AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2376/2021

ALPIN BIO SOLUTION 2015 SRL în contradictoriu cu COMUNA CRAIDOROLT

Decizia CNSC nr. 2376/C4/2197 din 26.10.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2376/C4/2197 din 26.10.2021

Data din document
2021-10-26
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în comuna Craidorolt, judeţul Satu Mare”, organizată de către COMUNA CRAIDOROLT cu sediul în Craidorolt, str. Principală nr. 106, judeţul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat anularea adresei nr. 4480/16.08.2021 privind comunicarea rezultatului procedurii, respectiv a deciziei de anulare a procedurii de concesionare, ca fiind nelegală şi netemeinică, obligarea entităţii contractante ca, ulterior reevaluării dispuse prin Decizia CNSC nr. 1128/C4/1017 din 02.06.2021, să considere oferta SC ALPIN BIO SOLUTION 2015 SRL ca fiind admisibilă şi conformă, fiind declarată „ofertant câştigător” şi urmând a fi obligată a semna contractul de concesiune şi/sau în situaţia în care calitatea de ofertant câştigător reiese din actele dosarului, să se decidă atribuirea contractului de concesiune către SC ALPIN BIO SOLUTION 2015 SRL şi obligarea autorităţii contractante la semnarea contractului de concesiun…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ALPIN BIO SOLUTION 2015 SRL, în contradictoriu cu COMUNA CRAIDOROLT și dispune anularea măsurii anulării procedurii de atribuire, cu continuarea acesteia prin punerea în aplicare a deciziei Consiliului nr. 1128/C4/1017/02.06.2021, rămasă Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

În cadrul acestei proceduri, Consiliul a mai emis decizia nr. .../02.06.2021, prin care s-a dispus reevaluarea propunerii financiare a contestatoarei SC ... SRL. În urma acestei decizii, autoritatea contractantă a luat decizia anulării procedurii, invocând o serie de vicii ale documentației de atribuire, respectiv faptul că s-ar fi calculat greșit valoarea estimată a procedurii, s-ar fi dublat numărul de locuitori, aspect care ar vicia grav procedura. În urma comunicării rezultatului procedurii, SC ... SRL a depus prezenta contestație, solicitând punerea în aplicare a Deciziei Consiliului nr. ...02.06.2021, prin care s-a dispus reevaluarea ofertei sale, menținută de Curtea de apel Oradea, prin Decizia nr. 593/CA/2021, pronunțată în dosarul 254/35/CA/2021. După depunerea contestației, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în valoare de 42.814,2 lei, prin recipisa de consemnare nr. 207446102/1/24.08.2021, emisă de CEC Bank, Sucursala Satu Mare. Cauţiunea constituită se …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2376/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 43918Data înregistrării: 2021-08-23
ContestatorALPIN BIO SOLUTION 2015 SRLCUI 34939759
Autoritate contractantăCOMUNA CRAIDOROLT

2021_2376_2021_Decizie_2376.pdf, BO2021_2376_2021_BO2021_2376.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.667 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2376/C4/2197 Data: 26.10.2021 Prin contestaţia nr. 167/23.08.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 43918/23.08.2021, depusă de către SC ALPIN BIO SOLUTION 2015 SRL cu sediul în sat Viile Satu Mare, str. Principală nr. 41/B, judeţul Satu Mare, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J30/597/2015 şi Cod Unic de Înregistrare 34939759, formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă online privind atribuirea contractului de concesionare având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în comuna Craidorolt, judeţul Satu Mare”, organizată de către COMUNA CRAIDOROLT cu sediul în Craidorolt, str. Principală nr. 106, judeţul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat anularea adresei nr. 4480/16.08.2021 privind comunicarea rezultatului procedurii, respectiv a deciziei de anulare a procedurii de concesionare, ca fiind nelegală şi netemeinică, obligarea entităţii contractante ca, ulterior reevaluării dispuse prin Decizia CNSC nr. 1128/C4/1017 din 02.06.2021, să considere oferta SC ALPIN BIO SOLUTION 2015 SRL ca fiind admisibilă şi conformă, fiind declarată „ofertant câştigător” şi urmând a fi obligată a semna contractul de concesiune şi/sau în situaţia în care calitatea de ofertant câştigător reiese din actele dosarului, să se decidă atribuirea contractului de concesiune către SC ALPIN BIO SOLUTION 2015 SRL şi obligarea autorităţii contractante la semnarea contractului de concesiune. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ALPIN BIO SOLUTION 2015 SRL, în contradictoriu cu COMUNA CRAIDOROLT și dispune anularea măsurii anulării procedurii de atribuire, cu continuarea acesteia prin punerea în aplicare a deciziei Consiliului nr. 1128/C4/1017/02.06.2021, rămasă Pagina 1 din 2

§ 2

definitivă prin decizia nr. 593/CA/2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul 254/35/CA/2021. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 43.731 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2376/C4/2197 Data: 26.10.2021 Prin contestaţia nr. 167/23.08.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 43918/23.08.2021, depusă de către SC ... SRL cu sediul în ... având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., formulată împotriva procedurii de licitaţie deschisă online privind atribuirea contractului de concesionare având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în comuna Craidorolt, judeţul Satu Mare”, organizată de către ... cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat anularea adresei nr. 4480/16.08.2021 privind comunicarea rezultatului procedurii, respectiv a deciziei de anulare a procedurii de concesionare, ca fiind nelegală şi netemeinică, obligarea entităţii contractante ca, ulterior reevaluării dispuse prin Decizia CNSC nr. ... din 02.06.2021, să considere oferta SC ... SRL ca fiind admisibilă şi conformă, fiind declarată „ofertant câştigător” şi urmând a fi obligată a semna contractul de concesiune şi/sau în situaţia în care calitatea de ofertant câştigător reiese din actele dosarului, să se decidă atribuirea contractului de concesiune către SC ... SRL şi obligarea autorităţii contractante la semnarea contractului de concesiune. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 167/23.08.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 43918/23.08.2021 SC ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorităţii contractante de anulare a procedurii. Contestatoarea menţionează că, din motivarea actului intitulat „comunicare rezultat procedură" nr. 4480/16.08.2021, autoritatea contractantă a înţeles, analizând competent şi cu bună credinţă actele Pagina 1 din 16

§ 2

procedurii, că în speţă ar fi incident motivul de anulare a procedurii prevăzut de art. 89 alin. (1) lit. c) din Legea 100/2016, în sensul că ar exista: „încălcări ale prevederilor legale care afectează procedura de atribuire şi/sau există elemente care fac imposibilă încheierea contractului”, autoritatea contractantă înţelegând la acest moment al procedurii, după ce prin Decizia CNSC nr. ... din 02.06.2021 s-a dispus reevaluarea ofertei SC ... SRL, că există anumite erori şi omisiuni şi că implicit, se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective. Modalitatea în care autoritatea contractantă a înţeles să respecte şi să pună în aplicare Decizia CNSC nr. ... din 02.06.2021, a dat naştere unei situaţii atipice, în condiţiile în care, în dispreţul celor dispuse, nu s-a efectuat reevaluarea ofertei SC ... SRL, ci efectiv s-a inventat un motiv de anulare a procedurii. Conform adresei nr. 4480/16.08.2021, privind comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a precizat greşti anunţul de concesionare publicat în S.E.A.P, deoarece acesta nu are numărul (PC 1001414/10.12.2019) aşa cum în mod greşit apare în adresă, ci este PC 1001574/22.12.2020, iar decizia CNSC, prin care s-a decis printre altele reevaluarea ofertei SC ... 2015 SRL, nu are numărul ... din 28.08.2020, aşa cum în mod greşit apare, ci este decizia nr. ... din 02.06.2021 În motivarea acţiunii sale, contestatoarea învederează următoarele aspecte: - Hotararea Civilă nr. 593/2021 din 12.07.2021 a Curţii de Apel Oradea, Secţia de Contecios administrativ şi fiscal respinge ca nefondată plângerea Comunei Craidorolt în contradictoriu cu intimata SC ... SRL, împotriva Deciziei CNSC nr. ...02.06.2021, ceea ce conduce la faptul că autoritatea contractantă trebuie să reevalueze oferta contestatoare în sensul celor arătate în cadrul motivaţiei deciziei, - Comisia de evaluare nu a pus în aplicare Decizia CNSC nr. ...02.06.2021, hotărând anularea procedurii, fără nicio justificare, astfel încât decizia CNSC şi Hotărârea Curţii de Apel Oradea nu îşi mai produc efecte, ceea ce contravine puterii lucrului judecat; - Având în vedere caietul de sarcini care nu stabileşte cantităţile necesare pentru întocmirea tarifelor 1 (colectare odată pe lună) şi a tarifului 2 (colectare de 2 ori pe lună), respectiv nu a stabilit numărul de locuitori care vor opta pentru un tarif şi numărul de locuitori care vor opta pentru al doilea tarif, SC ... SRL a considerat că, pentru a determina valoarea corectă a celor 2 tarife să utilizeze întreaga populaţie, astfel încât să nu conteze numărul populaţiei care optează pentru un tarif sau altul; - Acest lucru a condus la stabilirea unor tarife corecte, care nu depind de numărul de locuitori care optează pentru tariful 1 şi de numărul de locuitori care optează pentru tariful 2, de cantitatea sau populaţia care optează pentru una din cele 2 frecvenţe; Pagina 2 din 16

§ 3

- Astfel că nu s-a ajuns la dublarea valorii contractului aşa cum susţin reprezentanţii autorităţii contractante, având în vedere că oferta depusă de către SC ... SRL este de 1.077.481,30 lei care reprezintă 55,37% din valoarea contractului prevăzută în fişa de date, respectiv de 2.876.400 lei; - HCL nr. 38/2019 nu poate fi revocată de o comisie de evaluare a ofertelor, care nu are atribuţii în acest sens, nici măcar în ceea ce priveşte o eventuală propunere de revocare, ci în condiţiile în care aceasta şi-ar înţelege rostul şi menirea, ar fi trebuit să pună în aplicare Decizia CNSC nr. ... şi atât. Autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere nr. 4603/30.08.2021, înregistrat la Consiliu sub nr. 45469/30.08.2021, iar ulterior, cu adresa de înaintare înregistrată la Consiliu sub nr. 54519/18.10.2021, depus în copie, dosarul achiziţiei. Autoritatea contractantă menţionează că prin anularea raportului procedurii, acesta nu mai produce efecte, motiv pentru care se impune reanalizarea ambelor oferte în raport de condiţiile impuse prin caietul de sarcini pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în comuna Craidorolt. La momentul reanalizării, comisia de evaluare a constatat existenţa unor erori în caietul de sarcini, care dacă ar rămâne neremediate ar duce la imposibilitatea încheierii contractului, deoarece fac imposibilă ducerea la bun sfârşit a serviciului de concesiune contractat. În acest sens, autoritatea contractantă învederează următoarele: 1. S-a constatat o dublare a numărului de locuitori avuţi în vedere la stabilirea valorii contractului, la tariful 1- colectare odată pe lună şi la deşeurile fracţie uscată, adică s-a făcut calculul pentru varianta în care ar opta pentru fiecare din situaţii fiecare locuitor al comunei, lucru absolut imposibil, deoarece această situaţie ar duce la dublarea valorii contractului. Aceasta ar fi o situatie absurdă, valoarea contractului nu poate fi estimată avându-se în vedere opţiunea tuturor locuitorilor comunei la frecvenţa de colectare de două ori pe lună, contractul raportându-se la varianta de colectare odată sau de două ori pe lună şi nu obligatoriu colectarea de două ori pe lună. Aşadar, comisia constată faptul că valoarea contractului raportat la specificaţiile financiare nu este corect stabilită, aspect care face imposibilă încheierea contractului. 2. Pe lângă acest aspect esenţial, comisia constată şi faptul că din caietul de sarcini lipsesc specificaţiile în privinţa tarifării deşeurilor menajere care depăşesc 120 de litri, deşi sunt ofertate aceste servicii. 3. Raportat la cele două decizii ale CNSC, respectiv Decizia CNSC nr. .../02.06.2021 şi Decizia CNSC nr. .../21.01.2021, prin care se aduc interpretări opuse posibilităţii de ofertare cu tarif propus 0 şi având în vedere Directiva 2014/24, comisia de evaluare apreciază că se impune Pagina 3 din 16

§ 4

inserarea în caietul de sarcini a posibilităţii de ofertare cu tarif 0 pentru unele servicii, fără ca acest aspect să constituie temei juridic pentru respingerea uneia sau alteia dintre oferte. Astfel se poate aplica tratament juridic egal tuturor ofertanţilor. Faţă de toate acestea, societatea contestatoare, încearcă să arate faptul că, deşi procedura de achiziţie, potrivit art. 88 alin. (1) lit. b), din Legea 100/2016, se poate finaliza prin anularea procedurii de atribuire, aceasta ar fi fost făcută de către autoritate în dispreţul legii. Prin comunicarea rezultatului procedurii nr. 4480/16.08.2021, se arată că incident este motivul de anulare prevăzut de art. 89 alin. (1) lit. c), respectiv „încălcări ale prevederilor legale care afectează procedura şi/sau există elemente care fac imposibilă încheierea contractului", eroarea cu privire la modul de calcul a valorii contractului vizavi de specificaţiile financiare este una esenţială. Pe de altă parte, comisia de evaluare nu a hotărât anularea HCL nr. 38/2019, aşa cum greşit a înţeles contestatoarea, din cuprinsul procesului verbal al şedinţei de reevaluare a ofertelor reiese clar faptul că comisia a propus revocarea hotărârii de Consiliu Local nr. 38/2019, prin care a fost aprobat caietul de sarcini, considerând că aceasta se impune raportat la aspectele esenţiale ale contractului, cu consecinţa elaborării unui nou caiet de sarcini. De altfel, pronunţarea unei decizii de către CNSC sau de către instanţă nu poate fi interpretată ca o tranşare a tuturor elementelor de legalitate cu privire la ofertele depuse în cadrul procedurii, având în vedere faptul că instanţa sau Consiliul nu se pot pronunţa decât asupra aspectelor cu care au fost investiţi. Desigur, argumentaţia privind motivarea deciziei de reevaluare trebuie şi este obligatoriu să cuprindă elemente ale ofertelor cu care Consiliul a fost investit, însă niciunde în cadrul prevederilor legale nu se prevede limitarea întinderii măsurilor de remedii a reevaluării ofertelor efectuate ulterior de către autoritatea contractantă, cu atât mai mult cu cât actele emise de către aceasta în cadrul procedurii sunt acte administrative ce pot fi revocate. În ceea ce priveşte reevaluarea ofertelor ulterior controlului de legalitate exercitat de CNSC sau instanţa de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, prin Decizia 66/2018, faptul că autoritatea contractantă are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice şi aspectele financiare ale ofertei apte de a demonstra admisibilitatea ei, dacă din mijloacele de probă nu rezultă verificarea lor anterioară. Este contrar logicii juridice ridicarea la rang de principiu de drept specific acestei ramuri, a achiziţiilor publice, a obligativităţii evaluării complete a tuturor ofertelor aflate în competiţie, chiar şi a celor asupra cărora comisia de evaluare a ridicat obiecţii de neconformitate, iar ca urmare a încălcării acestei obligaţii să fie sacrificat tocmai acest principiu prin considerarea ca evaluată şi deci admisibilă, a unei oferte neevaluate în întregime. Tocmai aceasta este raţiunea pentru care instanţa de Pagina 4 din 16

§ 5

judecată avea obligaţia să indice în mod clar şi precis limitele reevaluării, aşa cum autoritatea a solicitat. În speţa de faţă, niciuna din oferte nu a fost analizată sub toate aspectele, deoarece oferta contestatoarei a fost declarată neconformă, iar oferta celeilalte societăţi ofertante a avut cel mai mare punctaj neavând contracandidat eligibil. Raportat la acest aspect, ar fi urmat reevaluarea ambelor oferte, sub aspectul îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute în caietul de sarcini, însă urmare a constatării făcute de către comisia de evaluare, cu privire la erorile esenţiale cuprinse în acest caiet aprobat prin HCL, în mod corect comisia a propus revocarea HCL 38/2019 şi elaborarea unui nou caiet de sarcini. Autoritatea contractantă are obligaţia impusă de lege, de a evalua corect şi total, sub toate aspectele, ofertele depuse, aceasta nu poate declara o ofertă admisibilă sau câştigătoare în condiţiile în care cunoaşte faptul sau poate să prevadă că aceasta nu respectă cerinţele impuse prin documentaţia de atribuire, iar în situaţia în care constată, chiar şi ulterior controlului CNSC, până la semnarea contractului, inadvertenţe, erori, în documentaţia de atribuire, are obligaţia de a le remedia prin remedii juridice specifice, pretextul că nu se mai pot verifica aceste aspecte nefiind unul valid, care să facă imposibilă verificarea întregii proceduri. Aşadar, sub nicio formă, în această etapă şi având în vedere toate aspectele mai sus aratate, oferta contestatoarei nu poate fi considerată câştigătoare de facto, cum aceasta solicită, nu ar fi putut fi considerată câştigătoare nici în situaţia în care nu s-ar fi constatat erori în caietul de sarcini, ci ar fi fost reevaluată, alături de oferta celeilalte societăţi participante la procedură. Nu poate fi acuzată autoritatea contractantă de părtinire sau de neîndeplinirea obligaţiilor impuse prin decizia CNSC ca urmare a respingerii contestaţiei acesteia de către instanţă, deoarece comisia de evaluare s-a întrunit în şedinţa de reevaluare a ofertelor, ocazie cu care, constatându-se existenţa erorilor din caietul de sarcini, s-a procedat conform prevederilor legale şi a solicitat revocarea HCL 38/2019 şi întocmirea unui nou caiet de sarcini. Acuzaţiile societăţii contestatoare împotriva autorităţii contractante sunt total nefondate, atât timp cât autoritatea contractantă este obligată să vegheze la cheltuierea banului public în mod judicios, aceasta este în măsură a analiza şi reanaliza întreaga documentaţie de atribuire sub toate aspectele, pentru a evita erori ce nu mai pot fi remediate după semnarea contractului de concesiune, erori care ar duce la solicitarea, de către oricare din societăţile ofertante declarate câştigătoare, de semnare a unor acte adiţionale pentru majorarea plăţilor, contractul neputând fi dus la final în condiţiile date. Atâta vreme cât autoritatea contractantă are opţiunea de a-şi corecta propriile acte, aceasta are şi posibilitatea de a anula acte ale procedurii sau în ipoteza în care constată că există erori care pot duce la Pagina 5 din 16

§ 6

imposibilitatea încheierii contractului. Opţiunea remedierii de către autoritate este una firească, prin prisma restabilirii legalităţii actelor sau procedurii în ansamblul ei. Astfel, autoritatea contractantă apreciază că a procedat în mod corect, veghind cu bună credinţă la respectarea tuturor principiilor de drept cu ocazia derulării contractului de atribuire, în special în contextul asumării răspunderii de către aceasta, potrivit art. 2 lit. g) din OUG 34/2006. Tot restul alegaţiilor contestatoarei sunt pure supoziţii, care nu au un fundament real şi care sunt expuse într-un mod agresiv, menit a intimida. Prin adresa nr. 174/02.9.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 46197/02.09.2021, SC ... SRL formulează răspuns faţă de punctul de vedere emis de către autoritatea contractantă în care precizează următoarele: Autoritatea contractantă îşi menţine afirmaţia că „s-a dublat numărul de locuitori la stabilirea valorii contractului deoarece la tariful 1 - colectare odată pe luna şi la tariful 2 - colectare de 2 ori pe lună a fost utilizată la fiecare tarif populaţia totală a comunei”, care este contrazisă de următoarele argumente: - în caietul de sarcini nu sunt stabilite cantităţile necesare pentru întocmirea tarifului 1 (colectare odată pe lună) şi a tarifului 2 (colectare de 2 ori pe lună), respectiv nu a stabilit numărul de locuitori care vor opta pentru un tarif şi numărul de locuitori care vor opta pentru al doilea tarif, SC ... SRL considerând că pentru a determina valoarea corectă a celor 2 tarife, astfel încât să nu conteze numărul populaţie care optează pentru un tarif sau altul, să utilizeze întreagă populaţie pentru a determina valoarea fiecăruia din cele 2 tarife; - acest lucru a condus la stabilirea unor tarife corecte care nu depind de numărul de locuitori care optează pentru unul din cele două tarife; - acest fapt nu a condus la dublarea valorii contractului, având în vedere că oferta totală depusă de către SC ... SRL este de 1.077.481,30 lei care reprezintă 55,37% din valoarea contractului prevăzută în fişa de date, respectiv de 2.876.400 lei. - comisia de evaluare nu a putut constata imposibilitatea încheierii contractului prin prisma depistării acestei erori, având în vedere că niciun ofertant nu a contestat documentele de licitaţiei şi nici nu s-au solicitat clarificări privind cele înscrise în caietul de sarcini; mai mult, această procedură este derulată a treia oară de această autoritate contractantă, care nu este în stare să gestioneze un serviciu public esenţial pentru cetăţenii comunei ... Autoritatea contractantă menţionează, un lucru care nu este adevărat, respectiv că „... din caietul de sarcini lipsesc specificaţiile în privinţa tarifării deşeurilor menajere care depăşesc 120 de litri deşi sunt Pagina 6 din 16

§ 7

ofertate aceste servicii", fapt care nu apare în Formularul de ofertă financiară, care face referire la ofertarea a 11 tarife. Tarifele solicitate sunt menţionate la pag. 3-4 din caietul de sarcini, unde nu apare că ar fi fost solicitat un tarif pentru colectarea deşeurilor menajere care depăşesc 120 litri. Poate autoritatea contractantă se referă la colectarea deşeurilor abandonate, tariful 9. Această afirmaţie a autorităţii contractante nu este justificată, deoarece în cuprinsul documentaţiei de licitaţie nu este specificată această activitate şi nici nu se solicită un tarif pentru o aşa activitate care, nu poate exista conform fluxurilor de colectare a deşeurilor municipale, de la generatori. De asemenea, autoritatea contractantă încearcă să demonstreze că nefiind prevăzut în documentaţia de licitaţie posibilitatea de a putea fi ofertat un tarif zero pentru anumite activităţi, ar fi trebuit acest aspect să fie introdus în documentaţia de licitaţie, dar conform Deciziei CNSC ... din 02.06.2021 şi a Hotărârii Civile nr. 593/2021 din 12.07.2021 a Curţii de Apel Oradea Secţia de Contecios administrativ şi fiscal, obligaţia comisiei de evaluare era să pună în aplicare Decizia CNSC care menţionează foarte clar în motivare faptul că ofertanţii puteau să oferteze tarif zero la activităţile din care se obţin venituri din valorificarea deşeurilor conform legislaţiei în domeniu; modul de elaborare şi riscul transmiterii ofertei cad în sarcina fiecărui ofertant participant la o procedură de licitaţie (art. 77 din HG nr.867/2016). În cursul lunii august 2021 au mai apărut două acte normative care pun accent şi mai mare pe reducerea cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare şi creşterea cantităţilor de deşeuri deviate spre a fi valorificate, respectiv: OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor şi OG nr.1/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje. În acest sens, contestatoarea apreciază că nu trebuia anulată/revocată documentaţia de licitaţie deoarece este prevăzut foarte clar faptul că gestiunea deşeurilor municipale colectate şi transportate revine operatorului de salubritate, deci inclusiv cheltuielile şi veniturile obţinute din valorificarea deşeurilor reciclabile. Unele afirmaţii ale autorităţii contractante nu au legătură cu documentaţia de atribuire şi adresa de anulare a hotărârii de consiliului local prin care a fost aprobată documentaţia de licitaţie şi implicit de anulare a licitaţiei, după ce două instanţe judecătoreşti au confirmat faptul că trebuie reanalizată doar oferta depusă de către S.C. ...S.R.L. ofertă care a luat în considerare toate prevederile legislative existente la data licitaţiei şi a respectat în totalitate documentaţia de licitaţie publicată în SEAP. Prin adresa nr. 4788/07.09.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 47093/07.09.2021, ... formulează note scrise în care menţionează următoarele: Pagina 7 din 16

§ 8

I. Afirmaţia conform căreia s-a dublat numărul de locuitori la stabilirea valorii contractului este reală, astfel: Luând în considerare, cu titlu exemplificativ, capitolul valoare estimată parţială a contractului, fila 3 din caietul de sarcini, respectiv: 1. Tarif persoane fizice deşeuri reziduale /amestecate/menajere lei fără TVA/persoana/lună pentru frecvenţa de colectare de 1 dată pe lună, 2. Tarif persoane fizice deşeuri reziduale/amestecate/menajere lei fără TVA /persoana/lună pentru fecvenţa de colectare de 2 ori pe lună, numărul total de persoane la care se raportează şi se fac calculele este de 2.215 persoane din datele statistice. Aşadar, pentru tarif persoane fizice deşeuri reziduale /amestecate/menajere lei fără TVA/persoana/lună pentru frecvenţă de colectare de 1 dată pe lună, la 2.215 persoane cost de ridicare deşeuri 5 lei/luna, costul anual al contractului este de 132.900 lei (2.215 x 12 x 5= 132.900 lei). Pentru tarif persoane fizice deşeuri reziduale/amestecate/menajere lei fără TVA /persoana/luna pentru fecvenţa de colectare de 2 ori pe lună, la 2.215 persoane cost de ridicare deşeuri 8 lei/lună, costul anual al contractului este de 212.640 lei (2.215x12x8= 212.640 lei). Ar fi trebuit ca la estimarea costului total al contractului să se aibă în vedere faptul că sub nicio formă nu poate exista situaţia absurdă în care fiecare din cei 2.215 locuitori ar opta, concomitent, atât pentru colectarea cu frecvenţa o dată pe lună cât şi pentru colectarea cu frecvenţa de două ori pe lună. Este evident un aspect care a scăpat exigenţelor autorităţii la întocmirea caietului de sarcini şi acest aspect trebuie remediat prin întocmirea unui caiet de sarcini corect. Având în vedere faptul că totalul costurilor contractuale a fost făcut, raportat la durata de 5 ani (60 de luni) a contractului, cu tarife calculate la număr maxim de persoane statistic optante pentru ambele variante de colectare lunară, este evident că acest cost este dublat pentru aceste poziţii, respectiv valoarea totală a contractului nu are cum să oglindească o situaţie posibilă în practică. Este un aspect care a fost sesizat de către autoritatea contractantă abia în şedinţa pentru reevaluarea ofertelor, potrivit deciziei CNSC. Este obligatoriu pentru autoritate să ia măsuri, de îndată ce observă neclarităţi, chestiuni interpretabile, aspecte care pot duce la calculul greşit al valorii contractuale. II. Susţinerea contestatoarei cum că a ofertat în aşa fel încât să nu conteze numărul populaţiei care optează pentru un tarif sau altul, nu are legătură cu eroarea din caietul de sarcini. Nu se poate susţine că stabilirea unor tarife corecte nu depinde de numărul de locuitori optanţi pentru o variantă sau alta de tarifare. Cu atât mai mult cu cât, din datele deţinute până în prezent, din totalul de locuitori statistic stabiliţi, mai puţin de 50% încheie contracte Pagina 8 din 16

§ 9

cu firma de salubrizare, moment în care aceasta va fi nevoită să apeleze la autoritatea contractantă pentru plata unor sume pe care nu le pot recupera de la contribuabili. III. Nu are niciun fel de relevanţă, raportat la cele mai sus expuse, faptul că societatea contestatoare a ofertat la 55,37% din valoarea contractului, aspectele semnalate de autoritate nu au legătură cu niciuna din societăţile ofertante şi nu trebuie analizate în legătură cu vreuna din oferte. Valoarea corectă a costului total estimat al contractului priveşte autoritatea contractanta şi nu părţile ofertante. IV. Nu este necesar ca vreunul din ofertanţi să conteste sau să solicite lămuriri cu privire la erori pe care autoritatea contractantă le constată în caietul de sarcini, indiferent de momentul în care se află procedură. Dimpotrivă, autoritatea are obligaţia de a sesiza şi îndrepta, în mod legal, aceste erori care în speţa de faţă, nu pot fi îndreptate decât prin refacerea caietului de sarcini. V. Autoritatea contractantă constată că este necesară introducerea tarifului pentru cantităţi care depăşesc 120 de litri, raportat la situaţia constatată în practică , situaţie necunoscută societăţii ofertante, aceasta având experienţa similară 0, singurul contract al acesteia fiind delegat altei societăţi spre executare. VI. Autoritatea contractantă consideră că este necesară introducerea în caietul de sarcini a precizării privind posibilitatea de ofertare cu tarif 0 pentru unele servicii, fără ca acest aspect să constituie temei juridic pentru respingerea uneia sau alteia dintre oferte, raportat la faptul că oferta uneia dintre societăţile participante a fost iniţial descalificată pentru ofertarea cu tarif 0. Comisia de evaluare nu a hotărât anularea HCL nr. 38/2019, aşa cum greşit a înţeles contestatoare. Din cuprinsul procesului verbal al şedinţei de reevaluare a ofertelor reiese clar faptul că comisia a propus revocarea hotărârii de consiliu local nr. 38/2019 prin care a fost aprobat caietul de sarcini, considerând că aceasta se impune raportat la aspectele esenţiale ale contractului, cu consecinţa elaborării unui nou caiet de sarcini. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitaţie deschisă online privind atribuirea contractului de concesionare având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în comuna Craidorolt, judeţul Satu Mare”. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul de concesionare nr. .../22.12.2020, valoarea estimată a procedurii fiind de 2.140.710 lei. Pagina 9 din 16

§ 10

În cadrul acestei proceduri, Consiliul a mai emis decizia nr. .../02.06.2021, prin care s-a dispus reevaluarea propunerii financiare a contestatoarei SC ... SRL. În urma acestei decizii, autoritatea contractantă a luat decizia anulării procedurii, invocând o serie de vicii ale documentației de atribuire, respectiv faptul că s-ar fi calculat greșit valoarea estimată a procedurii, s-ar fi dublat numărul de locuitori, aspect care ar vicia grav procedura. În urma comunicării rezultatului procedurii, SC ... SRL a depus prezenta contestație, solicitând punerea în aplicare a Deciziei Consiliului nr. ...02.06.2021, prin care s-a dispus reevaluarea ofertei sale, menținută de Curtea de apel Oradea, prin Decizia nr. 593/CA/2021, pronunțată în dosarul 254/35/CA/2021. După depunerea contestației, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în valoare de 42.814,2 lei, prin recipisa de consemnare nr. 207446102/1/24.08.2021, emisă de CEC Bank, Sucursala Satu Mare. Cauţiunea constituită se va restitui contestatoarei, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată și completată. Pe fondul cauzei, contestatoarea critică măsura anulării procedurii, arătând că autoritatea a creat false pretexte pentru a adopta această măsură. Verificând motivele de anulare a pocedurii de atribuire identificate de autoritatea contractantă, aceasta arată că prin anularea raportului procedurii, acesta nu mai produce efecte, motiv pentru care se impune reanalizarea ambelor oferte în raport de condiţiile impuse prin caietul de sarcini pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare în comuna Craidorolt. Consiliul reține că acest argument este contrar situației de fapt, în realitate, toate actele fiind anulate doar în măsura în care Consiliul se pronunță expres asupra acelor aspecte. Deci, Consiliul a dispus reevaluarea ofertei SC ... SRL, decizie menținută expres de Curtea de Apel Oradea. În ceea ce privește existenţa unor erori în caietul de sarcini, care dacă ar rămâne neremediate ar duce la imposibilitatea încheierii contractului, deoarece fac imposibilă ducerea la bun sfârşit a serviciului de concesiune contractat, respectiv ,,dublarea numărului de locuitori avuţi în vedere la stabilirea valorii contractului, la tariful 1- colectare odată pe lună şi la deşeurile fracţie uscată, adică s-a făcut calculul pentru varianta în care ar opta pentru fiecare din situaţii fiecare locuitor al comunei, lucru absolut imposibil, deoarece această situaţie ar duce la dublarea valorii contractului’’, Consiliul reține că valoarea ofertată de contestatoare, chiar și așa ,,dublată’’, este la jumătate față de valoarea estimată. Astfel, este important de remarcat că în etapa anterioară de Pagina 10 din 16

§ 11

evaluare, autoritatea contractantă a reținut prețul aparent neobișnuit de scăzut al ofertei contestatoarei, astfel că afirmațiile sale de acum, că prețul ar fi, în realitate, dublat, contrazice propriile sale argumente. Consiliul mai reține că și în situația în care cele două tarife ar fi dublate, în practică nu se vor dubla cantitățile, din moment ce locuitorii vor opta pentru unul dintre cele două tarife, neplătindu-le pe amândouă. Datele din documentația de atribuire sunt stabilite astfel încât toți operatorii să pornească la întocmirea ofertelor având aceleași date, nefiind realizată vreo distincție în ceea ce privește opțiunea pentru cele două tarife, ambii ofertanți având la dispoziție aceleași informații. Prin urmare, nu poate fi acceptat ca valid argumentul că valoarea contractului raportat la specificaţiile financiare nu este corect stabilită și că ar fi imposibilă încheierea contractului, în condițiile în care acest aspect a fost acceptat de ofertanți prin depunerea ofertelor, iar documentația de atribuire neatacată în termen a devenit obligatorie. În ceea ce privește constatarea comisiei că din caietul de sarcini lipsesc specificaţiile în privinţa tarifării deşeurilor menajere care depăşesc 120 de litri, deşi sunt ofertate aceste servicii, Consiliul reține că în documentația de atribuire, cel mai mare recipient este pubela de 120 litri. În ceea ce privește colectarea cantităților abandonate pe domeniul public, cantitatea din documentație este exprimată în metri cubi, astfel că operatorii au înțeles cum să oferteze, nefiind constatate erori de natură a conduce la anularea procedurii de atribuire. În ceea ce privește cele două decizii ale CNSC, respectiv Decizia CNSC nr. ...02.06.2021 şi Decizia CNSC nr. ...04.11.2020, despre care contestatoarea susține că s-ar aduce interpretări opuse posibilităţii de ofertare cu tarif propus 0 şi având în vedere Directiva 2014/24, comisia de evaluare își motivează decizia de anulare prin aceea că se impune inserarea în caietul de sarcini a posibilităţii de ofertare cu tarif 0 pentru unele servicii, fără ca acest aspect să constituie temei juridic pentru respingerea uneia sau alteia dintre oferte. Astfel, se poate aplica tratament juridic egal tuturor ofertanţilor. Sub acest aspect, Consiliul reține că cele două decizii nu sunt contradictorii, așa cum susține autoritatea contractantă. Aceste argumente au fost analizate de Curtea de Apel Oradea, care a stabilit următoarele: ,,În fișele de fundamentare a tarifelor, societatea Alpin a utilizat formula de calcul potrivit căreia veniturile obținute din activitatea de salubrizare se calculează ca fiind cheltuielile totale (A+B+Profitul)- venituri din valorificarea reciclabilelor, rezultând sumele de 10.867.91 lei/an, respectiv 21735,82 lei/an, în funcție de frecvența de colectarea deșeurilor. Petenta (notă: autoritatea contractantă) a susținut că temeiul legal pentru care autoritatea contractantă a respins ca neconformă oferta Pagina 11 din 16

§ 12

societății Alpin a fost art. 93 (3) din Legea nr. 100/2016, care prevede această posibilitate în situația în care oferta nu respectă specificațiile tehnice și/sau condițiile financiare, condiție ce nu s-a constatat a fi îndeplinită în speță, coroborat cu prevederile art. 89 (3) lit. c din HG nr. 867/2016, care menționează necorelarea propunerii financiare cu elementele propunerii tehnice, aspect, de asemenea, nedovedit în cauză. Petenta a apreciat că nu sunt respectate dispozițiile art. 6(1) din Normele metodologice emise în 9 iulie 2007, de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, aprobate prin Ordinul nr. 109/2007, potrivit cărora tarifele se fundamentează pe baza cheltuielilor și a costurilor diverse, incluzând și o cotă de profit, , așadar, tariful 0 lei inserat în propunerea financiară în privința deșeurilor – fracție uscată, colectare de la persoanele fizice, nu poate fi justificat. Sub acest aspect, în mod corect, Consiliul a constatat incidența celor reținute de CJUE în cauza C-367/19 (Hotărârea CJUE din 10.09.2020)(...). În concluzie, având în vedere că atât Legea nr. 249/2015, cât și Legea nr. 211/2011, îndreptățesc operatorul de salubritate să încaseze veniturile obținute din activitatea de salubrizare, după deducerea a cheltuielilor totale a veniturilor din valorificarea reciclabilelor (hârtie și carton, plastic, metal, sticlă) rezultă că nu există niciun impediment pentru vreunul din cei doi ofertanți să ia în considerare veniturile obținute din vânzarea reciclabilelor, atâta timp cât dispozițiile legale nu numai că permit acest lucru, mai mult decât atât, îi obligă să le valorifice, nefiind vorba de nicio discriminare între ofertanți’’. Consiliul mai reține, în ceea ce privește caracterul aparent contradictoriu al celor două decizii, că limitele în care se soluționează contestațiile sunt limitele învestirii de către părți, Consiliul nefiind apărător din oficiu al uneia dintre părți. Astfel, dacă un contestator nu își motivează temeinic în fapt și în drept contestația, este dificil să aibă succes în calea de atac. În schimb, dacă un contestator își justifică temeinic modalitatea de formare a prețului, aducând argumente legale și în fapt temeinice, cu siguranță, va convinge organul de soluționare administrativ-jurisdicțională și instanța de judecată. Prin urmare, cele două decizii invocate de autoritatea contractantă vizează proceduri de atribuire diferite, contestatori diferiți, justificări ale prețului diferite, susțineri diferite ale părților, neputându-se reține un eventual caracter contradictoriu al lor care să justifice anularea procedurii de față. În același timp, potrivit art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, ,,Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă’’. De asemenea, potrivit art. 430 din Codul de procedură civilă, ,,(2)Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau Pagina 12 din 16

§ 13

statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă’’. Prin urmare, Consiliul verificând în ce măsură autoritatea contractantă a pus în aplicare decizia Curții, cu respectarea autorității de lucru judecat, reține că decizia de anulare a procedurii nu respectă Decizia definitivă și irevocabilă nr. 593/CA/2021, pronunțată în dosarul 254/35/CA/2021, în condițiile în care Curtea a reținut corectitudinea ofertei SC ... SRL depuse în cadrul procedurii în analiză. Pe aceste chestiuni, Curtea de apel a tranșat problema, iar dispozițiile art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă obligă la respectarea celor stabilite de Curtea de Apel. Față de cele constatate, Consiliul reține că măsura anulării procedurii nu este legală, fiind necesară anularea sa și stabilirea rezultatului procedurii, în concordanță cu cele stabilite de Curte. În ceea ce privește motivul de anulare indicat de autoritate în comunicarea rezultatului procedurii nr. 4480/16.08.2021, respectiv art. 89 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 100/2016, respectiv „încălcări ale prevederilor legale care afectează procedura şi/sau există elemente care fac imposibilă încheierea contractului", eroarea cu privire la modul de calcul a valorii contractului vizavi de specificaţiile financiare, considerată o eroare esențială de către autoritatea contractantă, Consiliul reține că această situație invocată de autoritate avea relevanță doar dacă nu ar exista fonduri disponibile. În același timp, așa cum s-a arătat, în cadrul acestei proceduri s-a reproșat operatorilor un preț aparent neobișnuit de scăzut, deci aceștia și-au întocmit ofertele cuprinzând propriile costuri, nefiind create sincope ca urmare a calculării incorecte a valorii estimate. De asemenea, faptul că nu s-ar fi hotârât anularea HCL nr. 38/2019, prin care a fost aprobat caietul de sarcini, cu consecinţa elaborării unui nou caiet de sarcini, nu reprezintă un motiv de anulare a procedurii, prevederile legale limitând drastic motivele pentru care o procedură poate fi anulată. Astfel, dispozițiile art. 89 din Legea nr. 100/2016 stabilesc următoarele: ,,(1) Entitatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de concesiune în următoarele cazuri: a) nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare admisibilă; b) au fost depuse oferte admisibile care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare; c) încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului; Pagina 13 din 16

§ 14

d) Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţa de judecată dispune modificarea/eliminarea oricăror specificaţii tehnice din caietul de sarcini ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri de remediere, fără ca acestea să afecteze principiile prevăzute la art. 2 alin. (2); e) contractul nu poate fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită câştigătoare din cauza faptului că ofertantul în cauză se află într-o situaţie de forţă majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul şi nu există o ofertă conformă clasată pe locul al doilea; f) apar circumstanţe care fac necesară atribuirea unui alt tip de contract căruia îi este aplicabil un alt regim juridic decât cel aplicabil potrivit prevederilor prezentei legi; g) valoarea concesiunii de lucrări sau a concesiunii de servicii la momentul atribuirii contractului depăşeşte cu mai mult de 20% valoarea estimată la momentul iniţierii concesiunii, fapt ce ar atrage necesitatea organizării unei proceduri de atribuire potrivit prevederilor prezentei legi. (2) În sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înţelege situaţia în care pe parcursul procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, iar entitatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)’’. Prin urmare, prevederile legale impun anularea procedurii doar în situația în care s-a inițiat o procedură pe o valoare mai mică decât necesarul achiziției, și nu mai mare, cum este în situația de față. Cu privire la invocarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 66/2018, aceasta nu are legătură cu speța de față. Astfel, în decizia Curții s-au mai reținut următoarele: ,,69. Problematica juridică cu care este învestită instanţa supremă prin acest mecanism de unificare a practicii constă în a stabili întinderea şi conţinutul obligaţiei comisiei de evaluare din cadrul autorităţii contractante de a evalua complet toate ofertele depuse pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, atât sub aspectul elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, atunci când rezultatul acestui proces este declararea uneia sau a mai multor oferte ca inadmisibile (neconforme ori inacceptabile), precum şi sancţiunea ce decurge din neîndeplinirea acestei obligaţii. 70. În acest caz, se impune a se stabili dacă invalidarea concluziei comisiei de evaluare în urma controlului de legalitate administrativ- jurisdicţional sau jurisdicţional, după caz, cu privire la inadmisibilitatea unei oferte, ar obliga autoritatea contractantă la aplicarea directă a criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare pentru desemnarea câştigătorului şi în ceea ce priveşte această ofertă, fără a mai putea verifica şi constata alte aspecte de inadmisibilitate a ofertei în discuţie, prezumându-se astfel că, sub aspectul admisibilităţii, oferta în discuţie a fost analizată complet’’. Pagina 14 din 16

§ 15

Deci, în decizia sa, Înalta Curte a dezbătătut problematica evaluării integrale a ofertelor, în contextul în care Consiliul sau instanța a invalidat etapa de evaluare anterioară. Or, în cauza de față, autoritatea contractantă nu a identificat noi motive de respingere a contestatoarei, situație în care s-ar pune în discuție posibilitatea de a acționa în acest fel, ci anularea procedurii pe motive ce nu țin de conformitatea ofertelor. Așa cum a stabilit Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 593/CA/2021, ,,În ceea ce privește capătul subsidiar al plângerii, se constată că și acesta este neîntemeiat, întrucât, în motivarea deciziei contestate, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a stabilit limitele reevaluării ofertei contestatoarei, concluzionând că aprecierea de către comisia de evaluare a relevanței răspunsurilor ofertantului SC ... SRL este incorectă, dat fiind că acesta a demonstrat posibilitatea prestării serviciilor la prețul ofertat, iar comisia de evaluare trebuie să aibă în vedere că un operator care își propune reciclarea unei cantități însemnate de deșeuri, are posibilitatea scăderii unor tarife, pentru a câștiga contractul, atât timp cât dovedește că îl poate executa în condițiile de calitate solicitate. În concluzie, CNSC a stabilit că nu poate fi respinsă oferta SC ... SRL doar pentru motivul că prețul propus est de 0 lei la unele servicii’’. Prin urmare, nu poate fi reținută vreo inadvertență în decizia Curții sau Consiliului, atât timp cât acestea au autoritate de lucru judecat, reevaluarea dispusă de Consiliu și menținută de instanță referindu-se strict la etapa financiară. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ... și va dispune anularea măsurii anulării procedurii de atribuire, cu continuarea acesteia prin punerea în aplicare a deciziei Consiliului nr. ...02.06.2021, rămasă definitivă prin decizia nr. 593/CA/2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul 254/35/CA/2021. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ...și dispune anularea măsurii anulării procedurii de atribuire, cu continuarea acesteia prin punerea în aplicare a deciziei Consiliului nr. .../02.06.2021, rămasă definitivă prin decizia nr. 593/CA/2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul 254/35/CA/2021. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 15 din 16

§ 16

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ..... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 15 (cinsprezece) pagini. Pagina 16 din 16

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.