AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3204/2025

ACI CLUJ SA în contradictoriu cu ORAȘUL TĂȘNAD

Decizia CNSC nr. 3204/C2/3104 din 24.10.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3204/C2/3104 din 24.10.2025

Data din document
2025-10-24
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investitii „AquaPark Transilvania Terme Tasnad”, s-au solicitat: - Sa dispuneţi obligarea autoritatii contractante la modificarea criteriilor de calcul al punctajului pentru propunerea tehnica prin inlaturarea/modificarea cerinţei referitoare la numărul de contracte stipulate in sarcina managerului de proiect, forma actuala a cerinţei fiind clar restrictiva si disproporţionata raportat la obiectul procedurii de atribuire, precum si prin reglementarea punctajului acordat in cele 3 etape de îndeplinire a contractului, forma actuala generând un rezultat disproportianat in cadrul procedurii, avand in vedere ca cele 3 praguri de acordare a punctajului sunt 15 puncte, 5 puncte si 3 puncte. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ACI CLUJ SA, în contradictoriu cu ORAȘUL TĂȘNAD, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3204/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 55192Data înregistrării: 2025-08-11
ContestatorACI CLUJ SACUI 200513
Autoritate contractantăORAȘUL TĂȘNADCUI 3897122

2025_3204_2025_Decizie_3204.pdf, BO2025_3204_2025_BO2025_3204.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.800 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3204 / C2 / 3104 Data: 24.10.2025 Prin contestația nr. 48/07.08.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 55192/11.08.2025, formulată de ACI CLUJ SA, cu sediul în Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 70, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J1991000200129, având cod de identificare fiscală RO 200513, reprezentată legal prin Așchilean Ioan – administrator și convențional prin avocat Urcan Mihaela Anca, împotriva documentației de atribuire elaborată de către ORAȘUL TĂȘNAD, cu sediul în localitatea Tășnad, str. Lăcrămioarelor nr. 35, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investitii „AquaPark Transilvania Terme Tasnad”, s-au solicitat: - Sa dispuneţi obligarea autoritatii contractante la modificarea criteriilor de calcul al punctajului pentru propunerea tehnica prin inlaturarea/modificarea cerinţei referitoare la numărul de contracte stipulate in sarcina managerului de proiect, forma actuala a cerinţei fiind clar restrictiva si disproporţionata raportat la obiectul procedurii de atribuire, precum si prin reglementarea punctajului acordat in cele 3 etape de îndeplinire a contractului, forma actuala generând un rezultat disproportianat in cadrul procedurii, avand in vedere ca cele 3 praguri de acordare a punctajului sunt 15 puncte, 5 puncte si 3 puncte. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2

§ 2

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ACI CLUJ SA, în contradictoriu cu ORAȘUL TĂȘNAD, în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

§ 3

Pagina 2 din 2 PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, Alina-Oana OPRIȘAN Maria-Marinela PĂUN

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 15.456 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ………. Data: ………… Prin contestația nr. 48/07.08.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. ………, formulată de ..............., cu sediul în …….., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. …….., având cod de identificare fiscală RO ……., reprezentată legal prin ……. – administrator și convențional prin avocat ……., împotriva documentației de atribuire elaborată de către ..............., cu sediul în localitatea ………, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investitii „AquaPark ………”, s-au solicitat: - Sa dispuneţi obligarea autoritatii contractante la modificarea criteriilor de calcul al punctajului pentru propunerea tehnica prin inlaturarea/modificarea cerinţei referitoare la numărul de contracte stipulate in sarcina managerului de proiect, forma actuala a cerinţei fiind clar restrictiva si disproporţionata raportat la obiectul procedurii de atribuire, precum si prin reglementarea punctajului acordat in cele 3 etape de îndeplinire a contractului, forma actuala generând un rezultat disproportianat in cadrul procedurii, avand in vedere ca cele 3 praguri de acordare a punctajului sunt 15 puncte, 5 puncte si 3 puncte. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față,

§ 2

prin care ............... critică documentația de atribuire a procedurii în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Autoarea contestației supune atenției faptul că analizând documentația de atribuire a procedurii în cauză, a constatat faptul că există o disproporționalitate între aceasta și obiectul contractului prezentei proceduri, precum și că aceste criterii privind experiența similară a managerului de proiect sunt restrictive raportat la numărul de contracte cerute și la intervalul de timp în care acestea trebuiau să fie încadrate. Concret, precizează reclamanta, cerințele criticate se regăsesc în fișa de date la pagina 3 și în caietul de sarcini la pag. 43 – factori de evaluare – 2. Punctajul pentru propunerea tehnică. Printre criteriile de evaluare a ofertei tehnice, remarcă reclamanta, se regăsește cerința legată de managerul de proiect, cerință care poate genera un punctaj maxim de 15 puncte, criteriul de calcul al punctajului fiind numărul de contracte în care acesta a participat în ultimii 5 ani. Astfel, notează petenta, pentru punctajul maxim (15 puncte) se solicită participarea managerului de proiect în minim 8 - maxim 10 contracte de execuție bazine publice, aqua parc (indoor outdoor), bazine de înot, pentru 5 puncte minim 5 - maxim 7 contracte, și pentru 3 puncte minim 2 - maxim 4 contracte. Față de această solicitare, în opinia contestatoarei, această modalitate de evaluare este restrictivă și lipsită de aplicabilitate cu referire la următoarele aspecte: i. Din punct de vedere tehnic, executarea, coordonarea și conducerea unui număr de 8-10 contracte similare în 5 ani este imposibil de realizat de o singură persoană, în mod real; ii. Cerinţa criticată este restrictivă deoarece împiedică operatori economici cu experiență în domeniu să participe la această procedură, tocmai pentru că din punct de vedere contractual este o cerință imposibil de realizat pentru lucrări similare, respectiv de anvergura celor ce fac obiectul prezentei licitații; iii. Poate crea un avantaj unor operatori economici care au executat doar piscine de agrement, piscine rezidenţiale private, adică bazinele simple fără infrastructura pe care acest proiect o are, sens în care experiența similară dovedită nu are nicio valoare, managerul de proiect fiind total depăşit de o astfel de lucrare complexă. Contestatoarea apreciază că, la stabilirea punctajului și a clasamentului, autoritatea contractantă trebuie să țină cont de dispozițiile art. 187 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 189 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Cerințele privind numărul de contracte calculate pentru ultimii 5 ani care dovedesc experienţa similară a managerului de proiect și determină acordarea punctajului in cadrul ofertei tehnice este, în opinia reclamantei, și una disproporționată raportat la termenul de execuţie

§ 3

prevăzut de către autoritatea contractantă pentru acest proiect, respectiv 36 de luni. Ca un exemplu, evidențiază reclamanta, dacă am avea 10 contracte a căror finalizare individuală este prevăzută în 5 ani, pentru a putea fi folosite ca și experiență similară în cadrul procedurilor de atribuire viitoare, managerul de proiect ar ajunge la un moment dat, în cei 5 ani, să managerieze toate cele 10 contracte în același timp, la stadii fizice diferite. Ca mijloace de probă au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. 33752/14.08.2025, înregistrat la CNSC sub nr. ………, ..............., în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației formulată de ..............., pe cale de excepţie ca fiind lipsită de obiect, iar pe fond ca fiind netemeinică şi nelegală, pentru considerentele expuse în cele ce urmează. Consultând prevederile fişei de date, pag. 3, secţiunea 11.2.5 Criterii de atribuire, precizează autoritatea contractantă, se poate observa că nu există nicio cerinţă din care să rezulte că, numărul de contracte invocate ca şi experienţă similară trebuie să fie executate în ultimii 5 ani, cerinţa fiind identic formulată şi în caietul de sarcini la pagina 43. Mai mult, remarcă organizatoarea procedurii, în cadrul contestaţiei, este preluată cerinţa din fişa de date a achiziţiei, pag. 2, respectiv pag. 4 şi niciunde nu apare cerinţa privind obligativitatea ca în ultimii 5 ani să fi fost executate/prestate contractele invocate ca şi experienţă similară pentru managerul de proiect. Având în vedere lipsa unei astfel de cerinţe, autoritatea contractantă apreciază că se impune respingerea contestaţiei pe cale de excepţie ca fiind fără obiect, iar, în cazul în care Consiliul va considera că nu sunt întrunite condiţiile privind respingerea pe cale de excepţie, organizatoarea procedurii solicită respingerea pe fond a contestaţiei, pe acelaşi considerente, şi anume lipsa din cadrul fişei de date şi din caietul de sarcini a cerinţelor indicate ca fiind restrictive de către contestatoare. Ca mijloace de probă au fost depuse înscrisuri. ............... a constituit cauțiunea în sumă totală de 220.000,00 lei, la dosarul cauzei fiind depuse recipisele de consemnare nr. …/1/14.08.2025, în sumă de 35.000,00 lei, și nr. …/1/18.08.2025, în sumă de 185.000,00 lei, eliberate de CEC Bank – Sucursala …, înregistrate în Registrul de evidență al Consiliului sub nr. … și nr. …. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..............., în calitate de autoritate contractantă, a organizat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investitii „AquaPark ……….”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. …… din 31.07.2025.

§ 4

Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 138.208.917,93 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este cel mai bun raport calitate- preț. Împotriva documentației de atribuire, ............... a formulat prezenta contestație, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Analizând contestația, Consiliul reține că, în fapt, autoarea acesteia este nemulțumită de factorul de evaluare privind managerul de proiect, apreciind că modalitatea de evaluare este restrictivă și lipsită de aplicabilitate cu referire la următoarele aspecte: i. din punct de vedere tehnic, executarea, coordonarea și conducerea unui număr de 8-10 contracte similare în 5 ani este imposibil de realizat de o singură persoană, în mod real; ii. împiedică operatori economici cu experiență în domeniu să participe la această procedură, tocmai pentru că din punct de vedere contractual este o cerință imposibil de realizat pentru lucrări similare, respectiv de anvergura celor ce fac obiectul prezentei licitații; iii. poate crea un avantaj unor operatori economici care au executat doar piscine de agrement, piscine rezidenţiale private, adică bazinele simple fără infrastructura pe care acest proiect o are, sens în care experiența similară dovedită nu are nicio valoare, managerul de proiect fiind total depăşit de o astfel de lucrare complexă. În cadrul algoritmului de calcul pentru factorul de evaluare managerul de proiect – implicare în proiecte similare din cuprinsul fișei de date a achiziției s-au stabilit: Algoritm de calcul: Algoritm de calcul: Expertul face dovada participării în minim 8 maxim 10 contracte de execuție bazine publice, aqua parc (indor outdor), bazine de înot, în care a deținut un rol similar sau a fost responsabil de managementul proiectului -15 pct Expertul face dovada participării în 5 (cinci) – 7 (șapte) contracte/proiecte, în care a deținut un rol similar sau a fost responsabil de managementul proiectului – 5 pct Expertul face dovada participării în 2 (două) – 4 (patru) contracte/proiecte, în care a deținut un rol similar sau a fost responsabil de managementul proiectului - 3 pct. În strategia de contractare a fost justificată punctarea experienței profesionale a managerului de proiect prin aceea că este un element important pentru ducerea la bun sfârșit a contractului. Într-un prim aspect, reține Consiliul că nicăieri în descrierea factorului de evaluare nu este stabilită perioada de 5 ani în care să se fi executat contractele similare. Condiționarea vizează exclusiv numărul de proiecte de execuție bazine publice, aqua parc (indor outdor), bazine de înot, în care managerul de proiect a participat, în funcție de care se calculează punctajul. Astfel că alegațiile contestatoarei privind imposibilitatea de a manageria în termen de 5 ani între 8 și 10 lucrări similare sunt lipsite de temei.

§ 5

De asemenea, din analiza factorului de evaluare se poate constata faptul că autoritatea contractantă a respectat prevederile art. 187 din Legea nr. 98/2016 – (5) Factorii de evaluare prevăzuţi la alin. (4) pot viza, printre altele: (…) b) organizarea, calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru executarea contractului, în cazul în care calitatea personalului desemnat poate să aibă un impact semnificativ asupra nivelului calitativ de executare a contractului. Consiliul face trimitere și la Instrucțiunea ANAP nr. 1/2017 în aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) și art. 187 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, respectiv a art. 192 lit. g) și a art. 209 alin. (8) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, care stabilește: Art. 12. - Atunci când stabilește factorii de evaluare privind calificarea, experiența profesională și/sau modul de organizare a experților-cheie, autoritatea/entitatea contractantă se asigură că: a) factorii de evaluare sunt asociați unei/unor extinderi a cerinței/ cerințelor minime obligatorii stabilite prin caietul de sarcini, avantajul urmărit fiind în corelație cu valori superioare ale nivelurilor de calificare și/sau experiență profesională prezentate de experții-cheie, ce fac obiectul factorilor de evaluare, față de nivelul minim ce trebuie îndeplinit pentru ca propunerea tehnică să fie declarată conformă; b) factorii de evaluare sunt relevanți și reflectă avantajele economice/financiare rezultate din cadrul ofertelor depuse, avantaje care să nu fie anulate sau diminuate pe parcursul îndeplinirii contractului, fiind corelați cu specificul activităților și domeniului corespunzătoare obiectului respectivului contract. (…) NOTA (iv) Pentru a nu distorsiona rezultatul aplicării factorului de evaluare se recomandă stabilirea unor clase în funcție de care să fie acordat punctajul, fiecare clasă reprezentând un interval (peste nivelul minim) în care se încadrează experiența expertului-cheie ce face obiectul factorului de evaluare, măsurată prin numărul de proiecte comparabile la care a participat, realizând activități similare cu cele ce urmează a le implementa în cadrul viitorului contract (de exemplu: între 2 și 4 proiecte - 3 puncte; între 5 și 7 proiecte - 5 puncte; peste 8 proiecte - 10 puncte). Din parcurgerea modalității de redactare a factorului de evaluare și a algoritmului, Consiliul determină că managerul de proiect punctat este relevant și reflectă un avantaj pentru achizitoare, ținând de esența îndeplinirii contractului de achiziție publică. De asemenea, factorul în cauză este asociat unei extinderi a cerinței minime obligatorii stabilite prin caietul de sarcini, autoritatea indicând în caietul de sarcini nivelul minim ce trebuie îndeplinit pentru ca propunerea tehnică să fie declarată conformă – managerul de proiect propus trebuie să aibă experiență profesională în domeniu, respectiv să fi fost implicat ca manager de contract în cel puțin un contract de execuție/proiectare și execuție lucrări având ca obiect lucrări de construire și/sau reabilitare și/sau modernizare și/sau extindere clădiri civile din categoria de importanță C (…) Susține contestatoarea că pot fi avantajați doar operatorii care au executat bazine simple fără infrastructura pe care prezentul proiect o impune, însă nici prin argumentarea probatorie din contestație și nici prin mijloacele de probă anexate ei, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin.

§ 6

(2) și art. 249 C. proc. civ., care impun părților să susțină cu mijloace de probă cele ce afirmă în fața Consiliului, ............... nu reușește să probeze că îi este afectat în vreun fel dreptul de a participa la licitație prin impunerea factorului respectiv, după cum nu este relevată existența unei norme legale care să interzică autorității contractante să solicite experienţa expertului-cheie ce face obiectul factorului de evaluare, măsurată prin numărul de proiecte comparabile la care a participat. În considerarea celor evocate, Consiliul nu va impune autorității contractante modificarea factorului în discuție și, pe cale de consecință, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ................ Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..............., în contradictoriu cu ..............., în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, Alina-Oana OPRIȘAN Maria-Marinela PĂUN

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.