Decizie 1774/2022
Decizie CNSC2022_1774_2022_Decizie_1774.pdf, BO2022_1774_2022_BO2022_1774.pdf
Document CNSC
AXIS SECURITY S.R.L. în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA
Decizia CNSC nr. 1774/C7/1715 din 23.08.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de pază, monitorizare intervenție și transport de valori în Municipiul Hunedoara”, se solicită anularea adresei de comunicare nr. 58774/14.07.2022, anularea Raportului procedurii nr. 58771/14.07.2022, dispunând masuri de remediere, în sensul reluării procedurii de evaluare a propunerii financiare a AXIS SECURITY S.R.L., în acord cu Decizia nr. 800/C7/14.04.2022 și Decizia nr. 1354/C7/1174/30.06.2022, reevaluarea propunerii tehnice a ofertei câștigătoare depusă de TEAM FORCE SECURITY S.R.L. din perspectiva respectării documentației de atribuire și acordarea cheltuielilor de judecată conform art. 26 alin.(9) din Legea nr. 101/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: .............................................................................................. . Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la …Verifică pasajul în context →
Respinge contestația formulată de către AXIS SECURITY S.R.L., cu sediul social în Deva, str. Sântuhalm nr. 65B, județul Hunedoara, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA, cu sediul în Hunedoara, B-dul Libertății nr. 17, județul Hunedoara, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_1774_2022_Decizie_1774.pdf, BO2022_1774_2022_BO2022_1774.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1774/C7/1715 Data: 23.08.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 35950/20.07.2022, AXIS SECURITY S.R.L., cu sediul social în Deva, str. Sântuhalm nr. 65B, județul Hunedoara, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J20/68/2012, având CUI RO29593330, reprezentată prin Av. Tinea Mirela, cu sediul profesional în Deva, str. Iuliu Maniu nr. 11, județul Hunedoara, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată de către MUNICIPIUL HUNEDOARA (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA), cu sediul în Hunedoara, B-dul Libertății nr. 17, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, desfășurată prin procedură proprie, în vederea încheierii contractului de servicii, având ca obiect „Servicii de pază, monitorizare intervenție și transport de valori în Municipiul Hunedoara”, se solicită anularea adresei de comunicare nr. 58774/14.07.2022, anularea Raportului procedurii nr. 58771/14.07.2022, dispunând masuri de remediere, în sensul reluării procedurii de evaluare a propunerii financiare a AXIS SECURITY S.R.L., în acord cu Decizia nr. 800/C7/14.04.2022 și Decizia nr. 1354/C7/1174/30.06.2022, reevaluarea propunerii tehnice a ofertei câștigătoare depusă de TEAM FORCE SECURITY S.R.L. din perspectiva respectării documentației de atribuire și acordarea cheltuielilor de judecată conform art. 26 alin.(9) din Legea nr. 101/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: .............................................................................................. . Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge contestația formulată de către AXIS SECURITY S.R.L., cu sediul social în Deva, str. Sântuhalm nr. 65B, județul Hunedoara, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA, cu sediul în Hunedoara, B-dul Libertății nr. 17, județul Hunedoara, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 35950/20.07.2022, ... S.R.L., cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată prin ..., cu sediul profesional în ..., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, desfășurată prin procedură proprie, în vederea încheierii contractului de servicii, având ca obiect „...”, se solicită anularea adresei de comunicare nr. 58774/14.07.2022, anularea Raportului procedurii nr. 58771/14.07.2022, dispunând masuri de remediere, în sensul reluării procedurii de evaluare a propunerii financiare a ... S.R.L., în acord cu Decizia nr. ... și Decizia nr. ..., reevaluarea propunerii tehnice a ofertei câștigătoare depusă de ... S.R.L. din perspectiva respectării documentației de atribuire și acordarea cheltuielilor de judecată conform art. 26 alin.(9) din Legea nr. 101/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... S.R.L. critică rezultatul procedurii de atribuire antemenționată în ce privește desemnarea ofertei ... S.R.L. ca și câștigătoare, solicitând cele evocate în preambulul prezentei decizii. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 35950/20.07.2022, ... S.R.L., în calitate de ofertant în cadrul procedurii proprii organizată de către ..., critică respingerea ofertei sale urmare reevaluării financiare conform deciziei C.N.S.C. nr. ..., solicitând totodată reevaluarea ofertei ... S.R.L. întrucât nu respectă prevederile documentației de atribuire. Pagina 1 din 20
1. Preliminar, contestatorul expune faptul că prin Decizia ... din data de 14.04.2022 asupra contestației ... S.R.L., Consiliul a pronunțat o soluție de admitere a acesteia, fiind dispusă reevaluarea propunerii financiare din două perspective: - Modul de calcul privind sporul de noapte, pentru toate cele categorii de posturi prevăzute în caietul de sarcini și - Fundamentarea componentei Fond de handicap în calculație prețului ofertat. În reevaluare, pentru a pune în aplicare Decizia CNSC nr. ..., autoritatea contractantă a transmis petentei solicitarea de clarificări nr. 37096/04.15.2022, prin care, în temeiul art. 134 alin.(1) și (3) din HG nr. 395/2016 și art. 209 alin.(1) din Legea nr. 98/2016, au fost solicitate următoarele lămuriri: ”Explicați procentul de 25% aferent orelor de noapte având în vedere că ponderea orelor de noapte este de 33, 33 %; Explicați modalitatea de calcul a cheltuitelor indirecte , componenta acestora și transmiteți valoarea procentuală aplicată la tariful orar ofertat; Rugam prezentați Extrase Revisal din care să rezulte norma de lucru pe zi/săptămână, pentru persoanele cu handicap nominalizate în "lista persoane cu certificate de handicap" (...)” ... S.R.L., a răspuns acestei solicitări, în raport de conținutul solicitării de clarificări. Societatea ... S.R.L., nemulțumita de modul de punere în aplicare a Deciziei CNSC nr. .../14.04.2022, a formulat din nou contestație, iar prin decizia nr. ..., CNSC a admis contestația ... S.R.L., dispunând reevaluarea răspunsului formulat de ... S.R.L., cu privire la procentul orelor de noapte luat în calcul la stabilirea prețului ofertat, prin raportare la prevederile documentației de atribuire, cu luarea în considerarea a celor precizate în motivare. 2. ... S.R.L. apreciază ca reevaluarea răspunsului său a fost realizată cu încălcarea prevederilor legale și în consecința în mod greșit autoritatea contractantă a respins oferta sa ca inacceptabilă, pe baza următoarelor argumente: Prin Decizia CNSC nr. ..., a fost admisă contestația ... S.R.L., fiind dispusă reevaluarea propunerii financiare a ... S.R.L., din punctul de vedere al elementelor de cost privind fondul de handicap și sporul de noapte. Potrivit art. 28 alin. (1) LG nr. 101/2016, Decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei. Petentul învederează că modul de aplicare al acestei norme legale, ce statuează asupra caracterului obligatoriu al deciziilor CNSC, a fost analizat și stabilit prin Decizia ICCJ nr. 66/2018. solicitând să fie avută în vedere în soluționarea prezentei contestării. Pagina 2 din 20
Cu privire la sporul de noapte, în Decizia nr. ..., s-a reținut: "Analizând oferta depusă de ofertantul declarat câștigător sub aspectul ponderii orelor de noapte, Consiliul retine că în cuprinsul devizelor prezentate în cadrul propunerii financiare, Ofertantul ... S.R.L., a precizat că în calculul tarifului orar, pentru serviciile de 12h/zi pentru perioada 01.06.2022 15.09.2022, a luat în calcul o pondere de 25% pentru orele de noapte, deși în cuprinsul Tabelului nr.1 din cadrul Caietului de sarcini, pentru perioada respectivă, figurează doar servicii de pază de 12 h/zi între orele 7.00 - 19.00 și 8.00 20.00, perioade ce nu se încadrează în prevederile de la art. 125 alin.(1) din Codul Muncii, nefiind munca prestată între orele 22.00 - 6.00. De asemenea, în ceea ce privește orele de noapte prestate în cadrul serviciilor dc 12 h/zi, 18 h/zi și 24 h/zi, în perioada 01.03.2022 — 31.12.2022, se retine ca ofertantul în cauză a stabilit aceeași valoare pentru ora de noapte , respectiv 18, 68 lei/ora, fără a prezenta modul concret de organizare a serviciului în ture, în condițiile în care serviciul se desfășoară după un program diferit, respectiv 18.30 - 6.30, 12.30 - 6.30 și 0 24, orele de noapte avand o pondere diferită pentru fiecare program în parte. Analizând modul concret în care comisia de evaluare a analizat justificarea tarifului ofertat de către ofertantul în cauză, Consiliul constată că în cuprinsul procesului verbal de evaluare nr. 19335/08.03.2022 (pag.107 din dosarul achiziției) sunt evidențiate doar tarifele orare pentru serviciile de pază, de monitorizare și de intervenție și transport și fără a fi solicitate clarificări cu privire la neconcordanțele din cuprinsul propunerii financiare prezentate de acest ofertant cu privire la modul de calcul a sporului acordat pentru orele prestate pe timp de noapte. Astfel, Consiliul constată că din documentele aflate în cadrul dosarului de achiziție nu rezultă că membrii comisiei au efectuat verificări amănunțite cu privire la respectarea tuturor prevederilor legale din Codul Muncii la constituirea tarifului ofertat de ... S.R.L., așa cum s- a solicitat prin caietul de sarcini. Consiliul nu retine în soluționarea susținerilor autorității contractante și intervenientului ... S.R.L., exprimate în cuprinsul punctului de vedere nr. 15106/23.08.2022 și a cererii de intervenție nr. 16063/28.03.2022 potrivit cărora, în cuprinsul serviciului de pază schimbul de personal se va realiza la ora 24, astfel ca rezultă un număr de 6 ore lucrate pe noapte, respectiv o pondere de 25% din numărul de ore ale unei zile, întrucât aceste aspecte nu au fost identificate în cuprinsul ofertei prezentate inițial de către ofertantul în cauza respectiv nu a fost prezentat modul concret de desfășurare a serviciului de pază pentru fiecare post în parte" Pagina 3 din 20
Față de această Decizie a C.N.S.C. nr. ..., autoritatea contractantă, a transmis o solicitare de clarificări al cărui conținut din perspectiva chestiunii în discuție a fost următorul: "Explicați procentul dc 25% aferent orelor de noapte avand în vedete ca ponderea orelor de noapte este de 33, 33 %" Raportat la conținutul concret al solicitării transmise de autoritatea contractantă, societatea ... S.R.L. a adus lămuriri doar pentru postul cu program permanent, iar în răspunsul formulat a evidențiat modul de organizare al schimburilor, în cadrul unui program de 24h/zi, rezultând faptul ca condițiile unor schimburi cu programul 12.00 20.00, 20.00 - 04.00, 04.00 - 12.00, doar 6 ore din sunt prestate în condiții de noapte , conform art. 126 alin. (1) din Codul Muncii, rezultând ca ponderea acestora, față de 24 h, este de 25%, față de care s-a prevăzut un spor de noapte de 25%. Prin decizia C.N.S.C. nr. ..., analizând Consiliul atât considerentele Deciziei nr. 800/C7, cât și conținutul solicitării de clarificări și al răspunsului ofertantului a stabilit următoarele: "Astfel, Consiliul are în vedere că nu toate posturile de pază ce urmează a fi asigurate în cadrul contractului de servicii ce urmează a fi încheiat sunt de 24 ore/zi, ci în cuprinsul Caietului de sarcini, în cadrul tabelului nr.1 sunt 3 categorii de posturi ce implică efectuarea serviciului pe timp de noapte, respectiv 12 h(18.30 - 06.30), 18 h (12.30 - 06.30) și 24 h (0 24.00). Sub acest aspect, este avut în vedere că deși în cuprinsul Deciziei nr.... din 14.04.2022, se precizează "în ceea ce privește orele de noapte prestate în cadrul serviciilor de 12 h/zi, 18 h/zi și 24 h/zi, în perioada 01.03.2022 - 31.12.2022, se reține că ofertantul în cauză a stabilit aceeași valoare pentru ora de noapte, respectiv 18, 68 lei/oră, fără a prezenta modul concret de organizare a serviciului în ture, în condițiile în care serviciul se desfășoară după un program diferit, respectiv 18.30 — 6.30, 12.30 6.30 și 0 — 24, orele de noapte având o pondere diferită pentru fiecare program în parte.", comisia de evaluare nu a avut în vedere, NICI CU OCAZIA SOLICITĂRII DE CALRIFICARI și nici cu ocazia analizei răspunsului transmis de ofertantul în cauză, că propria documentație de atribuire prevede 3 categorii distincte de posturi de pază care presupun efectuarea serviciului de pază pe timp de noapte, motiv pentru care procentul de 25% aferent orelor de noapte nu este valabil pentru toate acestea. Mai mult, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare au apreciat caracterul concludent al explicațiilor furnizate de ... S.R.L., deși prin răspunsul furnizat de către acest ofertant nu au fost făcute referiri la modul concret de organizare a serviciului pentru posturile de pază cu o durată de 12 h și 18 h, ce urmează a se desfășura în intervalul de 18.30 6.30 (un total de 2.592 ore, pentru întreg contractul), respectiv 12.30 — 6.30 (1.5'I8 ore, pentru întreg contractul), nefiind evidențiat Pagina 4 din 20
numărul concret de ore de noapte ce se impune a fi luat în considerare la acordarea sporului aferent pentru serviciul executat în aceste tipuri de posturi de pază și ponderea acestora din totalul orelor de pază ce urmează a fi executate în respectivele posturi." Din economia celor doua decizii, aprecierea contestatorului este că în reevaluare autoritatea contractantă trebuia să ia în vedere următoarele acțiuni: - formularea unei solicitări de clarificare completă, în care să fie indicate în concret și neechivoc aspectele ce trebuie lămurite pentru punerea în aplicare a deciziilor C.N.S.C., - doar subsecvent unei solicitări de clarificări complete să fie analizat răspunsului ofertantului și implicit propunerea financiară a acestuia în raport de prevederile Caietului de sarcini, - declararea inacceptabilă a ofertei, în considerarea răspunsului la clarificări formulat de către ofertant, fără ca în prealabil Comisia de evaluare să formuleze o solicitare de clarificări cu referire la toate cele trei categorii de posturi, conform Caietului de sarcini și a modului concret de acordare a sporului de noapte pentru întreaga durată a contractului, petentul apreciază că determină nelegalitatea măsurii respingerii ofertei ... S.R.L. ca inacceptabilă în condițiile art. 134 alin.(5) din HG nr. 395/2016. Ori, în sine exclusiv clarificarea autorității contractante nr. 37096/04.05.2022, raportat la conținutul său nu era suficientă pentru verificarea tuturor aspectelor stabilite de către Consiliul, prin deciziile pronunțate, că trebuie lămurite de către ofertant. Astfel, Consiliul a stabilii că trebuie lămurit de către ofertant: - modul concret de organizare a serviciului în ture, în condițiile în care serviciul se desfășoară după un program diferit, respectiv 18.30 — 6.30, 12.30 — 6.30 și 0 - 24, orele de noapte având o pondere diferită pentru fiecare program în parte; - sporul aferent pentru serviciul executat în aceste tipuri de posturi de pază și ponderea acestora din totalul orelor de pază ce urmează a fi executate în respectivele posturi. Cât privește solicitarea de clarificări 37096/04.05.2022, aceasta a avut în vedere strict postul de 24 de ore, fără de care Consiliul a arătat prin Decizia nr. ...: ”comisia de evaluare nu a avut în vedere, NICI CU OCAZIA SOLICITĂRII DE CALRIFICARI și nici cu ocazia analizei răspunsului transmis de ofertantul în cauza, că propria documentație de atribuire prevede 3 categorii distincte de posturi de pază care presupun efectuarea serviciului de pază pe timp de noapte, motiv pentru care procentul de 25% aferent orelor de noapte nu este valabil pentru toate acestea." Rezulta că, prealabil respingerii ofertei ca inacceptabilă, în considerarea prevederilor art. 134 alin.(5), Comisia de evaluare are Pagina 5 din 20
obligația de a solicita clarificări în mod corespunzător, adică în mod clar și prin definirea în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea, respectiv ce elemente ale ofertei trebuie lămurite corespunzător pentru a permite evaluarea ofertei. Doar subsecvent unei asemenea solicitări de clarificări, dacă răspunsul nu este concludent poate interveni sancțiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă, nu însă și înaintea realizării corespunzătoare a mecanismului solicitării de clarificări de către Comisa de evaluare. Pentru aceste considerente, contestatorul solicită sa se constate că în mod nelegal autoritatea contractantă a respins oferta ... S.R.L. ca inacceptabilă, solicitând reluarea procedurii și reevaluarea conform legii, a propunerii financiare, subsecvent formulării unei solicitări de clarificări complete de către comisa de evaluare. 3. În continuate, contestatorul susține că oferta ... S.R.L. nu respectă prevederile documentației de atribuire, fiind necesară reevaluarea acesteia, motivând: În sensul condițiilor de participare, respectiv capacitatea tehnică și profesională a ofertanților, prin documentația de atribuire s-au impus următoarele - deținerea Avizului de dispecerat pentru asigurarea serviciilor de intervenție conform legii, iar în ipoteza în care acestea urmează a fi prestate printr-un terț, să fie depus contractul de colaborare. Din punct de vedere al obligațiilor minimale obligatorii solicitate ofertanților, privind serviciile pretinse de către autoritatea contractantă, potrivit Instrucțiunilor pentru ofertanți, se impune ca ofertantul va prezenta în cadrul propunerii tehnice, în mod obligatoriu, modalitatea de prestare a serviciilor încât să fie asigurate toate cerințele prezentate în cuprinsul Caietului de sarcini. Din propunerea tehnică a ... S.R.L., se constată că acesta își asumă prestarea acestor servicii de intervenție pe teren, cu mijloace auto dotate corespunzător, indicând un timp pentru intervenție de 7 min. Petentul menționează că obiectivul pentru care sunt licitate serviciile este situat în municipiul Hunedoara, fiind format de 13 obiective, județul Hunedoara. În ceea ce privesc dovezile privind prestarea serviciilor conform ofertă și Caiet sarcini, se constată că au fost atașate Avizul favorabil privind dispecerizarea și o copie a unei Cărți de identitate pentru un vehiculul ce urmează a fi utilizat pentru serviciile de intervenție pe teren. Intervenția cu echipaje mobile nu se poate face de către o societate specializată de pază și protecție, în afara condițiilor impuse de Legea nr. 333/2003 și respectiv ale HG nr.301/2012, susține petentul. După cum rezultă din înscrisurile depuse de acest ofertant, se constată că ... S.R.L. are dispecerat autorizat, însă nu pentru Municipiul Hunedoara, ci pentru Petroșani. Pagina 6 din 20
Distanța rutieră de 80 Km ce se va impune a fi parcursă necesită un interval mai mare de 7 minute, cât a propus prin oferta sa acest candidat. De asemenea, în cadrul propunerii tehnice, ofertantul câștigător va proceda la subcontractarea acestor servicii, lucru pe care trebuia să îl facă la data depunerii ofertei prin prezentarea documentelor pentru subcontractantul propus, conform cerințelor din Documentație. În consecință , în elaborarea ofertei tehnice ofertantul ... S.R.L. trebuia să expună în concret dacă deține autovehicule de intervenție și în ce modalitate va presta serviciu de intervenție cu echipaje mobile, relativ la cerințele din Documentația de atribuie, iar posibilitatea de a o presta în condiții de legalitate trebuia temeinic analizată de către autoritatea contractantă. Contestatorul evocă ca jurisprudență Decizia C.N.S.C. nr. 614/C7/457, Decizia Curții de Apel București nr. 5117/29.1.2017, Decizia nr. 3298/08.09.2017, Decizia nr. 5117/29.11.2017, Decizia nr. 64/12.04.2019, deciziile Curții de Apel Cluj: Decizia nr. 5117/29.11.2017. Concluzionând, petentul susține că autoritatea contractantă a nesocotit prevederile legale, solicitând admiterea contestației așa cum a fost formulată, și acordarea cheltuielilor de judecată. A fost depusă la dosar împuternicire avocațială nr. 006001 din 20.07.2022, în baza contractului de asistență juridică nr. 006001/2022 pentru
următoarele
activități: REDACTARE,
ASISTENȚĂ JURIDICĂ/REPREZENTARE și Factură nr. 243/20.07.2022 conform Contract nr. 006001/2022 în sumă de 3.000 lei. Prin adresa cu nr. 61857/25.07.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 36710/25.07.2022, autoritatea contractantă ... înaintează punct de vedere asupra contestației formulate de ... S.R.L., solicitând respingerea acesteia ca nefondată și menținerea actelor întocmite de către Comisia de evaluare în cadrul reanalizării ofertei depusă de contestatoare. În motivare, autoritatea contractantă susține că a respectat întocmai prevederile dispuse de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, respectiv a reanalizat răspunsul oferit de ... S.R.L., răspuns primit la solicitarea de clarificări nr. 37096/04.05.2022. Prin solicitarea de clarificări nr. 37096/04.05.2022 autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertantului ... S.R.L., cu privire la fundamentarea prețului ofertat, respectiv: 1.explicarea procentul de 25% aferent orelor de noapte, avand în vedere ca ponderea orelor de noapte este 33,33%; (....) în urma Deciziei C.N.S.C. nr. ... comisia de evaluare anulează procesul verbal nr. 38624/09.05.2022 cu privire la evaluarea răspunsului la solicitarea de clarificări transmisa ofertantului ... S.R.L și reia Pagina 7 din 20
analizarea răspunsului formulat de ... S.R.L. cu privire la procentul orelor de noapte luate în calcul la fundamentarea prețului ofertat, prin raportare la prevederile documentației de atribuire cu luarea în considerare a celor precizate în decizia mai sus menționată. Comisia de evaluare reia analizarea răspunsului ofertantului cu privire la sporul de noapte așa cum se menționează și în Decizia CNSC nr...., aspect evidențiat și în decizia anterioară, din luna aprilie 2022, nr .../14.04.2022. Pornind de la prevederile documentației de atribuire, unde sunt prevăzute 3 tipuri de posturi distincte care implică efectuarea serviciului pe timp de noapte, respectiv: - post de 12 ore (interval 18.30-06.30), - post de 18 ore (interval 12.30-06.30), - post de 24 ore (interval 0-24); Comisia de evaluare a solicitat clarificarea ponderii orelor de noapte avand în vedere ca ele reprezintă 33,33% din timpul lucrat. Autoritatea contractantă arată că ... S.R.L prin răspunsul său la solicitarea de clarificări ”Justifică" ponderea orelor de noapte care reprezintă doar 25%, respectiv 6 ore de noapte prin organizarea programului de lucru în trei schimburi, însă ofertantul, nu clarifica prin răspunsul sau, modul concret de organizare a serviciului de paza pentru posturile de 12 ore și 18 ore, care implica munca de noapte și care se desfășoară în intervalul stabilit prin documentația de atribuire: 1) Post de 12h = care se desfășoară în intervalul 18.30-06.30, cu un număr total de ore de 2592 ore / post, din care orele de noapte reprezintă 66,66% (8:12=66,66%) 2) Post de 18 ore = care se desfășoară în intervalul 12.30-06.30, cu un număr total de 1548 ore/ post, din care orele de noapte reprezintă 44,44%). Ofertantul, nu clarifică prin răspunsul sau, modul concret de organizare a serviciului de paza pentru posturile de 12 ore și 18 ore, care implica și muncă de noapte și care reprezintă peste 30% din timpul de lucru al unui agent; Ținând cont și de mențiunile făcute în deciziile C.N.S.C. nr. .../14.04.2022 și ..., precum și de prevederile art. 126 din Codul muncii unde se menționează: ”Salariatul de noapte reprezintă, după caz: a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru; b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru.” Comisia de evaluare considera răspunsul ofertantului neconcludent în baza art. 134 alin (5) din HG nr. 395/2016, respectiv „5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Pagina 8 din 20
Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Astfel, oferta ... S.R.L. a fost declarată inacceptabilă în baza prevederilor art. 134 alin (5) din HG nr. 395/2016, având în vedere răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări, cu privire la sporul de noapte. Mai precis, arată achizitoarea: - ca urmare a punerii în aplicare a măsurilor prevăzute în decizia CNSC nr. .../14.04.2022, s-au solicitat clarificări ofertantului ... S.R.L., prin adresa nr. 37096/04.05.2022, cu privire la procentul de 25% aferent orelor de noapte, având în vedere ca ponderea orelor de noapte este 33,33%; Ofertantul, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, menționează că activitatea/programul de pază, se desfășoară pe 3 schimburi, într-un interval stabilit de către acesta, după următorul interval/program de lucru: - schimbul 1_ program de la 16.00-00.00, include doar 2 ore din programul considerat program de noapte (ore care nu se dau în plata conf. art. 125); - schimbul 2_ program 00.00 _08.00, include 6 ore de noapte, date în plată, care au fost luate în calcul la fundamentarea prețului ofertei; - schimbul 3 program 08.00-16.00, nu necesită ore de noapte; Comisia de evaluare, prin decizia C.N.S.C. nr. ..., reanalizează răspunsul ofertantului și concluzionează că cele 3 schimburi care au stat la baza fundamentării sporului de noapte (25 % pentru un număr de numai 6 ore de noapte), nu sunt fezabile la toate posturile de pază prevăzute de autoritatea contractantă în documentația de atribuire, unde, pe lângă posturile permanente de 24 ore, există și post de 12 ore care prevede 8 ore de muncă de noapte și post de 16 ore care la fel, prevede munca de noapte; Comisia de evaluare, consideră răspunsul ofertantului ... S.R.L. neconcludent, având în vedere că acesta nu prezintă concret, detaliat pe fiecare tip de post în parte, modul de organizare a timpului de lucru, cele 3 schimburi menționate de ofertant în răspunsul la solicitarea de clarificări, detaliate, nefiind fezabile și pentru posturile de 12 ore sau de 16 ore, care implică munca de noapte. Comisia de evaluare concluzionează în baza art. 134 alin (5) din HG 395/2016, respectiv ....clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Autoritatea contractantă menționează totodată că adresarea unei noi solicitări de clarificare cu același conținut, respectiv clarificarea Pagina 9 din 20
ponderii orelor de noapte ar fi presupus încălcarea principiilor prevăzute de legislația achizițiilor publice. Astfel, în urma reanalizării ofertelor comisia de evaluare desemnează ca ofertă câștigătoare oferta depusă de ofertantul ... S.R.L. Concluzionând, având în vedere toate circumstanțele expuse, autoritatea contractantă solicită să se constate că reevaluarea ofertei s-a realizat conform prevederilor legale aplicabile în materie, astfel încât, după finalizarea procesului de evaluare, doar ofertele care au îndeplinit condițiile documentației de atribuire au fost declarate admisibile. În consecință, avand în vedere prevederile legale în vigoare, autoritatea contractantă nu a considerat că se impune adoptarea unor măsuri de remediere, procesul de evaluare fiind realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, coroborate cu dispozițiile din Normele de aplicare, aprobate prin H.G. 395/2016. Pentru toate aceste motive, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației promovată de către ... S.R.L. ca nefondată. Prin adresa înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37355/28.07.2022, contestatorul ... S.R.L. depune concluzii scrise, reiterând petitele din contestație, expunând următoarele considerente: 1. Referitor la modul de reevaluare a propunerii financiare a ... S.R.L., prin raportare la Deciziile CNSC nr.... și nr.800/C7, contestatorul reiterează argumentația din contestație cu privire la aspectele lăsate nelămurite ca urmare a solicitărilor de clarificări incomplete și neclare ale autorității contractante, susținând că răspunsul ofertantului nu poate fi analizat decât în raport de conținutul solicitării de clarificări. Referitor la modul de organizare al schimburilor pentru categoriilor de posturi de 12 ore, respectiv 18 ore, contestatorul precizează: - Posturi de 12 ore, prevăd 2592 ore, total contract , pentru servicii executate în intervalul orar 18.30- 6.30 , de luni până vineri; - Posturi de 18 ore, în total 1548 ore, pentru servicii executate în intervalul 12.30-06.30, pe perioada sărbătorilor legale și a sâmbetelor și duminicilor. Acestea sunt aferente aceluiași obiectiv - Piața Obor. Asupra organizării schimburilor, contestatorul detaliază că se va face la fel ca și în cazul posturilor permanente cu schimb la ora 0.00, astfel încât vor fii date în plată doar 6 ore de noapte, conform devizului de post permanent depus în cadrul procedurii. Astfel: - postul de 12 ore, va avea următorul program : 18.30-0.00, și 0.00 - 6.30 -Postul de 18 ore, va avea următorul program : 12.30- 0.00 și 0.00-6.30. Calculând necesarul de agenți pentru Piața Obor: - La totalul orelor solicitate pentru prestarea serviciilor, și anume 4236 ore (2592 ore + 1548 ore + 96 ore) , sunt nevoie de 2.53 agenți de pază. Cum pentru acest post au fost alocați 4 agenți, Pagina 10 din 20
aceștia sunt suficienți pentru a presta serviciile, în condițiile de program menționate, cu îndeplinirea norme de lucru lunar obligatorie de 167.333 ore. Totalul orelor ce implică și ore de noapte pe întreg contract : ( 102816 ore + 2592 ore + 1548 ore + 96 ore ) = 107052. Toate aceste ore au fost prevăzute în propunerea financiara cu tariful orar de 18, 68 lei/ora/agent. Raportat la programul schimburilor pe cele trei categorii care implică ore de noapte, va rezulta un număr de 6 ore/zi date în plata cu spor de noapte, rezultând deci o pondere de 25% din totalul orelor : 107052 ore x 25 % =26763 ore, potrivit contestatorului. Avalizând propunerea financiară, se observă că totalul orelor/contract de 110532 ore, din care 107052 ore, aferent cărora s-a avut în vedere devizul aferent postului permanente, cu includerea sporului de noapte în discuție, ceea ce înseamnă 93.02 % din valoarea ofertei. Concluzionând, ... S.R.L. susține că tariful ofertat nu a fost diminuat în nicio formă prin calculațiile efectuate, respingerea ca inacceptabilă a ofertei sale pe fondul unei solicitări de clarificări incompletă efectuându-se în mod nelegal. 2. Contestatorul reiterează susținerile din contestație conform cărora oferta ... S.R.L. nu respectă prevederile Documentației de atribuire, fiind necesară reevaluarea acesteia. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a organizat, prin procedură proprie, o achiziție publică, având ca obiect ” „...”, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), prin publicarea pe site-ul propriu a anunțului de participare cu nr. 10790/08.02.2022. Potrivit anunțului de participare, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea totală estimată a contractului este de ... lei, fără T.V.A. Conform PROCESULUI-VERBAL al ședinței de deschidere a ofertelor cu nr. 13560/17.02.2022, în procedura au depus oferte 3 operatori economici, respectiv: 1. ... S.R.L., 2. ... S.R.L. și 3. ... S.R.L. Potrivit Raportului procedurii cu nr. 20344/10.03.2022, oferta ... S.R.L. a ocupat locul I în clasament, cu o propunere financiară de 2.091.273,48 lei, fără TVA, oferta ... S.R.L. a ocupat locul II în clasament, cu o propunere financiară de 2.150.526,96 lei, fără TVA, iar oferta ... S.R.L. a fost respinsă ca inacceptabilă. Consiliul, prin decizia nr. ... din 14.04.2022 a admis contestația cu nr. 527/18.03.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14381/18.03.2022 formulată de către ... S.R.L., Pagina 11 din 20
anulând, în parte, procesul verbal nr. 19335/08.03.2022, raportul procedurii nr. 20344/10.03.2022, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de ... S.R.L., precum și actele subsecvente acestuia, dispunând reanalizarea propunerii financiare prezentate de ... S.R.L. În urma reanalizării propunerii financiare prezentate de către ... S.R.L., reflectată în procesul verbal de reevaluare nr. 37095/04.05.2022 și procesul verbal de analiză răspuns la solicitările de clarificări nr. 38624/09.05.2022 și aplicării criteriului de atribuire, prin Raportul procedurii cu nr. 38625/09.05.2022 Comisia de evaluare a menținut clasamentul anterior. Prin Decizia nr. 1345/C7/1174 din 30.06.2022, Consiliul a admis o nouă contestație formulată de către ... S.R.L, anulând procesul verbal nr. 38624/09.05.2022 încheiat cu ocazia evaluării răspunsului la solicitarea de clarificări transmisă ofertantului ... S.R.L., anulând, în parte, raportul procedurii nr. 38625/09.05.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară a ofertantului ... S.R.L., dispunând reanalizarea răspunsului formulat de ... S.R.L. cu privire la procentul orelor de noapte luat în calcul la stabilirea prețului ofertat, prin raportare la prevederile documentației de atribuire, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. În urma reanalizării răspunsului la solicitarea de clarificări trimisă către ... S.R.L. prin adresa nr. 37096/04.05.2022, reflectat în procesul verbal de reevaluare nr. 58131/12.07.2022, Comisia de evaluare consideră răspunsul ofertantului neconcludent, declarând oferta acestuia inacceptabilă în baza prevederilor art.134 alin.(5) din HG nr. 395/2016., aspect reluat în Raportul procedurii cu nr. 58771/14.07.2022, fiind declarată câștigătoare unica ofertă admisibilă în urma evaluării propunerilor financiare, respectiv oferta ... S.R.L. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... S.R.L. a transmis recipisa de consemnare nr. ... din 22.07.2022, emisă de CEC Bank, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de ... RON, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. .... Astfel, Consiliul constată că ... S.R.L. a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Procedând la soluționarea contestației formulată de ... S.R.L., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, contestatorul formulând critici referitoare, pe de o parte, la motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale, iar, pe de altă parte, la oferta declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, prezentată de ... S.R.L. În ceea ce privește criticile referitoare la motivul de respingere a ofertei prezentate de ... S.R.L., analizând conținutul dosarului achiziției, transmis de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 101/201, Consiliul constată că ... a transmis Pagina 12 din 20
către ... S.R.L. adresa nr. 58774/14.07.2022, de comunicare a rezultatului procedurii, în cuprinsul căreia a precizat că „Prin prezenta vă informăm că în urma reevaluării ofertelor depuse la procedura mai sus menționată, în conformitate cu prevederile art. 137, alin. (1) din HG nr. 395/2016 oferta depusă de ... SRL a fost respinsă ca INACCEPTABILA în baza prevederilor art. 134, alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 respectiv: (5) în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Mai specific, prezentăm mai jos motivele care au stat la baza respingerii ofertei dumneavoastră după cum urmează : 1) În urma reevaluării ofertelor, ca urmare a deciziei CNSC nr .../14.04.2022, s-au solicitat clarificări (prin adresa nr 37096 din data de 04.05.2022), cu privire la clarificarea sporului de noapte având în vedere că ponderea orelor de noapte este 33,33%. Răspunsul dvs. (primit in termen) a fost ca activitatea de pază se face pe 3 schimburi, respectiv: schimbul 1- program de la 16.00-00.00, include doar 2 ore din programul considerat program de noapte (ore care nu se dau în plată conf. art. 125); schimbul 2- program 00.00 -08.00, include 6 ore de noapte, date în plată, care au fost luate în calcul la fundamentarea prețului ofertei; schimbul 3- program 08.00-16.00, nu necesită ore de noapte; cu mențiunea că organizând în acest mod schimburile, un salariat prinde doar 6 ore de noapte, iar ele, raportate la 24 ore, reprezintă doar 25%, respectiv: „...procentul de 25% aplicat in componenta tarifului unitar, este corespondentul ponderii orelor de noapte in total ore lunare si anume:6 ore noapte / 24 ore = 25% procent folosit in devizele din cadrul procedurii privind sporul de noapte". 3) In urma reanalizării răspunsului dvs. ca urmare a emiterii unei noi Decizii CNSC, respectiv decizia CNSC nr...., comisia de evaluare consideră răspunsul dvs. neconcludent deoarece, în cadrul documentației de atribuire există și posturi de 12 ore (totalizează 2592 ore, interval 18.30-06.30 și post de 18 ore (totalizează 1548 ore, interval 12.30-06.30), care implică muncă de noapte și care reprezintă peste 30% din timpul de lucru al unui agent si unde activitatea nu se poate desfășura pe 3 schimburi, așa cum justificați dvs. în răspunsul la solicitarea de clarificări”. Raportat la motivul de respingere a ofertei prezentate de ... S.R.L., așa cum acesta a fost indicat în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, Consiliul are în vedere că anterior, în cadrul prezentei proceduri de atribuire, au mai fost emise două decizii, respectiv Decizia nr. ... din 14.04.2022 și Decizia nr. ... din 30.06.2022. Astfel, Consiliul are în vedere că soluționând critica formulată de ... S.R.L. referitoare la faptul că ... S.R.L. a calculat în mod eronat ponderea Pagina 13 din 20
orelor lucrate în timpul nopții, în cuprinsul deciziei nr. ... din 14.04.2022 s-a precizat că „(...) ofertanții aveau obligația de a preciza în cuprinsul propunerii tehnice modul concret de îndeplinire a serviciului de pază pentru fiecare post în parte, respectiv cu indicarea în mod detaliat a modului de organizare a acestuia, prin prezentarea orarului de organizare a turelor acolo unde este cazul, aspecte ce se impuneau a fi verificate de către membrii comisiei de evaluare. Astfel, spre exemplu, se impunea a fi prezentat modul de organizare a posturilor permanente (24 h/24), a posturilor de 12 h și a celor de 18 h prin evidențierea modului de organizare a timpului de lucru și pe cale de consecință a orelor lucrate în perioada de noapte. (...) Analizând oferta depusă de ofertantul declarat câștigător sub aspectul ponderii orelor de noapte, Consiliul reține că în cuprinsul devizelor prezentate în cadrul propunerii financiare, ofertantul ... S.R.L. a precizat că în calculul tarifului orar, pentru serviciile de 12 h/zi pentru perioada 01.06.2022- 15.09.2022, a luat în calcul o pondere de 25% pentru orele de noapte, deși în cuprinsul tabelului nr. 1 din cadrul caietului de sarcini, pentru perioada respectivă, figurează doar servicii de pază de 12 h/zi între orele 7,00 – 19,00 și 8,00 – 20,00, perioade ce nu se încadrează în prevederile de la art. 125 alin. (1) din Codul Muncii, nefiind muncă prestată între orele 22,00 și 6,00. De asemenea, în ceea ce privește orele de noapte prestate în cadrul serviciilor de 12 h/zi, 18 h/zi și 24h/zi, în perioada 01.03.2022 – 31.12.2022, se reține că ofertantul în cauză a stabilit aceiași valoare pentru ora de noapte, respectiv 18,68 lei/ora, fără a preciza, modul concret de organizare a serviciului în ture, în condițiile în care serviciul se desfășoară după un program diferit, respectiv 18,30 – 6,30, 12,30 – 6,30 și 0 – 24, orele de noapte având o pondere diferită pentru fiecare program în parte. Analizând modul în care comisia de evaluare a analizat justificarea tarifului ofertat de către ofertantul în cauză, Consiliul constată că în cuprinsul procesului verbal de evaluare nr. 19335/08.03.2022 (la pag. 107 din dosarul achiziției) sunt evidențiate doar tarifele orare pentru serviciile de pază, de monitorizare, intervenție și transport valori, fără a fi făcute referiri la modul de constituire a acestora și fără a fi solicitate clarificări cu privire la neconcordanțele din cuprinsul propunerii financiare prezentate de acest ofertant cu privire la modul de calcul a sporului acordat pentru orele prestate pe timp de noapte. Astfel, Consiliul constată că din documentele aflate în cadrul dosarului achiziției nu rezultă că membrii comisiei de evaluare au efectuat verificări amănunțite cu privire la respectarea tuturor prevederilor legale din Codul Muncii la constituirea tarifului ofertat de ... S.R.L., așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini” și a dispus reanalizarea propunerii financiare prezentate de . Se reține că în vederea punerii în aplicare a celor dispuse prin decizia nr. ... din 14.04.2022, comisia de evaluare a transmis către ... S.R.L. adresa nr. 37096/04.05.2022 prin care au solicitat explicații cu privire la procentul de 25% aferent orelor de noapte având în vedere că ponderea orelor de noapte este de 33,33%. Pagina 14 din 20
Este avut în vedere că prin răspunsul formulat ... S.R.L. a precizat că „Se detaliază modul de calcul cuprins la spor de noapte din devizul tarifar arar prezentat în cadrul procedurii: - Conform art. 125 alin. (2) din Codul Muncii, se consideră „salariat de noapte” salariatul care efectuează munca de noapte cel puțin 3 ore din timpul sau zilnic de lucru; - Prin modul de organizare a schimburilor de lucru, mod care în sarcina prestatorului, fără a influența buna desfășurare a activității de pază, s- a ajuns a se lua în calcul ca numărul de ore de noapte date în plată conform Codului Muncii să fie de 6 ore și anume: - schimbul 1 – program de la 16.00 – 00.00, include 2 ore din programul considerat a fi program de noapte, ore care nu se dau în plată conform art. 125 alin. (2) din Codul Muncii; - schimbul 2 – program 00.00 – 08.00, include 6 ore de noapte, date în plată, care au fost luate în calcul la fundamentarea prețului ofertei; - schimbul 3 – program 08.00 – 16.00, nu necesită ore de noapte. Astfel, procentul de 25% aplicat în componenta tarifului unitar este corespondentul ponderii orelor de noapte în total ore lunare și anume: 6 ore noapte/24 ore – 25%, procent pe care l-am folosit în devizele prezentate în cadrul procedurii privind sporul de noapte. Mai menționăm că acest program nu va avea nicio consecință negativă în îndeplinirea obligațiilor solicitate de dumneavoastră și asumate prin propunerea tehnică, conform cerințelor caietului de sarcini și a fișei de date”. Comisia de evaluare a analizat informațiile transmise de ofertantul în cauză în cadrul ședinței de evaluare din data de 09.05.2022, în cuprinsul procesului verbal nr. 38624/09.05.2022 fiind consemnate următoarele: „Comisia de evaluare, în urma analizării răspunsului dat de ofertant, consideră concludent răspunsul acestuia având în vedere că în documentația de achiziție nu se precizează ora la care se derulează activitatea de pază umană, respectiv intervalul orar. Singura mențiune este cea legată de respectarea Codului Muncii. În fundamentarea ponderii orelor de noapte care sunt 25% sunt cuprinse doar 6 ore din schimbul 2 care, conform Codului Muncii, sunt ore de noapte, fiind prestate în intervalul 22.00 – 06.00, pentru care se acordă sporul de 25% (...). Comisia de evaluare face un calcul de verificare (25% spor de noapte x 6 ore /noapte)/24 ore = 6,25 % spor de noapte/oră. 15,239 lei/oră x 6,25% spor noapte/oră = 0,952438 lei/oră spor noapte. Astfel, sporul de noapte calculat este 0,95 lei/oră, fiind îndeplinite cerințele Codului Muncii cu privire la spor. Sunt îndeplinite cerințele de la punctul a) alin. (1) de la art. 125 din Codul Muncii de către schimbul care lucrează 6 ore de noapte, în intervalul 00.00-08.00 dimineața; cel care lucrează 2 ore din intervalul considerat muncă de noapte (schimbul 1) nu primește spor de noapte, nefiind îndeplinite cerințele de la punctul b) al alin. (1) din art. 125 al Pagina 15 din 20
Codului Muncii deoarece ele nu reprezintă cel puțin 30% din timpul său de lucru” și a stabilit un nou rezultat al procedurii, în care a declarat ca fiind câștigătoare oferta prezentată de ... S.R.L. În urma formulării unei noi contestații de către ... S.R.L., cu privire la modul de evaluare a propunerii financiare prezentate de ... S.R.L., Consiliul a emis decizia nr. ... din 30.06.2022, în cuprinsul căreia a precizat că „în mod eronat, membrii comisiei de evaluare au apreciat că explicațiile furnizate de ofertantul în cauză sunt concludente, având în vedere considerațiile reținute în cele ce urmează. Astfel, Consiliul are în vedere că nu toate posturile de pază ce urmează a fi asigurate în cadrul contractului de servicii ce urmează a fi încheiat sunt de 24 ore/zi ci în cuprinsul caietului de sarcini, în cadrul tabelului I sunt 3 categorii de posturi ce implică efectuarea serviciului pe timp de noapte, respectiv 12 h (18.30-06.30), 18 h (12.30-06.30) și 24 h (0-24). (...) comisia de evaluare nu a avut în vedere, nici cu ocazia formulării solicitării de clarificări și nici cu ocazia analizei răspunsului transmis de ofertantul în cauză, că propria documentație de atribuire prevede 3 categorii distincte de posturi de pază care presupun efectuarea serviciului de pază pe timp de noapte, motiv pentru care procentul de 25% aferent orelor de noapte nu este valabil pentru toate acestea. Mai mult, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare au stabilit caracterul concludent al explicațiilor furnizate de ... S.R.L. deși prin răspunsul furnizat de acest ofertant nu au fost făcute referiri la modul concret de organizare a serviciului de pază pentru posturile cu o durată de 12 h și 18 h, ce urmează a se desfășura în intervalul 18,30 – 6,30 (cu un total de 2.592 ore pentru întreg contractul), respectiv 12,30 – 6,30 (1.548 ore pentru întreg contractul), nefiind evidențiat numărul concret de ore de noapte ce se impune a fi luat în considerare la acordarea sporului aferent pentru serviciul executat în aceste tipuri de posturi de pază și ponderea acestora din totalul orelor de pază ce urmează a fi efectuate în respectivele posturi. Într-o atare situație, Consiliul constată că verificarea efectuată de comisia de evaluare a avut un caracter pur formal sub acest aspect, în condițiile în care nici explicațiile ofertantului în cauză și nici constatările membrilor comisiei de evaluare nu au avut în vedere respectarea documentației de atribuire, motiv pentru care se constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de ... S.R.L. în referire la aspectul relevat. Prin urmare, Consiliul constată că se impune anularea procesului verbal nr. 38624/09.05.2022, anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 38625/09.05.2022 și a actelor subsecvente acestuia, respectiv a mențiunilor referitoare la propunerea financiară a ofertantului ... S.R.L. și reanalizarea de către membrii comisie de evaluare a răspunsului la solicitarea de clarificări furnizat de ... S.R.L. cu privire la procentul orelor de noapte luat în calcul la stabilirea prețului ofertat, prin raportare la prevederile documentației de atribuire”. Se reține că membrii comisiei de evaluare au reanalizat răspunsul formulat de ... S.R.L. la solicitarea de clarificări privind modul de calcul al orelor de noapte și a stabilit caracterul neconcludent al acestuia, motiv Pagina 16 din 20
pentru care a procedat la respingerea, ca inacceptabilă, a ofertei prezentate de acest ofertant, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016. Având a se pronunța asupra contestației formulate de ... S.R.L. cu privire la nelegalitatea măsurii de respingere a ofertei sale, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor formulate sub acest aspect, prin raportare la prevederile documentației de atribuire și la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice. Astfel, Consiliul are în vedere că prin documentația de atribuire s-a stabilit, în mod clar, obligația ofertanților de a preciza în cuprinsul propunerii tehnice modul concret de îndeplinire a serviciului de pază pentru fiecare post în parte, respectiv cu indicarea în mod detaliat a modului de organizare a acestuia, prin prezentarea orarului de organizare a turelor acolo unde este cazul și de justifica în cuprinsul propunerii financiare modul de fundamentare a tarifului în conformitate cu prevederile legale din Codul Muncii, aspecte ce se impuneau a fi verificate de către membrii comisiei de evaluare. Consiliul constată că prin oferta prezentată inițial și ca urmare a solicitărilor de clarificări, ofertantul în cauză a prezentat modul de organizare a serviciului de pază doar pentru cele cu program 24 de ore, în condițiile în care, așa cum rezultă din documentația de atribuire și a fost precizat și în cuprinsul deciziilor C.N.S.C. nr. ... din 14.04.2022 și nr. ... din 30.06.2022, în cadrul caietului de sarcini au fost prevăzute 3 categorii de posturi ce implică efectuarea serviciului pe timp de noapte, respectiv 12 ore (18.30-06.30), 18 ore (12.30-06.30) și 24 h (0-24). Se reține că în ceea ce privește posturile de 12 ore și 18 ore, abia cu ocazia transmiterii documentului intitulat „Concluzii scrise”, înregistrat cu nr. 37355/28.07.2020, ... S.R.L. a precizat că „Referitor la modul de organizare al schimburilor pentru categoriilor de posturi de 12 ore, respectiv 18 ore: - Posturi de 12 ore, prevăd 2592 ore, total contract , pentru servicii executate in intervalul orar 18.30- 6.30 , de luni pana vineri - Posturi de 18 ore, totalizând 1548 ore, pentru servicii executate in intervalul 12.30-06.30, pe perioada sărbătorilor legale si a sâmbetelor si duminicilor”. Având a se pronunța cu privire la criticile formulate de ... S.R.L. referitoare la modul în care ofertantul ... S.R.L. a răspuns la solicitarea de clarificări și la modul în care acest răspuns a fost analizat de comisia de evaluare, Consiliul a stabilit prin decizia nr. ... din 30.06.2022, rămasă definitivă prin neatacare, necesitatea doar a reanalizării răspunsului de către membrii comisiei de evaluare, nu și a solicitării unei noi clarificări. Prin urmare, nu vor fi reținute în soluționare susținerile contestatorului,
exprimate
în
cuprinsul
contestației
nr. 35950/20.07.2022, potrivit cărora „raportat la conținutul concret al Pagina 17 din 20
solicitării transmise de autoritatea contractantă, societatea ... a adus lămuriri doar pentru postul cu program permanent”, în condițiile în care prin solicitarea de clarificări s-au solicitat explicații cu privire la procentul de 25% pentru orele de noapte (pentru toate posturile), luat în considerare la stabilirea prețului ofertat, sub acest aspect solicitarea fiind clară, nefiind de natură a crea confuzii, respectând prevederile art. 134 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016. Într-o atare situație, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare au pus în aplicare cele dispuse prin decizia nr. ... din 30.06.2022, respectiv au reanalizat răspunsul formulat de ... S.R.L. la solicitarea de clarificări cu privire la explicarea procentului pentru orele de noapte, prin raportare la prevederile documentației de atribuire și la prevederile din Codul Muncii și, constatând că explicațiile furnizate au vizat doar posturile permanente, nu și cele cu program de 12 ore (18.30- 06.30) și 18 ore (12.30-06.30), în mod corect, au considerat că răspunsul nu este concludent și, pe cale de consecință, a procedat la respingerea ofertei, ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Prin urmare, Consiliul constată că decizia de respingere a ofertei prezentate de ... S.R.L. este întemeiată, astfel că nu se impune anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia în ceea ce privește mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de acest ofertant, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator sub acest aspect. În ceea ce privește criticile formulate de ... S.R.L. cu privire la oferta prezentată de ... S.R.L., Consiliul constată că acestea vizează faptul că nu au fost respectate prevederile documentației de atribuire referitoare la asigurarea serviciilor de intervenție rapidă. Sub acest aspect, Consiliul reține că în cuprinsul documentației de atribuire este prevăzut că „Monitorizarea unităților înseamnă urmărirea permanentă a locațiilor de către un dispecerat care are legătură directă cu sistemele de avertizare instalate în obiective. Prin dispeceratul de monitorizare societățile de pază trebuie să asigure monitorizarea permanentă (linie telefonică, stații emisie-recepție) a sistemelor de alarmă 24 h/24 h, între unitatea beneficiară și firma specializată. Sistemul de comunicare prin linie telefonică trebuie să permită transmiterea unei mari cantități de informații, în vederea transmiterii corecte și complete a tuturor datelor referitoare la motivul și la locul exact de unde se transmite alarma. Pagina 18 din 20
Semnalele monitorizate de dispecerat vor fi: semnale de panică, de efracție, de incendiu, de inundație, scurgeri de gaze, etc. Ofertantul trebuie să dispună de un dispecerat de monitorizare a sistemelor de alarmare conform art. 33 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Intervenția presupune ca, în urma apelării de la oricare unitate monitorizată, să se intervină cu echipajele din dotare în timp util pentru rezolvarea situațiilor apărute. Rezerva mobilă de intervenție trebuie să dispună de mijloacele auto necesare (autoturisme de intervenție din dotarea societății) și de toate mijloacele din dotarea agenților de pază”. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a impus ca ofertanții să dispună de dispecerate pe raza municipiului Hunedoara ci doar ca acesta să fie în legătură cu sistemele de avertizare instalate în obiective și să asigure monitorizarea permanentă (linie telefonică, stații emisie-recepție) a sistemelor de alarmă 24 h/24 h, între unitatea beneficiară și firma specializată. Relevante sub acest aspect sunt și prevederile art. 33 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor potrivit cărora „Unitățile de jandarmi, polițiștii locali, societățile specializate de pază și protecție, precum și cele din domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției pot înființa dispecerate de zonă care să monitorizeze și să transmită alarmele de la sistemele electronice conectate la echipajele de intervenție. (2) Înființarea dispeceratelor de zonă, potrivit alin. (1), se face numai după avizarea regulamentului de organizare și funcționare de către Inspectoratul General al Poliției Române”, unde nu se precizează că dispecerate trebuie să fie înființate, în mod obligatoriu, în localitatea în care se desfășoară serviciile de pază și de intervenție rapidă. De asemenea, s-a impus ca ofertanții să dispună de mijloacele auto necesare și de mijloacele necesare agenților de pază, fără a se preciza, în mod concret, numărul auto necesare sau categoria acestora. Analizând propunerea tehnică prezentată de ... S.R.L., Consiliul constată că acesta a prezentat avizul favorabil pentru desfășurarea activității de monitorizare, fiind precizat că aceasta se va desfășura în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare, avizat de Inspectoratul General al Poliției Române cu nr. 431.478 din 03.11.2020 și că societatea asigură conexiunile sistemelor de alarmare împotriva efracției în conformitate cu anexa nr. 1A, aprobată cu nr. 4.355.769 din 22.12.2020 și că asigură servicii de monitorizare în locațiile prevăzute în anexa nr. 1B, aprobată cu nr. 4.355.769 din 22.12.2020, respectiv în județul Hunedoara, în localitatea Petroșani și zonele limitrofe din județ, cu auto înmatriculate cu nr. ... și nr. .... Cu privire la susținerile contestatorului potrivit cărora „în cadrul propunerii tehnice, ofertantul câștigător face mențiunea că în cazul în care va fi declarat câștigător, va proceda la subcontractarea acestor servicii”, Pagina 19 din 20
analizând propunerea tehnică prezentată de ofertantul ... S.R.L., Consiliul nu a identificat o astfel de afirmație, ci a constatat că ofertantul în cauză a prezentat documentele solicitate prin documentația de atribuire, declarând că dispune de personal calificat și mijloace tehnice corespunzătoare în vederea derulării în bune condiții a contractului ce urmează a fi atribuit. Prin urmare, Consiliul constată că din documentele prezentate rezultă îndeplinirea de către ofertantul ... S.R.L. a cerințelor din caietul de sarcini referitoare la asigurarea serviciilor de intervenție rapidă, precum și respectarea prevederilor art. 33 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate sub acest aspect. Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... S.R.L., în contradictoriu cu .... În ceea ce privește solicitarea ... S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția adoptată, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, această cerere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către ... S.R.L., cu sediul social în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 20 din 20
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.