AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 823/2022

EVEREST ONE BCG SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN

Decizia CNSC nr. 823/C3/726 din 18.04.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 823/C3/726 din 18.04.2022

Data din document
2022-04-18
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect REABILITARE COLEGIUL NAȚIONAL TRAIAN ÎN MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, JUD. MEHEDINȚI, inițiată cu anunțul de participare cu nr. SCN1099448 din data de 31.12.2021, s-a solicitat anularea adresei nr. 10068/16.03.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, anularea procesului verbal de evaluare a propunerii tehnice și a actelor subsecvente acestuia, precum și declararea ofertei SC EVEREST ONE BCG S.R.L. ca fiind conformă. În luarea deciziei, CNSC, legal învestit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar,
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația EVEREST ONE BCG S.R.L., în contradictoriu cu MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

din fișa de date şi a devenit publică pentru toți operatorii economici interesați în data de 31.01.2022. Cum ofertantul SC ......... S.R.L. nu a înțeles să conteste această prevedere din fișa de date şi din caietul de sarcini, ea a devenit obligatorie și trebuia respectată în consecință. Orice alegație ulterioară privitoare la necesitatea sau oportunitatea acestei cerințe, apreciază autoritatea contractantă, nu își mai are rostul. Ofertantul avea obligaţia să respecte cerinţele din fisa de date si caietul de sarcini. Comisia de evaluare, ținând cont de prevederile art. 133 din H.G. nr. 395/2016, a analizat și verificat fiecare document depus de către ofertanți, luând în considerare și precizările din Instrucțiunile pentru ofertanți/Fișa de date - Cap. IV.4 - Prezentarea ofertei - IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, oferta se va depune în forma completă și nu se admit completări ulterioare" și cele ale caietul de sarcini "Reguli obligatorii: 1. Toate informațiile solicita…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 823/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 15313Data înregistrării: 2022-03-24
ContestatorEVEREST ONE BCG SRLCUI 45184469
Autoritate contractantăMUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERINCUI 4426581

2022_823_2022_Decizie_823.pdf, BO2022_823_2022_BO2022_823.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.414 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 823/C3/726 Data: 18.04.2022 Prin contestația nr. 44 din data de 23.03.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 15313/24.03.2022, înaintată de SC EVEREST ONE BCG S.R.L., cu sediul în Stângăceaua, jud. Mehedinți și sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură situat în Drobeta Turnu Severin, str. Crișan, nr. 78, bl. R2, parter, jud. Mehedinți, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J25/717/2021, având CUI 45184469, reprezentată legal prin administrator GUSMAN ADRIAN COSTINEL, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire simplificate, organizată de autoritatea contractantă MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Mareșal Averescu, nr. 2, județul Mehedinți, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect REABILITARE COLEGIUL NAȚIONAL TRAIAN ÎN MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, JUD. MEHEDINȚI, inițiată cu anunțul de participare cu nr. SCN1099448 din data de 31.12.2021, s-a solicitat anularea adresei nr. 10068/16.03.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, anularea procesului verbal de evaluare a propunerii tehnice și a actelor subsecvente acestuia, precum și declararea ofertei SC EVEREST ONE BCG S.R.L. ca fiind conformă. În luarea deciziei, CNSC, legal învestit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar,

§ 2

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația EVEREST ONE BCG S.R.L., în contradictoriu cu MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în Pagina 1 din 2

§ 3

conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua deciziei, Nicoleta PÎRVAN Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini.IȚĂ Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 24.754 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 823/C3/726 Data: 18.04.2022 Prin contestația nr. 44 din data de 23.03.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 15313/24.03.2022, înaintată de SC ......... S.R.L., cu sediul în ........., jud. ......... și sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură situat în Drobeta Turnu Severin, str. Crișan, nr. 78, bl. R2, parter, jud. ........., înmatriculată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin administrator ........., formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire simplificate, organizată de autoritatea contractantă ........., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, str. Mareșal Averescu, nr. 2, județul ........., în vederea atribuirii unui contract având ca obiect REABILITARE COLEGIUL NAȚIONAL TRAIAN ÎN ........., JUD. ........., inițiată cu anunțul de participare cu nr. SCN1099448 din data de 31.12.2021, s-a solicitat anularea adresei nr. 10068/16.03.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, anularea procesului verbal de evaluare a propunerii tehnice și a actelor subsecvente acestuia, precum și declararea ofertei SC ......... S.R.L. ca fiind conformă. În luarea deciziei, CNSC, legal învestit, a avut în vedere următoarele: În susținerea contestației sale, contestatoarea învederează că, deși nu i-a fost solicitată vreo clarificare, a constatat, în data de 16.03.2022, data publicării în SEAP a rezultatului procedurii de atribuire, faptul că oferta sa a fost declarată neconformă, invocându-se prevederile art. 137 alin. (3) lit. a din H.G. nr. 395/2016, cu motivul – ”Lipsă personal specializat pentru instalație de detecție și semnalizare la incendiu: - ..........................- certificate absolvire tehnician sistem de detecție și semnalizare incendiu contract de munca la I.M.S.A.T. neactualizat, întrucât data raportului per salariat (29.10.2020) depus ca dovadă a angajării, figurează cu o dată anterioară demarării procedurii, drept pentru care considerăm că nu poate fi luat în calcul. Pagina 1 din 10

§ 2

- .........................., certificat absolvire tehnician sistem supraveghere - lipsa declarație disponibilitate. - ..........................- prezintă certificat absolvire tehnician sistem de detecție și semnalizare incendiu, lipsă declarație disponibilitate.” Apreciază contestatoarea, comisia de evaluare s-a mulțumit cu o simplă enumerare a personalului, fără să își exercite rolul activ (art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 - ”În cazul în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanților/candidaților clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal și al transparenței”.), fără să solicite clarificări. Raportându-se la textul de lege precitat, contestatoarea consideră că, în mod normal, comisia de evaluare trebuia să îi solicite clarificări cu privire la calificările personalului pentru realizarea instalației de detecție și semnalizare la incendiu, cu atât mai mult cu cât diplomele depuse arătau destul de clar competențele în materia semnalizării și detecției incendiului. Contestatoarea atașează copii după autorizațiile celor trei persoane nominalizate în cadrul ofertei tehnice, ca fiind ”personal detecție și stingere incendiu”. În replică, autoritatea contractantă, cu adresa nr. 13308 din data de 06.04.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 18365/08.04.2022, a depus la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la contestația promovată de către SC ......... S.R.L., prin care solicită respingerea acesteia, ca netemeinică și nelegală. Învederează autoritatea contractantă că, în urma analizei documentelor depuse și a DUAE, comisia de evaluare a constatat ca au fost depuse 4 oferte în SEAP. În urma evaluării propunerilor tehnice şi pe baza informațiilor prezentate de ofertanți, comisia de evaluare a concluzionat că ......... S.R.L. a prezentat o ofertă neconformă, raportat la art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a din H.G. nr. 395/2016. “Motiv respingere: Având in vedere Cap. 5. Propunerea tehnică, din caietul de sarcini - Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerinţele prevăzute în fișa de date a achiziției şi în caietul de sarcini şi va conține: b) Resurse umane: b.1 Ofertantul va prezenta personalul pe care intenționează să-l utilizeze la realizarea contractului, ținând cont de specificul, volumul lucrărilor și termenul de execuție ofertat. Pagina 2 din 10

§ 3

Organigrama propusă pentru realizarea lucrărilor, cu identificarea părților participante (inclusiv relațiile dintre proiectant și constructor, antreprenor și asociați/subcontractanți/terți susținători) şi a relațiilor funcționale între acestea. Organigrama va cuprinde/va fi însoțită de o descriere a responsabilităților personalului de conducere şi coordonare propus. Din analiza organigramei autoritatea contractantă trebuie să constate că resursele umane din organigramă, implicate în îndeplinirea contractului, sunt suficiente și adecvate pentru proiectarea și execuția lucrărilor conform programul de lucrări propus. Prezentarea resurselor de personal pentru execuție: Ofertantul va avea disponibil personal suficient pentru îndeplinirea contractului, inclusiv personalul necesar pentru verificarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și a altor legi incidente. Se vor prezenta resursele umane disponibile, cu precizarea faptului că sunt asigurate de către ofertant/asociat/subcontractant, în funcție de caz. De asemenea, în cadrul ofertei se vor descrie responsabilitățile precum şi categoriile de lucrări/activitățile care vor fi executate de către fiecare parte participantă (ofertant/asociat/subcontractant, în funcție de caz). Disponibilitatea personalului de specialitate care nu este angajat al ofertantului se poate dovedi pe baza unei declarații. Comisia de evaluare va solicita justificări suplimentare în cazul unor neconcordanțe sau neclarități. b.2 Modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului și în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și ale altor legi incidente. Pentru RTE se vor prezenta autorizație/legitimație, iar pentru CQ se va prezenta decizia de numire. În vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile execuției lucrărilor cuprinse în obiectul contractului și în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 și ale altor legi incidente, echipa de implementare va avea în componență următorii specialiști necesari și obligatorii pentru îndeplinirea, în bune condiții, a cerinţelor impuse prin caietul de sarcini: Responsabil tehnic cu execuția Cerințe privind calificarea profesională: atestat/legitimație în termen de valabilitate în domeniile: Construcții civile, industriale şi agricole — Cod domeniu 1.1; Instalații aferente construcțiilor: Instalații electrice - Cod domeniu 6.1; Instalații termice, sanitare și de ventilație/climatizare - Cod domeniu 6.2; Responsabil control calitate Cerințe impuse privind calificarea profesională: Pagina 3 din 10

§ 4

- decizie de numire responsabil cu controlul de calitate pentru lucrări de construcții de clădiri civile, instalații aferente construcțiilor în specialitățile electrice, termice, sanitare și de ventilație/climatizare, lucrări de construcții de drumuri, rețele de apa, canalizare, electrice, produse pentru construcții; Reguli obligatorii: 1. Toate informațiile solicitate prin caietul de sarcini sunt obligatoriu a fi prezentate în propunerea tehnică încărcată în SEAP, sub sancțiunea excluderii. Corectarea sau completarea în urma solicitărilor de clarificări a unor informații, sunt permise doar în măsura în care acele informații sunt înscrise în mod corect, în altă parte din ofertă. 2. Solicitările de clarificări vor viza doar confirmarea, corectarea sau completarea unor documente sau informații prezentate în ofertă și nu prezentarea celor care lipsesc din ofertă. Ofertele incomplete vor fi respinse." Precizează autoritatea contractantă că ofertantul ......... S.R.L. a prezentat în propunerea tehnică transmisă în SEAP, în documentul denumit resurse, următoarele: - organigrama propusă pentru realizarea lucrărilor - personal de execuție, personal de specialitate și subcontractanți de specialitate Se atașează: - ......... Liviu – administrator; - .............. - manager de proiect - prezintă contract de muncă, certificat absolvire manager de proiect, adeverința absolvire facultatea de mecanică, CV; - Șef șantier/punct de lucru - ............... - contract de muncă, adeverință absolvire facultatea de construcții; - Responsabil CQ + inginer construcții civile ...........: contract de muncă, diploma de inginer construcții hidrotehnice, decizie de numire. Responsabil tehnic cu execuția: - ............. (domenii 1,2,9) - prezintă autorizație și diploma de inginer constructor, legitimație RTE - lipsă, declarație disponibilitate - ............. - domeniul 6.1- autorizație și legitimație în termen, CV, lipsă, declarație disponibilitate - ............... - domeniul 8.1, 8.2 - contract prestări servicii II - nedeclarat, autorizație RTE - lipsă legitimație - ................ - domeniul 6,2 lipsă documente autorizație, legitimație RTE, declaraţie disponibilitate sau contract de muncă Topometrist - ............... - lipsă documente calificare - ................ - lipsă documente calificare - ................ - prezintă atestat ANRE, diplomă inginer electric, CV, lipsă declaraţie disponibilitate - ................ - prezintă atestat ANRE, CV, diploma subinginer electrotehnică, lipsă declaraţie disponibilitate - ..........................- certificat absolvire tehnician sistem de detecție și semnalizare incendiu contract de muncă la IMSAT, neactualizat, Pagina 4 din 10

§ 5

întrucât data raportului per salariat (29.10.2020) depus ca dovadă a angajării, figurează cu o dată anterioară demarării procedurii, drept pentru care nu poate fi luat în calcul - ................. - atestat ANRE, certificat absolvire tehnician sisteme supraveghere - lipsă declaraţie disponibilitate - Responsabil SSM - ................... - certificat absolvire SSM, lipsă declaraţie disponibilitate sau contract de muncă, decizie numire SSM - ....................... - prezintă diplomă licență inginerie energetică, CV, contract de muncă - ................ - diplomă subinginer tehnologia sudării, contract de muncă - ................ - diplomă proiectant, diploma inginer electrotehnică, atestat ANRE - ..........................- prezintă certificat absolvire tehnician sistem de detecție și semnalizare incendiu, lipsă declaraţie disponibilitate. Având in vedere cele expuse mai sus, comisia de evaluare a declarat neconforme ofertele depuse de ............... S.R.L., ............. S.R.L. și ......... S.R.L. Personalul pus la dispoziție prin organigrama și prin structura echipei propuse pentru specialiștii în instalații de detecție și semnalizare la incendiu nu îndeplinește cerințele din fișa de date: - ..........................prezintă certificate absolvire tehnician sistem de detecție și semnalizare incendiu, contract de muncă la ............. neactualizat, întrucât data raportului per salariat (29.10.2020) depus ca dovadă a angajării, figurează cu o dată anterioară demarării procedurii, angajat al societății ............... (societate care nu are nicio calitate în prezenta procedură) și lipsește declarația de disponibilitate; - pentru .........................., contestatoarea prezintă documente de atestare profesională, dar nu prezintă disponibilitatea (contract de muncă sau declaraţie de disponibilitate); - pentru ........... se prezintă documente de atestare profesională, dar nu se face dovada disponibilității (contract de muncă sau declaraţie de disponibilitate); - pentru ..................., persoana nominalizată prin motivarea contestației ca parte din echipa de lucru, menționează autoritatea contractantă că s-au depus certificate de absolvire, ca dovadă a experienței solicitate, dar persoana nu este desemnată în structura echipei din organigrama depusă în ofertă. Mai precizează autoritatea contractantă că, prin fișa de date a achiziției, s-a solicitat în mod expres ca propunerea tehnică să fie întocmită în așa fel încât să respecte, în totalitate, cerinţele prevăzute în fișa de date a achiziției și în caietul de sarcini. Această mențiune se regăsește la pagina nr. 8 la Cap. IV.4 - Prezentarea ofertei IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice Pagina 5 din 10

§ 6

din fișa de date şi a devenit publică pentru toți operatorii economici interesați în data de 31.01.2022. Cum ofertantul SC ......... S.R.L. nu a înțeles să conteste această prevedere din fișa de date şi din caietul de sarcini, ea a devenit obligatorie și trebuia respectată în consecință. Orice alegație ulterioară privitoare la necesitatea sau oportunitatea acestei cerințe, apreciază autoritatea contractantă, nu își mai are rostul. Ofertantul avea obligaţia să respecte cerinţele din fisa de date si caietul de sarcini. Comisia de evaluare, ținând cont de prevederile art. 133 din H.G. nr. 395/2016, a analizat și verificat fiecare document depus de către ofertanți, luând în considerare și precizările din Instrucțiunile pentru ofertanți/Fișa de date - Cap. IV.4 - Prezentarea ofertei - IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, oferta se va depune în forma completă și nu se admit completări ulterioare" și cele ale caietul de sarcini "Reguli obligatorii: 1. Toate informațiile solicitate prin caietul de sarcini sunt obligatoriu a fi prezentate în propunerea tehnică încărcată în SEAP, sub sancțiunea excluderii. Corectarea sau completarea în urma solicitărilor de clarificări a unor informații, sunt permise doar în măsura în care acele informații sunt înscrise în mod corect în altă parte din ofertă. 2. Solicitările de clarificări vor viza doar confirmarea, corectarea sau completarea unor documente sau informații prezentate în ofertă și nu prezentarea celor care lipsesc din oferta. Ofertele incomplete vor fi respinse." Precizează autoritatea că nu a considerat necesar și legal să solicite clarificări, întrucât ar încălca prevederile din fișa de date și propriile specificații din caietul de sarcini, iar ofertanții, ca răspuns la clarificări, ar fi trebuit să completeze oferta, ceea ce este în contradicție cu art. 134 din HG nr. 395/2016. Având în vedere cele de mai sus, în opinia autorității contractante este evident faptul că oferta depusă de către ......... S.R.L. nu îndeplinește cerinţele din caietul de sarcini şi trebuia declarată neconformă, așa cum prevede art. 137 alin. (3) lit. a) din Hotărârea nr. 395/2016, respectiv nu a prezentat toate documentele solicitate prin fișa de date și caietul de sarcini. Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: Autoritatea contractantă ......... a inițiat, la 31.12.2021, o procedură simplificată organizată în vederea atribuirii unui contract de lucrări având ca obiect REABILITARE COLEGIUL NAȚIONAL TRAIAN ÎN ........., JUD. ........., prin anunțul de participare nr. SCN1099448. Nemulțumită de rezultatul procedurii SC ......... S.R.L. a formulat contestația de față, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Pagina 6 din 10

§ 7

Preliminar, Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, SC ......... S.R.L. a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207951350/1, în valoare de 28.954,00 lei, emisă de CEC Bank – SUCURSALA ..............., în data de 23.03.2022. În raportul procedurii și în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a consemnat: ”Ați prezentat in propunerea tehnica transmisa in SEAP, in documentul denumit resurse urmatoarele: - Organigrama propusa pentru realizarea lucrărilor - personal de execuţie si personal de specialitate si subcontractanti de specialitate Se ataseaza: - ......... ........... - Administrator - .................. Manager de Proiect - prezintă contract de munca, Certificat absolvire manager de proiect, adeverinţa absolvire facultatea de mecanica, CV - Sef şantier/punct de lucru - .................... - contract de munca, adeverinţa absolvire facultatea de constructii - Responsabil CQ + inginer c-tii civile .......................: contract de munca, diploma de inginer constructii hidrotehnice, decizie de numire Responsabil tehnic cu execuţia: - .................. (domenii 1,2,9) - prezintă autorizaţie si diploma inginer constructor, legitimatie RTE- lipsa, declaraţie disponibilitate lipsa - ................... - domeniul 6.1- autorizaţie si legitimatie in termen, CV, declaraţie disponibilitate-lipsa - .................. - domeniul 8.1, 8.2-contract prestări servicii II - nedeclarat, autorizaţie RTE- lipsa legitimatie - ................... - domeniul 6,2 lipsa documente autorizaţie si legitimatie RTE, declaraţie disponibilitate sau contract de munca Topometrist - .............. - Lipsa documente calificare - ................... - Lipsa documente calificare - ..................... - prezintă Atestat ANRE , diploma inginer electric, CV, lipsa declaraţie disponibilitate - .................. - prezintă atestat ANRE, CV, Diploma Subinginer electrotehnica, lipsa declaraţie disponibilitate - ..........................- certificate absolvire tehnician sistem de detectie si semnalizare incendiu contract de munca la ............ neactualizat, intrucat data raportului per salariat (29.10.2020) depus ca dovada a angajarii, figureaza cu o data anterioara demararii procedurii, drept pentru care consideram ca nu poate fi luat in calcul - ................. - atestat ANRE, certificate absolvire technician sist supraveghere - lipsa declaraţie disponibilitate Pagina 7 din 10

§ 8

- Responsabil SSM - ................. - certificate absolvire SSM, lipsa declaraţie disponibilitate sau contract de munca, decizie numire SSM - .................. - prezintă Diploma licenţa inginerie energetica, CV, contract de munca - .................. - diploma subinginer tehnologia sudării, contract de munca - ......................... - diploma proiectant, diploma inginer electrotehnica Atestat ANRE - .................... - prezintă certificate absolvire tehnician sistem de detectie si semnalizare incendiu, lipsa declaraţie disponibilitate. - Lipsă personal specializat pentru instalație de detecție și semnalizare la incendiu”. Având în vedere cele expuse mai sus, se constată că autoritatea contractantă a declarat neconformă oferta ......... S.R.L. pentru mai multe motive, nu doar pentru lipsa personalului specializat pentru instalație de detecție și semnalizare la incendiu. În cuprinsul contestației sale, ......... S.R.L. se referă doar la acest personal, format din................., .......................... și ................. , fără a aminti și combate în vreun fel celelalte motive de respingere consemnate de autoritatea contractantă: - ..........................: legitimatie RTE - lipsa, declaraţie disponibilitate - lipsă - ..........................: declaraţie disponibilitate - lipsă - ..........................: contract prestări servicii II - nedeclarat, autorizaţie RTE – lipsă legitimatie - ..........................: lipsă documente autorizaţie și legitimatie RTE, declaraţie disponibilitate sau contract de muncă - ..........................(topometrist): lipsă documente calificare - ..........................: lipsă documente calificare - ..........................: lipsă declaraţie disponibilitate - ..........................: lipsă declaraţie disponibilitate - ..........................(responsabil SSM): lipsă declaraţie disponibilitate sau contract de muncă, decizie numire SSM. Despre aceste lipsuri, contestatoarea nu amintește nimic, situație în care oferta sa rămâne respinsă din cauza lor, chiar dacă ar fi întemeiate criticile legate de .........................., .......................... și Racila Pârvu Gabriel. Cu alte cuvinte, indiferent dacă ar fi admisă contestația și s-ar constata că, pentru aceste trei persoane, oferta nu trebuia respinsă, ea rămâne respinsă din cauza lipsurile enumerate mai sus, pe care ......... S.R.L. nu le combate în niciun fel. În fișa de date a achiziției (IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice), autoritatea a atras atenția asupra următoarelor ”Reguli obligatorii: Pagina 8 din 10

§ 9

1. Toate informaţiile solicitate prin Caietul de Sarcini sunt obligatoriu a fi prezentate in propunerea tehnica încărcata in SEAP, sub sancţiunea excluderii. Corectarea sau completarea in urma solicitărilor de clarificări a unor informaţii, sunt permise doar in măsura in care acele informaţii sunt înscrise in mod corect in alta parte din oferta. 2. Solicitările de clarificări vor viza doar confirmarea, corectarea sau completarea unor documente sau informaţii prezentate in oferta si nu prezentarea celor care lipsesc din oferta. Ofertele incomplete vor fi respinse.” Regulile expuse figurează și la pag. 12 din caietul de sarcini. Așadar, autoritatea a stabilit și informat ofertanții că nu va solicita completarea ofertelor cu documente lipsă, respectiv că ofertele incomplete vor fi respinse. Această regulă obligatorie nu a fost contestată de niciun ofertant. În speță, conform comunicării de mai sus, ofertei ......... S.R.L. i-au lipsit mai multe documente, nu doar personalul specializat pentru instalația de detecție și semnalizare la incendiu, iar ......... nu putea să își încalce propria regulă, cerându-i ofertantei să își completeze propunerea tehnică cu numeroasele documente lipsă. Nu se poate invoca faptul că autoritatea a încălcat art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, câtă vreme autoritatea a stabilit și atenționat ofertanții că nu va solicita prezentarea documentelor care lipsesc din ofertă, lipsa lor ducând la neconformitatea ofertei. În plus, art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 prevede un drept al autorității contractante, nu o obligație. În considerarea celor evocate, CNSC determină că în mod legal autoritatea a respins oferta ......... S.R.L., neexistând motive pentru infirmarea acestei măsuri, pentru anularea raportului procedurii prin care a fost stabilit rezultatul procedurii și nici pentru obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor. Astfel fiind, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, CNSC va respinge ca nefondată contestația ......... S.R.L., în contradictoriu cu .......... În privința studierii dosarului achiziției publice, aceasta se poate realiza la autoritatea contractantă, în condițiile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 (într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii), sau la CNSC, în condițiile art. 19 din Legea nr. 101/2016 (contestatoarea a fost invitată pentru data de 15.04.2022), și nu poate întârzia soluționarea cauzei (mai ales că societatea nu a solicitat termen pentru formularea de concluzii scrise și, în plus, acestea nu pot suplimenta motivele din contestație - art. 21 alin. (3) din această din urmă lege). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 9 din 10

§ 10

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar,

§ 11

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația ......... S.R.L., în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua deciziei, Nicoleta PÎRVAN Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini.IȚĂ Pagina 10 din 10

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.