rețele apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială pe str. Caporal Mușat, Ion Isaiu și Americii din municipiul Oradea”, s-a solicitat: anularea procedurii. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ISPRO-AL SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ISPRO-AL SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_1944_2022_Decizie_1944.pdf, BO2022_1944_2022_BO2022_1944.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1944/C2/2193 Data: 16.09.2022 Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 44245/06.09.2022, formulată de ISPRO-AL SRL, cu sediul în municipiul Iași, str. Vasile Lupu nr. 106A, județul Iași, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/570/2017, având CUI 37201321, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat Lucia Pascaru, strada Elena Doamna nr. 59, et. 2, ap. 4, județul Iași, împotriva documentației de atribuire, emisă de către COMPANIA DE APĂ ORADEA SA, cu sediul în Oradea, Str. Zamfirescu Duiliu nr. 3, județul Bihor, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii unui contract de achiziție publică de lucrări având ca obiect Execuție lucrări „Extindere rețele apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială pe str. Caporal Mușat, Ion Isaiu și Americii din municipiul Oradea”, s-a solicitat: anularea procedurii. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ISPRO-AL SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …. Data: …. Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 44245/06.09.2022, formulată de ...., cu sediul în ...., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ...., având CUI ...., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ...., împotriva documentației de atribuire, emisă de către ...., cu sediul în ...., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii unui contract de achiziție publică de lucrări având ca obiect ...., s-a solicitat: anularea procedurii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .... critică documentația de atribuire, emisă de către ...., în calitate de entitate contractantă, în procedura amintită, solicitând cele menționate în partea introductivă. În motivare, contestatorul prezintă argumente în susținerea deficiențelor documentației de atribuire, arătând că entitatea contractantă a preluat proiectul tehnic realizat de societatea ...., pe care l-a modificat, fără acordul său. În drept, sunt invocate prevederile Legii nr. 98/2016 și ale Legii nr. 101/2016. În punctul de vedere nr. 33640/09.09.2022, înregistrat la CNSC sub nr. 45044/09.09.2022, ...., în calitate de entitate contractantă, solicită respingerea contestației, în principal, ca tardivă, lipsită de obiect, lipsită de interes și introdusă de o persoană fără calitate de participant la procedură și, în subsidiar, ca inadmisibilă, nefondată și neîntemeiată. Pagina 1 din 4
Prin adresa nr. 45080/2193/C2/09.09.2022, Consiliul a solicitat ...., ca, în termen de 2 zile de la primirea solicitării, să transmită dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat, precum și un punct de vedere față de excepțiile invocate de către entitatea contractantă, în adresa nr. 33640/09.09.2022. Deși, conform corespondenței înregistrată la CNSC sub nr. 45577/13.09.2022, societatea contestatoare a confirmat primirea acestei adrese din partea Consiliului, până la data prezentei, nu a transmis un răspuns în sensul solicitat, respectiv vreo dovadă privind constituirea cauțiunii. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ...., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura simplificată, în vederea încheierii unui contract de achiziție publică având ca obiect ...., prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. ..... Preliminar analizării aspectelor sesizate de ...., în contextul în care s-a constatat că această contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii, potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, a fost necesară verificarea îndeplinirii condiției legale, sens în care, prin adresa nr. 45080/2193/C2/09.09.2022, Consiliul a solicitat contestatorului dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile legale anterior invocate, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. .... a primit această solicitare a Consiliului, așa cum rezultă din corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 45577/13.09.2022, însă, până la această dată, contestatorul nu a prezentat vreo dovadă în sensul constituirii cauțiunii, nici prin fax/e-mail, și nici în original (poștă sau la registratura CNSC), deși prin adresa amintită, Consiliul a cerut, în mod expres, ca răspunsul să fie comunicat, inițial, prin fax sau e-mail, iar, ulterior, în original, prin poștă sau direct la registratura CNSC. În soluționarea cauzei prezintă relevanță dispozițiile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: (1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauţiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru Pagina 2 din 4
contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b); b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b. În prezenta cauză se constată că .... a formulat și înaintat Consiliului contestația sa, prin poștă, în data de 01.09.2022, fiind înregistrată la sediul CNSC sub nr. 44245, în data de 06.09.2022, astfel încât, aceasta avea obligația de a constitui cauțiunea cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data sesizării Consiliului, și redate mai sus, respectiv în 5 zile de la data sesizării organismului administrativ-jurisdicțional. Față de normele reproduse, în vigoare și prezumate absolut a fi cunoscute de către ...., acesta era debitorul obligației legale de a constitui, în termen de maximum 5 zile de la sesizarea Consiliului, o cauțiune de 2% din valoarea estimată a contractului, în limita pragurilor de mai sus. În pofida acestei obligații, societatea a formulat contestația fără să constituie cauțiunea necesară, ea nefiind constituită și probată în cele 5 zile care s-au scurs de la sesizarea Consiliului. Termenul de 5 zile fiind un termen de decădere, respectarea lui nu este lăsată la aprecierea contestatorului. Autorul contestației era dator să manifeste o minimă diligență în îndeplinirea, în termenul acordat, a obligațiilor procesuale care îi reveneau, astfel încât Consiliul să primească, până la această dată, dovada constituirii cauțiunii, dacă nu prin depunerea directă a ei la registratura Consiliului, atunci prin transmiterea la numerele de fax/adresa de e-mail puse la dispoziție și prin expedierea originalului cu serviciul poștal. Celeritatea este unul dintre principiile care guvernează soluționarea contestațiilor în materia achizițiilor publice [art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016]. Conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, iar conform art. 185 alin. (1) din același cod, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului și actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Reținând, așadar, culpa contestatorului, Consiliul va face aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 611 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestația va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii cauțiunii, și va reține că .... nu s-a conformat Pagina 3 din 4
obligației de constituire, în termenul fixat de legiuitor, a respectivei dovezi pentru contestația depusă. Întrucât contestatorul nu s-a conformat prevederilor legale imperative de constituire a cauțiunii, contestația .... nu poate fi soluționată, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația formulată de ...., pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare asupra altor excepții și asupra fondului cauzei. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ...., pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 4 din 4
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.