Decizie 3297/2025
Decizie CNSC2025_3297_2025_Decizie_3297.pdf, BO2025_3297_2025_BO2025_3297.pdf
Document CNSC
NEON LIGHTING SRL | URBIO DOWNSTREAM SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL ZALĂU
Decizia CNSC nr. 3297/C3/2140, 2154 din 03.11.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: « Contractului de furnizare cu montaj, proiectare, execuție şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul executării lucrărilor aferente obiectivului de investitii „Modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul Zalău - etapa III”», ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1058010 din data de 03.08.2023, s-a solicitat: „- Admiterea contestaţiei şi anularea rezultatului/raportului procedurii înregistrat sub nr. 40976/27.05.2025 publicat în SEAP la data de 29.05.2025 în ceea ce priveşte decizia Autorităţii Contractante de a anula procedura de atribuire, precum şi a actelor anterioare şi subsecvente care stau la baza emiterii acestui Raport al procedurii. - Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile statuate în decizia ce se va pronunţa.”. Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 38394/11.06.2025 (DOSAR 2154), formula…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite contestația formulată de NEON LIGHTING SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ZALĂU (Dosar nr. 2140). Admite contestația formulată de URBIO DOWNSTREAM SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ZALĂU (Dosar 2154). Anulează raportul procedurii nr. 40976/27.05.2025 și actele subsecvente acestuia. Obligă MUNICIPIUL ZALĂU ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să pocedeze la reluarea procedurii de atribuire prin analizarea propunerilor tehnice prezentate de NEON LIGHTING SRL și URBIO DOWNSTREAM SRL, cu luarea în considerare a celor dispuse prin Decizia Pagina 3 din 4Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3297_2025_Decizie_3297.pdf, BO2025_3297_2025_BO2025_3297.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3297/C3/2140, 2154 Data: 03.11.2025 Prin contestația nr. 695/10.06.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 38211/11.06.2025 (DOSAR 2140), formulată de NEON LIGHTING SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, Str. Paris nr. 78A, județul Cluj, înregistrată la ONRC sub nr. J12/4533/114, având CUI RO 6799161, reprezentată legal prin administrator Cosma Augustin, împotriva raportului procedurii nr. 40976/27.05.2025 și a actelor anterioare și subsecvente acestuia, documente emise de MUNICIPIUL ZALĂU, cu sediul în municipiul Zalău, Str. Iuliu Maniu nr. 3, județul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: « Contractului de furnizare cu montaj, proiectare, execuție şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul executării lucrărilor aferente obiectivului de investitii „Modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul Zalău - etapa III”», ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1058010 din data de 03.08.2023, s-a solicitat: „- Admiterea contestaţiei şi anularea rezultatului/raportului procedurii înregistrat sub nr. 40976/27.05.2025 publicat în SEAP la data de 29.05.2025 în ceea ce priveşte decizia Autorităţii Contractante de a anula procedura de atribuire, precum şi a actelor anterioare şi subsecvente care stau la baza emiterii acestui Raport al procedurii. - Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile statuate în decizia ce se va pronunţa.”. Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 38394/11.06.2025 (DOSAR 2154), formulată de URBIO DOWNSTREAM SRL, cu sediul în municipiul Iași, Șoseaua Națională nr. 170-180, parter, biroul nr. 8, județul Iași, înregistrată la ONRC sub nr. J22/18/2011, având CUI RO27884111, reprezentată legal prin administrator Ciotir Ana Maria și convențional prin Staicu Daniela - Cabinet de Avocat, având sediul Pagina 1 din 4
profesional în București, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău, str. Barajul Ageș nr. 8A, Corp C3, etaj 1, ap. 3105, Sectorul 1, adresă aleasă în vederea comunicării actelor de procedură, împotriva raportului procedurii nr. 40976/27.05.2025 și a adresei nr. 41491/28.05.2025, privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, documente emise de MUNICIPIUL ZALĂU, cu sediul în municipiul Zalău, Str. Iuliu Maniu nr. 3, județul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: « Contractului de furnizare cu montaj, proiectare, execuție şi
asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul executării lucrărilor aferente obiectivului de investitii „Modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul Zalău - etapa III”», ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1058010 din data de 03.08.2023, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a), b) și c) coroborate cu cele ale alin. (4), (5) și (9) din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat: „✓ Anularea Comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire şi Raportului procedurii din care rezultă că, în mod nelegal, Autoritatea contractantă a anulat procedura, în temeiul prevederilor art. 212 alin (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (2) ; ✓ Obligarea Autorităţii contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de Subscrisa, conform Deciziei CNSC nr. 619/C3/213, 214, 217 din 11.03.2024; ✓ Obligarea Autorităţii contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de NEON LIGHTING, Deciziei CNSC nr. 619/C3/213, 214, 217 din 11.03.2024; ✓ Anularea Deciziei de anulare a procedurii; ✓ Obligarea Autorităţii contractante la plata cheltuielilor efectuate de Subscrisa pentru soluţionarea Contestaţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; ✓ Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.”. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. 2140/2025 și nr. 2154/2025 au fost conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. DECIDE: Admite contestația formulată de NEON LIGHTING SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ZALĂU (Dosar nr. 2140). Admite contestația formulată de URBIO DOWNSTREAM SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ZALĂU (Dosar 2154). Anulează raportul procedurii nr. 40976/27.05.2025 și actele subsecvente acestuia. Obligă MUNICIPIUL ZALĂU ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să pocedeze la reluarea procedurii de atribuire prin analizarea propunerilor tehnice prezentate de NEON LIGHTING SRL și URBIO DOWNSTREAM SRL, cu luarea în considerare a celor dispuse prin Decizia Pagina 3 din 4
CNSC nr. 619/C3/213, 214, 217 din 11.03.2024 și a celor precizate în motivare. Obligă MUNICIPIUL ZALĂU la plata sumei de 5.000 lei către URBIO DOWNSTREAM SRL, reprezentând chltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Unele pagini nu conțin text extractibil. Pentru imagini, tabele scanate și forma completă, deschideți PDF-ul.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …/…/..., ... Data: … Prin contestația nr. 695/10.06.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ... (DOSAR ...), formulată de ... SRL, cu sediul în municipiul …, înregistrată la ONRC sub nr. …, având CUI RO …, reprezentată legal prin administrator …, împotriva raportului procedurii nr. 40976/27.05.2025 și a actelor anterioare și subsecvente acestuia, documente emise de MUNICIPIUL ..., cu sediul în municipiul ..., Str. …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: « Contractului de furnizare cu montaj, proiectare, execuție şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul executării lucrărilor aferente obiectivului de investitii „Modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul ... - etapa III”», ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., s-a solicitat: „- Admiterea contestaţiei şi anularea rezultatului/raportului procedurii înregistrat sub nr. 40976/27.05.2025 publicat în SEAP la data de 29.05.2025 în ceea ce priveşte decizia Autorităţii Contractante de a anula procedura de atribuire, precum şi a actelor anterioare şi subsecvente care stau la baza emiterii acestui Raport al procedurii. - Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile statuate în decizia ce se va pronunţa.”. Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ... (DOSAR ...), formulată de ... SRL, cu sediul în municipiul …, înregistrată la ONRC sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin administrator … și convențional prin … - Cabinet de Avocat, având sediul profesional în București, Ansamblul rezidențial … 1, adresă aleasă în vederea comunicării actelor de procedură, împotriva raportului procedurii nr. 40976/27.05.2025 și a adresei nr. 41491/28.05.2025, privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, documente emise de Pagina 1 din 91
MUNICIPIUL ..., cu sediul în municipiul ..., Str. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: « Contractului de furnizare cu montaj, proiectare, execuție şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul executării lucrărilor aferente obiectivului de investitii „Modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul ... - etapa III”», ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a), b) și c)
coroborate cu cele ale alin. (4), (5) și (9) din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat: „✓ Anularea Comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire şi Raportului procedurii din care rezultă că, în mod nelegal, Autoritatea contractantă a anulat procedura, în temeiul prevederilor art. 212 alin (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (2) ; ✓ Obligarea Autorităţii contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de Subscrisa, conform Deciziei CNSC nr. ...; ✓ Obligarea Autorităţii contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de ..., Deciziei CNSC nr. ...; ✓ Anularea Deciziei de anulare a procedurii; ✓ Obligarea Autorităţii contractante la plata cheltuielilor efectuate de Subscrisa pentru soluţionarea Contestaţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; ✓ Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.”. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. .../2025 și nr. .../2025 au fost conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016, ... SRL a formulat contestația nr. 695/10.06.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ... (DOSAR ...), împotriva raportului procedurii nr. 40976/27.05.2025 și a actelor anterioare și subsecvente acestuia, documente emise de MUNICIPIUL ..., solicitând cele redate în partea introductivă, pentru următoarele motive: I. Cu titlu preliminar, contestatorul prezintă datele de identificare a achiziției publice, menționează că pe parcursul derulării acesteia au fost formulate o serie de clarificări, a căror răspunsuri, necontestate fiind, au căpătat forță obligatorie alături de restul prevederilor documentației de atribuire, și, totodată, susține că justifică un interes născut, direct și actual în formularea prezentei contestații, motivat de faptul că procedura de atribuire a fost anulată, raportat la prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, situație care îl prejudiciază și îi afectează în mod direct interesul de a deveni adjudecatorul achiziției publice. Totodată, acesta face un scurt istoric al procedurii de atribuire, prilej cu care evocă situația care a condus la pronunțarea deciziei nr. ..., aferentă primului ciclu procesual, și precizează că, urmare a reevaluării Pagina 3 din 91
ofertei sale și a celei prezentate de ... SRL, achizitoarea a decis să anuleze procedura de atribuire, reținând în esență că cerințele din documentația de atribuire privind sistemul de telegestiune sunt restrictive. II. Pe fondul cauzei, clamând existența unor motive de nelegalitate și netemeinicie a raportului/rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 40976/27.05.2025, contestatorul afirmă următoarele: Autoritatea Contractantă a dispus anularea procedurii de atribuire raportat la faptul că cerinţele din documentaţia de atribuire sunt
restrictive. Aceasta, la momentul adoptării acestei decizii, nu are în vedere obiectul contractului, respectiv faptul că ofertanţii au obligaţia proiectării și execuţiei sistemului de iluminat - atât sistemul fizic (aparatele de iluminat), cât și sistemul de telegestiune. Esenţial în analiza contestaţiei și a aspectelor nelegale reţinute de autoritatea contractantă pentru anularea procedurii de atribuire este faptul că documentaţia de atribuire nu a fost contestată de niciun operator economic şi, totodată, nu s-a invocat din partea operatorilor economici existenţa unor cerinţe restrictive. Atâta timp cât operatori economici care participă în mod tradiţional la procedurile de atribuire similare, inclusiv la proceduri cu cerinţe similare, nu au considerat că aceste cerinţe sunt restrictive şi, totodată, au apreciat pot oferta produse care îndeplinesc cerinţele din documentaţia de atribuire, aceste cerinţe nu sunt restrictive. În decizia sa, autoritatea contractantă invocă prevederile art. 212, alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, dar nu motivează starea de fapt raportat la aceste prevederi legale. Faptul că unul dintre ofertanţi, ... SRL, nu are relaţii contractuale cu entitatea care este proprietara aplicaţiei care gestionează sistemul de telegestiune actual și nici nu intenţionează să aibă o relaţie comercială cu aceasta nu reprezintă „încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire”, sau care fac „imposibilă încheierea contractului”. Ofertanţii care au depus oferte aveau obligaţia de a se informa despre situaţia existentă, iar propunerile lor tehnice trebuiau adaptate situaţiei existente. După cum se poate observa, atât în cadrul ofertei, cât și în cadrul poziţiilor procesuale prezentate în cadrul dosarului în care s-a pronunţat decizia din primul ciclu procesual, ... SRL a susţinut faptul că sistemul său de telegestiune se poate integra și poate comunica cu sistemul actual existent la nivelul MUNICIPIULUI .... Autoritatea contractantă avea obligaţia de a verifica și evalua, conform deciziei Consiliului, ofertele tehnice prezentate de ... SRL și ... SRL prin raportare la cerinţele din documentaţia de atribuire. În urma evaluării, autoritatea contractantă avea obligaţia de a constata dacă aceste oferte respectă cerinţele din documentaţia de atribuire şi, totodată, de a clarifica, dacă era cazul, modalitatea de interconectare a sistemului de telegestiune ofertat cu actualul sistem. Fără a efectua aceste verificări, autoritatea contractantă concluzionează că în lipsa unui acord commercial cu ... SRL, încheiat sau avut în vedere de către acest ofertant, sunt încălcate prevederile legale. Pagina 5 din 91
Inclusiv expertul tehnic cooptat arată ce obligaţii au ofertanţii, respectiv de a interconecta cele două sisteme (prin realizarea unui protocol de întegrare între cele două sisteme prin API). Faptul că ofertantul ... SRL nu a avut în vedere anumite costuri și nu a efectuat verificările necesare în vederea stabilirii modului de interconectare a sistemulor de telegestiune nu reprezintă un motiv de nelegalitate și, totodată, nu reprezintă un avantaj în favoarea unor operatori economici. În cele ce urmează, contestatorul învederează, punctual, următoarele argumente cu privire la cerinţele din documentaţia
de atribuire privind sistemul de telegestiune și modalitatea concretă prin care orice ofertant avea posibilitatea de a îndeplinii cerinţele: ● „Să permită interconectarea cu o platformă de terţă parte prin intermediul unei Interfeţe Programabile de Aplicaţii (API)" Aceasta este o cerinţă generală, deschisă, nu restrânge participarea ofertanţilor. Permite participarea oricărui ofertant care propune o platformă (sistem de telegestiune) care: - pune la dispoziţie un API documentat (RESTful API, TALQ, uCIFI, etc.); - permite interconectarea cu alte platforme (GIS, Smart City, alte aplicaţii); - nu impune un anumit furnizor sau protocol închis. Prin această cerinţă: - Nu se solicită că sistemul de telegestiune trebuie să se integreze nativ în sistemul CityTouch. - Nu se solicită că sistemul de telegestiune trebuie interoperabil cu controlere CityTouch - Nu impune un API sau o platformă anume. În concluzie, orice ofertant care oferă o platformă de telegestiune cu API deschis poate participa şi îndeplini această cerinţă. Inclusiv ofertele de platforme moderne TALQ-compliant sau cu REST API sunt perfect conforme. ● Formularea „interfaţa trebuie să fie deschisă prin API pentru comunicarea cu alte tipuri de interfeţe folosite în soluţiile SMART (supraveghere video, control trafic, sisteme de urgenţă etc.)" stabileşte doar faptul că: - platforma propusă de ofertant (telegestiune) trebuie să aibă un API deschis; prin acest API să fie posibilă interacţiunea cu alte sisteme (de tip Smart City: video, trafic, urgenţă etc.). Prin această cerinţă: - Nu se solicită un API anume (nu spune CityTouch API, nu spune API proprietar); - Nu se solicită compatibilitate nativă cu platforma existentă; - Nu impune un anumit furnizor de platformă sau echipamente; - Nu limitează modul în care se face comunicarea (REST, MQTT, TALQ API, uCIFI, etc.). Drept urmare, orice ofertant care propune o platformă de telegestiune modernă, cu API deschis şi documentat, poate participa la procedură. Aceasta este o cerinţă de interoperabilitate standard în proiectele de tip Smart City. Nu restricţionează participarea nici la CityTouch, nici la Pagina 7 din 91
sisteme de telegestiune modern şi este pe deplin compatibilă cu principiile de concurenţă şi cu legislaţia achiziţiilor publice. ● DALI - Piese desenate - pagina 39 „Software central de management (CMS} Software-ul CMS: - Permite utilizatorilor să caute unul sau mai multe corpuri de iluminat dispozitive de control, puncte de aprindere sau alt obiect, pe baza atributelor, adresei, grupului geografic, numelui, identificatorului sau a oricărui alt atribui
- creează, înregistrează şi reda Interogări pentru generarea de rapoarte de analiză a datelor colectate şl a datelor de inventar. Software-ui CMS furnizează, de exemplu, rapoarte cum ar fi: lipsa comunicare, defecte sau abateri ale consumului de energie. - sprijină sisteme de iluminat dinamic pentru a configura senzorul care acţionează asupra dispozitivelor de control - permite utilizatorului să adauge cu uşurinţă alte dispozitive inteligente (de exemplu, controlere de puncte de aprindere, senzori de parcare, senzori de mediu) la lista sa de inventar şi la hartă. - implementează o arhitectură bazată pe evenimente care permite acţiuni privind informaţiile găsite prin colectarea de date de la activele monitorizate. - Este compatibil cu CU uCIFI, TALQ sau RESTful API”. Cerinţa prevede: 1. Funcţionalităţi standard pentru un CMS (central management system) modern (căutare, raportare, iluminat dinamic, integrare de senzori, arhitectură pe evenimente) — toate sistemele de telegestiune moderne au aceste capabilităţi. 2. Compatibilitate: „Este compatibil cu uCIFI, TALQ sau RESTful API.": uCIFI — standard deschis IoT pentru interoperabilitate în oraşe inteligente; TALQ — standard global pentru interoperabilitatea sistemelor de telegestiune a iluminatului public; RESTful API — metodă universală de interconectare software, foarte larg utilizată. Prin aceste cerinţe: - Nu se obligă utilizarea unei platforme anume; - Nu se impune un anumit producător; - Nu se restrânge la sistemul existent CityTouch; - Nu se limitează metodele de integrare. În concluzie, orice ofertant care propune un CMS modern, interoperabil cu API deschis sau compatibil uCIFI/TALQ, poate participa la procedură. Este o formulare nerestrictivă, conformă cu principiile achiziţiilor publice, care încurajează concurenţa şi permite soluţii deschise şi interoperabile. ● Contestatorul redă, în facsimil, cuprinsul solicitării de clarificări nr. 12 și al răspunsului la aceasta, astfel cum ele se regăsesc în adresa nr. 64870/24.08.2023 și învederează următoarele: 1. Cerinţa rămâne neschimbată raportat la modul de integrare a informaţiilor Pagina 9 din 91
Cerinţa se referă la modul de integrare a informaţiilor în noul sistem. Nu impune tehnologie, producător sau protocol specific. Este o metodă standard de populare iniţială a inventarului în orice sistem de telegestiune. 2. Sistemul ofertat trebuie să fie integrat în cel existent - nu se specifică cum Formularea nu impune: • integrare la nivel de control, • integrare la nivel nativ,
• protocol sau producător anume, • nici lipsa unor costuri sau metode tehnice concrete. Prin urmare, integrarea poate fi realizată la nivel de date, prin API, în condiţiile tehnice pe care le permite orice sistem (ca exemple: CityTouch, Flashnet, Exedra, etc.). Mai mult, prin faptul că nu se precizează cum anume trebuie să se realizeze integrarea, înseamnă că nu se limitează modalitatea legală şi tehnică prin care ofertantul propune soluţia sa. 3. Nu acceptă proceduri diferite de integrare a aparatelor - dar modul de integrare este similar sau identic în diferite platforme de telegestiune (CityTouch, Exedra, Intelilight, Flashnet) Toate aceste sisteme au capacitatea: • de populare a inventarului iniţial (prin Excel/API); • pot importa date despre o poziţie GPS, tip corp, tip stâlp, stare, etc.; • gestionează ulterior echipamentele prin controllere compatibile (prin platformă proprie); • integrarea se face prin aceleasi metode: fişier CSV/Excel, interfaţă API, sau integrare manuală asistată. Așadar, modul de integrare a aparatelor (din punctul de vedere al sistemului de telegestiune) este funcţional identic între CityTouch și orice alt sistem profesional TALQ/uCIFI-compliant. Conform menţiunilor din raportul procedurii, expertul cooptat precizează următOARELE: «conform fişelor tehnice din propunerea tehnică pentru sistemul de telegestiune, acesta „permite interconectarea cu platforme terte de tip Smart City prin intermediul unor interfete de tip API, care să configureze, să controleze, să comande şi să monitorizeze aplicaţia de telegestiune a iluminatului"». Totodată, conform documentaţiei de atribuire se solicită „interfaţă API — perfect compatibil cu cerinţele din fisele CMS pe care le-ai arătat anterior (uCIFI, TALQ, REST API). Se solicită ca API-ul să permită: configurare, control, comandă, monitorizare”. Astfel, această cerinţă din documentaţia de atribuire: - Nu impune integrarea controlerelor în CityTouch. - Nu solicită ca platforma CityTouch să fie modificată. - Nu solicită că sistemul de telegestiune nou ofertat trebuie să fie integrat nativ cu CityTouch, ci că sistemul de telegestiune nou ofertat trebuie să ofere API pentru a putea fi integrat într-o platformă Smart City (de tip Dashboard, FIWARE, UrbanPulse etc.). Astfel, cerinţa din documentaţia de atribuire confirmă încă o dată că: Pagina 11 din 91
• orice ofertant care furnizează un sistem de telegestiune al iluminatului public modern, cu API deschis, poate participa și respecta cerinţa; • integrarea se referă la o platformă de tip Smart City terţă (nu la CityTouch) — adică o platformă centrală unde se aduc date din mai multe sisteme (iluminat, trafic, video, mediu etc.). Raportat la aceste aspect: - cerinţa este nerestrictivă; - este conformă cu bunele practici de Smart City;
- este în deplină concordanţă cu cerinţele din fişele CMS şi cu standardele uCIFI, TALQ, REST API. În concluzie, în baza acestui fragment şi a întregului context al documentaţiei de atribuire (cerinţe CMS, clarificare 12, import Excel): - Orice ofertant care propune un sistem de telegestiune modern, cu API deschis şi cu suport pentru integrare Smart City, poate participa la procedură; - Nu este nevoie de integrare nativă în CityTouch; - Nu este limitativ. ... SRL a prezentat în cadrul răspunsului la clarificări faptul că este partener Signify şi poate/are acces şi a ofertat un sistem de telegestiune (proprietatea Signify) care respectă toate cerinţele documentaţiei de atribuire, respectiv acelaşi sistem de telegestiune care este deja implementat, CityTouch. Ofertanta ... SRL, prin propunerea tehnică, avea obligaţia de a face dovada posibilităţii interconectării sistemului ofertat la sistemul existent, iar cerinţele tehnice aşa cum s-a demonstrat anterior nu sunt restrictive. Prin răspunsul la clarificări, ... SRL şi ... SRL recunosc şi confirmă că nu au în vedere o posibilă colaborare cu proprietarul platformei de telegestiune Signify, şi că nu deţin şi nu intenţionează să obţină un acord cu .... Astfel, raportat la această conduită şi la acest răspuns, prin oferta depusă, ... SRL avea obligaţia de a justifica modalitatea de interconectare a sistemului de telegestiune ofertat. Prin documentaţia de atribuire nu s-a impus existenţa unui acord comercial între ofertanţi şi proprietarul aplicaţiei de gestiune a actualului sistem de telegestiune, ceea ce era restrictiv. Prin documentaţia de atribuire, care nu este restrictivă din punct de vedere tehnic, ofertanţii, indiferent de acordurile comerciale - gratuite sau oneroase, aveau obligaţia justificării tehnice a interconectării sistemului de telegestiune ofertat în sistemul actual. Ca urmare a răspunsului la clarificări, ... SRL a făcut dovada că oferta sa este conformă şi acceptabilă, iar autoritatea contractantă avea obligaţia de a evalua conformitatea propunerii tehnice prezentate de ... SRL, în privinţa interconectării sistemului de telegestiune ofertat în sistemul actual. În acest sens, contestatorul redă din cele reținute de expertul cooptat în Raportul de analiză nr. 25020301/09.05.2025. Acesta precizează în mod clar că un alt sistem de telegestiune poate fi compatibil cu cel existent, cu condiţia obţinerii acordului dezvoltatorului sistemului existent. Pagina 13 din 91
Faptul că, eventual, sistemul ofertat de ... SRL nu este compatibil cu sistemul existent, nu poate fi considerat un motiv că această documentaţie de atribuire este restrictivă. În justificarea faptului că această documentaţie de atribuire nu este restrictivă, iar în piaţă alţi operatori au integrat alte sisteme în aplicaţia CityTouch, este sistemul Ascalia. În acest sens, petentul atașează broşura unui alt sistem care are integrate funcţionalităţile CityTouch, respectiv sistemul Ascalia.
Astfel, nu pot fi considerate restrictive cerinţele din documentaţia de atribuire atâta timp cât există şi alte sisteme de telegestiune care îndeplinesc cerinţele documentaţiei de atribuire. Faptul că unul dintre ofertanţi a prezentat un sistem care nu îndeplineşte cerinţele documentaţiei de atribuire nu poate duce la anularea unei proceduri. Autoritatea Contractantă nu a statuat faptul că sistemul ofertat de ... SRL este neconform cu cerinţele din documentaţia de atribuire, pentru a se invoca încălcarea principiilor tratamentului egal şi al nediscriminării. În concluzie, ... SRL reiterează solicitările formulate în petitul acțiunii sale. În probațiune, au fost atașate, în copie, înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului să transmită recipisa de consemnare a cauțiunii, în original. Prin adresa nr. 48071/23.06.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația ce face obiectul prezentului dosar, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, sens în care, răspunzând punctual argumentelor prezentate de contestator, a afirmat următoarele: ● Referitor la motivul invocat de contestator, prin care acesta susţine că autoritatea contractantă nu a avut în vedere obiectul contractului, care include atât iluminatul public (aparate, corpuri etc,), cât şi implementarea sistemului de telegestiune: Autoritatea contractantă a avut în vedere în mod explicit obiectul contractului, care include şi componenta de telegestiune, aceasta reieșind conform următoarelor precizări: Autoritatea contractantă a solicitat, conform caietului de sarcini, ca sistemul de telegestiune ce se va instala să fie compatibil cu sistemele existente în MUNICIPIUL ... sau care se află în curs de implementare. Ca urmare a deciziei Consiliului, care a obligat autoritatea contractantă să reia evaluarea propunerilor tehnice, comisia de evaluare a ajuns la concluzia că nu are suficiente cunoştinţe tehnice interne pentru a analiza în detaliu cerinţele din caietul de sarcini. Pentru a asigura o reevaluare obiectivă, completă şi conformă cu principiile legalităţii şi tratamentului egal, în bază prevederilor art. 126 alin. (3) din HG nr. 395/2016, s-a decis implicarea unui specialist independent în domeniul iluminatului. Astfel, autoritatea contractantă a procedat la achiziţionarea serviciilor de consultanţă tehnică prin Contractul de servicii nr. 53019 din 04.07.2024, încheiat cu ... SRL, contract care a avut ca obiect sprijinirea Pagina 15 din 91
comisiei pe durata procesului de reevaluare a ofertelor. Măsura a fost considerată indispensabilă pentru îndeplinirea integrală a dispoziţiilor din decizia Consiliului şi pentru finalizarea procedurii de atribuire în condiţii de legalitate şi transparenţă. Expertul cooptat, prin Raportul de analiză a ofertelor tehnice nr. 25020301 din 09.05.2025, a evaluat în detaliu condiţiile de compatibilitate tehnică a celor două sisteme de telegestiune ofertate cu cel existent (inclusiv certificarea TALQ), necesitatea acordului explicit de la dezvoltatorul sistemului existent (Signify) şi riscul de nefuncţionare a
sistemului fără acest acord. Astfel, Raportul de analiză a ofertelor tehnice al expertului cooptat concluzionează că, deşi un alt sistem ar putea fi compatibil în teorie, în practică nu poate funcţiona complet fără acordul dezvoltatorului sistemului existent, ceea ce creează o situaţie inegală între ofertanţi, în ipoteza în care acordul este acordat discreţionar. În consecinţă, s-a constatat că posibilitatea participării unui operator la procedura de achiziţie ţine exclusiv de dorinţa Signify, aspect rezultat din adresa Signify depusă în cadrul contestaţiei de către ... SRL. Acest fapt a condus la un tratament diferenţiat pentru cei doi ofertanţi, preferenţial din cauza politicii restrictive a dezvoltatorului sistemului deja implementat, respectiv producătorului şi deţinătorului (Signify). Prin urmare, decizia de anulare a procedurii nu a ignorat obiectul contractului, ci dimpotrivă, a avut la bază constatarea că acesta nu poate fi îndeplinit în condiţii de egalitate pentru toţi posibilii ofertanţi. În concluzie, susţinerea că autoritatea contractantă a ignorat obiectul contractului nu este justificată, deoarece, aceasta a întreprins toate demersurile necesare, inclusiv cooptarea unui expert în iluminat pentru a reevalua ofertele tehnice ale celor doi ofertanţi, în special componenta de telegestiune. Ca urmare a acestor diligenţe, s-a constatat că lipsa unor cerinţe clare în documentaţia de atribuire privind compatibilitatea poate conduce la încălcarea principiilor tratamentului egal şi concurenţei loiale. Astfel, îndeplinirea cerinţei din documentaţia de atribuire privind compatibilitatea sistemelor de telegestiune ofertate cu cel implementat nu poate fi asigurată de către operatorii economici, ceea ce poate duce, la rândul său, la încălcarea principiilor tratamentului egal şi concurenţei loiale. ● Referitor la motivul invocat de contestator, prin care acesta susţine că documentaţia nu a fost contestată şi, prin urmare, nu poate fi considerată restrictivă, autoritatea contractantă consideră că, deşi nu au fost depuse contestaţii înainte de termenul de depunere a ofertelor, acest fapt nu garantează că documentaţia nu poate conţine cerinţe restrictive, mai ales că, atât înainte, cât şi în timpul evaluării, au existat mai multe solicitări de clarificări privind cerinţele caietului de sarcini. Astfel, tocmai pentru că documentaţia de atribuire în această etapă a achiziţiei nu poate suferi modificări în vederea remedierii cerinţei restrictive, fiind obligatorie atât pentru autoritate, cât şi pentru ofertanţi, singura soluţie legală a acestei situaţii o constituie cea prevăzută expres de prevederile art. 127 alin. (1) lit. m) teza a doua din HG nr. 395/2016, coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016, soluţie adoptată de autoritatea contractantă. Important de menţionat este că legislaţia prevede în mod expres ca atribut al comisiei Pagina 17 din 91
de evaluare posibilitatea propunerii anulării procedurii în cazurile în care acest lucru se impune. Pe cale de consecinţă, este mai mult decât evident că procedura poate fi anulată şi în etapa analizării ofertelor tehnice, ocazie cu care se pot constata încălcări ale legii, chiar şi în lipsa contestaţiilor formulate de către operatorii economici. Prin urmare, autoritatea contractantă are obligaţia să intervină şi să remedieze situaţiile în care se constată că principiile fundamentale ale tratamentul egal şi concurenţei loiale sunt afectate, indiferent dacă documentaţia a fost contestată sau nu, iar în situaţia în care nu pot fi
dispuse remedii, anularea este prevăzută ca singură soluţie, devenind obligatorie pentru autoritatea contractantă. În baza concluziilor Raportului de analiză a ofertelor tehnice nr. 25020301 din 09.05.2025, comisia de evaluare a constatat următoarele: - cerinţa de compatibilitate cu sistemul deja implementat nu poate fi îndeplinită pe deplin fără acordul dezvoltatorului (Signify); - acest acord depinde de decizia unilaterală a unui terţ, ceea ce favorizează doar ofertanţii deja parteneri cu Signify (cum este ... SRL sau care sunt angajaţi de Signify ca viitori parteneri); - această conduită nu era clară sau previzibilă la data elaborării documentaţiei de atribuire, nici pentru ofertanţi, nici pentru autoritatea contractantă. Pe baza acestor concluzii şi conform prevederilor art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, autoritatea trebuie să anuleze procedura dacă apar încălcări ale legii sau dacă nu se mai poate semna contractul în condiţii legale. Ca urmare, deşi nu a fost contestată, documentaţia a generat o situaţie de inegalitate faţă de ofertanţi şi implicit restrictivă faţă de orice alt operator ce nu se află în relaţii contractuale cu Signify, ceea ce a determinat ca autoritatea contractantă să ia măsuri corective şi să anuleze procedura. În concluzie, susţinerea că necontestarea documentaţiei de atribuire ar împiedica anularea procedurii nu este susţinută, iar autoritatea contractantă a acţionat în baza prevederilor legale şi a analizelor obiective efectuate de expertul cooptat, constatând că documentaţia a produs efecte restrictive și incompatibile cu principiile tratamentului egal şi concurenţei loiale. Prin urmare, motivul invocat este neîntemeiat. ● Referitor la motivul invocat de contestator, prin care acesta susţine că cei doi ofertanţi participanţi la procedură ar fi contestat documentaţia dacă aceasta ar fi fost cu adevărat restrictivă, deoarece obişnuiesc să depună contestaţii, autoritatea contractantă apreciază că este doar o presupunere şi nu este întemeiată pe argumente concrete. Faptul că potenţialii ofertanţi nu au contestat documentaţia de atribuire nu garantează că documentaţia nu poate să conţină cerinţe restrictive şi că acestea nu au putut fi evidenţiate până la etapa de evaluare tehnică a ofertelor. Astfel, caracterul potenţial restrictiv al cerinţei privind compatibilitatea sistemelor de telegestiune cu cel existent şi implementat, nu a fost evident la început, ci a fost descoperit în timpul evaluării ofertelor, iar raportul expertului a arătat că cerinţa nu putea fi îndeplinită de către niciun operator fără relaţii contractuale cu Signify, iar Pagina 19 din 91
din acest considerent cerinţa este una restrictivă, fiind condiţionată de disponibilitatea unui terţ (Signify). Prin urmare, autoritatea contractantă are obligaţia legală de a respecta principiile tratamentului egal şi concurenţei loiale, chiar dacă ofertanţii nu au semnalat aceste nereguli. În concluzie, motivul invocat de petent este subiectiv şi nu are legătură cu motivele reale şi justificate ale anulării procedurii. ● Susţinerea contestatorului potrivit căreia participarea fără obiecţii a operatorilor economici indică faptul că cerinţele nu sunt restrictive este
considerată o presupunere subiectivă, care nu este suficientă pentru a infirma constatarea obiectivă, ulterioară, a efectului restrictiv produs de documentaţia de atribuire în aplicare ei, efect demonstrat şi confirmat concret de analiza tehnică a expertului cooptat, evidenţiată în Raportul de specialitate. Faptul că anumiţi operatori economici care au participat la proceduri similare şi nu au semnalat anterior caracterul restrictiv al cerinţelor nu reprezintă o dovadă a faptului că aceastea nu poate conţine cerinţe restrictive. Aceste elemente pot arăta doar o percepţie subiectivă, dar nu pot substitui o analiză obiectivă a efectelor reale ale documentaţiei, aşa cum s-a făcut prin analiza expertului cooptat. Din concluziile analizei expertului s-a constatat că, deşi ambele sisteme ofertate erau certificate TALQ (interoperabile în teorie), în realitate, integrarea nu era posibilă fară acordul dezvoltatorului sistemului existent, respectiv Signify, iar având în vedere faptul că în mod expres a fost declarat că ... SRL nu are acest acord şi nici nu îl va putea obţine, din cauza refuzului de colaborare al Signify, se ajunge în mod evident la concluzia că posibilitatea participării la această procedură de achiziţie publică depinde de politica discreţionară a societăţii Signify. În consecinţă, prin această dependenţă de o terţă parte, care refuză colaborarea, se limitează nejustificat accesul la procedură a unor potenţiali ofertanţi şi se încalcă principiile tratamentului egal şi concurenţei loiale. Prin urmare, chiar dacă cerinţa privind compatibilitatea sistemelor de telegestiune părea formulată obiectiv de către autoritatea contractantă, în realitate s-a dovedit a fi restrictivă, deoarece impunea o condiţie imposibil de îndeplinit pentru unii ofertanţi şi o condiţie care nu era clar precizată în documentaţia de atribuire. În baza principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a interveni şi de a anula procedura, dacă constată efecte restrictive, chiar şi în lipsa unor contestatii la documentaţia de atribuire. ● Susţinerea conform căreia autoritatea contractantă nu ar fi motivat starea de fapt care stă la baza deciziei de anulare este neîntemeiată, deoarece autoritatea contractantă a prezentat motivele care justifica aplicarea art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, pe baza constatărilor din etapa de reevaluare tehnică. În acest sens, achizitoarea redă prevederile relevante din raportul procedurii, care, în opinia ei, evidenţiază în mod clar motivele care au stat la baza deciziei de anulare și, totodată, învederează următoarele: Cerinţa de compatibilitate cu sistemele de telegestiune existente, prevăzută în caietul de sarcini, s-a dovedit a fi restrictivă prin faptul că: Pagina 21 din 91
- compatibilitatea tehnică nu se asigură automat prin certificarea TALQ, ci necesită un acord explicit din partea dezvoltatorului sistemului existent (Signify); - ... SRL a declarat că nu deţine acest acord și nici nu intenţionează să îl obţină; - acordul depinde exclusiv de decizia Signify şi reprezintă o condiţie impusă unilateral, asupra căreia nici ofertantul, nici autoritatea contractantă nu pot interveni. Totodată, aplicarea art. 212 alin. (1) lit. c) este justificată şi prin:
- avantajul competitiv creat pentru ... SRL, care este partener oficial al Signify şi are exclusivitate în implementarea sistemului City Touch; - riscul real ca un sistem fară acordul dezvoltatorului să nu funcţioneze, fapt confirmat prin Raportul de analiză a ofertelor tehnice al expertului cooptat, nr. 25020301/09.05.2025; - imposibilitatea de a atribui contractul în mod legal, deoarece unii ofertanţi, deşi au ofertele declarate conforme, nu pot îndeplini cerinţele contractului din motive independente de ei. Întrucât nu au existat cerinţe clare privind interoperabilitatea sistemelor de telegestiune şi nici prevederi privind colaborarea cu dezvoltatorul sistemului existent, documentaţia a avut efecte restrictive. Prin urmare, decizia de anulare este bine motivată şi fundamentată, bazându-se pe constatări tehnice obiective şi pe faptul că nu se putea asigura tratament egal pentru toţi ofertanţii. ● Susţinerea că lipsa unei relaţii contractuale între ... SRL şi dezvoltatorul sistemului (Signify) nu ar afecta procedura este contrazisă de concluziile Raportului de analiză a ofertelor tehnice nr. 25020301/09.05.2025, întocmit de expertul cooptat. Astfel, concluziile Raportului demonstrează că interoperabilitatea nu poate fi realizată doar prin certificarea TALQ, ci necesită şi un acord din partea dezvoltatorului sistemului (Signify). În lipsa acestuia, soluţia propusă nu poate fi implementată, ceea ce înseamnă că cerinţa de compatibilitate tehnică nu poate fi îndeplinită. Astfel, această limitare, cauzată de refuzul colaborării cu orice operator economic din partea Signify, face imposibilă atribuirea contractului în condiţii de tratament egal şi justifică aplicarea art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. ● Susţinerea că ofertanţii aveau obligaţia să se informeze şi să îşi adapteze propunerile tehnice la situaţia existentă nu este în acord cu concluziile rezultate în urma reevaluării ofertelor. Conform Raportului de analiză a ofertelor tehnice nr. 25020301/09.05.2025, desi ambii ofertanţi au avut acces la documentaţia de atribuire, integrarea sistemului de telegestiune propus cu cel deja existent (City Touch produs de Signify) nu putea fi realizată fără acordul expres al dezvoltatorului. Acest acord nu era prevăzut ca cerinţă explicită în documentaţie, iar pe parcurs s-a dovedit că nici nu putea fi obţinut de către ... SRL, din cauze independente de acesta, aspect confirmat prin răspunsurile oficiale primite la răspunsurile de clarificări adresate celor doi ofertanţi în etapa de reevaluare de după decizia Consiliului. Pagina 23 din 91
Totodată, s-a dovedit clar că certificarea TALQ invocată de ofertanţi nu garantează automat compatibilitatea tehnică, întrucât integrarea efectivă necesită configurări tehnice suplimentare şi colaborare între furnizori, conform precizărilor expertului tehnic. În aceste condiţii, nu se poate imputa exclusiv ofertantului ... SRL neprezentarea acordului dezvoltatorului sistemului de telegestiune implementat deja în MUNICIPIUL ..., întrucât funcţionalitatea sistemului ofertat de către aceştia era condiţionată de un acord nesolicitat expres şi
pe care nu îl putea obţine, aspectul fiind neprevizibil la data depunerii ofertelor. Aşadar, adaptarea propunerii tehnice a ofertantului ... SRL nu se putea face în lipsa acordului Signify, acord prin care să se asigure interoperabilitate pentru cele două sisteme. Din acest motiv, autoritatea contractantă a constatat că obiectul contractului nu poate fi realizat în condiţii de tratament egal pentru toţi ofertanţii, în conformitate cu art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. ● Referitor la motivul invocat de contestator, prin care susţine că sistemul ofertantului ... SRL de telegestiune se poate integra şi poate comunica cu sistemul existent în MUNICIPIUL ..., achizitoarea arată că această posibilitate a fost analizată şi evaluată, cu sprijinul expertului tehnic cooptat, cu o atitudine obiectivă. Astfel, din concluziile Raportului de analiză a ofertelor tehnice nr. 25020301/09.05.2025 rezultă în mod clar că certificarea TALQ a sistemelor de telegestiune nu garantează integrarea automată cu sistemul deja implementat. Expertul a precizat că interoperabilitatea reală presupune existenţa unui acord explicit din partea dezvoltatorului sistemului existent, precum şi realizarea unui protocol tehnic de integrare, prin dezvoltare software (API-uri), ceea ce nu se poate face unilateral. Mai mult, în urma clarificărilor solicitate, ... SRL a recunoscut că nu deţine și nici nu intenţionează să obţină acordul dezvoltatorului sistemului existent, aspect confirmat şi de răspunsul oficial transmis de ... SRL, care a declarat lipsa oricărei colaborări sau intenţii de colaborare cu ... SRL sau cu ... SRL. Acest răspuns privind refuzul colaborării dintre ... SRL şi ... SRL se bazează pe adresa transmisă de ... SRL, având nr. 1459/23.01.2024, către ... SRL, prin care s-a solicitat să se comunice dacă există o colaborare sau relaţii comerciale cu ... SRL. În răspunsul emis de ... SRL la data de 25.01.2024, se menţionează că nu există nicio colaborare sau relaţii comerciale cu ... SRL sau cu ... SRL şi că nu este avută în vedere o posibilă colaborare viitoare, compania rezervându-şi dreptul de a-şi alege şi selecta partenerii. Prin urmare, deşi în teorie sistemele pot fi compatibile, în practică, în lipsa acordului dezvoltatorului sistemului deja implementat şi a unui protocol de integrare efectiv, nu se poate demonstra şi realiza îndeplinirea cerinţei de compatibilitate prevăzute în caietul de sarcini. Astfel, documentaţia de atribuire, în forma în care a fost elaborată, nu a prevăzut condiţiile tehnice şi juridice concrete care să permită Pagina 25 din 91
ofertanţilor un acces egal privind interoperabilitatea cu sistemul existent. Acest fapt a generat efecte restrictive şi a condus la imposibilitatea de a asigura tratament egal între toţi ofertanţii. Având în vedere faptul că pe parcursul soluţionării contestaţiilor depuse de ofertanţi, după primirea primelor comunicări privind rezultatul iniţial al procedurii de achiziţie, contestatorul a prezentat adresa prin care întăreşte faptul că avea cunoştinţă de imposibilitatea ofertantului ... SRL de a asigura interoperabilitatea sistemului ofertat cu cel existent, implementat anterior de către ... SRL în colaborare cu ... SRL, se poate
deduce că a existat chiar o înţelegere între cei doi operatori economici, aceasta fiind menită să restrângă concurenţa prin neacordarea acestui acces, ... SRL speculând de fapt această condiţie tehnică, necesară şi nesesizată de autoritatea contractantă la momentul elaborării documentaţiei de atribuire. Acest lucru este demonstrat prin faptul că în cadrul contestaţiei sale din primul ciclu procesual, ... SRL a prezentat adresa emisă de ... SRL la data de 25.01.2024, drept răspuns la solicitarea sa. Ca urmare, achizitoarea apreciază că decizia de anulare a procedurii este justificată şi întemeiată, conform prevederilor art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016. ● Referitor la motivul invocat de contestator, prin care acesta susţine că autoritatea contractantă avea obligaţia de a evalua oferta tehnică depusă de ... SRL, achizitoarea arată că a respectat obligaţiile stabilite prin decizia Consiliului şi a depus toate diligenţele în vederea reevaluării ofertelor tehnice depuse de către cei doi ofertanți vizați, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire. În acest sens, comisia de evaluare a analizat propunerea tehnică prin stabilirea corespondenţei acesteia cu documentaţia de atribuire şi cu răspunsurile la clarificări formulate, cu sprijinul expertului tehnic cooptat. Rezultatul acestei reevaluări este prezentat în Raportul de analiză a ofertelor tehnice nr. 25020301 din 09.05.2025, din care reiese că, deşi sistemul propus de ... SRL este certificat TALQ, acesta nu îndeplineşte cerinţa de compatibilitate cu sistemul de telegestiune deja implementat în MUNICIPIUL ... (City Touch, dezvoltat de Signify), din următoarele motive: certificarea TALQ nu asigură integrarea automată a sistemelor, ofertantul nu deţine acordul dezvoltatorului sistemului existent şi ... SRL a confirmat, prin răspunsurile la clarificări, că nu are şi nici nu intenţionează să obţină acest acord. Aceste aspecte se regăsesc în documente justificative, inclusiv în corespondenţa dintre ... SRL şi ... SRL, din care reiese clar că nu există și nu vor exista relaţii de colaborare între ... SRL şi ... SRL. În concluzie, oferta ... SRL a fost evaluată complet şi obiectiv, în raport cu cerinţele din documentaţia de atribuire. Achizitoarea menţionează că decizia de anulare a procedurii nu s-a bazat pe o neconformitate a ofertelor, ci pe concluzia că documentaţia de atribuire conţinea cerinţe potenţial restrictive, care nu permiteau tratarea egală a tuturor operatorilor economici. Astfel, aceasta reiterează afirmația că a acţionat în conformitate cu prevederile legale, evaluând oferta ... SRL, iar decizia de anulare a procedurii este justificată legal şi temeinic. Pagina 27 din 91
● Referitor la susţinerea că autoritatea contractantă avea obligaţia de a constata dacă aceste oferte respectă cerinţele din documentaţia de atribuire şi, totodată, de a clarifica, dacă era cazul, modalitatea de interconectare a sistemului de telegestiune ofertat cu actualul sistem, achizitoarea precizează că, în etapa de evaluare iniţială, a respectat obligaţia de a verifica dacă ofertele respectă cerinţele din documentaţia de atribuire. în acest sens, au fost transmise solicitări de clarificări ambilor ofertanţi, iar din răspunsurile primite a rezultat că sistemele
propuse pot fi compatibile, fiind invocată certificarea TALQ şi existenţa unor interfeţe de integrare (API). Problema privind incompatibilitatea nu a fost evidentă în această etapă, ci a apărut ulterior, după ce au fost depuse contestaţii privind rezultatul evaluării, iar Consiliul a dispus reevaluarea ofertelor tehnice. Prin urmare, autoritatea contractantă a evaluat corect oferta ... SRL, în conformitate cu cerinţele şi decizia Consiliului, iar decizia de anulare a procedurii este justificată, fiind întemeiată pe constatările tehnice ale expertului cooptat. ● Referitor la susţinerea că autoritatea contractantă nu ar fi efectuat verificările necesare înainte de a concluziona asupra lipsei acordului comercial dintre ... SRL şi ... SRL, achizitoarea afirmă că, în cadrul etapei de reevaluare, dispusă prin decizia Cosiliului, comisia de evaluare a analizat în mod detaliat propunerile tehnice, clarificările transmise de ofertanţi, precum şi documentele justificative furnizate, cu sprijinul expertului tehnic. În acets sens, achizitoarea reiterează constatările cuprinse în Raportul de analiză a ofertelor tehnice nr. 25020301/09.05.2025 și menționeză că nu a presupus existenţa unei încălcări legale doar din lipsa acordului comercial, ci necesitatea obţinerii unui acord ce nu poate fi obţinut de către orice operator a fost considerată o cerinţă ce conduce la încălcarea principiilor ce guvernează achiziţiile publice. În concluzie, autoritatea contractantă susține că a efectuat toate verificările necesare, a evaluat corect oferta ... SRL, iar constatarea privind imposibilitatea respectării cerinţei de compatibilitate este fundamentată prin clarificările scrise, răspunsurile la acestea şi concluziile tehnice ale expertului cooptat. ● Referitor la susţinerea că lipsa asumării unor costuri de către ... SRL trebuia avută în vedere la momentul depunerii ofertelor, autoritatea contractantă face următoarele precizări: Ca urmare a solicitării de clarificări nr. 614/09.01.2025, ... SRL a transmis un răspuns prin SEAP, în care a precizat că, atât sistemul de telegestiune deja implementat în MUNICIPIUL ..., cât şi cel ofertat sunt certificate TALQ2, iar această certificare ar garanta capacitatea de interoperabilitate între sisteme diferite, indiferent de producător. De asemenea, ... SRL a afirmat că, datorită acestei certificări, nu sunt necesare costuri suplimentare pentru integrare, susţinând că o anumită sumă expres prevăzută a fost deja inclusă în oferta financiară, aferentă activităţii de „montare module centrale, configurare şi punere în funcţiune", care ar acoperi şi eventuale adaptări necesare pentru interconectarea celor două sisteme. Pagina 29 din 91
Din analiza detaliată a răspunsului şi a documentelor prezentate, comisia de evaluare şi expertul tehnic cooptat au constatat că ofertantul nu a prezentat un protocol concret de integrare, ci doar a făcut referire la standardul TALQ2 în general; nu a fost demonstrată obţinerea acordului dezvoltatorului sistemului existent, necesar pentru realizarea interconectării şi funcţionării sistemelor şi nu a confirmat existenţa unui dialog sau demers oficial pentru obţinerea acestui acord, iar dezvoltatorul sistemului existent a transmis că nu are şi nu intenţionează o colaborare cu acest ofertant.
Prin urmare, deşi ofertantul a afirmat că a inclus în ofertă costuri aferente punerii în funcţiune, nu a putut demonstra că are acces la sistemul existent şi nici că ar deţine dreptul sau posibilitatea de a realiza integrarea acestuia. În acest context, problema compatibilităţii nu se limitează la asumarea unor costuri, ci priveşte imposibilitatea de a realiza integrarea sistemului ofertat cu cel existent, în absenţa acordului dezvoltatorului sistemului deja implementat în MUNICIPIUL .... Conform concluziilor expertului cooptat, interoperabilitatea reală nu este garantată de simpla existenţă a unei certificări TALQ2, întrucât aceasta atestă doar o capacitate teoretică de integrare, iar nu funcţionarea efectivă într-un sistem operaţional concret, care presupune acceptul expres al dezvoltatorului pentru schimbul de date şi integrarea prin API-uri. Astfel, faptul că ... SRL nu a efectuat demersurile necesare pentru obţinerea acordului respectiv şi nu a prezentat un protocol tehnic de integrare a condus la concluzia că cerinţa de compatibilitate nu este îndeplinită. În aceste condiţii, diferenţa de tratament între ofertanţi nu provine din costuri, ci din accesul exclusiv la sistemul existent, aflat sub controlul unei terţe entităţi, care îşi rezervă dreptul de a selecta partenerii, conform propriilor politici comerciale. Având în vedere aceste aspecte, autoritatea contractantă a concluzionat, în mod justificat, că documentaţia de atribuire a generat un efect restrictiv, în sensul că a permis doar ofertanţilor care aveau deja acorduri cu dezvoltatorul sistemului existent să respecte cerinţele tehnice. Această situaţie a afectat principiile de tratament egal şi concurenţă loială, motiv pentru care decizia de anulare a procedurii este fundamentată. ● Referitor la susţinerea potrivit căreia cerinţele din documentaţia de atribuire privind sistemul de telegestiune au fost clare, accesibile şi puteau fi îndeplinite de orice ofertant, autoritatea contractantă face următoarele precizări: Cerinţa formulată la pagina 14 din caietul de sarcini este una generală şi deschisă, nelimitând participarea operatorilor economici care dispun de soluţii tehnice moderne, deoarece: nu solicită integrarea nativă în sistemul CityTouch sau compatibilitate cu un anumit tip de controlere, nu impune un API specific, un anumit furnizor sau o tehnologie închisă şi permite utilizarea oricărei platforme compatibile cu API-uri deschise şi documentate (TALQ2, REST, uCIFI) şi nu constituie cerinţa pe care autoritatea contractantă o consideră ca fiind limitativă. Pagina 31 din 91
Cu toate acestea, conform concluziilor din Raportul de analiză a ofertelor tehnice a expertului cooptat, rezultă că îndeplinirea acestei cerinţe nu depinde exclusiv de caracteristicile tehnice declarate de ofertant, ci şi de acceptul dezvoltatorului sistemului existent, în vederea realizării efective a integrării funcţionale prin API. Astfel, această condiţie restrictivă, apărută ulterior, nu putea fi prevăzută de autoritatea contractantă la momentul întocmirii documentaţiei. Dacă ar fi fost inclusă, ca cerinţă, în documentaţia de atribuire, ar fi însemnat că
ofertanţii sunt obligaţi să obţină un acord care depinde de o decizie comercială unilaterală a unui alt operator economic. Astfel s-a constatat că, deşi cerinţa a fost formulată într-un mod deschis şi nediscriminatoriu, în aplicare s-a dovedit că numai un ofertant care deţinea deja un acord cu dezvoltatorul sistemului existent putea respecta în mod real cerinţa sau alţi potenţiali ofertanţi agreaţi de acest dezvoltator. Această situatie a fost constatată în urma reevaluării ofertelor, cu sprijinul expertului tehnic cooptat, şi a condus la concluzia că, în mod neintenţionat, cerinţa privind compatibilitatea a produs un efect restrictiv în aplicare acesteia. Prin urmare, nu toţi ofertanţii aveau, în mod real, posibilitatea de a îndeplini cerinţa, dacă nu aveau acces la sistemul existent sau acceptul dezvoltatorului acestuia. ● Afirmaţia potrivit căreia „interfaţa trebuie să fie deschisă prin API pentru comunicarea cu alte tipuri de interfeţe folosite în soluţiile SMART (supraveghere video, control trafic, sisteme de urgenţă etc.)" are un caracter general şi tehnic, urmărind asigurarea unui nivel minim de interoperabilitate între platforma ofertată şi alte sisteme de tip Smart City. Prin această cerinţă nu se impune un anumit protocol, un anumit API sau o soluţie software specifică, nu se solicită compatibilitate nativă cu platforma implementată în MUNICIPIUL ..., nu se limitează participarea doar la anumite echipamente sau furnizori şi se permite orice soluţie tehnică care include un API deschis (de exemplu: REST, MQTT, TALQ2, uCIFI etc.). Astfel, cerinţa a fost formulată fară a restricţiona participarea ofertanţilor, cu toate acestea însă, în etapa de reevaluare a ofertelor, s-a constatat că îndeplinirea efectivă a acestei cerinţe în contextul concret al sistemului de telegestiune existent în MUNICIPIULUI ... presupunea obţinerea unui acord din partea dezvoltatorului sistemului deja existent. Prin urmare, deşi cerinţa permite teoretic participarea oricărui ofertant cu o platformă deschisă, în practică, doar ofertanţii care aveau deja relaţii contractuale sau colaborări cu dezvoltatorul sistemului CityTouch puteau asigura o integrare reală, cu funcţionalitate deplină. Acest aspect a fost evidenţiat şi de expertul tehnic cooptat. În concluzie, autoritatea contractantă consideră că, deşi formularea cerinţei a fost corectă, aceasta a generat un efect restrictiv neintenţionat, motiv pentru care decizia de anulare a procedurii este justificată, pentru a putea asigura, în cadrul reluării procedurii, condiţii de tratament egal şi concurenţă loială pentru toţi operatorii economici. ● Referitor la susţinerea potrivit căreia cerinţele din documentaţia de atribuire privind sistemul de telegestiune au fost clare şi puteau fi Pagina 33 din 91
îndeplinite de orice ofertant, autoritatea contractantă face următoarele precizări: Conform documentaţiei de atribuire, s-a prevăzut ca sistemul de telegestiune să aibă un API deschis, pentru a permite conectarea cu alte sisteme, de ex. Smart. De asemenea, s-a menţionat că sistemul trebuie să fie compatibil cu TALQ, uCIFI sau RESTful API, toate fiind standarde deschise şi larg utilizate. Prin această cerinţă, într-adevăr, nu se impune folosirea unei platforme anume, nu se condiţionează participarea de un anumit
producător, nu obligă integrarea cu platforma CityTouch deja existentă în sistemul implementat şi nu limitează metodele prin care poate fi realizată integrarea. Astfel, teoretic, orice ofertant care propune un sistem modern, cu API deschis şi compatibil cu aceste standarde, poate participa la procedură. Însă, în etapa de reevaluare, s-a constatat că integrarea efectivă cu sistemul deja implementat nu se putea realiza fară acordul dezvoltatorului acestuia. Acest acord nu a fost prezentat de ofertantul ... SRL. Ca urmare, deși cerinţele din documentaţie nu sunt restrictive în mod direct, în practică s-a dovedit că doar ofertantul sau ofertanţii care aveau deja relaţii cu dezvoltatorul sistemului existent puteau îndeplini cerinţa de compatibilitate. Din acest motiv, Autoritatea Contractantă a considerat că se impune anularea procedurii, pentru că nu putea fi asigurat un tratament egal tuturor ofertanţilor. ● Referitor la afirmaţia potrivit căreia cerinţele din documentaţia de atribuire permit participarea oricărui ofertant, întrucât nu impun un anumit mod de integrare sau tehnologie specifică, autoritatea contractantă face următoarele precizări: 1. În privinţa integrării informaţiilor prin Excel, cerinţa vizează o metodă standard de populare iniţială a inventarului într-un sistem de telegestiune, care nu impune un protocol, producător sau tehnologie specifică. Aceasta este o cerinţă obişnuită în proiectele de acest tip, des întâlnită şi aplicabilă în orice sistem modern. 2. În ceea ce priveşte integrarea cu sistemul existent, este adevărat că formularea din documentaţie nu impune o metodă specifică de integrare (la nivel de control, nativ sau cu un anumit furnizor). S-a argumentat, însă, că, realizarea acestei integrări nu este posibilă doar prin respectarea unor condiţii tehnice generale, ci presupune acordul explicit al dezvoltatorului sistemului deja implementat în MUNICIPIUL .... Deşi se menţionează că integrarea poate fi făcuta „la nivel de date", prin API sau prin alte metode uzuale, această integrare nu poate funcţiona în lipsa unei colaborări între sistemul nou propus şi cel deja existent, colaborare ce nu depinde de ofertant, ci de acordul ... SRL, care deţine control asupra platformei deja implementate. 3. În ceea ce priveşte modul de integrare a aparatelor, autoritatea contractantă a concluzionat că metodele sunt similare între diverse platforme (CityTouch, Flashnet, Exedra, etc.), însă, diferenţa o face accesul efectiv la sistemul existent şi dreptul legal de a interacţiona cu acesta. Or, acest drept nu a fost demonstrat de ofertantul ... SRL, iar ... Pagina 35 din 91
SRL a transmis oficial că nu intenţionează să iniţieze o colaborare cu acesta. Prin urmare, chiar dacă formulările din documentaţie nu sunt restrictive în mod direct, modul concret de aplicare al cerinţelor a generat o limitare reală, întrucât numai operatorii economici care aveau deja relaţii cu dezvoltatorul sistemului existent puteau demonstra o integrare funcţională completă, conform cerinţei de compatibilitate.
Această situatie a fost analizată în detaliu de comisia de evaluare și de expertul tehnic cooptat, în baza răspunsurilor la clarificări care se regăsesc în Raportul de analiză a ofertelor tehnice a expertului cooptat. În concluzie, autoritatea contractantă consideră că, deşi intenţia a fost de a permite participarea largă a ofertanţilor, în practică, cerinţele au generat un efect restrictiv, care a împiedicat asigurarea tratamentului egal. ● În legătură cu referirea la menţiunea din raportul expertului tehnic, conform căreia sistemul ofertat „permite interconectarea cu platforme terţe prin API", autoritatea contractantă face următoarele precizări: Această menţiune, preluată din fişa tehnică, arată doar că sistemul propus are, teoretic, capacitatea de a fi integrat cu alte platforme, printr- un API. Totuşi, în cazul sistemului de telegestiune existent din MUNICIPIUL ..., interconectarea cu sistemul deja implementat nu se poate realiza doar pe baza acestei capacităţi tehnice declarate. Pentru a realiza o interconectare funcţională, este nevoie de acordul dezvoltatorului sistemului existent. La solicitarea de clarificări, acest acord nu a fost prezentat de ... SRL. Prin urmare, deşi sistemul ofertat are un API şi ar putea fi integrabil teoretic, în practică, fară acordul dezvoltatorului sistemului existent cerinţa de compatibilitate nu este îndeplinită. Aşadar, menţiunea din raport nu dovedeşte că oferta respectă cerinţele, ci doar că sistemul are o funcţie generală de interconectare. În concluzie, doar ofertantul sau ofertanţii care aveau deja acordul dezvoltatorului puteau îndeplini cerinţa, ceea ce a dus la un efect restrictiv al cerinţelor. ● Referitor la afirmaţia că documentaţia de atribuire solicită ca interfaţa API să fie „perfect compatibilă cu cerinţele din fişele CSM (uCIFI, TALQ, REST API)" şi să permită configurare, control, comandă şi monitorizare, autoritatea contractantă face următoarea precizare: cerinţa privind interfaţa API a fost formulată pentru a permite interconectarea sistemului de telegestiune propus cu alte platforme Smart City, fară a impune un anumit producător sau o anumită tehnologie. Deşi standardele menţionate (TALQ, uCIFI, REST) sunt recunoscute pentru a asigura interoperabilitatea, în practică, simpla compatibilitate declarată sau certificarea TALQ nu garantează integrarea reală cu sistemul de telegestiune deja implementat în MUNICIPIUL .... Autoritatea contractantă a ajuns la concluzia că, pentru ca un nou sistem să poată fi interconectat efectiv, este nevoie de acordul dezvoltatorului sistemului existent, care controlează accesul la platforma CityTouch. Acest acord nu a fost prezentat de ... SRL. Pagina 37 din 91
Prin urmare, chiar dacă un sistem are API deschis şi respectă standardele menţionate, fără acordul ... SRL, interconectarea nu este posibilă. Această situaţie a fost confirmată şi de expertul tehnic cooptat în procesul de reevaluare a ofertelor. În concluzie, cerinţa privind interfaţa API nu este, în sine, restrictivă, dar în aplicare a produs un efect restrictiv, deoarece doar ofertanţii care aveau deja acordul dezvoltatorului sistemului existent puteau îndeplini cerinţa de compatibilitate.
● Referitor la susţinerea conform căreia documentaţia cerea ca sistemul ofertat să aibă o interfaţă API „perfect compatibilă cu uCIFI, TALQ sau REST API" şi să permită „configurare, control, comandă şi monitorizare", autoritatea contractantă precizează că această cerinţă a fost formulată pentru a asigura că sistemele ofertate pot comunica cu alte platforme Smart City. Cerinţa este generală, ea permiţând participarea oricărui ofertant care oferă o soluţie modernă, compatibilă cu aceste standarde deschise. În cazul concret al MUNICIPIULUI ... s-a ajuns la concluzia că integrarea sistemului ofertat cu sistemul deja existent nu se putea face doar pentru că sistemul TALQ sau REST este compatibil, ci era necesar şi acordul producătorului sistemului existent. În concluzie, cerinţa din documentaţie ca sistemul ofertat să aibă o interfaţă API este perfect compatibilă, nu a fost restrictivă în mod intenţionat, dar în practică a devenit restrictivă, pentru că doar unii ofertanţi puteau obţine accesul necesar. ● Susţinerea că documentaţia cere doar ca sistemul ofertat să aibă un API deschis (compatibil cu TALQ, uCIFI, REST), fără să impună integrarea cu CityTouch, este corectă, întrucât nu s-a cerut ca sistemul ofertat să fie integrat nativ în CityTouch, nu s-a cerut modificarea platformei CityTouch şi s-a cerut doar ca sistemul să aibă un API prin care să poată comunica cu alte platforme Smart City. În cazul MUNICIPIULUI ..., unde sistemul CityTouch este deja implementat, pentru ca sistemul nou să poată funcţiona împreună cu cel existent este nevoie de acordul ... SRL, care deţine platforma. Ofertantul ... SRL nu a putut prezenta acest acord, reiterează achizitoarea. ● Referitor la susţinerea conform căreia cerinţa privind interfaţa API este legală şi permisivă, deoarece nu impune integrarea cu CityTouch, ci doar solicită ca sistemul ofertat să poată comunica, prin API, cu o platformă Smart City terţă, autoritatea contractantă este de acord că cerinţa a fost formulată în mod general şi nu restricţionează direct participarea ofertanţilor. În teorie, orice sistem modern, cu API deschis (TALQ, uCIFI, REST), putea îndeplini cerinţa. Pentru ca noul sistem să poată funcţiona împreună cu cel existent, era necesar nu doar să aibă un API compatibil, ci şi acordul dezvoltatorului CityTouch. Ofertantul ... SRL nu avea acest acord. Astfel, deși cerinţa din documentaţie părea deschisă, în realitate, doar constestatorul o putea îndeplini, ceea ce i-ar crea acestuia un avantaj nejustificat. Pagina 39 din 91
Din acest motiv, autoritatea contractantă a decis anularea procedurii, pentru că nu mai putea asigura tratament egal pentru toţi ofertanţii. Prin faptul că ... SRL a acordat în mod discreţionar dreptul de utilizare a soluţiei tehnice doar operatorilor economici cu care se află în relaţii de colaborare, se poate considera că a exercitat o influenţă de natură să afecteze rezultatul procesului de achiziţie publică. Astfel, ... SRL avea cunoştinţă despre sistemul de telegestiune implementat în MUNICIPIUL ..., realizat chiar de către acesta, în
colaborare cu ... SRL. Cunoscând şi faptul că interoperabilitatea acestui sistem cu altul necesită acordul expres al ... SRL, în cadrul contestaţiei din primul ciclu procesual a prezentat adresa menţionată anterior, dorind astfel să demonstreze că ... SRL nu poate asigura interoperabilitatea sistemului ofertat cu cel existent în MUNICIPIUL .... Se poate concluziona că, cunoscând această condiţie tehnică, petentul a speculat acest lucru, urmând să folosească această informaţie la momentul potrivit, după comunicarea rezultatului procedurii, contestând prin această condiţie necesară şi obligatorie orice altă ofertă declarată câştigătoare şi asigurându-şi poziţia de câştigător al procedurii. ● Referitor la afirmația că cerinţele din documentaţia de atribuire, inclusiv clarificarea nr. 12 şi cerinţa privind importul prin Excel, arată că orice ofertant cu un sistem modern şi API deschis poate participa: Este adevărat că, la nivel formal, documentaţia de atribuire nu solicită integrare nativă cu CityTouch, nu impune un anumit producător sau sistem şi permite participarea ofertanţilor care propun un sistem de telegestiune cu API deschis şi suport pentru integrare Smart City. Din concluziile reevaluării ofertelor s-a constatat că, pentru ca sistemul ofertat să funcţioneze efectiv, împreună cu cel deja implementat, era necesar acordul dezvoltatorului actual. Acest acord nu a fost prezentat de ... SRL. Prin urmare, chiar dacă documentaţia nu părea restrictivă la prima vedere, în aplicare s-a produs un efect restrictiv, pentru că nu toţi ofertanţii aveau şansa reală de a îndeplini cerinţele. Din acest motiv, achizitoarea apreciază că decizia de anulare a procedurii este justificată. ● Referitor la faptul că petentul a arătat, prin clarificări, că este partener ... SRL şi că a ofertat sistemul CityTouch, acelaşi sistem care este deja folosit în MUNICIPIUL ..., autoritatea contractantă menţionează că aceste informaţii sunt corecte și confirmă că oferta ... SRL respectă cerinţele tehnice din documentaţie. Mai mult, aceasta nu contestă faptul că ... SRL poate obţine acordul dezvoltatorului sistemului de telegestiune. În cadrul procedurii de achiziţie s-a constatat că furnizorul sistemului de telegestiune deja implementat a oferit acces exclusiv la soluţia tehnică privind interconectarea celor două sisteme de telegestiune, doar unui ofertant (contestatorul), cu care are un parteneriat. Alţi ofertanţi nu au putut obţine acest acord, deşi aveau soluţii tehnice compatibile. Prin urmare, autoritatea contractantă a considerat că a fost restricţionat în mod discreţionar accesul la alte soluţii existente din partea altor ofertanţi participanţi la procedura de achiziţie, fiind astfel creat un avantaj nejustificat pentru un singur ofertant, iar participarea Pagina 41 din 91
altor operatori economici a fost limitată, ceea ce a afectat tratamentul egal şi concurenţa loială. În consecinţă, comisia de evaluare a concluzionat că aceste condiţii fac imposibilă continuarea procedurii în mod legal şi a propus anularea achiziţiei şi revizuirea documentaţiei, pentru a permite participarea echitabilă a tuturor operatorilor economici interesaţi.
● Referitor la susţinerea că ... SRL avea obligaţia să dovedească posibilitatea interconectării sistemului ofertat cu cel existent:
Este corect că ofertantul trebuia să prezinte dovezi clare privind această interconectare. Acesta a răspuns solicitării de clarificări în etapa de evaluare şi în cea de reevaluare, transmiţând prin SEAP informaţii tehnice despre modul în care sistemul ofertat, certificat TALQ, ar putea comunica cu sistemul existent, prin API deschis. Totuşi, în urma reevaluării, comisia de evaluare şi expertul tehnic au constatat că nu a fost prezentat un protocol concret de integrare şi nu a existat un acord din partea dezvoltatorului sistemului actual, necesar pentru a permite integrarea efectivă. Astfel, deşi cerinţele din documentaţie nu au fost restrictive, în practică, accesul real la sistemul existent a fost condiţionat de un terţ, acces pe care ... SRL nu l-a putut obţine. ● Referitor la afirmaţia potrivit căreia „prin răspunsul la clarificări, ... şi ... recunosc şi confirmă că nu au în vedere o posibilă colaborare cu proprietarul platformei de telegestiune Signify şi că nu deţin şi nu intenţionează să obţină un acord cu ...", autoritatea contractantă precizează următoarele: Este adevărat că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ... SRL a menţionat că sistemul de telegestiune ofertat nu necesită un acord direct cu ... SRL, susţinând că interoperabilitatea este asigurată prin certificarea TALQ2. Totodată, a fost precizat că nu există o colaborare cu deţinătorul sistemului existent şi nici nu este avută în vedere obţinerea unui acord în acest sens. Cu toate acestea, în urma reevaluării ofertelor şi din Raportul de analiză a ofertelor tehnice al expertului cooptat, s-a dovedit că certificarea TALQ2 nu garantează automat compatibilitatea funcţională cu un sistem existent, fără implicarea deţinătorului acestuia. Astfel, în lipsa unui acord formal din partea ... SRL, nu este demonstrată posibilitatea tehnică şi legală de integrare a sistemului ofertat, aspect esenţial pentru respectarea cerinţelor minime de interoperabilitate din documentaţia de atribuire. În consecinţă, neprezentarea unui protocol concret de integrare şi lipsa acordului de colaborare cu ... SRL limitează posibilitatea reală de interconectare a celor două sisteme, ceea ce contravine obligaţiei ofertantului de a demonstra în mod clar modul de realizare a interconectării nu doar declarativ, ci şi practic şi tehnic. ● Referitor la afirmaţia potrivit căreia „... SRL avea obligaţia de a justifica modalitatea de interconectare a sistemului de telegestiune ofertat", precizăm următoarele: ... SRL a prezentat un sistem certificat TALQ, ceea ce arată că acesta poate fi compatibil cu alte sisteme care respectă acelaşi standard, însă s-a dovedit că această compatibilitate se realizează automat, Pagina 43 din 91
întrucât este necesar acordul dezvoltatorului sistemului existent, precum şi realizarea unui protocol tehnic de interconectare. Pe de altă parte, ... SRL a declarat că nu are şi nici nu intenţionează să obţină acordul ... SRL, iar fară acest acord, nu se poate garanta integrarea sistemului ofertat în reţeaua existentă, ceea ce înseamnă că cerinţa din caietul de sarcini privind compatibilitatea nu este pe deplin îndeplinită. ● În legătură cu afirmaţia potrivit căreia „prin Documentaţia de atribuire, nu s-a impus existenţa unui acord comercial între ofertanţi şi
proprietarul aplicaţiei de gestiune a actualului sistem de telegestiune, ceea ce era restrictiv": Documentaţia de atribuire a prevăzut ca sistemul de telegestiune ofertat să fie compatibil cu sistemele deja implementate în MUNICIPIUL ..., fară a condiţiona în mod expres participarea ofertanţilor de existenţa unui acord comercial cu dezvoltatorul acestora, presupunând că acest acord poate fi obţinut de orice operator declarat câştigător. Referitor la documentaţiile de atribuire întocmite anterior, la etapele I şi II, privind implementarea sistemului de iluminat în MUNICIPIUL ..., autoritatea contractantă face precizarea că a existat aceeaşi cerinţă privind sistemul de telegestiune, respectiv ca acesta „să permită interconectarea cu o platformă terţă parte prin intermediul unei Interfeşe Programabile de Aplicaţii (API - Application Programming Interface)". În ceea ce priveşte îndeplinirea acestei cerinţe, în oferta tehnică a ... SRL este precizat că sistemul de telegestiune ofertat permite interconectarea cu platforme terţe. În acest sens, achizitoarea redă, în facsimil, un extras din propunerea tehnică a respectivului ofertant. De asemenea, în completarea celor de mai sus, achizitoarea precizează şi faptul că, în oferta tehnică câştigătoare, depusă de ... SRL pentru etapa II, este cuprins Formularul 6, respectiv declaraţia privind însuşirea cerinţelor tehnice, pe care o și redă în facsimil, prin care acesta îşi asumă însuşirea tuturor cerinţelor tehnice şi de calitate prevăzute şi specificate în documentaţia de atribuire, cu angajamentul ferm de a furniza echipamentele şi serviciile în deplină conformitate cu acestea. Astfel, la etapele anterioare, prin cerinţa ca sistemul „să permită interconectarea cu o platformă de terţă parte prin intermediul unei interfeţe Programabile de Aplicaţii (API - Application Programming Interface)", autoritatea contractantă a dorit să se asigure de implementarea unui sistem deschis, care să poată fi dezvoltat în condiţii de compatibilitate cu sisteme ulterioare, realizate de terţe părţi. În urma procesului de reevaluare, în baza Raportului de de analiză a ofertelor tehnice al expertului cooptat şi a clarificărilor transmise de ofertanţi, s-a constatat că interconectarea efectivă între sisteme nu se poate realiza doar prin respectarea unui standard tehnic (TALQ), ci este dependentă de acordul explicit al deţinătorului sistemului existent, care a declarat în mod oficial că nu colaborează şi nu intenţionează să colaboreze cu ofertantul ... SRL. Această situaţie nu a putut fi prevăzută la momentul elaborării documentaţiei, iar, în practică, ar genera un avantaj competitiv Pagina 45 din 91
nejustificat pentru ofertanţii care au deja relaţii contractuale cu dezvoltatorul sistemului existent. Prin urmare, autoritatea contractantă a constatat că, deşi documentaţia nu a fost formulată în mod intenţionat restrictiv, în practică, aceasta a condus la limitarea accesului unor operatori economici cu care ... SRL nu are sau nu doreşte să aibă relaţii de colaborare sau comerciale, afectând astfel principiile transparenţei, tratamentului egal şi concurenţei loiale.
● Referitor la afirmaţia contestatorului privind obligaţia de a justifica din punct de vedere tehnic interconectarea sistemului de telegestiune ofertat, autoritatea contractantă confirmă că documentaţia de atribuire nu a impus în mod expres existenţa unui acord comercial cu dezvoltatorul sistemului de telegestiune implementat, ci a prevăzut, în mod general, cerinţa ca sistemul ofertat să fie compatibil cu cel existent. Această cerinţă, de natură tehnică, a impus obligaţia fiecărui ofertant de a justifica în mod concret şi verificabil modalitatea de interconectare a soluţiei propuse cu sistemul deja implementat în MUNICIPIUL .... În acest sens, atât ... SRL, cât şi ... SRL au prezentat justificări tehnice privind interconectarea sistemului ofertat, respectiv ambele sisteme sunt certificate TALQ, ceea ce le conferă doar un potenţial tehnic de interoperabilitate, dar nu o garantează în toate situațiile. Deşi ambele oferte au conţinut justificări, doar ... SRL a putut dovedi că poate realiza efectiv interconectarea, în condiţiile actuale. Această diferenţă de tratament rezultă din cerinţele tehnice incluse în documentaţia de atribuire, care, deşi sunt formulate general, s-au dovedit în practică a fi restrictive, întrucât realizarea interconectării sistemului de telegestiune ofertat cu cel existent este posibilă doar cu acordul expres al dezvoltatorului aplicaţiei deja implementate. ● Referitor la afirmaţia privind obligaţia autorităţii contractante de a evalua conformitatea propunerii tehnice prezentate de ... SRL în privinţa interconectării sistemului de telegestiune ofertat în sistemul actual, din raportul procedurii nu rezultă că nu s-a efectuat o evaluare a conformităţii respectivei oferte, mai mult decât atât, autoritatea contractantă confirmă că, în urma solicitărilor de clarificări adresate ambilor ofertanţi, ... SRL şi ... SRL, s-au primit răspunsuri privind modalitatea de asigurare a interconectării sistemului de telegestiune ofertat cu cel deja implementat în MUNICIPIUL .... În urma analizei răspunsurilor s-au concluzionat următoarele: • ... SRL a depus documente justificative clare, inclusiv acordul expres emis de ... SRL, care confirmă dreptul exclusiv de utilizare şi integrare, precum şi existenţa unui parteneriat comercial; • ... SRL a prezentat o justificare tehnică privind compatibilitatea sistemului său certificat TALQ, însă a declarat că nu deţine şi nu intenţionează să obţină acordul dezvoltatorului sistemului existent, iar acesta, prin adresă oficială, a confirmat lipsa oricărei relaţii comerciale sau intentii de colaborare cu ... SRL sau cu ... SRL. Conform Raportului de analiză a ofertelor tehnice realizat de expertul cooptat rezultă că interconectarea reală a sistemului ofertat Pagina 47 din 91
într-o platformă deja implementată este posibilă doar cu acordul dezvoltatorului şi prin realizarea unui protocol de integrare tehnică (API). Prin urmare, deşi ambele oferte au fost evaluate şi analizate în raport cu cerinţele din documentaţia de atribuire, s-a constatat că doar în cazul contestatorului este întrunită condiţia funcţională efectivă a compatibilităţii cu sistemul existent, întrucât deţine acordul necesar al dezvoltatorului. Concluzia comisiei de evaluare a fost că cerinţele privind compatibilitatea nu pot fi îndeplinite în mod real fără implicarea
dezvoltatorului aplicaţiei existente, aspect care a determinat anularea procedurii de atribuire. ● Referitor la afirmaţia privind concluziile Raportului de analiză a ofertelor tehnice realizat de expertul cooptat: În respectivul raport se menţionează că un alt sistem de telegestiune decât cel deja existent poate fi compatibil din punct de vedere tehnic, însă nu va funcţiona complet fară acordul dezvoltatorului sistemului actual. Constatările comisiei de evaluare au fost următoarele: - documentaţia de atribuire a cerut ca sistemul ofertat să fie compatibil cu cel deja instalat; - ambii ofertanţi au prezentat justificări tehnice şi certificări TALQ; - doar contestatorul a prezentat şi acordul semnat cu ... SRL, care permite interconectarea efectivă; - ... SRL a recunoscut că nu are și nici nu va obţine acest acord. Astfel, concluzia expertului confirmă că îndeplinirea cerinţei depinde de acordul unei terţe părţi, iar în lipsa acestuia, oferta nu poate fi considerată pe deplin conformă. Din acest motiv, autoritatea contractantă a considerat că documentaţia are un caracter restrictiv şi a propus anularea procedurii, pentru a asigura tratament egal şi concurenţă corectă între ofertanţi. ● Referitor la afirmaţia că „Acesta precizează în mod clar că un alt sistem de telegestiune poate fi compatibil cu cel existent (conform cerinţă documentaţie de atribuire), cu condiţia obţinerii acordului dezvoltatorului sistemului existent.": Autoritatea contractantă confirmă că, potrivit concluziilor din Raportul de analiză a ofertelor tehnice întocmit de expert, interconectarea unui alt sistem de telegestiune cu cel existent este posibilă doar dacă se obţine acordul dezvoltatorului sistemului implementat. Această condiţie, deşi nu este prevăzută expres în documentaţia de atribuire, s-a dovedit că este esenţială pentru funcţionarea efectivă a sistemului integrat de iluminat public şi a reieşit clar în urma analizei tehnice de specialitate. În acest sens, ... SRL a prezentat acordul dezvoltatorului, dovedind posibilitatea interconectării reale, iar ... SRL nu a prezentat acest acord şi a confirmat că nu îl poate obţine. Prin urmare, chiar dacă un alt sistem poate fi compatibil teoretic, în practică, această compatibilitate devine condiţionată de acordul unei terţe părţi, ceea ce afectează accesul egal al ofertanţilor la procedură. Această situatie a condus la concluzia că, în forma actuală, cerinţa privind compatibilitatea este restrictivă. Pagina 49 din 91
● Referitor la afirmaţia „Faptul că eventual sistemul ofertat de ...SRL nu este compatibil cu sistemul existent, nu poate fi considerat un motiv că această documentaţie de atribuire este restrictivă.", autoritatea contractantă precizează că nu compatibilitatea sau incompatibilitatea unui anumit sistem a dus la concluzia că documentaţia este restrictivă, ci imposibilitatea obţinerii acestui acord de către orice operator economic. Cerinţa de compatibilitate, deşi aparent neutră, se dovedeşte a fi restrictivă în aplicare, limitând participarea altor operatori economici.
● Referitor la susţinerea potrivit căreia sistemul Ascalia ar dovedi că documentaţia de atribuire nu este restrictivă, autoritatea contractantă nu contestă menţiunea privind sistemul Ascalia, despre care se afirmă că a fost integrat cu aplicaţia CityTouch, însă, acest fapt nu arătă că documentaţia de atribuire nu este restrictivă. În plus, acest exemplu nu este relevant pentru situaţia din MUNICIPIUL ..., deoarece, faptul că o altă entitate a obţinut acordul nu înseamnă că orice operator economic îl poate obţine, lucru dovedit de documentele din cuprinsul dosarului de achiziţie. De asemenea, broşura prezentată nu dovedeşte că alt sistem poate fi integrat fară acest acord. Prin urmare, chiar dacă sistemul Ascalia funcţionează în altă parte, în lipsa acordului dezvoltatorului, cerinţa din documentaţie devine restrictivă în practică, deoarece nu poate fi îndeplinită de toţi ofertanţii în mod egal. ● Referitor la menţiunea că „nu pot fi considerate restrictive cerinţele din documentaţia de atribuire atâta timp cât există şi alte sisteme de telegestiune care îndeplinesc cerinţele", autoritatea contractantă subliniază că, în teorie, pot exista şi alte sisteme de telegestiune care îndeplinesc cerinţele tehnice din documentaţie, însă, în practică, implementarea acestor sisteme în MUNICIPIUL ... depinde de acordul dezvoltatorului aplicaţiei deja existente. S-a dovedit că, chiar dacă un sistem este certificat şi respectă standardul TALQ, el nu poate fi interconectat complet fară acordul expres al dezvoltatorului platformei CityTouch, aşa cum a rezultat din analiza expertului cooptat. Acest acord, însă, nu este disponibil tuturor ofertanţilor, fiind condiţionat de relaţii comerciale deja existente. Prin urmare, cerinţa privind compatibilitatea, deşi neutră în aparenţă, devine restrictivă în aplicare, oferind un avantaj doar celor care pot obţine acest acord, cum este cazul contestatorului. ● Referitor la „Faptul că unul dintre ofertanţi a prezentat un sistem care nu îndeplineşte cerinţele documentaţiei de atribuire, nu poate duce la anularea unei proceduri", achizitoarea precizează că este de acord cu această afirmaţie, dar în situaţia de faţă nu este vorba despre anularea procedurii pentru că unul dintre ofertanţi nu a depus o ofertă valabilă. Autoritatea contractantă arată că nu neconformitatea unei singure oferte a determinat anularea procedurii, ci faptul că, în urma evaluării şi a analizelor tehnice, s-a constatat că cerinţa privind compatibilitatea sistemului de telegestiune cu cel existent poate fi îndeplinită doar cu acordul unei entităţi terţe. De asemenea, această situaţie nu a fost previzibilă la momentul elaborării documentaţiei de atribuire. Prin urmare, anularea procedurii nu Pagina 51 din 91
s-a bazat pe o ofertă neconformă, ci pe respectarea principiilor ce stau la baza procedurilor de achiziţie publică. ● Aşa cum s-a arătat anterior, în urma reevaluării ofertelor, autoritatea contractantă nu a concluzionat că sistemul ofertat de ... SRL este neconform cu cerinţele din documentaţia de atribuire. În urma analizei contestaţiei, a documentelor depuse în susţinerea acesteia, precum şi a propriei documentaţii de atribuire, autoritatea contractantă îşi menţine punctul de vedere exprimat.
În concluzie, autoritatea contractantă nu a respins oferta ... SRL ca fiind neconformă şi nici nu a favorizat vreun operator economic în cadrul procedurii. Reevaluarea ofertelor, realizată cu sprijinul unui expert tehnic independent, a evidenţiat faptul că, deşi ambele sisteme propuse sunt certificate TALQ şi teoretic sunt compatibile cu sistemul deja existent în MUNICIPIUL ..., în practică, această compatibilitate nu este posibilă fară acordul dezvoltatorului actualului sistem. Acest acord nu este prevăzut expres ca o condiţie în documentaţia de atribuire, însă s-a dovedit a fi indispensabil pentru interconectarea reală a sistemului propus. Aşa cum s-a dovedit, obţinerea acestui acord nu este o procedură deschisă, contrar cerinţelor din documentaţiile de atribuire a procedurilor anterioare, ce au avut ca obiect modernizarea sistemului de iluminat public în MUNCIPIUL ... (etapa I şi II). Prin urmare, cerinţa privind compatibilitatea, deşi neutră în formulare, devine restrictivă în aplicare, întrucât favorizează doar ofertanţii care au acces la acordul dezvoltatorului, o condiţie aflată în afara controlului autorităţii contractante şi al ofertanţilor. În concluzie, MUNICIPIUL ... arată că a depus toate diligenţele în vederea efectuării unei reevaluări temeinice şi legale, iar singura soluţie legală de finalizare a acestei proceduri de achiziţie publică este cea adoptată. De asemenea, achizitoarea menționează că din cuprinsul contestaţiei nu rezultă în concret care sunt prejudiciile mari pe care petentul le-a suferit, iar acestea sub nicio formă nu au fost dovedite. În acest sens, achizitoarea solicită respingerea contestației. Dovada comunicării documentului către contestator este atașată la dosarul cauzei. Prin nota internă încheiată în data de 16.07.2025, având în vedere multitudinea și complexitatea criticilor care trebuie analizate în vederea soluționării contestațiilor ce fac obiectul prezentelor două dosare, precum și numărul cauzelor aflate în curs de soluționare în perioada de referință, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 s-a decis prelungirea termenului de soluționare cu 10 zile. Această rezoluție a fost comunicată autorității contractante prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. În temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 10 din Legea nr. 101/2016, ... SRL a formulat contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ... (DOSAR ...), împotriva raportului procedurii nr. 40976/27.05.2025 și a adresei nr. 41491/28.05.2025, privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, documente emise de MUNICIPIUL ..., solicitând cele redate în partea introductivă, sens în Pagina 53 din 91
care, redând un extras din comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, a afirmat următoarele: Decizia achizitoarei este nelegală şi netemeinică, aceasta încălcând cele dispuse de Consiliu prin Decizia nr. .... În acest sens, contestatorul invocă și redă prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Din interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a articolelor menţionate mai sus, se constată faptul că anularea procedurii poate fi făcută exclusiv în cazurile expres prevăzute de lege.
Temeiul de drept invocat de autoritatea contractantă, respectiv art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, trebuie coroborat cu art. 212 alin. (2) din același act normativ, care precizează în mod clar ca şi cazuri de anulare a procedurii acele situaţii când se constată abateri grave de la prevederile legislative. Astfel, anularea procedurii se dispune doar atunci când se constată încălcări ale normelor legale care lezează principiile Legii nr. 98/2016. Din motivarea autorităţii contractante, nu rezultă care sunt încălcările normelor legale care lezează principiile Legii nr. 98/2016 În acest sens, contestatorul redă, în facsimil, prevederi cuprinse în raportul procedurii. Documentaţia de atribuire nu limitează alţi operatori şi nu crează avantaje neconcurenţiale, având în vedere următoarele argumente. În acets sens, contestatorul redă, în facsimil, prevederi cuprinse în raportul procedurii și învederează următoarele: În etapa de reevaluare, societatea a învederat autorităţii contractante că certificarea pentru interoperabilitate TALQ presupune că verificarea tehnică de compatibilitate este deja efectuată, fiind astfel îndeplinită cerinţa din documentaţia de atribuire. Clamând conformitatea deplină din punct de vedere tehnic a soluției ofertate, contestatorul susține următoarele: - Afirmatia cum ca „nu s-a facut nicio verificare tehnica de compatibilitate in acest sens, in colaborare cu societatile ... S.R.L. sau ... S.R.L., aceasta afirmatie fiind doar o supozitie neintemeiata" este una falsă, care ascunde situația de fapt. Cele două sisteme de telegestiune (cel implementat la nivelul municipalității si cel ofertat) sunt certificate pentru interoperabilitate TALQ, orice verificare tehnică de compatibilitate fiind deja efectuată. Toate functionalitățile sunt deja certificate, în sensul în care soluția ofertată poate transmite date și informații folosind un limbaj standardizat, TALQ, dovedit deja a fi recepționat de către sistemul de telegestiune existent. Cu titlu exemplificativ, contestatorul expune schema de certificare TALQ, conținând funcțiile M (Mandatory), obligatorii pentru orice sistem certificat. Concluzionând, în contradictoriu cu afirmaţiile ... SRL, făcute cu scopul vădit și nelegal de a avantaja, cu denaturarea concurenței, pe ... SRL, sistemul de telegestiune ofertat cunoaşte deja limbajul folosit de sistemul existent, iar acesta cunoaşte deja forma și conținutul datelor pe care le va primi de la sistemul ofertat. - ... SRL este de aceeași părere cu ... SRL, în sensul în care „nu are in vedere o posibila viitoare colaborare cu acestea, Signify rezervandu-si dreptul de a alege si selecta partenerii", contestatorul invocând același drept, respectiv de a-și selecta parteneri care respectă legislatia Pagina 55 din 91
achizițiilor publice și cea relevantă concurenței din România. Ori, în acest caz, nu este vorba despre un parteneriat între respectivii operatori economici, ci despre implementarea unui sistem de telegestiune a unei părți din sistemul de iluminat public, cu capacitatea de a comunica interoperabil cu infrastructura existentă, în total acord cu prevederile documentației de atribuire. Cu titlu exemplificativ, contestatorul expune, sub formă tabelară, câteva dintre comenzile integrabile TALQ2 și precizează că, astfel cum poate fi reținut din tabelul expus, ambele sisteme sunt capabile să schimbe date și informații într-un mod
standardizat, în deplină conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Ca atare, petentul solicită să se constate conformitatea propunerii sale tehnice cu documentația de atribuire. În completarea celor menționate anterior, decizia de a certifica produsul Interact City este una luată de către compania mama SIGNIFY, promotor al interoperabilității între sistemele de tip Smart City și membru în cadrul consorțiului TALQ, în calitate de membru regulat, care contribuie la definirea și extinderea acestui tip de integrare. Decizia de a include platforma Interact City nu a fost luată de către ... SRL, care reprezintă o enitate a companiei mamă care este centrată pe vânzarea soluție și, prin urmare, este direct interesată de favorizarea ofertantului ... SRL. Toate functionalitățile sunt deja certificate, în sensul în care soluția ofertată poate transmite date și informații folosind un limbaj standardizat, TALQ, dovedit deja a fi recepționat de către sistemul de telegestiune existent. În acest sens, contestatorul expune o captură de ecran conținând certificatul clamat. Este indubitabil că, în etapa de reevaluare, societatea a învederat autorităţii contractante că certificarea pentru interoperabilitate TALQ presupune că verificare tehnică de compatibilitate este deja efectuată. Toate functionalitățile sunt deja certificate, în sensul în care soluția ofertată poate transmite date și informații folosind un limbaj standardizat, TALQ, dovedit deja a fi recepționat de către sistemul de telegestiune existent. În sensul că sistemul de telegestiune Neos, prin standardul TALQ, asigură interoperabilitatea între diferitele echipamente de iluminat inteligent și integrarea cu alte soluții/sisteme, contestatorul invocă și redă considerente din Decizia nr. ... din 14.06.2024. Așa cum rezultă din adresa a cărei anulare societatea o solicită, anularea procedurii de atribuire nu priveşte abateri grave de la legislaţia achiziţiilor publice, sens în care autoritatea contractantă a creat circumstanţe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 146 alin. (2) din HG nr. 395/2016, pe care contestatorul le și redă. Astfel, trebuie subliniat că anularea unei proceduri de atribuire reprezintă o excepţie de la regula instituită de art. 211 din Legea nr. 98/2016, regula conform căreia autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărei ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în respectiva ofertă. Fiind o excepţie de la regulă, prevederile art. 212 din acelaşi act normativ trebuie interpretate restrictiv, în sensul că abaterile la care se Pagina 57 din 91
referă trebuie să existe în realitate, să fie grave, să se aplice procedurii de atribuire derulate şi să o şi afecteze iremediabil în același timp. Aşadar, în prezentul caz, anularea procedurii s-a facut fără a se avea la bază un motiv concret, ferm, real, obiectiv, aceasta fiind datorată doar culpei autorităţii contractante care a apreciat, în mod pur subiectiv, că se impune anularea procedurii. Numai existenţa unor împrejurări independente de voinţa autorităţii contractante pot justifica anularea procedurii de atribuire, potrivit art. 212 din Legea nr. 98/2016,
deoarece actul normativ face referire la o imposibilitate. În susținere, contestatorul invocă și redă considerente din jurisprudența Consiliului. Detaliind motivele de nelegalitate și netemeinicie cu privire la evaluarea ofertei ... SRL, contestatorul afirmă următoarele: - Prin Decizia nr. ..., Consiliul a constatat că autoritatea contractantă nu a efectuat o evaluare temeinică cu privire la oferta depusă de ... SRL. Ca o chestiune prealabilă, documentaţia de atribuire, alcătuită din fişa de date, caietul de sarcini, formularele necesare şi modelul contractului şi-a consolidat forţa obligatorie, atât pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, cât şi pentru autoritatea contractantă, aşa cum rezultă din prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 123 din HG nr. 395/2016. În acest context, contestatorul invocă și redă extrase relevante din jurisprudenţa Curții de Apel Cluj și, totodată, face următoarele precizări: În concret: 1. Ofertantul nu a prezentat în cadrul ofertei dovada privind posibilitatea de determinare a poziţionării stâlpilor şi a aparatelor de iluminat în coordonate GPS aferente proiectului, în conformitate cu răspunsul nr. 22 la solicitarea de clarificări nr. 64870/24.08.2023, pe care contestatorul îl și redă. 2. Nu a fost prezentat link-ul către site-ul producătorului de aparate de iluminat unde sunt prezentate caracteristicile aparatului de iluminat ofertat, cerinţă din caietul de sarcini nr. 38651/18.05.2023, respectiv: „In mod obligatoriu ofertanţii vor pune la dispoziţia autoritatii contractante un link către site-ul producătorului de aparate de iluminat unde este prezentat aparatul ofertat”. În acest sens, contestatorul invocă și redă considerente din jurisprudența Consiliului. 3. Ofertantul nu a prezentat documentele solicitate pentru demonstrarea conformităţii braţelor şi brăţărilor de prindere. În acest sens, contestatorul redă prevederile relevante din cuprinsul documentației de atribuire. 4. Nu au fost prezentate documentele solicitate pentru demonstrarea conformităţii pentru cabluri şi cleme de conexiune. În acest sens, contestatorul redă prevederile relevante din cuprinsul documentației de atribuire. 5. Aşa cum rezultă din oferta depusă, NEON LIGHTIN SRL nu a prezentat calculele luminotehnice/documentele aferente calculelor luminotehnice în forma solicitată prin caietul de sarcini. În acest sens, contestatorul redă prevederile relevante din cuprinsul documentației de atribuire. Pagina 59 din 91
6. Aşa cum rezultă din documentele existente la dosarul cauzei, la elaborarea ofertei nu s-au avut în vedere duratele impuse prin documentaţia de atribuire. În acest sens, contestatorul redă prevederile relevante din cuprinsul documentației de atribuire. 7. Ofertantul NEON LIGHTIN SRL nu a prezentate documentele solicitate pentru demonstrarea conformităţii aparatelor de iluminat şi sistemului de telegestiune, aşa cum au fost solcitate în cadrul documentaţiei de atribuire.
8. Pentru Managerul de proiect nu a fost prezentat, în cadrul documentaţiei pentru specialişti, certificatul de specialist în iluminat cod COR 214237, emis de CNRI/certificat de astestare profesională în iluminat emis de CNRI/diploma de studii postuniversitare aprofundate în iluminat, aşa cum s-a solicitat în documentaţia de atribuire. În acest sens, contestatorul redă prevederile relevante din cuprinsul documentației de atribuire, inclusiv conținutul solicitării și răspunsului nr. 25 din răspunsul consolidat. 9. NEON LIGHTIN SRL nu a prezentat modalitatea de asigurare a accesului la laboratoarele de analize şi încercări, ce se vor utiliza în perioada derulării lucrărilor de construcţii. În acest sens, contestatorul redă prevederile relevante din cuprinsul documentației de atribuire, inclusiv conținutul răspunsului nr. 32 din răspunsul consolidat. Autoritatea contractantă avea obligaţia de a respecta cu stricteţe criteriile pe care ea însăşi le-a stabilit şi cu privire la care a precizat că „această consideraţie este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură". Prin urmare, în acord atât cu dispoziţiile legale amintite, cât şi cu cele ale documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă trebuia să analizeze conformitatea tuturor ofertelor prezentate, cu respectarea principiului tratamentului egal consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, raportat la toţi operatorii economici participanţi la procedura în cauză. În concluzie, ... SRL solicită admiterea contestației sale. În probațiune, au fost atașate, în copie, înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului să transmită recipisa de consemnare a cauțiunii, în original. Prin adresa nr. 48079/23.06.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația ce face obiectul prezentului dosar, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, sens în care, răspunzând punctual argumentelor prezentate de contestator, a afirmat următoarele: ● Referitor la nelegalitatea deciziei comisiei d eevaluare: Această afirmaţie nu este justificată, în condiţiile în care Decizia nr. ... a fost pusă în aplicare de către autoritatea contractantă prin reevaluarea ofertelor tehnice a celor doi ofertanţi. De asemenea, această decizie a fost menţinută de instanţa de judecată, prin Decizia civilă nr. 531/2024 a Curţii de Apel Cluj, ceea ce îi conferă un caracter definitiv şi obligatoriu. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că reluarea evaluării ofertelor s-a efectuat cu Pagina 61 din 91
respectarea dispoziţiilor CNSC, prin cooptarea unui expert în domeniul iluminatului. Decizia autorităţii contractante de a anula procedura nu încalcă ceea ce a dispus Consiliul, întrucât această decizie fost luată în mod legal şi justificat, pe baza aspectelor constatate în urma reevaluării ofertelor, cu respectarea prevederilor din legislaţia achiziţiilor publice. Expertul cooptat, prin Raportul de analiză a ofertelor tehnice nr. 25020301 din 09.05.2025, a evaluat în detaliu condiţiile de
compatibilitate tehnică a celor două sisteme de telegestiune ofertate cu cel existent. Din analiza Raportului de analiză întocmit de expertul cooptat, comisia de evaluare a constatat că documentaţia de atribuire conţine cerinţe potenţial restrictive, ce pot afecta tratamentul egal şi concurenţa loială, principii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Aceste constatări se bazează pe concluziile expertului tehnic cooptat, care a arătat că îndeplinirea unei cerinţe din documentaţia de atribuire şi, implicit funcţionarea sistemului de telegestiune, depinde de acordul unui terţ, respectiv al producătorului ... SRL. În consecinţă, s-a constatat că nu se poate continua derularea procedurii de achiziţie în condiţiile respectării principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, pe care achizitoarea le și redă. Astfel, decizia de anulare a procedurii a fost dispusă în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, dispoziție pe care, de asemenea, achizitoarea o și redă. În concluzie, autoritatea contractantă apreciază că acțiunea formulată de ... SRL este neîntemeiată, întrucât autoritatea contractantă a acţionat în conformitate cu dispoziţiile legale. 2. Cu privire la susţinerea că documentaţia de atribuire nu limitează participarea altor operatori economici: 2.1. Referitor la afirmaţia „Apreciem că Decizia CNSC este nelegală şi netemeinică, încălcând cele dispuse de CNSC prin Decizia nr. ...", achizitoarea face trimitere la argumentele expuse la pct. 1 din prezentul document. 2.2. Referitor la susţinerea „documentaţia de atribuire nu limitează alţi operatori şi nu crează avantaje neconcurenţiale": Documentaţia de atribuire nu limitează participarea niciunui operator economic, însă soluţia tehnică propusă trebuie să poată funcţiona în mod real prin interconectare cu sistemul deja existent. Faptul că sistemul existent (City Touch) este produsul unei terţe părţi (... SRL), iar aceasta a declarat că nu va colabora cu ofertantul ... SRL, face ca implementarea şi funcţionarea reală a sistemului ofertat de acesta să fie imposibil de realizat. Astfel, se identifică lipsa unui element fără de care compatibilitatea în funcţionare nu poate fi asigurată. Acest element (acordul pentru interconectare) acordat preferenţial de dezvoltatorul ... SRL poate conduce la o restrângere a concurenţei. 2.3. Referitor la afirmaţia „Certificarea TALQ presupune că verificarea tehnică de compatibilitate este deja efectuată.": Aşa cum reiese din concluziile Raportului de analiză a ofertelor tehnice întocmit de expertul cooptat, certificarea TALQ a celor două sisteme atestă respectarea unui standard general de comunicare, însă nu Pagina 63 din 91
garantează interoperabilitatea concretă între ele, în lipsa unei testări efective. În plus, această certificare TALQ nu echivalează cu un acord de interconectare sau cu asigurarea unei funcţionări integrale în contextul sistemului implementat deja în MUNICIPIUL .... Prin urmare, faptul că două sisteme sunt certificate TALQ nu dovedeşte automat că sunt compatibile în practică, în lipsa unui protocol tehnic de integrare realizat în colaborare cu dezvoltatorul sistemului existent, colaborare cu care acesta nu este de acord, conform răspunsului comunicat ofertantului ... SRL în etapa de contestare, depus
după finalizarea evaluării iniţiale a ofertelor şi comunicarea rezultatului evaluării. Acest răspuns se bazează pe adresa transmisă de ... SRL către ... SRL, prin care i se solicită să comunice dacă are o colaborare sau relaţii comerciale cu ... SRL. În răspunsul emis de ... SRL se menţionează că nu există nicio colaborare cu ... SRL sau ... SRL şi că nu se are în vedere o posibilă colaborare viitoare. De asemenea, în aceeaşi adresă de răspuns, referitor la afirmaţia potrivit căreia sistemul de telegestiune Neos, ofertat de ... SRL, ar fi compatibil cu sistemul de telegestiune CityTouch, implementat în MUNICIPIUL ..., ... SRL precizează că această afirmaţie reprezintă o supoziţie neîntemeiată. 2.4. Referitor la menţiunea că «Afirmaţia cum că „nu s-a făcut nicio verificare tehnica de compatibilitate in acest sens, in colaborare cu societăţile ... S.R.L. sau ... S.R.L., aceasta afirmaţie fiind doar o supoziţie neîntemeiata" este una falsa, care ascunde situatia de fapt»: Atât pe parcursul analizei ofertelor tehnice din prima etapă de evaluare, cât şi în etapa de reevaluare a acestora, după emiterea deciziei Consiliului, s-au solicitat clarificări ambilor ofertanţi cu privire la demonstrarea compatibilităţii celor două sisteme de telegestiune. Până la momentul deciziei de anulare, în niciunul dintre răspunsurile transmise la solicitările de clarificare nu a fost prezentat un document care să ateste efectuarea unei verificări tehnice între cele două sisteme care să implice şi ... SRL. Simpla prezentare a unei liste de comenzi TALQ, TALQ2 sau a unor funcţii, demonstrează doar teoretic că cele două sisteme sunt compatibile, însă nu este suficientă pentru a demonstra aplicabilitatea practică a interoperabilităţii acestora. Referitor la afirmaţia contestatorului potrivit căreia platforma Interact City a fost certificată de compania-mamă SIGNIFY, iar ... SRL ar acţiona în favoarea ofertantului ... SRL: „Interact City" este o platformă internaţională folosită pentru gestionarea sistemelor de iluminat public. Această platformă respectă standarde tehnice şi este deja instalată şi în sistemul de iluminat public din MUNICIPIUL ..., iar aplicaţia „Smart City" folosită funcţionează pe baza acestei platforme. Faptul că certificarea platformei „Interact City" a fost făcută la nivel internaţional de compania-mamă SIGNIFY, colaborarea acesteia cu ... SRL este necesară pentru funcţionarea în practică a oricărei soluţii noi, cum ar fi sistemul de telegestiune ofertat de ... SRL, deoarece aceast operator oferă suportul tehnic necesar în România. Pagina 65 din 91
În condiţiile în care ... SRL a transmis clar că nu doreşte o colaborare cu petentul, integrarea soluţiei propuse de acesta devine imposibilă în realitate, chiar dacă ... SRL a afirmat că din punct de vedere tehnic ar fi posibilă, din moment ce respectă standardele tehnice TALQ. În concluzie, soluţia propusă de ofertantul ... SRL nu poate fi implementată în cadrul sistemului existent fară acordul de colaborare al furnizorului actual, aspect care limitează posibilitatea de integrare a ofertei.
Referitor la acuzaţiile de denaturare a concurenţei, prin faptul că ... SRL îşi rezervă dreptul de a selecta operatorii cu care colaborează, achizitoarea este de părere că aceasta reprezintă o decizie comercială proprie. Autoritatea Contractantă nu a avut cunoştinţă despre faptul că ... SRL nu va acorda drept de acces în aplicaţie, oricărui ofertant/contractant care va dori să integreze în aplicaţia informatică existentă în MUNICIPIUL ... a propriei aplicaţii/sistem de telegestiune. 2,5. Referitor la menţiunea că „soluţia ofertata poate transmite date si informaţii folosind un limbaj standardizat, TALQ, dovedit deja a fi receptioriat de către sistemul de telegestiune existent": ... SRL nu ia în considerare faptul că, pentru ca sistemul ofertat să funcţioneze împreună cu cel existent în mod real, nu este suficient să utilizeze acelaşi standard de comunicare TALQ. Aşa cum s-a precizat şi în Raportul de analiză a ofertelor tehnice întocmit de expertul cooptat, mai este nevoie de un acord concret de integrare, care să permită şi accesul controlat la sistemul existent. Toate acestea presupun, practic, acordul expres al ... SRL, în calitate de deţinător şi administrator al sistemului deja instalat. În lipsa acestui acord, susţinerile privind compatibilitatea rămân doar teoretice şi nu pot garanta în niciun fel funcţionarea efectivă a soluţiei ofertate. Tocmai din acest motiv, autoritatea contractantă a decis anularea procedurii de atribuire, după identificarea acestei condiţii potenţial restrictive, menită să restrângă concurența. 3. Referitor la susţinerea că documentaţia de atribuire nu limitează participarea altor operatori economici, respectiv: 3.1. Cu privire la invocarea art. 146 alin. (2) din HG nr. 395/2016 şi a acuzaţiei că autoritatea contractantă a creat circumstanţe artificiale de anulare a procedurii de atribuire: 3.2. Cu privire la susţinerea contestatorului că anularea procedurii reprezintă o excepţie de la regulă: 3.3. Cu privire la susţinerea că anularea procedurii nu are la bază o cauză reală şi obiectivă, ci ar fi rezultatul unei aprecieri subiective a autorităţii contractante: 3.4. Cu privire la prejudiciul invocat de ofertanţi şi acuzaţiile contestatorului potrivit cărora anularea procedurii „s-a făcut fără a avea la bază un motiv concret, ferm, real, obiectiv, ci este datorată doar culpei autorităţii contractante, în mod pur subiectiv (...)": Având în vedere că documentaţia de atribuire, în această etapă a achiziţiei, nu poate suferi modificări în vederea remedierii cerinţei restrictive, fiind obligatorie atât pentru autoritate, cât şi pentru ofertanţi, singura soluţie legală a acestei situaţii o constituie cea prevăzută expres de prevederile art. 127 alin. (1) lit. m) teza a doua din HG nr. 395/2016, Pagina 67 din 91
coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016, soluţie adoptată de autoritatea contractantă. Important de menţionat este că legislaţia prevede, în mod expres, ca atribut al comisiei de evaluare posibilitatea propunerii anulării procedurii în cazurile în care acest lucru se impune. Pe cale de consecinţă, este mai mult decât evident că procedura poate fi anulată şi în etapa analizării ofertelor tehnice, ocazie cu care se pot constata încălcări ale legii, chiar şi în lipsa contestaţiilor formulate de către operatorii economici.
Prin urmare, autoritatea contractantă are obligaţia să intervină şi să remedieze situaţiile în care se constată că principiile fundamentale ale tratamentului egal şi concurenţei loiale sunt afectate, indiferent dacă documentaţia a fost contestată sau nu, iar în situaţia în care nu pot fi dispuse remedii, anularea este prevăzută ca singură soluţie, devenind obligatorie pentru autoritatea contractantă. 4. Cu privire la cap. III al contestației: Autoritatea contractantă a constatat că aspectele invocate de contestator nu se referă la decizia de anulare a procedurii de atribuire, ci la aspecte dintr-o etapă anterioară, respectiv cea a evaluării tehnice, care nu face obiectul prezentei contestaţii. Prin aceste aspecte invocate, contestatorul a reluat critici legate de presupuse neconformităţi ale ofertei depuse de ... SRL, identificate în evaluarea iniţială a ofertelor. Ca urmare, autoritatea contractantă consideră că aceste aspecte nu sunt relevante pentru analiza deciziei de anulare a procedurii de atribuire, decizie care nu a fost luată pe baza unor neconformităţi tehnice, ci din cauza imposibilităţii de a asigura un tratament egal şi concurenţa loială între ofertanţi. În concret, această situație a fost cauzată de refuzul dezvoltatorului sistemului de iluminat existent de a da acordul necesar pentru ca ofertantul ... SRL să poată implementa soluţia proprie din propunerea tehnică ofertată, refuz care a blocat practic desfăşurarea procedurii în condiţii de egalitate pentru toţi ofertanţii, fiind un motiv de restrângere a concurenţei. În acest context, reluarea analizei tehnice a ofertelor nu este relevantă, deoarece nu are legătură cu motivele reale ale anulării procedurii. Pentru susţinerea celor de mai sus, autoritatea contractantă precizează faptul că a pus în aplicare decizia Consiliului, prin reevaluarea ofertelor ce s-a făcut cu sprijinul unui expert tehnic independent, care a analizat obiectiv ambele oferte. În urma acestei reevaluări, s-a constatat că documentaţia de atribuire conţine cerinţe potenţial restrictive, întrucât îndeplinirea cerinţei de compatibilitate cu sistemul de iluminat existent este posibilă doar dacă se obţine acordul ... SRL, o terţă parte, iar acest acord a fost refuzat contestatorului. Este de menţionat faptul că autoritatea contractantă nu a avut cunoştinţă despre faptul că producătorul unui sistem de telegestiune certificat TALQ are dreptul de a refuza colaborarea cu un alt dezvoltator de sisteme certificate TALQ, în scopul asigurării interoperabilităţii între cele două sisteme. Pagina 69 din 91
Astfel, decizia de anulare s-a bazat pe imposibilitatea de a asigura un tratament egal pentru toţi ofertanţii, întrucât implementarea soluţiei propuse depinde de voinţa unei entităţi externe, aspect care nu a putut fi prevăzut în documentaţia de atribuire. Prin urmare, criticile cu privire la oferta ... SRL nu sunt relevante pentru decizia de anulare a procedurii de achiziţie şi nu privesc motivul care a stat la baza acesteia. De asemenea, trebuie subliniat că autoritatea contractantă, prin reevaluarea ofertelor, nu a atribuit contractul unui alt ofertant, ci a anulat întreaga procedură.
În concluzie, autoritatea contractantă consideră că analiza contestației trebuie să se limiteze la aspectele legate direct de decizia de anulare, iar observaţiile privind etapele anterioare ale procedurii, cum ar fi evaluarea tehnică, nu au legătură cu această decizie şi nu sunt relevante pentru soluţionarea contestaţiei. În consecinţă, autoritatea contractantă susține că a fost obligată să anuleze procedura pentru a preveni încălcarea principiilor achiziţiilor publice, respectiv cele prevăzute la art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, prevederi pe care achizitoarea le și redă. În concluzie, MUNICIPIUL ... arată că a depus toate diligenţele în vederea efectuării unei reevaluări temeinice şi legale, iar singura soluţie legală de finalizare a acestei proceduri de achiziţie publică este cea adoptată. În acest sens, achizitoarea solicită respingerea contestației. Dovada comunicării documentului către contestator este atașată la dosarul cauzei. Dovada comunicării documentului către contestator este atașată la dosarul cauzei. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat ofertantului ... SRL să comunice temeiul juridic al încadrării documentelor din ofertă ca fiind confidențiale, să justifice această încadrare și să demonstreze prin orice mijloc de probă acest caracter, precum și prejudiciul adus ca urmare a dezvăluirii acestor informații, conform dispozițiilor art. 19 alin (1) din același act normativ. Prin adresa nr. 867/17.07.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ca răspuns la adresa nr. …, ... SRL a transmis nota de justificare a caracterului confidențial al documentelor sale, astfel declarate. În probațiunea celor declarate, ... SRL a atașat, în copie, înscrisuri. Prin adresa nr. …, Consiliul i-a transmis contestatorului invitația în vederea studierii dosarului cauzei, fapt pentru care reprezentantul acestuia s-a prezentat la sediul instituției în data de 25.07.2027, acesta nesolicitând fotocopii ale documentelor existente la dosarul cauzei. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a transmis dovada efectuării cheltuielilor ocazionate cu soluționarea acestei contestații, respectiv factura … și ordinul de plată …. Dovada comunicării acestor documente către autoritatea contractantă este atașată la dosarul cauzei. Prin adresa nr. 714/13.06.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … (DOSAR ...), ... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii având nr. …, eliberată de CEC Bank Sucursala Cluj, în cuantum de 96.001,36 lei. Pagina 71 din 91
Prin adresa nr. DC3615/16.06.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … (DOSAR ...), ... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii având nr. …, eliberată de CEC Bank Sucursala Iași, în cuantum de 96.002,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: MUNICIPIUL ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, derulată online, în vederea atribuirii «Contractului de furnizare cu montaj, proiectare, execuție şi asistenţă
tehnică din partea proiectantului pe parcursul executării lucrărilor aferente obiectivului de investitii „Modernizarea sistemului de iluminat public din municipiul ... - etapa III”», elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP anunțul de participare nr. ..., conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 4.800.068,01 lei, fără TVA, și pentru care a fost stabilit criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”, având 2 factori de evaluare. Într-un prim ciclu procesual, prin decizia nr. ..., pronunțată în dosarele nr. …/2024, nr. …/2024 și nr. …/2024, Consiliul a dispus următoarele: „Respinge, ca nefondată, excepția lipsei de interes în formularea contestației de către ... SRL invocată de intervenientul … SRL în dosarul 217/2024. Admite contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … (DOSAR …), formulată de ... SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL .... Admite contestația nr. 30/25.01.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … (DOSAR …), formulată de ... SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL .... Anulează, în parte, procesele verbale de evaluare a propunerilor tehnice nr. 4 și nr. 5, înregistrate cu nr. 95722/05.12.2023 și nr. 97698/08.12.2023, a raportului procedurii nr. 2781/11.01.2024 și a actelor subsecvente acestuia, respectiv a mențiunilor referitoare la modul de evaluare a ofertelor prezentate de ... SRL și ... SRL. Obligă, MUNICIPIUL ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea propunerilor tehnice prezentate de ... SRL și ... SRL, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nefondate, cererile de intervenție nr. 8369/09.02.2024 (formulată de ... SRL cu privire la contestația formulată de ... SRL), nr. 8239/09.02.2024 și nr. 8374/09.02.2024 (formulate de …SRL și ... SRL cu privire la contestația formulată de ... SRL). Obligă MUNICIPIUL ... la plata către ... SRL a sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluţionarea contestaţiei nr. 30/25.01.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … (DOSAR …). Respinge ca inadmisibilă, solicitarea ... SRL din cuprinsul cererii de intervenție nr. 8369/09.02.2024, de obligare a contestatoarei ... SRL la plata cheltuielilor de judecată. Respinge, ca nefondată, contestația nr. 78/25.01.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. … (DOSAR …), formulată de …SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL .... Pagina 73 din 91
Admite cererile de intervenție nr. 8241/09.02.2024 și nr. 8371/09.02.2024, formulate de ... SRL, respectiv de ... SRL, cu privire la contestația depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL(DOSAR ..). Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea ... SRL din cuprinsul cererii de intervenție nr. 8241/09.02.2024, de obligare a contestatoarei … SRL la plata cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.”
Procedând la soluționarea contestațiilor formulate de ... SRL și ... SRL, ce fac obiectul prezentei cauze, Consiliul constată că acestea vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la decizia autorității contractante de anulare a procedurii de achiziție publică. Sub acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis către cei doi ofertanți adrese de comunicare a rezultatului procedurii, cu conținut identic, în cuprinsul cărora a precizat că „vă facem cunoscut că, în urma reevaluării ofertelor tehnice prezentate în cadrul procedurii menţionate, ca urmare a Deciziei C.N.S.C. nr. .. din data de 11.03.2024, procedura de achiziţie publică a fost anulată, întrucât, comisia de evaluare a constatat că documentaţia de atribuire conţine cerinţe potenţial restrictive ce pot afecta principiile care stau la baza achiziţiei publice. În urma primirii Deciziei C.N.S.C. nr. … din data de 11.03.2024, privind contestaţiile depuse de ofertanţi în urma comunicărilor transmise după evaluarea ofertelor şi întocmirea Raportului procedurii nr. 40976/ 27.05.2025, comisia de evaluare a ofertelor a reluat analiza propunerilor tehnice prin prisma celor invocate în Decizia CNSC. în aceasta analiză a fost cooptat şi un expert extern, specialist în domeniu. După evaluarea tuturor aspectelor de ordin tehnic s-a constatat că documentaţia de atribuire conţine cerinţe cu un caracter potenţial restrictiv, deoarece: limitează în mod nejustificat participarea la procedură a unor operatori economici, potenţiali ofertanţi, care sunt producători, dezvoltatori şi proprietari ai unor sisteme de telegestiune diferite de cele implementate în Municipiului ..., prin condiţionarea obţinerii acordului de la producătorul sistemului de telegestiune implementat în Municipiul ..., pentru a realiza interconectarea sistemului ofertat la cel implementat în Municipiul ...; crează avantaje neconcurenţiale ofertantului, respectiv furnizorului care a implementat anterior sistemul de telegestiune în Municipiul ... sau altor potenţiali ofertaţi care sunt parteneri ai producătorului Signify; În aceste condiţii, comisia de evaluare consideră că, cerinţele potenţial restrictive din cuprinsul caietului de sarcini sunt susceptibile de a limita participarea operatorilor economici și de a afecta principiile transparenței, tratamentului egal și concurenței loiale, pe cale consecință comisia de evaluare consideră incidente dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 „Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: (...) c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului privind achiziţiile publice, precum şi prevederile principiilor stipulate în art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege „art. 2, alin. (2) Principiile,care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a organizării concursurilor de soluţii sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoaşterea reciprocă; d) transparenţa; e) proporţionalitatea; f) asumarea răspunderii.(...)”. Pagina 75 din 91
De asemenea, se reține că în cuprinsul raportului procedurii nr. 40976/27.05.2025 este precizat că „In urma analizei celor prezentate mai sus şi din concluziile Raportului de analiză tehnică a expertului, nr. 25020301 din 09.05.2025, înregistrat la Primăria ... cu nr. 36485 din 12.05.2025, comisia de evaluare a constatat că: „deşi din punct de vedere tehnic, un alt sistem de telegestiune poate fi compatibil cu cel existent, acestea nu vor funcţiona 100% în lipsa acordului dezvoltatorului sistemului existent", iar obţinerea acestui acord depinde de voinţa discreţionară a unei entităti terte.
Ţinând cont, pe de o parte, de specificaţiile tehnice impuse prin caietul de sarcini, respectiv de cerinţa din fişa tehnică pentru sistemul de telegestiune aferentă propunerii tehnice, conform căreia, sistemul de telegestiune „permite interconectarea cu platforme terţe de tip Smart City prin intermediul unor interfeţe de tip API, care să configureze, să controleze, să comande şi să monitorizeze aplicaţia de telegestiune a iluminatului! şi pe de altă parte, de faptul adresa ... rezultă că asigurarea compatibilităţii ţine de alegerea unei societăţi de a colabora sau nu cu un ofertant sau altul, putem afirma că, autoritatea contractantă nu a putut să prevadă, la data elaborării Caietului de sarcini, respectiv a documentaţiei de atribuire, că Signify, în calitate de producător, dezvoltator şi proprietar al sistemului de telegestiune City louch, implementat in municipiul ..., nu are o politică deschisă, în sensul colaborării cu orice alți operatori economici care dețin certificate TALQ pentru sistemul de telegestiune, în vederea oferirii acordului pentru implementarea unor noi sisteme de telegestiune, în cazul de față ... SRL și ... SRL. Din aceste considerente suntem de părere că documentația de atribuire nu poate asigura, pe lângă buna operare a sistemului de iluminat și un tratament egal al ofertanților, cu garantarea condițiilor de loială concurență. Ca urmare a celor constatate, comisia de evaluare consideră următoarele: în lipsa unei justificări obiective și/sau a unor specificații tehnice detaliate ale sistemului de telegestiune existent și a prezentării în detaliu a cerințelor necesare pentru demonstrarea condițiilor de compatibilitate și funcționalitate a sistemului de telegestiune existent cu unul ofertat, produs de un alt dezvoltator, cerințele din caietul de sarcini nr. 38651/18.05.2023 aferent documentației de atribuire, pot fi considerate restrictive deoarece: - limitează în mod nejustificat alţi operatori economici, potenţiali ofertanţi care sunt producători, dezvoltatori şi proprietari ai unor terţe sisteme de telegestiune (în cazul de faţă ... S.R.L. şi ... S.R.L.); - crează avantaje neconcurenţiale ofertantului, respectiv furnizorului care a implementat anterior sistemul de telegestiune în Municipiul ... (în cazul de faţă ... SRL) sau altor potenţiali ofertanţi care sunt parteneri ai producătorului Signify; • în aceste condiţii existente comisia de evaluare consideră că, cerinţele restrictive din cuprinsul caietului de sarcini sunt susceptibile de a limita participarea operatorilor economici şi de a afecta principiile transparenţei, tratamentului egal şi concurenţei loiale, pe cale de consecinţă, comisia de evaluare consideră incidente dispoziţiile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire ă contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: (...) c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului;" privind achiziţiile publice, precum şi prevederile principiilor stipulate în art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege „art. 2, alin. (2) Principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a organizării concursurilor Pagina 77 din 91
de soluţii sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoaşterea reciprocă; d) transparenţa; e) proporţionalitatea; f) asumarea răspunderii". 4.2. Propunerea Comisiei în temeiul celor constatate, comisia de evaluare propune autorităţii contractante anularea procedurii de achiziţie publică, întrucât documentaţia de atribuire conţine cerinţe restrictive ce pot afecta principiile care stau la baza achiziţiei publice. Totodată, comisia recomandă revizuirea documentaţiei de atribuire şi reluarea procedurii cu respectarea principiilor legale aplicabile în materia
achiziţiilor publice şi revizuirea documentaţiei de atribuire, astfel încât cerinţele privind compatibilitatea sistemului de telegestiune să fie: • Clar definite tehnic; • Obiective si măsurabile: Posibile de îndeplinit de către mai mulţi operatori economici, nu doar de partenerii unui anumit producător". Raportat la motivul invocat de autoritatea contractantă în justificarea măsurii de anulare a procedurii, Consiliul reține că în cuprinsul caietului de sarcini pentru furnizare este prevăzut că „Sistemul de telegestiune trebuie să îndeplinească toate cerințele de mai jos, completate cu cele din Fișa tehnică nr. 2, anexă la prezentul caiet de sarcini. Acest sistem va fi compatibil cu sistemele implementate/aflate în curs de implementare de către Municipiul .... În mod obligatoriu, ofertanții vor pune la dispoziția autorității contractante un link către site-ul producătorului de aparate de iluminat unde este prezentat aparatul ofertat. Cerințe: (...) - Să permită interconectarea cu o platformă de terță parte prin intermediul unei Interfețe Programabile de Aplicații (API – Application Programming Interface); (...) - Interfaţa trebuie să fie deschisă prin API pentru comunicarea cu alte tipuri de interfeţe folosite în soluţiile SMART (supraveghere video, control trafic, sisteme de urgenţă etc.)”. Prin urmare, Consiliul constată că autoritatea contractantă a solicitat ca platforma propusă de ofertanți trebuie să fie deschisă prin API, astfel încât să fie posibilă interacțiunea cu alte sisteme SMART. Rezultă așadar, că cerințele invocate nu sunt de natură a restrânge participarea la prezenta procedură de atribuire, ci, dimpotrivă, permit participarea ofertanților care propun sisteme de telegestiune care: „- pun la dispoziţie un API documentat (RESTful API, TALQ, uCIFI, etc.); - permit interconectarea cu alte platforme (GIS, Smart City, alte aplicaţii); - nu impun un anumit furnizor sau protocol închis. Prin această cerinţă: - Nu solicită ca sistemul de telegestiune trebuie să se integreze nativ în sistemul CityTouch. - Nu solicită ca sistemul de telegestiune trebuie interoperabil cu controlere CityTouch - Nu impune un API sau o platformă anume; - Nu solicită compatibilitate nativă cu platforma existentă; - Nu impune un anumit furnizor de platformă sau echipamente; Pagina 79 din 91
- Nu limitează modul în care se face comunicarea (REST, MQTT, TALQ API, uCIFI, etc.).”, așa cum concluzionează și contestatorul ... SRL în cuprinsul contestației formulate. Într-o atare situație, Consiliul constată că cerințele invocate de autoritatea contractantă nu restricționează participarea la prezenta procedură de atribuire ci sunt îndeplinite de majoritatea sistemelor moderne de telegestiune. Pe de altă parte, în ceea ce privește compatibilitatea sistemelor ofertate cu cel existent la nivelul Municipiului ..., Consiliul reține ca fiind
relevante în soluționare susținerile contestatorului ... SRL potrivit cărora „În etapa de reevaluare, am învederat Autorităţii că certificarea pentru interoperabilitate TALQ, presupune ca verificare tehnica de compatibilitate este deja efectuată, fiind astfel îndeplinită cerinţa din documentaţia de atribuire. (...)
Afirmatia cum că «nu s-a facut nicio verificare tehnică de compatibilitate in acest sens, în colaborare cu societatile ... S.R.L. sau ... S.R.L., aceasta afirmatie fiind doar o supozitie neintemeiata» este una falsă, care ascunde situatia de fapt. Asa cum am aratat anterior, cele doua sisteme de telegestiune (cel implementat la nivelul municipalitatii si cel ofertat) sunt certificate pentru interoperabilitate TALQ, orice verificare tehnica de compatibilitate fiind deja efectuată. Toate functionalitatile sunt deja certificate, in sensul in care solutia ofertata poate transmite date si informatii folosind un limbaj standardizat, TALQ, dovedit deja a fi receptionat de catre sistemul de telegestiune existent. (...) sistemul de telegestiune ofertat cunoaşte deja limbajul folosit de sistemul existent, iar acesta cunoaşte deja forma si continutul datelor pe care le va primi de la sistemul ofertat”. Prin urmare, se constată că deținerea certificării TALQ de către sistemul existent și de către sistemul ofertat asigură transmiterea datelor și informațiilor printr-un limbaj standardizat, contrar celor susținute de autoritatea contractantă prin punctul de vedere conform cărora „posibilitatea participării unui operator la procedura de achiziţie ţine exclusiv de dorinţa Signify”. În acest context, Consiliul are în vedere prevederile art. 146 alin. (2) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „Autoritatea contractantă nu are dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a întârzia nejustificat procesul de evaluare a ofertelor, sau de a crea circumstanţe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) din Lege” și constată că, în mod eronat, autoritatea contractantă a reținut existența unor „încălcări ale prevederilor legale ce afectează procedura de atribuire” și, în mod eronat, a procedat la anularea procedurii de atribuire, în condițiile în care s-a dovedit că cerințele invocate în luarea acestei decizii nu sunt de natură a restricționa participarea la prezenta procedură de achiziție publică. Acestea fiind, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de ... SRL și ... SRL cu privire la decizia autorității contractante de anulare a procedurii de achiziție publică, impunându-se anularea raportului procedurii nr. 40976/27.05.2025 și a actelor subsecvente acestuia și reluarea procedurii în cauză prin punerea în aplicare a celor dispuse prin Decizia CNSC nr. ... rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. …, pronunţată de Curtea de Apel Cluj și reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea propunerilor tehnice prezentate de ... SRL și ... SRL. Pagina 81 din 91
În ceea ce privește criticile formulate de ... SRL cu privire la ... SRL, Consiliul reține că acestea sunt de competența comisiei de evaluare în condițiile în care prin Decizia CNSC nr. ... s-a precizat că „din documentele cuprinse în dosarul achiziției, transmis de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, nu rezultă că membrii comisiei de evaluare au efectuat o analiză detaliată a modului de îndeplinire a cerințelor din caietul de sarcini, care să acopere și aspectele semnalate prin contestațiile ce fac obiectul prezentei
cauze, analiză axată pe multiplele cerințe/specificații/reguli solicitate chiar de către autoritatea contractantă în documentația de atribuire în discuție. Or, potrivit prevederilor art. 131 alin. (4) din HG nr. 395/2016, „(4) Fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ofertelor în raport cu cerințele definite prin documentele achiziției și prevederile legale.” În acest context, Consiliul subliniază faptul că stabilirea ofertelor admisibile precum și stabilirea ofertelor inacceptabile și/sau neconforme reprezintă două dintre atribuțiile exprese ale comisiei de evaluare (art. 127 alin. (1) lit. j) și k) din HG nr. 395/2016) și nu ale Consiliului, care, astfel, nu se poate substitui respectivei comisii în exercitarea acestor atribuții. Mai mult, este de precizat că existența rolului activ al Consiliului nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcina a probei ar cădea asupra Consiliului, ceea ce nu se întâmplă nici măcar în cadrul dosarelor supuse principiului oficialității. Astfel, raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele - de verificare a conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini, - de verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv de verificare a conformității cu propunerile tehnice, de verificare a aritmetică, de verificare a încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, și, dacă este cazul, de verificare a încadrării acestora în situația prevăzută la art. 210 din Legea nr. 98/2016, precum și - de elaborare a solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării ofertelor, și, pe cale de consecință, a evaluării răspunsurilor aferente, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f), h) și i) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată, raportat la documentele analizate, că verificarea propunerilor tehnice și, ulterior, a celor financiare, depuse de participanții la prezenta procedură de atribuire nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de cerințele/specificațiile/regulile în discuție, din documentația aferentă, precum și de legislația în domeniu, comisia de evaluare dând dovadă atât de superficialitate în evaluarea respectivelor oferte cât și de un formalism excesiv. În aceste condiții, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de ... SRL și ... SRL cu privire la modul de evaluare a propunerilor tehnice de către comisia de evaluare, motiv pentru care va proceda la admiterea acestora, impunându-se reluarea procedurii de atribuire cu reanalizarea propunerilor tehnice și financiare prezentate de acești ofertanți”. Prin urmare, Consiliul constată că, odată cu reanalizarea propunerilor tehnice prezentate de ... SRL și ... SRL, comisia de evaluare va analiza și criticile formulate de ... SRL prin contestația ce face obiectul prezentei cauze cu privire la propunerea tehnică prezentată de ... SRL întrucât atribuția de evaluare a propunerilor tehnice prin raportare la prevederile documentației de atribuire, prevăzută la art. 127 alin. (1) lit. Pagina 83 din 91
f) din HG nr. 395/2016 este exclusiv a comisiei de evaluare și Consiliul nu se poate substitui acesteia. Acestea fiind, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ... SRL (Dosar nr. ...) și ... SRL (Dosar ...), în contradictoriu cu MUNICIPIUL .... În ceea ce privește cererea contestatoarei ... SRL de obligare a autorității contractante la plata sumei de 11.900 lei reprezentând
cheltuieli ocazionate de judecarea contestației (onorariu avocațial), Consiliul reține ca fiind incidente următoarele dispzoiții legale: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. 451: „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. (2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3). (4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)”; - Art. 452: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; - Art. 453: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. Având în vedere dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante în intentarea acțiunii de către contestatoarea ... SRL, motiv pentru care Consiliul apreciază că în speță se impune obligarea autorității contractante la plata unor cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile reclamate de contestatoare sunt în sumă de 11.900 lei și reprezintă onorariu aferent serviciilor de asistență juridică prestate de avocat … – Cabinet de Avocat, facturate cu factura seria … din data de 31.07.2025 și achitată online prin serviciul de internet banking al BCR. Pagina 85 din 91
Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariu avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat la suma de 5.000 lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, facultativă și gratuită potrivit art. 24 alin. (4) din Constituția României și având în vedere faptul că în speță nu s-au dispus audieri sau depunerea de concluzii orale, Consiliul apreciază că suma solicitată de contestatoare
este excesivă. Cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării prezentei contestații. Potrivit prevederilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă și, ținând seama de serviciile prestate de avocat … – Cabinet de Avocat, Consiliul, analizând prin prisma dispozițiilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură, cererea de plată a sumei de 11.900 lei, reprezentând onorariu avocat suportat de contestator cu ocazia soluționării contestației sale la Consiliu, apreciază că respectiva sumă este mare în raport de munca depusă de avocat dar și de complexitatea cauzei. Astfel, raportat la gradul relativ scăzut de complexitate a aspectelor reclamate în această cerere și la volumul de muncă pe care l-a presupus redactarea ei, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la suma de 5.000 lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016, în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestatoare, în calitate de client, și avocatul ei, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. 1270 Cod civil. De asemenea, se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. 51/1995, potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienți lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la 11.900 lei, la suma de 5.000 lei, este în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei și ținând seama de soluția de admitere a contestației și, nu în ultimul rând, munca depusă de avocat, în condițiile art. 451 Cod procedură civilă contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, Pagina 87 din 91
respectiv onorariu de avocat, care însă poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile legale menționate anterior. Dispoziția art. 451 Cod procedură civilă este în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți,
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ... (Dosar nr. ...). Admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ... (Dosar ...). Anulează raportul procedurii nr. 40976/27.05.2025 și actele subsecvente acestuia. Obligă MUNICIPIUL ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să pocedeze la reluarea procedurii de atribuire prin analizarea propunerilor tehnice prezentate de ... SRL și ... SRL, cu luarea în considerare a celor dispuse prin Decizia CNSC nr. ... și a celor precizate în motivare. Obligă MUNICIPIUL ... la plata sumei de 5.000 lei către ... SRL, reprezentând chltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Redactat practicaua deciziei … Pagina 89 din 91
Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … (…) pagini. Pagina 91 din 91
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.