AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3131/2025

FAR FOUNDATION SRL în contradictoriu cu ORASUL BECLEAN

Decizia CNSC nr. 3131/C4/2463 din 17.10.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3131/C4/2463 din 17.10.2025

Data din document
2025-10-17
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru «Construire pasaj rutier peste calea ferată intersecţie cu centura ocolitoare în oraşul Beclean»”, anunț de participare nr. CN1082423/20.06.2025, s-au solicitat următoarele: - suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea cauzei, în temeiul prevederilor art. 22 din Legea nr. 101/2016; - obligarea autorităţii contractante la modificarea Secţiunii IV.2.2) din anunţul de participare nr. CN1082423/20.06.20255 şi prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu cel puţin 15 zile de la:  data publicării în SEAP a modificărilor/completărilor aduse documentaţiei de atribuire; sau  data desuspendării în SEAP a procedurii de atribuire de către autoritatea contractantă; sau  în ipoteza respingerii contestaţiei, data soluţionării contestaţiei de către Consiliu şi a comunicării deciziei către părţi, oricare dintre aceste date este ultima din punct de vedere cronologic, Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de FAR FOUNDATION SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL BECLEAN. Obligă autoritatea contractantă ca în termen de cel mult 20 zile să procedeze la modificarea documentației de atribuire, conform considerentelor de mai sus, și publicarea măsurilor de remediere în SEAP, precum și decalarea termenului de depunere a ofertelor cu cel puțin 15 zile de data publicării în SEAP a măsurilor de remediere, perioadă suficientă elaborării ofertelor care să țină seama de noile modificări. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3131/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 43979Data înregistrării: 2025-07-01
ContestatorFAR FOUNDATION SRLCUI 26999270
Autoritate contractantăORASUL BECLEANCUI 4548821

2025_3131_2025_Decizie_3131.pdf, BO2025_3131_2025_BO2025_3131.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.986 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3131/C4/2463 Data: 17.10.2025 Prin contestaţia nr. 4782/30.06.2025, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 43979/01.07.2025, înaintată de FAR FOUNDATION SRL, având sediul social în Sat Rodna, Comuna Rodna, str. Grănicerilor nr. 791, judeţul Bistriţa-Năsăud, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud sub nr. J06/243/2010, având Cod Unic de înregistrare RO 26999270, reprezentată legal prin dl. Farcaş Valentin-Alexandru, în calitate de administrator, și convenţional de VASS & Asociaţii S.P.A.R.L., cu sediul în str. Alexandru Depărăţeanu nr. 10, sector 1, Bucureşti, sediu ales și pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva documentației de atribuire, elaborată de ORAȘUL BECLEAN, cu sediul în localitatea Beclean, str. Trandafirilor nr. 2, județul Bistrița-Năsăud, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru «Construire pasaj rutier peste calea ferată intersecţie cu centura ocolitoare în oraşul Beclean»”, anunț de participare nr. CN1082423/20.06.2025, s-au solicitat următoarele: - suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea cauzei, în temeiul prevederilor art. 22 din Legea nr. 101/2016; - obligarea autorităţii contractante la modificarea Secţiunii IV.2.2) din anunţul de participare nr. CN1082423/20.06.20255 şi prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu cel puţin 15 zile de la:  data publicării în SEAP a modificărilor/completărilor aduse documentaţiei de atribuire; sau  data desuspendării în SEAP a procedurii de atribuire de către autoritatea contractantă; sau  în ipoteza respingerii contestaţiei, data soluţionării contestaţiei de către Consiliu şi a comunicării deciziei către părţi, oricare dintre aceste date este ultima din punct de vedere cronologic, Pagina 1 din 2

§ 2

şi, pe cale de consecinţă, publicarea unei erate la anunţul de participare nr. CN1082423/20.06.2025 privind noul termen de depunere a ofertelor; - obligarea autorităţii contractante la anularea cerinţelor nelegale din anunţul de participare şi documentaţia de atribuire şi eliminarea/ modificarea/completarea corespunzătoare a acestora, astfel încât documentaţia de atribuire să fie pusă în concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materia achiziţiilor publice şi legislaţia specifică și, pe cale de consecnță, publicarea în SEAP a documentației de atribuire, astfel cum aceasta va fi modificată. Prin Încheierea nr. 2463/C4/2463 din data de 10.07.2025, Consiliul a respins, ca nefondată, cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de FAR FOUNDATION SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL BECLEAN. Obligă autoritatea contractantă ca în termen de cel mult 20 zile să procedeze la modificarea documentației de atribuire, conform considerentelor de mai sus, și publicarea măsurilor de remediere în SEAP, precum și decalarea termenului de depunere a ofertelor cu cel puțin 15 zile de data publicării în SEAP a măsurilor de remediere, perioadă suficientă elaborării ofertelor care să țină seama de noile modificări. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 123.311 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..../.../.. Data: ... Prin contestaţia nr. 4782/30.06.2025, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 43979/01.07.2025, înaintată de ... ... SRL, având sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul .. sub nr. ., având Cod Unic de înregistrare . reprezentată legal prin dl. ...., în calitate de administrator, și convenţional de . cu sediul în str. ., sediu ales și pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva documentației de atribuire, elaborată de ... ..., cu sediul în localitatea ..., ... județul ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru «Construire pasaj rutier peste calea ferată intersecţie cu centura ocolitoare în ... ...»”, anunț de participare nr. CN1082423/20.06.2025, s-au solicitat următoarele: - suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea cauzei, în temeiul prevederilor art. 22 din Legea nr. 101/2016; - obligarea autorităţii contractante la modificarea Secţiunii IV.2.2) din anunţul de participare nr. CN1082423/20.06.20255 şi prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu cel puţin 15 zile de la:  data publicării în SEAP a modificărilor/completărilor aduse documentaţiei de atribuire; sau  data desuspendării în SEAP a procedurii de atribuire de către autoritatea contractantă; sau  în ipoteza respingerii contestaţiei, data soluţionării contestaţiei de către Consiliu şi a comunicării deciziei către părţi, oricare dintre aceste date este ultima din punct de vedere cronologic, şi, pe cale de consecinţă, publicarea unei erate la anunţul de participare nr. CN1082423/20.06.2025 privind noul termen de depunere a ofertelor; - obligarea autorităţii contractante la anularea cerinţelor nelegale din anunţul de participare şi documentaţia de atribuire şi eliminarea/ Pagina 1 din 39

§ 2

modificarea/completarea corespunzătoare a acestora, astfel încât documentaţia de atribuire să fie pusă în concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materia achiziţiilor publice şi legislaţia specifică și, pe cale de consecnță, publicarea în SEAP a documentației de atribuire, astfel cum aceasta va fi modificată. Prin Încheierea nr. 2463/C4/2463 din data de 10.07.2025, Consiliul a respins, ca nefondată, cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ... ... SRL critică documentația de atribuire solicitând, pe cale incidentală, suspendarea procedurii de atribuire în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, iar pe fond, obligarea autorității contractante la modificarea și completarea documentației de atribuire, precum și la prelungirea termenului-limită de depunere a ofertelor cu minimum 15 zile de la publicarea modificărilor. Sunt formulate următoarele critici: 1. Cerință contestată: În secțiunea II.2.5) - Criterii de atribuire, sunt incluși ca factori de evaluare: (i) Experiența profesională specifică – inginer proiectare lucrări de drumuri – expert 1; (ii) Experiența profesională specifică – inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert 2; (iii) Experiența profesională specifică – inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert 3. Această cerință este dublată de prevederea din secțiunea III.1.3.a) – Capacitatea tehnică și/sau profesională, care impune obligativitatea de a face dovada că ofertantul dispune de minimum 3 persoane inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri cu studii universitare în Inginerie (Căi ferate, drumuri și poduri) și experiență profesională de minimum 5 ani. Contestatoarea reclamă caracterul nelegal și disproporționat al solicitării unui număr de 3 experți, fiecare evaluat distinct, cerințele sunt simultan criterii de calificare și factori de evaluare, încălcând art. 179 lit. g) din Legea nr. 98/2016 și Instrucțiunea ANAP nr. 1/2017, lucrarea implică un singur pasaj rutier cu deschidere de 52 m, iar impunerea a trei experți nu este justificată tehnic astfel se încalcă art. 172 alin. (3) și (5), art. 189 alin. (2) și art. 32 din Normele metodologice, fiind o dublare a cerințelor și o restrângere nejustificată a concurenței. Prin urmare, solicită modificarea cerinței și a factorilor de evaluare ca ofertanții să facă dovada că dispun de cel puțin 3 persoane inginer Pagina 2 din 39

§ 3

proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert, expert 2 și expert 3, astfel încât: - să se impună dovada existenței a cel puțin 1 persoană inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri; - această cerință să fie menținută fie ca cerință de calificare, fie ca factor de evaluare, dar nu ambele simultan; - în cazul în care se menține ca factor de evaluare, punctajul maxim să fie acordat pentru un număr rezonabil și proporțional de recomandări – respectiv 6 recomandări. 2. Cerința privind deținerea unui sistem de management al informațiilor conform SR EN ISO 19650 În secțiunea III.1.3.b) – Standarde de asigurare a calității și de protecție a mediului, se impune ca operatorii economici interesați să depună ofertă să facă dovada implementării sistemului de management al informațiilor conform SR EN ISO 19650 sau echivalent, valabil la data prezentării ofertei. Se solicită eliminarea cerinței privind prezentarea standardului SR EN ISO 19650 sau a unui echivalent. Contestatoarea susține că nu este proporțională față de specificul contractului, reprezintă o barieră tehnică nefundamentată și este contrară principiilor egalității de tratament și transparenței Se consideră nelegală și nejustificată, întrucât nu este proporțională și excede cerințelor minimale pentru tipul de contract vizat. 3. Obligația ofertanților de a obține autorizațiile, avizele și acordurile în termenul de 2 luni pentru proiectare În secțiunea II.2.4) – Descrierea achiziției publice, se menționează că durata contractului este de 13 luni, din care 2 luni pentru serviciile de proiectare, perioadă care include și obținerea autorizațiilor, avizelor, acordurilor necesare pentru execuția lucrărilor, 10 luni pentru execuția lucrărilor și 1 lună pentru recepția la terminarea lucrărilor. De asemenea, în caietul de sarcini, la pag. 44, se prevede că „Contractantul are obligația de a obține autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrării”. Contestatoarea invocă nelegalitatea acestei prevederi, întrucât contravine art. 7 din Legea nr. 50/1991, care stabilește că investitorul (autoritatea contractantă) este responsabil pentru obținerea autorizației de construire, presupune transferarea ilegală a unei obligații legale asupra ofertantului, denaturează faza de proiectare și creează incertitudine. Se solicită eliminarea sintagmei „perioadă care include si obţinerea autorizaţiilor, avizelor, acordurilor etc necesare pentru execuţia lucrărilor" din Secţiunea II.2.4) - Descrierea achiziţiei publice şi modificarea cerinţei după cum urmează: Pagina 3 din 39

§ 4

„Durata contractului este de 13 luni. Autoritatea contractantă a planificat finalizarea serviciilor de proiectare în termen de 2 luni de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor, iar finalizarea execuţiei lucrărilor în termen de 10 luni de la emiterea ordinului de începere a execuţiei lucrărilor la care se adaugă un termen de 1 luni pentru finalizarea recepţiei la terminarea lucrărilor". Corelarea tuturor cerinţelor din documentaţia de atribuire în sensul în care serviciile de obţinere a autorizaţiilor, avizelor, acordurilor etc. necesare pentru execuţia lucrărilor incumba investitorului/beneficiarului (de exemplu, eliminarea cerinţei din caietul de sarcini (pag. 44). 4. Modelul de contract de achiziţie publică. Contestatoarea formulează obiecțiuni referitoare la forma modelului de contract publicat de autoritatea contractantă, susținând că acesta nu respectă cadrul legal în vigoare, respectiv HG nr. 1/2018, care reglementează condițiile generale și specifice aplicabile contractelor de achiziție publică finanțate din fonduri europene și naționale, inclusiv cele aferente PNRR. Lipsa unui model standardizat afectează, de asemenea, caracterul predictibil al obligațiilor contractuale asumate de ofertanți. Se solicită modificarea modelului de contract de achiziţie publică şi republicarea acestuia, astfel încât să respecte condiţiile contractuale aprobate prin HG nr. 1/2018 pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice. În susținerea obligativității respectării prevederilor HG nr. 1/2018, contestatoarea face trimitere la considerentele Deciziei CNSC nr. 2103/C4/2389/2020 din 13.11.2020. 5. Formularul de propunere tehnică (pag. 9-10). „Totodată, în cadrul propunerii tehnice vom evidenţia distinct şi în mod detaliat următoarele: [...] modul în care acesta a înţeles obiectivele contractului şi prevederile caietului de sarcini, prin identificarea şi explicitarea aspectelor cheie privind îndeplinirea obiectivelor contractului şi atingerea rezultatelor aşteptate şi prin descrierea constructivă, funcţională şi tehnologică a obiectivului de investiţie. În situaţia în care ofertantul prin propunerea tehnică depusă nu face dovada înţelegerii complete sau prezintă în mod eronat soluţia constructivă, funcţională şi tehnologică conform informaţiilor din documentaţia de atribuire, propunerea tehnică va fi respinsă şi declarată ca fiind neconformă.” Contestatoarea critică faptul că cerința este formulată în termeni vagi și subiectivi, fiind lipsită de repere obiective de evaluare. Se creează astfel posibilitatea respingerii ofertei pe criterii arbitrare, fără o evaluare clară, unitară și verificabilă. Se invocă încălcarea principiului transparenței (art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016) și încălcarea obligației autorității contractante de a Pagina 4 din 39

§ 5

elabora documentația în mod clar, complet și precis (art. 20 alin. (2) din Normele metodologice HG nr. 395/2016). Contestatoarea solicită eliminarea cerinţei privind „dovada înţelegerii complete” sau cel puţin clarificarea prin stabilirea unor repere obiective clare și proporționale în ceea ce privește modul în care autoritatea contractantă va evalua obiectiv „dovada înțelegerii complete” a soluției constructive, funcționale și tehnologice conform informațiilor din documentația de atribuire și completarea cerinței din Formularul de propunere tehnică (pag. 9–10). 6. Formularul de propunere tehnică (pag. 10): „Totodată, în cadrul propunerii tehnice vom evidenţia distinct şi în mod detaliat următoarele: [...] descrierea situaţiei existente şi observaţiile cu privire la constatările în urma vizitării/ inspectării amplasamentului raportate la prevederile SF şi ale documentaţiei de atribuire”. Impunerea acestei cerințe este nelegală în lipsa caracterului obligatoriu al vizitei la amplasament, susține contestatoarea. În documentația de atribuire nu se precizează clar dacă vizita este obligatorie sau doar recomandată, ceea ce creează incertitudine. În lipsa unei obligații explicite privind vizitarea amplasamentului, cerința devine nefundamentată și introduce o barieră nejustificată în participarea la procedură. Se invocă încălcarea principiului proporționalității (art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016). Contestatoarea solicită eliminarea cerinţei ca ofertanţii să prezinte în propunerea tehnică descrierea situaţiei existente şi observaţiile cu privire la constatările în urma vizitării/inspectării amplasamentului raportate la prevederile SF şi ale documentaţiei de atribuire. 7. Formularul de propunere tehnică (pag. 10). „Procedurile aferente procesului tehnologic de execuţie a lucrărilor vor fi adaptate obiectivului de investiţie. În situaţia în care ofertantul prin propunerea tehnică depusă nu face dovada adaptării la obiectivul investiţiei a procedurilor procesului tehnologic de execuţie a lucrărilor, propunerea tehnică va fi respinsă şi declarată ca fiind neconformă”. Contestatoarea solicită modificarea cerinţei astfel încât să prevadă obligaţia ofertanţilor de a prezenta doar procedurile aferente procesului tehnologic de execuţie ce au aplicabilitate proiectului, după cum urmează: „Totodată, în cadrul propunerii tehnice vom evidenţia distinct şi în mod detaliat următoarele: (...) ■ descrierea metodologiei de execuţie a lucrărilor din punct de vedere al procesului tehnologic în ordinea logică de realizare şi în concordanţă cu planificarea activităţilor şi subactivităţilor din cadrul contractului. În situaţia în care ofertantul prin propunerea tehnică depusă nu depune toate procedurile procesului tehnologic de execuţie a Pagina 5 din 39

§ 6

lucrărilor aferente obiectivului investiţiei, propunerea tehnică va fi respinsă şi declarată ca fiind neconformă” sau, cel puţin, clarificarea modului în care vor fi adaptate obiectivului de investiţie procedurile respective. 8. Formularul de propunere tehnică (pag. 10). „Totodată, în cadrul propunerii tehnice vom evidenţia distinct şi în mod detaliat următoarele: [...] – planul de management al traficului rutier adaptat lucrării; – planul de sănătate şi securitatea muncii particularizat pe obiectul investiţiei; – planul de securitate şi sănătate pe şantier şi dosarul de intervenţii ulterioare particularizat pe obiectul investiţiei; – planul privind condiţii de prevenire şi stingere a incendiilor particularizat pe obiectul investiţiei”. Contestatoarea susține că aceste documente reprezintă obligații contractuale ale antreprenorului în etapa de implementare, nu în etapa de ofertare. Solicitarea în această fază încalcă art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia oferta nu trebuie să conțină elemente contractuale ce țin de executare, precum și încălcarea principiilor de proporționalitate și tratare egală a operatorilor economici. Contestatoarea solicită eliminarea obligaţiei ofertanţilor de a prezenta planul de management al traficului rutier adaptat lucrării, planul de sănătate şi securitatea muncii particularizat pe obiectul investiţiei, planul de securitate şi sănătate pe şantier şi dosarul de intervenţii ulterioare particularizat pe obiectul investiţiei și planul privind condiţii de prevenire şi stingere a incendiilor particularizat pe obiectul investiţiei. 9. Formularul de propunere tehnică (pag. 10): „PLANUL DE LUCRU AL INVESTIŢIEI va conţine cel puţin: [...] 2. Elaborarea estimărilor pentru efort: acest lucru evidenţiază aşteptările privind resursele (umane + materiale/echipamente) necesare şi timpul aferent pentru finalizarea fiecărei activităţi, în limitele disponibilităţii resurselor şi ale capabilităţilor. Mai exact, această categorie va avea la bază şi vor fi evidenţiate următoarele: - Alocarea resurselor (umane + materiale) activităţilor şi subactivităţilor – procesul de estimare a tipului de resurse umane şi a echipamentelor/utilajelor necesare pentru efectuarea fiecărei activităţi. Principalul beneficiu al acestui proces este faptul că se identifică tipul, cantitatea şi atributele resurselor (umane + materiale/echipamente) necesare, permiţând estimări exacte ale duratei de realizare a activităţilor; - Calendarele resurselor, care indică zilele lucrătoare şi schimburile (turele) în care fiecare resursă este disponibilă. Aceste calendare vor prezenta informaţii despre când şi cât timp vor fi disponibile resursele alocate la nivel de activitate şi subactivitate.” Pagina 6 din 39

§ 7

Contestatoarea solicită eliminarea cerinţei „Principalul beneficiu al acestui proces este faptul că se identifică tipul, cantitatea şi atributele resurselor (umane + materiale/echipamente) necesare permiţând estimări exacte ale duratei de realizare a activităţilor”, de la punctul 2 lit. a) din Planul de lucru al investiţiei. Clarificarea faptului dacă autoritatea contractantă solicită sau nu lucru în schimburi (ture). Contestatoarea susține că formularea este vagă și generează incertitudine privind nivelul de detaliere obligatoriu, impunerea unor estimări exacte la acest nivel, în faza de ofertare, este nejustificată și disproporționată, întrucât disponibilitatea efectivă a resurselor se stabilește în execuție, lipsa clarității privind „turele” poate afecta modul obiectiv de evaluare a ofertelor și generează riscuri inutile pentru ofertanți. 10. Formularul de propunere tehnică (pag. 13) „Ofertantul va lua în considerare toate fazele determinante precum şi zilele libere şi condiţiile de lucru pe timp friguros.” Contestatoarea solicită eliminarea cerinţei „Ofertantul va lua în considerare toate fazele determinante precum şi zilele libere şi condiţiile de lucru pe timp friguros.” Cerinţa este formulată ambiguu, fără a defini concret ce înseamnă „faze determinante” sau ce condiții exacte ar trebui avute în vedere, impunerea automată a unei astfel de obligaţii, fără un cadru de referinţă clar, poate conduce la interpretări diferite și evaluări subiective, încălcând principiul transparenței. 11. Secţiunea IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice din Descrierea factorilor de evaluare „Înainte de elaborarea propunerii tehnice şi depunerea ofertei, recomandăm operatorilor economici să solicite vizualizarea/inspectarea amplasamentului, în vederea evaluării aspectelor/condiţiilor existente pe teren, care ar putea influenţa derularea contractului. La solicitarea operatorilor economici interesaţi, Autoritatea Contractantă va organiza şi comunica data pentru efectuarea vizitei în teren. În urma vizitei se va întocmi un proces verbal de vizualizare/inspectare a amplasamentului, care se va prezenta în cadrul propunerii tehnice.” Contestatoarea solicită clarificarea dacă vizualizarea/inspectarea amplasamentului este obligatorie sau facultativă (recomandată). Deși formularea pare a fi o recomandare, obligația de a prezenta procesul-verbal în cadrul propunerii tehnice transformă implicit vizita într-o condiție obligatorie, ceea ce este contradictoriu și nelegal iar lipsa unei precizări explicite privind caracterul cerinței poate duce la respingerea nejustificată a ofertelor și la încălcarea principiilor transparenței și tratamentului egal. 12. Secţiunea IV.4.1) – Modul de prezentare al propunerii tehnice din Descrierea factorilor de evaluare: Pagina 7 din 39

§ 8

„Sub sancţiunea respingerii ofertei ca fiind inacceptabilă în baza art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice. Ofertanţii au obligaţia de a proba conformitatea ofertei cu cerinţele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului şi de rezolvare a eventualelor dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia. [...]” Contestatoarea solicită eliminarea sintagmei „în parte”, având în vedere că interzicerea copierii chiar și parțiale este excesivă și neproporționată, anumite secțiuni pot necesita reluarea unor formulări din caietul de sarcini pentru a asigura corelarea și claritatea tehnică a ofertei iar formularea actuală conduce la riscul respingerii automate a ofertelor pentru motive formale, chiar și în cazul unor redactări conforme și justificate. De asemenea, contestatoarea ... ... SRL solicită obligarea autorității contractante la modificarea Secțiunii IV.2.2) din anunțul de participare nr. CN1082423/20.06.2025 și prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu cel puțin 15 zile de la data publicării în SEAP a modificărilor/completărilor aduse documentației de atribuire sau data desuspendării în SEAP a procedurii de atribuire de către autoritatea contractantă sau în ipoteza respingerii contestației, data soluționării contestației de către Consiliu și a comunicării deciziei către părți, oricare dintre aceste date fiind ultima din punct de vedere cronologic. De asemenea, se solicită publicarea unei erate la anunțul de participare nr. CN1082423/20.06.2025, privind noul termen de depunere a ofertelor. Argumente în susținerea prelungirii termenului: - necesitatea remedierii documentației de atribuire, întrucât aceasta cuprinde o serie de cerințe neclare, disproporționate și nelegale, contestate punctual, care afectează egalitatea de șanse a operatorilor economici și posibilitatea de a formula oferte conforme, timp insuficient pentru ofertare corectă, termenul stabilit (22.07.2025) nu permite soluționarea contestației de către CNSC, publicarea documentației remediate în SEAP, pregătirea ofertelor în noile condiții, participarea la procedură este profund afectată, întrucât ofertanții nu pot anticipa dacă și în ce formă vor fi modificate cerințele. - evitarea anulării ulterioare a procedurii, în cazul în care contestația este admisă după expirarea termenului de depunere, autoritatea contractantă nu ar mai putea adopta măsuri corective fără a încălca legea, fiind astfel nevoită să anuleze procedura. Astfel, prelungirea termenului protejează interesul public, asigurând continuitatea procedurii și utilizarea eficientă a fondurilor publice. - respectarea principiilor achizițiilor publice, prelungirea termenului este esențială pentru a garanta concurență reală și nedistorsionată, Pagina 8 din 39

§ 9

tratament egal, transparență și utilizarea legală a fondurilor europene, având în vedere că proiectul este finanțat prin PNRR. Contestatoarea conchide că, prin întocmirea deficitară a documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă a încălcat şi principiile din materia achiziţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Prin adresa nr.4783/30.06.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 45081/04.07.2025, ... ... SRL a solicitat accesul la dosarul cauzei și eliberarea de fotocopii ale documentelor ce compun dosarul. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[CN1082423/00016] Contestatie ... ..._ORASUL ..._30062025.pdf”, postat de autoritate în SEAP la 02.07.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. CN1082423/ 20.06.2025. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce contestația poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin adresa nr. 5625/07.07.2025, înregistrat la CNSC cu nr. 45403/ 07.07.2025, autoritatea contractantă, ... ..., reprezentată legal prin primar, a formulat un punct de vedere detaliat prin care solicită respingerea contestației depuse de ... ... SRL ca fiind nefondată, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, arătând următoarele: I. Aspecte prealabile privind situația de fapt. ... ... a inițiat o procedură de licitație deschisă pentru atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție a lucrărilor pentru Construire pasaj rutier peste calea ferată – intersecție cu centura ocolitoare în ... ...”. Procedura a fost publicată în SEAP sub nr. CN1082423/20.06.2025, valoarea estimată fiind de 38.836.048,53 lei fără TVA, cu finanțare prin PNRR – Componenta C4 – Transport sustenabil. Durata totală a contractului este de 13 luni, împărțită astfel: 2 luni pentru proiectare (inclusiv obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor), 10 luni pentru execuția lucrărilor, 1 lună pentru recepția la terminarea lucrărilor. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. Documentația de atribuire a fost elaborată de autoritate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, fără a fi supusă controlului ex ante. Accesul operatorilor la documentație a fost nerestricționat, începând cu data de 20.06.2025. II. Respectarea dispozițiilor legale privind solicitările de clarificări. Autoritatea arată că a respectat întocmai art. 160 din Legea nr. 98/2016, stabilind în mod clar termenul limită pentru solicitarea de Pagina 9 din 39

§ 10

clarificări 30.06.2025, data-limită de transmitere a răspunsurilor 10.07.2025. Arată că, în cuprinsul propriei contestații, ... ... SRL a recunoscut că nu a așteptat răspunsul consolidat, ci a formulat contestația în paralel, deși avea posibilitatea legală de a solicita clarificări în prealabil. Această conduită este calificată de către autoritate drept exercitare cu rea-credință a drepturilor procesuale și este asimilată abuzului de drept, în sensul art. 12 CPC și art. 15 Cod civil. Se subliniază că demersul contestatoarei vizează blocarea artificială a procedurii și eliminarea unor cerințe pentru care aceasta nu întrunește condițiile de participare. Autoritatea contractantă arată că ... ... SRL a transmis o solicitare de clarificări în 25.06.2025 (vizând cerința privind standardul ISO 19650), dar contestația a fost formulată fără a aștepta răspunsul. Ulterior, o altă solicitare a fost transmisă abia în 02.07.2025. Se concluzionează că ... ... SRL a deturnat scopul clarificărilor, substituindu-l cu o contestație formulată prematur, în absența unei înțelegeri complete a documentației. III. Apărări privind legalitatea cerințelor documentației de atribuire - Cerințele privind personalul desemnat (Secțiunea II.2.5 și III.1.3.a). Autoritatea justifică cerințele legate de experiența experților (manager de proiect și trei ingineri proiectare drumuri și poduri) ca fiind conforme cu art. 187 din Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016. Experiența acestora este un factor de evaluare proporțional, menit să asigure calitatea lucrărilor. Susține că utilizarea unor astfel de factori de evaluare reprezintă un avantaj pentru autoritatea contractantă, deoarece va motiva ofertanţii să propună personal cu o experienţa cât mai vastă, familiarizaţi cu reglementările specifice domeniului, cu riscurile asociate activităţii, precum şi cu secvenţialitatea activităţilor, punctelor critice ale unui contract de o asemenea complexitate. Aportul profesional al acestor experţi este determinant pentru calitatea şi durata serviciilor prestate, gestionarea eficientă a resurselor financiare şi, deci, pentru calitatea şi durata lucrărilor executate. Algoritmul de calcul stabilit pentru acordarea punctajului este unul simplu şi nu permite o libertate de apreciere nelimitată din partea comisiei de evaluare. În ceea ce priveşte cerinţa nr. 6 detaliată în secţiunea III. 1.3.a) – „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date, autoritatea arată că, în conformitate cu prevederile art. 179 lit. g) din Legea nr. 98/2016, având în vedere că s-a solicitat şi se punctează experienţa profesională a experţilor ca factor de evaluare, prin intermediul răspunsului consolidat/ publicarea automată a anunţului de tip erată se va modifica Secţiunea III. 1.3.a) - Capacitatea tehnică şi/sau profesională din fişa de date, astfel se va elimina dublarea obligativităţii Pagina 10 din 39

§ 11

de a face dovada că dispun de cel puţin 3 persoane, inginer proiectare lucrări de drumuri şi poduri - expert, expert 2, expert 3, menţinând astfel cerinţa doar la nivelul factorilor de evaluare. În consecinţă, solicită Consiliului, să dispună respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată şi vădit nefondată, întrucât aceasta nu urmăreşte valorificarea unui drept legitim, ci inducerea în eroare a Consiliului şi tergiversarea nejustificată a procedurii de atribuire, cu consecinţe negative directe asupra calendarului de implementare a proiectului şi, implicit, asupra gradului de absorbţie a fondurilor externe nerambursabile. - Cerințele privind standardul ISO 19650 (Secțiunea III.1.3.b și caietul de sarcini). Autoritatea susține că solicitarea dovezii implementării standardului BIM (SR EN ISO 19650) este legală, necesară și proporțională, având în vedere cerințele PNRR. Contestatoarea nu poate invoca lipsa infrastructurii proprii pentru a anula o cerință legală, care este deja uzuală în practică. Se admite totodată că formularea va fi corectată prin răspunsul consolidat. Aşadar, se vor completa/modifica/corecta cerinţele prevăzute prin fişa de date a achizţiei la secţiunea II1.1.3.b) „Standarde de asigurare a calității și de protectie a mediului”, având în vedere că această „neclaritate a formulării” a fost perpetuată pentru toate cele trei cerinţe, însă ... F... SRL a subliniat aceste aspecte doar asupra cerinţei pentru care a solicitat Consiliului obligarea autorității la eliminarea ei din documentaţiei de atribuire. Legat de durata de realizare a contractului și includerea obținerii avizelor în cele 2 luni de proiectare (Secțiunea II.2.4, caietul de sarcini, diagrama Gantt), autoritatea arată că durata contractului (13 luni) este justificată de constrângerile PNRR, iar perioada de 2 luni pentru proiectare (inclusiv obținerea avizelor) este fezabilă dacă se respectă planificarea riguroasă cerută (inclusiv prin metoda drumului critic – CPM). Se menționează că cerințele privind planul de lucru și structura activităților sunt clar formulate, iar obținerea autorizațiilor este parte integrantă a proiectului tehnic conform HG nr. 907/2016. În ceea ce priveşte necorelarea tuturor cerinţelor din documentaţia de atribuire cu privire la durata/perioada serviciilor de proiectare, autoritatea contractantă precizează că, aşa cum a arătat în cuprinsul punctului de vedere, termenul limită pentru publicarea răspunsului consolidat la solicitările de clarificări cu privire la documentaţia de atribuire şi a eventualelor modificări/corectări/precizări suplimentare se împlineşte în data de 10.07.2025, aspect ce îi oferă posibilitatea adoptării unor măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor în materia achiziţiilor. Mai exact publicarea răspunsului consolidat, îi permite să coreleze necorcordanţele din cadrul documentaţiei de atribuire cu privire la Pagina 11 din 39

§ 12

perioada de realizare a serviciilor de proiectare, lăsând practic ...ă obiect susţinerile contestatoarei evidenţiate la Secţiunea III 1.3 punctele 47-56 din cuprinsul contestaţiei şi ...ă echivoc, ca nefondate susţinerile cu privire la eliminarea sintagmei „perioadă care include si obţinerea autorizaţiilor, avizelor, acordurilor etc necesare pentru execuţia lucrărilor" din Secţiunea II.2.4) - Descrierea achiziţiei publice. Menționează că, astfel cum a detaliat, este impetuos necesar pentru realizarea acestui proiect, ca durata serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor să se încadreze în 13 luni conform constrângerilor Programului PNRR şi a asumării finalizării tuturor activităţilor prevăzute în contractul de finanţare până la data de 31 august 2026. Reiterează faptul că aceste aspecte au condus la necesitatea de a stabili cerinţe riguroase, care nu admit abateri sau carenţe de natură să împiedice demonstrarea fezabilităţii execuţiei în durata stabilită, inclusiv o planificare riguroasă încă de la nivel de depunere oferte din perspectiva elaborării Planului de lucru al investiţiei bazat pe metoda drumului critic (C.P.M. Critical Path Metod), cu impunerea alocării realiste a resurselor în raport cu norma de lucru, cu calcularea efortului şi duratei tuturor activităţilor în strânsă corelare cu metodologia propusă şi cu detaliile de execuţie, cu respectarea tuturor celorlate cerinţe minime solicitate cu scopul determinării realiste a fezabilităţii termenului contractual. Astfel, arată că, în documentaţia de atribuire, în ceea ce priveşte Planul de lucru al investiţiei – Diagrama Gantt, cerinţele solicitate au fost foarte clare, elaborarea Planului de lucru al investiţiei - Diagrama Gantt conform cerinţei va avea la bază metoda drumului critic (C.P.M. Criticai Path Metod) fiind necesar să cuprindă totalitatea activităţilor specificate în documentaţia de atribuire, inclusiv alocarea resurselor (umane + materiale) activităţilor şi subactivităţilor în conformitate cu Calendarele resurselor pentru determinarea estimărilor pentru efort cu scopul determinării duratei totale, drumului critic pentru a crea programul investiţiei, dar şi pentru determinarea costului acestuia. Autoritatea contractantă precizează că, și dacă, până la finalizarea proiectului tehnic, activităţile şi resursele aferente execuţiei lucrărilor au un nivel de detaliu adaptat, urmând ca după finalizarea proiectului tehnic, aceste activităţi şi resurse să fie pe deplin detaliate, în conformitate cu obligaţia prevăzută atât în clauzele contractuale (10.21, 14.2) cât şi în cadrul capitolului 4.3.4 Cerinţe privind execuţia lucrărilor din caietul de sarcini, de a transmite achizitorului, înainte de începerea execuţiei lucrării, spre aprobare, Graficul Gantt actualizat în concordanţă cu modalitatea proprie de lucru şi cu alocarea tuturor resurselor prezentate în propunerea tehnică, sunt evidente următoarele aspecte: Planul de lucru al investiţiei - Diagrama Gantt ce va fi elaborat şi prezentat la nivelul propunerii tehnice necesită alocarea/dimensionarea corectă a resurselor umane şi materiale activităţilor contractului pentru a conduce la calcularea în mod corect a duratei acestora (timpul necesar Pagina 12 din 39

§ 13

pentru efectuarea activităţilor în conformitate cu volumul de resurse folosite), a unui drum critic realistic care stabileşte termenul limită al contractului, cât şi costurile estimate bazate pe sume/preţuri forfetare aferente unor „pachete” de activităţi principale, deoarece la momentul ofertării nu sunt cunoscute cantităţile exacte luând în considerare specificul viitorului contract (de proiectare şi execuţie). Faţă de aceste aspecte, solicită Consiliul să reţină că, prin contestaţia depusă, ... ... SRL încearcă să minimizeze importanţa cerinţelor referitoare la elaborarea Planului de lucru al investiţiei - Diagrama Gantt ce urmează a fi depus în cadrul ofertei, susţinând că nu ar avea posibilitatea de a prezenta, încă din etapa de ofertare, o astfel de detaliere şi că în pregătirea ofertelor, operatorii economici îşi estimează cantitățile şi resursele necesare realizării activităţilor proiectului, pe baza informaţiilor din SF şi a propriei experienţe. Cantităţile vor fi definite exact în faza de proiect tehnic si detalii de execuţie, fază ulterioară depunerii ofertelor. Aşadar, arată autoritatea contractantă, doar pentru că societatea contestatoare nu doreşte vizitarea/inspectarea amplasamentului, nu înseamnă că cerinţele impuse de către autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire trebuie eliminate. Mai mult, autoritatea contractantă învederează faptul că a precizat în mod clar la nivelul documentaţiei de atribuire că recomandă operatorilor

§ 14

economici

§ 15

să

§ 16

solicite

§ 17

vizualizarea/inspectarea amplasamentului, în vederea evaluării aspectelor/condiţiilor existente pe teren, care ar putea influenţa derularea contractului acest aspect reflectând interesul operatorilor economici pentru realizarea obiectivului de investiţii. Autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ... ... SRL ca fiind nefondată, întrucât contestatoarea a abuzat de dreptul de a contesta, fără a solicita anterior clarificări, cerințele documentației sunt legale, proporționale și justificate iar eventualele formulări neclare vor fi corectate în răspunsul consolidat până la data legală întrucât întârzierea procedurii ar afecta grav interesul public și absorbția fondurilor PNRR. Prin adresa nr. 4828/19.08.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 57535/20.08.2025, ... ... SRL, având în vedere punctul de vedere formulat de ... ..., adresa CNSC nr. 56540/2463/C4/14.08.2025, prin care a fost admisă cererea de studiu a dosarului și de fotocopiere a documentelor din dosarul cauzei studiul dosarului achiziției publice la data de 18.08.2025, a transmis „Concluzii scrise și răspuns la punctul de vedere”, prin care solicită Consiliului să dispună respingerea apărărilor autorității contractante ca neîntemeiate și admiterea contestației nr. 4782/30.06.2025, astfel cum a fost aceasta formulată. Susține că, în punctul de vedere, autoritatea contractantă nu răspunde în concret tuturor criticilor din contestație, pe care le tratează generic și, în anumite cazuri, grupat (e.g. criticile referitoare la pct. 3 - Pagina 13 din 39

§ 18

Formularul de propunere tehnică și pct. 4 „Descrierea factorilor de evaluare”, prin această abordare, încălcând dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia punctul de vedere trebuie formulat față de criticile aduse prin contestație, fiind actul procesual echivalent întâmpinării din procesul civil, prin care autoritatea contractantă își expune apărările. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211449036/1, din data de 04.07.2025, în valoare de 220.000 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Bistrița. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... ... a inițiat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru «Construire pasaj rutier peste calea ferată intersecţie cu centura ocolitoare în ... ...»”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1082423/20.06.2025. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului, este de 38.786.099,31 lei, fără TVA. Împotriva documentației de atribuire, ... ... SRL a depus contestația ce face obiectul prezentei cauze prin care solicită obligarea autorității contractante la modificarea Secțiunii IV.2.2) din Anunțul de participare și prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu cel puțin 15 zile, și pe cale de consecință, publicarea unei erate privind noul termen de depunere a ofertelor precum și obligarea autorității contractante la anularea cerințelor nelegale din anunțul de participare și documentația de atribuire și eliminarea/modificarea/completarea corespunzătoare a acestora, astfel încât documentația de atribuire să fie pusă în concordanță cu dipozițiile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și legislația specifică. Consiliul constată că, sub formă de tabel, contestatoarea a indicat prevederea din documentația de atribuire considerată nelegală și ce solicită cu privire la aceasta, argumente în susținerea cererilor sale fiind prezentate detaliat în conținutul contestației și în completare prin concluzii scrise. Procedând la analiza primei prevederi a cărei modificare o solicită contestatoarea privește: 1. „Secțiunea II.2.5) – Criterii de atribuire – factorii de evaluare: Pagina 14 din 39

§ 19

(i)Experiența profesională specifică – INGINER PROIECTARE LUCRĂRI DE DRUMURI – expert 1; (ii)Experiența profesională specifică – INGINER PROIECTARE LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI expert 2, (iii) Experiența profesională specifică – INGINER PROIECTARE LUCRĂRI DE DRURMUI ȘI PODURI – expert 3 Cerința nr. 6 din secțiunea III.1.3.a) – Capacitatea tehnică și/sau profesională: «Cerința nr. 6 – Diplome de studii și calificări profesionale În vederea implementării contractului în cele mai bune condiții, autoritatea contractantă consideră ca fiind necesar pentru realizarea activităților și subactivităților din cadrul contractului ca ofertanții să facă dovada că dispun de cel puțin 3 persoane Inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert, expert 2 și expert 3 cu următoarele calificări: a)Studii universitare în Inginerie – Căi ferate, drumuri și poduri – studii absolvite cu diplomă de licență, diplomă de absolvire sau echivalent; b)Experiență de minimum 5 ani în domeniul studiilor realizate precum și experiența în poziția de expert proiectare lucrări de drumuri și poduri deținută în cel puțin un contract de proiectare și execuție lucrări și/sau execuție lucrări și/sau proiectare și execuție lucrări construcție nouă și/sau modernizare și/sau reabilitare lucrări de drumuri și poduri, similare sau superioare față de cele care fac obiectul prezentei proceduri»”. Cu privire la această cerință contestatoarea solicită: „Modificarea cerinței și a factorilor de evaluare ca ofertanții să facă dovada că dispun de cel puțin 3 persoane Inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert, expert 2 și expert 3 astfel încât: - ofertanții să facă dovada că dispun de cel puțin 1 persoană Inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert; - menținerea cerinței fie ca cerință de calificare, fie ca factor de evaluare; - în cazul menținerii factorului de evaluare privind Inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert, punctajul maxim va fi acordat pentru un număr rezonabil și proporțional de recomandări, respectiv 6 recomandări”. Cu privire la acest punct din contestație, Consiliul constată că prin anunțul tip erată publicat în SEAP în data de 04.08.2025, autoritatea contractantă a dispus măsuri de remediere eliminând cerința de calificare nr. 6 – Diplome de studii și calificări profesionale, cerința fiind menținută doar la nivelul factorilor de evaluare, fapt confirmat prin punctul de vedere (pct.60, pag. 9) când arată că: „60. În ceea ce privește cerința nr. 6 detaliată în secțiunea III.1.3.a) – Capacitatea tehnică și/sau profesională din Fișa de date, în conformitate cu prevederile art. 179 lit. g) din Legea nr. 98/2016 având în vedere că s-a solicitat și se punctează experiența profesională a experților ca factor de evaluare, prin intermediul răspunsului consolidat/publicarea automată a anunțului de tip erată se va modifica Secțiunea III.1.3.a) – Capacitatea tehnică și/sau profesională din Fișa de date, astfel se va elimina dublarea obligativității de a face dovada că dispun de cel puțin 3 persoane Inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert, expert 2, expert 3, menținând astfel cerința doar la nivelul factorilor de evaluare”. Față de măsura de remediere luată, Consiliul constată că la solicitarea contestatoarei de la liniuța a doua, respectiv „- menținerea cerinței fie ca cerință de calificare, fie ca factor de evaluare”, autoritatea contractantă a achiesat în sensul menținerii ca factor de evaluare, situație față de care aceasta a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare. Pagina 15 din 39

§ 20

În ceea ce privește solicitarea de la prima liniuță, respectiv „- ofertanții să facă dovada că dispun de cel puțin 1 persoană Inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert” și liniuța a treia „- în cazul menținerii factorului de evaluare privind Inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri – expert, punctajul maxim va fi acordat pentru un număr rezonabil și proporțional de recomandări, respectiv 6 recomandări”, Consiliul le va respinge ca nefondate pentru considerente ce urmează a fi expuse. Consiliul constată că prin contestația formulată, ... ... SRL susține că cerința ca ofertanții să facă dovada că dispun de cel puțin 3 persoane inginer proiectare lucrări de drumuri și poduri și acordarea maximului de puncte pentru implicarea în cel puțin 10 proiecte, este, în opinia sa, nelegală și disproporționată și restricționează accesul la procedură a cât mai multor ofertanți, în raport cu obiectul contractului, care constituie proiectarea și execuția unui singur pasaj rutier suprateran cu o deschidere de 52 m, în cadrul unui proiect de infrastructură compact și cu o echipă de proiectare unitară. Precizează prin note scrise că o astfel de manieră de concepere și punctare a factorilor de evaluare nu reflectă un avantaj real, doar unul afirmat nu și demonstrat, având ca efect doar restricționarea participării la procedura de atribuire și distorsionarea rezultatului acesteia. Consiliul reține ca relevante în soluționarea celor două cereri ale contestatoarei, prevederile legale cu privire la criteriul de atribuire stabilit, și în funcție de acesta, modalitatea de stabilire a factorilor de revaluare, respectiv: - art. 187 din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia „(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor legale sau administrative privind preţul anumitor produse ori remunerarea anumitor servicii, autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziţie publică/acordul-cadru ofertantului care a depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. (2) În sensul dispoziţiilor alin. (1), autoritatea contractantă stabileşte oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare prevăzuţi în documentele achiziţiei. (3) Pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic în conformitate cu dispoziţiile alin. (2), autoritatea contractantă are dreptul de a aplica unul dintre următoarele criterii de atribuire: a) cel mai bun raport calitate-preţ; b) cel mai bun raport calitate-cost; c) costul cel mai scăzut; d) preţul cel mai scăzut. (…) (4) În sensul alin. (3) lit. a) şi b), cel mai bun raport calitatepreţ/calitate-cost se determină pe baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale în legătură cu obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru. (…) (5) Factorii de evaluare prevăzuţi la alin. (4) pot viza, printre altele: a) calitatea, inclusiv avantajele tehnice, caracteristicile estetice şi funcţionale, accesibilitatea, conceptul de proiectare pentru toţi utilizatorii, caracteristicile sociale, de mediu şi inovatoare şi comercializarea şi condiţiile acesteia; b) organizarea, calificarea şi experienţa personalului desemnat pentru executarea contractului, în cazul în care calitatea personalului desemnat Pagina 16 din 39

§ 21

poate să aibă un impact semnificativ asupra nivelului calitativ de executare a contractului; c) serviciile postvânzare, asistenţa tehnică şi condiţiile de livrare, cum ar fi data livrării, procesul de livrare şi termenul de livrare sau de finalizare. d) ofertantul are la nivel de unitate contract colectiv de muncă încheiat cu o organizaţie sindicală sau îi este aplicabil un contract colectiv de muncă la nivel de sector de negociere colectivă”; și -art. 32 din HG nr. 395/2016, care stabilește că „(1) În cazul în care criteriul utilizat este criteriul «cel mai bun raport calitate-preţ» sau «cel mai bun raport calitate-cost», astfel cum este prevăzut la art. 187 alin. (3) lit. a) şi b) din Lege, stabilirea ofertei câştigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul. (2) Factorii de evaluare a ofertelor, precum şi algoritmul de punctare prevăzut la alin. (1) se precizează în mod clar şi detaliat în cadrul documentaţiei de atribuire şi vor reflecta metodologia de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice şi financiare prezentate de ofertanţi şi trebuie să aducă un avantaj real, să nu fie formali şi să poată fi urmăriţi în cadrul procesului de evaluare a ofertelor şi aplicare a criteriului de atribuire. (3) În aplicarea art. 187 alin. (3) lit. a) şi b) din Lege, în cazul în care calitatea personalului ce va realiza efectiv activităţile care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit are un impact semnificativ asupra nivelului de executare şi a rezultatului acestuia, factorii de evaluare a ofertelor se pot referi şi la organizarea/calificarea şi/sau experienţa respectivului personal. (…) (8) Atunci când stabileşte factorii de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori care: a) nu au o legătură directă cu natura şi obiectul contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit; b) nu reflectă un avantaj pe care autoritatea contractantă îl poate obţine prin utilizarea factorului de evaluare respectiv. (9) Ponderea stabilită pentru fiecare factor de evaluare nu trebuie să conducă la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. Pentru fiecare factor de evaluare autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili o pondere care să reflecte în mod corect: a) importanţa caracteristicii tehnice/funcţionale considerate a reprezenta un avantaj calitativ, de mediu şi/sau social ce poate fi punctat; sau b) cuantumul valoric al avantajelor de natură financiară pe care ofertanţii le pot oferi prin asumarea unor angajamente suplimentare în raport cu cerinţele minime prevăzute în caietul de sarcini sau documentul descriptive”. Potrivit fișei de date a achiziției, Cap. II.2.5 Criterii de atribuire, autoritatea contractantă a stabilit, printre alți factori de evaluare, factorul de evaluare: „Experiența profesională specifică – INGINER PROIECTARE LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI – expert 1. Componentă tehnică – Experiență deținută în poziția de inginer servicii proiectare și/sau în cel puțin un contract care să includă cel puțin o elaborare a unei documnetații tehnico-economice (studii de fezabilitate, revizuire studii de fezabilitate, proiecte tehnice de execuție, inclusiv detalii de execuție, revizuire proiecte tehnice de execuție, documentații de avizare a lucrărilor de intervenții) având ca obiect poduri/lucrări de artă/pasaje în domeniul rutier, similare sau superioare față de cele care fac obiectul prezentei proceduri. Algoritm de calcul: Punctaul Peps1 se acordă astfel: Pagina 17 din 39

§ 22

a)Pentru implicarea expertului propus în cel puțin 10 proiecte/contracte se acordă punctajul maxim de 5 puncte. b)Pentru implicarea expertului propus în 8-9 proiecte/contracte se acordă un punctaj de 4 puncte c)Pentru implicarea expertului propus în 6-7 proiecte/contracte se acordă un punctaj de 3 puncte d)Pentru implicarea expertului propus în 4-5 proiecte/contracte se acordă un punctaj de 2 puncte e)Pentru implicarea expertului propus în 2-3 proiecte/contracte se acordă un punctaj de 1 puncte f)Pentru implicarea expertului propus într-un proiect/contract se acordă zero puncte. g)Pentru neimplicarea expertului propus în niciun proiect/contract, oferta va fi considerată neconformă, implicit respinsă” Aceleași condiții au fost stabilite și pentru Expert 2 și Expert 3, tot ca factori de evaluare. Contrar susținerilor contestatoarei, Strategia de contractare înregistrată cu nr. 4960/13.06.2025, la paginile 11-16, punctul 3.7.6 conține Alegerea și justificarea criteriilor de atribuire și după caz, a factorilor de evaluare, Consiliul urmând a reține, partea relevantă din justificarea factorilor de evaluare, și anume: „Justificarea factorilor de evaluarea: (...) Punctajul acordat pentru factorii de evaluare 5% pentru Experiența profesională specifică – INGINER PROIECTARE LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI – expert 1, 5% pentru Experiența profesională specifică – INGINER PROIECTARE LUCRĂRI DE DRUMRUI ȘI PODURI – expert 2, 5% pentru Experiența profesională specifică – INGINER PROIECTARE LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI – expert 3, 10% pentru Experiența profesională specifică – MANAGER DE PROIECT s-au ales în funcție de: importanța personalului principal desemnat în cadrul contractului pentru componenta de proiectare. Componenta de servicii de proiectare conține prestații intelectuale cu impact semnificativ asupra rezultatului contractului și presupun activități cu nivel de complexitate ridicat. Acești experți principali răspund de adaptarea soluției tehnice cu impact major în rezultatul final al contractului. De calitatea proiectului tehnic depinde calitatea lucrărilor, încadrarea în condiționările din avizele obținute, încadrarea în durata de execuție estimată, respectarea Acordului de Mediu, respectarea indicatorilor tehnică-economici aprobați prin Hotărâre de guvern, precum și respectarea amplasamentului lucrării. Prezentând o documentație completă pentru etapa de Proiectare, de o complexitate deosebită, elaborată în condiții de foarte bună calitate în conformitate cu legislația în vigoare, și într-un termen extrem de scurt – 2 luni – Autoritatea Contractantă va beneficia de un proiect «matur», care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico-economic, pentru care să se aprobe eligibilitatea cheltuielilor pentru implementarea obiectivului de investiție. În baza experienței Autorității Contractante în derularea contractelor de execuție lucrări, s-a constatat că un proiect tehnic deficitar poate genera întârzieri în implementarea lucrărilor. Semnificativă este și prezenta unor proiectanți cu experiență la diversele faze determinante care se derulează cu participarea Inspectoratului de Stat în Construcții. Experții nominalizați au responsabilitatea elaborării unor documentații de calitate, cum ar fi: Proiectul Tehnic de execuție, Detalii de Execuție, proiectul pentru autorizarea/desființarea executării lucrărilor (în baza căruia se emite Autorizația de Construire/Desființare). Durata etapei de proiectare fiind de numai 2 luni, este crucial ca aceste documente să fie elaborate astfel încât să respecte toate cerințele legale și de Pagina 18 din 39

§ 23

reglementare tehnică, avitând astfel prelungiri nejustificate în cee ce privește emiterea Autorizației de Construire/Desființare și, în consecință, începerea execuției lucrărilor. Prin prezența la fazele determinante a unor experți cu experiență corespunzătoare complexității lucrărilor pentru care se solicită, prin legilație, prezența proiectantului, Autoritatea Contractantă se asigură, pe de o parte că lucrările executate respectă proiectul tehnic și autorizația de Construire/desființare, pe de altă parte că, în eventualitatea constataării unor neconformități de către reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții, prin combinarea cunoștințelor cu expertiza acumulată în contrcatele similare, cei trei experți vor propune cele mai eficiente acțiuni corective ale neconformităților tehnice constatate. În eventualitatea în care, în timpul executării lucrărilor survin modificări locale ale soluțiilor tehnice, experții nominalizați vor trebui să emită dispoziții de șantier astfel încât să respecte condițiile legale și tehnice, dar și sumele forfetare aferente fiecărei categorii de lucrări. De încadrarea corectă a acestor modificări depinde utilizarea Cheltuielilor diverse și neprevăzute. (...)”. Prin urmare, din analiza justificărilor prezentate în Strategia de contractante cât și a susținerilor prezentate prin punctul de vedere de către autoritatea contractantă, Consiliul constată că atât sub aspectul numărului de experți stabilit ca factori de evaluare cât și cu privire la modalitatea de acordare a punctajului pentru aceștia, autoritatea contractantă a respectat prevederile legale citate anterior referitoare la stabilirea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare. A justificat atât importanța stabilirii ca factor de evaluare a celor 3 experți pentru partea de proiectare, cât și necesitatea acordării unui punctaj maxim pentru dovedirea implicării în cadrul unui număr cât mai mare de contracte, având în vedere că acordarea punctajului se face gradual și echilibrat astfel încât este creat cadrul competițional între operatorii economici interesați să participe cu ofertă la prezenta procedură de atribuire. Avantajul adus de experiența a trei experți și punctarea unui număr cât mai mare de proiecte/contracte în care au fost implicați îl constituie obținerea unei oferte care dovedește că prin experții propuși și experiența acestora poate duce la o calitate cât mai bună a investiției. Astfel, operatorii economici trebuie să urmărească prin depunerea ofertei nu doar obținerea contractului cât și îndeplinirea cerințelor reale impuse de importanța obiectivului de investiție finanțat din fonduri europene nerambursabile alocate prin PNRR, trebuind să dispună de numărul de experți care să poată îndeplini partea de proiectare în cele 2 luni stabilite. Astfel, Consiliul constată că maniera de concepere a factorilor de evaluare și a modalității de acordare a punctajului nu este nelegală și disproporționată și nu restricționează accesul la procedură a ofertanților, ci prin stabilirea acestora se urmărește punctarea ofertelor care pot dovedi că dețin cei trei experți a căror experiență este dovedită prin implicarea în cât mai multe proiecte/contracte. Fiecare ofertant în parte își poate elabora oferta de așa manieră încât să obțină un punctaj superior la ceilalți factori de evaluare și să se poată clasa chiar pe primul loc. Spre exemplu, un ofertant poate obține un punctaj maxim la factorul de evaluare „Prețul ofertei” prin nominalizarea unor experți cu un număr de Pagina 19 din 39

§ 24

proiecte/contracte mai mic, obținând un punctaj mai mic, dar pentru care valoarea remunerației este proproțională cu experiența acestora, respectiv mai mică. Analizând textul inserat în concluziile scrise transmise de contestatoare, Consiliul constată că acesta a fost în mod greșit menționat, justificarea din Strategia de contractare invocată nu privește factorii de evaluare ci justificare pentru Cerința nr. 6 – Diplome de studii și calificări profesionale, cerință eliminată de autoritatea contractantă după cum confirmă și contestatoarea, astfel încât critica potrivit căreia factorii de evaluare nu au fost justificați se dovedește nefondată și formulată cu rea credință, după cum s-a reținut anterior în considerente. Consiliul reține că potrivit art. 15 din Legea nr. 101/2016, legiuitorul a stabilit în sarcina părților, inclusiv a contestatoarei obligația respectării dispozițiilor alin. 2, potrivit cărora „Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite informaţiile care le sunt cunoscute”. Concluzionând, față de cele reținute anterior, Consiliul va respinge ca nefondate cererile contestatoarei de la punctul 1 liniuțele 1 și 3. 2. „Cerința nr. 3 din secțiunea III.1.3.b) – Standarde de asigurare a calității și de protecție a mediului: «Operatorii economici interesați să depună oferta, pentru activitățile/subactivitățile aferente serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor din cadrul contractului, vor face dovada implementării sistemului de management al informațiilor conform SR EN ISO 19650 sau echivalent valabil la data prezentării»”. Contestatoarea solicită „Eliminarea cerinței privind prezentarea SR EN ISO 19650 sau echivalent valabil la data prezentării”. În susținerea cererii sale contestatoarea invocă caracterul neclar al cerinței, întrucât nu precizează în mod clar dacă deținerea unui sistem de management al informațiilor conform SR EN ISO 19650 se aplică tuturor operatorilor implicați, inclusiv subcontractanților și/sau terților susținători sau doar ofertanților (ofertant unic sau asociere). Critică faptul că impunerea cerinței privind deținerea standardului SR EN ISO 19650 de către toți operatorii economici este nelegală, excesivă și disproporționată, întrucât acesta nu este reglementat ca fiind obligatoriu în legislația națională aplicabilă, nici în cea privind calitatea în construcții, nici în cadrul normativ aferente proiectelor finanțate prin PNRR. Arată că prin stabilirea acestei cerințe se încalcă prevederile art. 172 alin. (3) și (5) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 29 alin. (1) și art. 31 alin. (1), lit.b) din HG nr. 395/2016 care impun proporționalitatea și carcaterul justificat al criteriilor de calificare, IMM-urile și operatorii regionali fiind excluși, fără o justificare tehnică reală și proporțională. Prin concluzii scrise contestatoarea, susține că se impune eliminarea cerinței din documentația de atribuire sau cel puțin modificarea acesteia prin, (i) clarificarea permiterii prezentării unor documente interne ale operatorului economic, care să demonstreze conformarea la cerințele ISO 19650 și (ii) menționarea expresă a faptului că cerința nu se aplică și Pagina 20 din 39

§ 25

subcontractanților necesari serviciilor de proiectare (e.g verificatorilor de proiect, subcontractanții pentru instalații, structură sau proiectare căi ferate), în caz contrar cerința fiind vădit disproporționată. Consiliul constată că ulterior formulării contestației, autoritatea contractantă nu a suspendat procedura de atribuire, ci a decalat termenul de depunere a ofertelor, situație care i-a permis luarea unor măsuri de remediere, inclusiv în sensul solicitat de contestatoare, respectiv al lămuririi cerinței. În acest sens, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, cu adresa nr. 6369/04.08.2025, clarificări cu privire la cerința privind SR EN ISO 19650, prin care, la punctul 1 aduce la cunoștință următoarele: „Întrebare adresată de operatorii economici interesați. Având în vedere prevederile Caietului de sarcini – în special secțiunile 6.5, 6.9 și 6.15 (pag.31-41) – referitoare la implementarea standardului ISO 19650, vă adresăm respectuos următoarea solicitare de clarificare: Este obligatorie deținerea certificatului ISO 19650 sau echivalent pentru toți operatorii economici participanți la procedura de achiziție (inclusiv subcontractanții care nu elaborează modele BIM sau documentație digitală)? Mai concret, vă rugăm să precizați dacă: 1.Cerința se aplică doar operatorului economic principal sau asociaților implicați direct în livrabilele BIM, sau 2.Este necesară și pentru subcontractanții care desfășoară doar activități de execuție fizică, fără implicare în modelarea informației construcției (BIM)? Totodată, vă rugăm să indicați dacă autoritatea contractantă acceptată, în locul unui certificat ISO 19650, prezentarea: - unei proceduri proprii interne sau - a unui plan de implementare BIM (PIP/BEP) validat, care să demonstreze conformarea la cerințele ISO 19650, în special pentru subcontractanții de mici dimensiuni. Această clarificare este necesară în vederea înțelegerii precise a cerințelor de calificare și a modului de asumare a responsabilităților BIM în cadrul consorțiului/echipei de livrare. Răspunsul autorității contractante Deținerea certificatului ISO 19650 sau echivalent este obligatorie pentru toți operatorii economici care elaborează modele BIM sau documentație digitală. Această cerință NU este necesar a fi îndeplinită de către subcontractanții care desfășoară doar activități de execuție fizică, fără implicare în modelarea informației construcției (BIM). Totodată precizăm că în cazul participării în comun la procedura de atribuire, îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională, se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, dar și că în procesul de evaluare a ofertelor, capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților propuși va fi luată în considerare pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit. Deși, pentru îndeplinirea activităților aferente unei/unor părți din contract, subcontractanții propuși de contractant trebuie să aibă capacitatea tehnică și profesională pentru partea lor de implicare, iar în cazul în care mai mulți operatori economici participă în comun, aceștia vor demonstra criteriile prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. Autoritatea contractantă NU acceptă, în locul unui certificat ISO 19650 sau echivalent, prezentarea: - unei proceduri proprii interne sau Pagina 21 din 39

§ 26

- a unui plan de implementare BIM (PIP/BEP) validat, care să demonstreze conformarea la cerințele ISO 19650, în special pentru subcontractanții de mici dimensiuni”. Ulterior, acestui răspuns, autoritatea contractantă, a formulat un nou răspuns având ca obiect clarificarea aceleiași cerințe publicând în SEAP adresa nr. 6595/11.08.2025, cu următorul conținut: „Întrebarea adresată de operatorii economici interesați 1.Solicitarea de clarificări Bună ziua Am transmis o solicitare de clarificări la care considerăm că răspunsul nu este suficient de clar. Vă rugăm să ne transmisteți EXPLICIT dacă toți subcontractanții trebuie să aibă ISO 19650. Solicităm aceasta deoarece există situații particulare care pot să apară: de exemplu asociatul care va efectua proiectaea poate avea un subcontractant cu activitate verificator de proeict. Vă rugăm să ne transmiteți un răspuns clar și concludent. 2. Având în vedere că Proiectantul General este entitatea care va elabora proiectul 3D și va integra toate informațiile și proiectele de specialitate primite de la subcontractanți sau terți colaboratori, vă rugăm să confirmați acceptarea următoarei interpretări: Doar Proiectantul General să fie obligat să facă dovada implementării sistemului de management al informației conform ISO 19650 sau echivalent. Subcontractanțiiimplicați în realizarea unor porțiuni de specialitate din proiect (ex. instalații, structură etc) vor furniza informațiile necesare, dar nu vor avea rolul de a coordona sau gestiona global procesele BIM sau structura informațională a proiectului. Această solicitare este motivată de faptul că: - Proiectantul General este responsabil de modul coordonat 3D și livrarea completă a proiectului în format BIM; - Subcontractanții contribuie cu informații specifice de disciplină, dar nu administrează CDE sau fluxul BIM general; - Cerința impunerii certificării ISO 19650 asupra tuturor subcontractanților ar putea restricționa competiția nejustificat, fără impact direct asupra calității livrabilelor BIM. Vă mulțumim anticipat pentru clarificarea acestei situații. Răspunsul autorității contractante Pentru interpretarea, în mod unitar, de către toți operatorii economici a cerinței solicitată prin fișa de date la Secțiunea III.1.3.b) Standarde de asigurare a calității și de protecție a mediului, unde conform anunțului de tip erată publicat în SEAP sub nr. SCH010952 la data de 06.08.2025 s-au efectuat următoarele schimbări: «Cerința nr. 3 – Operatorii economici interesați să depună oferta, pentru activitățile/subactivitățile aferente serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor din cadrul contractului, vor face dovada implementării sistemului de management al informațiilor confom SR EN ISO 19650 sau echivalent valabil la data prezentării. Având în vedere cerința livrării proiectului și în format BIM respectiv modul 3D, operatorii economici trebuie să demonstreze că dispun de proceduri pentru aceste format și că au implementat un sistem de management și organizare al informației conform standardelor BIM. Modalitatea de îndeplinire în aplicabilitatea în cadrul procedurii. Se va completa în acest sens DUAE, de fiecare ofertant/asociat/subcontractant cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, sau în situația ofertanților străini, documente echivalente emise în țara ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență (traduse de traducător autorizat), urmează a fi prezentate, la solicitarea Pagina 22 din 39

§ 27

entității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Valabilitatea documentelor se va raporta la data prezentării. Notă: În cazul participării unui grup de operatori economiciprin depunerea unei oferte comune (asociere) această cerință se va îndeplini de către fiecare asociat/subcontractant în parte pentru partea/părțile din contract pe care acesta/aceștia le realizează care elaborează modele BIM sau documentație digitală. Această cerință NU este necesar a fi îndeplinită de către subcontractanții care desfășoară doar activități de execuție fizică, fără implicare în modelarea informației construcției (BIM)», precizăm cî îndeplinirea criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională, se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului, motiv pentru care deținerea certificatului ISO 19650 sau echivalent va putea fi prezentat de către asociatul/subcontractantul care prestează serviciile de proiectare, respectiv are calitatea de proiectant general în cadrul viitorului contract. Așadar având în vedere că BIM reprezintă o metodologie de implementare a contractului conform standardului SR EN 19650 – BUILDING INFORMATION MODELING în proiectare/execuție, care permite integrarea și manipularea unor seturi de date sau informații conexe precesului de proiectare și ținând cont de faptul că proietele BIM conțin mai multe surse de date provenite din diferite specialități/discipline, pentru ca aceasta să nu conducă la suprapunerea, inexactitatea sau chiar apariția de date eronate a modelului BIM și pentru a păstra calitatea înaltă a modelului, Proiectantul general va administra Common Data Environment – Mediu de Date Comun (CDE) conform SR EN 19650-1:2019 și SR EN 19650-2:2019 mediu de date comun (CDE) care acoperă atât procesul de colectare, gestionare și distribuire a informațiilor, cât și tehnologia care sprijină acest proces facilitând astfel o combinație de fluxuri de lucru și soluții de stocare a informațiilor, care sprijină procesul de gestionare a informațiilor pentru întregul proiect derulat. Față de aspectele prezentate mai sus, confirmăm că nu este obligatoriu ca subcontractanții implicați în realizarea unor activități specifice anumitor domenii/specialități, care vor furniza informațiile necesare pentru procesul de colectare gestionare și distribuire a informațiilor proiectantului general care adminsitrează CDE, să dețină/să facă dovada implementării sistemului de management al informațiilor conform SR EN ISO 19650 sau echivalent”. Consiliul constată că în ceea ce privește caracterul neclar al cerinței în sensul aplicării sau nu și pentru „subcontractanți și/sau terților susținători”, raportat la conținutul solicitării de clarificări autoritatea contractantă a răspuns, în mod clar și punctual, acesteia cu respectarea dispozițiilor art. 160 alin. (2) din Legea nr.98/2016. Prin concluzii scrise, formulate în data de 19.08.2025, după publicarea celei de a doua solicitară de clarificări și răspuns, apreciază că „informațiile comunicate fiind însă în continuare ambiguie” făcând de această dată trimitere la lipsa unei clarificări cu privire la „subcontractanții necesari serviciilor de proiectare (e.g verificatorii de proiect, subcontractanții pentru instalații, structură sau proiectare căi ferate)”, informații cu privire la care nu au fost solicitate clarificări. Contestatoarea nu poate pretinde un răspuns clar al autorității contractante care să cuprindă inclusiv informații despre care nu a solicitat clarificări și ulterior să invoce neclaritatea răspunsului. Așa cum s-a reținut și anterior, autoritatea contractantă a răspuns în mod clar și concludent cu privire la informațiile care se doreau clarificate, conform Pagina 23 din 39

§ 28

conținutului solicitărilor de clarificări, motiv pentru care critica menținută și prin concluzii scrise cu privire la caracterul neclar al cerinței va fi respinsă ca nefondată. În ceea ce privește solicitatea de eliminare a cerinței referitoare la standard, Consiliul constată că potrivit art. 172 din Legea nr. 98/2016: „(3) Autoritatea contractantă stabileşte numai cerinţe de participare care sunt necesare şi adecvate pentru a se asigura că un candidat/ofertant are capacitatea juridică şi financiară şi competenţele tehnice şi profesionale pentru a executa contractul de achiziţie publică/acordul-cadru care urmează să fie atribuit. (4) Autoritatea contractantă nu poate stabili cerinţe de participare pentru subcontractanţii propuşi de ofertant/candidat în ofertă sau solicitarea de participare, dar ia în considerare capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens. (5) Toate cerinţele privind capacitatea solicitate de autoritatea contractantă trebuie să aibă legătură cu obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi să fie proporţionale prin raportare la obiectul acestuia”. Răspunsul publicat de autoritatea contractantă este în sensul stabilit de legiuitor, în speță a alin.(4) suscitat. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) și art. 31, alin. (1) lit.b) din HG nr. 395/2016, invocate de contestatoare ca fiind încălcate, legiuitorul a stabilit astfel: - art. 29 „(1) Criteriile de calificare privind capacitatea au ca scop demonstrarea potenţialului tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potenţial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul/acordul-cadru şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câştigătoare”; - art. 31 „(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor criteriile minime de calificare, care: a) nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit; b) sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit”. Prin Strategia de contractare, autoritatea contractantă a prezentat o justificare pertinentă a necesității stabilirii unei astfel de cerințe, „Cerința nr. 3 – Operatorii economici intersați să depusă ofertă, pentru activitățile/subactivitățile aferente serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor din cadrul contractului, vor face dovada implementării sistemului de management al informațiilor conform SR EN ISO 19650 sau echivalent valabil la data prezentării. Având în vedere cerința livrării proiectului în format BIM respectiv model 3D, operatorii economici trebuie să demonstreze că dispun de proceduri pentru acest format și ca au implementat un sistem de management și organizare al informației conform standardelor BIM. (...) Justificarea cerinței: Cerințele privind asigurarea calitățiii și dovada implementării sistemului de management al mediului și au fost introduse în conformitate cu prevederile art. 200 din Legea nr. 98/2016 având în vedere specificul serviciilor și lucrărilor ce urmează a fi executate. Având în vedere cerința livrării proiectului și în format BIM respectiv model 3D, operatorii economici trebuie să Pagina 24 din 39

§ 29

demonstreze că dispun de proceduri pentru acest format și că au implementat un sistem de management și organizare al informației conform standardelor BIM. Cerința privind dovada implementării sistemului de management al informațiilor conform SR EN ISO 19650 sau echivalent asigură autoritatea contractantă asupra minimalizării riscului privind eventualele costuri suplimentare, precum și riscuri cu privire la încadrarea în timp în cadrul implementării contractului”. Din justificarea autorității contractante nu rezultă încălcarea prevederilor legale invocate de contestatoare, cerința nu este disproporţionată în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează a fi atribuit, având în vedere cerința livrării proiectului și în format BIM respectiv model 3D, prin urmare, solicitarea ISO 19650 prezintă relevanță și nu este disproporționată față de obiectul contractului. Dezvoltarea conceptului de Building Information Modeling (BIM) au dus la dezvoltarea ISO 19650 – un standard global de management al informațiilor de proiectare și construcție, iar impunea unei astfel de cerințe justificată de obiectul contractului nu poate fi considerată nelegală, excesivă și disproporțională, așa cum susține contestatoarea, necesitatea ei derivând din chiar obiectul contractului. De altfel, Consiliul reține că este criticată și se solicită eliminare sau modificarea cerinței stabilită în anunțul de participare și fișa de date a achiziției, Cap. III.1.3.b) Standarde de asigurare a calității și de protecție a mediului, fără a contesta faptul că standardul este descris la ultimul factor de evaluare, context în care apare lipsită de interes cererea de eliminare sau modificare doar în cadrul cerinței. Printre factorii de evaluare stabiliți de autoritatea contractantă se regăsește și factorul de evaluare „Capacitatea ofertantului de a susține utilizarea Building Information Modeling (BIM) – în etapa de execuție a proiectului. Componentă tehnică – Modul de prezentare a Building Information Modeling (BIM) în conformitate cu standardele BIM în vigoare SR EN ISO 19650-1/2019, SR EN ISO 19650-2/2019, aplicabile pentru faza de execuție. (...)”. Astfel pentru considerentele expuse, Consiliul va respinge cererea contestatoarei de eliminare a cerinței cât și cererea de modificare a acesteia, solicitată prin concluzii scrise. 3.„Secțiunea II.2.4) – Descrierea achiziției publice: «Durata contractului este de 13 luni. Autoritatea contractantă a planificat finalizarea serviciilor de proiectare în termen de 2 luni de la emiterea ordinuli de începere a prestării serviciilor, perioadă care include și obținerea autorizațiilor, avizelor, acordurilor etc necesare pentru execuția lucrărilor, iar finalizarea execuției lucrărilor în termen de 10 luni de la emiterea ordinului de începere a execuției lucrărilor la care se adaugă un termen de 1 lună pentru finalizarea recepției la terminarea lucrărilor» Caietul de sarcini (pag.44): Contractantul are obligația de a obține autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor în conformitae cu prevederile art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. Prin contestația formulată ... ... SRL solicită: Pagina 25 din 39

§ 30

„Eliminarea sintagmei «perioadă care include și obținerea autorizațiilor, avizelor, acordurilor etc necesare pentru execuția lucrărilor» din Secțiunea II.2.4) – Descrierea achiziției publice și modificarea cerinței după cum urmează: «Durata contractului este de 13 luni. Autoritatea contractantă a planificat finalizarea serviciilor de proiectare în termen de 2 luni de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor, iar finalizarea execuției lucrărilor în termen de 10 luni de la emiterea ordinului de începere a execuției lucrărilor la care se adaugă un termen de 1 lună pentru finalizarea recepției la terminarea lucrărilor». Corelarea tuturor cerințelor din documentația de atribuire în sensul în care serviciile de obținere a autorizațiilor, avizelor, acordurilor etc necesare pentru execuția lucrărilor incumbă investitorului/beneficiarului (de exemplu, eliminarea cerinței din Caietul de sarcini (pag.44)”. În susținerea cererilor sale, contestatoarea arată că, în primul rând, perioada de 2 luni nu este suficientă atât pentru elaborarea documentațiilor, cât și pentru obținerea autorizațiilor, avizelor, acordurilor etc, necesare pentru execuția lucrărilor. În al doilea rând, caietul de sarcini (pag.9-10) impune prestarea unor servicii care incumbă investitorului/beneficarului, fără a include serviciile de obținere a autorizațiilor, avizelor, acordurilor necesare execuției lucrărilor, astfel că se impune eliminarea sintagmei „perioadă care include și obținerea autorizațiilor, avizelor, acordurilor etc necesare pentru execuția lucrărilor” din secțiunea II.2.4) – Descrierea achiziției publice și modificarea ei în sensul solicitat. În al treilea rând, contestatoarea susține că întrucât serviciile de obținere a autorizațiilor, avizelor, acordurilor, etc, necesare pentru execuția lucrărilor incumbă investitorului/beneficiarului, astfel se impune obligarea autorității contractante la corelarea tuturor cerințelor din documentația de atribuire. După primirea contestației, prin adresa nr. 6369/04.08.2025, publicată în SEAP, autoritatea contractantă a transmis următorul răspuns cu privire la necorelările sesizate legat de „Termene proiectare și execuție lucrări”: „La capitolul II.2.4 Descrierea achiziției publice din fișa de date a achiziției autoritatea contractantă a stabilit că «Durata contractului este de 13 luni. Autoritatea contractantă a planificat finalizarea serviciilor de proiectare în termen de 2 luni de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor, perioadă care include și obținerea autorizațiilor, avizelor, acordurilor etc necesare pentru execuția lucrărilor, iar finalizarea execuției lucrărilor în termen de 10 luni de la emiterea ordinului de începere a execuției lucrărilor la care se adaugă un termen de 1 luni pentru finalizarea recepției la terminarea lucrărilor». În caietul de sarcini, la capitolul 3.3 este precizat că «Autoritatea contractantă a planificat finalizarea Proiectului Tehnic de Execuție și a Detaliilor de Execuție în cadrul serviciilor de proiectare în termen de 2 luni de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor, perioadă care include și obținerea autorizațiilor, avizelor, acordurilor etc necesare pentru execuția lucrărilor, iar finalizarea execuției lucrărilor în termen de 10 luni de la emitarea ordinului de începere a execuției lucrăirlor la care se adaugă un termen de 1 lună pentru finalizarea recepției la terminarea lucrărilor». În caietul de sarcini în tabelul nr.9 autoritatea contractantă a precizat că «Elaborare/Definitivare Proiect Tehnic de Execuție – Proiect Tehnic de execuție, Caiete de Sarcini, Detalii de Execuție verificate potrivit Legii nr. 10/1991, cu modificările și Pagina 26 din 39

§ 31

completările ulterioare depus la Autoritatea Contractantă în maxim 6 luni de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor». Aceste precizări se corectează astfel: «Elaborare/Definitivare Proiect Tehnic de Execuție – Proiect Tehnic de execuție, Caiete de Sarcini, Detalii de Execuțiea verificate potrivit Legii nr. 10/1991, cu modificările și completările ulterioare depus la Autoritatea Contractantă în maxim 1 luni de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor». În caietul de sarcini în tabelul nr. 9 autoritatea contractantă a precizat că «Elaborare documentații pentru avize și autorizarea/desființarea executării lucrărilor de contruire (P.A.C./DTAC) – Documentații pentru avize și documentații pentru executări/desființări lucrări (P.A.C./DTAC) verificate în condițiile Legii nr. 10/1991, cu modificările și completările ulterioare. Acestea împreună cu Proiectul de organizare a execuției lucrărilor (P.O.E./DTOE) pentru obținerea Autorizației de construire (PAC/DTAC) vor fi depuse la autoritatea publică, în maxim 1 lună de la emiterea ordinului de începere a presării serviciilor» Aceste precizări se corectează astfel: «Elaborare documentații pentru avize și autorizarea/desființarea executării lucrărilor de construire (P.A.C./DTAC) – Documentații pentru avize și documentații pentru executări/desființări lucrări (P.A.C./DTAC) verificate în condițiile Legii nr. 10/1991, cu modificările și completările ulterioare. Acestea împreună cu Proiectul de organizare a execuției lucrăirlor (P.O.E./DTOE) pentru obținerea Autorizației de construire (PAC/DTAC) vor fi depuse la autoritatea publică, în maxim 1 lună de la predarea Proiectului Tehnic de xecuție, Caietele de Sarcini, Detalii de Execuție verificate potrivit Legii nr. 10/1991, cu modificările și completările ulterioare»”. Astfel, capătul de cerere privind corelarea informațiilor va fi respins ca rămas fără obiect. În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită eliminarea sintagmei „perioada care include și obținerea autorizațiilor, avizelor, acordurilor, etc necesare pentru execuția lucrărilor”, Consiliul constată că o astfel de cerere este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare. În luarea acestei decizii, Consiliul are în vedere că valoarea totală estimată a contractului de achiziție cuprinde, așa cum rezultă din justificarea prezentată în Strategia de contractare, înregistrată sub nr. 4960/13.06.2025, Cheltuieli servicii proiectare iar la pct 3.5.4 „Documentații

§ 32

tehnice

§ 33

necesare

§ 34

în

§ 35

vederea

§ 36

obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor”, în valoare de 250.000 lei. Astfel, în mod corect, autoritatea contractantă susține că activitatea de obținere a autorizațiilor, avizelor, acordurilor, este parte integrantă a proiectului tehnic, fiind o componentă esențială a documentației tehnico- economice aferente fazei de pregătire a proiectului, precizând că din punct de vedere juridic, această activitate își are temeiul în prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice, structura cheltuielilor prezentată în Strategia de contractare fiind realizată cu respectarea anexelor și prevederilor acesteia. Prin concluzii scrise contestatoarea invocă faptul că autoritatea contractantă deși a indicat prin punctul de vedere ca act normativ Pagina 27 din 39

§ 37

aplicabil HG nr. 907/2016 „nu indică vreo prevedere legală concretă pe care s-ar baza această afirmație”, în condițiile în care prin contestație și prin concluzii scrise invocă lipsa expresă a acestei activități din tabelul (Tabelul nr. 7) de la pagina 9-10 din caietul de sarcini, ignorând însă cerințele prevăzute în Tabelul nr. 9 din caietul de sarcini care include realizarea de către proiectant a acestei activități. În susținerea solicitării de eliminare a cerinței este invocată clauza 11.7 „din modelul inițial de contract”, contract a cărui formă a fost republicată în SEAP la solicitarea contestatoarei și care nu mai cuprinde o astfel de prevedere. Invocarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, apare ca relevantă în analiza cererii sale în raport cu articolele la care face trimitere legiuitorul care a reglementat cine poate face solicitarea, respectiv „investitor/beneficiar”, însă nimic nu interzice investitorului/beneficiarului să împuternicească proiectantul să solicite în numele lui emiterea de autorizații, avize, acorduri, etc, motiv pentru care, sub acest aspect, va obliga autoritatea contractantă la emiterea imputernicii proiectantului în maxim 1 zi lucrătoare la data solicitării acestuia sau să solicite ea înseși emiterea de autorizări, avize, acorduri, etc., la cererea proiectantului, în același termen de 1 zi lucrătoare, și publicarea în SEAP a acestei prevederi. În schimb, în ceea ce privește solicitarea din caietul de sarcini, pagina 44, punctul 8 Responsabilitățile și obligațiile contractantului, care stabilește „Contractantul are obligația de a obține autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, autoritatea contractantă nu a încălcat nicio prevedere legală, activitatea este cuprinsă în valoarea estimată în partea de proiectare, astfel încât nu se impune eliminarea ei. Cum de altfel nici cererea de eliminare a prevederii „perioadă care include și obținerea autorizațiilor, avizelor, acordurilor etc necesare pentru execuția lucrărilor” din anunțul de participare și Secțiunea II.2.4) – Descrierea achiziției publice și nici modificarea cerinței cu următorul conținut „Durata contractului este de 13 luni. Autoritatea contractantă a planificat finalizarea serviciilor de proiectare în termen de 2 luni de la emiterea ordinului de începere a prestării serviciilor, iar finalizarea execuției lucrărilor în termen de 10 luni de la emiterea ordinului de începere a execuției lucrărilor la care se adaugă un termen de 1 lună pentru finalizarea recepției la terminarea lucrărilor” nu se dovedesc a fi fondate urmând a fi respinse ca atare. 4. „Modelul de contract de achiziție publică”, cu privire la acesta ... ... SRL solicită „Modificarea modelului de contract de achiziție publică și republicarea acestuia, astfel încât să respecte condițiile contractuale aprobate prin HG nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice”. Pagina 28 din 39

§ 38

Cu privire la această solicitare, Consiliul constată că după primirea contestației autoritatea contractantă a dispus unele măsuri de remediere printre care și publicarea modelului de contract conform HG nr. 1/2018. Un astfel de demers a fost făcut prin adresa nr. 6369/04.08.2025, publicată în SEAP, în conținutul căreia, la pag. 5-6, este publicată solicitarea și răspunsul la aceasta, astfel: „Întrebarea adresată de operatorii economici interesați 4. Deși valoarea estimată a contractului de achiziție (i.e. 38.786.099,31 RON): II.1.5) Valoarea totală estimată: Valoarea estimată fără TVA:38786099,31; Moneda: RON este mai mare decât prgul valoric prevăzut de art. 7 alin.(1) lit.a) din Legea nr. 98/2016 (i.e. 27.334.460 lei, pentru contractele de achiziție publică/acordurile-cadru de lucrări), modelul de contract de achiziție publicat de Autoritatea Contractantă în SEAP nu respectă condițiile generale și specifice aprobate prin H.G. nr. 1/2018. Solicităm Autorității Contractante modificarea modelului de contract de achiziție publică și republicarea acestuia, astfel încât să respecte condițiile contractuale aprobate prin H.G. nr. 1/2018. Răspunsul autorității contractante Atașăm prezentului răspuns modificarea modelului de contrcat de achiziție publică, respectând astfel condițiile contractuale aprobate prin H.G. nr. 1/2018” Documentul se regăsește anexat adresei nr. 6369/04.08.2025, situație față de care cererea contestatoarei va fi respinsă ca rămasă fără obiect. 5. „Formularul de propunere tehnică (pag. 9-10): «Totodată, în cadrul propunerii tehnice vom evidenția distinct și în mod detaliat următoarele: (...) modul în care acesta a înțeles obiectivele contractului și prevederile caietului de sarcini, prin identificarea și explicitarea aspectelor cheie privind îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate și prin descrierea constructivă, funcțională și tehnologică a obiectivului de investiție. În situația în care, ofertantul prin propunerea tehnică depusă nu face dovada înțelegerii complete sau prezintă în mod eronat soluția constructivă, funcțională și tehnologică conform informațiilor din documentația de atribuire propunerea tehnică va fi respinsă și declarată ca fiind neconformă»”. Solicitarea contestatoarei este de „Eliminarea cerinței privind «dovada înțelegerii complete» sau cel puțin clarificarea prin stabilirea unor repere obiective clare și proporționale în ceea ce privește modul în care Autoritatea Contractantă va evalua obiectiv «dovada înțelegerii complete» a soluției constructive, funcționale și tehnologice conform informațiilor din documentația de atribuire și completarea cerinței din Formularul de propunere tehnică (pag. 9-10)”. Analizând cererea contestatoarei, Consiliul constată că se impune eliminarea sintagmei „nu face dovada înțelegerii complete sau” și nu clarificarea acesteia având în vedere gradul ridicat de subiectivism care ar avea impact în evaluarea ofertei, cu atât mai mult cu cât constituie motiv de respingere a ofertei ca neconformă. Prin modul în care a redactat prevederea din Formularul nr. 7 – Formular propunere tehnică (prevedere care se regăsește pe pagina 2 a formularului), autoritatea contractantă a încălcat atât principiul transparenței statuat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 cât și dispozițiile art. 154 alin.(1) din același act normativ care stabilește că „(1) Pagina 29 din 39

§ 39

Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”. Pe de altă parte, nici prin punctul de vedere nu și-a exprimat opinia cu privire la caracterul neclar al sintagmei „dovada înțelegerii complete” și nici nu a clarificat, așa cum s-a solicitat prin contestație, înțelesul acesteia. Astfel, având în vedere încălcarea prevederilor legale suscitate și lipsa unei justificări sau clarificări a sintagmei, așa cum a procedat prin cele două sesiuni de clarificări cu privire la alte aspecte, după data depunerii contestației, Consiliul va admite cererea și va dispune eliminarea din conținutul cerinței „modul în care acesta a înțeles obiectivele contractului și prevederile caietului de sarcini, prin identificarea și explicitarea aspectelor cheie privind îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate și prin descrierea constructivă, funcțională și tehnologică a obiectivului de investiție. În situația în care, ofertantul prin propunerea tehnică depusă nu face dovada înțelegerii complete sau prezintă în mod eronat soluția constructivă, funcțională și tehnologică conform informațiilor din documentația de atribuire propunerea tehnică va fi respinsă și declarată ca fiind neconformă”, a sintagmei „nu face dovada înțelegerii complete sau” , textul cerinței urmând a avea următorul conținut: „modul în care acesta a înțeles obiectivele contractului și prevederile caietului de sarcini, prin identificarea și explicitarea aspectelor cheie privind îndeplinirea obiectivelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate și prin descrierea constructivă, funcțională și tehnologică a obiectivului de investiție. În situația în care, ofertantul prin propunerea tehnică depusă prezintă în mod eronat soluția constructivă, funcțională și tehnologică conform informațiilor din documentația de atribuire propunerea tehnică va fi respinsă și declarată ca fiind neconformă”. 6. „Formularul de propunere tehnică (pag.10): «Totodată, în cadrul propunerii tehnice vom evidenția distinct și în mod detaliat următoarele: (...) Descrierea situației existente și observațiile cu privire la constatările în urma vizitării/inspectării amplasamentului raportate la prevederile SF și ale documentației de atribuire». Din cerința citată, contestatoarea solicită „Eliminarea cerinței ca ofertanții să prezinte în propunerea tehnică descrierea situației existente și observațiile cu privire la constatările în urma vizitării/inspectării amplasamentului raportate la prevederile SF și ale documentației de atribuire”. În formularul de propunere tehnică, Formularul nr. 7, Consiliul constată că pe prima pagină, printre celelalte prevederi, autoritatea contractantă stabilit că: „Totodată, în cadrul propunerii tehnice vom evidenția distinct și în mod detaliat următoarele: (...)  Descrierea situației existente și observațiile cu privire la constatările în urma vizitării/inspectării amplasamentului raportate la prevederile S.F. și ale documentației de atribuire”. O astfel de cerință este excesivă în raport cu faptul că vizitarea amplasamentului nu poate fi impusă ca obligație și cu atât mai puțin să Pagina 30 din 39

§ 40

oblige ofertantul să descrie „în mod detaliat” situația existentă și observațiile sale cu privire la constatările în urma vizitării amplasamentului prin raportare la prevederile S.F. și ale documentației de atribuire. Pe lângă caracterul excesiv și disproporționat al unei astfel de cerinței apare ca lipsită de relevanță și finalitate, în speță ce impact ar putea avea o astfel de descriere în evaluarea ofertei. Consiliul reține că, pe de o parte, prin punctul de vedere autoritatea contractantă susține că a precizat la nivelul documentației de atribuire că „recomandăm operatorilor

§ 41

economici

§ 42

să

§ 43

solicite

§ 44

vizuarea/inspectarea amplasamentului”, iar, pe de altă parte, susține că este necesar a se menține cerința privind descrierea situației cu privire la constatările făcute ca urmare a vizitării amplasamentului, prevederi care apar contradictorii, de vreme ce există obligația de a descrie situația constatată la ampasament implicit există și obligația vizitării acestuia pentru a putea face o descriere a ceea ce s-a constatat. În analiza cererii contestatoarei, Consiliul constată că prin punctul de vedere autoritatea contractantă nu a fost în măsură să justifice impunerea unei astfel de cerințe, invocând faptul că prin „prezentarea detaliată privind «descrierea (...)»” se asigură că toți ofertanții sunt îndreptățiți să elaboreze oferte clare, explicite și care să poată: - evidenția un nivel detaliat al activităților și subactivităților ce urmează a fi realizate în vederea implementării contractului de achiziție publică; - fi prezenta în baza analizării în procent de 100% a documentelor emise de către toți actorii implicați în cadrul realizării acestui obiectiv de investiții; - fi prezentate în urma vizitării/inspectării amplasamentului pentru a putea astfel prezenta în cadrul ofertelor modalitatea prin care se va realiza minimizarea și chiar eliminarea tuturor eventualelor riscuri posibile în implementarea contractului de achiziție publică și totodată în vederea evaluării aspectelor/condițiilor existente pe teren, care ar putea influența derularea contractului. Toate aceste argumente nu sunt de natură a susține menținerea cerinței având în vedere că de toate aceste informații ofertantul trebuie să țină seama la elaborarea ofertei indiferent dacă prezintă sau nu autorității contractante o descriere a ceea ce a văzut în teren cu ocazia vizitării amplasamentului. Interesul de a vizita amplasamentul este exclusiv al ofertantului care trebuie să elaboreze o ofertă care are ca obiect atât proiectare cât și execuție, orice aspect constatat este relevant pentru elaborarea ofertei. Prezentarea descrierii respective nu poate avea decât caracter informativ pentru comisia de evaluare, sau, ar fi putut constitui un motiv de respingere a ofertei ca neconformă pentru faptul că nu a făcut „dovada înțelegerii complete” a soluției constructive, prevedere care putea fi pusă în Pagina 31 din 39

§ 45

aplicare în mod subiectiv și abuziv, prevedere care de altfel urmează a fi eliminată. În consecință, față de constatările Consiliului, cererea contestatoarei de eliminarea a prevederii se dovedește a fi fondată, motiv pentru care va fi admisă autoritatea contractantă urmând a elimina din Formularul nr. 7 – Formular propunere tehnică a cerinței:  Descrierea situației existente și observațiile cu privire la constatările în urma vizitării/inspectării amplasamentului raportate la prevederile S.F. și ale documentației de atribuire”. 7. „Formularul de propunere tehnică (pag.10): «Procedurile aferente procesului tehnologic de execuție a lucrărilor vor fi adaptate obiectivului de investiție. În situația în care, ofertantul prin propunerea tehnică depusă nu face dovada adaptării la obiectivul investiției a procedurilor procesului tehnologic de execuție a lucrărilor propunerea tehnică va fi respinsă și declarată ca fiind neconformă»”. Cu privire la această cerință, ... ... SRL solicită „Modificarea cerinței astfel încât să prevadă obligația ofertanților de a prezenta doar procedurile aferente procesului tehnologic de execuție ce au aplicabilitate proiectului, după cum urmează: «Totodată, în cadrul propunerii tehnice vom evidenția distinct și în mod detaliat următoarele: (...) Descrierea metodologiei de execuție a lucrărilor din punct de vedere al procesului tehnologic în ordinea logică de realizare și în concordanță cu planificarea activităților și subactivităților din cadrul contractului. În situația în care, ofertantul prin propunerea tehnică depusă nu depune toate procedurile procesului tehnologic de execuție a lucrărilor aferente obiectivului investiției, propunerea tehnică va fi respinsă și declarată ca fiind neconformă»; sau, cel puțin, să clarifice modul în care vor fi adaptate obiectivului de investiție procedurile aferente procesului tehnologic de execuție a lucrărilor”. În soluționarea cererii contestatoarei, de modificare sau clarificare a cerinței, Consiliul constată că autoritatea contractantă deși a avut posibilitatea clarificării cerinței, așa cum s-a solicitat, cu ocazia celor două sesiuni de clarificări prin care a dispus măsuri de remediere, nu a făcut un asemenea demers. Nici prin punctul de vedere depus la dosarul cauzei, susținerile autorității contractante nu sunt de natură a clarifica cerința în discuție, ci s-a limitat la a-și expune opinia cu privire la o prezumtivă situație de care ar dori să beneficieze contestatoarea prin depunerea procedurilor pe care deja le deține și la a face susțineri generice în sensul că a solicitat „în mod clar că acestea să fie adaptate obiectivului de investiție în strânsă corelare cu experții cheie și personalul de execuție; tehnologii de execuție; termene rezultate în conformitate cu planul de lucru al investiției – Diagrama Gantt propus; întregii game de resurse de care dispune, constrângerii impuse de legislația în vigoare aplicabilă și a normativelor și standardelor aplicabile”. În condițiile în care obiectul contractului îl constituie proiectare și execuție iar în această etapă, autoritatea contractantă nu a întocmit caiete de sarcini, ca parte a documentației de atribuire ci doar Studiul de fezabilitate, se impune modificarea cerinței din Formularul nr. 7 – Pagina 32 din 39

§ 46

Formular de propunere tehnică, motiv pentru care Consiliul va admite cererea din contestație de la „descrierea metodologiei de execuție a lucrărilor din punct de vedere al procesului tehnologic în ordinea logică de realizare și în concordanță cu planificarea activităților și subactivităților din cadrul contractului. Procedurile aferente procesului tehnologic de execuție a lucrărilor vor fi adaptate obiectivului de investiție. În situația în care, ofertantul prin propunerea tehnică depusă nu face dovada adaptării la obiectivul investiției a procedurilor procesului tehnologic de execuție a lucrărilor propunerea tehnică va fi respinsă și declarată ca fiind neconformă”, care va avea următorul conținut „descrierea metodologiei de execuție a lucrărilor din punct de vedere al procesului tehnologic în ordinea logică de realizare și în concordanță cu planificarea activităților și subactivităților din cadrul contractului. În situația în care, ofertantul prin propunerea tehnică depusă nu depune toate procedurile procesului tehnologic de execuție a lucrărilor aferente obiectivului investiției, propunerea tehnică va fi respinsă și declarată ca fiind neconformă” 8. „Formularul de propunere tehnică (pag.10): «Totodată, în cadrul propunerii tehnice vom evidenția distinct și în mod detaliat următoarele: (...) - planul de management al traficului rutier particularizat pe obiectul investiției; - planul de sănătate și securitatea muncii particularizat pe obiectul investiției; - planul de securitate și sănătate pe șantier și dosarul de intervenții ulterioare particularizat pe obiectul investiției; - planul privind condiții de prevenire și stingere a incendiilor particularizat pe obiectul investiției»”. Legat de cerința invocată, contestatoarea solicită: „Eliminarea obligației ofertanților de a prezenta: - planul de management al traficului rutier perticularizat pe obiectul investiției; - planul de sănătate și securitatea muncii particularizat pe obiectul investiției; - planul de securitate și sănătate pe șantier și dosarul de intervenții ulterioare particularizat pe obiectul investiției; - planul privind condiții de prevenire și stingere a incendiilor particularizat pe obiectul investiției”. În susținerea cererii sale, contestatoarea arată că o astfel de obligație revine contractantului, calitate pe care o dobândește după atribuirea contractului, astfel încât impunerea în etapa de ofertare, a obligației de a elabora planuri detaliate, precum planul de organizare a traficului sau planul SSM, reprezintă o cerință excesivă și neadecvată scopului acestei faze a procedurii, fiind încălcate prevederile art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Având în vedere faptul că obiectul contractului este proiectare și execuție, obligarea ofertanților de a prezenta în propunerea tehnică cele 4 planuri a căror eliminare se solicită, reprezintă o cerință excesivă, precum și lipsa unui punct de vedere cu privire la această cerere va fi apreciată ca achiesare la solicitarea contestatoarei, motiv pentru care Consiliul va admite critica și va obliga autoritatea contractantă la eliminarea din Formularul nr. 7 – Formular de propunere tehnică a prevederilor: - planul de management al traficului rutier perticularizat pe obiectul investiției; - planul de sănătate și securitatea muncii particularizat pe obiectul investiției; Pagina 33 din 39

§ 47

- planul de securitate și sănătate pe șantier și dosarul de intervenții ulterioare particularizat pe obiectul investiției; - planul privind condiții de prevenire și stingere a incendiilor particularizat pe obiectul investiției. 9. „Formularul de propunere tehnică (pag.10): «PLANUL DE LUCRU AL INVESTIȚIEI va conține cel puțin: (...) 2. Elaborarea estimărilor pentru efort: acest lucru evidențiază așteptările privind resursele (umane+materiale/echipamente) necesare și timpul aferent pentru finalizarea fiecărei activități, în limitele disponibilității resurselor și ale capabilităților. Mai exact, această categorie va avea la bază și vor fi evidențiate următoarele: a) Alocarea resurselor (umane+materiale) activităților și subactivităților – procesul de estimare a tipului de resurse umane și a echipamentelor/utilajelor necesare pentru efectuarea fiecărei activități. Principalul beneficiu al acestui proces este faptul că se identifică tipul, cantitatea și atributele resurselor (umane+materiale/echipamente) necesare permițând estimări exacte ale duratei de realizare a activităților. b) Calendarele resurselor – sunt specifice proiectului și indică zilele lucrătoare și schimburile (turele) în care fiecare resursă este disponibilă. Informațiile referitoare la resursele potențial disponibile în timpul perioadei de timp planificată pentru activitate/subactivitate sunt necesare pentru estimarea utilizării resurselor (umane+materiale/echipamente). Aceste calendare vor prezenta informații despre CÂND și CÂT TIMP vor fi disponibile resursele alocate la nivel de activitate și subactivitate, această etapă de realizare a calenarelor resurselor având o contribuție majoră în procesul de elaborare a programului de prestare a serviciilor/execuție a lucrărilor»”. Consiliul reține că în ceea ce privește aceste prevederi solicită: „Eliminarea cerinței «Principalul beneficiu al acestui proces este faptul că se identifică tipul, cantitatea și atributele resurselor (umane+materiale/echipamante) necesare permițând estimări exacte ale duratei de realizare a activităților» de la pct 2 lit.a din Planul de lucru al investiției. Clarificarea faptului dacă Autoritatea Contractantă solicită lucru în schimburi (ture)”. Analizând solicitarea contestatoarei cu privire la lit a), în sensul eliminării prevederii „Principalul beneficiu al acestui proces este faptul că se identifică tipul, cantitatea și atributele resurselor (umane+materiale/echipamante) necesare permițând estimări exacte ale duratei de realizare a activităților”, Consiliul constată caracterul fondat al acesteia având în vedere că prin natura contractului, respectiv proiectare și execuție, solicitarea de a prezenta, în etapa de ofertare, detalierea resurselor pe tipuri și cantități de materiale, în scopul realizării unor estimări exacte ale duratei de realizare a activităților este nejustificată și excesivă. Ca pertinentă este reținută și susținerea contestatoarei că „estimările” referitoare la alocarea resurselor nu pot fi „exacte” înainte de elaborarea documentației tehnice detaliate din etapa de proiectare. Consiliul reține în luarea decizie cu privire la eliminarea prevederii și faptul că ofertanții își estimează cantitățile și resursele necesare realizării proiectului pe baza informațiilor din Studiul de fezabilitate iar cantitățile vor fi stabilite în faza proiectului tehnic și detalii de execuție, etapă care este ulterioară depunerii ofertelor. Pagina 34 din 39

§ 48

Este de reținut că prin punctul de vedere, autoritatea contractantă chiar dacă nu este de acord cu luarea unei măsuri de remediere, deși avea posibilitatea în cele două sesiuni din 04 și 08 august, confirmă susținerile și implicit cererea contestatoarei, afirmând că „chiar dacă până la finalizarea proiectului tehnic, activitățile și resursele aferente execuției Lucrărilor au un nivel de detaliu adaptat, urmand ca după finalizarea proiectului tehnic, aceste activități și resurse să fie pe deplin detaliate” însă nu dispune nicio măsură de remediere și nu prezintă o justificare întemeiată a menținerii prevederii. Prin urmare, pentru considerentele de mai sus Consiliul va obliga autoritatea contractantă la eliminarea din Formularul nr. 7 – Formularul de propunere tehnică a prevederii „Principalul beneficiu al acestui proces este faptul

§ 49

că

§ 50

se

§ 51

identifică

§ 52

tipul,

§ 53

cantitatea

§ 54

și

§ 55

atributele

§ 56

resurselor (umane+materiale/echipamante) necesare permițând estimări exacte ale duratei de realizare a activităților”. În ceea ce privește solicitarea de clarificare „Clarificarea faptului dacă Autoritatea Contractantă solicită lucru în schimburi (ture)”, Consiliul constată că nici cu ocazia publicării măsurilor de remediere din 04 și 08 august, autoritatea contractantă nu a răspuns solicitării contestatoarei și nici prin punctul de vedere depus la dosarul cauzei, deși potrivit dispozițiilor art. 160 din Legea nr. 98/2016, îi revine o astfel de obligație, respectiv: „(2)Autoritatea contractantă stabileşte prin anunţul de participare/simplificat/de concurs unul sau două termene-limită în care va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare, conform prevederilor normelor metodologice la prezenta lege. (3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a publica răspunsurile însoţite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziţiei, indicată potrivit dispoziţiilor art. 150 alin. (2), luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informaţiile suplimentare respective”. Prin urmare, în lipsa unui răspuns cu privire la solicitarea de clarificare a contestatoarei, Consiliul va admite cererea și va obliga autoritatea contractantă să publice în SEAP răspuns cu privire la „Clarificarea faptului dacă Autoritatea Contractantă solicită lucru în schimburi (ture)”, cu referire la prevederea din Formularul nr. 7 – Formularul de propunere tehnică, secțiunea „PLANUL DE LUCRU AL INVESTIȚIEI va conține cel puțin: (...) 2. (...) b) Calendarele resurselor – sunt specifice proiectului și indică zilele lucrătoare și schimburile (turele) în care fiecare resursă este disponibilă. Informațiile referitoare la resursele potențial disponibile în timpul perioadei de timp planificată pentru activitate/subactivitate sunt necesare pentru estimarea utilizării resurselor (umane+materiale/echipamente). Aceste calendare vor prezenta informații despre CÂND și CÂT TIMP vor fi disponibile resursele alocate la nivel de activitate și subactivitate, această etapă de realizare a calenarelor resurselor având o contribuție majoră în procesul de elaborare a programului de prestare a serviciilor/execuție a lucrărilor»”. 10. „Formularul de propunere tehnică (pag.13): «Ofertantul va lua în considerare toate fazele determinante precum și zilele libere și condițiile de lucru pe timp friguros»” cu privire la care contestatoarea solicită „Eliminarea cerinței «Ofertantul va lua în considerare toate fazele Pagina 35 din 39

§ 57

determinante precum și zilele libere și condițiile de lucru pe timp friguros»” din întreaga documentație de atribuire. Consiliul constată că cererea contestatoarei este susținută de faptul că programul de faze determinante se elaborează în faza de proiect tehnic, și nu în etapa de ofertare. Prin punctul de vedere autoritatea contractantă nu aduce un argument sustenabil pentru menținerea cerinței, limitându-se doar a susține că „la elaborarea ofertelor” ofertanții trebuie să aibă în vedere Normativul pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente, indicativ C 16-84 (BC 6/1985), prin care investitorii, proiectanții și executanții lucrărilor de construcții au obligația de a lua măsuri speciale în realizarea lucrărilor de construcții în perioada cu temperaturi scăzute, normativ de care oricum trebuie să țină seama proiectantul și ulterior executantul lucrării. Prin urmare, în lipsa unei justificări din partea autorității contractante solicitarea contestatoarei va fi admisă, autoritatea contractantă urmând a elimina din Formularul nr. 7 – Formularul de propunere tehnică, cât și din cuprinsul întregii documentații de atribuire a prevederii „ Ofertantul va lua în considerare toate fazele determinante precum și zilele libere și condițiile de lucru pe timp friguros” 11. „Secțiunea IV.4.1) – Modul de prezentare al propunerii tehnice din Descriere factori de evaluare: «Înainte de elaborarea propunerii tehnice și depunerea ofertei, recomandăm operatorilor economici să solicite vizualizarea/inspectarea amplasamentului, în vederea evaluării aspectelor/condițiilor existente pe teren, care ar putea influența derularea contractului. La solicitarea operatorilor economici interesați, Autoritatea Contractantă va organiza și comunica data pentru efectuarea vizitei în teren. În urma vizitei se va întocmi un proces verbal de vizualizare/inspectare a amplasamentului, care se va prezenta în cadrul propunerii tehnice»”. În cazul acestor prevederi, contestatoarea solicită „Clarificarea faptului dacă vizualizarea/inspectarea amplasamentului este obligatorie sau facultativă (recomandată)”. Având în vedere că prin punctul de vedere (pag.18) autoritatea contractantă, a susținut că vizualizarea/inspectarea amplasamentului este recomandată, cerința din Formularul nr. 7 – Formularul de propunere tehnică care obliga la depunerea unei descrieri după o astfel de vizită cât și contradicția dintre informațiile din prevederea suscitată, cu privire la faptul că recomandă vizitarea, pe de o parte, iar pe de altă parte, în urma vizitei se încheie un proces verbal de vizualizare/inspectare a amplasamentului care se va depune în propunerea tehnică, este necesară o astfel clarificare. Astfel, Consiliul constată fondată cererea, motiv pentru care o va admite și obligă autoritatea contractantă să precizeze în mod clar dacă vizualizarea/inspectarea amplasamentului este obligatorie sau facultativă. 12. „Secțiunea IV.4.1.) – Modul de prezentare al propunerii tehnice din Descriere factori de evaluare: Pagina 36 din 39

§ 58

«Sub sancțiunea respingerii ofertei ca fiind inacceptabilă în baza art. 215 alin.(4) din Legea nr. 98/2016, nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndepinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia. În acest scop, pornind de la propria expertiză a ofertantului în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit și prin raportare la necesitățile, obiective și constrângerile autorității contractante, astfel cum au fost acestea descrise în cadrul Caietului de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informații relevante prin abordarea propusă de ofertant pentru execuția contractului»”. ... ... SRL solicită „Eliminarea cerinței «în parte», după cum urmează: «Sub sancțiunea respingerii ofertei ca fiind inacceptabilă în baza art. 215 alin. (4) din legea nr.98/2016, nu se admite copierea în tot a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba confomitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia. În scop, pornind de la propria expertiză a ofertantului în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit și prin raportare la necesitățile, obiectivele și constrângerile autorității contractante, astfel cum au fost acestea descrise în cadrul Caietului de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informații relevante privind abordarea propusă de ofertant pentru execuția contractului»”. Potrivit fișei de date a achiziției, Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, autoritatea contractantă a stabilit că „Cerințele privind modalitatea de prezentare a propunerii tehnice sunt descrise în documentul intitulat «Descriere factori de evaluare și modalitatea de prezentare a propunerii tehnice», atașat documentației”. În soluționarea cererii contestatoarei, Consiliul reține ca fiind fondate argumentele aduse pentru eliminarea din prevederea ce se regăsește în documentul „Descriere factori de evaluare și modalitatea de prezentare a propunerii tehnice”, pagina 5-6, a sintagmei „sau în parte”. Ca relevante în acest sens, vor fi reținute susținerile acesteia că potrivit art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 „(4) Oferta este considerată inacceptabilă dacă nu îndeplineşte condiţiile de formă aferente elaborării şi prezentării acesteia, a fost prezentată de către un ofertant care nu are calificările necesare sau al cărei preţ depăşeşte valoarea estimată, astfel cum a fost stabilită şi documentată înainte de iniţierea procedurii de atribuire, iar această valoare nu poate fi suplimentată”, iar față de cerința suscitată, în fapt, simpla regăsire a unor paragrafe din caietul de sarcini, ce ar reprezenta conform cerinței o copiere „în parte”, ar conduce la respingerea ofertei. Consiliul constată că prin modul în care a fost formulată cerința, respectiv prin inserarea sintagmei „sau în parte” se creează circumstanțe de respingere a unor oferte în mod abuziv doar pentru că în propunerea tehnică s-ar putea regăsi prevederi preluate din caietul de sarcini, respectiv preluarea unor paragrafe. Forma actuală a cerinței care include și sintagma „sau în parte” intră în contradicție cu prevederea din Formularul nr. 7 – Formularul de propunere tehnică care stabilește că „În situația în care, ofertantul prin propunerea tehnică depusă prezintă în mod eronat soluția constructivă, funcțională și Pagina 37 din 39

§ 59

tehnologică conform informațiilor din documentația de atribuire propunerea tehnică va fi respinsă și declarată ca fiind neconformă”. Consiliul va reține în soluționare ca relevante și pertinente și susținerile contestatoarei din concluzii scrise potrivit cărora formularea copierea „în parte” a caietului de sarcini este vagă și poate conduce la interpretări absurde de tipul că eventuale fraze din caietul de sarcini, regăsite identic în propunerea tehnică să justifice respingerea unei oferte complexe, de mii de pagini, având în vedere obiectul contractului de proiectare și execuție pasaj rutier peste calea ferată. Astfel că, pentru motivele reținute anterior, Consiliul va admite cererea și va obliga autoritatea contractantă la eliminarea din prevederea de la pagina 5-6 din documentul „Descriere factori de evaluare și modalitatea de prezentare a propunerii tehnice” „Sub sancțiunea respingerii ofertei ca fiind inacceptabilă în baza art. 215 alin.(4) din Legea nr. 98/2016, nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndepinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia. În acest scop, pornind de la propria expertiză a ofertantului în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit și prin raportare la necesitățile, obiective și constrângerile autorității contractante, astfel cum au fost acestea descrise în cadrul Caietului de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informații relevante prin abordarea propusă de ofertant pentru execuția contractului”, a sintagmei „sau în parte”, prevederea urmând a avea următorul conținut: „Sub sancțiunea respingerii ofertei ca fiind inacceptabilă în baza art. 215 alin. (4) din legea nr.98/2016, nu se admite copierea în tot a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba confomitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia. În scop, pornind de la propria expertiză a ofertantului în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit și prin raportare la necesitățile, obiectivele și constrângerile autorității contractante, astfel cum au fost acestea descrise în cadrul Caietului de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informații relevante privind abordarea propusă de ofertant pentru execuția contractului”. Prin urmare, având în vedere rezultatul analizei criticilor contestatoarei, Consiliul constată caracterul întemeiat al unora dintre acestea, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de ... ... SRL, în contradictoriu cu ... ... și va obliga autoritatea contractantă ca în termen de cel mult 20 zile să procedeze la modificarea documentației de atribuire, conform considerentelor de mai sus, și publicarea măsurilor de remediere în SEAP, precum și decalarea termenului de depunere a ofertelor cu cel puțin 15 zile de data publicării în SEAP a măsurilor de remediere, perioadă suficientă elaborării ofertelor care să țină seama de noile modificări. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, Pagina 38 din 39

§ 60

în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ... ... SRL, în contradictoriu cu ... .... Obligă autoritatea contractantă ca în termen de cel mult 20 zile să procedeze la modificarea documentației de atribuire, conform considerentelor de mai sus, și publicarea măsurilor de remediere în SEAP, precum și decalarea termenului de depunere a ofertelor cu cel puțin 15 zile de data publicării în SEAP a măsurilor de remediere, perioadă suficientă elaborării ofertelor care să țină seama de noile modificări. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 61

Pagina 39 din 39

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.