AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 36/2022

ASOCIEREA PANCOR CONSTRUCTII SPECIALE SRL & ECOSYSTEMS SRL & INGEGNERIA ITALIA SRL & AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRL în contradictoriu cu APAREGIO GORJ S.A.

Decizia CNSC nr. 36/C8/3235 din 06.01.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 36/C8/3235 din 06.01.2022

Data din document
2022-01-06
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „CL 20-PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI, LA SURSE, STAP, REZERVOARE-TISMANA ȘI PESTIȘANI”, cod CPV principal 45231100-6 Lucrări generale de construcții de conducte (Rev.2), s-a solicitat Consiliului: - anularea adresei nr. 9170/10.12.2021, a actelor premergătoare și subsecvente acesteia, ca netemeinice și nelegale; - anularea raportului procedurii de atribuire în părțile privind analiza și evaluarea ofertei sale, precum și în ceea ce privește rezultatul procedurii de atribuire; - anularea deciziei entității contractante de anulare a procedurii de atribuire publicată în SEAP la data de 10.12.2021; - obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire și la finalizarea acesteia, prin reevaluarea ofertei sale și la stabilirea, în consecință a rezultatului procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de PANCOR CONSTRUCȚII SPECIALE SRL, în contradictoriu cu APAREGIO…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de PANCOR CONSTRUCȚII SPECIALE SRL, în contradictoriu cu APAREGIO GORJ SA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă entitatea contractantă să procedeze la continuarea procedurii, cu luarea în considerare a ofertei contestatoarei, pe aspectul analizat, conform celor reținute în considerente, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 36/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 64887Data înregistrării: 2021-12-13
ContestatorASOCIEREA PANCOR CONSTRUCTII SPECIALE SRL & ECOSYSTEMS SRL & INGEGNERIA ITALIA SRL & AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRLCUI 3335876
Autoritate contractantăAPAREGIO GORJ S.A.

2022_36_2021_Decizie_36.pdf, BO2022_36_2021_BO2022_36.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.539 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. 36/C8/3235 Data: 06.01.2022 Prin contestația nr. 1460/13.12.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 64887/13.12.2021, formulată de PANCOR CONSTRUCȚII SPECIALE SRL, în calitate de lider al asocierii PANCOR CONSTRUCȚII SPECIALE SRL - ECOSYSTEMS SRL -INGEGNERIA ITALIA SRL - AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRL, cu sediul în municipiul Pitești, Calea București nr. 105, județul Argeș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J03/1910/1992, având CIF RO3335876, reprezentată legal de Daniel Constantin, în calitate de administrator, împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică emis de către APAREGIO GORJ SA, cu sediul în localitatea Târgu-Jiu, str. Tineretului nr. 8, județul Gorj, în calitate de entitatea contractantă, cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „CL 20-PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI, LA SURSE, STAP, REZERVOARE-TISMANA ȘI PESTIȘANI”, cod CPV principal 45231100-6 Lucrări generale de construcții de conducte (Rev.2), s-a solicitat Consiliului: - anularea adresei nr. 9170/10.12.2021, a actelor premergătoare și subsecvente acesteia, ca netemeinice și nelegale; - anularea raportului procedurii de atribuire în părțile privind analiza și evaluarea ofertei sale, precum și în ceea ce privește rezultatul procedurii de atribuire; - anularea deciziei entității contractante de anulare a procedurii de atribuire publicată în SEAP la data de 10.12.2021; - obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire și la finalizarea acesteia, prin reevaluarea ofertei sale și la stabilirea, în consecință a rezultatului procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de PANCOR CONSTRUCȚII SPECIALE SRL, în contradictoriu cu APAREGIO GORJ SA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă entitatea contractantă să procedeze la continuarea procedurii, cu luarea în considerare a ofertei contestatoarei, pe aspectul analizat, conform celor reținute în considerente, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Pagina 1 din 2

§ 2

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 32.627 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația nr. 1460/13.12.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 64887/13.12.2021, formulată de ..., în calitate de lider al asocierii ...., cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având ...., reprezentată legal de ..., în calitate de administrator, împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică emis de către ..., cu sediul în ...., în calitate de entitatea contractantă, cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „CL 20-PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI, LA SURSE, STAP, REZERVOARE- TISMANA ȘI PESTIȘANI”, cod CPV principal 45231100-6 Lucrări generale de construcții de conducte (Rev.2), s-a solicitat Consiliului: - anularea adresei nr. 9170/10.12.2021, a actelor premergătoare și subsecvente acesteia, ca netemeinice și nelegale; - anularea raportului procedurii de atribuire în părțile privind analiza și evaluarea ofertei sale, precum și în ceea ce privește rezultatul procedurii de atribuire; - anularea deciziei entității contractante de anulare a procedurii de atribuire publicată în SEAP la data de 10.12.2021; - obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire și la finalizarea acesteia, prin reevaluarea ofertei sale și la stabilirea, în consecință a rezultatului procedurii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, .... solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Aceasta prezintă succint istoricul procedurii de atribuire, arătând că urmare a răspunsului nr. 1347/08.11.2021, la solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a concluzionat că oferta sa nu îndeplinește condițiile de calificare din punct de vedere al DUAE-ului prezentat, aceasta fiind respinsă, ca inacceptabilă. Contestatoarea precizează că, entitatea contractantă a considerat că asocierea P.... nu ar fi îndeplinit cerința minimă de calificare privind experiența similară în execuția de lucrări de gospodării de apă/stații de tratare apă, în valoare de 5.000.000 lei, fără TVA. Aceasta arată că, un prim aspect, care rezidă din actul atacat este constituit de faptul că entitatea contractantă nu este în măsură să Pagina 1 din 12

§ 2

precizeze care a fost valoarea experienței similare reținută de comisia de evaluare din contractele declarate în DUAE-ul liderului de asociere ...... Astfel, susține că relativ la valoarea însumată de peste 19.000.000 lei a celor două contracte, respectiv nr. 885/13.03.2021 și nr. 218/ 13.03.2019, raportată la nivelul experienței similare de doar 5.000.000 lei solicitată, se impunea a se fi precizat care este acea valoare „care poate fi luată în considerare", simpla afirmație fiind evident contrară dispozițiilor art. 138 alin. (1) din HG nr. 394/2016. Precizează totuși că cele două contracte au fost invocate doar din prudență, prin documentația de atribuire fiind permisă prezentarea a maxim trei contracte de referință, în scopul de a se înlătura eventuale interpretări în analiza nivelului experienței similare din punctul de vedere al tipologiei lucrărilor. Menționează că, în esență, contractul de referință privind experiența similară în execuția de lucrări de tipul solicitat a fost cel menționat în DUAE-ul partenerului italian, asociat în cadrul ofertei comune - .... Astfel, având în vedere că: - tipologia contractului era „gospodarii de apă/stații de tratare apă” întocmai cum s-a solicitat prin documentație de atribuire; - valoarea contractului era de 2.674.046,52 Euro, echivalentul a 13.034.995 lei (la data de 17.02.2021 - 1 euro = 4,8746 lei), valoare care depășește cu mult pragul minimal de 5.000.000 lei, impus prin documentație de atribuire; - execuția contractului se încadrează în perioada impusă – „în ultimii 5 ani împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei”, ....., consideră că prin respectivul contract s-a îndeplinit cu prisosință cerința minimă de calificare privind execuția de lucrări de tipul specificat. Autoarea contestației arată că, la solicitarea entității contractante, a fost pus la dispoziție raportul de control tehnic - Raport, certificat de omologare, în original și tradus autorizat în limba română, raport care conținea absolut toate informațiile și datele despre atribuirea și execuția respectivului contract, incluzând detalieri suplimentare față de cele pe care entitatea contractantă le-ar fi putut imagina, precum: persoane responsabile pe etape; detalierea amănunțită a lucrărilor executate; detalierea recepțiilor, trasabilitatea decontărilor, avansurilor acordate și rambursate și o multitudine de alte detalii, până la acceptanța finală și preluarea lucrărilor de către beneficiar. În continuare, arată că, considerându-se insuficient de edificată de detalierea conținută de raportul și certificatul de omologare prezentat, prin adresa nr. 8076/03.11.2021, entitatea contractantă i-a solicitat să-i pună la dispoziție o copie a contractului 4700000612 din 31.05.2018 (tradus în limba română de către traducător autorizat însoțit de parafa acestuia pe fiecare pagina) deoarece în clarificarea nr. 1160/01.10.2021 Pagina 2 din 12

§ 3

nu se regăsește întregul contract, ci se face doar referire la acesta prin raportul de control tehnic transmis. Precizează că a transmis această solicitare de clarificări asociatului ..., iar acesta din urmă a răspuns susținând că, în Italia, contractele atribuite și derulate cu finanțare din bani publici sunt publice, nefiind uzual ca acestea să fie puse la dispoziția terților, devreme ce toate informațiile sunt incluse în documentul „Raport de control tehnic - Raport, Certificat de Omologare". Invocând prevederi legale aplicabile, asociatul ... a indicat baza de date publică la adresa de web a „AUTORITA NAZIONALE ANTICORUZZIONE” (Autoritatea Națională Anticorupție) - https://dati. anticorruzione.it/superset/dashboard/cig/, cu precizarea că identificarea contractului de referință în respectiva bază de date se efectuează după codul CIG menționat în „Raportul de control tehnic - Raport, Certificat de Omologare". Referitor la afirmația entității contractante conform căreia: „(...) comisia de evaluare a încercat accesarea acestuia pe site-ul menționat de ....., și anume așa cum a indicat prin răspunsul înaintat: https:dati.anticorruzione.it/superset/dashboard/cig, cu codul CIG 7270- 931213 site în limba italiană, fapt care s-a dovedit a nu fi posibil”, contestatoarea reproduce prin prezentarea de print screen-uri, pașii elementari ce trebuiau parcurși pentru identificarea informațiilor din baza de date a statului membru UE – Italia. Aceasta apreciază că, în această situație, entitatea contractantă avea posibilitatea legală reglementată de art. 132 alin. (3) din HG nr. 394/2016, de cooptare de specialiști externi pe lângă comisia de evaluare, deși era evident că nu putea fi vorba despre vreun aspect care să fi presupus „expertiză aprofundată de natură tehnică" și nicidecum de a recurge la afirmația nereală conform căreia „Lucrările executate de E....SRL prin contractul nr. 4700000612 din 31.05.2018 nu au putut fi evaluate având în vedere refuzul Asocierii de a pune la dispoziție copie a contractului conform solicitării de clarificare". Contestatoarea subliniază faptul că în situația în care la procedură a fost depusă doar oferta sa, comisiei de evaluare i-au fost necesare un număr de 112 zile lucrătoare pentru parcurgerea etapei procesului de verificare și evaluare constituită de „analizarea conținutului DUAE”, fără să fi parcurs etapele de analiză și de verificare a elementelor tehnice propuse și a aspectelor financiare pe care le implica unica ofertă depusă la procedură. În acest sens, solicită a se lua în considerare că entitatea contractantă a încălcat flagrant dispozițiile art. 227 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din Legea nr. 99/2016 și cele ale art. 152 alin. (2) din HG nr. 394/2016. Pagina 3 din 12

§ 4

Concluzionând, susține că, conduita entității contractante, grevată de formalism exagerat, contravine, atât normelor legale indicate în cuprinsul contestației, chiar și scopului organizării procedurii de atribuire, dar și jurisprudenței naționale și europene în materie, sens în care, redă, cu caracter de exemplu, din considerentele Deciziei pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-599/10 - SAG ELV Slovensko e.a. Prin punctul de vedere nr. 9521/20.12.2021, înregistrat la Consiliu cu nr. 66175/20.12.2021, .... a solicitat respingerea ca neîntemeiată și nefondată a contestației formulate de ..... Entitatea contractantă susține că autoarea contestației, în mod vădit, încearcă să distorsioneze sensul tehnic al acestei cerințe, drept pentru care consideră necesare prezentarea următoarelor argumente ce vin să susțină decizia și concluzia întemeiată privind respingerea ofertei PANCOR: a) Referitor la cerința de calificare III. 1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, se solicită: „Ofertanții trebuie să facă dovada că în ultimii 5 ani împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei au executat lucrări de construire/reabilitare/modernizare/extindere gospodării de apă/stații de tratare apă, a căror valoare cumulată a fost de cel puțin 5.000.000,00 lei (fără TVA) la nivelul a maximum 3 contracte de execuție lucrări”; b) Contestatoarea a transmis prin adresa nr. 815/19.07.2021, răspunsul la solicitarea de clarificări, atașând copii ale contractelor invocate la nivelul DUAE, respectiv contractul nr. 885/13.03.2019, 218/ 13.03.2019 și nr. 1100/20.08.2021. Arată că, deși la nivelul DUAE este menționată valoarea integrală a contractelor invocate, fără a fi punctată componenta valorică ce se aplică cerinței de calificare, din analiza valorilor defalcate în cadrul Borderourilor de producție atașate contractelor invocate, reiese că valoarea ce se poate reține pentru lucrări având caracter similar cerinței de calificare, respectiv gospodărie de apă/stație de tratare a apei este următoarea: - contractul nr. 885/13.03.2019 și 218/13.03.2019: Înființare sistem public de alimentare cu apă si înființare rețea publica de canalizare si stație de epurare în comuna Tătăreștii de Sus, județul Teleorman, pv recepție lucrări nr. 141/30.12.2020, se reține valoarea de 409.353,42 lei, fără TVA, aferentă lucrărilor de execuție front de captare (foraje), execuție rezervor de înmagazinare, respectiv execuție stație de clorinare și de pompare, astfel cum reiese din Borderou producție prezentul în cadrul adresei nr. 81 s/J Q. 07.2021. pag 70 (O.B. I, O. B. 2, O.B. 3). - contractul nr. 1100/20.08.2018: „Sistem centralizat de canalizare ape uzate menajere și sistem centralizat de alimentare cu apă în satele Botoroaga și Valea Cireșului, comuna Botoroaga, județul Teleorman”, pv. Pagina 4 din 12

§ 5

recepție lucrări nr. 21639/23.04.2020, se reține valoarea de 1.203.338.59 lei, fără TVA aferentă lucrărilor de execuție sursă de apă (foraje), respectiv execuție gospodărie de apă, astfel cum reiese din Borderou producție prezentat în cadrul adresei nr. 815/19.07.2021, pag. 98 (O.B. 5. O.B. 6). În consecință, susține că valoarea cumulată ce îndeplinește cerința de calificare și care se poate reține din cele 2 contracte antemenționate este de 1.612.692,01 lei, fără TVA, valoare ce nu conduce către realizarea cuantumului solicitat pentru îndeplinirea cerinței de calificare privind capacitatea tehnică și profesională. c) Referitor la cel de-al treilea contract de lucrări invocat pentru îndeplinirea cerinței de calificare privind capacitatea tehnică și profesională, prin ofertant asociat ...., respectiv „Instalație de potabilizare a apei din forajele Pescarella din orașul Ardea; contract nr. 4700000612/31.05.2018; Valoare: 2.674.046,52 EURO”, precizează următoarele: - comisia de evaluare a transmis prin adresa nr. 4937/13.07.2021 solicitarea de a prezenta copia contractului de lucrări prezentat generic în DUAE, însoțit de PV recepție lucrări și liste de cantități și valorile aferente; - în cadrul secțiunii VI.3 Informații suplimentare din Fișa de date se solicită ca toate documentele depuse de operatorii economici să fie în limba română, sau însoțite de traducere autorizata în limba română; - asocierea a prezentat în cadrul adresei nr. 815/19.07.2021 un document emis în limba italiana și ulterior, prin adresa nr. 835/ 23.07.2021, un document cu traducere autorizată în limba română „Raport de control tehnic - Certificat de omologare”. Din documentul prezentat nu reies valorile, pe categorii de lucrări, astfel încât să poată fi cuantificată valoarea lucrărilor cu caracter similar cerinței, ținând cont de faptul că din descrierea lucrărilor reiese faptul că s-au executat și lucrări adiacente stației de tratare a apei. Astfel, comisia de evaluare s-a aflat în imposibilitatea de a evalua în mod corect și complet îndeplinirea cerinței de calificare, în lipsa datelor solicitate; - comisia de evaluare a revenit prin adresa nr. 8076/03.11.2021 cu solicitarea transmiterii contractului antementionat, contestatoarea răspunzând prin adresa nr. 1347/08.11.2021 și menționând faptul că partenerul italian consideră prezentarea copiilor contractelor drept neuzuală și lipsită de relevanță, apreciind că Raportul de control tehnic prezentat conține toate informațiile și datele despre contract, indicând site-ul instituției Autorita Nazionale Anticoruzzione pentru verificarea informaţiilor; - invocarea incidenței prevederilor art. 206 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 99/2016, de către asociere, nu se aplică în acest context, având în vedere că informațiile solicitate, aveau rolul de a clarifica Pagina 5 din 12

§ 6

modalitatea de îndeplinire a cerinței de clarificare, informațiile conținute în documentele transmise anterior nefiind complet concludente. Astfel, subliniază faptul că, solicitările de clarificări transmise în sensul art. 140 alin. (1) către ofertant au fost clare și au definit, în mod explicit, în ce constă solicitarea comisiei de evaluare, respectiv prezentarea copiei contractului 4700000612/31.05.2018, liste de cantități și valorile aferente. Pe cale de consecință, arată că devin incidente prevederile art. 140 alin (4) din HG nr. 394/2016. Prin adresa nr. 1504/21.12.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 66419/21.12.2021, ...., a transmis documentul „Răspuns la punctul de vedere al entității contractante nr. 951/20.12.2021”, reiterând solicitarea de admiterea a contestației, astfel cum a fost formulată. Față de aspectele învederate de entitatea contractantă prin punctul de vedere, contestatoarea formulează observații punctuale arătând că în documentul „Raport de control tehnic - Certificat de omologare”, pe lângă alte informații, au fost detaliate categoriile de lucrări executate, valorile contractate, valorile decontate și instrumentele de decontare a acestora, aspecte care în contract nu ar fi putut fi relevate. Precizează că, în esență, contractul de referință conține nu „lucrări similare”, ci „lucrări identice” cu cele din obiectul procedurii de atribuire. De asemenea, precizează faptul că entitatea contractantă nu poate justifica pretenția sa de a i se fi pus la dispoziție o „copie a contractului nr. 4700000612 din 31.05.2018 (tradus în limba română de către traducător autorizat însoțit de parafa acestuia pe fiecare pagină)”, în condițiile în care se afla în posesia tuturor rigorilor contractuale conținute de „Raportul de control tehnic - Certificat de omologare” emis spre omologarea atribuirii și derulării contractului nr. 4700000612 din 31.05.2018, iar informațiile despre existența, atribuirea și derularea respectivului contract îi erau accesibile „în mod direct, prin accesarea unei baze de date naționale din orice stat membru, disponibile în mod gratuit”. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ...., în calitate de entitate contractantă, a inițiat o procedură de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „CL 20-PROIECTARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI, LA SURSE, STAP, REZERVOARE- TISMANA ȘI PESTIȘANI”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ....., criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Valoarea totală estimată a contractului ce urmează a fi atribuit este de 9.619.374,31 lei, fără TVA. Preliminar, Consiliul constată că ..... SRL a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original recipisa de consemnare a Pagina 6 din 12

§ 7

cauțiunii nr. 207709939/1 din data 17.12.2021, eliberată de CEC Bank, prevăzută de art. 611 din Legea nr. 101/2016, în cuantum de 88.000,00 lei. Nemulțumită de rezultatul procedurii, potrivit căruia oferta sa a fost respinsă, ca inacceptabilă, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor minime de calificare privind experiența similară, iar procedura a fost anulată, ... a formulat prezenta contestație solicitând cele menționate în partea introductivă. Potrivit adresei nr. 9170/10.12.2021, de comunicare a rezultatului procedurii, oferta .... a fost respinsă, ca inacceptabilă, întrucât: „(...) comisia de evaluare a solicitat punctual transmiterea copiei contractului nr. 4700000612 din 31.05.2018 (tradus în limba română de către traducător autorizat însoțit de parafa acestuia pe fiecare pagină) declarat în DUAE (...) cu toate că obligativitatea punerii la dispoziție a contractului (...) cade în sarcina Asocierii, comisia de evaluare a încercat accesarea acestuia pe site-ul menționat de SC .... și anume așa cum a indicat

§ 8

prin

§ 9

răspunsul

§ 10

înaintat: https://dati.anticorruzione.it/superset/dashboard/cig/,

§ 11

codul

§ 12

CIG 7270931213, comisia de evaluare a concluzionat că aceasta nu îndeplinește condițiile de calificare din punct de vedere al DUAE-ului prezentat și a declarat oferta respinsă, fiind inacceptabilă. Motiv respingere: Asocierea nu a răspuns concludent la o parte a solicitărilor de clarificare emise de comisia de evaluare privind DUAE-ul, netransmițând o parte a documentelor solicitate (...) ”. Consiliul constată că, pe parcursul evaluării ofertei, următoarele aspecte au făcut și obiectul clarificărilor, respectiv: - prin adresa nr. 4937/13.07.2021, autoritatea contractantă i-a solicitat următoarele: „1. Pentru .....: (...) copie după contractele de lucrări menționate în DUAE, respectiv: ctr. 885/13.03.2019 și 218/13.03.2019 (...) ctr. 1 100/20.08.2018 (...); 2. Pentru Ecosystems SRL: (...) contract nr. 4700000612/31.05.2018 (...); 3. Ingegneria Italia (...); 4. Aqua Technology Design (...)”; - prin adresa nr. 815/19.07.2021, contestatoarea a răspuns astfel: „Solicitare nr. 1 (...) atașăm documentele solicitate; Solicitare nr. 2 (...) Atașăm documentele solicitate. Precizăm că am întâmpinat o problemă și nu am intrat în posesia documentelor traduse în limba română. Acestea s-au pierdut, motiv pentru care am fost nevoiți să le dăm din nou la tradus. Traducătorul ne-a dat termen 23.07.2021. având în vedere acest aspect vă solicităm prelungirea termenului, pentru depunerea lor (traduse), până la data de 23.07.2021; Solicitare nr. 3 (...)”; - prin adresa nr. 5214/23.07.2021, autoritatea contractantă i-a comunicat că acceptă „prelungirea termenului de transmitere a contractului solicitat, tradus în limba română”; Pagina 7 din 12

§ 13

- prin adresa nr. 835/23.07.2021, contestatoarea a răspuns: „atașăm documentele solicitate traduse în limba română”, la care a atașat: raport de control tehnic; certificat de finalizare a lucrărilor; - prin adresa nr. 5234/26.07.2021, autoritatea contractantă a revenit cu o nouă solicitare: „menționăm că am primit contractul tradus, dar nu este validată fiecare pagină prin semnătura și ștampila traducătorului autorizat. În acest sens, vă rugăm să ne retransmiteți contractul tradus (...)”; - prin adresa nr. 848/27.07.2021, contestatoarea a răspuns astfel: „(...) vă înaintăm documentul conform solicitării dumneavoastră”; - prin adresa nr. 7060/28.09.2021, autoritatea contractantă a revenit cu o nouă solicitare: „referitor la contractul nr. 4700000612/31.05.2018 (...), vă rugăm să ne specificați în clar următoarele aspecte: documente din care să reiese că face parte din contractul menționat mai sus; ce rol a avut în acest contract; valoarea finală prestată de acesta; obiectul contractului; procesele verbale de recepție și listele de cantități”; - prin adresa nr. 7210/04.10.2021, contestatoarea a răspuns astfel: „beneficiarul lucrării este ACEA SpAa Funzione Acquisti e Logistica - Unita Lavori Idrici e Civli (pag 4/14 din contract); executantul este Ecosystems SRL pentru o sumă contractuală de 2.674.046,53 euro )pag 4/14 din contract); Ecosystems SRL are calitatea de antreprenor general (pag 4/14 din contract); valoarea finală executată de Ecosystems SRL este de 2.804.328,90 euro conform certificat de bună execuție din 31.08.2020 (pag 1/7); obiectul contractului este prevăzut la pagina 6/14 din contract și este vorba despre furnizare și montare a unei stații de tratare a apei. Executarea lucrărilor este certificată de certificatul de bună execuție din 31.08.2020 pe care îl atașăm în limba italiană cu precizarea că îl vom traduce în cel mai scurt timp. În acest sens vă rugăm să ne acordați un termen de 5 zile lucrătoare pentru traducerea documentului în limba română. Acest certificat se regăsește în răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 815 din 19.07.2021. Certificatul de bună execuție din 31.08.2021 reprezintă proces verbal de recepție. Precizăm că din aceste rezultă valoarea finală a lucrărilor 2.804.328,90 euro cât și componenta lucrărilor executate. Din certificatul amintit mai sus rezultă că au fost executate toate lucrările prevăzute în contract”; - prin adresa nr. 7452/12.10.2021, contestatoarea a transmis certificatul de finalizare a lucrărilor și a furnizărilor de servicii și de acceptare provizorie a sistemului, tradus în română; - prin adresa nr. 8076/03.11.2021, autoritatea contractantă i-a solicitat contestatoarei următoarele: „(...) să ne puneți la dispoziție copie a contractului 4700000612 din 31.05.2018 (...) în clarificarea nr. 1160/ 01.10.2021 nu se regăsește întregul contract ci se face doar referire la acesta prin raportul de control tehnic transmis”; Pagina 8 din 12

§ 14

- prin adresa nr. 1347/08.11.2021, contestatoarea a răspuns astfel: „Răspunsul nr. 1 (...) Răspunsul nr. 2: partenerul italian precizează că, în Italia, prezentarea copiilor contractelor este neuzuală și lipsită de relevanță, ele fiind destinate părților contractante, apreciind că raportul de control tehnic-raport, certificat de omologare-prezentat inițial este suficient, în condițiile în care toate informațiile și datele despre contract sunt publice pe site-ul (...) la căutarea după codul 7270931213, precizat în raport, se regăsesc informațiile din tabelele atașate (...) anexăm informațiile publice așa cum acestea se regăsesc afișate pe site-ul accesibil în mod nerestricționat și gratuit la adresa (...)”. Potrivit documentației de atribuire, Consiliul constată că, la cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, s-a solicitat: „Cerința nr. 1-Experiența similară în conformitate cu art. 192 lit. a) din Legea nr. 99/ 2016: Ofertanții trebuie să facă dovada că în ultimii 5 ani împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei au executat lucrări de construire/reabilitare/modernizare/extindere gospodării de apă/stații de tratare apă, a căror valoare cumulată a fost de cel puțin 5.000.000,00 lei (fără TVA) la nivelul a maximum 3 contracte de execuție lucrări și să facă dovada că în ultimii 3 ani împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertei au prestat servicii de proiectare pentru lucrări de construire/ reabilitare/modernizare/extindere gospodării de apă/stații de tratare apă, a căror valoare cumulată a fost de cel puțin 500.000 lei (fără TVA) la nivelul a maximum 3 contracte. Nota: 1. Prin „lucrări duse la bun sfârșit” se înțelege Lucrări care sunt însoțite de proces verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului: Lucrări recepționate însoțite de proces verbal la terminarea lucrărilor; sau Lucrări recepționate însoțite de proces verbal de recepție finală. 2. Numărul de ani solicitați în vederea demonstrării experienței similare se vor calcula prin raportare la data limită de depunere a ofertelor. Modul de calcul al perioadei indicate mai sus (ultimii 5 ani, împliniți la data termenului limită pentru depunerea ofertelor) nu va fi afectat de eventuale decalări ale term 3. Pentru conversia în RON, dacă situațiile sunt întocmite în altă monedă, se va lua în considerare cursul mediu anual de referință publicat de BNR pentru anul respectiv. Lucrări recepționate însoțite de proces verbal la terminarea lucrărilor; sau Lucrări recepționate însoțite de proces verbal de recepție finală”, iar, ca modalitate de îndeplinire, s-a prevăzut: „Cerința nr. 1 - Se va completa DUAE – Partea IV: Criterii de selecție, Secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională în DUAE (răspuns), rubrica „Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat” de către operatorii participanți la procedură, cu informațiile aferente situației lor. La nivelul DUAE trebuie precizat de către ofertanți informații cum ar fi: obiectul contractului cu Beneficiarul, numărul și data contractului invocat drept experiență similară, Pagina 9 din 12

§ 15

beneficiarul contractului și datele sale de contact, caracteristicile lucrărilor realizate pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, calitatea pe care a deținut-o în contractul invocat (lider, asociat), caracteristicile lucrărilor realizate pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, data și numărul documentului de recepție, precum și ponderea și activitățile pentru care a fost responsabil. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea entității contractante, doar de ofertantul clasat pe primul loc sunt: extrase relevante ale contractului/documente/certificate (ex. procesul-verbal de recepție finală/procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, certificate de predare-primire, recomandări, certificări de bună execuție, certificate constatatoare) care să ateste faptul că lucrările au fost executate în conformitate cu normele legale în domeniu și că au fost duse la bun sfârșit și/sau alte documente din care să reiasă: beneficiarul, cantitatea (indicatori tehnici ce caracterizează obiectul lucrării), perioada (inclusiv data încheierii contractului) și locul execuției lucrărilor”. Prin urmare, potrivit documentației de atribuire, în vederea demonstrării cerinței minime de calificare privind experiența similară, Consiliul constată că ofertanții aveau posibilitatea să depună unul din următoarele documente (extrase relevante ale contractului/documente/ certificate) și/sau alte documente din care să reiasă beneficiarul, cantitatea (indicatori tehnici ce caracterizează obiectul lucrării), perioada (inclusiv data încheierii contractului) și locul execuției lucrărilor, și nu obligatoriu contractul, așa cum a concluzionat autoritatea contractantă. În vederea demonstrării îndeplinirii cerinței, Consiliul constată că societatea contestatoare a prezentat pentru contractul nr. 4700000612, licitația 8800001043, CIG 7270931213, Raport de Control tehnic, ce conține următoarele informații: „ (...) tabel al cheltuielilor generale (...) firma contractantă OdA n. 4700000612, pentru o valoare de 2.674.046,52 EUR din care 135.700,00 EUR reprezentând costuri de sănătate și siguranță (...) 1.9. Descrierea lucrărilor (...) CORESPUND DIN PUNCT DE VEDERE TEHNIC iar prin prezentul act am procedat la testarea instalației în cauză, lichidând creditului societății, după cum urmează: Valoare totală lucrări efectuate: 2.798.337,53 EUR. Sume deductibile: Avans: 534.809,31 EUR; Certificate de la 1 la nr. 5: 1.952.809,55 EUR; Rămâne în activul societății: 310.718,67 EUR care poate fi plătit către ...., cu soldarea tuturor datoriilor aferente executării lucrării în cauză, după aprobarea superioară a acestui act (...)” și Certificat de Finalizare a Lucrărilor, ce conține următoarele informații: „la data de: anul două mii nouăsprezece, ziua 09 a lunii septembrie, ora 11:00, s-au reunit pe șantier: Valentina Vetta, care intervine în calitate de director de lucrări; Alessio Sofia care intervine în calitate de director tehnic al societății ...... (...) ATESTĂ: că lucrările contractate, predate Pagina 10 din 12

§ 16

împreună cu procesul verbal din data de 15.06.2017, prevăzute contractual în conformitate cu proiectul executiv, cu excepția lucrărilor de refacere a pavajului rutier și a lucrărilor de dezafectare a uzinei Fosso Ianni, au fost finalizate la data de 08.08.2019 și, prin urmare, în cadrul termenului contractual (...) s-a întocmit acest Certificat, format din n.4 pagini, care după citire și confirmare se semnează în duplicat. Roma, 09/09/2019”, care confirmă respectarea și îndeplinirea cerinței. În aceste condiții, Consiliul constată că, informațiile ce se regăsesc în conținutul documentelor prezentate de contestatoare confirmă îndeplinirea cerinței, așa cum a fost solicitată. Prin urmare, motivul respingerii ofertei contestatoarei, sub aspectul absenței dovezilor (contractului nr. 4700000612) privind experiența similară, este considerat, de Consiliu, eronat reținut de către entitatea contractantă (prin comisia de evaluare a ofertelor). Astfel, Consiliul stabilește că, în mod eronat, entitatea contractantă a respins, ca inacceptabilă, oferta contestatoarei, pe acest motiv. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți și de stabilire a solicitărilor de participare neadecvate, a ofertelor inacceptabile și/sau neconforme, precum și a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, așa cum este prevăzut la art. 133 alin. (1) lit. b) și j) din HG nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul constată că această verificare nu s-a făcut în cazul ofertei contestatoarei cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, critica contestatoarei privind nelegalitatea evaluării ofertei sale este justificată, urmând să fie admisă. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va admite contestația formulată de ...., în contradictoriu cu ..... și va anula rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Totodată, va obliga entitatea contractantă să procedeze la continuarea procedurii, cu luarea în considerare a ofertei contestatoarei, pe aspectul analizat, conform celor reținute în considerente, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile Pagina 11 din 12

§ 17

cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de .... SRL, în contradictoriu cu ... și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă entitatea contractantă să procedeze la continuarea procedurii, cu luarea în considerare a ofertei contestatoarei, pe aspectul analizat, conform celor reținute în considerente, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua deciziei .... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 12 (doisprezece) pagini. Pagina 12 din 12

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.