AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1939/2021

GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02464 BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 1939/C8/2017 din 01.09.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1939/C8/2017 din 01.09.2021

Data din document
2021-09-01
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „APARATIRĂ MEDICALĂ 3 (APARAT DE ANESTEZIE, VENTILATOR, ASPIATOR CHIRURGICAL DE PUTERE MARE ȘI MASA DE OPERAȚII MULTIFUNCȚIONALĂ (OFTALMO, ORL, CHIRURGIE, ORTOPEDIE)”, a solicitat Consiliului, în principal, obligarea autorității contractante la modificarea parțială a documentației de atribuire cu privire la loturile 1 și 2 și, în subsidiar, anularea procedurii pentru cele două loturi. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02464 BUCUREȘTI, ca urmare a anulării procedurii pentru loturile contestate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02464 BUCUREȘTI, ca urmare a anulării procedurii pentru loturile contestate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1939/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 40956Data înregistrării: 2021-08-06
ContestatorGENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRLCUI 12924986
Autoritate contractantăMINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02464 BUCURESTI

2021_1939_2021_Decizie_1939.pdf, BO2021_1939_2021_BO2021_1939.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.751 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. 1939/C8/2017 Data: 01.09.2021 Prin contestația, înregistrată la Consiliu cu nr. 40956/06.08.2021, formulată de GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL, cu sediul în București, str. Barbu Văcărescu nr. 301-311, Clădirea Lakewiew, etaj 3, biroul nr. 1, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/3731/2000, Cod Unic de Identificare 12924986, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dna Ruxandra Toporan director LCS, împotriva documentației de atribuire elaborată de MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02464 BUCUREȘTI, cu sediul în București, str. Drumul Taberei nr. 7G, sector 6, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „APARATIRĂ MEDICALĂ 3 (APARAT DE ANESTEZIE, VENTILATOR, ASPIATOR CHIRURGICAL DE PUTERE MARE ȘI MASA DE OPERAȚII MULTIFUNCȚIONALĂ (OFTALMO, ORL, CHIRURGIE, ORTOPEDIE)”, a solicitat Consiliului, în principal, obligarea autorității contractante la modificarea parțială a documentației de atribuire cu privire la loturile 1 și 2 și, în subsidiar, anularea procedurii pentru cele două loturi. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02464 BUCUREȘTI, ca urmare a anulării procedurii pentru loturile contestate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.182 caractere
§ 1

DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația, înregistrată la Consiliu cu nr. 40956/06.08.2021, formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., Cod Unic de Identificare ..., atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dna Ruxandra Toporan director LCS, împotriva documentației de atribuire elaborată de MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02464 BUCUREȘTI, cu sediul în București, str. Drumul Taberei nr. 7G, sector 6, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „APARATIRĂ MEDICALĂ 3 (APARAT DE ANESTEZIE, VENTILATOR, ASPIATOR CHIRURGICAL DE PUTERE MARE ȘI MASA DE OPERAȚII MULTIFUNCȚIONALĂ (OFTALMO, ORL, CHIRURGIE, ORTOPEDIE)”, a solicitat Consiliului, în principal, obligarea autorității contractante la modificarea parțială a documentației de atribuire cu privire la loturile 1 și 2 și, în subsidiar, anularea procedurii pentru cele două loturi. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ... solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Prin punctul de vedere nr. A4467/16.08.2021, înregistrat la Consiliu cu nr. 44481/25.08.2021, autoritatea contractantă a comunicat că refacerea specificațiilor tehnice contestate ar afecta în mod considerabil prețul unitar estimat, respectiv valoarea procedurii de atribuire, motiv pentru care s-a hotărât anularea procedurii pentru cele două loturi contestate. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura de licitație deschisă a fost inițiată de ...., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „APARATIRĂ MEDICALĂ 3 (APARAT DE ANESTEZIE, VENTILATOR, ASPIATOR CHIRURGICAL DE PUTERE MARE ȘI MASA DE OPERAȚII MULTIFUNCȚIONALĂ (OFTALMO, ORL, CHIRURGIE, ORTOPEDIE)”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare CN ..., criteriul de atribuire aplicat a fost „cel mai bun raport calitate-preț”, valoarea estimată fiind cuprinsă în intervalul 861500 și 23612000 lei, fără TVA. Preliminar, Consiliul reține că .... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207401400/1 în cuantum de 392.000 lei. Pagina 1 din 3

§ 2

În soluționarea contestației, Consiliul are în vedere, cu prioritate, dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliului se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei precum și din informațiile publicate în SEAP, Consiliul constată că procedura de atribuire a contractelor pentru loturile 1 și 2 care fac obiectul contestației a fost anulată de autoritatea contractantă, măsura luată fiind în sensul celor solicitate, în subsidiar, de către contestatoare. În aceste condiții, Consiliul apreciază că solicitările contestatoarei au rămas fără obiect. În consecință, luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de ... în contradictoriu cu ..., ca urmare a anulării procedurii. Fără pronunțare cu privire la alte excepții sau cu privire la fondul cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de ... în contradictoriu cu ...., ca urmare a anulării procedurii pentru loturile contestate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua Deciziei ... Pagina 2 din 3

§ 3

Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 3 (trei) pagini. Pagina 3 din 3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.