Decizie 3276/2025
Decizie CNSC2025_3276_2025_Decizie_3276.pdf, BO2025_3276_2025_BO2025_3276.pdf
Document CNSC
BIT DAR CONS SRL în contradictoriu cu APA CANAL SIBIU SA
Decizia CNSC nr. 3276/C6/3630 din 30.10.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Servicii de montaj contoare apa rece în aria de operare a Apa Canal Sibiu SA”, cod CPV 50411100-0 Servicii de reparare și de întreținere a contoarelor de apa (Rev.2), anunț de participare nr. CN1083409/14.07.2025, s-au solicitat următoarele: 1) Anularea Raportului procedurii cu numărul 29114/05.09.2025, precum și Comunicarea rezultatului procedurii cu numărul 29116/05.09.2025 și anularea parțială a proceselor verbale în cuprins cărora s-a redat rezultatul evaluării ofertelor tehnice și financiare ale ofertantului câștigător, în ceea ce privește modalitatea de evaluarea a ofertei depuse de către ofertantul câștigător, atât din perspectiva ofertei tehnice, cât și a propunerii financiare care au intrat în compoziția acestei oferte, constatând că ea ar fi trebuit declarată neconformă și inacceptabilă de către entitatea contractantă, conform prevederilor legale aplicabile, dar și a mențiunilor din Caietul de sarcini aferent proiectului; 2) obligarea autorității contracta…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de societatea BIT DAR CONS SRL, în contradictoriu cu APA CANAL SIBIU SA, în calitate de entitate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3276_2025_Decizie_3276.pdf, BO2025_3276_2025_BO2025_3276.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3276/C6/3630 Data: 30.10.2025 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 64206/15.09.2025, formulată de către societatea BIT DAR CONS SRL, cu sediul social în municipiul Sibiu, str. Oncești nr.1, județul Sibiu, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J32/378/2016, CUI 35781354, reprezentată legal prin Durdun Lucian și convențional prin avocat Cuț Alexandru Teodor cu sediul procesual ales în municipiul Timișoara, str. Carei, nr.18, județul Timiș, împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică desfășurată prin „licitație deschisă” de către entitatea contractantă APA CANAL SIBIU SA, cu sediul în municipiul Sibiu, str. Eschile nr. 6, județul Sibiu, în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect: „Servicii de montaj contoare apa rece în aria de operare a Apa Canal Sibiu SA”, cod CPV 50411100-0 Servicii de reparare și de întreținere a contoarelor de apa (Rev.2), anunț de participare nr. CN1083409/14.07.2025, s-au solicitat următoarele: 1) Anularea Raportului procedurii cu numărul 29114/05.09.2025, precum și Comunicarea rezultatului procedurii cu numărul 29116/05.09.2025 și anularea parțială a proceselor verbale în cuprins cărora s-a redat rezultatul evaluării ofertelor tehnice și financiare ale ofertantului câștigător, în ceea ce privește modalitatea de evaluarea a ofertei depuse de către ofertantul câștigător, atât din perspectiva ofertei tehnice, cât și a propunerii financiare care au intrat în compoziția acestei oferte, constatând că ea ar fi trebuit declarată neconformă și inacceptabilă de către entitatea contractantă, conform prevederilor legale aplicabile, dar și a mențiunilor din Caietul de sarcini aferent proiectului; 2) obligarea autorității contractante la: - reevaluarea ofertei declarată câștigătoare, constatând caracterul neconform și inacceptabil al acesteia; - continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile/ acceptabile/ conforme și atribuirea contractului de achiziție publică conform acestor criterii; Pagina 1 din 2
- emiterea de noi comunicări privind rezultatul procedurii ce face obiectul prezentei; - emiterea unui nou raport al procedurii; - să suporte cheltuielile de judecată. Totodată, solicită acces la dosarul cauzei. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: ........................................................................................ Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de societatea BIT DAR CONS SRL, în contradictoriu cu APA CANAL SIBIU SA, în calitate de entitate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la C.N.S.C cu nr. 64206/15.09.2025, formulată de către societatea ... SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată legal prin ... și convențional prin avocat ... cu sediul procesual ales în ..., împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică desfășurată prin „licitație deschisă” de către entitatea contractantă ..., cu sediul în ..., în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect: „...”, cod CPV 50411100-0 Servicii de reparare și de întreținere a contoarelor de apa (Rev.2), anunț de participare nr. .../14.07.2025, s-au solicitat următoarele: 1) Anularea Raportului procedurii cu numărul 29114/05.09.2025, precum și Comunicarea rezultatului procedurii cu numărul 29116/05.09.2025 și anularea parțială a proceselor verbale în cuprins cărora s-a redat rezultatul evaluării ofertelor tehnice și financiare ale ofertantului câștigător, în ceea ce privește modalitatea de evaluarea a ofertei depuse de către ofertantul câștigător, atât din perspectiva ofertei tehnice, cât și a propunerii financiare care au intrat în compoziția acestei oferte, constatând că ea ar fi trebuit declarată neconformă și inacceptabilă de către entitatea contractantă, conform prevederilor legale aplicabile, dar și a mențiunilor din Caietul de sarcini aferent proiectului; 2) obligarea autorității contractante la: - reevaluarea ofertei declarată câștigătoare, constatând caracterul neconform și inacceptabil al acesteia; - continuarea procedurii de atribuire prin aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile/ acceptabile/ conforme și atribuirea contractului de achiziție publică conform acestor criterii; - emiterea de noi comunicări privind rezultatul procedurii ce face obiectul prezentei; - emiterea unui nou raport al procedurii; - să suporte cheltuielile de judecată. Totodată, solicită acces la dosarul cauzei. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pagina 1 din 16
În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 64206/ 15.09.2025, prin care, societatea ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire antemenționată, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. Succint, autoarea expune faptul că potrivit Rezultatului procedurii oferta contestatoarei a obținut 70,34 puncte, câștigătoare fiind oferta societății ... SRL, cu 100 de puncte, învederând că spre deosebire de oferta sa reală, cu prefigurarea realizării efective a unor lucrări de calitate, ofertantul câștigător a depus o ofertă pur formală, fără un fundament real, necorespunzătoare cerințelor Caietului de sarcini. Sub aspectul neconformității ofertei câștigătoare, petenta invocă: - completarea Fișei tehnice nr. 2, peste termenul legal și cu încălcarea regulilor procedurii; - discrepanțele majore între oferta tehnică, oferta financiară a acestuia și caietul de sarcini; - oferta tehnică a fost depusă cu completarea doar în parte a Fișei tehnice F2; - răspunsul formulat la clarificările pentru prețul neobișnuit de scăzut cuprinde prețul doar pentru unele materiale ce ar urma să fie utilizate de ofertantul câștigător; - produsele cuprinse în ofertă comercială de la ... SRL, pentru Mufe metalice QO 1 și mufe metalice QO ¾, nu corespund cu cerințele de materiale din specificațiile Caietului de sarcini; - necorelarea cantității și a dimensiunii contorilor și a robineților precizate expres în cadrul Caietului de sarcini; - necuprinderea materialelor și manoperei necesare pentru refacerile cu pavaj sau asfalt a suprafețelor afectate de lucrări; - lipsa explicațiilor raționamentului din spatele prețului neobișnuit de scăzut; - costul simbolic pentru transportul materialelor ce nu pare a fi suficient nici pentru transportul materialelor sau a personalului; - tratarea într-o manieră eronată a costurilor de cuplare a căminelor; - incertitudinea existenței unei garanții de participare valabile la data limită a depunerii ofertelor. Anexează împuternicire avocațială seria TM nr. 461271/12.09.2025. Pagina 2 din 16
Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.../00055] Contestație Servicii montaj contoare.pdf”, postat de către entitatea contractantă în SEAP la data de 16.09.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../14.07.2025 Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Aceste considerente își mențin valabilitatea și față de contestația conexată. Prin adresa nr. 64992/.../17.09.2025, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să comunice dovada constituirii cauțiunii în termen legal, în cuantum de 34.868,69 lei, în conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, precum și actele atacate. Societatea ... SRL înaintează, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211678743/1 din 18.09.2025, emisă de CEC Bank SA, Sucursala Sibiu, în valoare de 34.868,69 lei, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 65835/ 22.09.2025, precum și documentele solicitate. Prin adresa cu nr. 30739/22.09.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 66048/22.09.2025, entitatea contractantă înaintează „punct de vedere”, formulând apărări față de criticile contestatoarei, respectiv: - dreptul să solicite clarificări sau completări ale ofertelor, atâta timp cât acestea nu determină modificarea substanței ofertei și nu generează un avantaj evident; - corectarea unor omisiuni de formă și erori materiale din cadrul ofertei câștigătoare, cu ocazia clarificărilor; - utilizarea de piese de cuplare, adaptoare, reducții și fitinguri. ceea ce permite respectarea integrală a specificațiilor tehnice din caietul de sarcini pentru întreaga gamă de diametre; - caracterul nefondat al criticilor privind neacoperirea integrală a necesarului de materiale; - prezentarea de către ... a dovezii plății poliței de asigurare pentru garanția de participare anterior expirării termenului de depunere a ofertelor; - lipsa probelor privind conduita discriminatorie. Punctul de vedere al autorității contractante în integralitate se regăsește în fișierul „[.../00057] Punct de vedere nr.30739- 22.09.2025 ....pdf”, postat de către entitatea contractantă în SEAP la data de 27.10.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Pagina 3 din 16
Prin adresa nr. 71527/.../13.10.2025, Consiliul a invitat contestatoarea în vederea studierii dosarului constituit la C.N.S.C. în data de 15.10.2025, oferind termen pentru eventuale concluzii scrise până la data de 17.10.2025. Prin corespondența electronică înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 71658/14.10.2025, contestatoarea înaintează „note scrise”, cu luarea în calcul a punctului de vedere exprimat de entitatea contractantă, reiterând argumentele prezentate în contestație și precizând totodată că entitatea contractantă nu a abordat problema reclamată, respectiv faptul că ... SRL nu a formulat o ofertă efectivă în condiții apte să asigure respectarea cerințelor privind calitatea lucrărilor. Succint, autoarea susține în continuare că entitatea contractantă nu a verificat efectiv una dintre oferte, ci a folosit solicitările de clarificări pentru a permite unui ofertant să-și modifice oferta ulterior termenului pentru depunerea ei, prin completarea datelor înscrise în fișele tehnice, fapt ce a creat un avantaj clar unui ofertant, în detrimentul celorlalți. Sub aspectul susținerilor că branșamentele pot fi realizate nu doar printr-o piesă unică, contestatoarea trimite la prevederile Caietului de sarcini și fișele tehnice aferente prin care a fost solicitată expres realizarea branșamentului printr-o piesă unică. Maniera de compunere a ofertei tehnice, prin indicarea generică a trei producători, fără indicarea concretă a pieselor ce vor fi utilizate, cumulată cu faptul că niciunul dintre aceștia nu comercializează piesele cerute de entitatea contractantă și cu faptul că oferta financiară cuprinde un al patrulea producător, nici acesta din urmă neavând piesele necesare în oferta sa, susțin argumentele conform cărora se poate reține în mod irefutabil că oferta câștigătoare nu este una reală. În plus față de înscrisurile deja depuse, autoarea atașează oferta de la producătorului ... primită ulterior contestației. De asemenea, menționează că renunță expres la dreptul de a studia dosarul cauzei. Concluziile scrise în integralitate se regăsesc în fișierul „[.../00056] Concluzii scrise punct de vedere.pdf”, postat de către entitatea contractantă în SEAP la data de 14.10.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de entitate contractantă, a desfășurat prin „licitație deschisă”, derulată online, achiziția publică în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect: „...”, cod CPV 50411100-0 Servicii de reparare și de întreținere a contoarelor de apa (Rev.2), anunț de participare nr. .../14.07.2025. În cadrul anunțului de participare, entitatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate- preț”, cu următoarea pondere a factorilor de evaluare: „Prețul ofertei – 70%; Garanția suplimentara acordata serviciilor – 30%, precizând Pagina 4 din 16
totodată că valoarea totală estimată a contractului este de 3.486.868 lei, fără TVA. Potrivit Raportului procedurii nr. 29114/05.09.2025, au depus oferte complete următorii operatori economici: societatea ... SRL și societatea ... SRL ; Potrivit aceluiași raport, în urma evaluării propunerilor și aplicării criteriului de atribuire, punctajul obținut de fiecare ofertă și clasamentul rezultat este următorul: - locul I, oferta societății ... SRL, cumulând 100 puncte; - locul II, oferta ... SRL, cumulând 70,34 puncte. În urma comunicării rezultatului procedurii prin adresa 29116/ 05.09.2025 și publicării Raportului procedurii nr. 29114/05.09.2025, societatea ..., SRL a formulat contestația dedusă judecății, solicitând cele menționate în partea introductivă. Consiliul constată că societatea ... SRL a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza contestației, Consiliul reține că nemulțumirea acesteia vizează modul în care entitatea contractantă de declarat admisibilă oferta depusă de către societatea ... SRL, în opinia contestatoarea oferta criticată trebuia respinsă ca neconformă. Preliminar analizării aspectelor sesizate de către contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP ce conțin eventuale modificări, prin faptul că a depus ofertă, respectivele reguli și rigori au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile documentației și-au consolidat forța obligatorie atât pentru entitatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Prin urmare, la acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de cerințele documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. Prima critică concretă, identificată greoi de către Consiliu, vizează Fișa tehnică nr. 2 a ofertantului desemnat câștigător, în sensul că ulterior, solicitării de clarificări nr. 26606/18.08.2025, din partea autorității, societatea ... SRL, prin răspunsul său, și-ar fi completat această fișă tehnică. În opinia contestatoarei, prin răspunsul dat de către societatea criticată, membrii comisie de evaluare ar fi permis acesteia să modifice „un înscris esențial din cadrul ofertei tehnice, prin redepunerea acestuia, în formă nouă, completată cu informații care lipseau”. Legat de acest aspect, Consiliul reține că, în etapa de evaluare a ofertei societății ... SRL, în temeiul art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, potrivit căruia: „În cazul în care informaţiile sau documentele Pagina 5 din 16
prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor/solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, entitatea, prin adresa nr. 26606/18.08.2025, a solicitat ofertantului ... SRL următoarele: «Având în vedere că: - în Fişa de date a achiziţiei, publicată pe SEAP, la capitolul IV.4.1. - Modul de prezentare a propunerii tehnice, lit. c), se solicită: «Pentru produsele solicitate prin Caietul de sarcini în realizarea serviciilor de montaj contoare se vor completa Fişele tehnice din secţiunea Formulare, COMPLETATE CU SPECIFICAŢIILE PROPRII ALE OFERTANTULUI», iar - în Oferta Dumneavoastră aţi prezentat Fişa Tehnică nr. 2 - Piesa de cuplare pentru branşament metalic completată doar parţial, Se solicită se să clarifice acesta necorelare.» Răspunsul societății ... SRL a fost comunicat cu adresa nr. 131/18.08.2025, astfel: „Prin prezenta, în conformitate cu solicitarea dumneavoastra postata in SEAP cu nr. 26606/18.08.2025 va comunicam ca din cauza unei erori de tehno-redactare nu apar completate toate sectiunile pe fisa tehnica nr. 2 - Piesa de cuplare pentru bransament metalic. Anexat prezentei va inaintam fisa tehnica nr. 2 - Piesa de cuplare pentru bransament metalic completata in intregime”. Problema de dezlegat, în acest caz, se referă la incidența sau nu dispozițiilor art. 140 alin. (5) din HG nr. 395/2016: „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”, respectiv dacă societatea criticată, prin răspunsul său, ar fi modificat propunerea sa tehnică. Verificând propunerea tehnică depusă de către societatea ... SRL, Consiliul constată că Fișa tehnică nr. 2 - Piesa de cuplare pentru branşament metalic conține toți parametrii tehnici și funcționali solicitați prin caietul de sarcini și descrierea acestora, respectiv: tipul de cuplaj/utilizare, sistemul de îmbinare/etanșare, modul de fixare (strângere), domeniul de utilizare, materiale, presiune nominală, temperatura de lucru etc., mai puțin informațiile pentru fabricația ISO 9001, condiții privind conformitatea cu standardele de referință românești/străine, condiții de garanție și post garanție. Față de cele prezentate anterior, Consiliul nu va reține ca întemeiată susținerea contestatoarei potrivit căreia autoritatea ar fi folosit solicitarea de clarificări pentru a permite modificarea, de către societatea ... SRL, a propunerii tehnice a acesteia deoarece, conform art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, mai sus citat, legiuitorul, prin sintagma „entitatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor” a Pagina 6 din 16
permis ca, în cazul în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau lipsesc, entitatea contractantă are dreptul de a solicita, într-un anumit termen, ofertanților completări ale respectivelor infromații/documente, cu respectare principiilor statuate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Prin urmare, în cazul de față, informațiile care lipsesc din Fișa tehnică nr. 2 (enumerate anterior), vin în completarea numeroaselor informațiilor deja existente în cadrul acestei fișe, astfel că, prin solicitarea de clarificări în discuție, entitatea nu a creat un avantaj societății ... SRL, în sensul prevederilor art. 221 alin. (2) din Legea nr. 99/2016: „Entitatea
contractantă
nu
are
dreptul
ca
prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”. Astfel, lipsa informațiilor în discuție, în cazul de față, poate fi încadrată ca un viciu de formă, legiuitorul stabilind foarte clar, prin dispozițiile art. 141 alin. (3) din HG nr. 395/2016, următoarele: „În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”, prin urmare, nu se poate face vorbire de o modificare a propunerii tehnice. Esențial de reținut este faptul că în această fișă tehnică sunt menționați producătorii ..., ..., ..., care susțin aceste caracteristici tehnice. Relevantă, în acest sens, este Decizia civilă nr. 386/01.07.2019, a Curții de Apel București, în conținutul căreia (chiar dacă se face referire la Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, prin corespondență cu Legea nr. 99/2016 și HG nr. 395/2016) se precizează: «(...) Curtea reţine că sunt relevante următoarele prevederi normative: Art. 209 din Legea nr. 98/2016: (...) Art. 134 alin. 1, 6 şi 7 din HG nr. 395/2016: (...) Art. 135 din HG nr. 395/2016 (...). Rezultă din prevederile de mai sus că pot fi încadrate în noţiunea de vicii de formă nu numai erorile cuprinse într-un document, astfel cum susţine în mod eronat petenta, ci şi lipsa unor documente din oferta tehnică a intimatei. În acest sens, Curtea reţine că prevederea cuprinsă în art. 209 alin. 1 din Legea nr. 98/2016 face referire expresă la „cazul în care lipsesc anumite documente", iar prevederea cuprinsă în art. 135 alin. 3 din HG nr. 395/2016 foloseşte atât noţiunea de corectare, cât şi cea de completare, din aceasta din urmă deducându-se implicit că pot fi încadrate în noţiunea de vicii de formă şi lipsa unor documente. Curtea mai reţine şi că formularul de ofertă tehnică completat de către intimată conţinea toate detaliile tehnice ale produselor ofertate şi care prezentau relevanţă din perspectiva evaluării conformităţii acestora cu cerinţele tehnice din documentaţia de atribuire, astfel că acordarea Pagina 7 din 16
posibilităţii intimatei de a depune fişele tehnice ale produselor ofertate are doar un rol de confirmare a ofertei, fără ca intimata să poată modifica caracteristicile tehnice ale produselor ofertate sau să propună alte produse decât cele ofertate.(...) Având în vedere că, în urma îndeplinirii de către petentă a obligaţiei impusă de CNSC de a solicita clarificări, intimata nu va putea să-şi modifice oferta, ci doar să depună fişele tehnice ale produselor ofertate şi pe care a omis să le depună împreună cu formularul de ofertă tehnică, Curtea apreciază că nu i se creează intimatei un avantaj evident în raport cu ceilalţi ofertanţi participanţi la procedură şi nu se încalcă principiul tratamentul egal prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 98/2016.(...) Faţă de toate cele arătate mai sus, Curtea apreciază că Decizia CNSC contestată este legală şi temeinică, astfel că va respinge plângerea formulată de petentă (....), ca nefondată.(...)». În concluzie, Consiliul va respinge ca neîntemeiată această critică. A doua critică a contestatoarei este formulată astfel: „În continuare, dacă ne aplecăm atenţia celor 4 fişe tehnice aferente ofertei tehnice depuse de ofertantul câştigător, observăm în mod facil o nouă încălcare a cerinţelor fişei de date, în sensul în care la pct.IV.4.1, vom observa că, în ciuda existenţei mai multor produse ce trebuie să fie utilizate pentru lucrările în cauză şi în ciuda existenţei unui număr semnificativ de caracteristici clar determinate de către autoritatea contractantă pentru fiecare dintre aceste produse, ofertantul câştigător indică numai generic câte 2-3 producători pentru fiecare fișă de date, fără a indica suplimentar ce produse specifice ar urma să fie achiziţionate de la care producător şi în care condiţii, o neclaritate care, noi opinăm că ar trebui să ducă la descalificarea dumnealor de la procedură, deoarece NU permite realizarea unui control a priori asupra calităţii serviciilor promise. Totuşi, chiar şi aşa, dacă ne aplecăm atenţia asupra fiecărei fişe în parte, vom putea observa în mod facil caracterul nereal al ofertei depuse de SC ... SRL, care, de altfel, poate rezista doar în faţa unui control pur formal, câtă vreme informaţiile din cuprinsul acestora contravin realităţilor practice aferente acestor lucrări.” Așa cum se poate observa, față de exprimarea de mai sus, Consiliul constată că autoarea acesteia nu prezintă argumente clare care să conducă la o eventuală încălcare a documentației de atribuire, de către oferta societății ... SRL, astfel că o va respinge ca neîntemeiată. În justificarea acestei concluzii, Consiliul are în vedere faptul că societatea ... SRL nu indică, în mod concret, nici elementele din propunerea tehnică a societății criticată care ar fi neconforme, dar nici prevederile/cerințele din caietul de sarcini care nu ar fi fost respectate, astfel încât să justifice „caracterul nereal al ofertei”. Prin urmare, simpla afirmație a contestatoarei, respectiv „observăm în mod facil o nouă încălcare a cerinţelor fişei de date, în sensul în care la pct.IV.4.1”, fără a indica inteligibil care anume cerințe din fișa de date de la capitolul IV.4.1 nu au fost îndeplinite și nu a probat această afirmație, nu poate fi luată în considerare, raportat la art. 249 – Sarcina probei din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „Cel care face o susținere în Pagina 8 din 16
cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. De altfel, prin folosirea sintagmelor de genul „fără a indica suplimentar ce produse specifice”, „contravin realităţilor practice”, conduc la o exprimare confuză care nu abordează limpede conținutul documentației de atribuire, în cazul de față caietul de sarcini [care face parte integrantă din documentația de atribuire, potrivit art. 22 alin. (1) lit. b) din HG nr. 394/2016], în condițiile în care membrii comisiei de evaluare au obligația analizării ofertelor prin prisma dispozițiilor art. 133 alin. (1) lit. f) din HG nr. 394/2016: „În raport cu sarcinile şi responsabilităţile stabilite, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuţii: (...) f) verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini”. Referitor la această critică, Consiliul ține seama de următoarele explicații ale entității contractante emise pe baza principiului asumării răspunderii prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 99/2016: „Contestatoarea afirma ca ofertantul caștigator ar fi incalcat cerințele Fișei de date prin faptul ca a indicat, in fișele tehnice, doar generic cate 2–3 producatori pentru fiecare produs, făr a preciza concret ce produs urmeaza sa fie achiziționat de la fiecare producator și in ce condiții. Cu privire la aceasta afirmație, subliniem ca indicarea mai multor producatori este o practică des intalnită in cadrul procedurilor de achiziții publice, justificata de rațiuni tehnico–economice. Astfel: timpul de livrare poate varia între producatori, iar ofertantul trebuie sa aiba flexibilitatea de a asigura continuitatea aprovizionarii: anumite game de diametre sau caracteristici tehnice pot fi disponibile doar la unii producatori, motiv pentru care ofertantul își rezerva opțiunea de a alege furnizorul în funcție de necesitatile concrete din teren; pot aparea situații de stocuri limitate sau indisponibilitate temporara a unor produse la un anumit producator. caz în care existența mai multor opțiuni garanteaza indeplinirea la timp și in bune conditii a contractului. Mai mult, in toate situatiile, produsele propuse de ofertant sunt conforme cu cerințele tehnice minime obligatorii din caietul de sarcini, indiferent de producatorul selectat efectiv la momentul execuției. Aceasta abordare nu afecteaza caracterul conform al ofertei și nici nu poate fi considerata o abatere de la documentatia de atribuire. Prin urmare, simpla menționare a mai multor producatori nu constituie o neregularitate, ci o măsură de asigurare a fezabilității și continuității lucrărilor, in deplina concordanța cu principiile proporționalității și bunei gestiuni a resurselor.” Față de argumentele aduse de către entitate, Consiliul consideră pertinentă abordarea acesteia, întrucât, pe de o parte, contestatoarea nu a indicat unde anume în documentația de atribuire s-ar fi impus precizarea unui singur producător al unei piese, iar pe de altă parte, prin menționarea mai multor producători de către ofertant, compania ... s-a asigurat că nu vor exista sincope în livrarea respectivelor piese, entitatea verificând conformitatea acestora cu cerințele din caietului de sarcini. Pagina 9 din 16
Legat de acest aspect, contestatoarea menționează: „În primul rând, noi NU am formulat această critică prin raportare la numărul de producători indicaţi, ci prin raportare la faptul că au fost indicaţi generic câţiva producători mai mari de piese din domeniul de interes, fără a fi efectuată nici măcar o verificare de principiu pentru a se vedea dacă aceştia comercializează piesele cerute în caietul de sarcini”. Față de susținerea potrivit căreia entitatea ar fi trebuit să verifice piesele pe care le comercializează producătorii indicați, Consiliul nu o va reține ca întemeiată, motivat de faptul că entitatea nu are obligația de a efectua un asemenea demers, sarcinile sale fiind clar stipulate de art. art. 133 alin. (1) din HG nr. 394/2016 Critica numărul 3 vizează tot Fișa tehnică 2, contestatoarea formulând-o astfel: «În concret, dacă luăm în calcul, din nou, Fişa tehnică nr.2, observăm că aceasta are în vedere "piesa de cuplare pentru branşamentul metalic" şi prevede expres că diametrul trebuie să fie cuprins între DN15 şi DN80, iar materialele din care este formată trebuie să fie printre alte caracterisitici: corp, manşon - compozit poliamidă cu întăritură de fibră de sticlă, cartuş de compresie cu zimţi, opritor intern flexibil: POM, inel O: cauciu EPDM, gheare: metal, manşon cu filet metric. Aceste produse ar urma să fie achiziţionate de către SC ... SRL, conform afirmaţiilor dumnealor din a doua Fişă tehnică nr.2 retransmisă(cea fără erori de "tehnoredactare"), de la unul dintre următorii trei producători: - ..., - Georg Fischer, - .... Totuşi, este important de reţinut şi poate fi concluzionat în mod facil prin verificarea ofertelor publice a celor trei potenţiali "producători" utilizaţi faptul că, pe de o parte, primii doi, ... şi Georg Fischer NU comercializează produse de tipul celor indicate, iar cele comercializate de către dumnealor NU corespund celor în cadrul fişei tehnice nr.2 aferentă caietului de sarcini şi asumată expres de către ofertant. În plus, în ceea ce priveşt(e) piesele de cuplaj, cei doi au în catalog doar piese începând cu diametrul DN40, deci NU au toată gama de la DN15 până la DN80, încălcând cerinţa expresă a specificaţiilor. Ba mai mult, vorbim despre o încălcare gravă, câtă vreme majoritatea branşamentelor ce vor fi utilizate la consumatorii casnici - (ca şi cei pentru care s-a iniţiat prezenta procedură) - sunt de maxim diametru DN32, dar pot fi chiar de diametrul DN20 sau DN25. În plus, dacă ne raportăm la "producătorul" ..., acesta nici măcar NU oferă produse de acest tip care să respecte cerinţele Fişei tehnice nr.2, din perspectiva materialelor ce le compun, produsele din catalogul acestui producător fiind din fontă zincată şi material plastic. (...)” Ataşăm prezentei contestaţii ofertele publice existente ale acestor producători, precum şi comunicări cu aceştia şi extrase de pe site-urile lor oficiale care confirmă cele expuse anterior şi, în egală măsură, invităm autoritatea contractantă sau chiar şi ofertantul câştigător să vină şi să contrazică motivat şi probat aceste afirmaţii, dovedind că există un minim de fundament pentru aspectele prezentate în această "propunere financiară" aferentă celei tehnice.» Pagina 10 din 16
Față de cele scrise de către societatea ... SRL, Consiliul, în primul rând, nu va lua în considerare trimiterile acesteia la diverse site-uri, precum și la diverse cataloage, întrucât, pe de o parte, acestea nu constituie probe în sensul art. 249 – Sarcina probei din Codul de procedură civilă, citat mai sus, informațiile conținute de acesta pot fi sumare, orientative, incomplete și neactualizate, iar, pe de altă parte, verificarea ofertei, de către comisia de evaluare nu se face în funcție de un site sau altul, ci de documentele conținute de respectiva ofertă depusă care se întocmește numai pe baza conținutului documentației de atribuire, așa cum impun prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire (...)”. De asemenea, Consiliul constată că această critică este legată de cea de dinainte, contestatoarea susținând că cei trei producători (..., ..., ...), menționați de către societatea ... SRL nu ar comercializa produse de tipul celor indicate și nu ar corespunde celor din fișa tehnică nr. 2, afirmând că ... și ... au în catalog doar piese începând cu diametrul DN40, deci nu au toată gama de la DN15 până la DN80. Consiliul nu va reține ca întemeiată afirmația de mai sus a contestatoarei, întrucât nu a demonstrat că ar deține toate informațiile legate de toate tipurile de produsele pe care producătorii enunțați le execută. În punctul de vedere, entitatea susține că: „producatorul ... are in portofoliu piese de cuplaj cu diametre cuprinse intre DN15 si DN 63; - producatorul Georg Fischer comercializeaza piese de cuplaj pentru diametre cuprinse intre DN 40 și DN 80. În practica, cuplarea branșamentelor metalice se poate realiza nu doar printr-o piesa unica, ci prin utilizarea de piese de cuplare, adaptoare, reductii și fitinguri, ceea ce pennite respectarea integrala a specificajiilor tehnice din caietul de sarcini pentru intreaga gama de diametre DN 15 – DN 80. Prin urmare, susținerea contestatoarei este neintemeiata, intrucat portofoliul producatorilor indicați acopera intervalele de diametre cerute, in adaptarea prin accesorii (reductii/fitinguri) este o proceduri tehnica standard in execuția lucrarilor de montaj contoare.” Ulterior celor precizate de către entitate, prin concluziile scrise, contestatoarea afirmă că: „nu suntem de acord cu afirmația conform căreia branşamentele ar putea fi realizate prin mai multe piese, chiar dacă tehnic este posibilă o astfel de soluţie, deoarece prin caietul de sarcini si fisele tehnice aferente a fost solicitată expres realizarea branșamentului printr-o piesă unică”, afirmația considerată neîntemeiată, motivat de faptul că societatea ... SRL nu a indicat unde anume în documentația de atribuire s-ar fi impus realizarea respectivului branșament printr-o singură piesă. Mai mult, în conținutul caietului de sarcini, la cap. B - Montaj robinet in amonte de contor inclusiv piesele de racordare necesare in Pagina 11 din 16
funcţie de materialul si dimensiunea branşamentului, se menționează, printre altele: „la branşamente din otel: - piese speciale de cuplare rapida din material plastic sau metal ce se vor monta pc conductele metalice sau montaj robinet direct in filetul existent daca acest este in stare funcţionala; - pentru piesele de cuplare rapida se va respecta fisa tehnica din documentaţie.” Or prin, folosirea pluralului „piese”, este evident că afirmația contestatoarei nu este întemeiată. Din analiza criticii numărul patru, față de modul în care a fost formulată, Consiliul a dedus că autoarea ei prezintă „prin raportare la același subiect”, o combinație între nemulțumirea referitoare la propunerea financiară, prin invocarea adresei nr. 27122/21.08.2025, pe care entitatea a transmis-o societății ... SRL, în vederea explicării prețului neobișnuit de scăzut, contestatoarea menționând: „Fără a intra în detalii asupra acestor documente, care sunt deosebit de criticabile şi cărora le- am rezervat o parte distinctă a prezentei, precizăm că răspunsul formulat cuprinde clarificări de preţ doar pentru pentru unele materiale ce ar urma să fie utilizate de ofertantul câştigător. În cadrul acestui răspuns, la pagina 2, este cuprinsă o ofertă comercială de la SC ... SRL, pentru Mufe metalice QO 1 şi mufe metalice QO 3/4”, și între nemulțumirea referitoare la propunerea tehnică, prin afirmația: „ofertantul câştigător a propus prin oferta tehnică produse care ar fi neconforme”. În ceea ce privește propunerea financiară a societății ... SRL, Consiliul constată că aceasta este 2.752.640,00 lei, fără TVA, ceea ce reprezintă aproximativ 79% din valoarea estimată de 3.486.868,00 lei, fără TVA În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 99/2016: „În cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului sectorial/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, entitatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus”, coroborat cu cele ale art. 142 alin. (4) din HG nr. 394/2016: „În sensul prevederilor art. 222 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”. Verificând dosarul cauzei, Consiliul constată că entitatea contractantă a respectat normele legale citate mai sus, astfel că, prin adresa nr. 27122/ 21.08.2025, a solicitat societății ... SRL „modul e fundamentare a prețului neobișnuit de scăzut”. Răspunsul societății criticată a fost comunicat cu adresa nr. 135/25.08.2025, prezentând justificări ale propunerii sale financiare, prin Pagina 12 din 16
informații și oferte de preț de la furnizori pentru produsele importante ce vor fi utilizate în derularea contractului de achiziție publică în cauză. În ceea ce privește, nemulțumirea contestatoarei cu privire, din nou, la propunerea tehnică a societății ... SRL, Consiliul constată că observațiile acesteia și de la punctul cinci și șase din cadrul contestației sunt comune, societatea ... SRL afirmând: „Din propunerea tehnică şi (financiară) a ofertantului SC ... SRL NU rezultă cantităţile cerute în cadrul caietul de sarcini, menţionate de autoritatea contractantă şi ASUMATE prin memoriul tehnic al ofertantului, în sensul că există NUMAI o ofertă unitară a căminului, aspect ce face imposibilă decontarea corectă a costurilor lucrărilor asumate”. Legat de acest aspect, contestatoare susține că ar exista o necorelare între cantitatea și dimensiunea contorilor și a robineților, precizate în caietul de sarcini, față de referitor la față de propunerea tehnică şi cea financiară a societății ... SRL, menționând: [În ciuda faptului că, în cadrul caietului de sarcini sunt prevăzute următoarele căntităţi: "TOTAL CONTORI: 880 bucăţi din care: Dn15 = 861 bucăţi; Dn 20 = 15 bucăţi; Dn 32 = l bucată; Dn 40 = 1 bucată; Dn 50 = l bucată; Dn 80 = l bucată" şi în ceea ce priveşte dimensiunile robinetelor, se vor lua în calcul următoarele procente: 75% robineţi de 3/4" şi 25% robineti de 3/4", adică "total 880buc. robineţi X 75%= 660 buc. robineti 3/4" şi total 880 buc. robineţi X 25% = 220buc. robineti 1", aceste cantităti NU se regăsesc EXPLICIT în oferta financiară a dumnealor”. Consiliul va respinge ca neîntemeiată critica de mai sus, întrucât, pe de o parte, în cadrul propunerii tehnice a societății ... SRL (fila 13) se menționează: „In conformitate cu specificatiile caietului de sarcini 75% din totalul numarului de robineti va avea diametrul 3/4” si 25% vor avea diametrul 1”, iar pe de altă parte, modul de întocmire a propunerii financiare, este clar stabilit în fișa de date achiziției, la cap. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, respectiv: Propunerea financiara va contine: 1.Completarea formularului de oferta (Formularul nr.11 + anexa 1 la formularul de oferta). Pretul prestarii serviciilor din Formularul de oferta se va prezenta in lei fara TVA si va cuprinde toate cheltuielile ofertantului legate de prestarea serviciilor in localitatile desemnate in cuprinsul caietului de sarcini si a LISTEI DE CANTITATI . Pretul prestarii serviciilor este ferm si nemodificabil pe toata perioada de derulare a contractului.(...) De asemenea, în Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă se specifica foarte clar că „oferta financiară se va realiza la modul general aferent numărului de contoare (...)”. Or, în condițiile în care s-a specificat că propunerea financiară se va întocmi la modul general, entitatea a trebuit să se limiteze la verificarea cerinței în cauză. Pe baza aceluiași raționament, Consiliul va respinge ca neîntemeiată și critica societăți contestatoare potrivit căreia „Ofertantul câştigător, In cuprinsul propunerii tehnice, paginile 13-14, in cadrul descrierii etapei de execuţie a montajului căminului de apometru, a inclus şi refacerea suprafeţelor afectate de lucrări, umplutură cu balast până la cota iniţiala a Pagina 13 din 16
terenului, precum şi pat de pozare a căminelor pe nisip. In condiţiile in care toate căminele sunt montate in trotuare pavate sau pe câi de acces asfaltate, acesta Nu a prevăzut în oferta finnaciară următoarele materiale necasre montajului căminului de apometru și anume: nisip, balast (...)”. În continuare, Consiliul reține că, prin critica și șapte, contestatoarea revine la propunerea financiară a societății ... SRL. Legat de acest aspect, Consiliul are în vedere faptul că, anterior, s-a pronunțat cu privire la propunerea financiară a acestui ofertant, stabilind că entitatea contractantă a acționat în mod legal, aplicând prevederile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, coroborat cu cele ale art. 142 alin. (4) din HG nr. 394/2016, citate, iar justificarea acestui ofertant a fost comunicată prin adresa nr. 135/ 25.08.2025 și documentele anexate. Față de cele expuse, raportat la exprimările neclare ale contestatoarei din cuprinsul întregii contestații, uneori confuze, ca exemplu: -capacul de fontă D400 „ar fi furnizat de către dumnealor cu prețul de 1260 RON”, iar în ofertele puse la dispoziție de către ... SRL, capacul de fontă ar fi „600 ron/buc”, în condițiile în care este firesc ca prețul pe care îl ofertează societatea ... SRL să fie mai mare decât cel pe care l-a achiziționat, justificat printr-un adaos comercial pe care îl dorește; - „(...) plăcile de beton în cauză costă 650 ron, însă se vor afla la aproximativ 350km de locul unde sunt necesare a fi utilizate, la prețul acestora. Astfel, luând în calcul faptul că fiecare placă în parte are 550kg, ne întrebăm, retoric bineînţeles, cum mai poate fi profitabil modelul economic expus de ofertant sau cum poate el fi măcar sustenabil, câtă vreme el va presupune o pierdere netă clară. (...)”. În aceste condiții, în concluzie, Consiliul va respinge ca neîntemeiate toate criticile contestatoarei pe aceste aspecte, motivat de faptul că nu a indicat, în mod clar, neconformitățile pe care societatea desemnată câștigătoare le-a fi avut în cadrul propunerii tehnice și financiare, astfel încât să convingă de faptul că oferta acesteia ar fi trebuie respinsă ca neconformă. De altfel, chiar societatea contestatoare recunoaște că oferta desemnată câștigătoare respectă „stricto sensu structura minimă expusă în fișa de date”, aspect în cauză fiind necesar și suficient pentru constatarea conformității ofertei în cauză. Totodată, Consiliul va respinge ca nefondate alegațiile contestatoarei potrivit cărora entitatea „ar fi revenit printr-o nouă solicitate de clarificări având la bază solicitare de clarificare a prețului neobișnuit de scăzut (...) având nr. 27122/21.08.2025”, întrucât, conform Procesului-verbal nr. 27670/26.08.2025, adresa invocată de către contestatoare este singura solicitare prin care entitatea contractantă a cerut societății ... SRL să justifice prețul propus care reprezintă aprox. 79% din valoarea estimată. Pagina 14 din 16
Referitor la observația contestatoarei formulată astfel: „deşi SC ... SRL a depus alături de oferta dumnealor o poliţă de asigurare pentru garanţia de participare la procedură, dumnealor au ataşat dovada plăţii acesteia în ultima zi a procedurii, fără a cunoaşte dacă plata aceasteia a fost efectuată până la ora 15:00, ora limită pentru depunerea ofertelor. În acest context, NU putem ştii cu certitudine, dacă la momentul depunerii ofertei, poliţa era plătită şi, prin urmare, valabilă sau NU. Observăm totodată, că autoritatea contractantă a solicitat clarificări si în acest sens, permiţându-le dumnealor să depună ulterior OP-ul cu dovada plăţii, care este într-adevăr din 11.08.2025, dar care NU cuprinde ora plăţii. (...)”, Consiliul va respinge ca neîntemeiată. În justificarea acestei concluzii, Consiliul are în vedere dispozițiilor art. 42 alin. (2) din HG nr. 394/2016: „Garanţia de participare trebuie să fie constituită în suma şi pentru perioada de valabilitate prevăzute în documentaţia de atribuire.” Din verificarea documentelor contestatoarei pe acest aspect, Consiliul constată că a fost depusă Polița de asigurare nr. 964129385/11.08.2025, în valoare de 34.800 lei, cu prima de asigurare 500 lei, aspecte pe care entitatea contractantă le consemnează în conținutul Procesului verbal privind evaluare garanției de participare (...) nr. 26318/13.08.2025. De asemenea, în același proces-verbal, entitatea precizează că membrii comisiei de evaluare au solicitat clarificări societății ... SRL, prin adresa nr. 26116/12.08.2025, cu privire la documentul care atestă plata primei de asigurare aferentă acestei polițe, situație permisă de art. 138 alin. (1) din HG nr. 394/2016: „În condiţiile art. 228 alin. (4) din Lege, comisia de evaluare solicită clarificări, în termen de o zi lucrătoare de la data- limită de depunere a ofertelor, privind eventualele neconcordanţe referitoare la îndeplinirea condiţiilor de formă a garanţiei de participare, precum şi la cuantumul sau valabilitatea acesteia, acordând ofertantului un termen de 3 zile pentru a răspunde la solicitarea de clarificare, sub sancţiunea respingerii ofertei ca inacceptabilă”. Având în vedere aspectele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu entitatea contractantă .... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 15 din 16
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de societatea ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de entitate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ... ... ... Pagina 16 din 16
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.