AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2349/2021

BĂICULESCU CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA

Decizia CNSC nr. 2349/C3/2536 din 22.10.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2349/C3/2536 din 22.10.2021

Data din document
2021-10-22
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție “Construire bazin de înot didactic în municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35A, județul Cluj”, care a fost inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. SCN1080613/29.12.2020, s-a solicitat anularea adresei nr. 41390/17.09.2021, anularea raportului procedurii nr. 9084L/17.09.2021 și a tuturor actelor subsecvente acestuia, în partea ce privește declararea ”admisibilă și conformă” a ofertei depuse de DAVINCI CONSTRUCT & PROIECT SRL, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de evaluare, precum și obligarea la atribuirea contractului către operatorii economici care au depus oferte admisibile. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECI…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația înaintată de BĂICULESCU CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție “Construire bazin de înot didactic în municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj”, ......... SA, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură simplificată prin publicarea anunțului de participare nr. SCN1080613/29.12.2020. Împotriva deciziei autorității contractante de a clasa oferta sa pe locul
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2349/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 50434Data înregistrării: 2021-09-27
ContestatorBĂICULESCU CONSTRUCT SRLCUI 48225119
Autoritate contractantăCOMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SACUI 14273221

2021_2349_2021_Decizie_2349.pdf, BO2021_2349_2021_BO2021_2349.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.272 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2349/C3/2536 Data: 22.10.2021 Prin contestația nr. 280/24.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 50434/27.09.2021, înaintată de BĂICULESCU CONSTRUCT SRL, cu sediul în București, șos. Colentina, nr. 2D, cam. 1, bl. 5, sc. B, ap. 68, sector 2, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/8637/2020, având CUI 48225119, reprezentată legal de administrator Băiculescu Marius George, formulată împotriva rezultatului procedurii simplificate derulate de autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în București, Piața Națiunilor Unite, nr. 9, sector 5, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție “Construire bazin de înot didactic în municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35A, județul Cluj”, care a fost inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. SCN1080613/29.12.2020, s-a solicitat anularea adresei nr. 41390/17.09.2021, anularea raportului procedurii nr. 9084L/17.09.2021 și a tuturor actelor subsecvente acestuia, în partea ce privește declararea ”admisibilă și conformă” a ofertei depuse de DAVINCI CONSTRUCT & PROIECT SRL, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de evaluare, precum și obligarea la atribuirea contractului către operatorii economici care au depus oferte admisibile. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația înaintată de BĂICULESCU CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, Pagina 1 din 2

§ 2

autoritate contractantă în procedura inițiată pe baza anunțului de participare nr. SCN1080613/29.12.2020. Anulează decizia de desemnare a ofertei câștigătoare, conținută în raportul procedurii nr. 9084 L/17.09.2021 și în adresa nr. 41.390/17.09.2021, ca act subsecvent primului. Obligă autoritatea contractantă să continue procesul de analiză a ofertei DAVINCI CONSTRUCT & PROIECT SRL doar în privința costurilor din centrele de cost 4 și 13, conform motivării de mai sus, în 15 zile de la primirea deciziei. Respinge celelalte cereri din contestație, ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi.

§ 3

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,

§ 4

Redactată în 4 exemplare, conține 17 pagini.

§ 5

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 49.662 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2349/C3/2536 Data: 22.10.2021 Prin contestația nr. 280/24.09.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 50434/27.09.2021, înaintată de ......... SRL, cu sediul în ........., șos. ........, nr. 2D, cam. 1, bl. 5, sc. B, ap. 68, ........., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/8637/2020, având CUI ........., reprezentată legal de administrator ........., formulată împotriva rezultatului procedurii simplificate derulate de autoritatea contractantă ......... SA, cu sediul în ........., Piața .............., nr. 9, ........., în vederea atribuirii unui contract având ca obiect Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție “Construire bazin de înot didactic în municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35A, județul Cluj”, care a fost inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. SCN1080613/29.12.2020, s-a solicitat anularea adresei nr. 41390/17.09.2021, anularea raportului procedurii nr. 9084L/17.09.2021 și a tuturor actelor subsecvente acestuia, în partea ce privește declararea

§ 2

”admisibilă

§ 3

și

§ 4

conformă”

§ 5

a

§ 6

ofertei

§ 7

depuse de ................................................................., obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de evaluare, precum și obligarea la atribuirea contractului către operatorii economici care au depus oferte admisibile. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 50434/27.09.2021, ......... SRL atacă rezultatul procedurii, învederând că, în urma studierii dosarului, la sediul autorității contractante, a constatat faptul că oferta depusă de ofertantul

§ 8

.................................................................

§ 9

prezintă carențe evidente, în sensul că acesta și subcontractanții săi nu sunt autorizați să proiecteze și să execute o parte importantă din lucrările ce Pagina 1 din 18

§ 10

fac obiectul contractului, precum și faptul că a răspuns solicitărilor de clarificări la propunerea financiară într-o manieră vădit neconcludentă. Prima critică, în ceea ce privește oferta depusă de ................................................................., se referă la faptul că ofertantul desemnat câștigător nu poate proiecta/executa în mod legal, lucrările ce fac obiectul contractului care urmează a fi atribuit. Precizează contestatoarea că obligația deținerii autorizațiilor este prevăzută la art. III.1.9) din fișa de date, coroborat cu capitolul 6 din caietul de sarcini, în sensul că „Antreprenorul trebuie să respecte pe deplin toate prevederile legislației românești în domeniul construcțiilor. (...) Proiectarea și execuția lucrărilor se va face în conformitate cu Standardele și Reglementările Tehnice românești și europene aflate în vigoare (...) În procesul de proiectare se vor respecta normele și normativele tehnice și legislația în vigoare, avizele și acordurile autorităților competente la momentul întocmirii proiectului în funcție de soluțiile tehnice propuse.” În susținerea acestei critici, contestatoarea invocă Decizia Curții de Apel ......... nr. 5117/29.11.2017, pronunțată în dosarul nr. 8303/2/2017, Decizia CNSC nr. 574/C7/446 din 09.04.2020, Decizia Curții de Apel ......... nr. 3298/08.09.2017, Decizia Curții de Apel ......... nr. 64/12,04.2019, Decizia Curții de Apei Cluj nr. 3935/12.10.2017, precum

§ 11

și

§ 12

prin

§ 13

următoarele

§ 14

Decizii

§ 15

CNSC:

§ 16

nr. 2865/C10/3036/07.11.2018, nr. 2836/C5/3036/02.11.2018, nr. 2762/C9/3053/24.10.2018,

§ 17

nr.

§ 18

484/C7/233/23.02.2018,

§ 19

nr. 516/C8/28.02.2018,

§ 20

nr.

§ 21

1868/C7/2063/24.10.2019,

§ 22

nr. 2316/C9/2571/23.12.2019, nr. 1902/C10/2064/29.10.2019, nr. 1919/C5/1983/ 1484/31.10.2019, nr. 2140/C2/2320/27.07.2018, nr. 2474/C7/2569/2649/13.09.2018, nr. 2468/C5/2521/12.09.2018, nr. 2316/C9/2571/23.12.2019,

§ 23

nr.

§ 24

484/C7/233/23.02.2018,

§ 25

nr. 516/C8/219/28.02.2018, nr. 1987/C9/2130/07.11.2019 și nr. 1919/C5/1983/1984/31.10.2019. Specifică contestatoarea că, dintr-o analiză a registrelor publice, a constatat faptul că membrii asocierii și subcontractanții ofertantului ................................................................. nu sunt autorizați să proiecteze sau să execute următoarele categorii de lucrări: proiectare a sistemelor și instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor, fiind necesară autorizare în conformitate cu OMAI nr. 87/2010 cu modificările și completările ulterioare; instalare și întreținere a sistemelor și instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor, cu excepția celor care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, fiind necesară autorizare în conformitate cu OMAI nr. 87/2010; termoprotecție, fiind necesară autorizare în conformitate cu OMAI nr. 87/2010; la aparate consumatoare de combustibil alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale <=400kw - reglementate de PT A1/2010, fiind necesară autorizare pentru prescripția PT CR4-2009; de climatizare, fiind Pagina 2 din 18

§ 26

necesară autorizarea de către Asociația Generală a Frigotehniștilor din Romania; de proiectare a sistemelor și instalațiilor de ventilare pentru evacuarea fumului și gazelor fierbinți, cu excepția celor de tip natural, fiind necesară autorizarea în conformitate cu OMAI nr. 87/2010; instalare și întreținere a sistemelor și instalațiilor de ventilare pentru evacuarea fumului și gazelor fierbinți fiind necesară autorizarea în conformitate cu OMAI nr. 87/2010; proiectare instalații de utilizare a gazelor naturale având regimul de medie, redusă și joasă presiune, fiind necesară obținerea autorizațiilor ANRE aferente. Mai menționează contestatoarea că, în opinia sa, autoritatea contractantă a omis să verifice sau a trecut cu vederea autorizațiile lipsă ale ofertantului desemnat câștigător, iar nedeținerea tuturor autorizațiilor necesare executării contractului reprezintă nerespectarea cerințelor documentației de atribuire, impunându-se, pe cale de consecință, respingerea ofertei, ca neconformă pentru nerespectarea cerințelor documentației de atribuire. De asemenea, specifică contestatoarea că nu se referă la autorizațiile eventual deținute de către persoane fizice, colaboratori, specialiști ai ofertantului declarat câștigător, ci chiar la autorizațiile deținute

§ 27

de

§ 28

persoana juridică ................................................................., aceasta din urmă fiind cea care se impune a fi autorizată, în primul rând, ca, mai apoi, să angajeze personal autorizat să realizeze respectivele activități/lucrări. În altă ordine de idei, contestatoarea critică faptul că ofertantul declarat câștigător nu a răspuns concludent la solicitările de clarificări formulate de autoritatea contractantă Prin adresa nr. 7560L/12.08.2021, comisia de evaluare a solicitat ofertantului criticat, printre altele, următoarele: “b) Având în vedere creșterea semnificativă a prețurilor pentru diferite materiale de construcții necesare realizării investiției, cât și faptul că legislația în vigoare nu prevede posibilitatea ajustării ulterioare a prețurilor, se va solicita ofertantului să precizeze dacă își va menține valoarea ofertată pentru realizarea obiectivului de investiții. c) Astfel, se va solicita ofertantului să prezinte analiza de preț (cantitate, preț unitar: material, manoperă, utilaj, transport) și Oferte de preț pentru următoarele activități fiind solicitate astfel de explicații pentru 7 categorii de activități/materiale”. În opinia contestatoarei, aproape fiecare parte a răspunsului formulat de ofertantul declarat câștigător este eronată din punct de vedere matematic, fiind în mod evident un răspuns neconcludent la o solicitare punctuală a comisiei de evaluare, iar datele prezentate de ofertant fac imposibilă corelarea propunerii tehnice cu cea financiară. Astfel, precizează contestatoarea, oferta de preț nr. 11/25.01.2021, prezentată pentru justificarea prețului la confecții metalice, dar și analiza de preț a lor, nu sunt corelate cu valoarea centrului de cost. În centrul de Pagina 3 din 18

§ 29

cost valoarea este de 45.055,87 lei, iar din analiza de preț rezultă valoarea de 49.051,97 lei. De asemenea, oferta de preț FN/19.01.2021, transmisă pentru justificarea prețului la fier beton împreună cu analiza de preț pentru "confecționare și montare armatură", nu sunt corelate cu valoarea centrului de cost. În centrul de cost, valoarea este de 277.435,90 lei, iar din analiza de preț rezultă valoarea de 277.422,07 lei. Mai mult decât atât, ultima analiză de preț menționată conține doar 55 kg de armătură, cu prețul de 4,47 lei/kg, însă totalul rezultat are o valoare de 245.850,00 lei cheltuieli directe. În opinia contestatoarei, este evident că astfel de lucrări nu pot fi realizate cu doar 55 kg de armatură, iar oferta și răspunsurile ofertantului prezintă grave erori, ignorate de autoritatea contractantă. În cazul centrului de cost nr. 13 "Suprastructura lemn", analiza de preț nu se corelează cu valoarea centrului de cost, întrucât în analiza de preț se prezintă următoarele valori: Grinzi lemn - 223.677,30 lei cheltuieli directe; Pane lemn - 238.824,39 lei cheltuieli directe; Arce lemn - 362.751,58 lei cheltuieli directe (cu toate că în oferta de la furnizorul ABIES sunt menționate alte valori); Lemn lamelat încheiat (Grinzi lemn) - 67.950 euro aproximativ 336.352 lei; Elemente de îmbinare (Pane lemn) - 28.100 euro aproximativ 139.055 lei; Elemente lemn (Arce lemn)- 16.139,63 euro aproximativ 79.891 lei. Se observă, așadar, diferențe enorme între valorile ofertate și valorile cuprinse în ofertele de preț formulate de furnizori, fiind evident, în opinia contestatoarei, că toate aceste discrepanțe vor conduce la modificarea cotei de profit declarate de ofertant, implicit a unor elemente și cote importante cuprinse în propunerea financiară. Apreciază contestatoarea că un ultim aspect rămas neclarificat este referitor

§ 30

la

§ 31

oferta

§ 32

de

§ 33

preț

§ 34

pentru

§ 35

beton,

§ 36

a furnizorului .................................................................SRL, care prevede pentru toate mărcile de beton (c8/10, c12/15, c16/20, c25/30, c35/45) un preț unitar de 374,49 lei/mc, această valoare fiind departe de realitate, fiind imposibil ca mărcile de beton, cu caracteristici și calități diferite, să fie cotate cu același preț. Concluzionează contestatoarea că, pe lângă compromiterea întregii propuneri financiare, este evident că ofertantul nu a răspuns concludent la solicitarea de clarificări a autorității contractante, în sensul că prin oferirea unor date vădit eronate și diferite față de cele menționate în propunerea financiară, ofertantul nu a clarificat valorile ofertate și nu a oferit dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, astfel cum impune art. 136 din HG nr. 395/2016. Pentru toate aceste motive, apreciază contestatoarea, se impunea respingerea ofertei, ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. c), d) și g), respectiv art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Pagina 4 din 18

§ 37

În drept, contestația este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.101/2016, ale Legii nr. 98/2016 și ale HG nr.395/2016. În replică, prin adresa nr. 45634/12.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 53532/13.10.2021, autoritatea contractantă a transmis, prin e-mail, punct de vedere cu privire la contestația promovată de către ......... SRL, prin care solicită respingerea acesteia, ca nefondată. Autoritatea contractantă arată că la procedură au participat cinci ofertanți,

§ 38

respectiv:

§ 39

Asocierea

§ 40

......................................SA -

§ 41

...................................... SRL;

§ 42

.................................................................; Asocierea

§ 43

......................................

§ 44

-

§ 45

..........................SRL; Asocierea

§ 46

..........................SA

§ 47

-

§ 48

..........................SRL - ..........................SRL- .................................................................... ................ SRL și ......... SRL. În urma aplicării criteriului de atribuire, respectiv „prețul cel mai scăzut",

§ 49

oferta

§ 50

prezentată

§ 51

de societatea

§ 52

.................................................................

§ 53

a fost declarată câștigătoare, iar oferta prezentată de societatea ......... SRL s- a clasat pe locul al doilea. Referitor la critica potrivit căreia ofertantul declarat câștigător nu poate proiecta/executa în mod legal lucrările ce fac obiectul contractului care urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă precizează că în prezenta cauză, procedura de atribuire aplicată de autoritatea contractantă este procedură simplificată, iar potrivit prevederilor art. 113 alin. (11) din Legea nr. 98/2016 „Dacă autoritatea contractantă decide să solicite criterii de calificare și selecție, aceasta poate solicita doar cerințe privind: a) motive de excludere, în conformitate cu capitolul IV, secțiunea a 6-a, paragraful 2; b) capacitatea de exercitare a activității profesionale, în conformitate cu art. 173; c) experiența similară, în conformitate cu art. 179 lit. a) și b)." Din coroborarea dispozițiilor art. 163, art. 172 alin. (1) lit. c) și art. 178 din Legea nr. 98/2016, criteriile privind capacitatea tehnică și profesională a operatorului economic ofertant reprezintă criterii de calificare și selecție. Conform celor dispuse prin art. 179 lit. c), g) și i) din același act normativ, între criteriile privind capacitatea tehnică și profesională, se află și: “c) indicarea tehnicienilor sau a organismelor tehnice implicate, indiferent dacă fac sau nu parte din organizația operatorului economic, în special a celor care răspund de controlul calității și, în cazul contractelor de achiziții publice de lucrări, a celor aflați la dispoziția contractantului în vederea executării lucrărilor; Pagina 5 din 18

§ 54

g) calificările educaționale și profesionale ale operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări sau ale personalului de conducere al operatorului economic, dacă acestea nu constituie factori de evaluare; i) o declarație cu privire la numărul mediu anual de personal al operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări și numărul personalului de conducere din ultimii 3 ani." Analizând aceste dispoziții, în opinia autorității contractante, rezultă faptul că cerințele privind personalul sunt, în fapt, cerințe de calificare. Astfel că, pentru a putea fi luate în considerare la respingerea unei oferte, trebuie să se regăsească în cuprinsul anunțului de participare, așa cum solicită art. 181 din aceeași lege: „Criteriile privind capacitatea și cerințele minime solicitate pentru îndeplinirea acestora, împreună cu mijloacele de probă corespunzătoare, sunt prevăzute în anunțul de participare", dar și în fișa de date a achiziției, conform art. 30 alin. (4) din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Autoritatea contractantă precizează că a ales să introducă în caietul de sarcini informații referitoare la experții cheie. Potrivit art. 20 alin. (10) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016, „Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante." În acest sens, menționează autoritatea contractantă că, în cadrul documentației de atribuire nu a stabilit în sarcina ofertanților obligația prezentării vreunei autorizații dintre cele invocate în cuprinsul contestației și, prin urmare, cerința referitoare la prezentarea autorizațiilor indicate de către contestatoare nu este o cerință a documentației de atribuire și nu poate constitui motiv de respingere a ofertelor. Totodată, în cadrul Caietul de sarcini (pag. 24) este menționată următoarea frază „Autorizațiile personalului responsabil cu proiectarea și execuția lucrărilor de construcții și instalații nu vor fi solicitate ofertanților în etapa de evaluări oferte. Ofertantul declarat câștigător trebuie să dețină aceste autorizații în timpul implementării obiectivului de investiții." Concluzionează autoritatea contractantă susținând că autorizațiile invocate de către contestatoare nu era necesar să fie prezentate în etapa de evaluare a ofertelor, fiind atribuția ofertantului desemnat câștigător să desfășoare activitatea în conformitate cu normele legale aplicabile în domeniu. În sensul celor menționate mai sus, contestatoarea invocă Decizia CNSC nr. 1115/C5/958 din 28.05.2021, precum și Hotărârea nr. Pagina 6 din 18

§ 55

886/2021, Hotărârea nr. 1029/2021 din 26.04.2021, Hotărârea nr. 1563/2021 din 22.07.2021, toate pronunțate de Curtea de Apel .......... Apreciază autoritatea contractantă că (prin comisia de evaluare) a procedat în mod temeinic și legal constatând admisibilitatea ofertei prezentate de ................................................................., deoarece aceasta îndeplinește criteriile de calificare și selecție stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire. Referitor la critica privind faptul că ofertantul declarat câștigător nu a răspuns concludent la solicitările de clarificări, formulate de comisia, prin adresa nr. 7560L/12.08.2021, autoritatea contractantă comisia de evaluare

§ 56

a

§ 57

solicitat ofertantului ................................................................. i s-au indicat, printre altele, printre altele, următoarele observații și clarificări: a) Din însumarea valorilor din Centrul de cost nr AS. „Instalații sanitare", rezultă valoarea de 436.387,95 lei diferită de valoarea înscrisă în Centrul de cost și anume 434.782,95 lei. S-a solicitat ofertantului să recalculeze valorile înscrise și retransmiterea Formularului de ofertă (Formular nr. 4) și Centralizatorul cu evidențierea valorilor tuturor Centrelor de cost, precum și Centrul de cost unde a intervenit corectura. b) Având în vedere creșterea semnificativă a prețurilor pentru diferite materiale de construcții, necesare realizării investiției, cât și faptul că legislația în vigoare nu prevede posibilitatea ajustării ulterioare a prețurilor pentru aceste materiale, s-a solicitat ofertantului să precizeze dacă își va menține valoarea ofertată pentru realizarea obiectivului de investiții. c) S-a solicitat ofertantului să prezinte analiza de preț (cantitate, preț unitar: material, manoperă, utilaj, transport) și oferte de preț pentru următoarele activități: Centru de cost „4. închideri exterioare" - „Confecții din lemn hăituit, lemn laminat, OSB hidrofug 18 mm sistem de închidere/prindere/susținere" Centru de cost "12. Rezistență, betoane armături" - „Confecționare și montare armături OB, PC 52, BST 500 în conformitate cu proiectul tip" - „Confecții metalice înglobate în beton în conformitate cu proiectul tip" - „Beton diverse tipuri turnat cu pompa în conformitate cu proiectul tip" Centru de cost 13. „Suprastructură LEMN" - „Arce lemn laminat diverse dimensiuni, inclusiv diverse tratamente în conformitate cu proiectul tip" - „Pane lemn laminat diverse dimensiuni, inclusiv diverse tratamente în conformitate cu proiectul tip" - „Grinzi lemn laminat diverse dimensiuni, inclusiv diverse tratamente în conformitate cu proiectul tip".

§ 58

Pagina 7 din 18

§ 59

Se va transmite o singură ofertă pentru fiecare categorie de material (în unitatea de măsura specifică), ofertă care să susțină prețurile utilizate în cadrul propunerii financiare. d) Comisia de evaluare a solicitat ofertantului să precizeze care este tariful orar pentru manoperă utilizat în stabilirea prețului ofertei, cotele pentru cheltuieli indirecte și profit utilizate. Autoritatea contractantă precizează că ofertantul a răspuns, în termen, prin intermediul SEAP la solicitarea de clarificări (adresa cu nr. 238/16.08.2021), semnată cu semnătură electronica extinsă, precizând următoarele: a) Dintr-o eroare de tehnoredactare a fost trecută greșit valoarea, retransmitem secțiunea 2 împreună cu centralizatorul ofertei cât și formularul de ofertă refăcut; b) Ofertantul își menține prețul ofertat; c) Ofertatul transmite analize de preț din care rezultă consumurile și prețurile unitare de materiale, manoperă, utilaj, transport, cât și oferte de preț de la furnizori pentru categoriile de lucrări solicitate. Oferta de preț pentru articolul „confecție metalică" emisă de GAP METAL SRL, conform adresei nr. 34/19.01.2021 este de 34,90lei/ kg; Oferta de preț pentru articolul „fier beton" este de 3,60 lei/kg, conform adresei transmise de societatea VIKINGTERRA SRL; Oferta de preț pentru articolul „lemn lamelat încleiat" este de 67.950.00 euro, pentru articolul „elementele de îmbinare" este de 28.100,00 euro și pentru articolele „lemn băițuit", „lemn laminat OSB" este de 73,250.00 euro conform adresei emise de societatea ........... SRL; Oferta de preț pentru articolul „beton" de 374,49 lei/mc, conform adresei

§ 60

emise

§ 61

de societatea .................................................................SRL; d) Tariful mediu orar luat în calcul la formarea prețurilor unitare este în valoare de 19 lei/oră, cota de cheltuieli indirecte aplicată este în valoare de 7%, profitul aplicat la ofertă este în procent de 5%. Astfel, în urma analizării răspunsului transmis prin adresa cu nr. 238/16.08.2021, comisia de evaluare a revenit cu o nouă solicitare de clarificări, adresată ofertantului ......................... SRL (adresa nr. 7987 L/23.08.2021 ce a vizat recalcularea valorilor cuprinse în Centrul de cost nr.18 „Instalații sanitare") deoarece din însumarea valorilor, rezultă aceeași valoare, de 436.387,95 lei, diferită de noua valoare de 436.393,95 lei, valoare diferită de cea înscrisă în Formularele retransmise pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări (436.393,95 lei). De asemenea, ofertantul a răspuns în termen solicitării de clarificări, prin intermediul SICAP, prin adresa cu nr. 255/24.08.2021, răspunsul fiind semnat cu semnătură electronică extinsă, prezentând astfel Centralizatorul, Secțiunea 2, cât și Formularul de Ofertă revizuit. Pagina 8 din 18

§ 62

Specifică autoritatea contractantă, comisia de evaluare a hotărât că răspunsul este concludent și, prin urmare, oferta este admisibilă.  Critica contestatoarei privind neconcludenţa răspunsului la solicitarea de clarificări, transmis de ofertantul câștigător este, în opinia autorității contractante, neîntemeiată având în vedere că oferta de preț, regăsită în adresa nr. 11/25.01.2021 emisă de ............ SRL și prezentată de ofertantul câștigător pentru justificarea prețului confecției metalice reflectă prețul utilizat în analiza de preț, respectiv 34,90 lei, iar diferența de preț dintre valoarea specificată pentru acest articol în centrul de cost 12. „Rezistență betoane-armături" (49.055,87 lei fără TVA) și analiza de preț pentru articolul menționat (49.051,97 lei fără TVA) este de 3,9 lei fără TVA; Oferta de preț, regăsită în adresa FN/19.01.2021 privind justificarea prețului fierului- beton reflectă prețul utilizat de ofertant în analiza de preț, iar diferența de preț dintre valoarea specificată pentru acest articol în centrul de cost 12. „Rezistență betoane - armături" (277.435,90 lei fără TVA) și analiza de preț pentru articolul menționat (277.422,07 lei fără TVA) este de 13,83 lei fără TVA; Referitor articolul „Confecționare și montare armaturi OB, PC 52, BST 500", menționăm că, dintr-o eroare de tehnoredactare, furnizorul a trecut cantitatea de 55 kg (față de 55.000 kg), calculele efectuate pentru prețul unitar și prețul total fiind corecte (277.442,07 lei, astfel cum a fost specificat și în centrul de cost 12. „Rezistență betoane-armături", calculată la cantitatea de 55.000 kg); Referitor la centrul de cost 13.„Suprastructură lemn", valoarea aferentă activității „Grinzi lemn laminat diverse dimensiuni..." (334.827,87 lei, fără TVA) este identică cu cea din analiza de preț pentru articolul menționat (334.827 lei, fără TVA); Referitor la centrul de cost 13.„Suprastructură lemn" între valoarea aferentă activității „Arce lemn laminat diverse dimensiuni..." (526.497,25, lei, fără TVA) și cea din analiza de preț pentru acest articol (526.496,82 lei fără TVA), rezultă o diferență de 0,43 lei, fără TVA. Apreciază autoritatea contractantă, critica contestatoarei potrivit căreia „aproape fiecare parte a răspunsului formulat de ofertantul declarat câștigător este eronat din punct de vedere matematic", este una neexemplificată, contestatoarea neindicând nicio „eroare matematică" în critica sa. În opinia contestatoarei, faptul că ofertantul prezintă o analiză de preț pentru anumite categorii de materiale, așa cum a solicitat comisia de evaluare, nu înseamnă că oferta financiară prezentată inițial conține erori matematice. Consideră

§ 63

autoritatea

§ 64

contractantă

§ 65

că ofertantul ................................................................. nu a modificat în niciun fel oferta financiară, ci a prezentat o analiză de preț cu o valori mai mici decât valorile ofertate la articolele pentru care s-au solicitat Pagina 9 din 18

§ 66

analizele de preț (prețul confecției metalice în analiza de preț este de 49.051,97 lei, față de 49.055,87 lei, cât este în oferta inițială; prețul fierului- beton în analiza de preț este de 277.422,07 lei , față de 277.435,90 lei, cât este în oferta inițială; prețul grinzilor de lemn laminat în analiza de preț este de 334.827,00 lei, față de 334.827,87 lei, cât este în oferta inițială; prețul arcelor de lemn laminat în analiza de preț este de 526.496,82 lei, față de 526.497,25 lei, cât este în oferta inițială). Din

§ 67

analiza

§ 68

documentelor

§ 69

transmise

§ 70

de

§ 71

către ofertantul ................................................................., comisia de evaluare, în opinia autorității contractante, în mod corect a constatat că ofertantul a transmis un răspuns concludent, având în vedere faptul că diferențele dintre valorile prezentate în oferta financiară și cele prezentate în analizele de preț sunt nesemnificative și nu reprezintă o modificare a valorilor prezentate în oferta financiară, după cum urmează: justificarea prețului confecției metalice : 49.055,87 lei - 49.051,97 lei = 3,90 lei justificarea prețului fierului - beton :277.435,90 lei - 277.422,07 lei = 13,83 lei justificarea prețului Grinzi lemn laminat: 334.827,87 lei - 334.827,00 lei = 0,87 lei, justificarea prețului Arce lemn laminat: 526.497,25 lei - 526.496,82 lei = 0,43 lei. Totodată, subliniază autoritatea contractantă faptul că ofertantul declarant câștigător prezintă analizele de preț prin care a demonstrat că valorile ofertate acoperă în totalitate prețurile la materialele din ofertele de preț de la furnizori, prezintă toate elementele din care sunt formate valorile ofertate (material, manoperă, utilaj, transport, CAM, cheltuieli indirecte și profit), răspuns care a clarificat solicitările comisiei de evaluare și care, în mod corect, a fost declarat concludent. Concluzionând, susține autoritatea contractantă că, în mod corect comisia de evaluare a decis că oferta prezentată de ofertantul ................................................................. este admisibilă și câștigătoare, deoarece acesta și-a întocmit oferta cu respectarea prevederilor documentației de atribuire puse la dispoziție ofertanților prin intermediul SICAP. În drept, punctul de vedere este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 98/2016, ale Normelor Metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, precum și ale Legii nr. 101/2016. În replică la punctul de vedere al autorității contractante, contestatoarea a transmis note scrise, prin adresa nr. 313/3/19.10.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 54778/19.10.2021, prin care a reiterat criticile formulate în contestație. Astfel, contestatoarea arată că nu depunerea autorizațiilor este de interes, ci deținerea lor, iar valorile din justificările ofertantului nu sunt concordante la care se raportează autoritatea contractantă în punctul de vedere. Pagina 10 din 18

§ 72

Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiție “Construire bazin de înot didactic în municipiul Gherla, str. Parcului, nr. 35 A, județul Cluj”, ......... SA, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură simplificată prin publicarea anunțului de participare nr. SCN1080613/29.12.2020. Împotriva deciziei autorității contractante de a clasa oferta sa pe locul

§ 73

II,

§ 74

în

§ 75

detrimentul

§ 76

ofertei Asocierii ................................................................., desemnată câștigătoarea procedurii, ......... SRL a înaintat prezenta contestație, solicitând anularea adresei nr. 41390/17.09.2021, anularea raportului procedurii nr. 9084L/17.09.2021 și a tuturor actelor subsecvente acestuia, în partea ce privește declararea admisibilă a ofertei câștigătoare, precum și obligarea autorității contractante la ”atribuirea contractului către operatorii economici care au depus oferte admisibile”, după reluarea procedurii și aplicarea criteriilor de atribuire. Consiliul a luat act de faptul că ......... SA a făcut dovada îndeplinirii obligației stabilite la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în sensul depunerii unei cauțiuni, conform celor consemnate prin recipisa de consemnare nr. 207537685/1 din data de 27.09.2021, emisă de CEC Bank – SUCURSALA VICTORIA, în valoare de 88.000 RON. La analiza globală a motivelor invocate de contestatoare, Consiliul reține că aceasta pretinde o incompletă analiză a ofertei desemnate câștigătoare, pe două aspecte. În primul rând, contestatoarea consideră că se impunea o verificare a deținerii unor autorizări specifice, de către operatorii economici implicați în executarea viitorului contract, tocmai datorită faptului că, din propria ”analiză a registrelor publice”, rezultă că membrii asocierii câștigătoare și subcontractanții declarați nu le-ar deține. În plan secund, contestatoarea invocă nesancționarea, de către achizitor, a caracterului neconcludent al unor clarificări/justificări transmise de ofertantul câștigător, în raport cu propunerea lui financiară. În privința autorizațiilor pretins a lipsi ofertantului câștigător, Consiliul constată că acestea sunt asociate unor activități auxiliare obiectului principal al achiziției, nu lucrărilor principale, care caracterizează și tipul contractului, adică ”proiectare – faza adaptare la amplasament, executie lucrari si asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada executiei lucrarilor”, așa cum sunt identificate în fișa de date a achiziției, secțiunea II.1.4 Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor. Conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 98/2016, aprobate prin HG nr. 395/2016, cu modificările la zi, activitatea care caracterizează scopul principal al contractului definește Pagina 11 din 18

§ 77

obiectul său: (2) Obiectul achiziţiei publice se pune în corespondenţă cu codul/codurile CPV care îl descriu cât mai exact, relevantă în acest context fiind activitatea ce caracterizează scopul principal al contractului. Prin documentația de atribuire, nu s-a consemnat obligația ofertanților de a prezenta autorizații de tipul reclamat de contestatoare, ci a viitorului antreprenor. Dimpotrivă, caietul de sarcini (pagina 24) a cuprins, explicit, mențiunea că acestea vor trebui prezentate doar de către viitorul antreprenor, în timpul executării respectivelor activități: ”Autorizatiile personalului responsabil cu proiectarea si executia lucrarilor de constructii si instalatii nu vor fi solicitate ofertantilor in etapa de evaluari oferte. Ofertantul declarat castigator trebuie sa detina aceste autorizatii in timpul implementarii obiectivului de investitii”. Susținerile contestatoarei că autorizările în cauză ar putea fi deținute numai de operatori economici nu sunt nici probate și nici întemeiate pe dispoziții ale unor reglementări specifice. Consiliul constată că, la o simplă analiză a prevederilor art. 51 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, rezultă că derularea activităților de proiectare sau de execuție a unor astfel de lucrări se poate asigura prin persoane fizice sau juridice atestate: Art. 51. - (1) Proiectarea, executarea, verificarea, întreţinerea şi repararea sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor, efectuarea lucrărilor de termoprotecţie şi ignifugare, de verificare, întreţinere şi reparare a autospecialelor şi a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor se efectuează de către persoane fizice şi juridice atestate. (2) Atestarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General, aprobată de ministrul administraţiei şi internelor şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. De asemenea, văzând Metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor din 06.04.2010, aprobată prin Ordinul nr. 87/2010, emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, autorizarea dă dreptul de prestare a activităților specifice fie unei persoane juridice, fie unei persoane fizice autorizate, care deține și personal de specialitate, așa cum rezultă, în special, din prevederile art. 2: În sensul prezentei metodologii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) autorizaţie - document emis de Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă care dă dreptul titularului să efectueze lucrările în domeniul apărării împotriva incendiilor prevăzute de art. 1 alin. (2); b) persoane - persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale; c) personal de specialitate - angajaţi cu contract individual de muncă ai persoanelor juridice, membri şi angajaţi cu contract individual de muncă ai întreprinderilor individuale, membri ai întreprinderilor Pagina 12 din 18

§ 78

familiale, precum şi persoane fizice autorizate şi angajaţi cu contract individual de muncă ai acestora, care deţin un certificat de competenţă profesională pentru unul sau mai multe dintre domeniile de autorizare prevăzute la art. 1 alin. (2); d) certificat de competenţă profesională - document care atestă pregătirea profesională în domeniul pentru care se solicită autorizare. Prin urmare, din regulile specifice de prestare a activităților evocate, în mod distinct de situația unei persoane juridice, autorizarea în domeniu a activității persoanei fizice autorizate se poate baza pe certificatul de competență profesională, chiar al persoanei în cauză sau al unui angajat al ei. Or, în cauza de față, nu rezultă din amintitele prevederi legale sau din documentația de atribuire, o obligație explicită/implicită ca, pentru o validă implicare în viitorul contract de achiziție publică (pe activitățile specifice domeniului amintit), să fie necesară declararea unui subcontractant, chiar de la momentul ofertării. Pornind de la amintitele prevederi ale Legii nr. 307/2006, se poate ușor constata că activitatea de aplicare a vopselelor de termoprotecție nu trebuie să fie asigurată, exclusiv, prin persoane juridice autorizate, așa cum pretinde contestatoarea. Ca și în cazul autorizării pentru activități de proiectare a instalațiilor electrice de curenți slabi - sistemelor electrice de alertare pentru incendiu/efracție, executanții autorizați ai activității de Termoprotecţie cu vopsele termospumante trebuie să se bazeze pe personal care deține certificat de competență profesională pentru ocupația Operator termoprotecţie/Cod COR 713105 (714109), indiferent dacă autorizarea aparține unei persoane juridice sau unei persoane fizice. Astfel, Anexa 3 a Metodologiei aprobate prin Ordinul nr. 87/2010, sus evocat, cuprinde lista cu ocupațiile specifice necesare procesului de autorizare a persoanelor fizice sau juridice (inclusiv, operator termoprotecție), dar contestatoarea pornește de la premisa, falsă, că respectivele activități ar putea fi asigurate numai de persoane juridice și că acestea ar trebui declarate ca operatori economici implicați (direct sau indirect) în executarea contractului (asociați/subcontractanți/terți susținători). Or, evocatele prevederi legale, din domeniul specific, asigură posibilitatea de autorizare a persoanelor juridice sau fizice, în mod distinct. O eventuală interpretare a clauzelor documentației de atribuire, în maniera propusă de contestatoare, adică în sensul nevoii analizei îndeplinirii unor cerințe de calificare neexplicite, ar echivala nu doar cu o contestare a conținutului documentației de la momentul ofertării, demers ce ar fi tardiv, ci și cu o depășire a regulilor competiției, contrar principiului tratamentului egal și al transparenței. De asemenea, susținerile contestatoarei se bazează și pe o jurisprudență care nu are relevanță totală în cauza de față, întrucât nu relevă faptul că, și în acele situații (spețe), exista o prevedere explicită a Pagina 13 din 18

§ 79

documentației de atribuire că nu este obligatorie prezentarea autorizărilor specifice odată cu oferta (precum cea din caietul de sarcini al procedurii de față). De altfel, nu ar putea fi evaluată deținerea autorizațiilor de către ofertanți decât dacă acestea s-ar prezenta odată cu oferta, etapă exclusă de caietul de sarcini, la acest moment. În consecință, nu rezultă pretinsa nerespectare a cerințelor documentației de atribuire, privitoare la autorizațiile obligatorii ale ofertantului sau subcontractanților lui, solicitarea contestatoarei de constatare a incorectei analize a ofertei desemnate câștigătoare, sub acest aspect, fiind nefondată. Cu privire la concludența informațiilor de justificare a unor prețuri din propunerea financiară, Consiliul are în vedere că părțile sunt în dispută asupra modului de analiză a costurilor pentru care s-au primit justificări din partea ofertantului desemnat câștigător, urmare a corespondenței de solicitare a lor, nr. 7560L/12.08.2021. Cu titlu general, privitor la modalitatea de prezentare a valorilor din ofertă, Consiliul reține că autoritatea contractantă a stabilit reguli explicite, în sensul că rămâne ferm prețul total al ofertei, în timp ce costurile componente (capitole/subcapitole de cheltuieli) ale acestuia sunt orientative, putând fi modificate la momentul finalizării proiectului tehnic și detaliilor de execuție. În secțiunea specifică a fișei de date a achiziție (”IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare”), autoritatea contractantă a stabilit regulile de întocmire a propunerilor financiare, în raport de care trebuia să facă evaluarea informațiilor primite: Propunerea financiara se va elabora cu respectarea specificatiilor prezentate in sectiunea 2 a Caietului de Sarcini “Pretul Ofertei”. Astfel, vor fi completate de catre ofertant formularul “Pretul Ofertei”. De asemenea, ofertantii vor completa tehnic si economic listele de echipamente si dotari cerute in sectiunea 3 a Caietului de Sarcini “Cerintele Beneficiarului.Liste echipamente si dotari”. La stabilirea valorii ofertei, se va tine cont de coeficientii stabiliti de lege (contributia asiguratorie pentru munca etc.) si coeficienti proprii ai ofertantului (indirecte si profit). Pretul ofertei este ferm si nu se va schimba pe parcursul executiei lucrarii. Antreprenorului i se recomanda sa viziteze amplasamentul si sa studieze proiectul pilot si studiile aferente. Dupa intocmirea Proiectului Tehnic, Antreprenorul va reface devizul lucrarii conform listelor de cantitati care reies in urma calculelor. Valoarea finala a devizului rezultat dupa intocmirea Proiectului Tehnic va fi aceeasi cu valoarea ofertata. La intocmirea documentatiei economice faza Proiect tehnic si Detalii de executie Antreprenorul poate reloca/compensa valorile/cheltuielile intre capitolele/subcapitolele de lucrari care intra in componenta C+M, fara depasirea valorii ofertate. Propunerea financiara va contine urmatoarele: 1. Formularul de oferta si Anexa ( sectiunea Formulare). Pagina 14 din 18

§ 80

2. Formularele aferente documentatiei tehnice, completate corespunzator, respectand cerintele impuse in Caietul de Sarcini. La pagina 36 a caietului de sarcini, pe lângă regulile regăsite și în fișa de date a achiziției, privitoare la întocmirea propunerii financiare, se regăsește și regula de decontare a cheltuielilor avansate de antreprenor: Decontarea lucrarilor se va realiza in baza situatiilor de lucrari intocmite in baza Devizului rezultat la intocmirea Proiectului Tehnic, aprobate de catre Dirigintele de santier si acceptate de catre Achizitor. Din aceste reguli, rezultă că informațiile din ofertă privitoare la ”centrele de cost” (capitole/subcapitole de cheltuieli) au caracter orientativ, în sensul prezentării unor garanții că prețul total al ofertei a fost stabilit în mod realist, luând în calcul toate tipurile de activități/lucrări care ar concura la implementarea investiției, determinant fiind prețul total al ofertei și, în executarea lucrărilor, cheltuielile efectiv realizate, solicitate la decontare. În consecință, diferențe valorice nesemnificative între prețurile de la furnizori de diferite materiale și cele din ofertă și/sau justificările operatorului economic nu ar putea conduce la aprecierea că nu există posibilitatea derulării viitorului contract (pentru ”compromiterea întregii propuneri financiare”, cum susține contestatoarea), în lipsa altor impedimente majore. Văzând însă corespondența de justificare a prețului unor capitole de cheltuieli ale ofertei câștigătoare, Consiliul constată că răspunsurile primite de comisia de evaluare sunt concludente, în parte, deși se confirmă concordanța valorilor însumate ale centrelor de cost cu prețul total al ofertei. Diferențele valorice dintre centrele de cost/capitolele de cheltuieli și analizele de preț/calculațiile aferente unor subcapitole ale acestora, precum cele privitoare la confecții metalice (3,9 lei), fier beton (13,8 lei), din cadrul centrului de cost 12, sunt lipsite de importanță, în sensul că nu se constată stabilirea prețurilor componente ale ofertei în mod arbitrar. De altfel, Consiliul constată că autoarea criticilor a indicat eronat faptul că valoarea centrului de cost ar fi 45.055,87 lei pentru confecții metalice, în realitate fiind vorba de suma aferentă confecțiilor metalice (poziția 3) din centrul de cost 12. Rezistența betoane-armături, de 49.055,87 lei. De asemenea, prețul de 34,9 lei/kg, regăsit în oferta furnizorului, a fost utilizat în calculația de preț. Astfel, este nefondată susținerea lipsei de corelare a prețului de la furnizor cu valoarea centrului de cost. În privința cantității de armătură (numai 55 kg, cum susține contestatoarea) ce ar fi fost luată în calcul de ofertant, la calculația de preț a armăturilor, Consiliul constată că este eronată critica contestatoarei. Valoarea calculației (245.850 lei, cheltuieli directe) a fost obținută prin însumarea valorilor corecte (manoperă 47.850 lei și material 198.000 lei). Valoarea materialului a fost obținută prin Pagina 15 din 18

§ 81

înmulțirea valorii unitare (3,6 lei) cu cantitatea de 55.000 kg/55 tone. Aprecierea eronată a contestatoarei s-a datorat unității de măsură la care s-a raportat. Suspiciunile contestatoarei că oferta de preț pentru beton a furnizorului .................................................................SRL, care prevede pentru toate mărcile de beton un preț unitar identic, de 374,49 lei/mc, nu ar fi realistă, nu pot fi considerate de Consiliu motive întemeiate de invalidare a analizei comisiei de evaluare. Cotarea prețurilor în cauză, ca politică de ofertare a unui comerciant, este atributul acestuia, iar în lipsa oricărei probe că ar utiliza practici neconcurențiale, nu se poate respinge o astfel de ofertă. Cu toate acestea, nici din documentele de evaluare și nici din punctul de vedere la contestație nu rezultă care sunt prețurile reale (pe unitatea de măsură), avute în vedere la calculațiile de preț aferente materialelor din lemn din cadrul centrului de cost 4 și al centrului de cost 13, pentru care s-au solicitat clarificări. Oferta de preț de la furnizorul ............... SRL conține prețuri în EURO, pentru cantități neprecizate de produse și care nu au denumiri identice cu cele din analizele de cost pe care ofertantul câștigător le-a prezentat, cuprind elemente de lemn laminat și îmbinări, dar și lemn băițuit și OSB, fără să se identifice care sunt arce de lemn, grinzi sau pane de lemn. Astfel, nu rezultă concordanța între prețurile utilizate în calculații și cele din oferta primită de la furnizor, pentru a se proba fermitatea și realismul costurilor propuse în această ofertă. Astfel, este lipsită de relevanță apărarea autorității contractante privitoare la existența unei concordanțe de preț între calculația de preț și prețul din ofertă, câtă vreme nu se știe care au fost elementele de calcul utilizate. Astfel, este incertă valoarea finală a Centrelor de cost 4 și 13, care rezultă și din valorile lucrărilor pentru care s-au cerut clarificările: Centru de cost „4. închideri exterioare" - „Confecții din lemn băițuit, lemn laminat, OSB hidrofug 18 mm sistem de închidere/prindere/susținere" Centru de cost 13. „Suprastructură LEMN" - „Arce lemn laminat diverse dimensiuni, inclusiv diverse tratamente în conformitate cu proiectul tip" - „Pane lemn laminat diverse dimensiuni, inclusiv diverse tratamente în conformitate cu proiectul tip" - „Grinzi lemn laminat diverse dimensiuni, inclusiv diverse tratamente în conformitate cu proiectul tip"

§ 82

Se va transmite o singură ofertă pentru fiecare categorie de material (în unitatea de măsura specifică), ofertă care să susțină prețurile utilizate în cadrul propunerii financiare. Tocmai pentru că autoritatea contractantă a solicitat informații de precizie, trebuia să le analizeze la nivelul acestor exigențe și să constate Pagina 16 din 18

§ 83

că nu există acea corelare cerută între oferta furnizorului și calculația de preț a ofertantului. Aceste aspecte puteau face obiectul unor clarificări, care să înlăture ambiguitatea calculelor, fie în sensul justificării lor, fie în sensul imposibilității de justificare obiectivă. În consecință, nefiind finalizată evaluarea ofertei desemnate câștigătoare, Consiliul consideră că autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 207 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, în sensul că nu a verificat îndeplinirea tuturor cerințelor sale din documentația de atribuire. Astfel fiind, nu este certă neconformitatea ofertei desemnate câștigătoare, așa cum pretinde contestatoarea, nu se va admite solicitarea de excludere a ei din competiție. Cu toate acestea, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația în partea privind anularea deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare, conținută în raportul procedurii nr. 9084L/17.09.2021 și în adresa nr. 41390/17.09.2021, ca act subsecvent primului, urmând ca autoritatea contractantă să continue procesul de analiză a ofertei amintite doar în privința costurilor din centrele de cost 4 și 13, pentru care a cerut justificări, în 15 zile de la primirea deciziei. În același timp, Consiliul va respinge, ca nefondată, solicitarea de excludere a ofertei desemnate câștigătoare, în condițiile în care nu s-a stabilit inadmisibilitatea certă a ei. Consiliul va respinge, ca nefondată, solicitarea contestatoarei de a obliga autoritatea contractantă la atribuirea contractului către operatori care au oferte admisibile, întrucât nu rezultă, din conduita de până la acest moment, că aceasta din urmă ar intenționa să adopte o măsură contrară dispozițiilor legale care reglementează regulile de atribuire a contractului. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația înaintată de ......... SRL, în contradictoriu cu ......... SA, autoritate contractantă în procedura inițiată pe baza anunțului de participare nr. SCN1080613/29.12.2020. Anulează decizia de desemnare a ofertei câștigătoare, conținută în raportul procedurii nr. 9084 L/17.09.2021 și în adresa nr. 41.390/17.09.2021, ca act subsecvent primului. Obligă autoritatea contractantă

§ 84

să

§ 85

continue

§ 86

procesul

§ 87

de

§ 88

analiză

§ 89

a ofertei ................................................................. doar în privința costurilor din centrele de cost 4 și 13, conform motivării de mai sus, în 15 zile de la primirea deciziei. Respinge celelalte cereri din contestație, ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în Pagina 17 din 18

§ 90

conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi.

§ 91

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare, conține 17 pagini.

§ 92

Pagina 18 din 18

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.