AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 513/2022

INTRASOFT INTERNATIONAL SA în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR

Decizia CNSC nr. 513/C10/193 din 10.03.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 513/C10/193 din 10.03.2022

Data din document
2022-03-10
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de dezvoltare software pentru implementarea NCTS faza 5 și AES - RO”, cod CPV 72230000-6, de către MINISTERUL FINANȚELOR, cu sediul în București, str. Libertății nr. 16, sectorul 5, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -anularea parţială a Raportului procedurii nr. 676615/11.01.2022, comunicat de Autoritatea contractantă prin intermediul SICAP la data de 12.01.2022 în ceea ce priveşte declararea ofertei Intrasoft drept inacceptabilă şi neconformă şi declararea Software Imagination & Vision SRL drept câştigătoare. Pe cale de consecinţă, anularea deciziei Autorităţii contractante de atribuire a Procedurii şi anularea oricăror alte acte juridice subsecvente emise de Autoritatea contractantă în acest sens, inclusiv a Comunicării Rezultatului nr. 676.700/12.01.2022 transmisă contestatorului în data de 12.01.2022; -obligarea Autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de Intrasoft din punct de vedere al admisibilităţii în sensul declarăr…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de INTRASOFT INTERNATIONAL SA în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de SC SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 513/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 4528Data înregistrării: 2022-01-27
ContestatorINTRASOFT INTERNATIONAL SACUI 4221306
Autoritate contractantăMINISTERUL FINANȚELORCUI 4221306

2022_513_2022_Decizie_513.pdf, BO2022_513_2022_BO2022_513.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.548 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 513/C10/193 Data:10.03.2022 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 4528/27.01.2022, depusă de INTRASOFT INTERNATIONAL SA, cu sediul în Nicholas Bove nr. 2b, Luxembourg, reprezentată legal de Alexandros Stergios Manos și convențional de Schoenherr și Asociații SCA, cu sediul procesual ales în București,B-dul Dacia nr. 30, et. 7, sector 1, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată prin licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de dezvoltare software pentru implementarea NCTS faza 5 și AES - RO”, cod CPV 72230000-6, de către MINISTERUL FINANȚELOR, cu sediul în București, str. Libertății nr. 16, sectorul 5, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -anularea parţială a Raportului procedurii nr. 676615/11.01.2022, comunicat de Autoritatea contractantă prin intermediul SICAP la data de 12.01.2022 în ceea ce priveşte declararea ofertei Intrasoft drept inacceptabilă şi neconformă şi declararea Software Imagination & Vision SRL drept câştigătoare. Pe cale de consecinţă, anularea deciziei Autorităţii contractante de atribuire a Procedurii şi anularea oricăror alte acte juridice subsecvente emise de Autoritatea contractantă în acest sens, inclusiv a Comunicării Rezultatului nr. 676.700/12.01.2022 transmisă contestatorului în data de 12.01.2022; -obligarea Autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de Intrasoft din punct de vedere al admisibilităţii în sensul declarării acestei oferte drept conformă, acceptabilă şi admisibilă. SC SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL, cu sediul în în Bucureşti, Șos. Bucureşti - Ploieşti, nr. 73-81, Victoria Park, Corp Clădire C4, parter, Pagina 1 din 2

§ 2

zona B, Sector 1, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J40/16321/2019, având CUI RO41963989, reprezentată legal prin Director General Adjunct Lăcrămioara Pamela Bârseti, depune Cerere de intervenție voluntară înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 6517/07.02.2022, prin care solicită: 1. Admiterea prezentei cereri de intervenţie; 2. Respingerea

§ 3

contestaţiei

§ 4

formulate

§ 5

de

§ 6

INTRASOFT INTERNATIONAL SA ca neîntemeiată, pentru motivele arătate în continuare, 3. Menţinerea deciziei de excludere a ofertei INTRASOFT INTERNATIONAL SA. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de INTRASOFT INTERNATIONAL SA în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de SC SOFTWARE IMAGINATION & VISION SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 126.828 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ..... Data:...... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., depusă de ......... SA, cu sediul în ........., ........., reprezentată legal de .... și convențional de ........., cu sediul procesual ales în .........,...., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată prin licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de dezvoltare software pentru implementarea NCTS faza 5 și AES - RO”, cod CPV 72230000-6, de către ........., cu sediul în ........., str. ...., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -anularea parţială a Raportului procedurii nr. 676615/11.01.2022, comunicat de Autoritatea contractantă prin intermediul SICAP la data de 12.01.2022 în ceea ce priveşte declararea ofertei .... drept inacceptabilă şi neconformă şi declararea .... SRL drept câştigătoare. Pe cale de consecinţă, anularea deciziei Autorităţii contractante de atribuire a Procedurii şi anularea oricăror alte acte juridice subsecvente emise de Autoritatea contractantă în acest sens, inclusiv a Comunicării Rezultatului nr. 676.700/12.01.2022 transmisă contestatorului în data de 12.01.2022; -obligarea Autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de ........... din punct de vedere al admisibilităţii în sensul declarării acestei oferte drept conformă, acceptabilă şi admisibilă. SC ........... SRL, cu sediul în ........., Șos. ......... ...., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin Director General Adjunct ...., depune Cerere de intervenție voluntară înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ...., prin care solicită: Pagina 1 din 42

§ 2

1. Admiterea prezentei cereri de intervenţie; 2. Respingerea contestaţiei formulate de ......... SA ca neîntemeiată, pentru motivele arătate în continuare, 3. Menţinerea deciziei de excludere a ofertei ......... SA. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SA reclamă rezultatul procedurii de atribuire, învederând următoarele: 1. În data de 29.06.2021, ........., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SICAP anunţul de participare nr. .... cu privire la procedura de achiziţie pentru „servicii de dezvoltare software pentru implementarea NCTS faza 5 și AES - RO". 2. În conformitate cu prevederile Fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată totală a Procedurii a fost de 13.446.723 lei fără TVA. 3. Prin Adresa nr. 692702/27.10.2021, Autoritatea Contractantă a solicitat o serie de clarificări ........... ("Solicitarea 1"). Din cauza unor probleme tehnice (conform Autorităţii Contractante, neimputabile SICAP, aspect pe care contestatorul nu îl poate dovedi), acesta a răspuns la clarificări în ultima zi a depunerii, solicitând o extindere a termenului de depunere pentru un răspuns mai detaliat (Anexa 3). 4. Ulterior, prin Adresa nr. 694479/23.11.2021, Autoritatea Contractantă a solicitat o serie de clarificări ........... ("Solicitarea 2"). Apreciind că aspectele din cuprinsul Solicitării 1 au fost lămurite prin răspunsul ..........., contestatorul s-a rezumat să răspundă exclusiv la aspectele din cuprinsul Solicitării 2 (Anexa 4). 5. Prin Comunicarea Rezultatului nr. 676.700/12.01.2022 contestatorul a fost anunţat că oferta depusă de ........... a fost respinsă, Autoritatea contractantă considerând răspunsul oferit de acesta la Solicitarea 1 drept neconcludent. Or, petentul apreciază că este disproporţionată măsura respingerii ofertei sale, din moment ce, în a doua sesiune de clarificări (Solicitarea 2), nu au fost reluate întrebările din Solicitarea 1. Astfel, ........... a avut aşteptarea legitimă că aspectele din Solicitarea 1 au fost lămurite. 6. Cu alte cuvinte, deşi contestatorul a solicitat, din cauza unor probleme tehnice, o extindere a termenului cu 3 zile pentru a răspunde la Solicitarea 1, Autoritatea contractantă nu a răspuns, deşi aproape o lună mai târziu a transmis Solicitarea 2, ignorând aspectele din cuprinsul Solicitării 1. În mod rezonabil ........... a apreciat că întrebările din cuprinsul Solicitării 1 au fost lămurite, mai ales că toate aspectele se regăseau cu uşurinţă în cadrul documentaţiei deja depuse. 7. Astfel, aşa cum rezultă şi din Raportul Procedurii, oferta ........... a fost calificată drept: -inacceptabilă în conformitate cu art. 134 alin. (5) teza a doua din HG 395/2016 (comunicările/ completările transmise nu sunt concludente) şi ca Pagina 2 din 42

§ 3

-neconformă în conformitate cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/22016 (nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini) şi prin urmare a fost respinsă. 8. În cele ce urmează contestatorul va arăta temeinicia prezentei contestaţii, precum şi faptul că Autoritatea contractantă a depus toate diligenţele pentru respingerea ofertei ..........., un jucător experimentat din piaţă, care putea sprijini Statul Român în vederea îndeplinirii tuturor obligaţiilor asumate la nivelul Uniunii Europene. Astfel, apreciază petentul că Autoritatea contractantă a încălcat principiile care guvernează achiziţiile publice, îndeosebi principiul proporţionalităţii şi principiul rolului activ. 9. Se menționează că în cazul dedus judecăţii, pentru toate situaţiile expuse în cele ce urmează, ........... invocă şi interpretarea dată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a principiului proporţionalităţii, respectiv "impunerea ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în măsura în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite" (Hotărârea Curţii din 5 mai 1998, Naţional Farmers' Union şi alţii, C 157/96, Rec., p. 1 2211, pct. 60, citat în pct. 57 din Hotărârea Tribunalului din 10 decembrie 2009, Cauza T- 195/08, Antwerspe Bouwwerken NV). 10. Se arată că regulile general - aplicabile în materia desfăşurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publice impun, în cadrul etapei de evaluare a ofertelor, aplicarea de către autoritatea contractantă şi de către comisia de evaluare a principiului proporţionalităţii, tratamentului egal şi a principiului utilizării eficiente a fondurilor, ........... apreciind astfel că în mod eronat s-a decis respingerea ca neconformă a ofertei din cadrul procedurii, evaluarea ofertei, realizată de către comisia de evaluare, fiind desfăşurată cu încălcarea principiilor enumerate anterior. 11. Subliniază contestatorul faptul că sancţiunea aplicată ofertei sale este vădit disproporţionată faţă de scopul procedurii şi necesitatea reală a autorităţii contractante exprimată prin documentaţia de atribuire. Astfel, Autoritatea contractantă avea obligaţia de a nu depăşi limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivului procedurii - de a permite unui jucător experimentat din piaţă să participe la procedură, jucător care a ofertat, exclusiv în sprijinul Autorităţii contractante, un termen de implementare mai mic. Cu titlu de exemplu, contestatorul menţionează că, referitor la Solicitarea 1, Autoritatea contractantă putea extinde termenul de răspuns cu 3 zile (înlăuntrul unui termen de o lună până la Solicitarea 2) sau putea relua aspectele neclare din Solicitarea 1 în cuprinsul Solicitării 2. Relevant este, tot cu titlu de exemplu, că unui inginer cu peste 30 ani experienţă relevantă îi este contestată absolvirea studiilor superioare. Netemeinicia susţinerii potrivit căreia ........... nu îndeplineşte cerinţa minimă din Caietul de sarcini prevăzută în capitolul 16 Cerinţe minime obligatorii privind echipa de experţi-Manager de proiect „Studii universitare Pagina 3 din 42

§ 4

absolvire cu diplomă de licenţă sau echivalent" pentru dl. ............ Nu aţi prezentat copie după diploma de studii universitare. 12. Contestatorul afirmă, astfel cum rezultă din documentele deja depuse, domnul Kazos are studii universitare unui ciclu de studii de 5 ani, finalizate în 1988 la Universitatea Naţională de Tehnologie din Atena (NTUA), fiind inginer electrotehnician, iar documentul prezentat în ofertă furnizat în limba greacă împreună cu traducere autorizată reprezintă documentul care atestă absolvirea studiilor universitare. Documentul prezentat are număr 4101 și data care este menţionată la nivelul semnatarului, respectiv data 23.08.1988. 13. Cu privire la documentul prezentat, contestatorul precizează că traducerea în limba română este afectată de mici inadvertenţe, respectiv textul în limba greacă se traduce în mod corect: "Diploma oficială nu a fost încă publicată", iar sensul a fost înţeles greşit din cauza unei traduceri necorespunzătoare din greacă, deoarece în greacă cuvintele "a elabora" şi "publica" corespund aceluiaşi cuvânt grecesc. Contestatorul face această precizare deoarece față de practica perioadei: un document oficial opţional poate fi tipărit pe o hârtie specifică de tip papirus în format A3 în scop decorativ şi colectiv. Această diplomă poate fi cumpărată la discreţia absolventului şi, în mod normal, este publicată în aproximativ 6-12 luni de la absolvire. Acest document nu este obligatoriu. Documentul de diplomă propriu-zis care atestă că domnul Kazos şi-a finalizat studiile la Universitatea Naţională de Tehnologie din Atena (NTUA) este cel inclus în propunerea contestatorului şi prin prezenta îl ataşează din nou cu o traducere exactă în limba engleză şi română. 14. Contestatorul solicită Consiliului să aibă în vedere documentul deja prezentat ca document probator echivalent diplomei de studii universitare. 15. Suplimentar pentru a evita orice neclaritate, contestatorul prezintă și declaraţia pe proprie răspundere a domnului Kazos prin care acesta declară și confirmă că are studii universitare, ciclu de studii de 5 ani, finalizate în 1988 la Universitatea Naţională de Tehnologie din Atena (NTUA), fiind inginer electrotehnician, iar documentul 4101/23.08.1988 eliberat de Universitatea Naţională de Tehnologie din Atena (NTUA) atestă absolvirea studiilor universitare în cadrul Universităţii Naţionale de Tehnologie din Atena (NTUA), sens în care solicită Consiliului să aibă în vedere declaraţia pe proprie răspundere a expertului ataşată prezentei contestaţii (Anexa 5). 16. Astfel, contestatorul opinează că este disproporţionată descalificarea ofertei sale, deşi un inginer deosebit de experimentat a făcut pe deplin dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de documentaţia procedurii. Netemeinicia susţinerii potrivit căreia ........... nu îndeplineşte cerinţa Caietului de sarcini privind obiectul contractului, respectiv „prestarea de servicii de dezvoltare software". 17. Se reține că potrivit Caietului de Sarcini obiectul contractului a fost stabilit astfel (extrase relevante din Caietul de Sarcini): 4. OBIECTUL CONTRACTULUI Pagina 4 din 42

§ 5

Obiectul contractului îl reprezintă prestarea de servicii de dezvoltare sof¬tware pentru dezvoltarea şi implementarea în comun a sistemelor NCTS5-RO şi AES-RO, automatizarea procesului de export urmat de tranzit, prin dezvoltarea unei interconectări între cele doua sisteme şi interconectarea acestora cu celelalte sisteme transeuropene şi naţionale, integrarea în SIIV, utilizarea de standarde şi platforme comune (alinierea datelor la noul set de date prevăzut în anexa B a codului vamal al uniunii, utilizarea platformei CCN/CSI Common Communication Network/ Common Systems Interface etc.) pentru asigurarea compatibilităţii to¬tale a acestora cu sistemele similare ale celorlalte state membre şi cu sistemele centrale de la nivelul DGTAXUD în scopul facilitării activităţii comerciale şi simpli¬ficării formalităţilor vamale în conformitate cu cerinţele Codului Vamal al Uniunii. 5.2 Obiectivele specifice Obiectivele specifice ale proiectului sunt: a) automatizarea procedurii vamale export urmat de tranzit prin dezvoltarea în comun a NCTS5-RO şi AES-RO şi asigurarea unei interconectări între cele două sis¬teme care să permită parcurgerea întregului flux de vămuire pentru mărfurile care se exportă şi sunt tranzitate pana la destinaţie, b) dezvoltarea unor interfeţe/mecanisme comune pentru a asigura legătura între NCTS5-R0 şi AES-RO cu alte sisteme transeuropene sau naţionale (cum ar fi CDMS- Customs Decisión Management System, AEO, EORI, EMCS, CRS, SW, RMF-RO sistem naţional de management al analizei de risc etc.), c) dezvoltarea unui mecanism comun pentru asigurarea interconectării NCTS5-R0 şi AES-RO cu ieCA - convertor dezvoltat la nivelul DGTAXUD ce va asigura conversia mesajelor "legacy" în mesaje de tip "to- be" şi invers pe perioada de tranziţie, d) alinierea declaraţiilor de tranzit (NCTS5-RO) şi export (AES-RO) la setul comun de date conform noilor cerinţe prevăzute în Anexa B - Cerinţe comune în materie de date pentru declaraţii, la Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei şi la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei şi alinierea la Modelul de date vamale UE (EUCDM, cu modificările şi completările ulterioare, e) dezvoltarea şi implementarea NCTS 5-RO şi AES-RO în conformitate cu cerinţele DG TAXUD şi cerinţele naţionale pentru NCTS faza 5, certificarea conformităţii acestora şi integrarea cu celelate componente din SIIV şi cu sistemele dezvoltate la nivel central, DG TAXUD, f) actualizarea celorlate componente ale SIIV ce vor fi interfaţate cu NCTS 5-RO şi AES-RO sau vor fi impactate direct sau indirect de implementarea NCTS5-RO şi AES-RO. 18. Contestatorul face mențiunea că acest obiect este detaliat pe larg în cuprinsul Caietului de Sarcini, însă nicăieri în cuprinsul acestui Caiet de sarcini nu se impune ca toate componentele programelor software să fie în mod absolut nou create pentru acest contract. 19. Cu titlu de exemplu, contestatorul arată că la pagina 30 din Caietul de Sarcini se prevede: Pagina 5 din 42

§ 6

Proiectarea soluţiei tehnice Prestatorul va elabora si furniza specificaţiile de proiectare a soluţiei tehnice pentru dezvoltarea Sistemului NCTS 5-RO, care vor conţine cel puţin următoarele elemente: planul de implementare a funcţionalităţilor, funcţiile noului sistem (seturile de pro- cese/subprocese/task-uri), instrumentele de dezvoltare necesare, arhitectura, structuri de date, entităţile/obiectele si conţinutul lor, caracteristicile fiecărui câmp, relaţiile cu alte entităţi, fluxurile de intrare/ieşire, interfeţe în cadrul sistemului, interfaţarea cu alte sisteme, modalitatea de configurare, etc.. în proiectarea soluţiei, prestatorul va ţine cont ca toate obiectele/programele, clasele să fie dezvoltate modular, In conformitate cu procesele principale şi subprocesele/task-urile descrise în specificaţiile DG TAXUD. De exemplu, toate task-urile necesare implementării procesului la plecare vor fi subprograme, subrutine în cadrul unei clase/proceduri "departure". Toate programele/subprogramele vor avea denumiri sugestive şi coroborate cu procesele şi subprocesele implementate, în propunerea sa, prestatorul va ţine cont de tehnologiile utilizate pentru dezvoltarea celorlalte aplicaţii componente ale SIIV şi de tehnologiile utilizate în dezvoltarea serviciilor centrale de la nivelul DG TAXUD pentru NCTS 5 şi AES, astfel încât tehnologiile propuse să asigure atât integrarea completă şi optimă în platforma SIIV fără a afecta performanţele celorlalte componente SIIV, cât şi interoperabilitatea cu sistemele centrale de la nivelul DG TAXUD. De asemenea, soluţia propusă trebuie să asigure portabilitatea, uşurinţa în configurare, exploatare şi întreţinere, precum şi implementarea tuturor funcţionalităţilor şi a fluxurilor de date necesare. De asemenea, în faza de proiectare, prestatorul va ţine cont şi de cerinţele funcţionale solicitate în faza de analiză şi proiectare. Toate propunerile furnizate în faza de proiectare vor fi verificate şi validate înaintea implementării lor împreună cu Beneficiarul. 20. Contestatorul învederează astfel că, în Caietul de sarcini au fost impuse, cum e şi firesc, numeroase cerinţe privind funcţionalităţile pe care trebuie să le îndeplinească serviciile prestate, fără a se impune niciunde ca toate elementele acestor servicii să fie strict nou create pentru acest contract. 21. De altfel, o astfel de abordare, dincolo de faptul că vine în contradicţie cu practica larg folosită în piaţa serviciilor de software (care implică folosirea unor librării pre-existente), aceasta ar fi în opinia contestatorului şi absolut contraproductivă din punct de vedere al elementelor timp şi cost. 22. Or, contestatorul, deşi și-a asumat complet îndeplinirea obiectului contractului, inclusiv şi mai ales a funcţionalităţilor avute în vedere, a dorit ca prin sublinierea imputată să asigure deplina transparenţă cu privire la modul de lucru. 23. Mai mult, prin explicarea faptului că va folosi componente ale unei platforme de software pre-existentă creată tot de acesta, contestatorul a vrut să dea asigurări depline Autorităţii contractante cu privire la faptul că termenul mult mai scurt asumat de acesta pentru aducerea la îndeplinire a obiectului contractului este unul fezabil, asumat cu deplină responsabilitate. Pagina 6 din 42

§ 7

24. Contestatorul susține că prin Solicitarea de Clarificări nr. 692702/ 27.10.2021, Autoritatea contractantă i-a adresat la întrebarea nr. 1.8. următoarea cerere: 1.8 Având în vedere următoarele: a) „Obiectul contractului îl reprezintă prestarea de servicii de dezvoltare software pentru dezvoltarea și implementarea în comun a sistemelor NCTS5-RO și AES- RO, automatizarea procesului de export urmat de tranzit, prin dezvoltarea unei interconectări între cele două sisteme şi interconectarea acestora cu celelalte sisteme transeuropene şi naţionale, integrarea în SIIV,...", b) În oferta se precizează: „......... va furniza: - Servicii de analiză, proiectare, dezvoltare, testare şi documentare a fluxului principal şi al alternativelor pentru procedurile de tranzit şi export, în cadrul dezvoltării sistemelor NCTS5-RO şi AES-RO. - Activele/componentele platformei software preexistente pe care compania noastră le-a construit deja, ca parte a platformei pe care se va baza analiza (doar analiza gap - identificarea diferenţelor pe activele platformei software preexistente, în loc să începem analiza de la început), ceea ce va accelera semnificativ procesul" vă rugăm să clarificaţi modul de îndeplinire a cerinţei privind obiectul contractului. 25. Având în vedere că, aşa cum a menţionat, din motive tehnice, contestatorul nu a putut răspunde acestei solicitări decât în ultima zi, faţă de această solicitare, care din punctul său de vedere nu ar fi necesitat clarificări din moment ce nu au existat cerinţe şi nici dubii privind folosirea unor componente preexistente, acesta a răspuns doar scurt (având în vedere că la multe alte cerinţe a răspuns extensiv) că: Răspuns 1.8 Considerăm că răspunsul nostru în cererea de propunere este complet în conformitate cu cerinţele dumneavoastră. Vă rugăm să ne acordaţi trei zile lucrătoare pentru a detalia mai multe răspunsul de clarificare la această întrebare. 26. Contestatorul face mențiunea că a avut în vedere că și-a asumat întreg obiectul contractului, respectiv furnizarea completă a serviciilor cerute cu asigurarea tuturor cerinţelor de funcţionalitate impuse prin Caietul de sarcini. 27. Totodată, a solicitat Autorităţii contractante să îi permită un termen suplimentar de 3 zile pentru a putea răspunde. 28. Autoritatea contractantă nu a revenit cu vreun răspuns în acest sens, motiv pentru care petentul a considerat că Autoritatea a fost complet lămurită, cu privire la obiectul contractului. 29. Având în vedere că termenul solicitat de 3 zile era extrem de scurt, contestatorul opinează că, dacă Autoritatea contractantă ar fi fost cu adevărat nelămurită, dar totodată dornică să evalueze complet ofertele primite, i-ar fi permis să dea acest răspuns detaliat. 30. Contestatorul arată în acest sens că, în lipsa unei acţiuni din partea Autorităţii contractante de a deschide un câmp în SEAP în care să Pagina 7 din 42

§ 8

poată posta răspunsul său suplimentar, acesta nu are cum să depună în SEAP un astfel de răspuns. 31. Mai mult, având în vedere că ulterior, Autoritatea contractantă a revenit cu un alt set de întrebări, fără a solicita explicaţii suplimentare cu privire la obiectul contractului, petentul a considerat că Autoritatea a fost pe deplin lămurită şi că de fapt a fost convinsă parcurgând oferta sa cu privire la faptul că a ofertat servicii care corespund integral cerinţelor Autorităţii contractante, inclusiv din perspectiva cerinţelor de funcţionalitate. 32. Nu în ultimul rând, contestatorul învederează că prima solicitare de clarificări a Autorităţii contractante a vizat modul de îndeplinire a cerinţei privind obiectul contractului, iar nu aşa cum susţine în Comunicarea Rezultatului: "Comisia de evaluare a solicitat clarificări cu privire la furnizarea componentelor platformei software preexistente pe care compania le-a construit deja, ţinând cont că obiectul contractului este prestarea de servicii de dezvoltare software şi nu furnizarea de produse software." 33. Aşadar, având în vedere că niciunde în Caietul de sarcini nu se interzicea folosirea de componente de software preexistente, nici nu se explicita faptul că prin "dezvoltare" de servicii software se doreşte furnizarea unor servicii integral nou create pentru acest proiect, contestatorul a apreciat că prin arătarea faptului că în ofertă a răspuns complet cerinţelor, Autoritatea contractantă, după analiza completă a ofertei sale a fost pe deplin lămurită. 34. Nu în ultimul rând, contestatorul învederează faptul că potrivit art. 154 din Legea 98/2016: Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. Iar conform art. 127 alin. (1) lit. (f) din HG 925/2016: (1) în raport cu sarcinile şi responsabilităţile, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuţii: f) verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini; 35. Prin urmare, contestatorul este de părere că Autoritatea contractantă nu-i poate imputa faptul că nu ar fi respectat o cerinţă din Caietul de sarcini, din moment ce niciunde nu este interzisă folosirea unor astfel de componente software pre-existente pentru executarea obiectului contractului. 36. De asemenea, susţinerile Autorităţii contractante din Comunicarea Rezultatului, în sensul că nu ar fi solicitat furnizarea de produse software i se pare forţată contestatorului, din moment ce prestarea serviciilor de dezvoltare software implică în mod necesar realizarea de programe software. Faptul că în cadrul acestei realizări de programe se folosesc şi anumite componente (declarate transparent de ofertant pentru a justifica respectarea termenului) nu transformă nici natura contractului şi în Pagina 8 din 42

§ 9

niciun caz nu pot fi imputate petentului din moment ce nu există vreo interdicţie în acest sens. 37. Aşadar, cu privire la obiectul contractului, petentul concluzionează că Autoritatea contractantă nu a dat dovadă de vreun rol activ pentru a lămuri aspecte eventual neclare, ci a preferat o atitudine de pasivitate menite a elimina cu uşurinţă un ofertant, iar nu pentru a menţine o competitivitate cât mai largă între aceştia. Netemeinicia susţinerii potrivit căreia ........... nu îndeplineşte cerinţa caietului de sarcini cu privire la durata contractului capitolul 6 Durata contractului, respectiv: „Durata contractului este de 35 luni." Ofertantul precizează în oferta tehnică 27 de luni pentru derularea contractului. 38. Contestatorul afirmă că decizia de respingere a ofertei sale pentru faptul că și-a asumat îndeplinirea contractului în 27 de luni în loc de 35 de luni apare drept vădit excesivă, disproporţionată şi chiar neuzuală în întreaga piaţă a achiziţiilor publice. 39. Învederează petentul, în primul rând, faptul că, în prima parte a Caietului de Sarcini, Autoritatea contractantă a descris pe larg nevoile care determină realizarea acestei achiziţii. 40. Din parcurgerea acestei prezentări rezultă faptul că Autoritatea contractantă este interesată de a achiziţiona aceste servicii tomai pentru a asigura integrarea cât mai rapidă a noilor funcţionalităţi dorite, pentru implementarea NCTS-RO faza 5 şi AES-RO. 41. De altfel, conform documentelor depuse în Anexa 6, această fază trebuie implementată până cel mai târziu la sfârşitul anului 2023 la nivelul Uniunii Europene, iar aplicarea termenului de 35 de luni ar duce la încălcarea de către România a acestor termene. 42. Având în vedere expertiza ........... în acest domeniu, exclusiv în sprijinul Autorităţii contractante şi a Statului Român, contestatorul susține că a oferit un termen de implementare mai scurt, care nu produce nicio consecinţă negativă pentru Autoritatea contractantă sau pentru competitorii participanţi la procedură. Astfel, o interpretare restrictivă a termenului de 35 luni nu este, în primul rând, în avantajul Autorităţii contractante, iar respingerea ofertei petentului pentru acest motiv încalcă principiul proporţionalităţii, precum şi celelalte principii care guvernează procedurile de achiziţie publică. 43. Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, dar mai ales faptul că atunci când a făcut planificarea lucrărilor s-a bazat pe vasta experienţă în domeniul vamal şi pe cele mai bune cunoştinţe ale experţilor săi tehnici, contestatorul apreciază că a ofertat un termen de îndeplinire a contractului mult mai scurt, mai agil, în deplin acord cu Etapele UE, precum şi cu cerinţele şi restricţiile naţionale. 44. Luând de bună credinţă şi asumându-și complet cele descrise în prima parte a Caietului de Sarcini, contestatorul subliniază că și-a asumat (de altfel pe propriul risc inclusiv de penalităţi dacă nu îndeplinește la termen) să ofere serviciile într-un termen de implementare mai scurt, având în vedere inclusiv faptul că toţi clienţii săi apreciază de obicei astfel de accelerări ale proiectelor. Pagina 9 din 42

§ 10

45. Contestatorul afirmă că se află în situaţia de a avea oferta respinsă pentru că și-a asumat să facă toate serviciile complet și bine într- un termen mai scurt. 46. Învederează în plus petentul că un termen mai scurt de îndeplinire a serviciilor nu determină în niciun fel avantajarea sa, sau dezavantajarea altor ofertanţi sau imposibilitatea de comparare a ofertelor. Singurul avantajat în acest demers ar fi fost Autoritatea contractantă. 47. În orice caz, contestatorul arată faptul că, prin Caietul de Sarcini atunci când se impune durata nu se menţionează că aceasta trebuie să fie fix de 35 de luni şi că nu ar fi permisă o abordare mai scurtă. 48. Se reține că la punctul 6 din Caietul de sarcini se prevede: 6. DURATA CONTRACTULUI Durata contractului este de 35 luni. Graficul de activităţi prezentat în cadrul propunerii tehnice va respecta termene de livrare ale activităţilor şi puncte de control (milestones) conform Anexei nr. 1 - Descrierea activităţilor, graficului de lucru propus. 49. Durata de prestare a unui serviciu este ca regulă prevăzută în beneficiul prestatorului (care în cazul în care nu respectă durata urmează a fi penalizat). Or, fiind în beneficiul prestatorului, acesta ar trebui să poată renunţa la beneficiul termenului, aşa cum de altfel permite expres art. 1413 alin. (2) Cod Civil. După cum s-a arătat în doctrină, Debitorul ori creditorul, ca beneficiari exclusivi ai termenului care afectează raportul juridic obligaţional, poate renunţa oricând la acesta, fără a fi necesar consimţământul celuilalt subiect al raportului juridic obligaţional (a se vedea A. Răţoi, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediţia 2, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0414-6 de Flavius-Antoniu Baias ş.a., p. 526). 50. Mai mult, dacă pentru Autoritatea Contractantă (contrar practicii, dar şi contrar normelor europene sus menţionate) avea nevoie ca acest termen să nu poată fi scurtat sau ar fi dorit ca termenul de 35 de luni să fie fix, spre beneficiul său, contestatorul apreciază că Autoritatea Contractantă ar fi trebui să precizeze expres acest lucru. 51. Orice altă abordare, denotă de fapt potenţial o anumită premeditare în crearea unui cadru care să permită eliminarea cu uşurinţă a ofertanţilor de la procedură. 52. Contestatorul afirmă că nu are în vedere prin prezenta în niciun caz, contestarea dispoziţiilor Caietului de Sarcini (care oricum ar fi tardivă). Învederează însă că, raportat la modul în care cerinţa a fost formulată, pentru ofertant a fost tot timpul clar că se poate oferta și un termen mai scurt, astfel încât nu a simțit nevoia nici măcar a unei clarificări pe această temă. 53. Prin urmare, consideră petentul că cerinţa, astfel cum a fost formulată, având în vedere întreg cadrul descris de Autoritatea contractantă în prima parte a Caietului de Sarcini şi mai ales normele europene care impun termenele stricte de implementare a sistemului dorit, permite ofertarea serviciilor într-un termen de îndeplinire mai scurt, iar respingerea pentru acest motiv ar trebui sancționată drept netemeinică. 54. Cu toate acestea, dacă Autoritatea contractantă doreşte să epuizeze cele 35 de luni de durată a proiectului, contestatorul afirmă că Pagina 10 din 42

§ 11

este pe deplin de acord să prelungească termenul propus, oferind sprijin după ultima etapă de lansare. Netemeinicia susţinerii potrivit căreia ........... nu îndeplineşte următoarele cerinţe ale caietului de sarcini şi clauze ale contractului: a. „După lansarea în producţie, Prestatorul va efectua servicii de monitorizare, prevenţie şi remediere erori (mentenanţă corectivă, adaptivă) cu scopul remedierii şi evitării problemelor de funcţionare în viitor." Ofertantul prezintă în oferta tehnică 25 luni pentru prestarea serviciilor; acestea finalizându-se odată cu lansarea în producţie faza finală 01.12.2023. b. „c1) Perioada şi durata activităţilor propuse, luându-se în calcul şi perioada organizării - un plan Gantt este obligatoriu. Planul trebuie să menţioneze interdependenţele între activităţi, punctele de control (milestones) pe care ofertantul şi-a propus să le respecte pentru atingerea obiectivelor. Termenul de referinţă este „data începerii activităţilor". Ofertantul prezintă în oferta tehnică 25 luni pentru prestarea serviciilor. c. Art. 7.2. din modelul de contract, parte a documentaţiei de atribuire, respectiv „Perioada pentru prestarea serviciilor de 33 luni de la data semnării acestuia de către ambele părţi." Ofertantul prezintă în oferta tehnică 25 luni pentru prestarea serviciilor. d. „Pentru toate modificările aduse sistemului după lansările în producţie, Prestatorul are obligaţia de a actualiza documentaţia tehnică şi funcţională, după caz". Ofertantul prezintă în oferta tehnică 25 luni pentru prestarea serviciilor; acestea finalizându-se odată cu lansarea în producţie faza finală 01.12.2023. În graficul Gantt nu este prevăzută perioada pentru servicii de monitorizare, prevenţie şi remediere erori (mentenanţă corectivă, adaptivă) după lansarea în producţie - faza finală (01.12.2023) fapt pentru care nu îşi poate îndeplini obligaţia de a actualiza documentaţia tehnică şi funcţională pentru modificări aduse sistemului după lansarea în producţie. e. Elaborarea şi furnizarea livrabilelor RMA şi RMB „ Raport activitate privind activitatea de support mentenanţa perfectivă, corectivă, adaptivă şi evolutivă după lansările în producţie." Ofertantul prezintă în oferta tehnică 25 luni pentru prestarea serviciilor, acestea finalizându-se odată cu lansarea în producţie faza finală 01.12.2023. În graficul Gantt nu este prevăzută perioadă pentru servicii de monitorizare, prevenţie şi remediere erori (mentenanţă corectivă, adaptivă) după lansarea în producţie - faza finală (01.12.2023) fapt pentru care nu îşi poate îndeplini obligaţia de a elabora şi furniza livrabile RMA şi RMB „Raport activitate privind activitatea de suport mentenanţă perfectivă, corectivă, adaptivă şi evolutivă după lansările în producţie." 55. Contestatorul precizează că toate argumentele prezentate supra sunt aplicabile şi acestui punct. Termenul mai scurt de implementare profită exclusiv Autorităţii contractante şi Statului Român, iar ..........., partea în beneficiul căreia era stipulat un termen mai lung, are dreptul să renunţe la el. 56. În proiect este indicat faptul că echipele de proiect trebuie să efectueze o analiză a decalajului cerinţelor naţionale faţă de funcţionalitatea Pagina 11 din 42

§ 12

standard pe care o vor oferi activele preexistente care vor fi utilizate pentru AES şi NCTS5. Consideră petentul că este esenţial să identifice destul de devreme în proiect ce părţi ale cerinţelor naţionale pot fi adaptate prin configurarea activelor preexistente şi ce părţi vor avea nevoie de o nouă dezvoltare, astfel încât implementarea acestora să fie programată cât mai eficient posibil. 57. Contestatorul învederează CNSC că această alegere a calendarului (şi pentru care oferta ........... a fost respinsă) nu constituie o abatere de la planul proiectului, ci mai degrabă asigură o implementare care poate preveni riscuri în proiect - o verificare şi monitorizare de-a lungul perioadei de implementare propusă. Desigur, planul de timp iniţial poate fi adaptat dacă Autoritatea contractantă doreşte acest aspect, dar, în orice caz, respingerea ofertei contestatorului pentru monitorizarea şi raportarea continuă este apreiată disproporţionată şi contrară scopului Procedurii. Netemeinicia susţinerii potrivit căreia ........... nu îndeplineşte cerinţa minimă din Caietul de sarcini de la Cap 17, „c2) Planificarea etapelor semnificative (subactivităţi) în execuţia contractului." 58. Şi în acest caz, contestatorul face trimitere la argumentele expuse supra. Motivul pentru care activităţile A7 şi B8 încep mai repede în proiect este datorat faptului că echipele de proiect trebuie să efectueze o analiză a decalajului cerinţelor naţionale faţă de funcţionalitatea standard pe care o vor oferi activele preexistente care vor fi utilizate pentru AES şi NCTS5. Consideră petentul că este esenţial să identifice destul de devreme în proiect ce părţi ale cerinţelor naţionale pot fi adaptate prin configurarea activelor preexistente şi ce părţi vor avea nevoie de o nouă dezvoltare, astfel încât implementarea acestora să fie programată cât mai eficient posibil. 59. Din nou, contestatorul opinează că şi în acest caz, raportarea şi monitorizarea continuă profită exclusiv Statului Român, nefiind un motiv de respingere. Netemeinicia susţinerii potrivit căreia ........... nu îndeplineşte cerinţa minima prevăzută în Caietul de sarcini la capitolul 17 Cerinţe privind oferta tehnică, subpunctul C3 - Corelarea activităţilor cu rezultatele contractului, cu rapoartele şi livrabilele. Comisia de evaluare a constatat că nu aţi prezentat corelarea activităţilor cu rezultatele proiectului. 60. Suplimentar faţă de argumentele expuse până în prezent, contestatorul arată că în Planul GANTT depus de ..........., la paginile 411 până la 457, precum şi în paginile 219 până la 220 şi 221 până la 253 sunt prezentate corelarea activităţilor cu livrabile contractuale, rapoarte şi livrabile în format analitic. În plus, ........... a transmis în SEAP planul de timp propus şi analitic în format diagramă Gantt în format proiect Microsoft. De asemenea, petentul face trimitere la paginile 261 până la 267 unde prezintă corelaţia dintre Activitate, livrabile contractuale, rapoarte şi livrabile. 61. Or, şi în acest caz, ........... afirmă că a respectat întru totul documentaţia Procedurii, dovedind temeinicia prezentei contestaţii. Pagina 12 din 42

§ 13

Netemeinicia susţinerii potrivit căreia ........... nu îndeplineşte cerinţa minimă prevăzută în Caietul de sarcini capitolul 17 cerinţe privind oferta tehnică, subpunctul „d) Organizarea echipei de experţi", respectiv: "Ofertantul va menţiona în ofertă modul de organizare a echipei de experţi, numărul de experţi alocaţi pe activităţile contractului, profilul lor generic, detalierea sarcinilor pentru fiecare expert." Comisia de evaluare a constatat că în cadrul ofertei dumneavoastră nu aţi detaliat sarcinile pentru experţii Arhitect de soluţie, Expert DBA, Analist de business." 62. Fără a se abate de la motivele prezentei contestaţii, contestatorul precizează că are o echipă de experţi experimentată în proiecte cvasi-identice cu cel din cazul supus analizei, toate documentele depuse de ........... dovedind acest aspect. Doar pentru a demonstra temeinicia prezentei contestaţii, contestatorul face trimitere la următoarele pagini ale ofertei tehnice: i. Solution Architect: pagina 275 până la 278 şi 298; ii. Expert DBA: paginile 283 şi 284 şi 298; iii. Analist: paginile 288 până la 291 şi 298. 63. Mai mult, contestatorul afirmă că CV-urile echipei de experţi propusă detaliază pe deplin sarcinile pentru experţii Arhitect în soluţie, Expert DBA, Analist de business. Faţă de toate aceste considerente, contestatorul apreciază că decizia Autorităţii contractante de a declara oferta sa drept inacceptabilă şi neconformă este neîntemeiată, motiv pentru care solicită admiterea prezentei contestaţii astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. ...., înregistrată la Consiliu sub nr. ...., ......... formulează Punct de vedere la contestația depusă de ......... SA, solicitând: > respingerea contestaţiei ca nefondată şi neîntemeiată; > în subsidiar, respingerea tuturor capetelor de cerere conexe contestației. I. Autoritatea contractantă redă informații generale privind procedura de atribuire: a) Autoritatea contractantă a iniţiat prin publicarea anunţului de participare publicat în SEAP sub nr. ... şi în JOUE sub nr. ... din 29.06.2021, procedura de atribuire a unui contract de achiziţie publică de servicii de dezvoltare software pentru implementarea NCTS faza 5 și AES - RO. b) Procedura de atribuire utilizată a fost „Licitaţie deschisă" în conformitate cu dispoziţiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare; c) Valoarea estimată a achiziţiei: 13.446.723,00 lei fără TVA, respectiv 16.001.600,37 lei TVA inclus; d) Caietul de sarcini a fost avizat de CTE - aviz nr. 369CTE din 24.05.2021. e) Termene: i. Termen iniţial de depunere a ofertelor: 30.07.2021; ii. Termen de depunere a ofertelor conform erată nr.ENI029252/03.07.2021: 09.08.2021 Pagina 13 din 42

§ 14

iii. Termen de depunere a ofertelor conform erată nr.ENI 029809/26.07.2021:23.08.2021 iv. Termen de depunere a ofertelor conform erată nr.ENI 030474/19.08.2021:10.09.2021 v. Termen de depunere a ofertelor conform erată nr.ENI 030902/04.09.2021:17.09.2021 vi. Termen de solicitare a clarificărilor a 18-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor, respectiv: 27.08.2021; vii. Termen de răspuns la solicitările de clarificări a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor, respectiv: 06.09.2021; f) Până la data termenul limită de transmitere a ofertelor nu a fost depusă nicio contestaţie cu privire la cerinţele documentaţiei de atribuire; g) Procedura a fost selectată în vederea verificării controlului ex- ante conform Deciziei de verificare nr. 13396/01.07.2021. h) Până la termenul limită de transmitere a ofertelor au depus ofertă 4 ofertanţi: 1. .... S.R.L. 2. ......... S.A. 3. ....... S.R.L. 4. ........... S.R.L. i) Până la data termenului limită de transmitere a ofertelor nu a fost depusă nicio contestaţie cu privire la cerinţele documentaţiei de atribuire, aceasta devenind astfel obligatorie, în cel mai mic detaliu, atât pentru autoritatea contractantă cât şi pentru toţi ofertanţii participanţi la procedura de atribuire. j) În urma verificării documentelor depuse de fiecare operator economic şi a datelor principale ale fiecărei oferte, respectiv ca urmare a verificării garanţiilor de participare, a listei documentelor de calificare, a formularelor DUAE precum şi a răspunsului la solicitările de clarificare cu privire la DUAE, în baza prevederilor art.134 alin. (5) din Norme, oferta depusă de .... S.R.L a fost declarată inacceptabilă. Pentru controlul de calitate şi regularitate a concluziilor fazei de evaluare referitoare la componenţa comisiei de evaluare şi concluziile comisiei de evaluare privind îndeplinirea condiţiilor de formă aferente depunerii ofertelor şi a criteriilor de calificare de către ofertanti (DUAE), conform listelor de verificare şi procesului verbal nr. 692431/21.10.2021, postat în SEAP în data de 21.10.2021, comisia de evaluare a primit Aviz conform necondiţionat nr. 12486/22317/..../22.10.2021. k) În urma analizei şi evaluării propunerilor tehnice în raport cu cerinţele minime din caietul de sarcini, ofertele depuse de către .... SRL şi ......... SA au fost declarate neconforme şi inacceptabile în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit.a) şi art.134. alin. (5) din HG nr. 395/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice cu modificările şi Pagina 14 din 42

§ 15

completările ulterioare, respectiv: „a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini". Pentru controlul de calitate şi regularitatae a concluziilor fazei de evaluarae referitoare la concluziile comisiei de evaluare privind evaluarea propunerilor tehnice şi a conformităţii acestora, conform listelor de verificare şi procesului verbal nr. 695929/16.12.2021 postat în SEAP în data de 16.12.2021, comisia de evaluare a primit Aviz conform necondiţionat nr. 12486/27300/..../AC/21.12.2021. l) Aspectele privind procesul de evaluare desfăşurat în cadrul acestei proceduri au fost consemnate în cadrul Raportului procedurii nr. 676615/11.01.2022, prin care a fost declarată câştigătoare oferta depusă de ........... S.R.L. cu o propunere financiară de 10.703.592,00 lei fără TVA şi un punctaj total de 84,00 puncte. Pentru controlul de calitate şi regularitate referitor la concluziile finale cuprinse în raportul procedurii, privind analiza neconformităţilor constatate şi remediate din avizele conform condiţionate anterior emise de ANAP, conform listelor de verificare, proceselor verbale nr. 692431/21.10.2021, 695929/16.12.2021, 696412/22.12.2021, 676186/05.01.2022 şi raportului procedurii întocmit în data de 07.01.2022 şi aprobat cu nr. 676615/11.01.2022, postat în SEAP în data de 11.01.2022, comisia de evaluare a primit Aviz conform necondiţionat nr. 12486/683/ ..../AC/12.01.2022. m) Prin comunicarea transmisă în SEAP în data de 12.01.2022, în conformitate cu prevederile art. 215 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, i s-a comunicat ofertantului ......... S.A. rezultatul procedurii. II. Faţă de susţinerile contestatoarei, autoritatea contractantă precizează următoarele: A. Faţă de punctul l din Contestaţie referitor la susţinerile privind presupusa încălcare a principiilor: Se reține că alegaţiile contestatoarei cu privire la încălcarea principiilor ce guvernează achiziţiile publice se regăsesc cu precădere la punctul 8 şi 10 din contestaţie, iar în cele ce urmează autoritatea contractantă va prezenta argumente solide, dovedite cu documente, pentru a demonstra că presupusa încălcare a principiilor este nereală şi neîntemeiată. 1. Cu privire la presupusa încălcare a „principiului" rolului activ al comisiei de evaluare În conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, în perioada de evaluare a propunerilor tehnice, comisia de evaluare a transmis ofertantului, ......... SA, două solicitări de clarificări. La prima solicitare, înregistrată sub nr. 692.701/27.10.2021, care a cuprins 18 aspecte tehnice de clarificat, contestatoarea a răspuns în data de 03.11.2021, iar la cea de-a doua, înregistrată cu nr. 694.479/23.11.2021, care a cuprins 5 aspecte tehnice de clarificat, contestatoarea a răspuns în data de 26.11.2021. Astfel, autoritatea contractantă apreciază că comisia de evaluare a dat dovadă de implicare şi a manifestat în mod evident un rol activ prin Pagina 15 din 42

§ 16

solicitarea de clarificări, încercând să lămurească aspectele neclare/ambigue prin raportare la cerinţele documentaţiei de atribuire. Tot în acest sens, Autoritatea consideră că alegaţia contestatoarei „Autoritatea contractantă nu a dat dovadă de vreun rol activ pentru a lămuri aspecte eventual neclare, ci a preferat o atitudine de pasivitate menite a elimina cu uşurinţă un ofertant, iar nu pentru a menţine o competitivitate cât mai largă între aceştia", este pur speculativă, nefundamentată şi chiar tendenţioasă, deoarece, aşa cum a menţionat şi mai sus, comisia de evaluare a formulat două solicitări de clarificări privind propunerea tehnică a ......... SA. Totodată, Autoritatea subliniază că în conformitate cu prevederile art. 133 şi art. 134 din HG nr.395/2016, comisia de evaluare are obligaţia de a evalua ofertele prin raportare la cerinţele minime din documentaţia de atribuire, care, odată cu implinirea termenului de depunere, a rămas obligatorie, până în cel mai mic detaliu, atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru ofertanţi. În acest sens, autoritatea contractantă afirmă că urmăreşte în mod activ să existe o competiţie cât mai largă în cadrul procedurilor de achiziţie publică desfăşurate, făcând eforturi intense în direcţia informării unui număr cât mai mare de potenţiali ofertanţi cu privire la anunţurile de participare publicate în SEAP, însă, în opinia sa, acest deziderat nu se poate atinge în etapa de evaluare tehnică printr-o evaluare superficială, aşa cum sugerează contestatoarea, deoarece aceasta ar presupune nesocotirea prevederilor legale obligatorii în materia achiziţiilor publice şi ignorarea cerinţelor minime din documentaţia de atribuire. 2. Cu privire la presupusa încălcare a principiul proporţionalităţii Autoritatea contractantă face precizarea că în materia achiziţiilor publice acesta presupune realizarea unei corelări între necesităţile autorităţii contractante, obiectul contractului de achiziţie publică şi cerinţele care trebuie îndeplinite de ofertanţi, corelare de care autoritatea contractantă a ţinut cont, aşa cum rezultă fără putinţă de tăgadă atât din Strategia de contractare, cât şi din Documentaţia de atribuire publicate în SEAP. Comisia de evaluare nu are atribuţii în ceea ce priveşte stabilirea cerinţelor, ci doar în evaluarea conformităţii ofertelor cu privire la cerinţele rămase definitive prin perimarea termenului de contestare. Cât priveşte critica Contestatoarei cu privire la proporţionalitatea măsurilor luate de comisia de evaluare în timpul procesului de evaluare, autoritatea contractantă atrage atenţia Consiliu asupra faptului că, din dorinţa de obţine o decizie favorabilă, contestatoarea citează trunchiat paragraful 57 din din Hotararea Tribunalului din 10 decembrie 2009, Cauza T- 195/08, Antwerspe Bouwwerken NV, menţinând doar părţile aparent favorabile, respectiv paragraful 60 din Hotărârea Curţii din 5 mai 1998, National Farmers' Union şi alţii, C-157/96 (Hotărâre fără legătură cu domeniul achiziţiilor publice), însă prin redarea citatului complet, se poate înţelege că particularizarea acestui principiu la domeniul achiziţiilor publice nu este deloc de natură să sprijine argumentele contestatoarei, evidenţiindu-se în mod clar caracterul înşelător al scoaterii din context: Pagina 16 din 42

§ 17

„Mai mult, principiul proporţionalităţii impune ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curţii din 5 mai 1998, National Farmers' Union şi alţii, C-157/96, Rec., p. 1-2211, punctul 60). Acest principiu impune autorităţii contractante, atunci când aceasta se confruntă cu o ofertă ambiguă, iar o cerere de precizări cu privire la conţinutul ofertei menţionate ar putea asigura securitatea juridică în acelaşi mod precum respingerea imediată a ofertei în cauză, să solicite precizări candidatului vizat, mai degrabă, decât să opteze pentru respingerea pură şi simplă a ofertei acestuia, (a se vedea în acest sens Hotărârea Tideland Signal/Comisia, punctul 56 de mai sus, punctul 43)." Or, autoritatea contractantă apreciază că în situaţia de faţă, aşa cum reiese cu claritate din cele detaliate mai sus, comisia de evaluare nu se regăseşte în ipoteza descrisă de jurisprudenţă UE relevantă prin raportare la domeniul achiziţiilor publice, deoarece, înainte de a lua decizia de a respinge oferta contestatoarei, a transmis nu una, ci două solicitări de clarificări cu privire la propunerea tehnică depusă de aceasta. 3. Cu privire la presupusa încălcare a principiului tratamentului egal Autoritatea contractantă face precizarea că principiul tratamentului egal presupune ca, oricând pe parcursul procedurii de atribuire, să se stabilească şi să se aplice reguli, cerinţe, criterii identice pentru toţi ofertanţii, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a deveni contractanţi. Astfel, în literatura de specialitate principiul tratamentului egal a fost explicat uneori ca implicând atât aspecte procedurale, cât şi de drept substanţial: tratament egal înseamnă atât egalitatea de oportunităţi - definirea unor cerinţe cu respectarea acestui principiu, cât şi egalitatea de rezultat, adică egalitatea efectivă după aplicarea unor măsuri sau a unor cerinţe care la prima vedere creează oportunităţi egale. În aplicarea acestui principiu, autoritatea contractantă opinează că trebuie respectate următoarele reguli: -furnizarea, concomitent, către toţi operatorii economici implicaţi într- o procedură de achiziţie, a informaţiilor aferente procedurii. -eliminarea elementelor de natură subiectivă care pot influenţa deciziile în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică. Din analiza modului de desfăşurare a procesului de evaluare derulat de către comisia de evaluare, bazată pe documentele existente în dosarul achiziţiei, Autoritatea susține că se poate deduce faptul că aceasta a procedat la evaluare cu imparţialitate şi a respectat întocmai principiul tratamentului egal, deoarece comisia a evaluat ofertele tuturor candidaţilor prin raportare strictă la cerinţele din documentaţia de atribuire şi a solicitat clarificări tuturor ofertanţilor în acelaşi timp, acordându-le acelaşi termen de răspuns. 4. Cu privire la presupusa încălcare a principiului utilizării eficiente a fondurilor Pagina 17 din 42

§ 18

Autoritatea contractantă precizează că oferta contestatoarei a fost respinsă în etapa de evaluare propunere tehnică, etapă la care comisia de evaluare nu avea cunoştinţă de ofertele financiare depuse. Astfel, conform etapelor procedurale stabilite conform normelor legale în vigoare, comisia de evaluare are posibilitatea de a decripta oferta financiară doar pentru acele oferte care au fost declarate conforme în etapa de evaluate tehnică. În concluzie, invocarea încălcării principiului utilizării eficiente a fondurilor este nefondată în opinia Autorității. Faţă de cele precizate mai sus, autoritatea contractantă apreciază faptul că afirmaţiile contestatoarei cu privire la încălcarea principiilor proporţionalităţii, rolului activ, tratamentului egal şi a utilizării eficiente a fondurilor sunt nefondate şi neîntemeiate. B. În ceea ce priveşte refuzul autorităţii contractante de acordare a unui termen suplimentar de răspuns la solicitarea de clarificări nr. 1, invocat de contestaoare la mai multe puncte din contestaţie, aceasta face următoarele precizări: Solicitarea de clarificări nr. 1 transmisă contestatoarei în SEAP în data de 27.10.2021 la ora 15:25 a avut termen de răspuns 03.11.2021. Dintr-un simplu calcul, se poate constata faptul că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a acordat un termen rezonabil de 7 zile calendaristice pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, din care 5 zile lucrătoare, cu mult superior faţă de termenul minim de o zi lucărtoare prevăzut la art. 134 alin. (3) din Normele aprobate prin HG nr. 365/2016. Se menționează de către Autoritate că, un aspect care prezintă relevanţă deosebită în context este şi faptul că la prima serie de clarificări tehnice, un alt ofertant a primit o solicitare cu un număt identic de aspecte de clarificat (18 întrebări), iar acesta a răspuns concludent în termenul fixat. Mai mult, Autoritatea solicită Consiliului ca în analiza faptelor să ţină cont şi de recentele modificări ale legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice care au accelerat termenele în care o autoritate contractantă poate întocmi raportul unei proceduri de licitaţie deschisă (a se vedea art. 214 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 98/2016 astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 114/2020, coroborat cu art. 214 alin. alin. (5) lit. a) din Legea nr. 98/2016, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 3/2021). Termenele antemenţionate includ şi termenele acordate ofertanţilor pentru a răspunde la clarificări. Este de notat de asemenea că, în cadrul acestei proceduri, comisia de evaluare, neîncadrându-se în termenul iniţial de 60 de zile, a fost nevoită să solicite ordonatorului principal de credite prelungirea prevăzută la art. 214 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 98/2016. În plus, potrivit prevederilor art. 224 alin. (1) lit. l), coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 98/2016, amenda pe care o riscă autoritatea contractantă pentru nerespectarea termenelor de întocmire a raportului procedurii este între 5.000 lei şi 30.000 lei. Contestatoarea, în termenul de răspuns fixat iniţial, a încărcat în SEAP un răspuns solicitând totodată un termen suplimentar de 3 zile lucrătoare invocând probleme tehnice cu notificările sistemului SEAP: „Am dori să Pagina 18 din 42

§ 19

solicităm timp suplimentar pentru a răspunde solicitărilor de clarificare, întrucât, din cauza unei probleme tehnice cu notificările sistemului SEAP nu am primit prin e-mail notificarea referitoare la prezenta solicitare de clarificare. Nu am fost anunţaţi cu privire la această cerere şi am descărcat cererea astăzi, 03.11.2021. Din cauza complexităţii unora dintre cereri şi a dovezilor solicitate, vă rugăm să ne acordaţi o prelungire de trei zile lucrătoare pentru a detalia mai multe aceste întrebări. Dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că nu am primit notificări pentru procedura NCTS faza 5 şi procedura AES-RO din sistemul SEAP şi am vizualizat această cerere încercând accidental să verificăm derularea procedurii astăzi, 3 noiembrie 2021, în aceeaşi zi cu data limită de depunere a răspunsurilor. În timp ce primim e-mailuri de la sistem pe baza „criteriilor de interes" pentru anunţurile de licitaţie, de multe luni nu am primit nicio notificare pentru solicitări de clarificare a propunerilor. Pentru a susţine ceea ce a fost comunicat, vă rugăm să găsiţi ataşat acestei scrisori ecrane de tipărire de la clientul nostru de e-mail (Print screen 1.jpg, Print screen 2.jpg, Print screen 3.jpg) în data de 27.10.2021, singura notificare primită de sistemul SEAP a fost pentru „criteriile de interes" selectate de companie". Autoritatea contractantă atrage atenţia Consiliului asupra fracturii de logică ce există în următoarele susţineri contradictorii ale contestatoarei: pe de o parte afirmă în contestaţie că răspunsurile la solicitarea de clarificări nr. 1 se regăseau cu uşurinţă în documentaţia transmisă iniţial, dar pe de altă parte, în răspunsul transmis autorităţii contractante la solicitarea de clarificări nr. 1, aceeaşi contestatoare califică drept „complexe" solicitările primite. În acelaşi timp, dacă răspunsul la solicitările comisiei de evaluare se regăseau cu uşurinţă în propunerea tehnică, contestatoarea nu reuşeşte să demonstreze de ce nu a reuşit să le expună cu aceeaşi uşurinţă în timpul acordat pentru răspuns. Mai mult, multiple erori de logică se regăsesc şi în alte puncte din expunerea ale contestatoarei care, pe de o parte susţine încălcarea prevederilor legale de către autoritatea contractantă care nu i-a acordat un termen suplimentar de 3 zile pentru a putea răspunde complet la solicitarea de clarificări nr. 1, iar pe de altă parte afirmă că a răspuns complet la solicitarea de clarificări nr. 1 în termenul iniţial acordat. Având în vedere că la data de 27.10.2021, comisia de evaluare a transmis solicitări de clarificări pentru toţi cei 3 ofertanţi rămaşi în procedură şi singurul care a invocat probleme tehnice privind funcţionarea platformei SEAP a fost ......... S.A, comisia de evaluare, manifestându-şi rolul activ, a solicitat operatorului SEAP punct de vedere cu privire la cele precizate de către ofertant referitor la eventuale erori în funcţionarea platformei SEAP în perioada 27.10.2021-03.11.2021. Pubic_Sales_Romania@...........-intl.comÎn data de 09.11.2021 autoritatea contractantă a primit informare din partea SEAP în care se precizează următoarele: „În urma verificărilor vă comunicăm că ofertantului ......... - LU16853659, în data de 27.10.2021 ora 15:27, a fost notificat cu privire la "Solicitare clarificare la procedura de către AC" pentru ...., aceasta Pagina 19 din 42

§ 20

fiind

§ 21

transmisă

§ 22

pe

§ 23

adresa

§ 24

de

§ 25

e-mailul

§ 26

de

§ 27

contact Pubic_Sales_Romania@...........-intl.com. De asemenea, menţionăm că în perioada 27.10.2021-03.11.2021, sistemul a funcţionat la paramentri optimi, fără a perturba activitatea operatorilor economici/autorităților contractante. Cu stima, SS". Autoritatea contractantă redă în cuprinsul Punctului de vedere print screen cu solicitarea antemenționată și răspunsul primit din partea SEAP. Mai mult, Autoritatea învederează că comisia de evaluare a verificat în DUAE depus de ......... SA şi a constatat că adresa de e-mail menţionată de SEAP este aceeaşi cu cea precizată de ofertant în Partea a ll-a Secţiunea Persoană de contact, respectiv Pubic_Sales_Romania @...........-intl.com. Totodată, autoritatea contractantă face precizarea că ......... SA încearcă să inducă în eroare Consiliul făcând trimitere la cele 3 print screen- uri, deoarece, la o analiză atentă se poate observa că în acele capturi de ecran este vorba despre o altă adresă de e-mail (monica.tomiuc@...........- intl.com) şi nicidecum cea menţionată în formularul DUAE în Partea a ll-a Secţiunea Persoană de contact (Pubic_Sales_Romania@...........-intl.com). Autoritatea contractantă redă în cuprinsul Punctului de vedere cele 3 print screen-uri la care ......... SA face referire. În opinia autorităţii contractante, este foarte probabil ca, adresa de e- mail corectă pe care ofertantul trebuia să o completeze în SEAP pentru a primi corect notificările pe email, să fi fost Public_Sales_Romania@...........- intl.com şi nu Pubic_Sales_Romania@...........- intl.com aşa cum a fost completat de contestatoare în documentul DUAE la Secţiunea A Informaţii privind operatorul economic, însă conform principiului „nemo auditor propriam turpitudinem allegans" contestatoarea nu poate invoca propria eroare pentru a se apăra. Mai mult, chiar dacă adresa de email a fost eronat completată de contestatoare, Autoritatea susține că aceasta a ar fi putut vedea solicitarea de clarificări direct în SEAP. În orice caz, autoritatea contractantă afirmă că nu ar fi putut avea un comportament prin care să avantajeze un operator economic, deoarece conform prevederilor art. 125 din H.G. nr. 395/2016 „Riscurile transmiterii ofertei, [...], cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă." Autoritatea contractantă subliniază că este de reţinut faptul că însăşi contestatoarea recunoaşte la pct.3 din contestaţie faptul că nu poate dovedi existenţa problemelor tehnice „(...) Din cauza unor probleme tehnice (conform Autorităţii Contractante, neimputabile SICAP, aspect pe care nu îl putem dovedi) (...)", deşi, folosind acest temei, a solicitat o extindere a termenului de răspuns la solicitarea de clarificări. Se precizează că în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, autoritatea contractantă are obligaţia ca, prin clarificările/completările solicitate, să nu determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant. Astfel, autoritatea contractantă are dreptul, nu obligaţia, de a solicita clarificări, însă acest drept nu trebuie exercitat de o manieră abuzivă, în mod discreţionar, ci cu respectarea prevederilor care guvernează achiziţiile publice, inclusiv a Pagina 20 din 42

§ 28

principiilor consacrate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea contractantă învederează că jurisprudenţa constantă a instanţelor de judecată confirmă cele expuse mai sus. A se vedea în acest sens: Decizia nr. 392 din 17.02.2016, emisă de Curtea de Apel Bacău, Secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal potrivit căreia: „Autoritatea are dreptul de a solicita clarificări, nu obligaţia, şi a uzat de acest drept, solicitându-i intimatei clarificări. A uza prea mult de acest drept este de natură a crea un avantaj ofertantului căruia i se solicită în mod repetat clarificări şi de a încălca principiul tratamentului egal." Decizia nr. 1.522 din 05.12.2016, emisă de Curtea de Apel Bacău, Secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal potrivit căreia „Autoritatea are dreptul, nu obligaţia, de a solicita clarificări, însă nu poate abuza de acest drept, întrucât ar încălca principiul tratamentului egal al tuturor ofertanţilor şi ar determina un avantaj ofertantului căruia i se solicită în mod repetat clarificări care, în fapt, sunt de natură a corecta oferta greşit întocmită." Decizia nr. 500/CA/2017-R din 03.03.2017, emisă de Curtea de Appel Oradea , Secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal potrivit căreia „(...) în schimb, atunci când din cuprinsul ofertei depuse de către participant rezultă că acesta nu îndeplineşte cerinţele minime, nu se poate ca pe calea procedurii solicitării de clarificări să se ajungă la completarea ofertei depuse iniţial, deoarece acesta ar însemna nesocotirea principiului tratatmentului egal care guvernează materia achiziţiilor publice, asigurându-se ca unui dintre ofertanţi să fie avantajat". Având în vedere cele precizate mai sus, faţă de afirmaţia contestatoarei potrivit căreia: „Autoritatea contractantă putea extinde termenul de răspuns cu 3 zile sau putea relua aspectele neclare din Solicitarea 1 în cuprinsul Solicitării 2" (pct.11 din contestaţie), Autoritatea consideră că un astfel de comportament al comisiei de evaluare ar fi creat un avantaj evident ofertantului ......... SA ceea ce ar fi dus la încălcarea principiului tratamentului egal. C. Faţă de punctul II din Contestaţie referitor la netemeinicia deciziei comisiei de evaluare potrivit căreia „........... nu îndeplineşte cerinţa minimă din Caietul de sarcini prevăzută la Capitolul 16 Cerinţe minime obligatorii privind echipa de experţi - Manager de proiect „Studii universitare absolvite cu diploma de licenţă sau echivalent" pentru dl. ....", autoritatea contractantă precizează următoarele: Având în vedere: a) Cerinţa autorităţii prevăzută în capitolul 16 Cerinţe minime obligatorii privind echipa de experţi-Manager de proiect „Studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent" b) Răspunsul la întrebarea nr. 26 din Răspunsul consolidat nr. 688.417 / 11.08.2021, respectiv: „Pentru fiecare expert-cheie nominalizat în ofertă pentru a face parte din echipă se vor prezenta la momentul ofertării: 1. CV în format Europass actualizat şi semnat de titular Pagina 21 din 42

§ 29

2. copie după diplomele de studii universitare 3. declaraţia de disponibilitate pentru perioada implicării efective în derularea contractului, semnată de către titular 4. copii după diplome, certificate, şi documente suport care să dovedească informaţiile înscrise în CV şi din care să rezulte îndeplinirea cerinţelor minime obligatorii care fac obiectul evaluării tehnice, aferente poziţiei respective. c) Faptul că în perioada de solicitare de clarificări, perioadă în care toţi operatorii economici au dreptul să îşi clarifice diverse aspecte din documentaţia de atribuire, să îşi confirme/infirme anumite interpretări cu privire la acestea, contestatoarea nu a adresat vreo clarificare cu privire la această cerinţă. d) în CV-ul d-lui ..........., pagina 465 din propunerea tehnică, este menţionat că are diplomă de licenţă în inginerie electrică - Universitatea tehnică naţională din Atena (NTUA) e) în cadrul propunerii tehnice, pagina 467, ofertantul a prezentat certificatul nr. 4101 întocmit la data de 23.08.1988 în care se precizează, conform traducerii prezentate şi asumate de către ofertant următoarele: „Prin prezenta se confirmă faptul că, în conformitate cu evidenţele din registrele Şcolii, Georgios Kazos, fiul lui loannis, este inginer electric calificat, care a studiat la Facultatea de Inginerie Electrică în anul universitar 1987-1988. A finalizat examenul în vederea obţinerii diplomei de licenţă în iunie 1988. Rezultatele finale au fost publicate la data de 29.07.1988. Această persoană a fost admisă să studieze în urma obţinerii rezultatelor satisfăcătoare la examenul de admitere. Diploma originală nu a fost încă emisă". În vederea verificării îndeplinirii cerinţei minime obligatorii din caietul de sarcini, comisia de evaluare a solicitat ofertantului să transmită diploma de licenţă a d-lui ............ Ca răspuns la solicitarea de clarificare, ofertantul a retransmis acelaşi document invocat mai sus fără a aduce clarificări suplimentare, drept pentru care cerinţa a fost considerată ca fiind neîndeplinită deoarece ofertantul nu a prezentat copie după diploma de studii universitare aşa cum a fost cerut prin documentaţia de atribuire. Autoritatea contractantă solicită Consiliului să nu ia în considerare declaraţia domnului dl. ........... (de la pag. 52/84 din contestaţie) şi nici traducerea diferită a documentului (pag. 52/84 din contestaţie), deoarece acestea nu au fost prezentate niciodată comisiei de evaluare, nici măcar în etapa de solicitare de clarificări, neputând fi analizate, iar prezentarea acestora la momentul contestării este în mod evident tardivă. Faţă de cele de mai sus, autoritatea contractantă consideră că decizia comisiei de evaluare privind respingerea ofertei pentru neîndeplinirea cerinţei privind studiile pentru managerul de proiect propus a fost una întemeiată, în concordanţă cu documentaţia de atribuire care, prin necontestare, şi-a consfinţit caracterul obligatoriu. D. Faţă de punctul III din contestaţie referitor la netemeinicia deciziei comisiei de evaluare potrivit căreia „........... nu îndeplineşte cerinţa Caietului de sarcini privind obiectul contractului, respectiv prestarea de Pagina 22 din 42

§ 30

servicii de dezvoltare software", autoritatea contractantă face următoarele precizări: a) Obiectul contractului descris la cap. 6 din caietul de sarcini este: „Obiectul contractului îl reprezintă prestarea de servicii de dezvoltare software pentru dezvoltarea şi implementarea în comun a sistemelor NCTS5-RO şi AES-RO, automatizarea procesului de export urmat de tranzit, prin dezvoltarea unei interconectări între cele doua sisteme și interconectarea acestora cu celelalte sisteme transeuropene şi naţionale, integrarea în SIIV,..." b)

§ 31

Precizarea

§ 32

din

§ 33

ofertă

§ 34

este:

§ 35

„.........

§ 36

va

§ 37

furniza Activele/componentele platformei software preexistente pe care compania noastră le-a construit deja ..." c) Comisia de evaluare a solicitat clarificări referitor la modul de îndeplinire a cerinţei privind obiectului contractului. d) Ca răspuns la solicitarea de clarificare, ofertantul a solicitat 3 zile lucrătoare pentru a detalia acest aspect. e) Comisia de evaluare a considerat răspunsul neconcludent şi cerinţa caietului de sarcini ca fiind neîndeplinită. Comisia de evaluare a avut neclarităţi privind furnizarea de active, componente preexistente luând în considerare faptul ca Ofertantul, prin oferta sa a modificat cerinţa caietului de sarcini privind transferul dreptului de proprietate precum şi faptul că livrabilele aferente activităţilor A7 și B8 sunt predate în prima zi a perioadei de derulare a activităţilor şi nu spre sfârşitul acestora cum ar fi fost normal. Şi aceste aspecte au făcut obiectul solicitărilor de clarificare. Se reține că Comisia de evaluare a avut neclarităţi din motivele menţionate mai sus şi nu din cauza invocată de contestatoare şi anume că autoritatea respinge utilizarea/folosirea de librării preexistente şi/sau componente software în procesul de dezvoltare. Faţă de cele de mai sus, autoritatea contractantă opinează că contestatoarea, nemulţumită de rezultatul evaluării ofertei sale, dă o intrepretare proprie cerinţelor din caietul de sarcini, întrebărilor de clarificare şi comunicării rezultatelor, interpretare menită să îi asigure conformitatea în raport cu cerinţele caietului de sarcini. Faţă de afirmaţia contestatoarei potrivit căreia „Având în vedere că termenul solicitat de 3 zile era extrem de scurt, credem că dacă Autoritatea contractantă ar fi fost cu adevărat nelămurită, dar totodată dornică să evalueze complet ofertele primite, ne-ar fi permis să dăm acest răspuns detaliat", Autoritatea precizează faptul că prin răspunsul la solicitarea de clarificare din data de 27.10.2021 cu termen de răspuns 03.11.2021, ofertantul a cerut un timp suplimentar de 3 zile lucrătoare ceea ce ar fi însemnat o prelungire a termenului de răspuns la clarificări până la data de 09.11.2021 şi crearea unui avantaj faţă de ceilalţi ofertanţi participanţi la procedură. Faţă de nemulţumirea contestatoarei potrivit căreia „Autoritatea contractantă a revenit cu un alt set de întrebări, fără a solicita explicaţii suplimentare cu privire la obiectul contractului, am considerat că Pagina 23 din 42

§ 38

Autoritatea a fost pe deplin lămurită şi că de fapt a fost convinsă parcurgând oferta subscrisei cu privire la faptul că am ofertat servicii care corespund integral cerinţelor Autorităţii contractante, inclusiv din perspectiva cerinţelor de funcţionalitate", autoritatea contractantă face precizarea că comisia de evaluare nu avea dreptul să revină cu aceleşi solicitări de clarificări întrucât ar fi creat vădit un avantaj ofertantului. Mai mult decât atât, în etapa de evaluare a ofertelor, comisia de evaluare nu avea obligaţia de a-l înştiinţa pe ofertant cu privire la decizia intermediară luată, acest lucru urmând a fi făcut la momentul atribuirii contractului prin transmiterea comunicării privind rezultatul procedurii astfel cum prevede art. 215 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. E. Faţă de punctul IV din contestaţie în care se invocă presupsa netemeinicie a deciziei comisiei de evaluare potrivit căreia „........... nu îndeplineşte cerinţa caietului de sarcini cu privire la durata contractului capitolul 6 Durata contractului, respectiv: Durata contractului este de 35 luni", autoritatea contractantă precizează următoarele: a) Conform prevederilor caietului de sarcini, „Durata contractului este de 35 luni. Graficul de activităţi prezentat în cadrul propunerii tehnice va respecta termene de livrare ale activităţilor şi puncte de control (milestones) conform Anexei nr. 1 - Descrierea activităţilor, graficului de lucru propus. b) În răspunsul consolidat postat de către autoritatea contractantă conform adresei nr. 688.417/11.08.2021, la răspunsul nr. 32 se precizează următoarele: „Termenul de 35 de luni ia în considerare perioada de efectuare a recepţiilor pentru activităţile care au ca termen de finalizare luna 33 din Anexa 1 şi aprobarea raportului final". c) În planul Gantt din cadrul ofertei, perioada de derulare a activităţilor este de 27 luni. d) Comisia de evaluare a solicitat clarificarea informaţiilor înscrise în planul Gantt. e) Ofertantul nu a furnizat informaţii care să clarifice modul de îndeplinire a cerinţei caietului de sarcini, acesta a solicitat 3 zile lucrătoare pentru a clarifica acest aspect. Comisia de evaluare a constatat că răspunsul nu este concludent şi cerinţa nu este îndeplinită. Apreciază autoritatea contractantă că, prin afirmaţiile sale, contestatoarea dovedeşte şi la acest moment neînţelegerea cerinţelor caietului de sarcini cu privire la durata contractului, neînţelegerea necesităţilor autorității contractante. Se arată că prezentarea în mod eronat a faptului că o durată mai mare a contractului, 35 de luni, ar duce la nerespectarea termenelor de implementare a celor două sisteme, asumate de România respectiv sfârşitul anului 2023 şi faptul că o reducere a duratei contractului ar aduce beneficii autorităţii contractante vin, fie din neînţelegerea scopului, obiectivelor, cerinţelor caietului de sarcini pentru implementarea acestui contract, fie din dorinţa de a induce în eroare Consiliu. Respectarea termenelor, sfârșitul anului 2023, privind lansările în producţie a sistemelor NCTS şi AES, asumate de România față de Comisia Pagina 24 din 42

§ 39

Europeană, a fost avută în vedere de autoritatea contractantă și nu sunt influențate de durata contractului. Aceste termene se regăsesc în caietul de sarcini în Anexea nr. 1 - Descrierea activităţilor, graficului de lucru propus (puncte de control clare cu date fixe respectiv 01.09.2023 şi 01.12.2023). În răspunsul consolidat postat de către autoritatea contractantă conform adresa nr. 688.417/11.08.2021, la răspunsul nr. 34 se precizează următoarele: „Autoritatea contractantă clarifică faptul că, dintre cele două variante de interpretare propuse de dvs., cea de-a doua variantă este corectă, respectiv, Milestones-urile solicitate trebuie să fie atinse la datele calendaristice mentionate în Anexa 1. Constatând din cele expuse de potenţialul ofertant faptul că unele termene din graficul GANTT au fost înţelese parţial eronat, autoritatea contractantă clarifică modul corect de citire pentru următoarele termene: > Lansare în producţie to be final 1-Sep-2023 = sfârşitul lunii 26 de contract, nu mai târziu de 1-Sep-2023, > Lansare în producţie faza finala 1-Dec-2023= sfârşitul lunii 29 de contract, nu mai târziu de 1-Dec-2023, > Lansare în producţie în tranziţie nu este condiţionată de o dată calendaristică, însă va trebui realizată, nu mai târziu de 1 septembrie 2023." Se menționează că reducerea perioadei de derulare a activităţilor de la 35 la 27 de luni nu aduce beneficii autorităţii contractante, ci conduce la nerespectarea mai multor cerinţe minime obligatorii ale caietului de sarcini, principala fiind asigurarea serviciilor de mentenanţă după lansările în producţie aşa cum este prevăzut la cap 7, respectiv: „După lansarea în producţie, Prestatorul va efectua servicii de monitorizare, prevenţie şi remediere erori (mentenanţă corectivă, adaptivă) cu scopul remedierii şi evitării problemelor de funcţionare în viitor. Acestea pot include monitorizarea log-urilor soluţiei, monitorizarea parametrilor de funcţionare (utilizare procesor, spaţiu alocat, memorie utilizată etc), optimizarea indecşilor folosiţi de bazele de date, executarea periodică a diverselor proceduri critice sau monitorizarea performanţei aplicaţiei. Prestatorul va remedia toate erorile apărute şi va efectua operaţiuni de parametrizare, configurare şi optimizare, în scopul îmbunătăţirii funcţionării, acestea regăsindu-se în raportul final. Pentru funcţionalităţile dezvoltate şi implementate în cadrul contractului, după lansarea în producţie, prestatorul va asigura (24/24, 717) gratuit activităţi de suport şi mentenanţă perfectivă, corectivă, adaptivă, fie la cererea Beneficiarului fie în urma monitorizării funcţionării sistemului. Acestea vor lua în calcul atât noile cerinţe, formulate de către DG TAXUD, cât şi cerinţele naţionale. Mentenanţa corectivă se referă la totalitatea operaţiunilor necesare pentru remedierea erorilor de funcţionare ale sistemului informatic. Mentenanţa adaptivă se referă la totalitatea operaţiunilor necesare adaptării sistemului informatic la schimbările mediului tehnic si de bussiness în care acesta funcţionează, fără a aduce funcţionalităţi noi. Pagina 25 din 42

§ 40

Mentenanţa perfectivâ se referă la totalitatea operaţiunilor necesare adaptării sistemului informatic la schimbările mediului (tehnologic, legislativ, business, etc.) în care acesta funcţionează, ce au ca rezultat funcţionalităţi noi. Pentru toate modificările aduse sistemului după lansarea în producţie, Prestatorul are obligaţia de a actualiza documentaţia tehnică şi funcţională, după caz. La finalizarea activităţii B, prestatorul va livra şi un raport cu intervenţiile realizate în activitatea de mentenanţă perfectivâ, corectivă, adaptivă şi evolutivă." F. Faţă de punctul V din contestație în care se invocă presupsa netemeinicie a deciziei comisiei de evaluare potrivit căreia ........... nu îndeplineşte o serie de cerinţe ale caietului de sarcini şi clauze ale contractului, autoritatea contractantă precizează următoarele: a) Cerinţa autorităţii contractante prevăzută la capitolul 6 Durata contractului, respectiv: „Durata contractului este de 35 luni. Graficul de activităţi prezentat în cadrul propunerii tehnice va respecta termene de livrare ale activităţilor şi puncte de control (milestones) conform Anexei nr. 1 - Descrierea activităţilor, graficului de lucru propus." b) Perioada de prestare a serviciilor este de 33 luni conform art.7.2 din modelul de contract, parte a documentaţiei de atribuire, c) Cerinţa autorităţii prevăzută în caietul de sarcini la pag. 33 şi 45- 46, este: „După lansarea în producţie, Prestatorul va efectua servicii de monitorizare, prevenţie şi remediere erori (mentenanţă corectivă, adaptivă) cu scopul remedierii şi evitării problemelor de funcţionare în viitor. Acestea pot include monitorizarea log-urilor soluţiei, monitorizarea parametrilor de funcţionare (utilizare procesor, spaţiu alocat, memorie utilizată etc.), optimizarea indecşilor folosiţi de bazele de date, executarea periodică a diverselor proceduri critice sau monitorizarea performanţei aplicaţiei. Prestatorul va remedia toate erorile apărute şi va efectua operaţiuni de parametrizare, configurare şi optimizare, în scopul îmbunătăţirii funcţionării, acestea regăsindu-se în raportul final. Pentru funcţionalităţile dezvoltate şi implementate în cadrul contractului, după lansarea în producţie, prestatorul va asigura (24/24, 7/7) gratuit activităţi de suport şi mentenanţă perfectivă, corectivă, adaptivă, la cererea Beneficiarului fie în urma monitorizării funcţionării sistemului de către prestator. Acestea vor lua în calcul atât noile cerinţe, formulate de către DG TAXUD, cât şi cerinţele naţionale." d) Perioada propusă în oferta tehnică pentru prestarea serviciilor este de 25 luni, finalizându-se odată cu lansarea în producţie faza finală 01.12.2023, iar perioada de derulare a contractului este de 27 luni, e) Comisia de evaluare a solicitat clarificarea modului de îndeplinire a cerinţelor caietului de sarcini. f) Ca răspuns la întrebarea de clarificare, Ofertantul a solicitat trei (3) zile lucrătoare pentru a clarifica acest aspect. g) Comisia de evaluare a constatat că răspunsul nu este concludent Pagina 26 din 42

§ 41

Autoritatea contractantă reține că, cu scopul de a induce în eroare Consiliul, contestatoarea invocă presupuse beneficii ale finalizării contractului într-un termen mai scurt. În susţinerea deciziei comisiei de evaluare, autoritatea contractantă explică detaliat motivele pentru care contestatoarea nu respectă cerinţele caietului de sarcini și obligaţiile contractuale: Propunerea unei durate de 25 de luni pentru prestarea serviciilor nu respectă art.7.2 din modelul de contract, parte a documentaţiei de atribuire, asumată de către contestatoare, „Perioada pentru prestarea serviciilor este de 33 luni de la data semnării contractului de către ambele părţi". Propunerea unei durate de 25 de luni pentru prestarea serviciilor, acestea finalizându-se odată cu lansarea în producţie faza finală 01.12.2023 conduce la neasigurarea serviciilor de monitorizare, prevenţie şi remediere erori (mentenanţă corectivă, adaptivă) şi activităţilor de suport şi mentenanţă perfectivă, corectivă, adaptivă, fie la cererea Beneficiarului fie în urma monitorizării funcţionării sistemului, solicitate prin caietul de sarcini după lansările în producţie. Neasigurarea serviciilor de monitorizare, prevenţie şi remediere erori (mentenanţă corectivă, adaptivă) şi activităţilor de suport şi mentenanţă perfectivă, corectivă, adaptivă, solicitate prin caietul de sarcini după lansările în producţie, conduc la nerespectarea cerinţei din caietul de sarcini „c1) Perioada şi durata activităţilor propuse, luându-se în calcul şi perioada organizării - un plan Gantt este obligatoriu. Planul trebuie să menţioneze interdependenţele între activităţi, punctele de control (milestones) pe care ofertantul şi-a propus să le respecte pentru atingerea obiectivelor. Termenul de referinţă este „data începerii activităţilor". Autoritatea contractantă a solicitat prin anexa 1 ca durata activităţilor A și B să fie de 33 de luni tocmai pentru a fi asigurată stabilizarea sistemelor dezvoltateîin cadrul contractului prin prestarea de servicii de mentenanță după lansarea în producţie. Neasigurarea serviciilor de monitorizare, prevenţie şi remediere erori (mentenanţă corectivă, adaptivă) şi activităţilor de suport şi mentenanţă perfectivă, corectivă, adaptivă, solicitate prin caietul de sarcini după lansările în producţie, conduc la nerespectarea cerinţei din caietul de sarcini privind elaborarea și furnizarea livrabilelor RMA și RMB - Raport activitate privind activitatea de suport, mentenanţa perfectivă, corectivă, adaptivă și evolutivă după lansările în producţie, livrabile aferente finalizării activității A și activității B. În concluzie, neasigurarea serviciilor de monitorizare, prevenţie şi remediere erori (mentenanță corectivă, adaptivă) şi activităţilor de suport şi mentenanţă perfectivă, corectivă, adaptivă, solicitate prin caietul de sarcini după lansările în producţie, conduc la nerespectarea cerinţei din caietul de sarcini: „Pentru toate modificările aduse sistemului după lansările în producţie, Prestatorul are obligaţia de a actualiza documentaţia tehnică şi funcţională, după caz". G. Faţă de punctul VI din contestație în care se invocă presupsa netemeinicie a deciziei comisiei de evaluare potrivit căreia „........... nu Pagina 27 din 42

§ 42

îndeplineşte cerinţa minimă din caietul de sarcini de la Cap. 17, c2)- Planificarea etapelor semnificative (subactivităţi) în execuţia contractului", autoritatea contractantă precizează următoarele: a) Cerinţa autorităţii din Caietul de sarcini Cap 17 este „c2) Planificarea etapelor semnificative (subactivităţi) în execuţia contractului". b) Planificarea etapelor semnificative (subactivităţi) în executarea contractului din cadrul Propunerii tehnice, sunt: • A7 Cerinţe naţionale (un set de incremente de program va fi definit în cadrul fazei iniţiale) 544 Zile Mon 1/11/21 Thu 30/11/23 • Livrabile: - CSA7 - Coduri sursă documentate, aferente dezvoltărilor din subactivitatea A7 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - RTIA7 - Raport testare internă aferentă dezvoltărilor din subactivitatea A7 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - RICA7 - Raport instalare şi configurare A7 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - D0CTA7 - documentaţie tehnică A7 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - D0CFA7 - documentaţie funcţională A7 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - MANA7 - Manuale de utilizare aferente modulelor/interfeţelor dezvoltate în A7 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 • B8. (Pl16) Cerinţe naţionale (un set de incremente de program va fi definit în cadrul fazei iniţiale) 544 Zile Mon 1/11/21 Thu 30/11/23 • Livrabile: - CSB8. Coduri sursă documentate, aferente dezvoltărilor din subactivitatea B8 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - RTIB8- - Raport testare internă aferentă dezvoltărilor din subactivitatea B8 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - RICB8- Raport instalare şi configurare B8 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - DOCTB8 -documentaţie tehnică 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - DOCFB8- documentaţie funcţională 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - MANB8 - Umanuale de utilizare aferente modulelor/interfeţelor dezvoltate în B8 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21 - RB8. Raport de finalizare privind dezvoltarea componentelor prevăzute la subactivitatea B8 0 Zile Mon 1/11/21 Mon 1/11/21. c) Comisia de evaluare a solicitat clarificarea privind neconcordanţele identificate între perioada de derulare a activităţilor A7 și B8 şi datele de predare a livrabilelor aferente. d) Ca răspuns la întrebarea de clarificare, ofertantul a solicitat trei (3) zile lucrătoare pentru a clarifica acest aspect invocând nefuncţionarea platformei SEAP, aspect ce a fost demontat în cadrul acestui punct de vedere. e) Comisia de evaluare a constatat că răspunsul nu este concludent Având în vedere că ofertantul a planificat ca derularea activităților A7 și B8 să se deruleze în perioada 01.11.2021 și 30.11.2023 şi livrabilele Pagina 28 din 42

§ 43

aferente acestor activităţi să fie furnizate în prima zi 01.11.2021, Autoritatea susține că acest fapt dovedeşte neînţelegerea cerinţelor caietului de sarcini și nu respectă planificarea etapelor semnificative în execuţia contractului. Mai mult, furnizarea codului sursă, a rapoartelor de testare, de instalare, documentaţia tehnică chiar în prima zi de începere a activităţilor este imposibilă fără parcurgerea etapelor prevăzute în caietul de sarcini pentru realizarea activităţilor A7 și B8 respectiv analiza, proiectare, dezvoltare şi testare, elaborare documentaţie. H. Faţă de punctul VII din contestație în care se invocă presupsa netemeinicie a deciziei comisiei de evaluare potrivit căreia „........... nu îndeplineşte cerinţa minimă prevăzută în Caietul de sarcini la capitolul 17 Cerinţe privind oferta tehnică, subpunctul c3) - Corelarea activităţilor cu rezultatele contractului, cu rapoartele şi livrabilele", autoritatea contractantă precizează următoarele: a) Cerinţa autorităţii contractante prevăzută în caietul de sarcini la capitolul 17 Cerinţe privind oferta tehnică, subpunctul „c3) - Corelarea activităţilor cu rezultatele contractului, cu rapoartele şi livrabilele." b) În cadrul propunerii tehnice comisia de evaluare nu a identificat corelarea activităţilor cu rezultatele contractului. c) Comisia de evaluare a solicitat clarificarea modul de îndeplinire a cerinţelor caietului de sarcini privind corelarea activităţilor cu rezulatele contractului. d) Ca răspuns la întrebarea de clarificare, ofertantul precizează că în Anexa 2 - Planul GANTT la paginile 411 până la 457 precum şi în paginile 219 până la 220 şi 221 până la 253 sunt prezentate corelarea activităţilor cu livrabile contractuale, rapoarte şi livrabile în format analitic. În plus, ........... a transmis în SEAP planul de timp propus şi analitic în format diagramă Gantt în format proiect Microsoft. e) În încheiere, vă rugăm să consultaţi paginile 261 până la 267 unde vă prezentăm corelaţia dintre Activitate, livrabile contractuale, rapoarte şi livrabile. f) Comisia de evaluare a reanalizat informaţiile din paginile indicate de ofertant şi a constatat că este prezentată corelarea activităţilor cu livrabile contractuale, rapoarte şi livrabile şi a constatat că nu este prezentată corelarea activităţilor cu rezultatele contractului. Comisia de evaluare a constatat că răspunsul este neconcludent şi cerinţa minimă din caietul de sarcini nu este îndeplinită. În concluzie, autoritatea contractantă opinează că contestatoarea dovedeşte neînţelegerea cerinţelor caietului de sarcini atât prin răspunsul la întrebarea de clarificare cât şi prin argumetele invocate în contestație. În ambele se precizează că în oferta sa „sunt prezentate corelarea activităţilor cu livrabile contractuale, rapoarte şi livrabile în format analitic" și " vă prezentăm corelaţia dintre Activitate, livrabile contractuale, rapoarte şi livrabile" fără a înţelege cerinţa caietului de sarcini care solicita pe lângă corelarea activităţilor cu rapoartele şi livrabilele şi corelarea activităţilor cu rezultatele contractului. Pagina 29 din 42

§ 44

I. Faţă de punctul VIII din contestație în care se invocă presupsa netemeinicie a deciziei comisiei de evaluare potrivit căreia „........... nu îndeplineşte cerinţa minimă prevăzută în Caietul de sarcini capitolul 17 cerinţe privind oferta tehnică, subpunctul „d) Organizarea echipei de experţi", respectiv: Ofertantul va menţiona în ofertă modul de organizare a echipei de experţi, numărul de experţi alocaţi pe activităţile contractului, profilul lor generic, detalierea sarcinilor pentru fiecare expert" Comisia de evaluare a constatat că în cadrul ofertei dumneavostră nu aţi detaliat sarcinile pentru experţii Arhitect de soluţie, Expert DBA, Analist de business", autoritatea contractantă subliniază următoarele: a) Pentru expertul cheie E2-Arhitect de soluţie, la paginile indicate de către contestatoare, respectiv pag. 275-278 şi 298 din popunerea tehnică ofertantul a prezentat o descriere a calităţilor profesionale ale expertului, certificările obţinute precum şi proiectele în care a fost implicat şi în niciun caz sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească în actualul proiect. b) Pentru expertul cheie E4 - Expert DBA, la paginile indicate de către contestatoare, respectiv pag. 283-284 şi 298 din popunerea tehnică ofertantul a prezentat o descriere a calităţilor profesionale ale expertului, certificările obţinute precum şi proiectele în care a fost implicat şi în niciun caz sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească în actualul proiect. c) Pentru expertul cheie E5 - Analist de business, la paginile indicate de către contestatoare, respectiv pag. 288-291 şi 298 din popunerea tehnică ofertantul a prezentat o descriere a calităţilor profesionale ale expertului, certificările obţinute precum şi proiectele în care a fost implicat şi în niciun caz sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească în actualul proiect. d) Faţă de alegaţia contestatoarei potrivit căreia „CV-urile echipei de experţi propusă detaliază pe deplin sarcinile pentru experţii arhitect de soluţie, Expert DBA şi Analist de business", autoritatea contractantă precizează faptul că afirmaţia este nereală întrucât CV-urile experţilor conţin atribuţiile pe care experţii de mai sus le-au avut în cadrul proiectelor implementate și în niciun caz sarcinile pe care le vor avea în actualul proiect. Faţă de cele de mai sus, autoritatea contractantă apreciază că contestatoarea, nemulţumită de rezultatul evaluării ofertei sale, dă o intrepretare proprie cerinţelor din caietul de sarcini, interpretare menită să îi asigure conformitatea în raport cu cerinţele caietului de sarcini. Totodată, autoritatea contractantă face precizarea că din dorinţa de a induce în eroare Consiliul, contestatoarea susţine că a respectat cerinţele caietului de sarcini şi a prezentat sarcinile pentru experţii enumeraţi mai sus făcând trimiteri la anumite pagini din propunerea tehnică, însă, în realitate, la paginile invocate nu există aceste informaţii. Având în vedere cele precizate mai sus, autoritatea contractantă consideră că membrii comisiei de evaluare au evaluat în mod corect oferta contestatoarei, prin raportare la cerinţa care a rămas definitivă, până în cel mai mic detaliu, şi orice altă decizie dată de către membri comisiei ar fi Pagina 30 din 42

§ 45

condus la o evaluare discreţionară, abuzivă şi părtinitoare, conducând la determinarea unui avantaj evident pentru contestatoare. În concluzie, faţă de cele precizate mai sus, autoritatea contractantă apreciază că deciziile luate de comisia de evaluare în cadrul procedurii de achiziţie publică ce face obiectul prezentei contestaţii sunt legale şi temeinic motivate de aspecte de fapt din cauză, fiind confirmate şi de către evaluatorii ex-ante prin toate avizele conforme necondiţionate emise în cadrul controlului ex-ante exercitat de către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, iar criticile contestatoarei sunt nefondate şi neîntemeiate. Autoritatea contractantă susține că în cele de mai sus s-au adus argumente irefutabile cu privire neîncălcarea principiilor ce guvernează domeniul achiziţiilor publice. Se apreciază că abia în cazul în care autoritatea contractantă ar fi dat curs solicitărilor nejustificate ale contestatoarei de a primi un tratament preferenţial, invocând în fapt propria turpitudine pentru justificarea răspunsului neconcludent, s-ar fi expus riscului creării unui avantaj evident în favoarea unui ofertant, în detrimentul încălcării principiului tratamentului egal. De asemenea, în această privinţă, autoritatea contractantă a demonstrat judicios faptul că termenul de 7 zile acordat pentru răspunsul la clarificări nr. 1 a fost suficient, fiind respectat de alţi ofertanţi aflaţi în exact aceeaşi situaţie, iar ritmul de evaluare alert este impus de legislaţia în vigoare - care prevede sancţiuni drastice pentru depăşirea termenelor de întocmire a raportului procedurii - şi nu de preferinţele subiective ale comisiei de evaluare. Totodată, autoritatea contractantă este de părere că a demonstrat în mod convingător şi sprijinit pe documentele aflate la dosarul achiziţiei faptul că fiecare motiv de neconformitate se menţine şi solicită Consiliului să constate că, în speţă, contestatoarea, nemulţumită de rezultatul obţinut ca urmare a derulării procedurii de atribuire, se substituie comisiei de evaluare şi încearcă să inducă în eroare Consiliul prin comunicarea propriei interpretări cu privire la cerinţele caietului de sarcini, deşi acestea au rămas definitive prin perimarea termenului de contestaţie a caietului de sarcini. SC ........... SRL, în calitate de ofertant câștigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție voluntară înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ..., prin care solicită: 1. Admiterea prezentei cereri de intervenţie; 2. Respingerea contestaţiei formulate de ......... SA ca neîntemeiată, pentru motivele arătate în continuare, 3. Menţinerea deciziei de excludere a ofertei ......... SA. Intervenientul susține: • în principal, ca fiind cerere de intervenţie principală, în sensul art. 61 alin. (2) din Codul de procedură civilă, interesul său de a obţine excluderea celorlalte oferte din procedură fiind expres recunoscut de legislaţia europeană şi naţională, precum şi de jurisprudenţa constantă a CJUE; • în subsidiar, ca fiind cerere de intervenţie accesorie în interesul Autorităţii Contractante. Pagina 31 din 42

§ 46

Se menționează că în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, autoritatea contractantă a publicat Raportul procedurii, înregistrat de către autoritate sub nr. 676615/11.01.2022. Conform Raportul procedurii, în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, au depus oferta în SICAP, următorii operatori economici: 1. .... S.R.L. 2. ......... S.A. 3. ......... S.R.L. 4. ........... S.R.L. Prin Adresa nr. 676.698/12.01.2022, ......... a comunicat intervenientului rezultatul procedurii prin care oferta sa a fost declarată câştigătoare în cadrul procedurii de licitaţie deschisă online organizată în vederea atribuirii unui contract de prestare de "Servicii de dezvoltare software pentru implementarea NCTS faza 5 și AES - RO. Conform Raportului procedurii, Oferta ......... S.A. ("...........") este neconformă şi inacceptabilă în baza prevederilor art. 137 alin. (3), lit. a) coroborat cu prevederile art. 134, alin. (5) din Norme. Analizând conţinutul contestaţiei şi motivele arătate de Autoritatea contractantă în Raportul procedurii pentru respingerea ofertei ........... ca neconformă şi inacceptabilă, intervenientul consideră contestaţia formulată de ........... ca nefondată şi neîntemeiată pentru argumentele pe care le va dezvolta în continuare. ADMISIBILIATEA ÎN PRINCIPIU A CERERII DE INTERVENŢIE Intervenientul susține că potrivit prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: "(3) Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei." Potrivit dispoziţiilor art. 61 din Codul de procedură civilă: "Art. 61. -(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi." Prin raportare la dispoziţiile legale anterior menţionate, intervenientul apreciază cererea sa de intervenţie admisibilă în principiu, în speţă fiind întrunite toate condiţiile în acest sens. Astfel, ........... S.R.L. este un operator economic participant la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de dezvoltare software pentru implementarea NCTS faza 5 și AES - RO", care, prin prisma faptului că oferta sa a fost declarată câştigătoare în Pagina 32 din 42

§ 47

cadrul acestei proceduri de atribuire, justifică un interes legitim pentru a interveni în dosarul CNSC nr. .... în vederea apărării drepturilor şi intereselor legitime ce decurg din această calitate. Intervenientul afirmă că prezenta contestaţia este neîntemeiată (i) Netemeinicia pct. II din contestaţie privind neîndeplinirea Cerinţei minime obligatorii din capitolul 16 al caietul de sarcini privind echipa de experţi-Manager de proiect "Studii universitare absolvite cu diploma de licenţa sau echivalent" Conform raportului procedurii, la motivele pentru care oferta ......... a fost declarată ca neconformă și inacceptabilă se menţionează, la primul punct că, ofertantul nu a prezentat copie după diploma de studii universitare pentru persoana G.K. nominalizată pentru rolul de Manager de proiect. La pct. 12-16 din Contestaţie, ........... precizează că domnul G.K. are studii universitare unui ciclu de studii de 5 ani finalizate în 1988, iar documentul prezentat pentru demonstrarea cerinţei traducerea în limba română este afectată de inadvertenţe datorită traducerii din limba greacă în limba română. Față de acest aspect, intervenientul opinează că ........... avea obligaţia de a prezenta o traducere autorizată, corectă lingvistic pentru a consemna conformitatea îndeplinirii cerinţelor pentru expertul Managerul de proiect raportat la prevederile caietul de sarcini. Conform prevederilor din Fişa de date a achiziţiei- Secţiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnic, ........... avea obligaţia de a prezenta toate documentele care atestă îndeplinirea cerinţelor. Intervenientul face precizarea că asumarea răspunderii cu privire la conţinutul ofertei revine exclusiv fiecărui ofertant în parte, prin urmare şi a ........... pentru pregătirea lacunară a documentelor prezentate în cadrul ofertei sale depuse pentru această procedură de achiziţie Se apreciază că depunerea în cadrul contestaţiei a declaraţiei pe propria răspundere şi a unei traduceri corecte constituie completare de ofertă, în conformitate cu prevederile art. 134, alin. (6) din HG 395/2016. Aceste clarificări ar fi trebuit să fie prezentate şi aduse la cunoştinţa comisiei de evaluare în termenul acordat de aceasta în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1), (3) şi (5) din HG 395/2016. Prin urmare, intervenientul consideră neîntemeiat acest capăt de cerere şi tardiv prezentate documentele care ar fi clarificat aspectele neconcludente ale documentelor suport prezentate în cadrul ofertei pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor solicitate pentru expertul cheie - Manager de proiect. (ii) Netemeinicia pct. III din contestaţie privind neîndeplinirea Cerinţei din caietul de sarcini privind obiectul contractului, respectiv "prestarea de servicii de dezvoltare software" Conform raportului procedurii, la motivele pentru care oferta ......... S.A. a fost declarată ca neconformă şi inacceptabilă se menţionează, la punctul 2 că: 2. Nu îndeplineşte cerinţa caietului de sarcini privind obiectul contractului, respectiv „prestarea de servicii de dezvoltare software". Pagina 33 din 42

§ 48

Menţiunea ........... conform căreia comisia de evaluare nu i-a acordat o extindere a termenului pentru a răspunde la clarificări este considerată de către intervenient neîntemeiată în contextul dat. Cu privire la criticile contestatoarei față de acest motiv de respingere a ofertei, intervenientul solicită Consiliului să reţină că sunt vădit neîntemeiate criticile ........... cu privire la faptul că pasivitatea în a răspunde cu promptitudine la solicitările de clarificări adresate de autoritatea contractantă incumbă exclusiv autorităţii contractante, pe motiv că nu a acordat acesteia un termen suplimentar de răspuns. Din prevederile legale aplicabile în materie, rezultă fără echivoc că autoritatea contractantă are obligaţia de a acorda operatorilor economici un termen de cel puţin 1 zi lucrătoare pentru a răspunde la solicitările de clarificare adresate de către comisia de evaluare. Într-adevăr, se stipulează că termenul pentru răspuns se stabileşte de comisia de evaluare în funcţie de complexitatea şi volumul întrebărilor şi a răspunsurilor care ar trebui elaborate pentru a fi concludente. Analizând solicitarea de clarificare adresată, intervenientul consideră că aceasta nu era de o complexitate majoră care ar fi luat un timp îndelungat pentru a clarifica modalitatea de îndeplinire a cerinţei privind obiectul contractului prin prisma faptului că ........... a menţionat că "componentele platformei software preexistente pe care compania noastră le-a construit deja, ca parte a platformei pe care se va baza analiza", în contextul în care obiectul contractului constă în servicii de dezvoltare software. De altfel, operatorii economici, raportându-se la prevederile legale, au obligaţia de a se conforma şi a răspunde în termenul limită acordat de comisia de evaluare, iar în cazul în care nu vor răspunde în acest termen îşi asumă riscurile şi consecinţele actelor lor, în sensul de a-şi asuma respingerea ofertelor lor, ca inacceptabilă. Acest aspect este reglementat cu titlul imperativ de prevederile art. 134, alin. (5) din HG 395/2016. Se reține de către intervenient că ofertantul ........... prin atitudinea adoptată în ceea ce priveşte modul ales de a răspunde, nu răspunde la solicitarea de clarificare adresată de Autoritatea contractantă, asumându-și astfel rezultatul propriilor acţiuni. În cazul în care ar fi fost neîndestulător timpul acordat de autoritatea contractantă şi a faptului că aceasta nu i-a acordat un termen suplimentar de răspuns, intervenientul opinează că nu se află în poziţia de a primi o astfel de extindere, neexistând nici un volum foarte mare de solicitări şi nici o complexitate majoră, ar fi avut posibilitatea de a contesta încă de la acel moment acea nemulţumire. De altfel, intervenientul reține că, deşi a invocat probleme tehnice pentru a transmite răspunsul la clarificări: (i) ........... nu a prezentat nicio dovadă care să ateste acest lucru din partea operatorului SICAP, (ii) Dacă a avut probleme tehnice interne, riscul de a lua măsurile necesare şi a transmite răspunsul în termenul util revine în exclusivitate ........... (art. 125 din HG nr. 365/2016) Pagina 34 din 42

§ 49

(iii) Se întreabă intervenientul, cum a avut totuşi, posibilitatea, de a transmite răspunsul prin care solicita extinderea termenului în contextul argumentelor invocate aşa cum a arătat la pct. (i) şi (ii) de mai sus. În plus, acordarea unui timp suplimentar pentru a formula răspunsul la clarificări doar pentru ..........., ar fi reprezentat în opinia intervenientului o încălcare a principiilor privind tratamentul egal şi nediscriminarea statuate la art. 2, alin. (2) din Legea nr. 98/2016 în raport cu ceilalţi ofertanţi, care au avut diligenţa de a răspunde în termenul acordat de autoritatea contractantă şi ar fi fost defavorizaţi. Pentru aceste considerente, intervenientul solicită Consiliului să respingă acest capăt de cerere al contestatoarei ............ (iv) Netemeinicia pct. IV din contestaţie privind neîndeplinirea Cerinţei din caietul de sarcini respectiv durata contractului capitolul 6 "Durata contractului este de 35 de luni" ofertantul precizează în oferta tehnică 27 de luni pentru derularea contractului şi a pct. V. privind neîndeplinirea cerinţei din caietul de sarcini referitoare la prestarea serviciilor după lansarea în producţie La pct. 3 al motivelor pentru declararea ofertei ........... ca neconformă şi inadmisibilă din Raportul procedurii se prevede: Nu îndeplineşte cerinţa caietului de sarcini cu privire la durata contractului capitolul 6 Durata contractului, respectiv: „Durata contractului este de 35 tuni. Ofertantul precizează în oferta tehnica 27 de luni pentru derularea contractului. De asemenea, la pct. 4 al Raportului procedurii sunt redate motivele de neconformitate a ofertei ..........., intervenientul opinând că durata contractului şi realizarea serviciilor după lansarea în producţie sunt în strânsă legătură. Contrar celor afirmate de ..........., durata contractului de 35 luni este un termen ferm care ar fi trebuit respectat astfel încât să se poată realiza integral toate activităţile solicitate prin caietul de sarcini. Chiar dacă intervenientul ar presupune că ar fi fost acceptabilă durata contractului de 25 luni, raportându-se la precizările din oferta tehnică unde, ........... afirmă că "prestarea serviciilor se finalizează odată cu lansarea în producţie faza finală 01.12.2023 - pentru o durată de 25 luni”, aceasta nu ar fi fost acceptabilă în partea care priveşte realizarea serviciilor după lansarea în producţie. Însă, nici în oferta tehnică şi nici în GANTT-ul prezentat în cadrul ofertei, nu este prevăzută perioada de realizare a serviciilor de "monitorizare, prevenţie și remediere erori (mentenanță corectivă, adaptivă) după lansarea în producţie - faza finală (01.12.2023)" drept pentru care intervenientul consideră că nu poate fi îndeplinită nici cerinţa minimă și obligatorie din caietul de sarcini de "a elabora și furniza livrabilele RMA şi RMB - Raport activitate privind activitatea de suport mentenanţă perfectivă, corectivă, adaptivă şi evolutivă după lansările în producţie". Se arată de către intervenient că cerinţele din caietul de sarcini în ceea ce priveşte necesitatea şi obligativitatea realizării de servicii de analiza, dezvoltare, testare, stabilizare sisteme software este imperativă, fiind cerinţă minimă şi obligatorie. Pagina 35 din 42

§ 50

În consecinţă, intervenientul apreciază termenul de 35 de luni ca necesar pentru asigurarea întregului spectru de servicii, care se referă la sistemul SIIV în ansamblu şi nu doar la componentele NCTS5-AES. Intervenientul consideră că furnizarea componentelor NCTS5-AES într-un termen mai scurt este necesară a fi îndeplinită de orice ofertant, considerând termenul de 1 ianuarie 2024 pentru lansare în producţie NCTS5-AES, restul de timp fiind, conform caietului de sarcini, necesar pentru alte activităţi conexe acestui proiect (dezvoltări module conexe, stabilizare, support). Din acest motiv, nu poate fi considerat un avantaj reducerea termenului serviciilor de la 35 la 27 de luni. Utilizarea unor sisteme pre-dezvoltate este utilă în principal ofertantului care poate să îşi optimizeze costurile. Din punct de vedere al autorităţii contractante, asumarea de către ofertant a termenelor din caietul de sarcini poate presupune diverse abordări, incluzând utilizarea unor module proprii, reutilizarea unor module existente la beneficiar, etc., iar abordările proprii ale furnizorilor de soluţii nu pot fi în contradicţie cu cerinţele de durată ale caietului de sarcini. Având în vedere că lansarea în producţie a sistemelor NCTS5 și AES este condiţionată de dezvoltarea şi implementarea tuturor specificaţiilor tehnice şi funcţionale DGTAXUD, realizate în cadrul subactivităţilor A1-A6 și B1-B7, inclusiv parcurgerea testelor de conformitate cu succes pentru a asigura compatibilitatea acestor sisteme naţionale cu sistemele similare de la nivel central DG TAXUD şi cu sistemele similare ale celorlalte state membre, intervenientul consideră că dezvoltarea şi implementarea cerinţelor naţionale, altele decât cele care au legătură sau impactează subactivităţile A1-A6 și B1-B7, nu influenţează interoperabilitatea cu domeniul comun şi pot fi realizate după lansarea în producţie. Intervenientul susține că din oferta ........... lipsește realizarea serviciilor de monitorizare, prevenţie si remediere erori (mentenanță corectivă, adaptivă) după lansarea în producţie, cerinţe care nu sunt prevăzute a fi asumate pentru executare nicăieri în oferta tehnică. De altfel, acest lucru este recunoscut de ........... mai mult sau mai puţin voalat atunci când afirmă că 54. Cu toate acestea, dacă Autoritatea contractantă doreşte să epuizeze cele 35 de luni de durată a proiectului, suntem pe deplin de acord să prelungim termenul propus, oferind sprijin după ultima etapă de lansare. Iar la pct. 57, paragraful 2 precizează că "planul de timp iniţial poate fi adaptat, dacă Autoritatea contractantă doreşte acest aspect". Or, faptul că GANTT va fi adaptat este evident, pentru că acesta va fi actualizat în funcţie de data la care va fi semnat contractul de oricare dintre ofertanţi, însă ceea ce omite să menţioneze în mod explicit ........... este că din această durată a contractului ofertată au fost excluse "serviciile de monitorizare, prevenţie și remediere erori (mentenanță corectivă, adaptivă) după lansarea în producţie". Intervenientul observă că serviciile ofertate de ........... se opresc odată cu lansarea în producţie. Per a contrario, ceea ce propune ........... cu menţiunea de a "adapta planul iniţial, prin prelungirea termenului propus, oferind sprijin după ultima etapă de lansare", implică o modificare Pagina 36 din 42

§ 51

substanţială a ofertei tehnice, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 135, alin. (5) din HG nr. 365/2016, aspect care nu poate fi remediat nici ca o consecinţă a acestei contestaţii.

§ 52

Acceptarea unei astfel de modificări ar încălca în opinia intervenientului, pe lângă dispoziţiile art. 135, şi principiile privind tratamentului egal, nediscriminării statuate la art. 2, alin. (2), lit. a ) şi b) din Legea nr. 98/2016 cu privire la oferta saşi a celorlalţi participanţi la procedură. Pentru considerentele arătate mai sus, intervenientul apreciază că sunt vădit neîntemeiate criticile ........... şi solicită respingerea acestui petit. (i) Netemeinicia pct. VIII din contestaţie privind neîndeplinirea Cerinţei din caietul de sarcini prevăzuta la cap. 17 subpunctul "Organizarea echipei de experţi". La pct. 7 din Raportul procedurii privind motivele de neconformitate ale ofertei ........... se prevede că: 7. Nu îndeplineşte cerinţa minimă Prevăzută în Caietul de sarcini capitolul 17 cerinţe privind oferta tehnică, subpunctul „d) Organizarea echipei de experţi", respectiv: "Ofertantul va menţiona în ofertă modul de organizare a echipei de experţi, numărul de experţi alocaţi pe activităţile contractului, profilul lor generic, detalierea sarcinilor pentru fiecare expert". Ofertantul nu a detaliat sarcinile pentru experţii Arhitect de soluţie, Expert DBA, Analist de business. Față de critica ........... cu privire la acest motiv de neconformitate, intervenientul precizează că este neîntemeiată pentru următoarele motive: - În CV-uri sunt prezentate responsabilităţile experţilor pentru contractele derulate anterior acestei proceduri, astfel încât să demonstreze deţinerea de competenţe şi experienţa specifică necesară pentru îndeplinirea contractului prezent. În CV-uri nu sunt descrise responsabilităţile care ar urma a fi îndeplinite în cadrul contractului care face obiectul prezentei proceduri de achiziţie - La cap. 7 - Cerinţe privind oferta tehnică din caietul de sarcini (pag 79) se prevede: "d)Organizarea echipei de experţi Ofertantul va menţiona în ofertă modul de organizare a echipei de experţi, numărul de experţi alocaţi pe activităţile contractului, profilul lor generic, detalierea sarcinilor pentru fiecare expert.” Pentru considerentele arătate mai sus, interveninetul consideră că sunt vădit neîntemeiate criticile ........... şi solicită respingerea acestui petit. În contextul dat, intervenientul solicită Consiliului să dispună respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei, menţinerea deciziei de excludere a acestui ofertant din procedura de atribuire şi menţinerea Raportului procedurii aşa cum a fost întocmit şi aprobat de autoritatea contractantă, precum şi a actelor subsecvente emise în baza acestuia. La data de 15.02.2022, intervenientul a studiat dosarul achiziției publice la CNSC, însă până la data emiterii prezentei decizii nu a înțeles să formuleze concluzii scrise. Pagina 37 din 42

§ 53

Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de dezvoltare software pentru implementarea NCTS faza 5 și AES - RO”, cod CPV 72230000-6. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ...., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. În raportul procedurii nr. 676615/11.01.2022, s-a consemnat depunerea a 4 oferte, respingerea a 3 oferte, printre care și a contestatorului, precum și admisibilitatea ofertei depuse de SC ........... SRL, aceasta fiind desemnată câștigătoarea procedurii cu o propunere financiară de 10.703.592,00 lei fără TVA și un punctaj total de 84,00 puncte. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, ......... SA a formulat contestația care formează obiectul dosarului nr. .... Ca un aspect prealabil, Consiliul va admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de SC ........... SRL; aceasta are interes să intervină în cauză, deoarece a fost desemnată câștigătoarea procedurii, potrivit raportului procedurii nr. 676615/11.01.2022, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 61 și următoarele din cod procedură civilă. Pe fondul contestației formulate de ......... SA, Consiliul retine urmatoarele: Potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 676.700/12.01.2022, motivele invocate de autoritatea contractanta pentru justificarea deciziei de respingere a ofertei depuse de SC ......... SA sunt urmatoarele: 1. Neindeplinirea cerintei din caietul de sarcini prevăzută în capitolul 16 Cerinţe minime obligatorii privind echipa de experţi pentru pozitia de Manager de proiect: „Studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent" in ceea ce il priveste pe dl. ............ 2. Neindeplinirea cerintei din caietul de sarcini privind „prestarea de servicii de dezvoltare software” 3. Neindeplinirea cerintei privind durata contractului in sensul in care, in aprecierea comisiei de evaluare, nu este prevazuta in oferta tehnica o perioada pentru servicii de monitorizare, preventie si remediere erori, situatie care ar putea conduce (in aprecierea autoritatii contractante) la neindeplinirea obligatiei de a actualiza documentatia tehnica si/sau la neindeplinirea obligatiei de a elabora si furniza livrabilele RMA si RMB (raport de activitate privind activitatea de suport mentenanta perfectiva, corectiva, adaptativa si evolutiva dupa lansarile in productie) 4. Neindeplinirea cerintei din caietul de sarcini prevăzută în capitolul 17 privind „planificarea etapelor semnificative (subactivitati) in Pagina 38 din 42

§ 54

executia contractului” in sensul in care, in aprecierea comisiei de evaluare etapele nu au fost planificate corect si coerent. 5. Neindeplinirea cerintei din caietul de sarcini prevăzută în capitolul 17 privind „corelarea activitatilor cu rezultatele contractelor, cu rapoartele si livrabilele”. 6. Neindeplinirea cerintei din caietul de sarcini prevăzută în capitolul 17 privind organizarea echipei de experti, comisia de evaluare sustinand ca ofertantul nu a detaliat sarcinile pentru expertii Arhitect de solutie, Expert DBA si Analist de business. 1. Referitor la indeplinirea/neindeplinirea de catre ofertantul SC ......... SA a cerintei privind dovedirea studiilor solicitate pentru pozitia de Manager de proiect „Studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent" in ceea ce il priveste pe dl. ..........., Consiliul apreciaza ca documentele prezentate nu sunt suficiente, ridicandu-se semne de intrebare. Consiliul are în vedere: a) Cerinţa autorităţii prevăzută în capitolul 16 Cerinţe minime obligatorii privind echipa de experţi-Manager de proiect „Studii universitare absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent" b) Răspunsul la întrebarea nr. 26 din Răspunsul consolidat nr. 688.417 / 11.08.2021, respectiv: „Pentru fiecare expert-cheie nominalizat în ofertă pentru a face parte din echipă se vor prezenta la momentul ofertării: 1. CV în format Europass actualizat şi semnat de titular 2. copie după diplomele de studii universitare 3. declaraţia de disponibilitate pentru perioada implicării efective în derularea contractului, semnată de către titular 4. copii după diplome, certificate, şi documente suport care să dovedească informaţiile înscrise în CV şi din care să rezulte îndeplinirea cerinţelor minime obligatorii care fac obiectul evaluării tehnice, aferente poziţiei respective. Astfel, chiar daca admitem ca acceptabila neprezentarea unei copii dupa diploma de absolvire a studiilor superioare, o astfel de copie nefiind prezentata nici dupa solicitarile de clarificari, singurele documente prezentate drept proba (declaratia pe proprie raspundere nu poate fi luata in considerare) sunt certificatul nr. 4101 întocmit la data de 23.08.1988 si un card de membru la Camera Tehnica a Greciei. În certificatul mentionat se precizează, conform traducerii prezentate şi asumate: „Prin prezenta se confirmă faptul că, în conformitate cu evidenţele din registrele Şcolii, Georgios Kazos, fiul lui loannis, este inginer electric calificat, care a studiat la Facultatea de Inginerie Electrică în anul universitar 1987-1988. A finalizat examenul în vederea obţinerii diplomei de licenţă în iunie 1988. Rezultatele finale au fost publicate la data de 29.07.1988. Această persoană a fost admisă să studieze în urma obţinerii rezultatelor satisfăcătoare la examenul de admitere. Diploma originală nu a fost încă emisă". Pagina 39 din 42

§ 55

Acest document, in aprecierea Consiliului, nu este suficient de clar intrucat, pe de o parte, confirma un singur an de studiu al persoanei in cauza la Universitatea Naţională de Tehnologie din Atena (NTUA), in conditiile in care facultatea ar fi trebuit sa dureze cinci ani, iar pe de alta parte mentioneaza examenul de licenta in 1988 si rezultate satisfacatoare la un examen de admitere nefiind nicio precizare despre unde s-a desfasurat examenul de admitere si implicit unde si cat timp au durat studiile universitare complete. Precizam ca nici verificarea pe diverse pagini de internet nu a condus la date suplimentare privind identificarea domnului .... ca absolvent al facultatii ateniene. Chiar daca suspiciunile asupra studiilor finalizate de domnul ........... ar parea nejustificate, avand in vedere CV-ul si recomandarile prezentate de acesta, Consiliul apreciaza ca este o lipsa de diligenta din partea operatorului economic, in contextul solicitarilor explicite din documentatie, faptul de a nu putea prezenta o copie dupa diploma unui expert care apare ca a absolvit facultatea in urma cu 34 ani. In aceste conditii, motivul invocat de autoritatea contractanta, este apreciat ca intemeiat de catre Consiliu. 2. referitor la indeplinirea/neindeplinirea cerintei din caietul de sarcini privind „prestarea de servicii de dezvoltare software”, Consiliul retine: Obiectul contractului descris la cap. 6 din caietul de sarcini este: „Obiectul contractului îl reprezintă prestarea de servicii de dezvoltare software pentru dezvoltarea şi implementarea în comun a sistemelor NCTS5-RO şi AES-RO, automatizarea procesului de export urmat de tranzit, prin dezvoltarea unei interconectări între cele doua sisteme și interconectarea acestora cu celelalte sisteme transeuropene şi naţionale, integrarea în SIIV,..." Raportat si la precizarea din ofertă potrivit careia „......... va furniza Activele/componentele platformei software preexistente pe care compania noastră le-a construit deja ...", comisia de evaluare a solicitat clarificări referitor la modul de îndeplinire a cerinţei privind obiectului contractului iar ofertantul a solicitat trei zile lucratoare suplimentare pentru un raspuns detaliat. De facto, comisia de evaluare a avut neclarităţi privind furnizarea de active, componente preexistente luând în considerare faptul ca Ofertantul, prin oferta sa a modificat cerinţa caietului de sarcini privind transferul dreptului de proprietate precum şi faptul că livrabilele aferente activităţilor A7 și B8 sunt predate în prima zi a perioadei de derulare a activităţilor şi nu spre sfârşitul acestora cum ar fi fost normal. Faptul ca ofertantul nu a raspuns in detaliu la solicitarea de clarificari nr. 692702/27.10.2021, ci a solicitat un termen suplimentar de raspuns, a condus la aprecierea autoritatii contractante potrivit careia raspunsul transmis este neconcludent. Consiliul retine ca pentru raspunsul la solicitarea de clarificări nr. 692702/27.10.2021, ofertantul ......... SA a avut un termen rezonabil de Pagina 40 din 42

§ 56

raspuns, iar faptul ca nu a fost in masura sa detalieze, in termenul fixat, un raspuns la întrebarea nr. 1.8., invocand unele probleme tehnice (neimputabile nici autoritatii contractante si nici SICAP) este, de asemenea, o lipsa de diligenta din partea ofertantului. Chiar daca solicitarile de clarificari sunt instrumente esentiale ale autoritatilor contractante cu scopul de a se edifica asupra situatiei de fapt privind o anumita oferta, in conditiile in care autoritatea contractanta a respectat prevederile art. 134 alin (4) din HG nr. 395/2016 „Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare” iar termenul fixat pentru raspuns a fost absolut rezonabil (solicitarea a fost postata in 27.10.2021 cu termen de raspuns 3.11.2021), acceptarea unei prelungiri a termenului de raspuns ar fi constituit, in speta, o favorizare a ofertantului, cu incalcarea principiului tratamentului egal si a prevederilor art. 209 alin (2) din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”. Consiliul apreciaza ca, partial, raspunsul ofertantului ......... SA la solicitarea de clarificări nr. 692702/27.10.2021 a fost incomplet, fiind justificata astfel decizia autoritatii contractante de a-l considera neconcludent si de a respinge oferta in aplicarea prevederilor art. 134 alin (5) din HG nr. 395/2016: „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Avand in vedere faptul ca, din analiza, Consiliul a apreciat temeinicia primelor doua motive de respingere a ofertei depuse de ......... SA, nu mai are relevanta o analiza a celorlaltor motive invocate in raportul procedurii si in adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 676.700/12.01.2022. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SA în contradictoriu cu .......... Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de SC ........... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 41 din 42

§ 57

În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SA în contradictoriu cu .......... În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de SC ........... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 42 din 42

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.