AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3244/2025

SICA GUARD SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DR. CONSTANTIN OPRIS BAIA MARE

Decizia CNSC nr. 3244/C2/3451 din 28.10.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3244/C2/3451 din 28.10.2025

Data din document
2025-10-28
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Servicii de pază și protecție, s-au solicitat următoarele: a. Admiterea contestației și anularea parțială a rezultatului/ raportului procedurii nr. 15229/27.08.2025 comunicat la data de 28.08.2025 prin adresa nr. 15230/27.08.2025, în ceea ce privește declararea ca admisibilă și conformă a ofertei RAYD SECURITY STAR SRL precum și a actelor subsecvente și pe cale de consecință: b. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de ofertanta RAYDRAYD SECURITY STAR SRL și ulterior emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale și în condițiile statuate în decizia ce se va pronunța; c. Constatarea nulității absolute a acordului-cadru semnat prin încălcarea timpului legal de așteptare; d. Accesul la dosarul constituit la Consiliu. Prin cererea de intervenție nr. 169/09.09.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 64046/15.09.2025, RAYD SECURITY STAR SRL, cu sediul în Baia Mare, str.…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția introducerii contestației de o persoană fără calitate de reprezentant, invocată de autoritatea contractantă, precum și excepțiile inadmisibilității contestație și autorității de lucru judecat, invocate de intervenient. Admite, în parte, contestația depusă de SICA GUARD SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „DR. CONSTANTIN OPRIȘ” BAIA MARE și anulează raportul procedurii nr. 15229/27.08.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de RAYD SECURITY STAR SRL, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă să continue procedura cu reevaluarea ofertei menționate, în considerarea celor ce preced, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Admite excepția privind lipsa competenței materiale a CNSC în soluționarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a acordului-cadru încheiat între autoritatea contractantă și RAYD SECURITY STAR SRL, invocată din oficiu, și declină competența de soluț…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3244/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 61117Data înregistrării: 2025-09-02
ContestatorSICA GUARD SRLCUI 27488907
Autoritate contractantăSPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DR. CONSTANTIN OPRIS BAIA MARE

2025_3244_2025_Decizie_3244.pdf, BO2025_3244_2025_BO2025_3244.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.166 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3244/C2/3451 Data: 28.10.2025 Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 61117/02.09.2025, formulată de SICA GUARD SRL, cu sediul în Baia Mare, str. Mihai Eminescu nr. 86, județul Maramureș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2010000655249, având CUI RO 27488907, reprezentată legal de Sugar Andrei - administrator, împotriva rezultatului/raportului procedurii nr. 15229/27.08.2025 comunicat la data de 28.08.2025 prin adresa nr. 15230/27.08.2025, emis de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „DR. CONSTANTIN OPRIȘ” BAIA MARE, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Baia Mare, str. G. Coșbuc nr. 31, județul Maramureș, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect Servicii de pază și protecție, s-au solicitat următoarele: a. Admiterea contestației și anularea parțială a rezultatului/ raportului procedurii nr. 15229/27.08.2025 comunicat la data de 28.08.2025 prin adresa nr. 15230/27.08.2025, în ceea ce privește declararea ca admisibilă și conformă a ofertei RAYD SECURITY STAR SRL precum și a actelor subsecvente și pe cale de consecință: b. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de ofertanta RAYDRAYD SECURITY STAR SRL și ulterior emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale și în condițiile statuate în decizia ce se va pronunța; c. Constatarea nulității absolute a acordului-cadru semnat prin încălcarea timpului legal de așteptare; d. Accesul la dosarul constituit la Consiliu. Prin cererea de intervenție nr. 169/09.09.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 64046/15.09.2025, RAYD SECURITY STAR SRL, cu sediul în Baia Mare, str. Băii nr. 3, județul Maramureș, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J24/959/2018, având CUI 30798169, reprezentată Pagina 1 din 2

§ 2

legal de Hotico Ciprian - administrator, solicită respingerea, ca nefondată și neîntemeiată, a contestației formulată de SICA GUARD SRL. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția introducerii contestației de o persoană fără calitate de reprezentant, invocată de autoritatea contractantă, precum și excepțiile inadmisibilității contestație și autorității de lucru judecat, invocate de intervenient. Admite, în parte, contestația depusă de SICA GUARD SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „DR. CONSTANTIN OPRIȘ” BAIA MARE și anulează raportul procedurii nr. 15229/27.08.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de RAYD SECURITY STAR SRL, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă să continue procedura cu reevaluarea ofertei menționate, în considerarea celor ce preced, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Admite excepția privind lipsa competenței materiale a CNSC în soluționarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a acordului-cadru încheiat între autoritatea contractantă și RAYD SECURITY STAR SRL, invocată din oficiu, și declină competența de soluționare către Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Respinge cererea de intervenție depusă de RAYD SECURITY STAR SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 35.526 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …….. Data: …….. Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 61117/02.09.2025, formulată de ........, cu sediul în ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI RO ........, reprezentată legal de ........ - administrator, împotriva rezultatului/raportului procedurii nr. 15229/27.08.2025 comunicat la data de 28.08.2025 prin adresa nr. 15230/27.08.2025, emis de ........, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea ........, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect ........, s-au solicitat următoarele: a. Admiterea contestației și anularea parțială a rezultatului/ raportului procedurii nr. 15229/27.08.2025 comunicat la data de 28.08.2025 prin adresa nr. 15230/27.08.2025, în ceea ce privește declararea ca admisibilă și conformă a ofertei ........ precum și a actelor subsecvente și pe cale de consecință: b. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de ofertanta ........ și ulterior emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale și în condițiile statuate în decizia ce se va pronunța; c. Constatarea nulității absolute a acordului-cadru semnat prin încălcarea timpului legal de așteptare; d. Accesul la dosarul constituit la Consiliu. Prin cererea de intervenție nr. 169/09.09.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 64046/15.09.2025, ........, cu sediul în ........, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal de ........ - administrator, solicită respingerea, ca nefondată și neîntemeiată, a contestației formulată de ......... Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Pagina 1 din 13

§ 2

precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația înregistrată la CNSC sub nr. 61117/02.09.2025, prin care ........ critică rezultatul/raportul procedurii nr. 15229/27.08.2025 comunicat, la data de 28.08.2025, prin adresa nr. 15230/27.08.2025, emis de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În cuprinsul contestației, ........ prezintă un scurt istoric cu privire la modul de desfășurare al procedurii de atribuire, precum și interesul său de a formula contestație și subliniază că, ulterior deciziei CNSC nr. 2312/C2/2598/08.08.2025, autoritatea contractantă a reevaluat oferta depusă de ........, emițând un nou raport al procedurii prin care l-a declarat din nou câștigător pe ofertantul ......... Față de acest aspect, contestatorul apreciază că din raportul procedurii nr. 15229/27.08.2025 nu rezultă, în mod concret, modalitatea în care autoritatea contractantă s-a conformat deciziei CNSC, în sensul că nu s-a specificat modalitatea de calcul al prețului ofertat de ........ și nici nu au fost indicate elemente care să demonstreze depunerea de către acest ofertant a certificatelor de atestare profesională pentru agenții de pază și șefii de obiectiv desemnați. De asemenea, învederează că, așa cum a arătat în contestația inițială, oferta depusă de ........ este inacceptabilă și neconformă raportat la prevederile art. 137 alin. 2 lit. d) și alin. 3 lit. b) din HG nr. 395/2016, deoarece a prezentat o propunere financiară care nu poate fi justificată și nu poate realiza serviciile asumate, deoarece doar în situația cuantificării salariului minim și a obligațiilor legale ce trebuie suportate de angajator, se depășește valoarea ofertată. Totodată, menționează că din raportul procedurii nr. 15230/ 27.08.2025 nu rezultă în ce măsură ofertantul câștigător a demonstrat sustenabilitatea prețului fapt ce atrage neconformitatea ofertei. În cele ce urmează, autorul contestației prezintă pe larg motivele pentru care, în opinia sa, oferta ........ este neconformă, întrucât: - nu a făcut dovada deținerii certificatelor de calificare profesională a agenților de securitate și a șefilor de obiectiv; - prețul ofertat este nesustenabil întrucât care nu acoperă costurile minime obligatorii impuse de legislația muncii și legislația specifică serviciilor de pază. Având în vedere că acordului-cadru a fost încheiat cu încălcarea termenului legal de așteptare, contestatorul apreciază că acesta este lovit de nulitate absolută si solicită dispunerea măsurilor corespunzătoare Pagina 2 din 13

§ 3

de repunere a părților în situația anterioară, conform art. 58 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016, precum și cele ale Legii nr. 333/2003. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 62516/08.09.2025, ........ solicită respingerea contestației formulată de ........ întrucât aceasta a fost introdusă de o persoană care nu are calitatea de reprezentant. În acest sens, arată că semnarea contestației s-a realizat de către ........ fără menționarea calității de lider al asocierii ........ - ......... Întrucât ........ nu a fost împuternicită/desemnată prin acordul de asociere pentru depunerea contestației, iar oferta este depusă de către asocierea constituită, autoritatea contractantă consideră că urmează a fi respinsă contestația depusă în dosarul nr. 3451/2025 ca fiind depusă de o persoană care nu are calitatea de reprezentant. În cazul în care nu este admisă excepția invocată, ........ solicită respingerea contestației ca nefondată, precum și a oricărei cereri de obligare la plata cheltuielilor ocazionate de depunerea și/sau soluționarea contestației. În continuare, răspunzând criticilor punctuale ale contestației, autoritatea contractantă a precizat următoarele: Urmare

§ 4

a

§ 5

solicitării

§ 6

transmise

§ 7

prin

§ 8

adresa

§ 9

nr. 14526/21.09.2025, ........ a transmis, în termenul stabilit atât justificarea prețului ofertat, cât și documentele privind absolvirea cursului de calificare pentru agenții de securitate și șefii de obiectiv conform celor dispuse de Consiliu. După primirea Deciziei CNSC nr. 2312/C2/2598, îndeplinit cele dispuse prin aceasta, a solicitat documentele de confirmare a celor depuse la deschiderea ofertelor, documente care au fost analizate, așa cum rezulta din Procesele verbale întocmite (în data de 22.08 - filele 55 - 57 și în data de 27.08.2025 - filele 48-50). Referitor la prețul unitar și valoarea ofertei depuse de ........, a solicitat aviz din partea Serviciului financiar-contabil al unității sale, care a confirmat „calcul salarial conform". În ceea ce privește documentele care atestă calificarea agenților de pază și a șefilor de obiectiv, acestea au fost depuse odată cu răspunsul nr. 152/28.08.2025. După analiza documentelor depuse, comisia a întocmit raportul procedurii în care s-a menționat că acesta este redactat după primirea Deciziei CNSC. S-a stabilit că oferta depusă de ........ este admisibilă și câștigătoare. Susținerile contestatorului privind faptul că oferta ........ este inacceptabilă și neconformă urmează a fi respinse întrucât nu sunt reale. Pagina 3 din 13

§ 10

În opinia sa, încheierea a acordului cadru și a contractului de servicii la data la data de 29.09.2025 s-a realizat cu respectarea termenului reglementat, întrucât prin Decizia CNSC nr. 2312/C2/2598 s- a dispus continuarea procedurii. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin cererea de intervenție nr. 169/09.09.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 64046/15.09.2025, ........ a solicitat cele sus menționate. Ulterior justificării admisibilității cererii sale, intervenientul prezintă, pe larg, argumente pentru a demonstra legalitatea și temeinicia evaluării realizate de comisia de evaluare. Totodată, invocă excepția inadmisibilității contestației formulată de ........ întrucât, în această etapă, respectiv după evaluarea ofertelor, declararea câștigătorului și închiderea procedurii, valoarea ofertată de autoritatea contractantă nu poate fi contestată. De asemenea, intervenientul invocă excepția inadmisibilității contestației formulată de ........ pe motiv de existență a autorității de lucru judecat întrucât autoritatea contractantă a pus în executarea decizia CNSC în sensul că i-a solicitat clarificări, a reevaluat oferta sa și a declarat-o câștigătoare. Urmare a studierii dosarului cauzei, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 70948/10.10.2025, ........ prezintă concluzii scrise prin care reiterează aspectele precizate anterior în contestație, menținându- și, în totalitate, criticile formulate. Prin adresele nr. 71578/3451/C2/14.10.2025, nr. 71580/3451/C2/ 14.10.2025 și nr. 71862/3451/C2/14.10.2025, în temeiul art. 15 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ținând cont de prevederile art. 9 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 12 alin. (2) și art. 53 alin. (1) din același act normativ, Consiliul pune în discuția părților lipsa de competență materială a CNSC în soluționarea capătului de cerere din petitul contestației privind constatarea de către CNSC a nulității absolute a acordului-cadru semnat prin încălcarea timpului legal de așteptare, fiind, totodată, solicitat un punct de vedere față de declinarea soluționării acestui capăt de cerere către Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, unde ambele părți își au sediul. Prin adresele înregistrate la Consiliu cu nr. 72412/16.10.2025, nr. 72397/16.10.2025 și nr. 72383/16.10.2025, ........, ........ și ........ au precizat că sunt de acord cu declinarea soluționării capătului de cerere mai sus menționat către Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, unde ambele părți își au sediul. ........ a constituit cauțiunea în cuantum de ........ lei, prin recipisa de consemnare nr. ........ din data de 03.09.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 3189/05.09.2025. Pagina 4 din 13

§ 11

Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ........, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire proprie, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect ........, prin publicarea pe site-ul propriu a invitație de participare nr. ......... Valoarea estimată a achiziției este între ........ lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. În cadrul procedurii au fost primite 3 oferte, care au fost deschise la data de 23.06.2025, conform procesului – verbal nr. 2387, iar în urma evaluării lor a fost emis raportul procedurii nr. 3587/23.06.2025, prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de ........, cu un punctaj total de 100 de puncte, în timp ce oferta contestatorului ........ a fost clasată pe locul 2, cu un punctaj total de 88,76 punte. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, ........ a depus contestația de față prin care reclamă evaluarea ofertei desemnată câștigătoare, susținând că este nelegală. Relativ la cererea de intervenție depusă de ........, văzând că acesta are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind ofertantul desemnat câștigător, Consiliul, în conformitate cu art. 64 C.proc.civ, va încuviința, în principiu, cererea în discuție, pe care o califică ca fiind cerere de intervenție în interesul autorității contractante câtă vreme urmărește aceeași finalitate ca aceasta din urmă, respectiv menținerea actelor procedurii. Cu privire la cererea de studiu a documentelor aflate la dosarul cauzei, Consiliul a asigurat contestatorului accesul la documentele dosarului achiziției publice în forma transmisă de autoritatea contractantă la dosarul cauzei, pentru aceleași rațiuni avute în vedere la admiterea cererii similare din ciclul procesual anterior. Preliminar analizei criticilor din contestație, Consiliul va respinge excepția introducerii contestației de o persoană care nu are calitatea de reprezentat, invocată de autoritatea contractantă, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 care recunosc oricăruia dintre membrii unei asocieri dreptul de a formula orice cale de atac reglementată de legea arătată. Or, ........ are calitate de lider al Asocierii ........ – ......... De asemenea, va fi respinsă excepția inadmisibilității contestației, invocată de intervenient, deoarece ........ critică rezultatul procedurii stabilit în lumina deciziei Consiliului, solicitând verificarea temeiniciei acestuia de organismul administrativ-jurisdicțional, demers ce este în acord cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 101/2016. Pagina 5 din 13

§ 12

Respinsă va fi și excepția autorității lucrului judecat, invocată de intervenient, având în vedere că actele atacate prin demersul de față sunt diferite de cele atacate în ciclul procesual anterior, astfel că tripla identitate de elemente prevăzută la art. 1201 C. proc. civ. (părţi, obiect şi cauză juridică) nu se întâlnește în speța de față. Desigur că aspecte dezlegate deja prin decizia anterioară a Consiliului nu mai pot fi contrazise și vor fi avute în vedere la soluționarea litigiului de față, autoritatea de lucru judecat acționând în acest caz sub forma prezumției, mijloc de probă de natură a demonstra un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a acordului-cadru încheiat între autoritatea contractantă și ........, Consiliul reține că autoritatea contractantă a procedat la încheierea acordului-cadru obiect al procedurii, la data de 28.08.2025, astfel cum rezultă din probatoriul administrat la dosarul cauzei. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 101/2016: Art. 9 alin. (5) Contractul încheiat cu nerespectarea prevederilor alin. (4) este lovit de nulitate absolută. Încheierea contractului anterior/ulterior formulării contestaţiei nu împiedică soluţionarea acesteia de către Consiliu. Art. 53. alin. (1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile. Art. 12 alin. (2) Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Art. 12 alin. (3) Decizia de declinare a competenței Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ de cu activitate jurisdicțională competent; În soluționare, se reține că petentul solicită infirmarea rezultatului procedurii, prin respingerea ofertei desemnată câștigătoare, dar și constatarea nulității absolute a acordului-cadru încheiat între autoritatea contractantă și ......... În lumina dispozițiilor legale de mai sus, Consiliul constată că asupra nulității contractului de achiziție publică competentă a se pronunța, în primă instanţă, este secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, în cazul de față, a Tribunalului Maramureș, unde atât autoritatea, cât și reclamantul își au sediul. Pagina 6 din 13

§ 13

Se mai reține că asupra actelor întocmite de autoritatea contractantă în etapa de atribuire, competența de soluționare a contestației aparține, în continuare, CNSC. Pe cale de consecință, în cele ce urmează, Consiliul se va pronunța asupra legalității evaluării ofertei criticate, urmând ca, în considerarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 101/2016, ante-citate, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a acordului-cadru, înregistrat la sediul autorității contractante sub nr. 15438/28.08.2025, să fie declinat spre competentă soluționare, Tribunalului Maramureș, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Pe fond, având în vedere că procedura de față este o procedură proprie în derularea căreia autoritatea contractantă are obligația respectării principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, astfel cum stipulează art. 111 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, verificările ce vor fi efectuate în cele ce urmează, vor fi subsumată acelorași principii. În soluționare, Consiliul reține că evaluarea ofertei desemnată câștigătoare, depusă de ........, a fost adusă în discuție de ........ și cu ocazia soluționării contestației acestuia, care a format obiectul dosarului nr. 2598/2025, soluționată prin Decizia nr. 2312/C2/2598/08.08.2025, după cum urmează: Admite contestația depusă de ........, în contradictoriu cu ........ și anulează raportul procedurii nr. 3606/26.06.2025, în partea care privește evaluarea ofertei depusă de ........, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă să continue procedura cu reevaluarea ofertelor menționate, în considerarea celor ce preced, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. (…) Pentru a decide astfel, Consiliul a avut în vedere următoarele considerente cu relevanță în analiza motivelor de pretinsă nelegalitate invocate prin contestația de față: Verificând oferta câștigătoare, Consiliul constată că se regăsesc atestatele agenților de pază, nu și certificatele de calificare profesională pentru agenții de pază inclusiv șefii de obiectiv Puiu Marcel, Bârlea Ion și Cucu Romanel, ceea ce denotă că evaluarea ofertei ........ nu este finalizată. Argumentul autorității contractante conform căruia ........ asigură paza în momentul de față nu poate fi primit dată fiind obligația ofertanților de a dovedi îndeplinirea cerințelor impuse însă, ținând seama că ofertantul arătat a prezentat lista agenților de pază și atestatele acestea, Consiliul apreciază că revenea comisiei de evaluare obligația de a solicita certificatele de calificare ale acestora inclusiv pentru șefii de obiectiv, în cauză fiind vorba despre o clarificare de confirmare. În stabilirea acestei finalități, relevanță prezintă principiul proporționalității care, alături de celelalte principii din materia achizițiilor publice, guvernează procedura de față, principiu care impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este Pagina 7 din 13

§ 14

posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 5 mai 1998, National Farmers’ Union și alții, C-157/96, pct. 60). De interes este și abordarea Tribunalului de la Luxemburg din hotărârea pronunțată la 10 decembrie 2009 în cauza T-195/08, Antwerpse Bouwwerken NV împotriva Comisiei Europene: (…) (…) În continuare, Consiliul va analiza temeinicia criticilor contestatorului legate de evaluarea necorespunzătoare a propunerii financiare a ofertei câștigătoare din perspectiva elementelor care concură la formarea prețului ofertat de autorul acestea. Astfel, relevante se rețin a fi prevederile documentației de atribuire, respectiv: -cele ale fișei de date având conținutul: IV. 4.2 – Modul de prezentare al propunerii financiare Ofertantul va completa Formularul de ofertă (Formularul 1) de la secțiunea formulare și de asemenea anexa la formularul de ofertă. Prețurile vor fi trecute ca un număr cu două zecimale, în lei și nu vor include TVA. Prețul unitar va cuprinde toate elementele constitutive (inclusiv echipamentele/logistica de care dispune ofertantul pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de servicii, pe care ofertantul se angajează să le utilizeze pentru execuția contractului). (…); -cele din caietul de sarcini având conținutul: Modul de prezentare a propunerii financiare Oferta financiară este fermă și va fi prezentată în lei. Oferta financiară va fi prezentată cu prețul/oră, cât și prețul pe numărul total de ore, exprimat în lei, fără TVA pentru toate serviciile solicitate prin caietul de sarcini. ........ a prezentat Formularul de ofertă, din conținutul căruia rezultă că a ofertat un tarif de 25,11 lei/oră/post pază. Vizavi de susținerile contestatorului, autoritatea contractantă se apără invocând prevederile documentației de atribuire și, de asemenea, arată aceasta că prețul câștigătorului se situează peste pragul de 80% din valoarea estimată, că legislația permite angajatorilor să angajeze persoane pentru care pot primi subvenții de la stat, precum și că este interesată să aibă cheltuieli cât mai reduse având în vedere adresa CJ MM NR. 7940/10.04.2025. Contrar acestor apărări, Consiliul reține că, în cazul procedurilor de achiziție publică având ca obiect servicii de pază, este o obligație a autorităților contractante de a verifica sustenabilitatea tarifelor orare ofertate pentru a se asigura că sunt respectate obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea nr. 53/2003 - codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării, indiferent de prețul inclus în propunerea financiară și de procentul reprezentat de acest preț raportat la valoarea estimată a procedurii. O asemenea obligație se impune și din perspectiva tratamentului egal între competitori, elementele de cost obligatorii prevăzute de legislația specifică fiind esențiale și pentru aceștia, întrucât neofertarea tuturor elementelor de cost sau ofertarea unor elemente sub nivelul minim stabilit de lege conduce la distorsionarea liberei concurenței și alterarea rezultatului procedurii. Cum a arătat Consiliul în mod constant în practica sa, prețul propus nu este un element pur formal al ofertei, prezumat a fi valabil și admis indiferent de cuantumul său, ci Pagina 8 din 13

§ 15

reprezintă un element esențial al propunerii financiare a cărui realitate și legalitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare. Concret, comisia de evaluare trebuie să verifice principalele elemente ale ofertei pentru a stabili dacă prețul ofertat este unul care permite derularea contractului în condiții de legalitate (prin respectarea tuturor condițiilor legale impuse de legislația muncii ori legislația specifică), conform celor stabilite prin caietul de sarcini. Analizând actele evaluării ofertelor, în lumina celor anterior expuse, Consiliul constată că membrii comisiei abilitate cu atribuirea contractantului, cu excepția unuia, nu au considerat oportună nicio cerere de clarificare a informațiilor ofertei ........, reținând admisibilitatea acesteia. Or, chiar dacă oferta în discuție se situează peste pragul de 80% din valoarea estimată, după cum autoritatea contractantă arată, nu poate fi ignorat că aceasta însăși a estimat valoarea achiziției având în vedere un tarif de 31,00 lei/oră (pag. 4 a caietului de sarcini). De asemenea, se observă că autoritatea contractantă încearcă să justifice decizia sa de a considera că prețul ofertat este unul sustenabil, plecând de la posibilitatea recunoscută ofertanților de a beneficia de subvenții în baza Legii nr. 76/2002, posibilitate care nu poate fi negată nici ofertantului câștigător dar care trebuia dovedită de acesta pentru a fi acceptată. Este știut că legislația achizițiilor publice operează cu certitudini și nu cu presupuneri, fiind de datoria autorității contractante în virtutea atribuțiilor sale de verificare din etapa de evaluare a ofertelor, să înlăture orice echivoc cu privire la oferta asupra căreia acesta planează. Prin urmare, sustenabilitatea prețului ofertat de ........ trebuia verificată de comisia de evaluare, tocmai pentru a se asigura că va desemna câștigătoare o ofertă care permite derularea contractului în condiții de legalitate, critica contestatorului fiind, pe cale de consecință, întemeiată. Din actele dosarului rezultă că, în aplicarea deciziei Consiliului, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ........ (adresa nr. 14526/21.08.2025), respectiv prezentarea inclusiv a certificatelor de calificare profesională pentru șefii de obiectiv ........, ........ și ........, dar și prezentarea unei declarații privind modul de formare a prețului, enumerarea componentelor prețului unitar cu procentul aferent P.U. cu procentul aferent având ca obiectiv servicii de pază și cu respectarea obligațiilor prevăzute de codul muncii și legislația în vigoare privind salarizarea. Prin răspunsul nr. 142/25.08.2025, în referire la șefii de obiectiv, ofertantul a arătat că, potrivit art. 38 alin. (5) din Legea nr. 333/2003, sunt exceptate de la obligația obținerii certificatului de absolvire a cursului de calificare profesională persoanele care dețin un certificat de competențe profesionale, dobândit potrivit legii și care fac dovada că au avut calitatea de polițist sau cadru militar. Au fost anexate copii de pe deciziile de pensionare și diploma de absolvire a școlii militare de ofițeri. În procesul – verbal încheiat la data de 27.08.2025, comisia de evaluare a consemnat: În urma analizării documentelor prezentate, Comisia de evaluare constată că cerințele stabilite sunt îndeplinite, oferta este declarată conformă și admisibilă, însă nu identifică Consiliul nicăieri informații care să conducă la Pagina 9 din 13

§ 16

formarea convingerii sale în sensul că documentele primite au fost analizate de membrii comisiei de evaluare iar decizia anterior pronunțată nu a fost pusă în aplicare doar în mod formal. ........ a răspuns transmițând informațiile care, în opinia sa, sunt suficiente însă nu și în opinia contestatorului astfel că în actele evaluării trebuia să se regăsească analiza răspunsului primit, respectiv dacă explicațiile cu privire la șefii de obiectiv și prețul ofertat sunt întemeiate și de ce s-a considerat așa. În ceea ce privește prețul ofertat trebuia comisia de evaluare să analizeze plecând de la tipul posturilor indicate în caietul de sarcini, dacă au fost incluse toate categoriile de costuri cu resursa umană, prevăzută de Codul muncii și de Codul fiscal, includerea sporurilor obligatorii în raport cu tipul de posturi. Cât privește numărul de agenți, apreciat insuficient de contestator, Consiliul observă că în susținere nu se indică prevederea documentației de atribuire prin care să se fi impus un anumit număr de agenți și care să fi fost încălcată de ......... Nu vor fi reținute nici susținerile legate de diferite costuri ce ar fi trebuit incluse în tarif, acestea reprezentând simple aprecieri personale ale contestatorului. Subliniază Consiliul că autoritatea contractantă nu poate admite și, implicit, desemna câștigătoare o ofertă fără a verifica în prealabil, cu atenție sporită, dacă sunt respectate atât cerințele documentației de atribuire, cât și ale legislației muncii sau fiscale aplicabile, mai cu seamă că legiuitorul sancționează cu respingerea din procedură a ofertei a cărei propuneri financiare constituie o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor publice [art. 137 alin. (3) lit. g) din HG nr. 395/2016]. Manopera salarială a personalului prestator trebuie să acopere salariul minim brut pe economie, contribuțiile, cheltuielile directe și indirecte, și nu poate fi indiferentă autorității contractante. În plus, din perspectiva tratamentului egal între competitori, elementele de cost obligatorii sunt esențiale și pentru aceștia, întrucât ofertarea unor elemente sub nivelul minim stabilit de lege conduce la distorsionarea liberei concurenței și alterarea rezultatului procedurii. Cum a arătat Consiliul în mod constant în practica sa, prețul propus nu este un element pur formal al ofertei, prezumat a fi valabil și admis indiferent de cuantumul său, ci reprezintă un element esențial al propunerii financiare a cărui realitate și legalitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare. Orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertelor, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, materializată într-un act de evaluare. În lipsa unor verificări detaliate, activitatea de evaluare a ofertelor devine una conjuncturală, subiectivă și arbitrară, comisia de evaluare putând să declare admisibilitatea unei oferte, chiar dacă ea nu este pe deplin justificată. Pagina 10 din 13

§ 17

Niciunde, însă, nu apare o analiză efectivă a corectitudinii explicațiilor primite, dacă acestea sunt unele concordante dispozițiilor legale, deși, după cum rezultă din criticile contestatorului, există suspiciuni și neclarități privind anumite informații furnizate de ofertantul interpelat. Simplele afirmații cum că justificările primite sunt unele concludente nu sunt suficiente și nici nu pot convinge Consiliul asupra faptului că achizitoarea a înțeles că operațiunea de verificare (evaluare) a ofertelor nu este una abstractă. Potrivit unei jurisprudențe constante a instanței de la Luxemburg, obligația de motivare depinde de natura actului în cauză şi de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să evidențieze în mod clar şi neechivoc raționamentul instituției, astfel încât, pe de o parte, să permită persoanelor interesate să cunoască justificările măsurii adoptate pentru a putea să îşi apere drepturile şi să verifice dacă decizia este sau nu temeinică şi, pe de altă parte, să permită instanței să exercite controlul de legalitate (Hotărârea Curții din 14 februarie 1990, Delacre şi alții/Comisia, C-350/88, Rec., p. I-395, punctele 15 şi 16, şi hotărârea Tribunalului din 9 aprilie 2003, Forum des migrants/Comisia, T-217/01, Rec., p. II-1563, punctul 68). Obligația de motivare constituie o normă fundamentală de procedură, care trebuie distinsă de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă fiind o componentă a legalității pe fond a actului în litigiu (Hotărârea Curții din 22 martie 2001, Franța/Comisia, C-17/99, Rec., p. I-2481, punctul 35, şi Hotărârea Tribunalului din 12 noiembrie 2008, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T-406/06, punctul 47). De asemenea, s-a mai reținut că motivarea unui act cauzator de prejudicii trebuie să permită instanței să exercite controlul legalității şi să ofere persoanei interesate informațiile necesare pentru a aprecia dacă actul este întemeiat. Prin urmare, o lipsă sau o insuficiență a motivării, care împiedică acest control judecătoresc, constituie motive de ordine publică ce pot, şi chiar trebuie, să fie invocate din oficiu de instanță (Hotărârea Curții din 20 februarie 1997, Comisia/Daffix, C-166/95 P, Rec., p. I-983, punctele 23 şi 24, şi Hotărârea Tribunalului din 10 septembrie 2008, Evropaïki Dynamiki/Curtea de Justiție, T-272/06, punctele 27 şi 28 şi jurisprudența acolo citată). În lipsa acestor justificări, actul decizional este lipsit de transparență, astfel că, fără să poată ști care sunt în concret raționamentele comisiei de evaluare în luarea deciziei atacate, pentru a verifica în cunoștință de cauză legalitatea ei, Consiliul nu poate valida concluzia la care s-a ajuns în cuprinsul raportului procedurii. Consiliul nu poate face în locul comisiei de evaluare analiza pe care aceasta din urmă este obligată să o înfăptuiască, nu se poate substitui atribuțiilor comisiei, precizate la art. 127 și următoarele din HG nr. 395/2016, rolul său de organism administrativ-jurisdicțional fiind acela Pagina 11 din 13

§ 18

de examinare din punct de vedere al legalității și temeiniciei actul atacat, așa cum impune art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, și nu de analizare a ofertelor, inclusiv sub aspectul justificării prețului ofertat, în condițiile în care nu există o analiză și o evaluare corespunzătoare a comisiei care să poată fi certificată de către organismul administrativ- jurisdicțional. Astfel, Consiliul apreciază asupra încălcării de către autoritatea contractantă a principiului transparenței, procesul evaluării ofertelor trebuind să beneficieze de caracterul transparenței pentru a fi ușor de verificat. Pe cale de consecință, se impune reluarea procesului de evaluare a răspunsurilor la clarificări privind sustenabilitatea prețului ofertat de ........ în urma căruia comisia de evaluare să stabilească, motivat, în acord cu dispozițiile legale, caracterul ne/conform al acesteia. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația și va anula raportul procedurii nr. 15229/27.08.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de ........, precum și actele subsecvente acestuia, autoritatea contractantă urmând să continue procedura cu reevaluarea ofertei menționate, în considerarea celor ce preced, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Față de soluția prefigurată, cererea de intervenție depusă de ........ va fi respinsă, ca nefondată. Decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția introducerii contestației de o persoană fără calitate de reprezentant, invocată de autoritatea contractantă, precum și excepțiile inadmisibilității contestație și autorității de lucru judecat, invocate de intervenient. Admite, în parte, contestația depusă de ........, în contradictoriu cu ........ și anulează raportul procedurii nr. 15229/27.08.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de ........, precum și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă să continue procedura cu reevaluarea ofertei menționate, în considerarea celor ce preced, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Admite excepția privind lipsa competenței materiale a CNSC în soluționarea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Pagina 12 din 13

§ 19

acordului-cadru încheiat între autoritatea contractantă și ........, invocată din oficiu, și declină competența de soluționare către Tribunalul Maramureș, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal. Respinge cererea de intervenție depusă de ......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 13 din 13

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.