Decizie 368/2022
Decizie CNSC2022_368_2022_Decizie_368.pdf, BO2022_368_2022_BO2022_368.pdf
Document CNSC
FLORICON SALUB SRL | ELBI ENERGY PROJECTS S.R.L. în contradictoriu cu MUNICIPIUL CAMPINA
Decizia CNSC nr. 368/C5/20/26 din 21.02.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de elaborare a proiectului tehnic, documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor acordurilor/autorizațiilor și a detaliilor de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului și procurare și livrare echipamente și lucrări de construcții, instalare și montaj, inclusiv teste și punere în funcțiune necesare realizării obiectivului de investiții «Reabilitare, modernizare, extindere sistem de iluminat public în Municipiul Câmpina», implementat în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea C - Iluminat public”, cod CPV 45223220-4 (Rev.2), organizată de MUNICIPIUL CÂMPINA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Pagina 1 d…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de FLORICON SALUB SRL în calitate de lider al asocierii FLORICON SALUB SRL – LESMONTAJ SRL & ELMAPRO CONSULT SRL (Dosar nr. 20/2022) în contradictoriu cu MUNICIPIUL CÂMPINA, în calitate de autoritate contractantă. Admite cererea de intervenție formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL în legătură cu contestația depusă de FLORICON SALUB SRL (Dosar nr. 20/2022). Pagina 3 din 4Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_368_2022_Decizie_368.pdf, BO2022_368_2022_BO2022_368.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 368/C5/20/26 Data: 21.02.2022 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, datată 03.01.2022, depusă, în original, la Registratura Consiliului și transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 237/04.01.2022 și, respectiv, sub nr. 317/04.01.2022, care formează obiectul dosarului nr. 20/2022, FLORICON SALUB SRL, în calitate de lider al asocierii FLORICON SALUB SRL – LESMONTAJ SRL & ELMAPRO CONSULT SRL, cu sediul în municipiul Câmpina, str. Oborului nr. 6, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/91/1993, având CIF RO 2992339, reprezentată legal prin Aurel- Florin Constantinescu, în calitate de administrator, a contestat adresa nr. 53923/28.12.2021 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de elaborare a proiectului tehnic, documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor acordurilor/autorizațiilor și a detaliilor de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului și procurare și livrare echipamente și lucrări de construcții, instalare și montaj, inclusiv teste și punere în funcțiune necesare realizării obiectivului de investiții «Reabilitare, modernizare, extindere sistem de iluminat public în Municipiul Câmpina», implementat în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea C - Iluminat public”, cod CPV 45223220-4 (Rev.2), organizată de MUNICIPIUL CÂMPINA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Pagina 1 din 4
municipiul Câmpina, str. Culturii nr. 18, județul Prahova și a solicitat următoarele: - admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii nr. 53923/28.12.2021 prin care ofertele depuse de Euro Audit Service SRL și Elby Energy Projects SRL au fost declarate acceptabile și conforme, precum și anularea tuturor actelor anterioare/ concomitente și/sau subsecvente acestora, precum și a celor conexe cu adresa amintită, cum ar fi: raportul procedurii, procesele-verbale de evaluare ale ofertelor, deciziile/comunicările privind rezultatul procedurii de atribuire, rapoartele intermediare de evaluare, etc. dacă au fost emise de autoritatea contractantă, având în vedere că procedura nu respectă prevederile legale; - admiterea contestației, și pe cale de consecință, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire, având în vedere dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. c) coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus contestația fără număr de înregistrare și nedatată la emitentă, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 333/04.01.2022 și, respectiv, sub nr. 542/05.01.2022, care formează obiectul dosarului nr. 26/2022, prin care ELBI ENERGY PROJECTS SRL, cu sediul în municipiul București, Șoseaua Alexandriei nr. 203A, sector 5, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/6842/2019, având CIF RO 41166842, reprezentată legal prin Năstase Andra Ioana, în calitate de administrator, a contestat comunicarea rezultatului procedurii nr. 53924/28.12.2021 și a solicitat anularea actului atacat, a Raportului procedurii nr. 53916/28.12.2021 și a tuturor documentelor ce au stat la baza întocmirii acestuia și/sau reprezintă parte componentă a acestuia, precum și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, începând cu etapa verificării conformității ofertelor. În cauza care formează obiectul prezentelor dosare, s-a depus, prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, cererea de intervenție nr. 14/14.01.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 2470/14.01.2022 și, respectiv, sub nr. 5104/31.01.2022, formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în municipiul Târgovişte, str. Calafat nr. 7, judeţul Dâmboviţa, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/954/2004, având CIF RO 16869469, reprezentată legal prin administrator Alexandru Cârlig şi convenţional prin avocat Vlad JINARU, cu sediul procedural ales la Cabinetul de avocat Vlad Jinaru în municipiul Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 126, corp A, ap, 1, sector 1, prin care a solicitat următoarele: - în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 64 alin. (2) din noul cod de procedură civilă, admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie şi, în consecinţă, introducerea intervenientului atât în dosarul nr. 20/2022 cât și în dosarul nr. 26/2022; - în ceea ce privește contestația formulată de FLORICON SALUB SRL: Pagina 2 din 4
▪ pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere formulat în principal, prin care se solicită „să anulaţi rezultatul procedurii de atribuire prin care ofertele aparţinând S.C. Euro Audit Service S.R.L. şi SC Elby Energy Projects SRL, au fost declarate acceptabile şi conforme”, neexistând nicio critică concretă şi probată împotriva ofertei EURO- AUDIT SERVICE SRL; ▪ pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere formulat în subsidiar, prin care se solicită „anularea procedurii de atribuire, având în vedere dispoziţiile art. 212 alin. (1) lit. c) coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 98/2016”, neexistând nicio critică motivată de anulare a procedurii de atribuire; ▪ pe fondul cauzei, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de FLORICON SALUB SRL, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice şi legale; - în ceea ce privește contestația formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL: ▪ pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei prin prisma criticilor vagi, generale şi neprobate, ca inadmisibilă; ▪ pe fondul cauzei, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de ELBY ENERGY PROJECTS SRL, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice şi legale. În temeiul art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, în vederea pronunțării unei soluții unitare, Consiliul a conexat cele două contestații. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de FLORICON SALUB SRL în calitate de lider al asocierii FLORICON SALUB SRL – LESMONTAJ SRL & ELMAPRO CONSULT SRL (Dosar nr. 20/2022) în contradictoriu cu MUNICIPIUL CÂMPINA, în calitate de autoritate contractantă. Admite cererea de intervenție formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL în legătură cu contestația depusă de FLORICON SALUB SRL (Dosar nr. 20/2022). Pagina 3 din 4
Admite, în parte, contestația formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL (Dosar nr. 26/2022) în contradictoriu cu MUNICIPIUL CÂMPINA, în calitate de autoritate contractantă. Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 53916/28.12.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de ELBI ENERGY PROJECTS SRL (Dosar nr. 26/2022) privind anularea în tot a raportului procedurii. Respinge cererea de intervenție formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL în legătură cu contestația formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL (Dosar nr. 26/2022). Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 4 din 4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 368/C5/20/26 Data: 21.02.2022 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, datată 03.01.2022, depusă, în original, la Registratura Consiliului și transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 237/04.01.2022 și, respectiv, sub nr. 317/04.01.2022, care formează obiectul dosarului nr. 20/2022, ....SRL, în calitate de lider al asocierii ....SRL – ....SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ..., în calitate de administrator, a contestat adresa nr. 53923/28.12.2021 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de elaborare a proiectului tehnic, documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor acordurilor/autorizațiilor și a detaliilor de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului și procurare și livrare echipamente și lucrări de construcții, instalare și montaj, inclusiv teste și punere în funcțiune necesare realizării obiectivului de investiții «Reabilitare, modernizare, extindere sistem de iluminat public în ....», implementat în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea C - Iluminat public”, cod CPV 45223220-4 (Rev.2), organizată de ...., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ...., str. .... și a solicitat următoarele: - admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii nr. 53923/28.12.2021 prin care ofertele depuse Pagina 1 din 50
de ....SRL și ....SRL au fost declarate acceptabile și conforme, precum și anularea tuturor actelor anterioare/ concomitente și/sau subsecvente acestora, precum și a celor conexe cu adresa amintită, cum ar fi: raportul procedurii, procesele-verbale de evaluare ale ofertelor, deciziile/comunicările privind rezultatul procedurii de atribuire, rapoartele intermediare de evaluare, etc. dacă au fost emise de autoritatea contractantă, având în vedere că procedura nu respectă prevederile legale; - admiterea contestației, și pe cale de consecință, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire, având în vedere dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. c) coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus contestația fără număr de înregistrare și nedatată la emitentă, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 333/04.01.2022 și, respectiv, sub nr. 542/05.01.2022, care formează obiectul dosarului nr. 26/2022, prin care .... SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ..., în calitate de administrator, a contestat comunicarea rezultatului procedurii nr. 53924/28.12.2021 și a solicitat anularea actului atacat, a Raportului procedurii nr. 53916/28.12.2021 și a tuturor documentelor ce au stat la baza întocmirii acestuia și/sau reprezintă parte componentă a acestuia, precum și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire, începând cu etapa verificării conformității ofertelor. În cauza care formează obiectul prezentelor dosare, s-a depus, prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, cererea de intervenție nr. 14/14.01.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 2470/14.01.2022 și, respectiv, sub nr. 5104/31.01.2022, formulată de ....SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin administrator ... şi convenţional prin avocat ..., cu sediul procedural ales la Cabinetul de avocat ... în municipiul ..., prin care a solicitat următoarele: - în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 64 alin. (2) din noul cod de procedură civilă, admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie şi, în consecinţă, introducerea intervenientului atât în dosarul nr. 20/2022 cât și în dosarul nr. 26/2022; - în ceea ce privește contestația formulată de ....SRL: ▪ pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere formulat în principal, prin care se solicită „să anulaţi rezultatul procedurii de atribuire prin care ofertele aparţinând S.C. ....S.R.L. şi SC ....SRL, au fost declarate acceptabile şi conforme”, neexistând nicio critică concretă şi probată împotriva ofertei ....SRL; ▪ pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere formulat în subsidiar, prin care se solicită „anularea procedurii de atribuire, având în vedere dispoziţiile art. 212 alin. (1) lit. c) coroborat cu alin. (2) din Pagina 2 din 50
Legea nr. 98/2016”, neexistând nicio critică motivată de anulare a procedurii de atribuire; ▪ pe fondul cauzei, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de ....SRL, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice şi legale; - în ceea ce privește contestația formulată de .... SRL: ▪ pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei prin prisma criticilor vagi, generale şi neprobate, ca inadmisibilă; ▪ pe fondul cauzei, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de ....SRL, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice şi legale. În temeiul art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, în vederea pronunțării unei soluții unitare, Consiliul a conexat cele două contestații. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În conținutul contestației care face obiectul dosarului nr. 20/2022, ....SRL aduce la cunoștință că, la data de 28.12.2021 a fost publicat în SEAP Raportul procedurii nr. 53916/ 28.12.2021 cu amendamentul din partea Administratorului public că „nu au fost prezentate motivările justificate pentru care au fost emise puncte de vedere distincte față de experții cooptați”, iar prin adresa nr. 53923/ 28.12.2021, a fost informată că oferta sa a fost respinsă ca fiind neconformă și inacceptabilă. O primă critică vizează termenul/data la care au fost publicate în SEAP raportul procedurii și comunicările privind rezultatul procedurii, prin depășirea termenului acordat de art. 214 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Criticile contestatoarei privesc și nelegalitatea rezultatului proceduri și a documentelor întocmite față de acesta care nu respectă condițiile de formă și de conținut prevăzute de legislație, respectiv, să fie motivate în fapt și în drept. De asemenea, criticile contestatoarei se referă și la lipsa unor informații neconfidențiale și obligatorii a fi cuprinse în aceste documente, cum ar fi: avantajele aduse de către ofertantul declarat câștigător, motivele în fapt pentru care ofertele depuse de ....SRL și .... SRL au fost respinse. Atitudinea discreționară și arbitrară a autorității contractante aduce o gravă vătămare societății sale, afirmă contestatoarea, determinând imposibilitatea de a invoca, în cadrul contestației, a tuturor motivelor pentru care oferta sa nu ar fi trebuit să fie respinsă, ceea ce duce, în mod clar, la favorizarea nejustificată a altor ofertanți și lipsa de Pagina 3 din 50
transparență față de documentele și informațiile ofertelor în raport cu care s-au luat deciziile de respingere. Referitor la termenul/data la care au fost publicate raportul procedurii și comunicările privind rezultatul procedurii, contestatoarea învederează că autoritatea contractantă este obligată să respecte principiile transparenței, al tratamentului egal, al proporționalității, precum și dreptul la apărare în ceea ce privește rezultatul procedurii și nu trebuie să fie părtinitoare față de vreun ofertant, ci trebuie să asigure respectarea cadrului legal pe întregul parcurs al procedurii de atribuire. Astfel, se arată că anunțul de participare simplificat a fost publicat la data de 13.09.2021, fiind stabilită data limită de depunere a ofertelor la 12.10.2021, iar data limită de evaluare inițială a ofertelor, la 09.11.2021. La data de 29.10.2021, autoritatea contractantă a prelungit termenul de evaluare a ofertelor până la data de 30.11.2021. La data de 14.12.2021, în afara oricărui termen de evaluare, nelegal, autoritatea contractantă a procedat la o altă prelungire a perioadei de evaluare a ofertelor - până la 28.12.2021, a finalizat evaluarea financiară și a documentelor suport DUAE și a încărcat Raportul final al procedurii și comunicările privind rezultatul procedurii. Sub acest aspect, sunt invocate prevederile art. 214 alin. (3) lit. b) și alin. (5) lit. b) din Legea nr. 98/2016, din care rezultă că singura prelungire posibilă și acceptată din punct de vedere legal este cea din data de 29.10.2021, de prelungire a termenului de evaluare a ofertelor până la data de 30.11.2021, fapt pentru care, până la data de 30.11.2021 autoritatea contractantă trebuia să finalizeze întreaga evaluare și să încarce în SEAP Raportul final al procedurii și comunicările privind rezultatul acesteia. Astfel, contestatoarea arată că cea de-a doua prelungire, nelegală, nu a fost realizată în termen de cel mult două zile lucrătoare de la expirarea termenului inițial de evaluare ci în termen de 13 zile (30.11.2021-14.12.2021), prin urmare, autoritatea contractantă a încălcat prevederile legale, după cum urmează: - a doua prelungire (din 14.12.2021) nu era posibilă, conform art. 214 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 98/2016; - termenul de aducere la cunoștință a ofertanților este mai mare de 2 zile (13 zile). Având în vedere cele mai sus prezentate, contestatoarea solicită anularea procedurii de atribuire. În ceea ce privește nelegalitatea rezultatului procedurii și a documentelor întocmite față de acesta, ....SRL consideră că Raportul procedurii nu respectă condițiile de formă și conținut impuse de Ordinul nr. 1170/2021, respectiv: - nu se precizează valoarea estimată a achiziției; - la pct. 2.3 se precizează că accesarea ofertelor a avut loc la data de 07.10.2021, ora 15:00, ceea ce reprezintă o distorsionare a realității, dat fiind faptul că data limită de depunere a ofertelor a fost 12.10.2021, această distorsionare fiind dată și de faptul că Dispoziția de numire a comisiei de evaluare a fost emisă în data de 11.10.2021; Pagina 4 din 50
- la pct. 2.4.2. - Evaluarea propunerilor tehnice, comisia de evaluare nu a prezentat, în concret, motivele în fapt și în drept care au stat la baza deciziei pentru declararea propunerilor tehnice ca fiind inacceptabile/ neconforme/neadecvate, aceste motive nefiind prezentate nici în comunicarea privind rezultatul procedurii; - la pct.2.4.8 nu s-au prezentat care sunt dovezile care conferă caracterul de confidențialitate anumitor informații/documente din oferte, în acord cu prevederilor art. 57 din Legea nr. 98/2016; - la cap. 4 se precizează următoarele: „în cazul în care sunt întrunite condițiile prevăzute legislației în domeniul achizițiilor publice/sectoriale în ceea ce privește întrunirea condițiilor necesare pentru anularea procedurii de atribuire, se vor prezenta informații în acest sens, cu justificarea încadrării în fapt și în drept”, ceea ce conduce la crearea unei confuzii în ceea ce privește întrunirea/neîntrunirea condițiilor necesare pentru anularea procedurii de atribuire. Totodată, contestatoarea opinează că adresa de comunicare a rezultatului procedurii nu respectă condițiile de formă și conținut impuse de art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, respectiv motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale, arătând că autoritatea contractantă s-a limitat la a preciza, succint, că prin răspunsul la solicitările de clarificări s-a modificat conținutul propunerii tehnice, fără să precizeze, în mod concret, ce documente au fost înlocuite/ completate și cu care documente din răspunsul la clarificări și nici nu a motivat de ce documentele din oferta inițială sau din răspunsul la clarificări nu au fost acceptate. De asemenea, în comunicarea rezultatului procedurii se precizează că oferta sa a fost considerată neconformă întrucât nu satisface cerințele caietului de sarcini, dar fără a se preciza și fără a motiva, în mod concret, ce anume și de ce nu satisface cerințele documentației de atribuire. Pe de altă parte, ....SRL precizează că administratorul public a semnat raportul procedurii cu amendamentul că „nu au fost prezentate motivările justificate pentru care au fost emise puncte de vedere distincte față de experții cooptați”, prin urmare, fiind evidentă, în opinia acesteia, încălcarea prevederilor art. 128 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Față de cele mai sus precizate, ....SRL solicită admiterea contestației. În dovedirea contestației, ....SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 644/20/C5/06.01.2022, Consiliul a solicitat contestatoarei să depusă la dosarul cauzei, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii în cuantum de 88.000 lei. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei să comunice dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestației depusă la Consiliu, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, dovada asocierii încheiată între ....SRL, .... SRL și ... SRL, precum și acordul acestor asociați pentru depunerea contestației. ....SRL a răspuns la solicitarea CNSC nr. 644/20/C5/ 06.01.2022, prin adresa nr. 27/07.01.2022, transmisă prin mijloace electronice (e- Pagina 5 din 50
mail) și depusă, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 916/07.01.2022 și, respectiv, sub nr. 2376/14.01.2022, depunând documentele solicitate, printre care și Recipisa de consemnare nr. 207745482/1 din 05.01.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Ploiești, în sumă de 88.000 lei. Prin adresa nr. 1448/12.01.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 2376/14.01.2022, autoritatea contractantă .... a transmis punctul de vedere referitor la contestația formulată de ....SRL. Autoritatea contractantă încunoștințează că Raportul procedurii nr. 53916/28.12.2021, precum și comunicările către ofertanții care au depus oferte, au fost publicate în SEAP în data de 28.12.2021. În ceea ce privește criticile aduse de către contestatoare, autoritatea contractantă aduce următoarele justificări: - termenele de prelungire a perioadei de evaluare au fost justificate prin notele justificative nr. 44969/28.10.2021 și nr. 48171/19.11.2021, prelungirile de termen sunt în perioada de valabilitate a ofertelor, se fac prin butonul care este activ din SEAP și, având în vedere că procedura este online, sistemul generează automat notificările de prelungire a termenului de evaluare către toți operatorii economici care au depus oferte; - Raportul procedurii nr. 53916/28.12.2021 a fost întocmit conform modelului prezentat în anexa nr. 6 la Ordinul ANAP nr. 1170/2021, iar erorile la care face referire contestatoarea sunt erori materiale care pot fi remediate. Mai mult, documentele ce stau la baza întocmirii raportului final au fost aduse la cunoștința contestatoarei prin Raportul procedurii; - motivarea detaliată a respingerii ofertei, ca inacceptabilă, potrivit prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 și neconformă potrivit prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, se regăsește atât în Raportul procedurii de atribuire nr. 53916/28.12.2021, cât și în Raportul de specialitate cu privire la evaluarea răspunsurilor la solicitările de clarificări aferente propunerilor tehnice - nr. 2, întocmit de către experții cooptați, pentru care autoritatea contractantă a avut același punct de vedere ca și experții cooptați, în ceea ce privește evaluarea răspunsurilor la solicitarea de clarificări nr. 45527/02.11.2021 pentru societatea sa; - a considerat că declarațiile de confidențialitate ale ofertanților care au avut oferte admisibile, în urma evaluării propunerilor tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări aferente, au oferit o argumentație legală și exhaustivă a motivelor pentru care au declarat confidențiale elementele din propunerea tehnică și cea financiară. De altfel, se arată că autoritatea contractantă poate doar să facă o evaluare a condițiilor legale de declarare a confidențialității, în sensul în care declarația de confidențialitate cuprinde o serie de motive și documente justificative ce probează necesitatea păstrării confidențialității. În cauză, autoritatea contractantă susține că a considerat că aceste condiții sunt îndeplinite - analizând strict condiția ca declarația de confidențialitate să cuprindă o argumentare și documente probatorii ce sprijină motivele de confidențialitate. Pagina 6 din 50
Având în vedere cele menționate mai sus, .... consideră că s-a respectat legislația în vigoare din domeniul achizițiilor publice, solicitând astfel, respingerea contestației, ca neîntemeiată. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 4897/28.01.2022, contestatoarea ....SRL a transmis dovada înștiințării autorității contractante despre depunerea contestației. În conținutul contestației care face obiectul dosarului nr. 26/2022, .... SRL aduce la cunoștință că, la data de 28.12.2021, autoritatea contractantă a publicat în SEAP Raportul procedurii, din care reiese faptul că oferta sa, în cuantum de 5.362.303,65 lei fără TVA, deși îndeplinea toate condițiile tehnice impuse prin documentația de atribuire, s-a clasat pe locul al doilea, câștigătoarea procedurii de atribuire fiind ....SRL, aceasta fiind clasată pe locul întâi prin raportare la prețul ofertat de 4.578.507,98 lei fără TVA. Contestatoarea arată că a formulat o solicitare de acces la dosarul achiziției publice pentru a vedea care au fost elementele care au făcut ca oferta sa să fie surclasată de oferta depusă de către ....SRL, fapt pentru care, la data de 30.12.2021, s-a prezentat în acest sens la sediul autorității contractante, însă aceasta, din motive de presupusă confidențialitate, au refuzat să pună la dispoziție toate actele din dosar, aflându-se astfel în imposibilitatea de a analiza conformitatea ofertei care a surclasat-o, precum și conformitatea clarificărilor transmise de operatorii economici și a modalității în care autoritatea contractantă a realizat evaluarea ofertelor depuse. În concret, reprezentanții autorității contractante i-au pus la dispoziție, spre a studia, exclusiv declarația de confidențialitate depusă de ....SRL cu privire la propunerea tehnică și propunerea financiară, fiindu-i refuzat accesul la orice alt document component al dosarului public al procedurii. Contestatoarea susține că s-a încheiat Procesul Verbal nr. 54295/30.12.2021 în care se menționează, în mod expres, că autoritatea contractanta refuză să dea curs solicitării, motivat de faptul că întreaga ofertă a ....SRL este confidențială. Astfel, având în vedere imposibilitatea obiectivă de studiere a documentației din dosarul achiziției, contestatoarea formulează contestația împotriva rezultatului acesteia, în considerarea faptului că oferta câștigătoare nu îndeplinește toate condițiile tehnice impuse prin documentația de atribuire, dat fiind argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează și completate ulterior studierii dosarului achiziției. În ceea ce privește refuzul autorității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției publice, contestatoarea invocă prevederile art. 217 din Legea nr. 98/2016 și cele ale art. 19 din Legea nr. 101/2016, precum și jurisprudența instanțelor de judecată, din care rezultă că orice operator economic este obligat să probeze confidențialitatea, respectiv, operatorul economic care invocă un drept de proprietate intelectuală cu privire la aceste informații trebuie să menționeze acest aspect la momentul depunerii și să facă dovada faptului că aceste informații sunt proprietatea intelectuală a ofertantului sau i s-a dat dreptul de către proprietar să le folosească în cadrul ofertei. Pagina 7 din 50
În cazul de față, autoritatea contractantă nu a dovedit că operatorul economic desemnat câștigător ar fi probat confidențialitate ofertei depuse, acesta mărginindu-se la a preciza că propunerea tehnică, solicitările de clarificări, respectiv răspunsurile la clarificări ar fi confidențiale. Sub acest aspect, contestatoarea face trimitere la optica consultanților cooptați care, la pagina 97 din Raportul procedurii, au precizat, în mod explicit, faptul că nu se poate reține concludența răspunsului având în vedere că ....SRL nu a transmis dovada caracterului confidențial, concluzia fiind aceea că autoritatea contractantă va trebui să permită studierea ofertei depuse de ....SRL solicitanților. Referitor la neconfidențialitatea solicitărilor de clarificări și a răspunsurilor aferente, .... SRL opinează că acestea nu pot avea un caracter confidențial, având în vedere că prin răspunsurile transmise, ofertantul explicitează sau completează oferta depusă, astfel că acestea devin parte integrantă din propunerea tehnică depusă, respectiv din propunerea financiară, prin raportare la categoria de clarificări solicitate. În aceste condiții, contestatoarea invocă art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2019 și adaugă faptul că solicitările de clarificări îmbracă forma unor acte emise de către autoritatea contractantă, astfel că un operator economic nu are posibilitatea să declare ca fiind confidențiale eventualele acte pe care le va emite autoritatea contractantă prin raportare la oferta depusă de către acesta. Contestatoarea consideră că nici actele administrative interne emise de către comisia de evaluare, respectiv procesele-verbale intermediare de evaluare nu pot fi declarate confidențiale. În continuare, contestatoarea precizează că dreptul la informare al persoanelor este reglementat inclusiv de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. O altă critică este adusă și propunerii tehnice depusă de ....SRL, cu precizarea că, ulterior studierii dosarului achiziției publice, contestatoarea urmează să aducă completări criticilor sale. În ceea ce privește răspunsul transmis la întrebarea nr. 2 din solicitarea de clarificări adresată ofertantului câștigător, contestatoarea îl consideră ca fiind neconcludent, întrucât ofertantul a precizat că, pe de-o parte, propunerea tehnică ar trebui analizată ca un tot unitar, context în care autoritatea contractantă ar fi trebuit să analizeze toată propunerea tehnică pentru a verifica îndeplinirea unei cerințe ce vizează exclusiv completarea graficului Gantt și, pe de altă parte, că în propunerea tehnică s-au depus o serie de Tabele care ar dovedi îndeplinirea cerinței referitoare la Graficul Gantt. Sub acest aspect, sunt invocate prevederile art. 207 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cele ale art. 65 alin. (2), art. 133 alin. (1) și art. 127 alin. (1) lit. b) și f) din HG nr. 395/2016, precum și jurisprudența instanțelor de judecată. Astfel, contestatoarea opinează că, prin răspunsul transmis, ....SRL recunoaște, implicit, că nu a completat graficul Gantt în mod corespunzător, încercând să mascheze această neconformitate prin iterarea unor indicații de analizare a ofertei, adresate autorității contractante. Pagina 8 din 50
De asemenea, se arată că ofertantul s-a limitat la a face trimiteri la diferite secțiuni din oferta depusă, fără a răspunde, în mod concret, solicitării și fără a demonstra modalitatea efectivă de îndeplinire a cerinței. În acest sens, este adusă în atenția Consiliului și opinia experților cooptați din conținutul raportului de specialitate. .... SRL consideră neconcludent și răspunsul transmis la întrebarea nr. 4 din solicitarea de clarificări adresată ofertantului câștigător, referitor la prezentarea unui Plan de asigurare a calității. Astfel, răspunzând solicitării de clarificări, ....SRL a precizat că în cadrul documentației de atribuire nu ar exista un anumit model al Planului de asigurare a calității, context în care nu s-ar putea impune ca în acest plan să se regăsească precizări care, din perspectiva ofertantului, au fost iterate doar pe calea solicitării de clarificări, iar în urma analizării răspunsului, autoritatea contractantă a reținut concludența acestuia. În plus, contestatoarea aduce în atenția Consiliului faptul că, răspunzând la solicitarea de clarificări, ....SRL contestă în mod implicit documentația de atribuire, deși aceasta a înțeles să nu apeleze la o contestare expresă a acesteia în termenul legal, astfel, că, prin răspunsul transmis, ofertantul recunoaște că nu a inclus în Planul calității informațiile solicitate de autoritatea contractantă. Și sub acest aspect de face trimitere la opinia experților cooptați din cadrul raportului de specialitate. În ceea ce privește propunerea financiară depusă de ....SRL, contestatoarea subliniază că înțelege să o conteste în integralitate, urmând ca, ulterior studierii dosarului achiziției publice, să aducă completări. În final, contestatoarea solicită accesul la dosarul cauzei. În dovedire, .... SRL a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 643/26/C5/06.01.2022, Consiliul a solicitat contestatoarei .... SRL să transmită la dosar, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii în cuantum de 88.000 lei. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei să-și completeze motivarea în fapt a contestaţiei, prin indicarea criticilor concrete pe care înțelege să le formuleze cu privire la oferta depusă de ....SRL. .... SRL a răspuns solicitării CNSC nr. 643/26/C5/06.01.2022, prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 1052/07.01.2022, comunicând „Note scrise”, prin care a subliniat faptul că, în cazul de faţă nu poate fi vorba despre o nemotivare în fapt a contestaţiei atât timp cât autoritatea contractantă i-a refuzat, în mod nejustificat, dreptul de a studia dosarul procedurii pentru a putea formula motive concrete şi fundamentate de neconformitate ale ofertei desemnate câștigătoare. Mai mult decât atât, contestatoarea face trimitere la principiul transparenţei care „presupune accesul celorlalți ofertanți la documentele din ofertă care dovedesc îndeplinirea factorilor de evaluare /.../”. În ceea ce priveşte criticile din contestație, contestatoarea opinează că acestea nu reprezintă simple speculații sau presupuneri, respectiv, sunt întemeiate pe răspunsurile transmise de ....SRL la solicitările de clarificări. Pagina 9 din 50
Astfel, contestatoarea învederează că a formulat şi depus o contestație care a fost motivată exclusiv prin raportare la informațiile puse la dispoziţie, respectiv Raportul Procedurii nr. 53916/28.12.2021 şi anexele acestuia, neavând posibilitatea de a studia dosarul cauzei, de a identifica motivele pentru care oferta sa a fost surclasată de oferta depusă de ....SRL şi, în concret, de a formula o contestaţie în care să prezinte critici care să aibă la bază concluziile sale ulterior studierii dosarului procedurii. În final, .... SRL apreciază că, în cazul în care o procedură publică se transformă într-o procedură „confidenţială”, neputându-se exercita un control de legalitate asupra deciziei autorității contractante, deoarece nu se cunoaște modalitatea în care oferta desemnată câștigătoare îndeplinește cerințele documentației de atribuire, atunci nu se mai poate vorbi despre o procedură concursuală de soluții ce are în vedere buna gestionare a fondurilor publice, ci despre o atribuire directă a cărei legalitate nu poate fi verificată. Prin corespondența transmisă, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 1197/10.01.2022, contestatoarea a remis Notele scrise, precum și originalul Recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 207745340/1 din 05.01.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Cluj, în sumă de 88.000 lei. Autoritatea contractantă .... a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), adresa nr. 1382/12.01.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 2374/14.01.2022, reprezentând punctul de vedere referitor la contestația formulată de .... SRL, prin care a informat faptul că, după publicarea în SEAP, la data de 28.12.2021, a raportului procedurii nr. 53916/28.12.2021 și a comunicărilor rezultatului procedurii, .... SRL a transmis adresa nr. 54062/29.12.2021, prin care a solicitat acces la dosarul achiziţiei, fapt pentru care, în data de 30.12.2021, reprezentanți împuterniciți ai societății au solicitat acces la propunerea tehnică depusă de ....SRL, în vederea verificării fișelor tehnice ale echipamentelor ofertate. A fost încheiat și semnat procesul verbal nr. 54295/30.122021. Referitor la conținutul contestației, autoritatea contractantă precizează faptul că nu a limitat/îngrădit accesul la dosarul achiziţiei, așa cum în mod tendențios declară contestatoarea, denaturând realitatea faptică, în fapt, reprezentanţii contestatoarei precizând, în mod expres, că doresc doar accesul la propunerea tehnică (fișele tehnice) și nu la alte documente din dosar ce nu erau confidenţiale. Mai mult, documentele ce stau la baza întocmirii raportului final au fost aduse la cunoştinţa contestatoarei
prin
Raportul
procedurii
de
atribuire
nr. 53916/28.12.2021. Autoritatea contractantă a considerat că declarațiile de confidențialitate au oferit o argumentaţie legală şi exhaustivă a motivelor pentru care ofertantul câștigător declară confidenţiale elementele din propunerea tehnică şi cea financiară. Autoritatea contractantă apreciază că poate să facă doar o evaluare a condiţiilor legale de declarare a confidențialității în sensul în care aceasta cuprinde o serie de motive şi documente justificative ce probează necesitatea păstrării confidenţialităţii, iar, în cauză, a Pagina 10 din 50
considerat că aceste condiţii sunt îndeplinite - analizând strict condiţia ca declaraţia de confidenţialitate să cuprindă o argumentare şi documente probatorii ce sprijină motivele de confidenţialitate. În final, .... susține că speţele indicate şi citate de contestatoare se referă la situaţii de fapt diferite faţă de cea în cauză - în care ofertanţii nu au oferit nicio argumentaţie în sensul declarării confidenţialităţii, limitându-se la o simplă menţiune în acest sens, or, în cauza de faţă, ofertantul declarat câștigător a arătat pe larg de ce consideră că oferta sa trebuie protejată de confidenţialitate. Față de cele mai sus menționate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. În cauza care formează obiectul prezentelor dosare, s-a depus, prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, cererea de intervenție nr. 14/14.01.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 2470/14.01.2022 și, respectiv, sub nr. 5104/31.01.2022, formulată de ....SRL, prin care a solicitat următoarele: - în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 64 alin. (2) din Codul de procedură civilă, admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie şi, în consecinţă, introducerea intervenientului atât în dosarul nr. 20/2022 cât și în dosarul nr. 26/2022; - în ceea ce privește contestația formulată de ....SRL: ▪ pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea capătului de cerere formulat în principal, prin care se solicită „să anulaţi rezultatul procedurii de atribuire prin care ofertele aparţinând S.C. ....S.R.L. şi SC ....SRL, au fost declarate acceptabile şi conforme”, ca inadmisibil, neexistând nicio critică concretă şi probată împotriva ofertei ....SRL; ▪ pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea capătului de cerere formulat în subsidiar, prin care se solicită „anularea procedurii de atribuire, având în vedere dispoziţiile art. 212 alin. (1) lit. c) coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 98/2016”, ca inadmisibil, neexistând nicio critică motivată de anulare a procedurii de atribuire; ▪ pe fondul cauzei, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de ....SRL, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice şi legale; - în ceea ce privește contestația formulată de .... SRL: ▪ pe cale de excepţie, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei prin prisma criticilor vagi, generale şi neprobate, ca inadmisibilă; ▪ pe fondul cauzei, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de ....SRL, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă, ca temeinice și legale. În ceea ce privește contestația formulată de ....SRL, intervenienta invocă inadmisibilitatea capătului de cerere prin care se solicită anularea Pagina 11 din 50
rezultatul procedurii de atribuire prin care oferta ....SRL a fost declarată acceptabilă şi conformă şi a capătului de cerere prin care se solicită anularea procedurii de atribuire, întrucât aceasta nu cuprinde nicio critică concretă vizând oferta sa. Având în vedere criticile din conținutul contestației formulată de ....SRL, intervenienta observă că nu există niciun motiv care să conducă la anularea, în parte, a actelor emise de autoritatea contractantă în ceea ce priveşte oferta ....SRL, neexistând nicio critică concretă vizând modul de evaluare al acestei oferte, capătul de cerere prin care se solicită „să anulaţi rezultatul procedurii de atribuire prin care ofertele aparţinând S.C. ....S.R.L. şi SC ....SRL, au fost declarate acceptabile şi conforme”, fiind nemotivat în fapt şi în drept. În mod similar, intervenienta face trimitere la capătul de cerere formulat în subsidiar, prin care se solicită anularea procedurii de atribuire. Astfel, intervenienta invocă prevederile art. 10 lit. e) și art. 26 din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, raportat la celelalte critici aduse de ....SRL, intervenienta învederează că nesocotirea termenului de evaluare, chiar şi în ipoteza în care acesta a fost prelungit, nu conduce la anularea procedurii de atribuire, cazurile care conduc la anularea procedurii de atribuire fiind expres şi limitativ prevăzute la art. 212 din Legea nr. 98/2016. Pe fondul cauzei, raportat la următoarele critici formulate de ....SRL, intervenienta aduce următoarele justificări: - valoarea estimată se regăsește atât în anunțul de participare cât şi în fişa de date a achiziţiei; - precizarea eronată a momentului de accesare a ofertelor nu produce nicio vătămare contestatoarei; - la cap. 2.4.2 „Evaluare propunerilor tehnice” se precizează clar motivele de respingere a ofertei depuse de contestatoare; - contestatoarea nu a solicitat acces la dosarul achiziţiei; - în raportul procedurii, cap. 4, nu se precizează niciun motiv susceptibil să conducă la anularea procedurii. Suplimentar, intervenienta invocă Ordinul ANAP nr. 1170/2021, care conţine dispoziţii legale supletive, cu caracter orientativ pentru comisia de evaluare şi nicidecum dispoziţii legale imperative care să conţină sancţiunea nulităţii actului. Intervenienta susține și faptul că, din cuprinsul raportului procedurii rezultă în mod clar, atât motivele de fapt cât şi motivele de drept pentru care oferta ....SRL a fost respinsă. De asemenea, analizând anexele raportului procedurii, ....SRL constată că fiecare membru al comisiei de evaluare a întocmit „Nota individuală referitor la: raport de specialitate cu privire la evaluarea răspunsurilor la solicitările de clarificări aferente propunerilor tehnice”, în cuprinsul căreia se precizează justificat, în mod punctual, motivele pentru care decizia unanimă a comisiei de evaluare nu coincide cu recomandările/concluziile experţilor cooptaţi. În final, intervenienta învederează că raportul procedurii a fost aprobat de conducătorul unităţii, amendamentul consemnat nefiind un Pagina 12 din 50
aspect care să afecteze nici măcar valabilitatea acestuia şi cu atât mai puţin, legalitatea procedurii de achiziţie publică. Față de cele precizate, ....SRL solicită respingerea contestaţiei formulată de ....SRL, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă, ca fiind temeinice şi legale. În ceea ce privește contestația formulată de .... SRL constată că și aceasta cuprinde critici generale vădit neîntemeiate, respectiv susţineri „fără nicio legătură cu realitatea”, contestatoarea rezumându-se să preia trunchiat concluziile experţilor cooptaţi din cuprinsul notelor individuale întocmite de membrii comisiei de evaluare, omiţând că anumite aspecte au fost reţinute şi cu privire la oferta contestatoarei. În ceea ce priveşte studiul ofertei depuse de ....SRL, intervenienta subliniază că în cadrul acesteia a prezentat o declaraţie privind confidențialitatea informaţiilor din propunerea tehnică şi financiară (inclusiv solicitările de clarificări şi răspunsul la acestea). Intervenienta invocă excepția inadmisibilităţii criticilor vagi, generale şi neprobate din cuprinsul contestaţiei precum și a cererii privind completarea contestaţiei ca urmare a studiului la CNSC. Astfel, intervenienta subliniază că nicio critică punctuală nu este concret invocată şi probată, contestatoarea limitându-se la a expune supoziţii personale, bănuieli şi informaţii incerte, Consiliul putând fi investit cu controlul legalităţii actelor emise de autoritatea contractantă şi nicidecum cu evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii, procesul de evaluare fiind exclusiv prerogativa comisiei de evaluare potrivit art. 127 din HG nr. 395/2016. De asemenea, intervenienta apreciază că CNSC nu are posibilitatea legală de a efectua o anchetă pe cont propriu pentru a verifica dacă un ofertant îndeplineşte sau nu cerinţele din documentaţia de atribuire, ci poate doar verifica dacă raţionamentul probat de contestator este corect sau nu. Or, în speţa pendinte, nu se poate discuta despre un raţionament probat de contestatoare, pentru simplul motiv că acesta lipseşte cu desăvârşire. Sub acest aspect, este invocată jurisprudența Consiliului și a instanţelor judecătoreşti. Intervenienta observă că autoarea contestației este conştientă de superficialitatea motivării contestaţiei sale în lipsa vreunei probe sau fundament concret, însă demarează procedura de contestație în speranţa că, urmare a studierii dosarului achiziţiei publice, va descoperi noi motive pe care îşi poate fundamenta anularea rezultatului procedurii. Or, motivarea unei contestaţii nu se poate asigura după promovarea ei ci, în mod obligatoriu, prin chiar conținutul depus. Pentru toate aceste considerente, ....SRL solicită admiterea excepției şi pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei prin prisma criticilor vagi generale şi nesusţinute de probe, ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, în raport de criticile formulate de contestatoare, intervenienta aduce următoarele justificări: Astfel, se arată că, în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 45529 din 02.11.2021, a detaliat exact modul de îndeplinire a cerinţei enunţate de contestatoare, respectiv a indicat informaţiile regăsite în Pagina 13 din 50
propunerea tehnică, răspunzând întocmai la solicitarea comisiei de evaluare. În acest sens, se arată că, niciunde în cuprinsul documentaţiei de atribuire, nu s-a interzis detalierea informaţiilor regăsite în graficul GANTT, astfel încât în propunerea tehnică - tabelele 1-4 de la pag. 48- 133, se regăseşte tocmai modul de îndeplinire a cerinţei. Raportat la informaţiile din cuprinsul propunerii sale tehnice, intervenienta învederează că nu există niciun motiv de neconformitate a acesteia, respectiv, că răspunsul nu poate fi apreciat neconcludent, concluziile experţilor cooptaţi preluate în contestaţie fiind contrare realităţii. În ceea ce privește critica autoarei contestației în referire la răspunsul transmis la întrebarea nr. 4 din solicitarea de clarificări, intervenienta precizează că între noţiunea de „Programul de control al calităţii”, pe de o parte şi cea de „Planul de asigurare a calităţii”, există diferenţe semnificative, Programul de control al calităţii fiind parte a Planului de asigurare a calităţii, fiind un instrument al acestuia din urma în care sunt descrise, în mod concret, etapele ce vor fi urmărite în realizarea execuţiei unei lucrări din punct de vedere calitativ, cu responsabilitățile concrete ale factorilor responsabili. Astfel, prin răspunsul la întrebarea 4 a solicitării de clarificări, s-au indicat paginile din propunerea tehnică (pag. 331-372) în care sunt detaliate toate aspectele referitoare la modalitatea de control a calităţii execuţiei la întocmirea documentaţiei de proiectare. Planul de asigurare a calităţii lucrărilor cuprinde modalitatea în care se va asigura monitorizarea și trasabilitatea lucrărilor ce vor face obiectul investiției, neputându-se reţine vreun aspect de neconformitate. Pentru toate considerentele, intervenienta solicită respingerea contestaţiei formulată de .... SRL, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice şi legale. Totodată, ....SRL solicită acces la dosarul cauzei. Prin adresa nr. 1854/14.01.2022, transmisă, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 2757/18.01.2022, autoritatea contractantă, ...., a remis punctele de vedere referitoare la cele două contestații, însoțite de dosarul achiziției publice și de oferta depusă de ....SRL. Prin
adresele
nr.
2938/20/226/C5/18.01.2022,
nr. 2939/20/226/C5/ 18.01.2022 și nr. 2940/20/226/C5/18.01.2022, Consiliul a informat părțile că pot transmite susțineri referitoare la cererea de intervenție formulată de ....SRL. .... SRL a formulat, prin adresa intitulată „Note scrise”, înregistrată la Consiliu sub nr. 3191/19.01.2022, susțineri față de cererea de intervenție și față de punctul de vedere al autorității contractante. Contestatoarea clarifică faptul că, din conținutul adresei nr. 54197/29.12.2021, rezultă că societatea sa a solicitat acces la oferta desemnată câştigătoare, respectiv, la dosarul achiziţiei, așa cum reiese și din procesul verbal încheiat după studiu. Deşi autoritatea contractantă menţionează cu caracter general că ar fi dat acces la toate documentele din dosar care nu sunt confidenţiale, contestatoarea observă că aceasta Pagina 14 din 50
nu precizează care anume sunt acele documente, în condiţiile în care nu i s-au pus la dispoziţie nici procesele-verbale intermediare de evaluare. Referitor la presupusa confidenţialitate a ofertei desemnate câştigătoare, contestatoarea opinează că nu se aduce niciun element probator în susţinerea acesteia, precizând următoarele: - fişele tehnice ale corpurilor de iluminat nu pot reprezenta informaţii confidenţiale, acestea fiind chiar informaţii publice ce se pot regăsi pe site-ul producătorului; - calculele luminotehnice nu pot reprezenta informaţii confidenţiale, acestea fiind realizate de fiecare ofertant în parte pe baza cerinţelor din documentaţia de atribuire; - competenţele specialiştilor cooptaţi nu pot reprezenta informaţii confidenţiale, acreditările acestor reprezentând dovedirea îndeplinirii cerinţelor din documentaţia de atribuire; - niciun document din propunerea tehnică nu poate conţine informaţii confidenţiale deoarece, în lipsa analizării unui singur document din cuprinsul acesteia, nu se poate constata legalitatea procedurii concursuale organizate şi, în concret, nu se poate stabili dacă oferta desemnată câştigătoare este conformă. Sub acest aspect, intervenienta subliniază că scopul unei proceduri este acela ca autoritatea contractantă să încheie contractul cu oferta care a acumulat cel mai mare punctaj şi care este conformă prin raportare la respectarea cerinţelor din documentaţia de atribuire, or, dacă aceasta este confidenţială în integralitatea ei, nimeni (Consiliul/instanţa de judecată) nu va putea stabili niciodată dacă cerinţele documentaţiei de atribuire au fost respectate, oferta neputând fi contestată de către nicio persoană interesată. În ceea ce priveşte neconformitatea ofertei desemnate câştigătoare,
respectiv,
inadmisibilitatea
criticilor
invocate, contestatoarea reiterează că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a formula o contestaţie bazată pe studiul documentelor din dosarul achiziţiei publice. Astfel, .... SRL apreciază că, în lipsa indicării unui text legal şi a unei conduite care să se plieze pe textul legal invocat de intervenienta spre a se justifica temeinicia excepţiei inadmisibilităţii, Consiliul trebuie să respingă excepţia invocată. Contestatoarea observă că intervenienta se limitează la a prelua aspectele invocate de către .... SRL și aspectele deja transmise autorităţii contractante pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări, concluzionând astfel că ar fi neîntemeiată critica societății sale. În legătură cu răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 4, contestatoarea observă că intervenienta formulează apărări, apelând la documentele depuse de către aceasta în cuprinsul propunerii tehnice, or, în condiţiile în care societatea sa nu a avut acces la aceste documente, nu se mai poate discuta despre soluţionarea cauzei în condiţii de contradictorialitate cu respectarea principiului egalităţii armelor, intervenienta făcând apel la informaţii străine .... SRL. Prin adresa nr. 2687/25.01.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Pagina 15 din 50
Consiliu sub nr. 3911/25.01.2022 și, respectiv, sub nr. 4471/27.01.2022, autoritatea contractantă a transmis susțineri față de cererea de intervenție, prin care a solicitat admiterea acesteia, așa cum a fost formulată și respingerea contestațiilor, ca nefondate. Prin adresa nr. 4679/26/C5/28.01.2022, Consiliul a invitat contestatoarea .... SRL la data de 01.02.2022 în vederea studierii dosarului cauzei. Prin adresa nr. 4680/26/C5/28.01.2022, Consiliul a invitat intervenienta ....SRL la data de 31.01.2022 în vederea studierii dosarului cauzei. Prin adresa datată 02.02.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 5649/02.02.2022, contestatoarea .... SRL a formulat „Note scrise” ca urmare a studierii dosarului cauzei, prin care a subliniat faptul că au fost încălcate prevederile art. 21 din Constituția României și cele ale 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu i-a fost acordat accesul la documentele depuse de ofertantului declarat câștigător. De asemenea, se face trimitere la doctrina dreptului european, potrivit căreia dreptul de acces la un tribunal este înțeles ca un drept de acces concret și efectiv, care presupune ca justiţiabilul „să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta atingerea adusa drepturilor sale”. Contestatoarea consideră că această confidenţialitate, pe de-o parte, nu poate viza întreaga ofertă depusă de către un ofertant şi, pe de altă parte, nu a fost dovedită de către cel care o invocă, context în care societatea sa se află în prezența unei restricţionări a accesului la justiţie bazată exclusiv pe susţinerile ofertantului care a invocat confidenţialitatea, fiind astfel, încălcat art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Totodată, contestatoarea aduce în discuție și dispoziţiile art. 31 din Constituția României, cele ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum și cele ale art. 217 din Legea nr. 98/2016 și art. 19 din Legea nr. 101/2016. De asemenea, se invocă și jurisprudența CNSC. Contestatoarea încunoștințează și faptul că, deşi se invocă confidenţialitatea prin raportare la drepturile de proprietate intelectuală, ofertantul nu înţelege să indice aspectele cu privire la care există acest drept de proprietate intelectuală și proprietarul acestor informaţii „confidenţiale”. Mai mult, acest drept de proprietate intelectuală nu se poate răsfrânge asupra tuturor elementelor ofertei atât timp cât nu s-au depus dovezi de înregistrare a dreptului de proprietate intelectuală cu privire la întreaga ofertă. Contestatoarea opinează că „amprenta personală” nu reprezintă un criteriu definitoriu pentru a se discuta despre confidenţialitatea unei oferte prin raportare la presupusul secret comercial pe care aceasta l-ar conţine, fiind necesar a fi individualizate elementele presupus a fi confidenţiale pentru ca, subsecvent acestui moment, să se demonstreze în concret caracterul de „secret comercial” al acestuia. Față de cele mai sus precizate, contestatoarea consideră că ....SRL nu a dovedit caracterul confidenţial al ofertei depuse, context în care Pagina 16 din 50
orice refuz de studiu al dosarului reprezintă încălcarea principiilor achiziţiilor publice și, în concret, favorizarea ofertantului declarat câştigător, iar nicidecum asigurarea unei concurenţe loiale. În ceea ce privește oferta ....SRL, contestatoarea aduce la cunoștință că, din cuprinsul certificatului de atestare fiscală nr. 4067549/25.11.2021 reiese că intervenienta are o serie de obligaţii fiscale la bugetul general consolidat, într-un cuantum care depășește plafonul prevăzut de art. 166 din Legea nr. 98/2016. Totodată, din menţiunile existente în acest certificat fiscal, ar reieşi că pentru aceste datorii, intervenienta beneficiază de o eşalonare a plăţii. Totuşi, în cadrul documentelor justificative, nu a fost depus un astfel de acord de eşalonare încheiat pentru datoriilor indicate în certificatul de atestare fiscală, nici dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate printr-un astfel de acord de eşalonare. În aceste condiţii, contestatoarea consideră că, pentru clarificarea acestui aspect, se impunea atât dovedirea existenţei acordului de eşalonare, prin depunerea acestui în integralitate sau în extras, cât şi dovedirea îndeplinirii obligaţiilor de plată asumate. Referitor la propunerea tehnică depusă de ....SRL, pe baza analizei solicitărilor de clarificări și a răspunsurilor transmise de intervenientă la acestea, contestatoarea concluzionează că nu s-a arătat, unde în Graficul Gantt, se evidenţiază perioada de participare pe zile, ore (timp efectiv de lucru) pentru fiecare expert propus; nu s-a indicat unde, în cadrul Planului Calităţii, se regăsesc informaţii privind modul de control al calităţii în toate stadiile punerii în operă a documentaţiei și informaţii privind modalitatea de monitorizare și trasabilitate a înregistrărilor privind calitatea. În considerarea tuturor aspectelor evidenţiate anterior, ce vizează, în esenţă, încălcarea liberului acces la justiţie, încălcarea principiului transparenţei decizionale şi lipsa caracterului confidenţial al ofertei desemnate câstigătoare, .... SRL solicită studierea dosarului de achiziţie publică în integralitatea sa. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 8167/16.02.2022, autoritatea contractantă a transmis Consiliului Dispoziția de numire a d-lui Dobre Adrian în funcția de conducere de administrator public. Aspecte privind confidențialitatea ofertelor: În prezenta cauză atât contestatoarea .... SRL (Dosar nr. 26/2022), prin intermediul contestației, cât și intervenienta ....SRL, prin intermediul cererii de intervenție, au solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, acces la documentele dosarului constituit la CNSC. Din documentele depuse la dosarul cauzei, rezultă următoarele informații referitoare la confidențialitatea ofertelor: Intervenienta ....SRL a depus următoarele declarații: - „Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică care au caracter confidențial”, datată 12.10.2021, în cadrul căreia a declarat confidențiale propunerea tehnică și solicitările de clarificări respectiv Pagina 17 din 50
răspunsurile la solicitările de clarificări din procesul de evaluare a ofertelor; - „Declarația privind partea/părțile din propunerea financiară care au caracter confidențial”, datată 11.10.2021, în cadrul căreia a declarat confidențiale propunerea financiară și solicitările de clarificări respectiv răspunsurile la solicitările de clarificări din procesul de evaluare a ofertelor;; - „Declarația privind partea/părțile din DUAE, documente suport DUAE care au caracter confidențial”, datată 12.10.2021, în cadrul căreia a declarat confidențiale DUAE, documentele suport DUAE și solicitările de clarificări, respectiv răspunsurile la solicitările de clarificări din procesul de evaluare; Contestatoarea ....SRL a depus Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și/sau financiară cu caracter confidențial, datată 08.10.2021 în cadrul căreia a declarat confidențiale „informațiile cuprinse propunerea tehnică” și „informațiile cuprinse în propunerea financiară”. Având în vedere solicitările de acces la dosarul cauzei și luând în considerare mențiunile ofertanților privind confidențialitatea ofertelor, Consiliul a efectuat următoarele demersuri în vederea stabilirii documentelor ce vor fi puse la dispoziția contestatoarei și a intervenientei pentru a fi studiate la sediul CNSC, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Prin adresa nr. 3268/26/C5/20.01.2022, Consiliul a solicitat ofertantului ....SRL următoarele: «Având în vedere „Declarația privind partea/părțile din DUAE, documentele suport DUAE care au caracter confidențial”, „Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică care au caracter confidențial”, ambele datate 12.10.2021 și „Declarația privind partea/părțile din propunerea financiară care au caracter confidențial”, datată 11.10.2021, depuse de ....SRL în cadrul ofertei, în vederea soluționării contestației formulată de .... SRL, care formează obiectul Dosarului nr. 26/2022, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, vă solicităm să ne comunicaţi temeiul juridic al încadrării acestor înscrisuri ca fiind confidențiale, să probați, respectiv, să prezentați dovada care conferă caracter de „confidențialitate” informațiilor indicate de dvs. ca atare, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare /.../». Prin adresa nr. 3269/26/C5/20.01.2022, Consiliul a solicitat .... SRL următoarele: «Având în vedere, pe de o parte, „Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și/sau financiară care au caracter confidențial”, datată 08.10.2021, depusă de dvs. în cadrul ofertei, iar pe de altă parte, solicitarea intervenientei EURO-AUDIT SERVCE SRL privind accesul la dosarul cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, vă solicităm să ne comunicaţi temeiul juridic al încadrării acestor înscrisuri ca fiind confidențiale, să probați, respectiv, să prezentați dovada care conferă caracter de „confidențialitate” informațiilor indicate de dvs. ca atare, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare /.../”». .... SRL a răspuns prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 3619/21.01.2022, prin care a precizat faptul că oferta depusă reprezintă o creaţie intelectuală a societății sale, întrucât aceasta a fost concepută Pagina 18 din 50
în integralitate prin raportare la metodologia de lucru pe care a dobândit- o şi implementat-o în urma proiectelor derulate în cadrul diferitor relaţii contractuale, context în care înțelege să se prevaleze de un drept de proprietate intelectuală asupra acesteia. În aceste condiţii, contestatoarea consideră că oferta sa conţine amprenta know how-ului profesional care este specific companiei sale, context în care, metodologia de lucru și viziunea asupra modalității de implementare a proiectului reprezintă un secret comercial. În ceea ce priveşte componenta ofertei ce vizează datele cu caracter personal ale personalului nominalizat în cadrul propunerii tehnice, contestatoarea susține că în cuprinsul contractelor individuale de muncă sau în cuprinsul contractelor de colaborare, și-a asumat obligaţiile impuse prin Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, respectiv de asigurare a confidențialității acestor date, context în care aceste informaţii ar putea fi puse la dispoziţia terţelor persoane doar în ipoteza în care fiecare dintre aceste persoane ar consimţi în mod expres. În acest sens, este anexat Contractul individual de muncă al domnului Maier Zsolt. În ceea ce priveşte datele cuprinse în propunerea financiară, .... SRL învederează că preţurile prezentate reprezintă negocierea directă dintre societatea sa şi fiecare contractant în parte, prețuri ce i-au fost oferite exclusiv pe baza colaborării existente între părţi, fiind evident că toate documentele ce atestă negocierea directă dintre părţi reprezintă secrete comerciale. Tot sub aspectul confidenţialităţii propunerii financiare, contestatoarea solicită să se aibă în vedere faptul că preţul ofertat reprezintă, de asemenea, un secret comercial, fiind costul final rezultat prin raportare la resursele financiare, materiale şi tehnologice ale companiei sale, aspecte ce nu sunt cunoscute terţelor persoane. Altfel spus, s-a reușit ofertarea unui anumit preţ exclusiv prin raportare la metodologia utilizată şi la resursele de care dispune, neexistând certitudinea că în aceleaşi condiţii de piaţă, un alt operator economic ar avea posibilitatea să oferteze un preţ similar, acesta fiind şi motivul pentru care aceste informaţii ale propunerii financiare reprezintă un secret comercial al societăţii şi sunt confidenţiale. ....SRL a răspuns prin adresa nr. 21/21.01.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 3675/21.01.2022, prin care a învederat că propunerea tehnică reprezintă creaţie proprie, în raport de prevederile caietului de sarcini, astfel încât prin aceasta să se facă dovada înţelegerii prevederilor acestuia, divulgarea informaţiilor din cuprinsul acesteia sau a eventualelor răspunsuri la solicitări de clarificări referitoare la propunerea tehnică, altor societăţi comerciale, aducând prejudicii și promovând concurenţa neloială, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 11/1991. Intervenienta invocă art. 1, art. 2 și art. 11 din Legea nr. 11/1991 și susține că documentele indicate ca fiind confidenţiale sunt secrete, pentru că nu sunt accesibile terţilor, au valoare comercială pentru că permit societății sale să aibă un avantaj legitim în piaţa concurenţială Pagina 19 din 50
relevantă şi au făcut şi fac obiectul unor măsuri ample pentru a fi păstrate secrete. De asemenea, ....SRL arată că mijloacele de probă care demonstrează caracterul de secret comercial şi de natură confidenţială, la care face trimitere art. 19 din Legea nr. 101/2016, sunt reprezentate de însuşi conţinutul documentelor regăsite în cadrul propunerii tehnice. În acest sens, se precizează faptul că, propunerea tehnică depusă conţine printre altele: - abordarea și metodologia folosită în execuţia contractului pentru serviciile de proiectare; - metodologia propusă pentru realizarea activității principale - execuția lucrărilor; - descrierea procedurii de implementare a sistemul de telegestiune și de telemanagement; - planul de management al calității lucrărilor executate; - planul de control al calității, verificări și încercări, aferent execuției lucrărilor contractului (PCCVI); - graficul de realizare al investiţiei; - fișe tehnice şi documente justificative; - calcule luminotehnice, toate aceste informaţii reprezentând creaţie intelectuală, respectiv secrete comerciale. Totodată, intervenienta învederează că propunerea tehnică conţine documente relevante - specialiștii necesari și obligatorii pentru prestarea în condiţii corespunzătoare a contractului şi echipamente necesare prestării în condiţii corespunzătoare a contractului, iar aceste documente conţin informaţii pentru care societatea sa și-a asumat respectarea caracterului confidențial al datelor cu caracter personal atât pentru furnizori (potrivit rapoartelor comerciale) cât şi pentru angajaţi (conform art. 40 din Codul muncii). Pe de-altă parte, intervenienta subliniază că documentele propunerii tehnice nu fac parte din dosarul achiziţiei şi nu dobândesc caracter de informaţie de interes public, în conformitate cu art. 148 din HG nr. 395/2016. În ceea ce priveşte propunerea financiară, se arată că aceasta conţine elemente din care rezultă raporturile comerciale cu diverşi operatori economici, raporturi comerciale consolidate într-o perioadă lungă de timp, operatori economici faţă de care ofertantul s-a angajat să păstreze confidenţialitatea anumitor informaţii din cuprinsul convenţiilor întocmite, respectiv, prin contractele încheiate cu furnizori. În al doilea rând, intervenienta opinează că propunerea tehnică, propunerea financiară şi răspunsurile la clarificări, analizate global, pot conduce la divulgarea salariului angajaţilor, informaţii confidenţiale potrivit art. 40 alin. (1) din Codul Muncii. În ceea ce priveşte prejudiciul susceptibil de a se produce ....SRL, ofertantul precizează faptul că dezvăluirea către competitori a informaţiilor din propunerea tehnică, propunerea financiară şi răspunsul la solicitările calificate ca fiind confidenţiale, este de natură a-i produce importante prejudicii în ceea ce priveşte dreptul la protecţia secretelor comerciale, respectiv ar expune societatea la eventuale acţiuni urmare a Pagina 20 din 50
divulgării informaţiilor cu caracter personal al angajaţilor/ colaboratorilor şi ar promova concurenţa neloială. Mai mult, conduita de a formula o contestaţie pentru a avea acces la dosar, cu scopul de a obţine accesul la informaţiile de afaceri şi la secretele comerciale ale competitorilor reprezintă în sine o faptă de concurenţă neloială. În final, intervenienta invocă, cu titlu de jurisprudenţă, Hotărârea din data de 14.02.2008 a Curţii de Justiţie Europeană, Cauza 450/06, Varec SA împotriva statului belgian. Consiliul apreciază că în stabilirea caracterului confidențial al unei oferte este relevantă Hotărârea din 14 februarie 2008 a Curții Justiție a Uniunii Europene, Cauza C-450/06, Varec SA împotriva État Belge, în considerentele căreia s-a statuat: - în cadrul exercitării unei căi de atac în materie de atribuire a unui contract de achiziții publice, organismul responsabil cu această procedură trebuie să poată decide că informațiile conținute în dosarul referitor la o astfel de procedură de atribuire nu se transmit părților și avocaților acestora dacă acest lucru este necesar pentru a asigura protecția concurenței loiale sau a intereselor legitime ale operatorilor economici impusă de dreptul comunitar; - protecția secretelor comerciale constituie un principiu general; - în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora; - având în vedere prejudiciul care ar putea rezulta din comunicarea ilegală a anumitor informații către un concurent, organismul menționat trebuie ca, înainte de a comunica aceste informații unei părți la litigiu, să dea posibilitatea operatorului economic vizat să invoce caracterul confidențial sau de secret comercial al acestora; - organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă. Analizând documentele aflate la dispoziția sa, precum și susținerile părților privind confidențialitatea ofertelor, ocazie cu care a constatat similaritatea justificărilor (lipsa dovezilor care conferă caracter de confidențialitate ofertelor), Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatoarei .... SRL, care și-a manifestat dorința de a studia dosarul cauzei, întregul dosar al achiziției publice, al cărui conținut este prevăzut de dispozițiile art. 148 din HG nr. 395/2016, inclusiv documentul DUAE, Pagina 21 din 50
documentele suport aferente acestuia, solicitările de clarificări și răspunsurile la clarificări aferente acestora, mai puțin: - propunerea tehnică a ofertantului ....SRL (vol. 4/5; vol. 5/5 – pag. 1100-1965); - propunerea financiară a ofertantului ....SRL (vol. 5/5 – pag. 1992-2017). Pentru a decide astfel, Consiliul a aplicat dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, care stipulează că „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informații din propunerea tehnică și/sau din propunerea financiară sunt confidențiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală”, conform cărora confidențialitatea privește doar propunerea tehnică și propunerea financiară, dispozițiile art. 148 lit. l) din HG nr. 395/2016, conform cărora solicitările de clarificări și răspunsurile la acestea fac parte din dosarul achiziției publice, precum și principiul tratamentului egal stipulat de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, nepermițând contestatoarei, care, la rândul ei, a invocat caracterul confidențial al propunerii tehnice și financiare, accesul la documente similare ale intervenientei, în această manieră fiind respectate drepturile ambelor părți. Analizând documentele aflate la dispoziția sa, Consiliul a decis să pună la dispoziția intervenientei ....SRL, care și-a manifestat dorința de a studia dosarul cauzei, întregul dosar al achiziției publice al cărui conținut este prevăzut de dispozițiile art. 148 din HG nr. 395/2016, în condițiile în care oferta contestatoarei nu se află la dosar, nefiind utilă soluționării contestației. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect «Servicii de elaborare a proiectului tehnic, documentaţii tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor/acordurilor/autorizaţiilor şi a detaliilor de execuţie, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi procurare şi livrare echipamente şi lucrări de construcţii, instalare şi montaj, inclusiv teste şi punere în funcțiune necesare realizării obiectivului de investiții „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE SISTEM DE ILUMINAT PUBLIC ÎN ....”, implementat în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea C - Iluminat public, cod SMIS 125640», cod CPV 45223220-4 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat ..., stabilind termenul limită de depunere a ofertelor la 07.10.2021, decalat prin anunțul de tip erată nr. ... pentru 12.10.2021, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de 5.528.148,09 lei. Pagina 22 din 50
În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 4 operatori economici, printre care asocierea ....SRL – ....SRL și .... SRL, contestatoare în prezenta cauză, aspect consemnat în procesul verbal nr. 43813/21.10.2021. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 53916/28.12.2021, potrivit căruia a fost declarată câștigătoare oferta depusă de ....SRL, .... SRL fiind poziționată pe locul 2 în clasamentul final, iar oferta depusă de asocierea ....SRL – ....SRL fiind respinsă ca inacceptabilă și neconformă. Nemulțumiți de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. 53923/28.12.2021 către asocierea ....SRL – ....SRL și, respectiv, prin adresa nr. 53924/28.12.2021 către .... SRL, cei 2 ofertanți au depus contestațiile care formează obiectele dosarelor nr. 20/2022 și nr. 26/2022. Cu privire la cererea de intervenție accesorie formulată de ....SRL în referire la cele 2 contestații, transmisă prin mijloace electronice (e- mail) la data de 14.01.2022, înregistrată la emitentă sub nr. 14/14.01.2022 și la CNSC sub nr. 2470/17.01.2022, Consiliul constată că aceasta a fost depusă cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 [„(3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire, pot formula, cu înștiințarea părților cauzei, cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a faptului că s-a formulat contestație. În cazul prevăzut la art. 6 alin. (7), termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării faptului că s-a formulat contestație”], în condițiile în care autoritatea contractantă a publicat în SEAP, la data de 05.01.2022, cele 2 contestații, astfel că termenul limită de depunere a unor astfel de cereri, calculat prin aplicarea dispozițiilor anterior citate, s-a împlinit la data de 17.01.2022 (în condițiile în care 15 și 16 ianuarie 2022 au fost zile nelucrătoare, sâmbătă și duminică). Rezultă, astfel, că această cerere de intervenție a fost depusă la Consiliu în cadrul termenului legal anterior calculat. De altfel, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, intervenienta a transmis această cerere de intervenție, prin mijloace electronice (e-mail), atât autorității contractante, cât și celor 2 contestatoare, la data de 14.01.2022, astfel că, cererea de intervenție a fost depusă în cadrul termenului legal anterior calculat și la autoritatea contractantă și la contestatoare. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 şi art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză, ....SRL a fost declarată câștigătoare, iar cererea sa privește respingerea contestațiilor formulate de asocierea ....SRL – ....SRL și .... SRL, deci, implicit, menținerea deciziei Pagina 23 din 50
autorității contractante de a poziționa pe locul 1 oferta sa, Consiliul admite, în principiu, cererea de intervenție. În ceea ce privește contestația formulată de ....SRL în calitate de lider al asocierii ....SRL – ....SRL, care formează obiectul Dosarului nr. 20/2022, Consiliul constată următoarele: Prin adresa nr. 27/07.01.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 926/07.01.2022, ....SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii conform dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, depunând, în original, Recipisa de consemnare nr. 207745482/1 din 05.01.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Ploiești, în sumă de 88.000 lei. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Din conținutul contestației formulată de ....SRL rezultă că autoarea acesteia este nemulțumită, pe de o parte, de termenul în care a fost publicat raportul procedurii și comunicările privind rezultatul procedurii, susținând că acesta nu respectă prevederile art. 214 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 98/2016, iar pe de altă parte, de faptul că raportul procedurii de atribuire și comunicările rezultatului procedurii nu respectă condițiile de formă și de conținut prevăzute de legislație, nefiind motivate în fapt și în drept, din raportul procedurii lipsind o serie de informații sau fiind indicată în mod eronat data accesării ofertelor și informații referitoare la anularea procedurii de atribuire. În ceea ce privește excepțiile invocate de intervenientă, privind inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea rezultatului procedurii prin care ofertele aparținând ....SRL și .... SRL, au fost declarate acceptabile și conforme și a capătului de cerere privind anularea procedurii, Consiliul constată că acestea se află în strânsă legătură cu fondul cauzei, astfel încât excepțiile vor fi unite cu fondul cauzei. Analizând critica autoarei contestației referitoare la termenul în care a fost publicat raportul procedurii și comunicările privind rezultatul procedurii, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, așa cum rezultă din considerentele care urmează: Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată următoarele: - prin „Nota justificativă”, înregistrată sub nr. 44969/28.10.2021, a fost aprobată, de către Administratorul public, prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor cu 15 zile lucrătoare, motivat de faptul că „termenul de 15 zile lucrătoare de la data deschiderii ofertelor nu a permis membrilor comisei de evaluare să evalueze în mod efectiv și eficient cele 4 oferte depuse. Pe perioada de evaluare s-au solicitat clarificări referitoare la garanția de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, termenul de răspuns al ofertanților la aceste clarificări conducând la diminuarea semnificativă a zilelor efectiv de evaluare. În prezent comisia de evaluare se află în etapa de evaluarea propunerilor tehnice, care au în medie un număr de 900 de Pagina 24 din 50
pagini fiecare, ceea ce presupune în vederea finalizării ofertelor o perioadă mai mare de timp”, măsura prelungirii termenului de evaluare a ofertelor fiind comunicată contestatoarei, prin intermediul platformei SEAP, la data de 29.10.2021; - prin „Nota justificativă” înregistrată sub nr. 48171/19.11.2021, a fost aprobată, de către Administratorul public, prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor cu 15 zile lucrătoare, motivat de faptul că „termenul de 15 zile lucrătoare pentru evaluare nu a permis membrilor comisiei de evaluare să evalueze în mod efectiv și eficient cele 3 oferte tehnice depuse. Pe perioada de evaluare s-au solicitat clarificări referitoare la propunerile tehnice, termenul de răspuns al ofertanților la aceste clarificări conducând la diminuarea semnificativă a zilelor efectiv de evaluare. În prezent comisia de evaluare se află în etapa de evaluare a propunerilor financiare”, măsura prelungirii termenului de evaluare a ofertelor fiind comunicată contestatoarei, prin intermediul platformei SEAP, la data de 19.11.2021; - la data de 14.12.2021 i-a fost transmisă contestatoarei, prin intermediul platformei SEAP, înștiințarea potrivit căreia, autoritatea contractantă a decalat termenul limită al etapei de evaluare financiară; - la data de 28.12.2021, membrii comisiei de evaluare au elaborat raportul procedurii nr. 53916/28.12.2021, pe care l-au publicat în SEAP la aceeași dată; - prin adresa nr. 53923/28.12.2021, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) la data de 28.12.2021, autoritatea contractantă a comunicat contestatoarei rezultatul procedurii. Așa cum s-a reținut într-unul din paragrafele anterioare, termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit la data de 12.10.2021. În analizarea acestei critici, Consiliul constată ca fiind relevante următoarele prevederi ale Legii nr. 98/2016: - art. 214 alin. (3) lit. b): „(3) Autoritatea contractantă întocmește raportul procedurii într-un termen care să nu depășească: (...) b) 20 de zile lucrătoare, pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) şi i), de la data-limită de depunere a ofertelor”. - art. 214 alin. (5) lit. b): „(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4), în cazuri temeinic justificate şi cu aprobarea conducătorului autorității contractante, termenul de întocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar se poate prelungi o singură dată, cu un termen ce nu poate depăşi: (...) b) 15 zile lucrătoare, pentru procedurile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) şi i)”; - art. 244 alin. (1) lit. l): „(1) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: l) încălcarea prevederilor art. 214 şi art. 215 alin. (1) şi (2)” - art. 226 alin. (1): „(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează ex post de către persoane împuternicite în acest scop de Curtea de Conturi a României”. Analizând critica autoarei contestației referitoare la nerespectarea termenelor prevăzute de dispozițiile legale redate în paragrafele anterioare, Consiliul constată că, într-adevăr, elaborarea raportului Pagina 25 din 50
procedurii nu s-a făcut în termenele prevăzute de legiuitor, însă, acest aspect nu a fost de natură a o prejudicia pe contestatoare și nu poate conduce la anularea procedurii de atribuire, în speță nefiind incidente prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 [„(1) Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: (...) c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului”], cum eronat susține contestatoarea. De fapt, așa cum s-a reținut într-un paragraf anterior, nerespectarea termenelor de întocmire a raportului procedurii constituie contravenție, iar constatarea și aplicarea acesteia nu intră în atribuțiile CNSC. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că raportului procedurii de atribuire și comunicarea rezultatului procedurii nu respectă condițiile de formă și de conținut prevăzute de legislație, întrucât acestea nu cuprind informații referitoare la motivele în fapt și în drept pentru care oferta contestatoarei, dar și a altui ofertant, au fost respinse, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 215 din Legea nr. 98/2016, „(1) Autoritatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce privește rezultatul selecției, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziție publică/ acordului-cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziții, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziţii ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective. (2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: (...) b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale”, iar potrivit art. 216 alin. (2) din același act normativ „(2) Raportul procedurii de atribuire prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă cel puţin următoarele documente/informaţii: a) denumirea şi adresa autorităţii contractante, obiectul şi valoarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziţii; b) dacă este cazul, rezultatele procesului de calificare şi/sau selecţie a candidaţilor/ofertanţilor şi/sau reducerea numărului acestora pe parcursul procedurii de atribuire; c) motivele respingerii unei oferte care are un preţ neobişnuit de scăzut; d) denumirea ofertantului declarat câştigător şi motivele pentru care oferta acestuia a fost desemnată câştigătoare; e) în măsura în care sunt cunoscute, partea/părţile din contractul de achiziţie publică/acordul-cadru pe care ofertantul declarat câştigător intenţionează să o/le subcontracteze unor terţi şi denumirea subcontractanţilor; f) justificarea motivelor privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul aplicării procedurilor de negociere competitivă, dialog competitiv sau negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare; g) justificarea motivelor pentru care autoritatea Pagina 26 din 50
contractantă a decis anularea procedurii de atribuire; h) atunci când este cazul, motivele pentru care au fost folosite alte mijloace de comunicare decât cele electronice pentru depunerea ofertelor; i) atunci când este cazul, conflictele de interese identificate şi măsurile luate în acest sens”. Analizând conținutul raportului procedurii nr. 53916/28.12.2021 (pct. 2.4.2 și pct. 2.4.4), Consiliul constată că acesta conține informații referitoare la motivele respingerii ofertei depusă de ....SRL, după cum urmează: „Oferta este respinsă fiind considerată inacceptabilă potrivit prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 precum și neconformă potrivit prevederilor ar. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. i. Oferta este considerată inacceptabilă potrivit prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, întrucât prin răspunsul la solicitările de clarificări, ofertantul a modificat conținutul propunerii tehnice, în sensul că: - a prezentat detalii suplimentare prin completarea propunerii tehnice cu documente pentru: experții cheie, personalul disponibil și propus pentru executarea contractului, graficul general de realizare a investiției, documente ce nu se regăsesc în propunerea tehnică inițială. ii. Oferta este considerată neconformă potrivit prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, întrucât nu satisface în mod corespunzător cerințelor minime ale caietului de sarcini referitoare la planul calității, procedurilor tehnice de execuție. Astfel, rezultă cu certitudine că ofertantul nu a înțeles și nu și-a însușit cerințele caietului de sarcini în integralitatea sa”. Același informații se regăsesc și în cadrul adresei nr. 53923/ 28.12.2021 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii. Din conținutul acestor documente, contrar susținerilor contestatoarei, rezultă că ele conțin atât motivarea în fapt cât și motivarea în drept a deciziei de respingere a ofertei depusă de ....SRL, autoritatea contractantă indicând prevederile legale avute în vedere la respingerea ofertei, precum și motivele concrete care au condus la concluzia în discuție. De altfel, Consiliul constată că, în cadrul contestației autoarea acesteia nu a formulat niciun fel de critici referitoare la motivele de respingere indicate de autoritatea contractantă în cadrul raportului procedurii și a comunicării rezultatului procedurii, deși avea cunoștință de aspectele pentru care oferta sa a fost respinsă de comisia de evaluare, criticile sale vizând exclusiv aspecte de formă, care în opinia sa afectează procedura de atribuire. În ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la faptul că în situație similară s-ar afla și ofertantul ... SRL, Consiliul constată că aceasta este nerelevantă speței, în condițiile în care acest ofertant nu a formulat contestație în cadrul termenului legal împotriva rezultatului procedurii, acesta neexprimându-și în mod legal nemulțumirea în legătură cu decizia de respingere a ofertei sale și nici în legătură cu conținutul comunicării rezultatului procedurii. Pagina 27 din 50
În aceste condiții, Consiliul va respinge și această critică a contestatoarei. În referire la susținerile contestatoarei care vizează conținutul raportului procedurii (lipsa indicării valorii estimate, indicarea greșită a datei accesării ofertelor, neprezentarea dovezilor care conferă caracter de confidențialitate anumitor documente/informații din oferte, existența unor mențiuni referitoare la situații în care sunt întrunite condiții necesare pentru anularea procedurii de atribuire), precum și faptul că acest raport al procedurii a fost semnat cu amendamentul că nu au fost prezentate motivările justificate pentru care au fost emise puncte de vedere distincte de experții cooptați, Consiliul constată că, într-adevăr, în cadrul raportului procedurii nu este menționată valoarea estimată a contractului ce va fi atribuit (aceasta fiind însă o informație publică, indicată în anunțul de participare), a fost indicată eronat data accesării ofertelor ca fiind 07.10.2021 în condițiile în care termenul limită de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru 12.10.2021 (termenul limită de depunere a ofertelor constituie, de asemenea, o informație publică, indicată în anunțul de tip erată nr. ...), iar în finalul raportului procedurii s-a făcut referire la eventualitatea întrunirii motivelor de anulare a procedurii de atribuire (în raportul procedurii s-a menționat în mod explicit că a fost desemnat câștigător ofertantul ... SRL), însă aceste neconcordanțe nu sunt de natură să conducă la anularea procedurii de atribuire. Neconcordanțele în discuție reprezintă erori de redactare care nu sunt de natură să modifice rezultatul procedurii de atribuire stabilit de autoritatea contractantă, deci nici caracterul neconform al ofertei contestatoarei, nefiind de natră să o prejudicieze pe aceasta, o corectarea a raportului procedurii în legătură cu aspectele semnalate de contestatoare fiind pur formală și lipsită de efecte juridice favorabile asocierii ....SRL – ....SRL. În ceea ce privește modalitatea în care a fost semnat de raportul procedurii de către conducătorul autorității contractante Consiliul constată următoarele: Analizând prima pagină a raportului procedurii nr. 53916/28.12.2021, Consiliul constată că aceasta poartă semnătură Administratorului Public ... (persoană împuternicită de primarul municipiului Câmpina, prin Dispoziția nr. 458/29.10.2020, care a semnat și toate documentele aferente inițierii și derulării prezentei proceduri de atribuire), aceasta fiind însoțită de următoarea mențiune: „Nu au fost prezentate motivările justificate pentru care au fost emise puncte de vedere distincte față de experții cooptați”. Din conținutul dosarului cauzei, rezultă că, în procesul de evaluare a ofertelor, au fost cooptați 2 experți, concluziile acestora în legătură cu evaluarea propunerilor tehnice fiind consemnate în cadrul rapoartelor de specialitate nr. 1 și nr. 2. Patru din cei cinci membrii ai comisiei de evaluare nu au fost de acord cu toate concluziile experților cooptați, respectiv în ceea ce privește ofertele depuse de .... SRL și ....SRL, sens în care au elaborat Notele individuale la care se face referire în prima pagină a raportului procedurii, aspect consemnat în procesul verbal nr. 47426/15.11.2021. Pagina 28 din 50
Ori, în condițiile în care Notele individuale elaborate de o parte a membrilor comisiei de evaluare nu au vizat și oferta contestatoarei, aceasta nu a suferit vreun prejudiciu ca urmare a semnării de către administratorul public a raportului procedurii în lipsa motivărilor justificate pentru care au fost emise, de unii membrii ai comisiei de evaluare, puncte de vedere distincte față de experții cooptați, astfel că nu se poate reține ca întemeiată critica autoarei contestației sub acest aspect. Capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații va fi respins, în speță, nefiind incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ....SRL în calitate de lider al asocierii ....SRL – ....SRL și, pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție formulată de ....SRL. În ceea ce privește contestația formulată de .... SRL, care formează obiectul Dosarului nr. 26/2022, Consiliul constată următoarele: Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 1197/10.01.2022, .... SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii conform dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, depunând, în original, Recipisa de consemnare nr. 207745340/1 din 01.01.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Cluj, în sumă de 88.000 lei. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea contestatoarei de decizia de stabilire a ofertantului câștigător, contestatoarea formulând critici care vizează următoarele aspecte: - refuzul autorității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției publice; - oferta declarată câștigătoare este neconformă având în vedere neconcludența răspunsului la întrebarea nr. 2 și întrebarea nr. 4 din solicitarea de clarificări anexată la raportul procedurii; - propunerea financiară a ofertantului câștigător este neconformă, în condițiile în care atât timp cât propunerea tehnică este neconformă și nu respectă documentația de atribuire, este evidentă și neconformitatea propunerii financiare. În ceea ce privește excepția invocată de intervenientă, privind inadmisibilitatea contestației motivată de criticile vagi, generale şi neprobate, Consiliul constată că acestea se află în strânsă legătură cu fondul cauzei, astfel încât această excepție vor fi unită cu fondul cauzei. Analizând critica autoarei contestației referitoare la refuzul autorității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției publice, Consiliul constată următoarele: Pagina 29 din 50
Ulterior comunicării rezultatului procedurii, contestatoarea a transmis autorității contractante, Municipiului Câmpina, adresa neînregistrată și nedatată la emitentă, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 54062/ 29.12.2021, prin intermediul căreia a solicitat următoarele: „(...) accesul la dosarul achiziției privind oferta tehnică, financiară și documentele de calificare ale ofertantului declarat câștigător precum și comunicarea unei copii prin fax sau în format electronic a acestor documente parte a dosarului achiziției. Totodată vă solicităm să ne permiteți studierea dosarului achiziției, în sensul studierii acestuia prin transmiterea unor copii în format electronic la adresa (...). Această solicitare de a permite studierea dosarului achiziției o formulăm în baza art. 7 din Legea nr. 544/2004 și art. 217 din Legea nr. 98/2016, sens în care vă solicităm să ne comunicați data şi ora la care să ne prezentăm în vederea consultării dosarului și ridicării a unei copii a acestuia pe un CD/STICK USB (... ). Conform art. 217 alin. (6) din Legea 98/2016, legiuitorul a statuat în sarcina dumneavoastră obligația ca în termen de 1 zi de la primirea unei cereri de studiu, să puneți la dispoziția petentului dosarul achiziției. Stimate doamne, stimați domni, clarificările solicitate ofertanților nu pot avea caracter confidențial deoarece acestea nu provin de la ofertanți ci de la Autoritatea Contractantă, iar legislația privind achizițiile publice prevede faptul că actele Autorității Contractate sunt documente publice, nefiind în categoria documentelor confidențiale. În susținerea cererii noastre arătăm următoarele: În cazul în care anumiți ofertanți au declarat ofertele depuse (propunerea financiară şi propunerea tehnică), confidențiale, vă solicităm a avea în vedere prevederile legale în materie precum şi practica constantă atât a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cât şi a instanţelor de judecată. Doar simpla mențiune a operatorilor economici că oferta depusă are caracter confidențial nu vă acordă dreptul să refuzați solicitarea de a consulta dosarul achiziției publice. Raportat la oferta tehnică şi la informațiile privind proprietatea intelectuală, arătăm faptul că un operator economic care a depus o ofertă în cadrul unei proceduri de achiziție publică şi care invocă un drept de proprietate intelectuală cu privire la aceste informații trebuie să menționeze aceste aspecte la momentul depunerii şi să facă dovada faptului că aceste informații sunt proprietatea intelectuală a ofertantului sau i s-a dat dreptul de către proprietar să le folosească în cadrul ofertei. Mai mult, în dovedirea faptului că aceste informaţii sunt proprietatea intelectuală a ofertantului sau i s-a dat dreptul de către proprietar să le folosească în cadrul ofertei, cel ce invocă acest drept, trebuie să depună cel puțin dovezile de înregistrare a dreptului de proprietate intelectuală la organele abilitate în vederea înregistrării şi gestionării acestor informații. Pagina 30 din 50
În context arătăm faptul că Dosarul Achiziției, nu este format doar din ofertele depuse în cadrul procedurii ci şi din solicitările de clarificări, precum şi din rapoartele intermediare şi finale ale Comisiei de Evaluare, rapoarte care nu pot conține secrete comerciale şi informații privind proprietatea intelectuală. Conform art. 19 din Legea 101/2016 care prevede faptul că «caracterul confidențial (nn. al documentelor din cadrul ofertei) trebuie demonstrat prin orice mijloace de probă», sens în care așa cum am arătat şi mai sus simpla declarare a ofertei ca fiind confidențială nu vă acordă dreptul de a nu ne permite accesul la documentele depuse/emise în cadrul procedurii de achiziției publică, în lipsa demonstrării caracterului confidențial al acestora conform modalității prezentate mai sus. În concluzie, nu aveți dreptul că refuzați accesul la dosarul achiziției, atâta timp cât operatorii economici nu au precizat şi demonstrat faptul că ofertele depuse conțin secrete comerciale şi informații privind proprietatea intelectuală. (...)”. Prin adresa nr. 54197/29.12.2021, autoritatea contractantă a invitat contestatoarea, în data de 30.12.2021 să studieze „documentele solicitate, conform art. 217 alin. (5) și (6) din Legea nr. 98/2016”. Ca urmare a prezentării contestatoarei la sediul autorității contractante, la data de 30.12.2021, în vederea accesului la dosarul achiziției, s-a încheiat un proces verbal, în cadrul căruia s-au menționat următoarele: „Autoritatea contractantă a pus la dispoziție dosarul achiziției și a predat în copie următoarele documente: - Declarație privind partea/părțile din Propunerea tehnică care au caracter confidențial – 4 pagini; - Declarație privind partea/părțile din Propunerea financiară care au caracter confidențial – 8 pagini;
- Declarație privind partea/părțile din propunerea financiară care au caracter confidențial – 5 pagini. Față de cele menționate mai sus, solicitării operatorului .... SRL privind accesul la dosarul achiziției nu i se poate da curs fără acordul operatorului economic ....SRL, potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 (...)”. Analizând această conduită a autorității contractante, Consiliul constată următoarele: Din documentele depuse la dosarul cauzei, rezultă următoarele aspecte referitoare la confidențialitatea ofertelor: ....SRL a depus următoarele declarații: - „Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică care au caracter confidențial”, datată 12.10.2021, în cadrul căreia a declarat confidențiale propunerea tehnică și solicitările de clarificări respectiv răspunsurile la solicitările de clarificări din procesul de evaluare a ofertelor; - „Declarația privind partea/părțile din propunerea financiară care au caracter confidențial”, datată 11.10.2021, în cadrul căreia a declarat confidențiale propunerea financiară și solicitările de clarificări respectiv Pagina 31 din 50
răspunsurile la solicitările de clarificări din procesul de evaluare a ofertelor; - „Declarația privind partea/părțile din DUAE, documente suport DUAE care au caracter confidențial”, datată 12.10.2021, în cadrul căreia a declarat confidențiale DUAE, documentele suport DUAE și solicitările de clarificări, respectiv răspunsurile la solicitările de clarificări din procesul de evaluare; ....SRL a depus Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și/sau financiară cu caracter confidențial, datată 08.10.2021 în cadrul căreia a declarat confidențiale „informațiile cuprinse propunerea tehnică” și „informațiile cuprinse în propunerea financiară”. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, au fost transmise, în temeiul art. 57 din Legea nr. 98/2016, atât contestatoarei cât și intervenientei, solicitări referitoare la dovedirea caracterului confidențial al documentelor aferente propunerii tehnice indicate de cei doi ofertanți ca fiind confidențiale, ofertantului ....SRL fiindu-i transmisă solicitarea de clarificări nr. 45529/02.11.2021, în cadrul căreia, la întrebarea nr. 6, s-au precizat următoarele: «6. Referință – Declarație și dovezi privind confidențialitatea unor părți din cadrul ofertei La pg. 34-37 „fișier 239.05 Propunere tehnică CAMPINA EA partea 6” ați prezentat Declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică declarate ca fiind confidențiale, însă nu s-au identificat dovezile care conferă caracterul de confidențialitate anumitor părți din oferta prezentată. În lumina prevederilor art. 57 din Legea nr. 98/2016 «(4) (...)» Vă solicităm să prezentați dovada/dovezile care conferă caracterul de confidențialitate documentelor indicate de dvs.». O solicitare de clarificări similară a fost transmisă de membrii comisiei de evaluare și ofertantului ....SRL (adresa nr. 45528/02.11.2021 – întrebarea nr. 7). Prin adresa nr. 1008/04.11.2021, ofertantul intervenient ....SRL a răspuns solicitării autorității contractante menționând următoarele: „În Propunerea tehnică depusă, la pag. 34-37 din fișierul 239.05, societatea noastră a declarat confidențiale informațiile cuprinse în tabelul de la pct. a), pentru care menținem în continuare caracterul confidențial. Caracterul confidențial al informațiilor din tabelul indicat, este dat de dreptul de proprietate intelectuală asupra acestor informații, ca urmare a existentei dreptului de autor, pe care societatea noastră îl are asupra acestor informații. Dreptul de autor asupra informațiilor respective, este conferit de faptul că elaborarea Propunerii tehnice este un concept propriu, semnat de societatea noastră și înțelegem să-l păstrăm în această formă, fără a fi posibilă prezentarea acestui concept în mod public. Dovada pe care o solicitați d-voatră prin întrebarea de clarificări, în lumina art. 57 din Legea nr. 98/2016, nu este o dovadă materială în sensul solicitat de autoritatea contractantă, ci este o dovada imaterială conferită de dreptul nostru de autor asupra Propunerii tehnice depuse și celorlalte documente cuprinse în tabelul de la pct. a), pag. 34 concepte ale societății noastre, care se înscriu în cadrul dreptului de autor sau Pagina 32 din 50
reprezintă secrete comerciale așa cum am arătat în prezentarea capitolului sau informații protejate de lege privind datele cu caracter personal ale personalului contractului. Potrivit Convenției de la Berna din 1886 revizuită în 1971 nu mai este necesară indicarea faptului că o operă este protejată de drepturile de autor atât timp cât «proprietatea intelectuală a unei opere literare, artistice sau științifice corespunde autorului pentru simplul fapt că el a creat-o» şi «sunt considerate obiecte ale proprietății intelectuale toate creațiile originale literare, artistice şi științifice exprimate prin orice mediu şi pe orice suport, tangibile sau intangibile, cunoscute acum sau care se vor inventa în viitor». În condițiile în care Propunerea noastră tehnică face parte din categoria creațiilor științifice, înțelegem să fie protejată în condițiile legii și nu poate fi dezvăluită sub nici un motiv publicului, cu excepția persoanelor în drept prevăzute de lege a avea acces la creația noastră, fără acordul expres dat de societatea noastră. În virtutea acestui drept vă comunicăm ca răspuns la solicitarea d-voastră de a prezenta dovezile care conferă caracterul de confidențialitate a Propunerii noastre tehnice, că aceste dovezi sunt dreptul nostru de proprietate intelectuală asupra acesteia conferit de faptul că societatea noastră este autorul care a creat Propunerea tehnică. Orice altă dovadă nu poate prevala asupra acestui drept”. Prin adresa nr. 2478/04.11.2021 contestatoarea a răspuns solicitării autorității contractante, precizând următoarele: «Referitor la confidențialitatea propunerii tehnice și financiare (punctul 7 din solicitarea de clarificări), pentru a nu prejudicia interesele noastre legitime în ceea ce privește secretul comercial și dreptul de proprietate intelectuală în susținerea celor declarate vă transmitem: în cuprinsul ofertei tehnice subscrisa, am atașat program de lucru, memorii, calculi, planuri pe care le avem implementate la nivelul societății noastre şi pe care le aplicăm în activitatea noastră. Întrucât aceasta a fost concepută în exclusivitate pentru proiectele aflate în derulare exclusiv de către compania noastră, apreciem că ar exista un risc în privința concurenței şi în mod implicit acesta ar afecta activitatea noastră profesională. Toate informațiile ce rezultă din oferta tehnică sunt expresia directă a know-howului companiei noastre. În privința resurselor umane, respectiv a persoanelor implicate în prezenta procedură, cu preponderență a experților nominalizați, vă rugăm să observați că pentru experții declarați au fost înaintate diplome, atestate şi declarații de disponibilitate a persoanelor desemnate. În vederea întocmirii şi asumării celor declarate prin această declarație de disponibilitate, declarantul şi-a exprimat acordul în privința ofertantului. Cu alte cuvinte, acesta îşi oferă serviciile conform pregătirii sale profesionale, strict în privinţa ofertantului. Pe de altă parte, considerăm că datele cuprinse în documentele depuse, precum şi în toate diplomele profesionale sunt asociate direct cu titularul acestora, astfel încât neacordarea caracterului profesional al acestora, ar constitui o prelucrare a datelor cu caracter personal în lipsa consimțământului acestuia, respectiv cu nerespectarea Regulamentului Pagina 33 din 50
679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor). În aceste condiții, vă rugăm să constatați caracterul confidențial al acestor documente şi al tuturor datelor cu caracter personal care se regăsesc în documentație - atașăm în acest sens și Contractul individual de muncă al uneia dintre persoanele nominalizate. În privința datelor cuprinse în Oferta financiară, o eventuală situație în care aceasta nu ar avea caracter confidențial ar conduce la denaturarea concurenței, prețurile practicate de societatea noastră fiind strict legate de activitatea noastră. În egală măsură, informațiile cuprinse în oferta financiară apreciem că se circumscriu noțiunii de „secret comercial”, respectiv: informațiile pe care dorim să le protejăm nu sunt cunoscute publicului larg şi nici de experții în domeniu; informațiile au valoare comercială - atașăm în acest sens și declarația de confidențialitate primită de la producător/furnizor. Dacă aceste informații s-ar distribui în mediul de afaceri, ar fi în mod profund dăunător pentru activitatea noastră şi ar constitui o încălcare a principiului loialității comerciale. Totodată prețurile cu care societatea noastră alege să își vândă serviciile reprezintă un secret comercial prin excelență. Prin urmare informațiile cuprinse în oferta financiară se circumscriu în legislația europeană, respectiv în Directiva 2016/943 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării şi divulgării ilegale, precum şi în legislaţia naţională, respectiv Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale». Potrivit mențiunilor din Raportul de specialitate cu privire la evaluarea răspunsurilor la solicitările de clarificări aferente propunerilor tehnice – nr. 2, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 46818/ 10.11.2021, experții cooptați au analizat răspunsurile celor 2 ofertanți și au reținut că acestea sunt neconcludente „întrucât documentele declarate ca fiind confidențiale nu sunt însoțite de dovada care le conferă caracter de confidențialitate. În situația în care se va solicita dosarul achiziției, documentele declarate confidențiale, vor fi puse la dispoziția solicitanților”. Patru dintre cei cinci membrii ai comisiei de evaluare, nu au fost de acord cu aceste concluzii ale experților cooptați, aspect consemnat cadrul procesului verbal nr. 47426/15.11.2021, aceștia întocmind fiecare „Note individuale”, în cadrul cărora au menționat că răspunsurile în discuție sunt concludente. În analizarea criticilor contestatoarei referitoare la refuzul autorității contractante de a-i permite accesul la oferta câștigătoare, Consiliul apreciază relevante următoarele prevederi legale: - art. 57 alin. (1) și (4) din Legea nr. 98/2016: „(1) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea Pagina 34 din 50
autorităţii contractante, autoritatea contractantă are obligaţia de a nu dezvălui informaţiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost transmise de operatorii economici indicate şi dovedite de aceştia ca fiind confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidenţial se aplică doar asupra datelor/informaţiilor indicate şi dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. (...) (4) Operatorii economici indică şi dovedesc în cuprinsul ofertei care informaţii din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost sunt confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informaţiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost ca fiind confidenţiale trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)”. - art. 217 alin. (4), (5) și (6) din Legea nr. 98/2016: „(4) Ulterior finalizării procedurii de atribuire, dosarul achiziţiei publice are caracter de document public. (5) Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei publice potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 57 alin. (4) ca fiind confidenţiale, potrivit legii. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare şi/sau fundamentările/ justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/ justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale”; - art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016: „(1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislaţiei aplicabile”; Pagina 35 din 50
- art. 7 din Legea nr. 544/2001: „(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. (2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor. (3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic”. Față de cele citate anterior, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare au efectuat demersurile prevăzute de legiuitor potrivit prevederilor legale anterior citate, în legătură cu propunerile tehnice declarate confidențiale de ofertanți apreciind ca fiind confidențiale aceste documente și neasigurând, astfel, accesul contestatoarei la propunerea tehnică a ofertantului ....SRL. Această manieră prudentă de lucru a comisiei de evaluare a dus la protejarea drepturilor ofertaților care au prezentat justificări similare privind confidențialitatea ofertelor dar nu au putut prezenta mijloace de probă concrete privind confidențialitatea propunerii tehnice. În ceea ce privește caracterul confidențial al propunerii financiare depusă de ....SRL, din documentele depuse la dosarul cauzei, rezultă că autoritatea contractantă nu a făcut verificări în legătură cu acesta, astfel că, anterior acordării accesului contestatoarei la documentele solicitate, trebuia, potrivit dispozițiilor legale anterior citate, să verifice dovedirea/probarea caracterului confidențial al acestor documente. Doar ulterior efectuării acestor demersuri, autoritatea contractantă putea stabili/aprecia dacă ofertantul a probat sau nu caracterul confidențial a propunerii financiare, critica privind acest aspect fiind întemeiată. În ceea ce privește caracterul confidențial al documentelor de calificare depuse de ....SRL, Consiliul constată că, potrivit art. 123 din HG nr. 395/2016, pot fi vizate de caracterul de confidențialitate declarat de ofertant doar propunerea tehnică și propunerea financiară, iar autoritatea contractantă nu a solicitat ofertantului declarat câștigător probarea caracterului confidențial al acestor documente. Ori, potrivit solicitării nr. 54062/29.12.2021, adresate autorității contractante, contestatoarea a solicitat „(...) accesul la dosarul achiziției privind oferta tehnică, financiară și documentele de calificare ale ofertantului declarat câștigător precum și comunicarea unei copii prin fax sau în format electronic a acestor documente parte a dosarului achiziției. (...)”, aceasta indicând în mod concret care sunt documentele la care dorește să aibă acces, documentele de calificare regăsindu-se printre acestea, sub acest aspect critica fiind întemeiată. Pagina 36 din 50
În ceea ce privește critica referitoare la refuzul autorității contractante de a-i acorda acces la actele administrative interne emise de comisia de evaluare (procese verbale, solicitări de clarificări, etc.), Consiliul constată că aceste documente fac parte, conform art. 148 din HG nr. 395/2016, din dosarul achiziției publice, iar potrivit art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, „(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile tehnice,
propunerile
financiare
şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/ justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale.”, autoritatea contractantă avea obligația de a asigura accesul ofertantului la aceste documente, critica fiind întemeiată. În acest context, Consiliul reiterează faptul că la sediul CNSC, cu ocazia studierii dosarului cauzei, au fost puse la dispoziția contestatoarei, toate actele emise de comisia de evaluare. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la neconformitatea ofertei depusă de ....SRL, motivată de neconcludența răspunsului transmis la întrebarea nr. 2 din solicitarea de clarificări anexată raportului procedurii, Consiliul constată că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente: În etapa de evaluare a propunerilor tehnice, membrii comisiei de evaluare au solicitat ofertantului ....SRL, prin adresa nr. 45529/02.11.2021, mai multe clarificări privind propunerea tehnică, relevantă soluționării prezentei critici fiind întrebarea nr. 2, potrivit căreia: „2. Referință: secțiunea IV.4.1 Instrucțiuni către ofertanți, caiet de sarcini «i. Graficul de realizare al serviciilor de proiectare (graficul Gantt) - etapa I, ii. Graficul de prestare al serviciilor de asistență tehnică (graficul Gantt) - etapa II. Acestea vor detalia perioada de participare pe zile, ore (timp efectiv de lucru) pentru fiecare expert propus coroborată cu activitățile din cadrul serviciilor de proiectare. La completarea acestor formulare, ofertanții vor avea în vedere atunci când vor stabili durata fiecărei activități succesiunea logică a acestora raportată la capacitățile/indicatorii tehnici ai investiției.» Graficul prezentat nu detaliază perioada de participare pe zile, ore (timp efectiv de lucru) pentru fiecare expert propus, coroborată cu activitățile din cadrul serviciilor de proiectare. Vă solicităm să clarificați modul de îndeplinire a cerinței”. Pagina 37 din 50
Ofertantul ....SRL a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr. 1008/04.11.2021, precizând următoarele: «Propunerea tehnică elaborată pentru realizarea proiectării obiectivului de investiții cu denumirea „Reabilitarea, modernizarea, extinderea sistemului de iluminat public în ....”, reprezintă un tot unitar și cuprinde informații relevante privind abordarea propusă de ofertant pentru realizarea contractului de proiectare. Propunerea tehnică se parcurge și se aplică în întregul ei, părțile componente fiind structuri care se susțin reciproc și determină doar împreună efectul final urmărit, realizarea unui proiect funcțional pentru obiectivul proiectat. Nici una din părțile propunerii tehnice luată în mod separat nu este funcțională pentru realizarea proiectului solicitat. Aceste precizări utile, trebuie avute în vedere în ce privește clarificarea adresată de autoritatea contractantă în legătură cu detalierea în Graficul de realizare a investiției (Gantt), (i) Graficul de realizare a serviciilor de proiectare (graficul Gantt - etapa I) și (ii) Graficul de prestare al serviciilor de asistență tehnică (graficul Gantt - etapa II), a perioadei de participare pe zile, ore (timp efectiv de lucru) pentru fiecare expert propus, coroborată cu activitățile din cadrul serviciilor de proiectare. Graficul Gantt întocmit pentru realizarea serviciilor de proiectare (realizare documentație de proiectare și asistență tehnică de proiectare) se regăsește în Propunerea tehnică la pag 725. În graficul Gantt pentru activitatea de proiectare au fost prevăzute un număr de 90 zile defalcate pe etape de proiectare și număr de zile, iar pentru activitatea de asistență tehnică de proiectare au fost prevăzute un număr de 210 zile. În cadrul Propunerii noastre tehnice atât pentru activitatea de elaborare a documentației de proiectare cât și pentru activitatea de asistență tehnică de proiectare au fost defalcate perioadele de realizare pe fiecare etapă și fază de proiectare/asistență tehnică în parte, cu alocarea numărului de zile, ore, experți, mijloace materiale, livrabile ale etapei/fazei de proiectare/ asistență tehnică de proiectare, precum și descrierea fiecărei activități în parte și a serviciilor prestate de către fiecare expert nominalizat pe etapa/ faza de proiectare/asistență tehnică de proiectare. Astfel, pentru activitatea de realizare a serviciilor de proiectare și activitatea de asistență tehnică de proiectare în Propunerea tehnică se regăsesc următoarele documente: - Tabel nr. 1 Alocarea resurselor de proiectare pe faze/etape și activități de proiectare, pag. 48; - Tabel nr. 2 Corelarea dintre activități/faze/etape și resurse umane/ materiale/durate/rezultate pentru activitatea de proiectare, pag. 90; - Tabel nr. 3 Repartizarea resurselor umane și materiale pe faze/ etape și activități de asistență tehnică de proiectare, pag. 133; - Tabelul nr. 4 Corelarea dintre activități/faze/etape și resurse umane/materiale/durate/rezultate pentru activitatea de asistență tehnică de proiectare, pag. 145. Menționăm că ambele tabele reprezintă documente suport pentru Graficul Gantt, întrucât formatul graficului de realizare a investiției nu permite o detaliere de o asemenea anvergură, astfel încât fiecare etapă/ fază de proiectare să fie detaliată pentru numărul de ore alocat, echipa Pagina 38 din 50
de experți/specialiști care intervin pentru realizarea etapei/fazei de proiectare, felul și numărul de mijloace materiale alocate etapei/fazei de proiectare, livrabilele rezultate din etapa/faza de proiectare, modalitatea efectivă de realizare a activității (metodă, procedură, tehnică, procedeul, după caz), precum și sarcinile efectiv îndeplinite de experții/specialiștii pentru realizarea activității de proiectare. Având în vedere nivelul de detaliere al activităților de proiectare și a celei de asistență tehnică de proiectare, solicitat de autoritatea contractantă potrivit pct. IV.4.1. din Caietul de sarcini, secțiunea „Instrucțiuni pentru ofertanți”, precum și volumul foarte mare de informații care trebuiau cuprinse în Graficul Gantt, societatea noastră a inclus în Propunerea tehnică o secțiune specială dedicată exclusiv completării graficului Gantt, cu detalierea activităților pe etape/faze de proiectare/asistență tehnică, cu alocarea numărului de zile, ore, resurse materiale (experți/specialiști), mijloace materiale/fel/număr, livrabile ale etapei/fazei de proiectare/ asistență tehnică, precum și modalitatea efectivă de realizare a activității (metoda, procedura, tehnica, procedeul, după caz)/sarcinile efectiv îndeplinite de experții/specialiști, pentru realizarea activității de proiectare/asistență tehnică de proiectare. Prin modul în care am conceput Propunerea tehnică integrând Graficul Gantt de realizare a investiției cu Secțiunea conținută de pag. nr. 48-173, considerăm că am lămurit pe deplin întrebarea de clarificare a autorității contractante, care are obligația de a corobora toate informațiile disponibile din Propunerea tehnică care fac referire la aceeași problematică.» Experții cooptați pentru evaluarea ofertelor au analizat acest răspuns, concluziile acestora fiind consemnate în Raportul de specialitate nr. 2, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 46818/10.11.2021 (paginile 508-509 vol. 2/5), aceștia reținând următoarele: «Cerința AC este foarte clară şi fără echivoc, în sensul că graficele: „vor detalia perioada de participare pe zile, ore (timp efectiv de lucru) pentru fiecare expert propus coroborată cu activitățile din cadrul serviciilor de proiectare. La completarea acestor formulare, ofertanții vor avea în vedere atunci când vor stabili durata fiecărei activități succesiunea logică a acestora raportată la capacitățile/indicatorii tehnici al investiției”. Simpla trimitere la anumite secvențe din cadrul ofertei, nu scutește ofertantul de întocmirea unei oferte tehnice şi de prezentarea unei abordări proprii şi complete. Informațiile prezentate sunt disproporționate iar ofertantul face trimitere la diverse paragrafe din propunerea tehnică, dar fără a identifica în cadrul graficului de servicii, detalierea perioadei de participare pe zile, ore (timp efectiv de lucru) pentru fiecare expert propus coroborată cu activitățile din cadrul serviciilor de proiectare. La completarea acestor formulare, ofertanții vor avea în vedere atunci când vor stabili durata fiecărei activități succesiunea logică a acestora raportată la capacitățile/ indicatorii tehnici ai investiției. Informațiile între diverse secțiuni ale ofertei trebuie corelate, nu înseamnă că sensul cerinței referitoare la modul de prezentare a graficului, este substituit de diverse informații preluate selectiv pentru a Pagina 39 din 50
ajunge la concluzia dorită. Astfel, oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, iar elementele consemnate în documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile şi admise, fără probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esențiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare şi confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorității contractante. În eventualitatea în care unele cerințe din cadrul documentației de atribuire nu sunt clare, la întocmirea ofertelor, ofertanții aveau la dispoziție posibilitatea solicitării de clarificări, în termenul prevăzut în documentația de atribuire şi conform art. 160 alin. (1) din Legea 98/2016. Prin necontestarea în termenul legal a cerințelor din documentația de atribuire din care face parte şi fișa de date a achiziției, aceasta şi-a consolidat forța obligatorie. În cauză prezintă relevanță normele art. 160 (...), conform cărora orice „operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentația de atribuire” iar „autoritatea contractantă (...) va răspunde, în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări”. Neexistând solicitări de clarificări din partea operatorilor economici interesați se prezumă că documentația de atribuire a fost clară acestora. Pe de altă parte, ofertanții au la îndemână posibilitatea legală de a contesta respectivele cerințe, în perioada prevăzută de lege, orice pretenție ulterioară fiind vădit tardivă. De altminteri, legislația nu prevede nici obligația autorității de a (...) justifica în fața operatorilor economici cerințele din fișă sau de a preciza rațiunea pentru care au fost impuse. Cum s-a arătat mai sus, conform art. 160 din Legea nr. 98/2016, orice operator economic interesat are dreptul de a solicita „clarificări”, iar autoritatea contractantă are obligația de a răspunde, în mod clar, complet. Bunăoară, nici nu îşi are rostul o contestare, la acest moment, a unei cerinţe care este clară şi înţeleasă de ceilalţi ofertanţi. De bună seamă că autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona sau favoriza participarea anumitor operatori economici la procedura de atribuire prin intermediul cerinţelor impuse, însă dacă existau obiecţiuni de nelegalitate în privinţa respectivelor cerinţe din fişa de date, operatorul economic trebuia să le conteste înainte de expirarea termenului legal, iar nu să aştepte împlinirea şi depăşirea lui. Astfel, ofertanţii au obligaţia să prezinte graficul pentru servicii detaliat cu perioada de participare pe zile, ore (timp efectiv de lucru) pentru fiecare expert propus coroborată cu activitățile din cadrul serviciilor de proiectare. La completarea acestor formulare, ofertantul trebuia să aibă în vedere succesiunea logică a activităţilor raportată la capacităţile/ indicatorii tehnici ai investiţiei. În opinia experților nu s-au îndeplinit cerinţele Caietului de sarcini pg. 33 prin neprezentarea graficului pentru servicii detaliat cu perioada de participare pe zile, ore (timp efectiv de lucru) pentru fiecare expert propus coroborată cu activitățile din cadrul serviciilor de proiectare. La Pagina 40 din 50
completarea acestor formulare, ofertantul trebuia să aibă în vedere succesiunea logică a activităților raportată la capacitățile/indicatorii tehnici ai investiției. - răspuns neconcludent». Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că 4 din cei 5 membri ai acesteia nu au fost de acord cu concluziile experților cooptați, sens în care au elaborat „Note individuale”, în cadrul cărora, în legătură cu acest aspect, au menționat următoarele: „Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, informațiile ofertantului ....SRL sunt concludente în raport cu cerința minimă solicitată în caietul de sarcini”, iar în cadrul procesului verbal nr. 47426/15.11.2021 au reținut concludența răspunsului. Potrivit cerințele caietului de sarcini, cap. 6.1 Cerințe privind elaborarea propunerii tehnice, pct. 6.1.1 Servicii de proiectare și asistență tehnică, secțiunea „Grad de detaliere solicitat”, în legătură cu propunerea tehnică, autoritatea contractantă a stabilit, printre altele, următoarele cerințe: „(...) Oferta tehnică trebuie prezentată în următoarea structură: (...) 2) Planul de lucru pentru realizarea serviciilor (...) La acest capitol vor fi prezentate: i. Graficul de realizare al serviciilor de proiectare (graficul Gantt) - etapa I, ii. Graficul de prestare al serviciilor de asistență tehnică (graficul Gantt) - etapa II. Acestea vor detalia perioada de participare pe zile, ore (timp efectiv de lucru) pentru fiecare expert propus coroborata cu activitățile din cadrul serviciilor de proiectare. La completarea acestor formulare, ofertanții vor avea în vedere atunci când vor stabili durata fiecărei activități succesiunea logică a acestora raportată la capacitățile/indicatorii tehnici ai investiției. Lipsa prezentării acestor formulare sau prezentarea incompletă a acestora conduce la declararea neconformității ofertei”. În analizarea acestei critici, Consiliul apreciază relevante speței următoarele prevederi legale: - art. 128 alin. (1), (3), (4), (5) și (6) din HG nr. 395/2016: „(1) Experţii cooptaţi prevăzuţi la art. 126 alin. (3) pot fi desemnaţi încă de la începutul procesului de evaluare sau pe parcursul acestui proces, în funcţie de problemele care ar putea impune expertiza acestora, scop în care în cadrul deciziei de desemnare a experţilor cooptaţi se precizează atribuţiile şi responsabilităţile specifice deţinute pe parcursul procesului de evaluare. (3) Experţii cooptaţi nu au drept de vot în cadrul comisiei de evaluare, însă în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi a mandatului primit în baza deciziei de desemnare, precum şi a competenţelor personale, aceştia procedează la întocmirea unor rapoarte de specialitate asupra cărora îşi exprimă punctul de vedere, pe baza propriei expertize pe care o deţin. Pagina 41 din 50
(4) În sensul prevederilor alin. (3), expertul cooptat este responsabil din punct de vedere profesional pentru acurateţea şi realitatea informaţiilor consemnate în cadrul raportului de specialitate.
(5) Raportul de specialitate prevăzut la alin. (3) este destinat să faciliteze comisiei de evaluare adoptarea deciziilor în cadrul procesului de analiză a solicitărilor de participare/ofertelor şi de stabilire a ofertei/ ofertelor câștigătoare.
(6) Membrii comisiei de evaluare care nu sunt de acord cu raportul de specialitate al expertului cooptat prevăzut la alin. (3) au obligația de a-și prezenta punctul de vedere în scris, elaborând în acest sens o notă individuală care devine anexă la raportul procedurii de atribuire. În cadrul acestei note se justifică în mod documentat punctul de vedere al respectivilor membri la un nivel similar cu exigenţele ce derivă din aplicarea prevederilor alin. (4)”. Analizând conținutul „Notelor individuale” elaborate de cei 4 membrii ai comisiei de evaluare care nu au fost de acord cu opinia experților cooptați, Consiliul constată că, în legătură cu răspunsul ofertantului declarat câștigător la întrebarea nr. 2 a autorității contractante, acestea nu conțin justificarea documentată, la un nivel similar cu exigențele impuse de legiuitor experților cooptați în elaborarea raportului de specialitate, așa cum dispune art. 128 alin. (6) din HG nr. 395/2016, a punctului de vedere al acestora privind concludența răspunsului, membrii comisiei de evaluare necombătând, concret și punctual, în niciun fel, mențiunile experților cooptați. Astfel, Consiliul constată că, deși experții cooptați, în stabilirea caracterului neconcludent al răspunsului la solicitarea de clarificări, au motivat această concluzie prin referire la prevederile documentației de atribuire și la dispozițiile legale, membrii comisiei de evaluare care nu au fost de acord cu această concluzie nu au combătut concluziile și considerentele experților cooptați și nici nu au făcut o analiză concretă a răspunsului ofertatului declarat câștigător. În prezenta procedură de atribuire, în niciun document întocmit de Comisia de evaluare nu se regăsesc menționate motivele concrete pentru care răspunsul nr. 2 la clarificări transmis de ofertantul declarat câștigător autorității contractante a fost apreciat ca fiind concludent, în condițiile în care în raportul întocmit de experții cooptați, neînsușit de majoritatea membrilor Comisiei de evaluare, s-a reținut, în mod detaliat, neconcludența acestuia, iar potrivit dispozițiilor legale citate în paragrafele anterioare, în cadrul „Notelor individuale”, trebuia justificat în mod documentat punctul de vedere al respectivilor membri la un nivel similar cu exigențele ce derivă din aplicarea prevederilor alin. (4) al art. 128 din HG nr. 395/2016. Potrivit art. 127 alin. (1) lit. f) și k) din HG nr. 395/2016, revine membrilor comisiei de evaluare atribuția de a verifica conformitatea unei propuneri tehnice cu prevederile caietului de sarcini și de a stabili ofertele admisibile, ori, în lipsa argumentelor/motivelor concrete avute în vedere de majoritatea membrilor comisiei de evaluare în stabilirea concluziei că răspunsul ofertantului declarat câștigător este concludent, Pagina 42 din 50
Consiliul constată încălcarea dispozițiilor legale și apreciază că nu se poate substitui membrilor comisiei de evaluare. În aceste condiții, este necesar ca membrii comisiei de evaluare care nu au fost de acord cu opiniile experților cooptați în ceea ce privește răspunsul la întrebarea nr. 2, să justifice, în cadrul „Notelor individuale”, în mod documentat punctul de vedere la un nivel similar cu mențiunilor din raportul experților. Numai cunoscând motivele membrilor comisiei de evaluare care au condus la concluzia că răspunsul este concludent, raportat la dispozițiile legale incidente, se poate verifica legalitatea deciziei acestora. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la neconformitatea ofertei motivată de neconcludența răspunsului transmis la întrebarea nr. 4 din solicitarea de clarificări anexată raportului procedurii, Consiliul constată că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele considerente: În etapa de evaluare a propunerilor tehnice, membrii comisiei de evaluare au solicitat ofertantului ....SRL, prin adresa nr. 45529/02.11.2021, mai multe clarificări privind propunerea tehnică, relevante soluționării prezentei critici fiind întrebarea nr. 4, potrivit căreia: „4. Referință: secțiunea IV.4.1 Instrucțiuni către ofertanți, caiet de sarcini Planul de asigurare a calității În cadrul Planului calității nu au fost identificate precizări cu privire la modalitatea în care intenționați să controlați calitatea în toate stadiile punerii în operă a documentației (și nu doar prin raportare la fazele determinante) și nici prezentarea modalității în care asigurați monitorizarea și trasabilitatea înregistrărilor privind calitatea. Vă solicităm să indicați unde se regăsesc aceste informații în cadrul Planului calității”. Ofertantul ....SRL a răspuns acestei solicitări, prin adresa nr. 1008/04.11.2021, precizând următoarele: „(...) vă informăm că nici în Caietul de sarcini și nici (...) la pct. IV.4.1 din Instrucțiuni pentru ofertanți din Fișa de date a achiziției, nu ați solicitat nu anume model al Planului de asigurare a calității, astfel încât să impuneți prin solicitarea de clarificări să indicăm unde anume în Planul calității depus de societatea noastră în Propunerea tehnică să se regăsească anumite precizări în legătură cu modalitatea în care intenționăm să controlăm calitatea în toate stadiile punerii în operă a documentației sau a modalității de prezentare în care se va asigura monitorizarea și trasabilitatea înregistrărilor privind calitatea. În formularea solicitării de clarificări autoritatea contractantă a pornit strict doar de la verificarea atribuțiilor principale ale persoanei desemnate de societatea noastră cu responsabilități pe linie de CTC care se regăsește la pag. 182 și anume: «Pct. 1.12.1.2.2.7 Responsabil CTC - desfășoară activități de control specializat în fazele determinante ale lucrării; - înregistrează rezultatele obținute pe formularele aplicabile și își asumă responsabilitatea pentru continuarea execuției în fazele Pagina 43 din 50
determinante, precum și eliberarea spre utilizare a produsului final» și nicidecum la de la evaluarea «Planului calității» depus de societatea noastră în Propunerea sa tehnică la pag. 331, și nici de la verificarea atribuțiilor de la pct. «1.12.1.2.2.5 Responsabil cu managementul calității și mediului» de la pag. 181, care ar fi lămurit complet autoritatea contractantă în legătură cu întrebarea de clarificare de la pct. 4. Vă rugăm să aveți amabilitatea să parcurgeți Planul de management al calității (Planul Calității) întocmit de societatea noastră special pentru execuția lucrării «Reabilitarea, modernizarea, extinderea sistemului de iluminat public in ....» în deplină concordanță cu Planul Calității și condițiile referitoare la sistemul de management al calității, conform cu standardul aplicabil SR EN ISO 9001/2008 și Manualul de Management integrat Calitate/Mediu/SSM, cod: EAS MMI 01, ed.2. al SC ....SRL. Planul calității se aplică în următoarele faze ale derulării lucrărilor: • în perioada de pregătire a lucrărilor, atunci când trebuie stabilită organizarea generală a șantierului și procedurile tehnice de execuție; • în timpul execuției lucrărilor, atunci când trebuie atacată oricare faza de execuție, (la stabilirea procedurilor și documentelor înregistrărilor) de urmărire a produselor/lucrărilor/serviciilor; • la terminarea lucrărilor, atunci când trebuie regrupate și remise către reprezentantul autorizat al investitorului (documentele înregistrările) pentru întocmirea «CĂRŢII TEHNICE A CONSTRUCŢIEI». Prin parcurgerea Planului Calității, pag. 331-372 veți constata că acesta conține atât modalitățile de control al calității execuției lucrărilor în toate stadiile punerii în operă a documentației de proiectare și nu numai prin raportare la fazele determinante, cât și modul în care se asigură monitorizarea și trasabilitatea înregistrărilor privind calitatea”. Experții cooptați au analizat acest răspuns, concluziile acestora fiind reținute în Raportul de specialitate nr. 2 (paginile 512-513 vol. 2/5), înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 46818/10.11.2021, aceștia reținând următoarele: «La pg. 36 din Caietul de sarcini, se solicită, fără echivoc, următoarea cerință: „3) Programul de control al calității; Grad de detaliere solicitat: În acest capitol, ofertantul trebuie să prezinte informații despre modalitatea în care acesta asigură nivelul de calitate corespunzător cerințelor fundamentale ale construcțiilor prin prezentarea sistemului de management al calității conceput pentru realizarea lucrărilor. În cadrul acestui contract Ofertantul trebuie să prezinte modalitatea în care intenționează să controleze calitatea în toate stadiile punerii în operă a documentației (și nu doar prin raportare la fazele determinante) şi să prezinte modalitatea în care asigură monitorizarea şi trasabilitatea înregistrărilor privind calitatea”. Prin răspunsul său, ofertantul se limitează la a critica solicitarea comisiei de evaluare, fără a clarifica solicitarea adresată strict raportat la cerința din Caietul de sarcini. Cu privire la solicitarea de a indica locul din cadrul Planului Calității unde se regăsește „Modul de asigurare al calității aplicabil şi personalizat Pagina 44 din 50
pentru lucrarea ofertată, întrucât nu include referiri la personalul alocat”, ofertantul nu a prezentat niciun răspuns. Astfel cum s-a precizat şi în preambulul întrebării, cerința este formulată în cadrul Caietului de sarcini, pg.36. Pe de altă parte, în eventualitatea în care unele cerințe din cadrul documentației de atribuire nu sunt clare, la întocmirea ofertelor, ofertanții aveau la dispoziție posibilitatea solicitării de clarificări, în termenul prevăzut în documentația de atribuire şi conform art. 160 alin. (1) din Legea 98/2016. Prin necontestarea în termenul legal a cerințelor din documentația de atribuire din care face parte şi fișa de date a achiziției, aceasta şi-a consolidat forța obligatorie. În cauză prezintă relevanță normele art. 160 din (...) conform cărora orice „operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentația de atribuire” iar „autoritatea contractantă (...) va răspunde , în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări. Neexistând solicitări de clarificări din partea operatorilor economici interesați se prezumă că documentația de atribuire a fost clară acestora. Pe de altă parte, ofertanții au la îndemână posibilitatea legală de a contesta respectivele cerințe, în perioada prevăzută de lege, orice pretenție ulterioară fiind vădit tardivă. Cum s-a arătat mai sus, conform art. 160 din Legea nr. 98/2016, orice operator economic interesat are dreptul de a solicita „clarificări”, iar autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet. Bunăoară, nici nu îşi are rostul o contestare, la acest moment, a unei cerințe care este clară şi înţeleasă de ceilalți ofertanți. De bună seamă că autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa sau favoriza participarea anumitor operatori economici la procedura de atribuire prin intermediul cerințelor impuse, însă dacă existau obiecțiuni de nelegalitate în privința respectivelor cerințe din fişa de date şi Caietul de sarcini, operatorul economic trebuia să le conteste înainte de expirarea termenului legal, iar nu să aștepte împlinirea şi depășirea lui. Astfel, ofertanții au obligația să includă în cadrul ofertelor, modalitatea în care intenționează să controleze calitatea în toate stadiile punerii în operă a documentației (şi nu doar prin raportare la fazele determinante) şi să prezinte modalitatea în care asigură monitorizarea şi trasabilitatea înregistrărilor privind calitatea. Numai aşa, comisia de evaluare/expertul cooptat poate achiesa asupra unei organizări conforme. În opinia experților, nu s-au îndeplinit cerințele Caietului de sarcini - pg. 36, prin neprezentarea în ofertă, până la data limită de depunere a ofertelor, a modalității în care intenționează să controleze calitatea în toate stadiile punerii în operă a documentației (şi nu doar prin raportare la fazele determinante) şi să prezinte modalitatea în care asigură monitorizarea şi trasabilitatea înregistrărilor privind calitatea. Neprezentarea acestor informaţii, în mod concret şi opozabile cerinţei AC, astfel cum a fost solicitat prin documentaţia de atribuire, nu poate fi încadrată la categoria vicii de formă, motivat de faptul că în cadrul ofertei nu au fost identificate documente/informații opozabile şi Pagina 45 din 50
care să necesite a fi clarificate. Aceste informaţii lipsesc întru-totul, nu au fost clarificate prin răspunsul prezentat, iar precizarea acestora reprezenta o obligaţie şi nu o opţiune care nu poate fi suplinită de menţiuni cu titlu general. Astfel, încă de la această etapă, cea de ofertare, ofertantul trebuia să prezinte informații, să facă precizări detaliate cu privire la modalitatea în care intenționează să controleze calitatea. Expertul nu poate reţine precizarea succintă întrucât o astfel de conduită ar lipsi de eficienţă stabilirea, în cadrul documentaţiei de atribuire, de către autoritatea contractantă, a anumitor cerinţe care permit descrierea lucrărilor necesare autorităţii contractante. Dacă s-ar considera suficientă această afirmaţie, atunci nu ar mai exista raţionamentul stabilirii unor cerinţe concrete referitoare la modul de elaborare a propunerii tehnice - răspuns neconcludent”. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că 4 din cei 5 membri ai acesteia nu au fost de acord cu concluziile experților cooptați, sens în care au elaborat „Note individuale”, în cadrul cărora, au reținut, în legătură cu acest aspect faptul că „Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, având în vedere că ofertantul are implementat sistemul calității SR EN ISO 9001/2008 și Manualul de Management Integrat Calitate/Mediu/SSM, cod: EAS MMI ed. 2 și are responsabil CTC și ținând seama de tipul contractului ce se va atribui (proiectare și execuție), justificările ofertantului ....SRL sunt concludente în raport cu cerința minimă solicitată în Caietul de sarcini, în concluzie răspuns concludent”, iar în cadrul procesului verbal nr. 47426/ 15.11.2021 au reținut concludența răspunsului. În cadrul fișei de date a achiziției, la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, autoritatea contractantă a precizat următoarele: „Propunerea tehnică va cuprinde obligatoriu: Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în documentația de atribuire și în caietul de sarcini și va conține: (...) 3) Planul de asigurare a calității. (...) NOTĂ GENERALĂ: Vor fi luate în considerare numai acele metodologii/proceduri de lucru/planuri de management și calitate care conțin informații detaliate, complete și aplicabile. 1. Informații detaliate, complete și aplicabile sunt considerate informațiile care, pe lângă caracterul general de enunț, prezintă descrieri, explicații, date concrete, adaptate la necesitățile proiectului. 2. Informații sumare, incomplete sau neaplicabile sunt considerate informațiile cărora le lipsesc notele explicative și care au doar un caracter enunțiativ și/sau enumerativ, fără referință și identificări în proiectul propus, chiar dacă sunt în conformitate cu legislația în vigoare. Lipsa oricărei descrieri de mai sus sau descrierea incompletă are ca efect respingerea ofertei ca neconformă (după transmiterea unei solicitări de clarificări și primirea unui răspuns la aceasta) iar în cazul Pagina 46 din 50
lipsei unui document aferent propunerii tehnice ori prezentarea acestuia în forma incompletă/necorespunzător solicitărilor, Autoritatea Contractantă va descalifica oferta ca fiind neconformă, fără a solicita prezentarea documentelor/informațiilor lipsa. Nu este permisă completarea ulterioară a propunerii tehnice cu alte documente/informații, neprezentarea propunerii tehnice în conformitate cu cerințele din prezentul caiet de sarcini și documentația de atribuire va conduce la descalificarea ofertantului, iar eventualele solicitări de clarificări vor viza doar aspecte de forma sau de confirmare/detaliere a informațiilor/documentelor deja prezentate”. În cadrul caietului de sarcini, la pag. 36, s-au menționat următoarele: „3) Programul de control al calității; Grad de detaliere solicitat: În acest capitol, ofertantul trebuie să prezinte informații despre modalitatea în care acesta asigură nivelul de calitate corespunzător cerințelor fundamentale ale construcțiilor prin prezentarea sistemului de management al calității conceput pentru realizarea lucrărilor în cadrul acestui contract Ofertantul trebuie să prezinte modalitatea în care intenționează să controleze calitatea în toate stadiile punerii în opera a documentației (și nu doar prin raportare la fazele determinante) și să prezinte modalitatea în care asigură monitorizarea și trasabilitatea înregistrărilor privind calitatea. Pentru a demonstra corelarea planului de management al calității lucrărilor executate cu caracteristicile contractului și metodologia de execuție, se vor prezenta cât mai complet: - Descrierea sistemului calității aplicat la lucrare, inclusiv listele cuprinzând procedurile aferente sistemului calității, resursele utilizate și optimizarea acestora; (...) Planul calității propus va cuprinde minimum următoarele subpuncte: - Scopul și domeniul de aplicare; - Părțile implicate în realizarea lucrării; - Modul de asigurare al calității aplicabil și personalizat pentru lucrarea ofertată, incluzând referiri la personalul alocat; - Declarația de metoda privind sistemul de management al mediului; - Lista documentelor și procedurilor conform ISO sau echivalent; - Lista standardelor și prescripțiilor tehnice care vor fi aplicate pe parcursul lucrării; - Controlul documentelor și a datelor; - Asigurarea tehnică propusă pentru execuția lucrării; - Inspecții și încercări; - Perioada de remediere a defecțiunilor/neconformităților; - Recepția lucrărilor; - Perioada de garanție și postgaranție”. Pagina 47 din 50
Analizând conținutul „Notelor individuale” elaborate de cei 4 membrii ai comisiei de evaluare care nu au fost de acord cu opinia experților cooptați, Consiliul constată că, în legătură cu răspunsul ofertantului declarat câștigător la întrebarea nr. 4 adresată de autoritatea contractantă, acestea nu conțin justificarea documentată, la un nivel similar cu exigențele impuse de legiuitor experților cooptați în elaborarea raportului de specialitate, așa cum dispune art. 128 alin. (6) din HG nr. 395/2016, a punctului de vedere al acestora privind concludența răspunsului, membrii comisiei de evaluare necombătând, concret și punctual, în niciun fel, mențiunile experților cooptați. Astfel, Consiliul constată că, deși experții cooptați, în stabilirea caracterului neconcludent al răspunsului la solicitarea de clarificări, au motivat această concluzie prin referire la prevederile documentației de atribuire și la dispozițiile legale, membrii comisiei de evaluare care nu au fost de acord cu această concluzie nu au combătut concluziile și considerentele experților cooptați și nici nu au făcut o analiză concretă a răspunsului ofertatului declarat câștigător. În prezenta procedură de atribuire, în niciun document întocmit de Comisia de evaluare nu se regăsesc menționate motivele concrete pentru care răspunsul nr. 4 la clarificări transmis de ofertantul declarat câștigător autorității contractante a fost apreciat ca fiind concludent, în condițiile în care în raportul întocmit de experții cooptați, neînsușit de majoritatea membrilor Comisiei de evaluare, s-a reținut, în mod detaliat, neconcludența acestuia, iar potrivit dispozițiilor legale citate în paragrafele anterioare, în cadrul „Notelor individuale”, trebuia justificat în mod documentat punctul de vedere al respectivilor membri la un nivel similar cu exigențele ce derivă din aplicarea prevederilor alin. (4) al art. 128 din HG nr. 395/2016. Potrivit art. 127 alin. (1) lit. f) și k) din HG nr. 395/2016, revine membrilor comisiei de evaluare atribuția de a verifica conformitatea unei propuneri tehnice cu prevederile caietului de sarcini și de a stabili ofertele admisibile, ori, în lipsa argumentelor/motivelor concrete avute în vedere de majoritatea membrilor comisiei de evaluare în stabilirea concluziei că răspunsul ofertantului declarat câștigător este concludent, Consiliul constată încălcarea dispozițiilor legale și apreciază că nu se poate substitui membrilor comisiei de evaluare. De altfel, lipsa, din Notele individuale, a motivărilor justificate ale membrilor comisiei de evaluare care nu au fost de acord cu opiniile experților cooptați, a fost sesizată și de Administratorului Public - Dobre Adrian Florin (persoană împuternicită de primarul municipiului Câmpina, prin Dispoziția nr. 458/29.10.2020, care a semnat și toate documentele aferente inițierii și derulării prezentei proceduri de atribuire), acesta semnând raportul procedurii raportul procedurii nr. 53916/28.12.2021, cu mențiunea că „Nu au fost prezentate motivările justificate pentru care au fost emise puncte de vedere distincte față de experții cooptați”.
În aceste condiții, este necesar ca membrii comisiei de evaluare care nu au fost de acord cu opiniile experților cooptați în ceea ce privește răspunsul la întrebarea nr. 4, să justifice, în cadrul „Notelor individuale”, în mod documentat punctul de vedere la un nivel similar mențiunilor din Pagina 48 din 50
raportul experților. Numai cunoscând motivele membrilor comisiei de evaluare care au condus la concluzia că răspunsul este concludent, precum și dispozițiile legale incidente, se poate verifica legalitatea deciziei acestora. În ceea ce privește critica nouă, formulată de autoarea contestației prin intermediul „Notelor scrise”, formulate după studiul dosarului cauzei, referitoare la nerespectarea de către ofertantul criticat, a dispozițiilor art. 165 și art. 166 din Legea nr. 98/2016, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează următoarele: „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia”, în condițiile în care aceasta nu se regăsește în cadrul contestației. În raport de cele reținut, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de .... SRL (Dosar nr. 26/2022) în contradictoriu cu ...., în calitate de autoritate contractantă, va anula, în parte, raportul procedurii nr. 53916/ 28.12.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de ....SRL precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ....SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Consiliul va respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea în tot a raportului procedurii deoarece, cu ocazia analizei sale, Consiliul a identificat erori doar în analiza ofertei depusă de ....SRL (au fost depuse 4 oferte). Pe cale de consecință, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ....SRL (Dosar nr. 26/2022). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ....SRL în calitate de lider al asocierii ....SRL – ....SRL (Dosar nr. 20/2022) în contradictoriu cu ...., în calitate de autoritate contractantă. Admite cererea de intervenție formulată de ....SRL în legătură cu contestația depusă de ....SRL (Dosar nr. 20/2022). Admite, în parte, contestația formulată de .... SRL (Dosar nr. 26/2022) în contradictoriu cu ...., în calitate de autoritate contractantă. Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 53916/28.12.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de ....SRL, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei Pagina 49 din 50
decizii, să reevalueze oferta depusă de ....SRL, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de .... SRL (Dosar nr. 26/2022) privind anularea în tot a raportului procedurii. Respinge cererea de intervenție formulată de ....SRL în legătură cu contestația formulată de .... SRL (Dosar nr. 26/2022). Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 6 exemplare originale, conține 50 pagini. Pagina 50 din 50
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.